Sunteți pe pagina 1din 11

1)Calitatea si beneficiile ei.difinitia calitatii.Percepti diferite la calitate.

Calitatea este ansamblul de caracteristici a unei entitati,care ii da acesteia aptitudinea de a satisfice necesitatile exprimate ale consumatorului.Caracterul calitatii reprezinta functiile tehnice,economice si socio-ecologice.Obtinerea unei calitati satisfacatoare pentru consummator implica etapele:identificarea necesitatilor;cercetarea si dezvoltarea tehnicii produsului si a producerii;proiectarea si specificarea produsului si a producerii;procurarea echipamentului,materiei prime,materialelor si a utilitatilor;planificarea si dezvoltarea proceselor,fazelor de lucru;analiza procesului de productie prin probe;tinerea sub control a procesului de fabricare;inspectia,testarea si examenarea;conditionarea,ambalarea,depozitarea;vanzarea si distributia;utilizarea de client;urmarirea comportarii la utilizare;scoaterea din uz;cercetarea produsului.beneficiile calitatii reprezinta raspuns cerintelor si necesitatilor consumatorilor cu capatarea increderii si sigurantei asupra unui oarecare produs. Pe parcursul anilor si dezvoltarii industriale,conceptul de calitate si-a schimbat de multe ori insemnatatea,incepand cu cerinte minime asupra obtinerii acesteia,pana la cercetarea celor mai minutioase caracteristice in ultimii ani,cand cerintele consumatorilor au crescut considerabil.In jurul anilor 60,a fost inclus conceptual de asigurare a calitatii,care reprezinta un ansamblu de activitati planificate,create in sistemult calitatii pentru a furniza increderea ca o entitate va satisfice conditiile de calitate. 2)Dezvoltatrea conceptului de calitate pe parcursul istoriei. Pe parcursul anilor si dezvoltarii industriale,conceptul de calitate si-a schimbat de multe ori insemnatatea,incepand cu cerinte minime asupra obtinerii acesteia,pana la cercetarea celor mai minutioase caracteristice in ultimii ani,cand cerintele consumatorilor au crescut considerabil.In jurul anilor 60,a fost inclus conceptual de asigurare a calitatii,care reprezinta un ansamblu de activitati planificate,create in sistemult calitatii pentru a furniza increderea ca o entitate va satisfice conditiile de calitate.Dup al doilea rzboi mondial un profund impact asupra calitii l-au avut dou elemente determinante: revoluia japonez n domeniul managementului calitii; orientarea tot mai preponderent a clienilor spre calitate. n analiza privind viziunea ntreprinderilor occidentale asupra calitii, J. M. Juran evideniaz c, pn n anii 1980: costurile i livrrile erau prioritile eseniale; rezolvarea gradului de calitate se fcea pe teren; costurile non-calitii erau mascate de costurile standard; calitatea era considerat o problem a proceselor de producie;responsabilitatea n domeniul calitii nu implica ntreprinderea n ansamblu i conducerea acesteia, revenind departamentului calitii sau nimnui. ncepnd cu anii 1980, ntreprinderile Occidentale i n special cele americane au neles dou aspecte neglijate pn atunci: importana calitii i satisfacerii clienilor din acest punct de vedere pentru succesul ntreprinderii; necesitatea considerrii calitii nu numai ca obiectiv tehnic, ci i ca obiectiv de management.Organizaia internaional de standardizare a redactat normele ISO 9000 reprezentnd o serie de standarde internaionale ce cuprind cerine i recomandri pentru societile de producie i servicii, avnd ca obiectiv de baz asigurarea i managementul calitii . n ntreprinderile ce adopt i aplic normele ISO 9000, calitatea devine obiectiv prioritar. 3)Managementul calitatii. Managementul calitatii s-a dezvoltat de-a lungul timpului raspunzand la nevoile organizatiilor (firmelor), nevoi aparute prin dinamica evolutiei la nivel socioeconomic si cultural.Managementul calitatii s-a practicat si se practica, construind un sistem de management al calitatii care isi trage seva din opt principii fundamentale.E s t e a n s a m b l u l a c t i v i t i l o r f u n c i e i g e n e r a l e d e management care determin politica n domeniul calit ii, obiectivele i responsabilitile pe care le implementeaz n cadrul sistemului calitii prinm i j l o a c e c u m a r f i : p l a n i f i c a r e a c a l i t i i , c o n t r o l u l , asigurarea i mbuntirea calitii.de asemenia,managementul calitatii este o strategie organizationala fundamentata pe ideea ca performanta in atingerea unei calitati superioare este realizata doar prin implicarea cu perseverenta a

