Sunteți pe pagina 1din 11

Imaginea organizaiilor n mass media

Sibiu, 2014

Imaginea companiei Apple n mass media din Romnia

Istoric Apple Inc. Apple Inc, cunoscut anterior sub numele de Apple Computers, este o companie american cu domeniul de activitate axat pe tehnologia computerelor. Apple a ctigat o mare reputaie ca inovator n industria de nalt tehnologie. Compania Apple a fost nfiinat de Steve Jobs i Steve Wozniak la data de 1 aprilie 1976 ntr-un garaj nchiriat din Palo Alto, n sudul Californiei. n iulie 76 Apple Computers scotea pe pia primul PC n forma lui incipient. Au urmat apoi n 1977 Apple 2 care deja avea o imagine mai avangardist, iar n 1980 Apple 3. n 1983 au lansat proiectul Lisa care a revoluionat practic lumea PC-urilor, introducnd un sistem de operare cu o interfa grafic. 2010 a fost anul n care Apple a lansat computerul tablet iPad, care i-a ctigat imediat popularitatea n lumea high tech. Acesta ndeplinete n acelai timp rolul mai multor aparate sau dispozitive mobile, ca de ex. telefoane smartphone, aparat de navigaie dup sistemul GPS, e-Reader, browser Internet, jocuri electronice, dicionare electronice i multe altele. La data de 29 iunie 2007, n Statele Unite, a fost lansat iPhone smartphone, fiind disponibil n magazinele companiilor Apple (v. Apple Store) i AT&T. Modelul iniial a cptat ulterior denumirea iPhone 2G. n august 2012, Apple a devenit cea mai valoroas companie a tuturor timpurilor, ajungnd la o valoare de pia de 623 miliarde de dolari i depind astfel compania Microsoft, care fusese evaluat la 620,58 miliarde de dolari n 1999. Produsele Apple: un simbol al statutului n Romnia n presa din Romnia, Apple este unul dintre cele mai laudate branduri ale momentului. Dei au cele mai mari preuri de pe pia, produsele Apple reuesc sa concureze si s ntreac nume mari precum Samsung sau Google. n mass media din Romnia criticile la adresa companiei Apple sunt adesea pozitive. ncepnd cu primul calculator vndut, magazinele deschise n Romnia, comparaia cu alte produse, modul n care percep romnii brandul Apple, i romnii care lucreaz n interiorul

companiei. Toate aceste subiecte laud compania Apple i o aduc n ochii romnilor pe o poziie frunta n comparaie cu alte subiecte din domeniul tehnologiei. Astfel, produsele Apple au ajuns pentru muli un simbol al statutului, un motiv de stat la coad sau de pus bani la saltea, scrie Adevrul. Chiar dac nu avem nc oameni care s stea la coad odat cu lansarea fiecrui Iphone, cum se ntmpl n SUA i alte cteva ri, Apple se bucur de un adevrat succes n Romnia, motiv pentru care a fost deschis n octombrie un nou Apple Premium Reseller. Dup ce a obinut suficient profit din produse, mai ales dup lansarea primului iPod, Steve Jobs s-a gndit c n-ar strica s i promoveze produsele i ntr-un mediu gndit n raport cu acestea. Astfel a ajuns compania s-i fac propriile magazine i s vin cu tot felul de idei pentru designul acestora. Unele sunt cuburi din sticl prin care vezi tot ce se ntmpl, altele sunt aranjate cu accente clasice. Dar acestea nu sunt n toate rile i dei au intrat n Europa, Barcelona se bucur de Apple Store, n Romnia nc nu sunt de gsit. Aici sunt ns cele de tip Apple Premium Reseller. Cel mai nou e iCentre.

