DOCTRINA KEYNESISTA

Doctrina keynesista a aparut in prima jumatate a secolului al XX-lea in alternativa cu

doctrinele care sustineau reglarea spontana a economiei sau ajustarea pietei. De obicei, se considera
ca teoria lui Keynes se afla la originea macroeconomiei, adica a teoriei despre economie care
adopta un punct de vedere global asupra productiei, ocuparii si consumului, si care se sprijina in
rationamente pe o psihologie comportamentala colectiva. In secolul al XIX-lea economistii nu au
facut distinctie intre microeconomie si macroeconomie.
Aparut in contetul !arii Depresiuni din "#$#, keynesismul contine o noua conceptie
despre politica economica, asumand atat o eplicatie pentru noile evolutii ale capitalismului, cat si
solutii pentru depasirea recesiunii si atingerea ocuparii depline. Doctrina keynesista sustine interventia
indirecta a statului in economie, prin mijloace considerate eficiente si acceptabile pentru
asigurarea securitatii ocuparii si a venitului.

Principalele concepte utilizate in doctrina keynesista sunt%

a) anii si rata do!anzii
&. !. Keynes teoreti'ea'a o economie monetara de productie, unde antreprenorii,
gratie creditului, transforma moneda in bunuri cautand totodata solutiile pentru a castiga mai mult.
in conceptia lui Keynes, somajul si inflatia sunt strans legate, ceea ce impune o teorie a ocuparii
care sa treaca mai intai printr-o anali'a monetara. Keynes de'volta astfel o anali'a a circuitului
economic pornind de la cheltuielile alocate fie investitiilor, fie consumului, cheltuieli care impreuna
formea'a venitul global. Keynes formulea'a o conceptie noua, opusa atat austriecilor, cat si
sinte'ei eloborate de A. !arshall. (l contesta ideea potrivit careia rata doban'ii este o simpla
variabila care ajustea'a oferta de economii si cererea investitorilor de capitaluri. )entru Keynes,
rata doban'ii este o marime financiara pura, re'ultata din predispo'itiile psihologice perceptibile la
nivel global.
In aceasta noua abordare a doban'ii, Keynes atribuie rolul-cheie preferintei pentru lichiditate,
care presupune operarea cu comportamentul global al agentilor economici. )otrivit acestei
ipote'e, atunci cand prevalea'a teama de viitor, moneda poate fi conservata pentru calitatile pe
care le are, in primul rand pentru lichiditatea sa. Acest fapt conduce la te'auri'are, care secatuieste
puterea de cumparare potentiala creata in economie. In aceasta situatie, numai rata doban'ii poate
sa compense'e predispo'itia macro-psihologica a agentilor economici. *e'auri'area este preferata
din trei motive% motivul speculatiei, motivul precautiei si motivul tran'actiilor.
In ansamblul economiei, increderea in viitor si cantitatea de moneda determina nivelurile
ratei doban'ii. +luctuatiile pretului monedei, in conditiile unei eficiente marginale a capitalului, data
pe termen scurt, eplica fluctuatiile investitiilor aferente unui volum dat al economiilor. )rin urmare,
e-ante, economiile si investitiile nu sunt legate, deoarece economiile se eplica prin inclinatia medie a
societatii de a consuma din venitul sau.