intregii organizatii in procese de imbunatatire permanenta. Obiectivul este cresterea eficientei si eficacitatii in satisfacerea clientilor.Conceptul de management al calitatii a fost propus de Dr. Edwards Deming in 1940 dar utilizarea lui a inceput in 1985 odata cu preluarea de catre americani a unor principii de lucru din industria japoneza:Concentrarea pe procesele de imbunatatire permanenta, astfel incat procesele sa fie vizibile, repetabile si masurabile (Kaizen).Concentrarea pe analizarea si eliminarea efectelor nedorite ale proceselor de productie (Atarimae Hinshitsu).Examinarea modului prin care utilizatorii folosesc produsele in scopul imbunatatirii produsului (Kansei).Extinderea preocuparilor manageriale dincolo de produs (Miryokuteki Hinshisu).Elementele definitorii din Managementul Calitatii sunt: imbunatatire permanenta si la nivelul intregii organizatii iar toate procesele implicate accentueaza bucla de feed-back. De exemplu: sunt firme in care angajatii sunt remunerati suplimentar doar pe baza numarului de imbunatatiri aduse sau altele in care angajatii trebuie sa aduca cel putin o idee de imbunatatire pe saptamana. Exista si programe in care managerii sunt obligati sa felicite angajatii pentru abilitatea cu care au identificat o problema si beau impreuna o cana de ceai in timp ce problema este analizata in detaliu. 4)Planificarea calitatii. Planificarea reprezinta una dintre functiile de baza ale managementului calitatii. Prin planificare se stabilesc obiectivele intreprinderii in domeniul calitatii, precum si resursele umane, financiare si materiale necesare pentru realizarea lor. Procesul planificarii calitatii.Procesul planificarii strategice a calitatii cuprinde urmatoarele etape :diagnosticul calitatii; analiza previzionala ;stabilirea obiectivelor fundamentale in domeniul calitatii ;determinarea resurselor necesare pentru realizarea acestor obiective; stabilirea actiunilor optime de intreprins, prin planul strategic al calitatii.Diagnosticul calitatii.Diagnosticul calitatii reprezinta o examinare metodica a tuturor proceselor intreprinderii, cu implicatii produselor pe care le realizeaza. Aceasta examinare se face in scopul evaluarii performantelor intreprinderii, in domeniul calitatii, in raport cu rezultatele obtinute intr-o perioada anumita sau comparativ cu performantele concurentilor. Eficacitatea diagnosticului calitatii depinde foarte mult de competenta persoanelor care-l efectueaza si de metodologia utilizata. Se recomanda, de aceea, ca intreprinderea sa apeleze la experti cu o foarte buna pregatire si experienta in domeniu.In general, un diagnostic al calitatii presupune parcurgerea a patru etape principale : pre-diagnosticul, analiza situatiei existente, evaluarea cerintelor si intocmirea raportului de diagnostic. Cerintele standardelor ISO 9000 referitoare la planificarea calitatii.In cazul implementarii unui model de asigurare externa a calitatii, potrivit standardelor ISO 9000, intreprinderea trebuie sa defineasca in scris cum vor fi satisfacute cerintele refeitoare la calitate. Planificarea calitatii trebuie sa fie corelata cu ansamblu cerintelor sistemului calitatii intreprinderii si sa asigure ca cerintele specificate pentru produse, proiecte si contracte vor fi satisfacute. In acest scop, intreprinderea va acorda importanta cuvenita urmatoarelor activitati : elaborarea planului calitatii ; identificarea si procurarea tuturor mijloacelor necesare pentru tinerea sub control a activitatilor, proceselor, echipamentelor (inclusiv a celor de inspectie si incercari), reurselor umane, care pot fi necesare pentru obtinerea calitatii cerute ;asigurarea compatibilitatii proiectelor, proceselor de productie, serviciilor asociate, procedurilor de inspectie si incercari si a documentatiei aplicate ;actualizarea permanenta a tehnicilor de tinere sub control a calitatii a tehnicilor de inspectie si incercari si dezvoltarea unor noi instrumente ;identificarea tuturor cerintelor metrologice ; identificarea sistemelor de verificare corespunzatoare pentru fiecare dintre fazele realizarii produsului ;clarificarea normelor de acceptare pentru toate caracteristicile si cerintele, inclusiv a celor care contin elemente subiective ;identificarea si pregatirea inregistrarilor referitoare la calitate. 6 GMP Bune practici de fabricaie ( GMP ) sunt practicile necesare pentru a se conforma cu orientrile stabilite de ctre ageniile care controleaz autorizarea i licenierea pentru fabricarea i vnzarea de produse alimentare, produse de droguri, i a produselor

