Cel mai vechi document pstrat scris n limba romn este o epistol datat 1521, trimis de Neacu de la Cmpulung

judelui de la Braov, Hans Benkner. Cultura Romn a fost puternic influenat de cretinism de la nceputurile sale, chiar Sfntul Apostol Andrei, Cel dinti chemat fiind propovduitor al Sfintei Scripturi n aceste locuri. Cu toate acestea, primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodox, aduse n ar de ctre slavi. De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale crilor n limba romn au fost textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea Scheian, Psaltirea Voroneean,Psaltirea Hurmuzaki i Codicele Voroneean sunt texte rotacizante, a cror traducere a fost alctuit n partea sud-vestic a rii, iar copiile au fost efectuate n Moldova. Prima carte imprimat n Romnia a fost o carte religioas n slavon, n 1508, Liturghierul luiMacarie, iar prima carte imprimat n limba romn a fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care ns s-a pierdut. Prima tipritur care s-a pstrat este Evangheliarul slavo-romn a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 15511553). Prima tipritur romn cu litere latine este culegerea deCntece religioase calvine din 1560 a episcopului romn Pavel Tordasi.[1] Alte traduceri greceti i slavone au fost tiprite n secolul al XVIlea. Dosoftei, un moldovean publicat nPolonia n 1673, a scris cele mai vechi poezii romneti cunoscute. Primele eforturi de a publica Biblia n limba romn au nceput n a doua jumtate a secolului al XVI-lea, cu tiprirea n 1582 n Ortie a Paliei de la Ortie - o traducere a primelor cri aleVechiului Testament - de Diaconul erban (fiu al Diaconului Coresi) i Marien Diacul. Palia a fost tradus de Episcopul Mihail Tordasi et al., iar traducerea a fost verificat pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente n limba maghiar. Totui, ntreaga Biblie a fost publicat n limba romn abia la sfritul secolului al XVII-lea, cnd clugrii de la mnstirea Snagov, de lng Bucureti, au tradus i tiprit o biblie n romn n1688 (Biblia de la Bucureti). Aceast ediie are la baz traducerea Vechiului Testament facut de Nicolae Milescu ntre anii 16611668.

Sa constatam ca acest depozit de raspunsuri literatura romana veche (ii propunem cititorului sa accepte, macar pentru discutia de fata, aceasta sintagma impusa de o traditie a cercetarii) este tratat, in anii din urma, cu tot mai putin interes. Se intampla acest lucru, in chip bizar, tocmai in vremea care, pe de o parte, a eliminat toate oprelistile ridicate candva in cercetarea aportului Bisericii si a literaturii ei furnizoare a cartii si a propunerilor privind cele dintai temeiuri pentru o miscare cu caracter cultural si literar cat de cat coerenta, constienta de menirea ei intr-un timp cand spatiul unde s-a nascut acest neam fremata de primejdii, cand asezarile politice erau incipiente, iar ordinea sociala abia isi cauta, trudnic, rosturile si capabila sa produca, in timp, elementele unor definiri particulare, iar pe de alta parte, ofera toate deschiderile trebuincioase unor cercetari in stare sa dovedeasca mersul sincron (in genere) al scrisului romanesc cu evolutiile europene.