eful iCentre Romnia le-a povestit reporterilor Adevrul i a vorbit i despre consultani, acetia nu vor fi niciodat incomozi clientului, dei exist o tendin din partea romnilor de a crede c imediat ce un astfel de consultant vine lng ei vrea neaprat s-i

vnd ceva. Desigur c scopul e vnzarea, dar nici experiena pe care o are cnd viziteaz un astfel de magazin nu trebuie omis. n definitiv, chiar dac nu cumpr azi i o va face peste cteva luni sau un an, dac i-a plcut cum a fost tratat, va reveni pentru achiziie. Critici pozitive la adresa primului calculator vndut Dei a fost vndut la un pre de 1000 de ori mai mare, cei de la Adevrul aduc numai laude acestui lucru. Astfel, este evident ca Apple si-a creat o imagine pozitiv la noi n ar. Apple a devenit un productor de calculatoare n anii '70, iar primul calculator, Apple I, l-a vndut pentru 666 de dolari. Acum, cteva decenii bune mai trziu, acel calculator a ajuns s fie vndut cu mai mult de 600.000 de dolari. i nc funcioneaz. De ce cost att de mult? n primul rnd, pentru c Steve Jobs este mort. El i Stephen Wozniak au creat aceste calculatoare, le-au semnat sau au semnat scrisori de felicitare pentru achiziie, i cum Steve Jobs este mort, s-a nscut o fascinaie ciudat pentru ele. Apoi, sunt obiecte de colecie, primii pai n industria calculatoarelor personale. n final, sunt puine. Dac sunt puine, sunt scumpe.

Apple emoioneaz i prin reclame Apple a lansat o nou reclam pentru tableta iPad Air. Clipul, de aproximativ 90 de secunde, conine pe fundal un discurs celebru narat de Robin Williams, care provine dintr-un film la fel de faimos al actorului, scrie Mediafax.ro Asemntor reclamelor precedente la produsele iPad, noul spot Apple prezint tableta drept un dispozitiv capabil de orice, care merge mult mai departe de simpla verificare a mailurilor sau navigarea pe Internet. Vizualul i mesajul reclamei sunt axate pe multiplele feluri n care tabletele Apple i ajut pe oameni s creeze coninut, de la realizarea de filme pn la a pune n funciune o turbin uria. Noutatea adus de acest spot este vocea de pe fundal a actorului Robin Williams, care nareaz o parte dintr-un discurs impresionant, ce pare s fie extras n ntregime din filmul "Dead Poets Society"/ "Cercul poeilor disprui", din 1989. Ce simt consumatorii cnd vd produse Apple i Samsung Apple ntrece principalul concurent, Samsung, i la nivel emoional. Astfel, consumatorii sunt sensibilizai i au o atitudine pozitiv fa de aceste produse. Economica.net scrie cum pe piaa bursier, Apple face singur ct primele cinci companii germane. Postul public german de televiziune ARD a ncercat s verifice n ce msur produsele firmei fondate de Steve Jobs se ridic la nivelul renumelui.