farmaceutice active. Aceste linii directoare sunt prevzute cu intenia de a oferi cerinele minime pe care un farmaceutic sau un productor de produs alimentar trebuie s le ndeplineasc n timp ce fabricarea de medicamente sau produse alimentare, care apoi asigur c produsele fabricate / produse sunt de nalt calitate i nu prezint nici un risc pentru consumatorilor sau publicului. Ghiduri de bun practic de fabricaie ofer ndrumri pentru producie, testare i asigurare a calitii, pentru a se asigura c produsul medicamentos este sigur pentru consumul uman. Prin urmare, respectarea GMP este un aspect obligatoriu n fabricaie farmaceutice. Dei exist un numr de ele, toate orientrile urmai cteva principii de baz:Igiena: facilitate de producie farmaceutic trebuie s menin o zon de producie curat i igienic.Controlat de condiiile de mediu, n scopul de a preveni contaminarea ncruciat a produsului medicamentos de alte droguri sau strine pulberile n suspensie care pot face produsul de droguri de risc pentru consumul uman.Procesele de fabricaie sunt clar definite i controlate. Toate procesele critice sunt validate pentru a asigura coerena i conformitatea cu caietul de sarcini.Procesele de fabricaie sunt controlate, precum i orice modificri ale procesului sunt evaluate. Modificrile care au un impact asupra calitii medicamentului sunt validate ca este necesar.Instruciuni i proceduri sunt scrise ntr-un limbaj clar i lipsit de ambiguitate. ( bune practici de documentare )Operatorii sunt instruii pentru a efectua i a procedurilor de documente.nregistrrile sunt realizate, manual sau prin instrumente, n timpul fabricaiei, care s demonstreze c toate msurile cerute de procedurile i instruciunile stabilite au fost, de fapt, luate i c cantitatea i calitatea de droguri a fost cum era de ateptat. Abaterile sunt investigate i documentate.nregistrri de fabricaie (inclusiv distribuia), care permit istoria complet a unui lot care urmeaz s fie urmrite sunt pstrate ntr-o form uor de neles i accesibil. Distribuirea de droguri reduce orice risc pentru calitatea lor.Un sistem este disponibil pentru amintind orice lot de medicament de vnzare sau de furnizare.Plngeri cu privire la medicamentele comercializate sunt examinate, cauzele defecte de calitate sunt investigate, i se iau msuri corespunztoare n ceea ce privete medicamentele defecte i pentru a preveni repetarea.Liniile directoare GMP nu sunt instruciuni prescriptive despre cum s fabricarea de produse. Acestea sunt o serie de principii generale care trebuie respectate n timpul de fabricaie. Atunci cnd o companie este nfiinarea programului su de calitate i de procesul de fabricaie, pot exista mai multe moduri se poate ndeplini cerinele GMP. Este responsabilitatea companiei pentru a determina procesul cel mai eficace i eficient de calitate.

7. Standarde pentru asigurarea bunei calitati. Standarde internationale (GMP,GDP,GLP) Seria de standard ISO 900.Prezentare comparative a standardului ISO si GMP. Standardizarea reprezint o activitate organizat, de limitare la un minimum raional necesar a varietii produselor i mrcilor de materiale necesare fabricrii acestora, prin elaborarea de noi standarde i revizuirea lor. Prin standarde se realizeaz urmtoarele: Se asigur n mod unitar i general ridicarea calitii produselor la nivelul celor mai bune realizri pe plan naional i mondial. Aprut n anii 50, cerina calitii a dobndit o importan crescut i se evideniaz din ce n ce mai mult ca un factor determinant al competitivitii. Un alt factor pozitiv pentru expansiunea standardizrii este apariia noilor tehnici i tehnologii. Standardele se elaboreaz la nivel internaional, regional i naional. Coordonarea activitilor la aceste trei nivele este asigurat

prin structuri comune i acorduri de cooperare. n ultimii ani s-a putut constata dezvoltarea i aplicarea a ceea ce se cunoate sub numele de standarde generice pentru sisteme de management, n care generic nseamn c cerinele din standarde se pot aplica n orice organizaie, indiferent de produsele pe care le fabric (sau de faptul c produsul este, de fapt, un serviciu) iar sisteme de management se refer la ceea ce face organizaia pentru a-i organiza procesele. Dou dintre cele mai cunoscute serii de standarde internaionale ce intr n aceast categorie sunt aproape sigur seria ISO 9000 pentru managementul sistemelor calitii Astfel standardul ISO Este un standard international care specifica cerintele unui sistem de management al calitatii pentru oricare societate, avand ca scop cresterea satisfactiei clientilor. Proiectarea si implementarea unui sistem de managemet al calitatii al unei societati sunt determinate de necesitati diferite, de obiective specifice, de produsele (serviciile) pe care le furnizeaza, de procesele utilizate si de marimea si structura societatii. Standardul ISO 9001 a fost elaborat pentru a certifica clientilor ca societatea functioneaza pe baza unui sistem de calitate recunoscut international si care este reprezentativ atit pentru calitatea produselor si serviciilor cit si managementul organizatiei respective.

8 Dezvoltarea unui system al calitatii documentat. Pentru definirea i implementarea sistemului de management al calitii ntr-o organizaie este necesar elaborarea unei documentaii, cerin a standardului SR EN ISO 9001:2008. Aceast documentaie trebuie s includ un set de documente din care fac parte: declaraia documentat referitoare la politica n domeniul calitii i obiectivele calitii; manualul calitii : documentul care descrie sistemul de management al calitii dintr-o organizaie. Coninutul manualului calitii este format din totalitatea procedurilor documentate i instruciunilor de la toate compartimentele funcionale ale organizaiei. Acest manual definete scopul SMC i descrie interaciunea dintre procesele SMC;planul calitii : documentul care specific ce proceduri i resurse asociate trebuie aplicate, de cine i cnd pentru un anumit produs, proces sau contract. Planul calitii descrie standardele, practicile calitii, resursele i procesele pertinente pentru un produs, serviciu sau proiect specifice;proceduri documentate : documente n care se descriu modurile specificate de efectuare a unei activiti sau a unui proces. Procedura conine un ansamblu de reguli scrise, specifice unei activiti, unui sector, unei operaii de obinere sau de inspecie (control), de ncercare etc.; instruciuni de lucru: descriu modul de efectuare a tuturor lucrrilor care ar putea fi influenate defavorabil de lipsa unor astfel de instruciuni;formulare: documente elaborate i meninute pentru a nregistra datele care demonstreaz conformitatea cu cerinele sistemului de management al calitii; specificaii : documente care formuleaz cerine;linii directoare : documente care stabilesc recomandri sau sugestii;documente externe : pot include desene ale clientului, specificaii, cerine legale i de reglementare, standarde, coduri i manuale de mentenan;nregistrri : documente prin care se menioneaz rezultatele obinute sau se furnizeaz dovezi c activitile au fost realizate.nregistrrile pot fi folosite, de exemplu, pentru a arta c verificrile au fost efectuate i c aciunile preventive i corective au fost ntreprinse;alte documente necesare organizaiei pentru a demonstra eficacitatea planificrii, operrii i controlului proceselor, cum

sunt: planuri de inspecii i ncercri, schema fluxului procesului, diagrama fluxului. Instruciunile de lucru cuprind informaiile i ndrumrile la nivelul locurilor de munc furnizate muncitorilor sau operatorilor. Acestea prezint modul n care trebuie s se desfoare o anumit activitate la un anumit loc de munc, precum i nivelul de calitate ce trebuie obinut fiind redactate in termeni simplii pentru a fi nelese de muncitorii cu un nivel limitat de cunotine de specialitate. Instruciunile de lucru se prezint sub forma unor formulare tipizate pentru instruciuni, fie tehnologice, sau planuri de operaii. Acestea pot fi standardizate conform STAS-ului 6269-90, Documentaia tehnic n construcia de maini, Clasificare. Instruciunile pot fi clasificate Instruciunile de lucru cuprind: - denumirea operaiei de executat; - materialul sau semifabricatul utilizat; - utilajul sculele, dispozitivele, verificatoarele utilizate; - succesiunea activitilor (fazelor) la locul de munc; condiiile de mediu ce trebuie respectate; 9.Dirijarea calitii a speciilor chimice cu aplicare n fabricarea compoziiilor cosmetice: substane tensioactive (STA). Agenii tensioactivi sau tensidele sunt substane care prezint o caracteristic structural ce const in existena a dou componente, una cu caracter hidrofil (polar) i alta cu caracter hidrofob (nepoalar), cu afinitate pentru lichidele uleioase, aceste componente fiind legate intre ele printr-o legtur chimic. Aceast structur particular st la baza proprietilor tensidelor, care sunt adsorbite efectiv la interfaa ulei-ap, orientandu-se spre cele dou straturi in funcie de afinitatea lor, ceea ce are ca efect micorarea tensiunii superficiale la interfa. Agenii tensioactivi scad tensiunea interfacial a dou lichide nemiscibile, diminuand de asemenea, opoziia la dispersia sub form de picturi fine a unuia dintre lichide in cellalt. Dispersia astfel obinut, care se numete emulsie, este stabilizat de ctre ageni tensioactivi, numii i ageni de emulsionare sau emulgatori. Aciunile specifice tensidelor depind de importana fiecruia dintre cei doi poli structurali. Atunci cand predomin partea hidrofil, predomin proprietile stabilizante sau detergente. In cazul in care partea hidrofil i cea lipofil sunt echilibrate se manifest caracterul emulsionant, in timp ce partea hidrofil, mai slab, determin proprietile de spumare. Cat privete necesitatea incorporrii tensidelor in produsele cosmetice, de menionat sunt urmtoarele funcii pe care acestea le indeplinesc: solubilizeaz componentele insolubile; emulsioneaz i asigur stabilitatea emulsiilor; asigur spumarea, calitate necesar ampoanelor i spumelor de baie; asigur detergena, adic eliminarea murdriei; joac rol de agent de udare, asigurand contactarea intre produsul de aplicat i substrat.