"Oamenii sunt, din fire, curioi. Iar Apple reuete s le strneasc de fiecare dat curiozitatea", explic Karsten Kilian, specialist n strategii de marketing, convins c "iFirma" nici mcar nu trebuie s investeasc prea mult n a se face bgat n seam pe pia. Consumatorii o fac gratuit i de bun voie. S lum un alt exemplu: muli dintre productorii de la Hollywood recurg oricum la tehnologia de la Apple n timpul crerii unui film, aa c nu e de mirare c multe personaje folosesc Macbook-uri sau iPhone-uri; iar Apple nu pltete pentru a fi acolo. ARD a apelat la un neuropsiholog pentru a studia reacia a 25 de persoane puse fa n fa cu fotografii ale unor produse Samsung i Apple. Creierul subiecilor a fost testat cu un tomograf RMN. La vederea produselor Samsung s-a activat cortexul prefrontal, segmentul de creier responsabil cu luarea deciziilor, deliberare i reflecie. La produsele Apple, n schimb, s-a activat o alt zon a creierului, asociat plcerii i aprecierii pozitive. Posibila concluzie tras de neuropsihologul Jrgen Gallinat: Samsung este un produs asociat capului n vreme ce Apple are mai degrab de-a face cu fluturii din stomac. Interesant este c la contactul vizual cu un produs Apple, creierul mai semnalizeaz din dou segmente, responsabile, de regul, cu activitatea cerebral n relaia cu fizionomiile altora - ceea ce Gallinat consider pe bun dreptate ciudat de vreme ce avem de-a face cu un produs care nu are fa, asemeni fiinelor. Altfel, un studiu mai atent al comportamentului uman n compania produselor Apple a generat nc o concluzie interesant: nu puini dintre posesori sunt tentai s i considere telefonul inteligent propriul copil. n vreme ce Apple se laud cu simplitatea utilizrii, institutul de studiere a interaciunii dintre om i main din cadrul Univeristii Tehnice Aachen a ajuns la concluzia c ntre principalii productori de tablete i smart-phone-uri nu exist diferene semnificative. Distincia n evaluare a fcut-o testarea lor pe subieci absolut neiniiai cu respectivele dispozitive. Galaxy de la Samsung are prea multe simboluri, n schimb nceptorii au probleme cu denumirile diverselor aplicaii. n fine, o ultim problem a celor de la Apple o reprezint procesul de producie. Afacerea Foxconn, purtnd numele principalului partener chinez care fabric componente Apple, a fcut nconjurul lumii, firma angajndu-se s se ncadreze n limitele impuse de legislaia Republicii Populare n materie de munc. n general, programul de lucru de la fabricile din Shenzen i Shanghai a fost redus de la 60 la 45 de ore sptmnal; ns, odat cu aceast mutare a fost redus substanial i venitul angajailor.

20 de ani de istorie Apple prin ochii unuia dintre primii angajai din Romnia Presa din Romnia aduce laude la adresa Apple i prin intermediul angajailor romni la aceast companie. Astfel, incont.ro a realizat un interviu cu Dora Popeneciu, angajat apple din 1991. Aceasta l consider pe Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, cel mai tare om de afaceri din lume, pentru c a reuit sa ne infesteze pe toi cu virusul dependenei de calculator. De parintele iGadgeturilor, Steve Jobs, spune c e cel mai mare creator de tehnic de calcul, iar ntalnirea cu el o relateaz cu lacrimi in ochi. Unul dintre primii angajati Apple n Romania a povestit intr-un interviu acordat incont.ro despre cum au patruns primele calculatoare ale gigantului american pe piaa romneasc, despre fantezia romnilor pentru produsele Apple, dar i cu ce ar mai putea veni nou creatorii pentru a-i surprinde clienii. Era ceva ce nu mai vazusem niciodata, a povestit Dora intr-un interviu pentru incont.ro despre primul produs Apple pe care l-a vazut in 1991, in Romania. Unul dintre partenerii presedintelui nostru a venit cu un Mac clasic. Noi nu stiam despre ce era vorba, initial l-am confundat cu un monitor, iar in momentul in care i-am cuplat tastatura cu mouse-ul a fost asa, ca un miracol: calculatorul a inceput sa functioneze. Cand lucrezi pe niste programe destul de complicate si ajungi sa lucrezi pe un program sau un calculator cu interfata grafica, pur si simplu ti se pare ca totul se simplifica atat de mult. A fost dragoste la prima vedere. De atunci totul a insemnat Apple pentru ea. Povesteste ca in anii `90 Romania era abia la inceputurile existentei ei ca societate in transformare, intr-o economie de piata foarte tulburata de imperfectiunile legilor. Noi am avut un noroc extraordinar. Toata lumea se intreaba cum de am reusit si am fost prima tara din Centrul si Sud-Estul Europei sa vindem si sa impunem acest calculator pe piata romaneasca. Ne-am saturat sa stam, asa, in rand si sa fim copii cuminti. Este foarte bine sa facem si noi niste pasi in directia pe care au urmat-o si marile tari europene dupa care tot tanjim si pe care le tot invidiem. In 1999 a reusit sa puna pe picioare iStyle, companie intitulata pe atunci Mac Galerry (era de fapt un Apple Center), o firma mare, care avea obligatia sa dezvolte lantul de reselleri (distribuitori). Am reusit la acea vreme sa numaram 42 de companii care sa ne fie Reselleri Apple, dintre care 12 in Bucuresti. Ii ajutam sa inteleaga acest produs, ii pregateam in vanzari, mai ales ca exista acest mare handicap - incompatibilitatea produselor Apple si cele care rulau Windows. Erau foarte multe bariere, din aceasta cauza in Romania Mac-ul a ajuns doar pe