Stabilizarea emulsiilor cosmetice are loc prin scderea tensiunii superficiale ce determin scderea forei motoare responsabil termodinamic de coalescena picturilor.Rolul emulgatorilor este imperios datorit faptului c asigur stabilitatea fizic pe termen lung pentru depozitare i transport. Agenii activi de suprafa pot fi de origine sintetic ori natural, iar dup comportarea in soluie se clasific in tenside anionice, cationice i amfotere dar i o categorie care nu ionizeaz in ap neionice, cele mai utilizate in formulrile cosmetice fiind cele din urm. Pe lang avantajul inocuitii, substanele tensioactive neionice sunt utilizate i datorit unor proprieti particulare pe care le prezint: capacitate excelent de perlare, ceea ce le face necesare in sampoane i spunurile lichide; capacitate de opacifiere - ampoane i loiuni; bune proprieti de emulsionare i emoliere ceea ce justific utilizarea in numeroase creme i loiuni. Caz particular, distearatul de propilenglicol, datorit punctului de topire apropiat de temperature corpului, este utilizat in formularea rujurilor, cremelor de protecie antisolar. 10.Dirijarea calitii a speciilor chimice cu aplicare n fabricarea compoziiilor cosmetice: agenii de conservare. Scopul principal al utilizrii agenilor de conservare in produsele cosmetice i de toalet este acela de a le asigura stabilitatea i inocuitatea. Prin conservarea eficient a produselor se previne contaminarea microbian, atat in timpul fabricrii, cat i in timpul utilizrii de ctre beneficiar, ceea ce are ca rezultat meninerea integritii produselor i minimizarea riscului legat de sntatea consumatorului. Posibilitatea contaminrii dup etapa de fabricaie, in timpul utilizrii sau stocrii, a condus la necesitatea introducerii in preparate a unor ageni chimici, capabili s inhibe creterea i dezvoltarea microorgansimelor. Aceste substane, care au mecanisme de aciune specifice, difereniate in funcie de clasa creia ii aparin, sunt cunsocute sub denumirea de ageni de conservare sau conservani. Legislaia european, cat i cea naional prevd o serie de liste cu astfel de ageni admii, respectiv admii provizoriu. Aceste liste sunt insoite de anumite precizri, cuprinse intr -un preambulul. Selectarea unui conservant se face, n general, astfel nct s fie toxic pentru o serie de microorganisme, inhibnd proliferarea lor, dar s fie sigur pentru sntatea utilizatorului respectivului produs, n a crui compoziie a fost ncorporat. Eficacitatea unui agent conservant depinde de mai muli factori, printre care i de concentraia acestuia in raport cu ingredientele individuale utilizate (care, in plus, pot aciona nefavorabil cu acesta) i ambalajul utilizat. Din punct de vedere chimic, conservanii aparin la numeroase clase de compui. Cei de natur anorganic au utilitate limitat i sunt mai puini in raport cu cei organici. Din aceast categorie fac parte: sulfitul de sodiu, boratul de sodiu, acidul boric, bisulfitul de sodiu i acetatul de fenil mercuric. Agenii conservani de natur organic se incadreaz in urmtoarele clase chimice: acizi i derivai, alcooli, derivai halogenai, formaldehid i donori de formaldehid, izotiazolinone, sruri cuaternare de amoniu. Fiecare clas de conservani prezint avantajele i dezavantajele proprii, fiind activi impotriva unor spectre specifice microorganisme i avand mecanisme de aciune specifice. In afar de substanele menionate utilizate separat, in practic se mai folosesc i compoziii de conservare. Cercetrile tiinifice asupra eficacitii agenilor de conservare a demonstrat faptul c se poate asigura o protecie mai bun a preparatelor, prin utilizarea unor amestecuri, ceea ce ofer posibilitatea lrgirii spectrului de aciune i /sau un efect sinergic. Efectul sinergic reprezint o aciune combinat a doi ingredieni, astfel incat efectul global al amestecului este mai mare decat suma celor dou efecte luate separat. In ceea ce privete proveniena conservanilor, substanele utilizate separat sau constituienii amestecurilor conservante sunt obinute prin sintez chimic. Posibilitatea folosirii exclusive a unui agent de conservare natural, in locul compuilor de sintez, este limitat de o serie de inconveniente: spectru de activitate ingust, eficacitate suficient la concentraii mari, pre de cost ridicat,

care poate deveni extrem de ridicat dac se incerac separarea agentului de conservare din produsul natural, in care acesta se gsete in cantiti mici. In afar de sistemele conservante mentionate exist si alti ageni care contribuie la pstrarea calitii produselor pe durata existenei lor, i anume agenii de intensificare a aciunii conservanilor i agenii de chelatizare. Primii, dac sunt introdui in formula unui produs, poteneaz aciunea conservantului, sczand necesarul acestuia, agenii de chelatizare imbuntind aciunea bacterian impotriva microorganismelor gram negative. Un produs cosmetic "neprotejat" are toate ansele ca in timp s se transforme intr-o adevarat cultur de bacterii/drojdii/mucegaiuri, de aceea incorporarea unui sistem de conservare intr-un produs este necesar i ar trebui s fie considerat primordial. Dei tendina actual a consumatorilor se indreapt spre produsele bio fr consevani, protecia pe care agenii conservani o garanteaz este de neevitat. 11.Dirijarea calitii a speciilor chimice cu aplicare n fabricarea compoziiilor cosmetice: antioxidanii. In industria cosmetic rolul antioxidanilor este de a contribui la pstrarea calitii produsului pe intreaga durat a existenei acestuia. Capacitatea produsului cosmetic de a rezista la oxidare este o component important a stabilitii acestuia, stabilitatea formulei insemnand meninerea calitilor organoleptice i a funcionalitii dorite. Dintre ingredienii cosmetici, cei mai supui fenomenului de oxidare sunt emolienii, materii prime grase, care au un anumit grad de nesaturare. Reacia de oxidare a restului nesaturat are loc printr-un mecanism radicalic (autooxidare).In funcie de rolul antioxidanilor, se disting dou grupe, una cu aciune de prevenie,care inhib producerea radicalilor ce pot iniia reacia i o alta, care cuprinde donori de hidrogen, ce pot intrerupe reacia in lan. In funcie de provenien antioxidanii pot fi naturali (tocoferolii, flavonoide, lecitina etc.) sau sintetici. 12.Dirijarea calitii a speciilor chimice cu aplicare n fabricarea compoziiilor cosmetice: Colorani i pigmeni. Introducerea coloranilor in produsele cosmetice este o sarcin dificil i complicat, care trebuie s in seama de tendinele modei, estetica culorii i impactul acesteia asupra consumatorilor, stabilitatea i compatibilitatea acestora cu alte ingrediente din formul i nu in ultimul rand, de reglementrile in vigoare. Agenii de colorare pentru produsele cosmetice aparin la trei categorii de produse, in funcie de solubilitatea lor in mediul ce urmeaz a fi colorat: colorani solubili (in ap sau ulei); pigmeni sau lacuri colorante, insolubili; pigmeni dispersabili, care prin adugarea unor adjuvani pot furniza dispersii stabile in ap. Funcie de domeniile de utilizare ale agenilor de colorare, acetia pot fi: Colorani utilizabili in toate preparatele cosmetice; Colorani utilizabili in toate preparatele cosmetice, cu excepia celor aplicate in regiunea ochilor, cum sunt machiajele i agenii demachiani; Colorani utilizabili numai in cosmeticele care nu vin in contact cu membranele mucoase; Coloranti utilizabili numai in cosmeticele care vin in contact cu pielea un timp foarte scurt. In aceste condiii rezult c selectarea unui colorant se face pe baza criteriilor: tipul produsului care urmeaz a fi colorat, zona de corp pe care produsul urmeaz a fi aplicat, relaia dintre culoarea i destinaia produsului. Alegerea culorii prezint importan i din alte puncte de vedere i anume imaginea produsului i ultimele tendine ale modei, in special in cazul produselor de cosmetic decorativ. Incorporarea agenilor de colorare in cosmetice, altele decat cele de machiaj unde este nevoie de efecte evidente, este justificat de necesitatea schimbrii sau conferirii culorii unor ingrediente din formul cu aspect inestetic. De asemenea colorarea unor produse indeplinsete i o funcie de marketing, in sensul c imbuntind caracteristicile olfactive ale produsului, se maximizeaz impactul asupra utilizatorului. Alturi de agenii de colorare in formularea

produselor de cosmetic decorativ se utilizeaz i ageni de acoperire. Aceasta deoarece, in cazul produselor in stare solid (farduri pentru ochi), textura produsului este diferit de la o nuan la alta, datorit tipului de pigment incorporat. Acoperirea prealabil a pigmenilor cu un film comun de material (silicon, lecitin, teflon) permite obinerea unei texturi mai uniforme a intregii linii de produse. 13.Odoranti si aromatizanti-Aroma natural = aroma compus numai din substane aromatice naturale i/sau concentrate aromatice naturale care pot fi dizolvate n solveni sau depuse pe suport solid, cu sau fr adaos de emulgatori naturali.Ex.: arom natural de lmie Aroma artificial = aroma care conine una sau mai multe componente aromatizante care nu au fost regasite in produsi naturaliEx.: etilvanilina Terminologie Odoranii substane chimice sau amestecuri de substane chimice naturale, produse i utilizate pentru mirosurile lor Odorantele naturale obinute din materii prime de origine vegetal sau animal. Ex.: uleiuri volatile, concrete, absolute, oleorezine Odorantele sintetice substane chimice sau amestecuri de substane care nu se gsesc n stare natural fiind obinute pe cale chimic Ex.: etilvanilina, hidroxicitronelal Odorantele semisintetice produse chimice obinute prin chimizarea unor substane naturale. Ex.: citralul, prin oxidarea linaloolului, acetatul de izobornil din -pinen. Analiza chimica se realiz. In parallel cu cea chimica si urmareste determinarea puritatiiunor compusi odoranti sau aromatizanti din compozitia chimica,concentratia acestora in diferite sisteme odorante si respective in produsele finite( parfumuri, alimente). Sau a calitatii pt depistarea falsurilor sau a prod. Contrafacute.Sunt metode rapide nu necesita aparataj sofisticat, se impart in 2 categorii-metod. Chim de identificare si metode chim. Cantitative. Cele mai obisn. Sunt determin indic. De aciditate-ester,iod,hidroxil,dar si a aldehidelor si cetonelortotale, a fenolilor sau a unor comp. Aromatiz.specifici-cineol,camfor,antranilat de metil,vailina,atilvanilina,cumarina,mentol,citral,pinen,iodone,benzaldehida etc. 14.Antiperspiranti- ofera rezultate protectoare mult mai bune, iar piata antiperspirantelor s-a diversificat, produsele fiind oferite acum pentru toate gusturile: pudre, creme, substante lichide, solide si aerosoli.Dupa cum le arata numele, ele sunt produse cosmetice care modifica, reduc, inlatura sau previn dezvoltarea mirosurilor neplacute ale corpului.se imparte in trei categorii:deodorante parfumate, care acopera mirosurile pielii;deodorantele care modifica mirosurile neplacute prin combinare cu sudoarea si transformarea ei;antiperspirante care inhiba glandele sudoripare si deci senzatia de discomfort a transpiratiei. Printre primele ingrediente chimice de dezodorizare a fost bicarbonatul de sodiu care neutralizeaza chimic acizii grasi produsi de glandele sudoripare la nivelul axilei. Bicarbonatii de sodiu si potasiu sunt inca folositi de multa lume ca ingrediente de dezodorizare si stau la baza multor preparate recente.Pe langa aceste substante se mai folosesc clorura de aluminiu, acidul boric, acidul benzoic, cloroamina-T. Toate aceste substante au atat proprietati de dezodorizare cat si si antimicrobiene. Partea proasta este ca unele dintre ele produc iritatii ale pielii si au fost abandonate.In locul lor au aparut mai tarziu deodorante pe baza de acid cresilic, ceva mai eficient ca agent de mascare a mirosurilor decat produsele cu ingrediente antimicrobiene.Inca din 1950 s-au introdus doua ingrediente care au avut un adevarat succes: Triclorocarbanilida