mesele tipografilor, a agentilor de publicitate, a celor care aveau ziare, reviste, pentru ca aveau nevoie sa-si culeaga textele, sa-si aranjeze paginile. Erau, asadar, putine persoane fizice care isi cumparau aceste calculatoare. Abia din 1999 au inceput consumatorii sa-si permita sa-si achizitioneze un computer, de vina fiind in special preturile foarte mari (se mergea cu profituri foarte mari in vremea respectiva 6070%, programele erau foarte scumpe). Pana gaseai clientul era enorm de mult de munca, trebuia sa-l lamuresti de ce sa-si cumpere acest produs, isi aminteste Dora. Din 2004 Mac Gallery a devenit Apple Premium Reseller, primul magazin de tip Apple pe care-l aveau companiile partenere. Nu apartinem lor, ci suntem o companie partenera. Ne-au zis atunci ca nu mai era la moda sa fim <<un Apple Center>>, ci trebuia sa devenim Apple Premium Reseller si ne-au cerut sa ne transformam partea de showroom in retail. Ne-au cerut schita magazinelor, iar ei ne trimiteau cum trebuia sa arate mobilierul. A fost destul de dificil, am facut un mic compromis, pentru ca pe atunci nu puteam realiza mobilierul in Romania asa cum dorea Apple. Popeneciu subliniaza ca standardele Apple exprima unicitatea pe care clientul trebuie s-o gaseasca, sa nu-l intereseze ca angajatii vorbesc in limba romana, maghiara, germana sau engleza, sa se simta in lumea Apple. Sa nu se mai faca niciun fel de deosebire intre tarile in care se afla magazinele.

Din 2006 compania s-a rebranduit in iStyle Bucharest SRL, fiind astazi singurul Apple Premium Reseller din tara (distribuitorul companiei americane in Romania), business care in 2011 a avut vanzari de sase milioane de euro, cu trei magazine pe piata locala (in crestere cu 27% fata de anul anterior). iStyle a deschis in Bucuresti cel mai mare magazin cu produse Apple din Sud-Estul Europei, al patrulea din lant. Intalnirea cu Jobs: Glad to meet you, Romania! Despre prima intalnire cu parintele iGadgeturilor, unul dintre primii angajati Apple in Romania, actual director general al unei companii partenere a gigantului IT, spune ca a fost fantastica. Se intampla in 1999, in septembrie, la expozitia pe care Apple o organiza anual in Paris. Nu mi-am imaginat atunci ca oamenii puteau fi chiar fanatici. Inainte sa intram in sala am vazut o masa imensa de oameni care astepta in ploaie sa se deschida portile si sa intre la conferinta. Am facut atunci parte din lumea VIP a lui Apple, fiind unul dintre membrii care-i distribuiau produsele in Romania, am stat in primele randuri. Am avut o revelatie fantastica. Nu cred ca m-am simtit vreodata ca in acel moment. Ca si cum eram singura cu Steve Jobs. Cand a aparut pe scena si a inceput sa ne vorbeasca, atat de calm, atat de clar, cu bun-simt, cu o voce care-ti intra in voce si in creier A spus atunci ca iau de la IBM un anumit produs, iar sala a inceput sa fluiere. Le-a facut semn sa inceteze, iar oamenii au incetat imediat. Le-a spus foarte clar: <<Noi nu putem trai fara concurenta. Avem nevoie de concurenta>>. Oamenii ascultau de el, il sorbeau din ochi. Cand s-a terminat conferinta a vazut cum toata lumea migra catre Jobs, voia sa vorbeasca si sa se fotografieze cu el. In general nu ma las usor influentata, dar intelegeam ca intr-adevar acest om era un geniu. Seara, la cina la care am fost invitata, unde a fost si el prezent, cred ca n-am s-o uit niciodata. Stia de Romania. Mi-a spus <<Glad to meet you, Romania!>>, desi nu fusese niciodata la noi. Dora crede ca actualul CEO al Apple, Tim Cook, va reusi sa mentina viu interesul milioanelor de fani din intreaga lume pentru iGadgeturi. In momentul in care ai un om virusat Apple, un om care nu stie decat Apple si jogging, care-si petrece toata viata in companie, acest lucru nu poate sa fie decat benefic. Daca nu pui suflet, daca nu esti dedicat, daca n-ai o vointa fantastica, nu rezolvi nimic. Poti sa ai foarte mult talent, dar daca n-ai vointa esti nimeni, esti nimic.

Cifre care inspaimanta Romania Vanzarile iStyle Bucharest s-au ridicat anul trecut la 6,5 milioane de euro, in crestere cu 27% fata de 2010. In ceea ce priveste cele mai vandute produse, vorbim despre computerele Mac Book Air (dimensiunea de 13 inch), smartphone-urile iPhone 4S si tabletele ipad, dar si accesorii precum adaptoare, casti sau huse.

Pentru primul trimestru din acest an, distribuitorii din Romania afirmau ca se vor dubla vanzarile, la peste doua milioane de euro. Profilul cumparatorului roman. Sunt doua categorii de cumparatori pe piata locala: cei care inteleg produsul si cei care vor sa fie la moda. Avem foarte multe produse scumpe, tocmai de aceea le explicam clientilor ca trebuie sa-si aleaga ceea ce li se potriveste. Ajungem de multe ori sa le spunem in felul urmator: daca ai un portabil si un iPhone, nu-ti cumpara tableta. Sa-si minimalizeze investitiile, sa nu aiba impresia ca au cheltuit prea multi bani pentru un lucru pe care-l puteau realiza ori cu unul ori cu altul. Pe piata romaneasca portabilele Mac detin o cota de 19-20% din piata produselor IT, comparabile ca pret (diverse branduri), iar procentul continua sa creasca, spun reprezentantii iStyle.

In medie, un client Apple cheltuieste in magazinele distribuitoare din Romania cam 6.000-7.000 lei. 40% dintre bucuresteni detin acasa un produs creat de marul american, insa cifrele la nivel de tara nu sunt atat de spectaculoase. Oamenii din celelalte orase ale tarii sunt mai cumpatati. Au alte prioritati, vine explicatia. Despre produsele la negru, Dora Popeneciu spune ca au fost atata vreme cat au existat si preturi mai mari. Este greu sa lasi preturile mai mici, d-asta am si crescut foarte greu. Dar pana la urma aceste produse ne-au facut un bine, pentru ca oamenii au descoperit, chiar si asa, ce inseamna produsele Apple si au inceput sa-si dea seama daca merita sau nu sa mai cumpere de pe piata gri. Astfel, datorit unicitii i tehnologiei avansate, preurile mari nu au fost un obstacol pentru consumatori iar Apple a ajuns un brand de succes n Romnia, un band cu care muli se identific, iar presa din Romnia aduce numai critici pozitive la adresa acestuia.

S-ar putea să vă placă și