(TCC) si Triclosan.TCC este eficient in concentratii mici, 0.5-1.5%. Actiunea antibacteriana este puternica si similara cu a antibioticelor.Triclosan este un ingredient util in deodorante si sapunuri, cu un puternic efect bactericid si bacteriostatic asupra tuturor formelor de bacterii. Sarurile antiperspirante de aluminiu si zinc pot opri sudoratia, fiind bine tolerate de piele.S-au facut eforturi sustinute pentru dezvoltarea unor noi agenti antimicrobieni utilizabili in produsele deodorante cosmetice. Dintre acestia, cel mai cunoscut este propilen-etilen glicolul (PEG).Recent a fost descoperit un agent puternic bactericid numit Irgasan DP 300. El se elimina lent si progresiv pe piele fara sa opreasca transpiratia.Un tratament eficient al hipersudoratiei trebuie sa includa folosirea substantelor antiperspirante active (sarurile de aluminiu si zinc) pentru a inhiba activitatea glandelor sudoripare, dupa care se va adauga un parfum discret si usor (nici agresiv, nici iritant) in functie de preferinte. Cea ce numim un bun deodorant trebuie sa aiba toate cele trei calitati rezultate din efectul dat de: substante antibacteriene, ca Irgasan-ul; inhibitori ai transpiratiei, ca sarurile de aluminiu,absorb,fizicochim. Ca sarurile de aluminiu.

15. Compoz. Fotoprotectoare-Soarele este esenial pentru viat, dar totodat este i principalul responsabil pentru dezvoltarea cancerului de piele i pentru accelerarea procesului de mbtranire i de aceea utilizarea unei creme de fotoprotecie corespunzatoare reprezint primul pas n a preveni aceste efecte. Nu te lsa amgit de brand sau de produsele cu factor de protecie foarte mare!Cremele cu factor de protecie peste 50 te pot tenta s stai mai mult pe plaja. Acestea nltur riscul de arsuri solare, dar nu i pe cel al altor leziuni ale pielii. Ideal este s foloseti un produs cu SPF ntre 15 si 50 i s-l reaplici n mod frecvent pe piele, mai ales dup ce ai ieit din ap sau dup ce te-ai ters cu prosopul. Ingredientele factor de protecie pot fi iritante (cele factor chimic) sau pot bloca porii (cele factor fizic). Doar pentru c un produs este bine formulat nu nseamn c este potrivit tuturor, iar reacia pielii la ingrediente este diferit i se observ doar n urma folosirii produselor care le conin.Cele mai frecvente si eficiente ingredient pentru compozitiile fotoprotectoare sunt-oxicul de titan,octocrylene,triazine,bisbenzotriazolul, vitamin A etc. 16.Emulgatoare si agenti de structurare. Emulgatoarele asigura stabilitatea emulsiilor si impiedica separarea lor in faze mai fluide si faze mai dense. Anume emulgatorul este factorul care determina tipul emulsiei (A/U sau U/A). Emulgatoare se impart in doua categorii , care difera prin mecanismul lor de actiune. Prima categorie include surfactante (STA) care sunt solubile in una (sau ambele) din fazele emulsiei si prin aceasta reduc tensiunea superficiala. Din aceasta categorie fac parte numeroase substante macromoleculare naturale protein (Gelatina), polizaharide (Agar, Pectine, Chitosan), lipide (Colesterolul si esterii sai, Lanolina) , cit si produse sintetice si semisintetice pe baza de etilenoxid (macrogoli) sau celuloza (Carboximetil celuloza).

A doua categorie de emulgatoare include minerale dispersate fin sub forma unor pulberi, particulele carora sint umectate in mod selectiv de ambele faze ale emulsiei si adera la interfaza. Particulele substantelor hidrofile (argile, caolina) asigura stabilitatea emulsiilor tip U/A, in timp ce substantele hidrofobe (oleofile), cum ar fi, de exemplu, negrul de fum stabilizeaza emulsiile tip A/U. Printre emulgatoarele lipidice de cea mai mare valoare se considera Lecitina- o substanta transparenta si incolora cu consistenta cerurilor si structura unei fosfatide, extrasa fiind din boabele de soia sau arachis. Este un produs higroscopic si formeaza cu apa solutii coloidale. Din rasina de conifer, numita Terebentina prin antrenare cu vapori se extrage uleiul de terebentina. Rezidiul rezinos, ramas dupa eliminarea uleiului si comercializat sub nume de Colofoniu, are aplicare ca adaos in sapunuri si in parfumerie. Contine 60 -92% acizi rezinici, cca 0,5-12% acizi grasi si 8-20% terpenoide neutre.Tratat cu baze formeaza saruri (rezinati) numiti Sapunul de colofoniu- o substanta amorfa hidrofila bine solubila in apa . ntruct filmul de lipide de pe piele este o emulsie de tipul A/U, acest tip de emulsie este de preferat, cu att mai mult cu ct asigur i buna hidratare a pielii i reprezint o baz ideal pentru ingredienii activi liposolubili. Senzaia de onctuozitate pe care o las pe piele, care, de regul, nu face plcere utilizatorului, reprezint, ns, un dezavantaj major. Vscozitatea i stabilitatea acestor emulsii sunt dependente de tipul de procesare, existnd pericolul unei separri a acelor dou faze. Lanolina (care poate lega 200-300 % apa sub forma unei emulsii A/U) i derivaii de lanolin, n special alcoolii extrai i separai dup saponificarea lanolinei, sunt, de asemenea, folosii ca emulgatori. ntruct lanolina s-a dovedit a cauza alergii, alcoolii din lanolin sunt din ce n ce mai mult utilizai.

17.Ingrediente biologic active. In cosmetologia moderna isi gasesc aplicare mai multe ingredient care manifesta un anumit effect farmacologic-vitamine,preparate hormonale ,atioxidanti etc. Acestea, numite remedii cosmeceutice se inplica active in procese fiziologice , destinatia lor fiind restructurarea pielei prin regenerarea , revigorarea si intinerirea celulelor , din aceasta categorie fac parte numeroase extracte din obiecte naturale , aminoacizi ,peptide ,substante proteice , substante hormonale si vitamine . Extracte vegetale (musetel , aloe ,rozmarin, salvie ,urzica ,tei , etc.) se vor realiza sub forma de infuzii ,decoct sau extracte uleioase . Ele asigura la aplicarea effect calmant , relaxant ,atiinflamator , tonic venos , antiseptic , spumant sau colorat . Hidrolizatele proteice pot fii preparate atit prin hidroliza cazeinei cit si prin hidroliza proteinelor din carne . Preparate din acesta categorie sunt folosite articole de ingrijire atit a pielii cit si a parului , cum ar fii sampoane sau compozitii indicate in ondularea parului . In articole pentru ingrijirea pielii se introduce ca agenti de mentinere a umiditatii in stratul cornos .

Mai multe vitamine ndeplinesc funcia de coenzime, fiind absolut necesare pt buna funciomnare a anumitor sisteme enzimatice.Pt ngrijirea i meninerea strii normale a pielii funcii dintre cele mai imp revin vit- antioxidani A i E. Cu privire la ngrijirea pruluivitaminele din complexul B. Vit A i beta carotenul contribuie la creterea esuturilor epiteliale.Piridoxina particip la metabolismul aminoacizilor.Necesartul org uman este autoasigurat n mare msur prin biosintez cu participarea microflorei intestinale.Cianocobolamin este necesar pt a menine integritatea sist nervos.Biotina se utilizeaz la combaterea alopeciei, a bolilor de piele i de pr.Acidul ascorbic este esenial n sinteza colagenului, are rol imp n procese imunologice, infl absorbia fierului, scade riscul ischemiei cardiace.

18. Metodologia general de validare a metodelor de analiz i control. Pt evaluarea calitii unei metode de analiz este necesar validarea ei prin analiza unei substane de referin cu aceast metod, urmat de compararea rezultatelor obinute la dozarea unui analit i a aceleai substane, dar de puritate standard pe baza regsirilor procentuale i a deviaiilor standard relative calculate.Scopul MV este de a demonstra c metoda de analiz corespunde utilizrii pt care a fost elaborat.Indiferent de domeniul n care se utilizeaz o metod de analiz validarea ei se face conform strategiei analitice generale .Pt validarea metodei se parcurg urm etape: desfurarea protocului de validare sau perocedeului de validare,precizarea aplicrii, propunerea i scopul metodei, definirea, parametrii de performan i criteriile de acceptare, definirea experimentelor validrii, verif performanelor caracteristice, calitatea materialelor,efectuarea experienelor pre-validrii, reglarea parametrilor metodei , efectuarea integral a experienelor interne i externe de validare, efectuarea SOPs pt executarea de rutin a metodei, definirea criteriilor pt validare, definirea tipului i fecvenei sistemului potrivit, documentul experimentelor validrii i rezultatele date n raportul de validare.Pregtirea probei sau standardului trebuie s urmeze un protocol de validare n care s se menioneze pas cu pas ce trebuie de fcut.Precizia include repetabilitatea( numit i precizie intraseu) i precizia intermediar intralaborator.Cnd au loc modificri n sinteza SM n compoziia produsului finit sau n metoda de analiz trebuie s se fac o revalidare a procedeelor sau a metodei analitice..Exist 3 tipuri clasice de procedee analitice: specifice, selective i absolute.Substanele chirale pot necesita o testare a identificrii specifice sau o ncercare chiral performat pt identificarea lor sigur.n legtur cu controlul impuritilor exist 2 aspecte importante:1. Clasificarea chimic i identificarea lor; 2. Evaluarea siguranei lor la nivelul impus de specificaia subst med.