!) In"estitiile

Deci'ia de a investi re'ulta din anali'a eficientei marginale a capitalului, adica din rata
randamentului intern. )entru a eplica notiunea macroeconomica - investitii -, Keynes a pornit de la
microeconomie, de la comportamentul antreprenorilor in calculul investitiei viitoare in conditii de
incertitudine. In conceptia lui Keynes, volumul global al investitiilor va creste atunci cand eficienta
marginala a capitalului va fi mai mare decat rata doban'ii pe piata.
Keynes cercetea'a deci'ia de a investi in conditiile unei economii in care eista piete
financiare. ,u o oarecare nostalgie dupa vechiul capitalism, Keynes acu'a subtil aceste piete ca
factori ai instabilitatii sistemului. )entru Keynes evaluarile bursiere nu sunt decat o conventie, iar
aceste evaluari nu sunt rationale pentru ca operatorii actionea'a in conditii de incertitudine. In
fond, este un prilej pentru Keynes de a denun a -laisse'-faire-ul-, mai ales pentru ca acorda
speculatorului un mare rol intr-un act etrem de important, precum investitiile% in contrapartida,
Keynes atribuie acest rol consumatorului care arbitrea'a asupra investitiilor, cumparand sau nu
diferitele produse. Astfel, consumatorul influentea'a viata firmelor, iar cotatiile la bursa nu sunt
decat niste sanctiuni limitate si provi'orii. De fapt, anali'a critica intreprinsa de Keynes este un
pretet stiintific pentru a-si formula solutiile care favori'au investitiile fi'ice in detrimentul
profiturilor financiare.
Astfel, pentru a evita specula.iile pe termen scurt asupra capitalului, Keynes propune
practicarea de catre stat a unei tae descurajatoare asupra tuturor tran'actiilor si care sa loveasca
in primul rand in speculatii. /biectivul sau era foarte clar% trebuia sa atace capitalismul rentier si
sa stimule'e capitalismul antreprenorial, care, pe termen mediu si lung, angaja capitalurile in
activitati creatoare de bogatie si locuri de munca. *otodata, prefigurand -capitalismul popular-,
Keynes preconi'a de'voltarea unui actionariat popular, fara piete financiare, cu un dublu scop% in
primul rand, in acest fel se evitau economiile improductive, iar in al doilea rand, asa se putea
reali'a o legatura mai stabila intre investitii si economii.
0olutiile lui Keynes fata de aceste probleme iau in calcul interventia indirecta a statului,
cu scopul influentarii deci'iilor individuale ale investitorilor. Keynes considera ca statul trebuie
sa intervina de o maniera crescanda in procesul investitional, pentru ca statul fiind mai putin
preocupat de termenul scurt, ar fi putut orienta deci'ia investitionala intr-o perspectiva indelungata si
intr-un sens strategic, pe ba'a avantajelor sociale generale.
In privinta formulei politice pe care statul o putea invoca in sustinerea superioritatii
alegerii publice a investitiei, Keynes nu ecludea compromisurile sau formulele de orice fel, care
sa permita statului sa coopere'e cu initiativa privata, dar afirma clar ca o sociali'are crescanda a
investitiilor constituia singurul mijloc pentru o prima aproimare a ocuparii depline.

c) Inclinatia spre consu#
Dupa cum s-a observat, pana in acest punct, rata doban'ii la Keynes este o variabila
legata de preferinta pentru lichiditate si nu un pret al economisirii, cum credeau clasicii. Investitia
re'ulta din compararea ratei doban'ii cu rata anticipata a randamentului net al echipamentelor de
productie, iar aceasta anticipare depinde de increderea investitorilor, dar si de spiritul lor
pradalnic. )rin urmare, e ante investitia nu este determinata de volumul economiilor. Deci,
economiile sunt o -ruptura-, care poate fi durabila, in circuitul cheltuiala-venit. (conomiile repre'inta
o dorinta care garantea'a bogatia, adica a consuma bunuri nederminate la o data nederminata,
dar nimic si nimeni nu-i obliga pe antreprenori sa investeasca economiile asa incat intr-o 'i
acestea sa se transforme in consum efectiv. In conceptia lui Keynes, economiile nu sunt re'ultatul
unei alegeri prealabile, ele sunt un re'iduu din venit dupa ce a avut loc un consum imediat.
,onsumul este anali'at pornind de la o a treia variabila independenta macropsihologica% inclinatia
spre consumul venitului global al societatii. )entru a introduce o relatie cau'ala si dinamica,
Keynes formulea'a inclinatia marginala spre consumul venitului 1c-2. Aceasta notiune este cheia
relatiei intre venit si cheltuieli. Inclinatia marginala spre consum re'ulta din actiunea legii
psihologice fundamentale, 34 pe a carei actiune putem conta, cu toata increderea, atat aprioric,
pe ba'a cunoasterii naturii umane, cat si pe ba'a eperientei oglindite intr-o multitudine de fapte5
si care spune ca, 5de regula si in medie, oamenii inclina sa-si mareasca consumul atunci cand
venitul lor creste, dar nu cu atat cu cat creste venitul5
"
.
)e ba'a acestei eplicatii se poate stabili o legatura intre venit si investitii cu ajutorul
multiplicatorului. In felul acesta circuitul keynesian poate fi inchis% rata doban'ii fiind de natura
monetara, investitiile depind in mare parte de ea6 din investitii, prin jocul multiplicatorului re'ulta
venitul si volumul ocuparii necesar pentru a-l produce6 acest venit eplica atat consumul, cat si
complementul sau re'idual 7 economiile.
,u alte cuvinte, multiplicatorul investitilor 7 k 54 ne spune ca, atunci cand are loc un
spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime care este de k ori mai mare decat sporul
investitiilor5
$
.
"
*eoria generala a folosirii mainii de lucru, a doban'ii si a banilor, pg."$8
$
*eoria generala a folosirii mainii de lucru, a doban'ii si a banilor, pg."9"
Keynes utili'ea'a multiplicatorul pentru a justifica efectele po'itive ale politicii de lucrari publice
asupra ocuparii. In consecinta, autoritatea-statul are capacitatea de a actiona in urmatoarele moduri%
- !anevrarea ratei doban'ii
:

- !anevrarea preferintei pentru lichiditate
9

- +ortarea e porturilor
8


d) Ocuparea deplina
&. !. Keynes a elaborat un model unde distinge variabilele independente 1pe care nu le
eplica2, de variabile dependente, deduse prin intermediul relatiilor de ba'a. )rocedand la o
oarecare sistemati'are se pot identifica mai multe tipuri de variabile independente%
$aria!ile #acrop%isolo&ice%
- preferinta pentru lichiditate6
- anticiparea randamentului viitor al investitiilor si eficienta marginala a capitalului6
- inclinatia spre consum.
$aria!ile institutionale %
- oferta de moneda gestionata de autoritatile monetare6
- rata salariului care re'ulta din traditii, din raporturi de forta si din contracte dintre angajatori
si salariati.
*otusi, nucleul dur al doctrinei keynesiste il consituie variabilele dependente% volumul ocuparii
si venitul national eprimate in unitati de salariu.
Aceste variabile sunt, potrivit conceptiei sale, fortele obisnuite care reunite guvernea'a atat
fluul investitiilor noi, cat si functionarea sistemului. ,u toate acestea nu se poate spune ca s-a
reali'at un echilibru al ocuparii depline, pentru ca, dupa opinia lui Keynes, capitalismul, de regula,
se confrunta cu o situatie de sub-ocupare.
In alternativa - ocupare deplina sau sub-ocupare -, Keynes admite caracterul relativ arbitrar
al alegerii variabilelor, dar dupa opinia sa, interesul principal era sa gaseasca asemenea variabile
ale caror variatii erau lente si puteau fi influentate pe termen scurt.

e) Ec%ili!ru si dezec%ili!ru
&. !. Keynes intreprinde o anali'a dinamica a situatiilor de de'echilibre instabile.
(plicatiile acestui echilibru de sub-ocupare sunt multiple%
in pri#ul rand, Keynes identifica factorii de stabilitate a de'echilibrelor care
se opun reintoarcerii spontane la ocuparea deplina. in doctrinele traditionale,
spontaneitatea ocuparii depline era data de fleibilitatea salariilor, careia insa
Keynes opune rigiditatea salariilor. Daca se asteapta o politica economica
conjucturala, un reglaj fin al economiei 1fine turning2, atunci, spune Keynes,
este eclusa posibilitatea manevrarii brutale a variabilelor macroeconomiec
specifice recesiunii si boom-ului fluctuatiilor economiei de piata. ,u alte
cuvinte, intr-o situatie de cri'a majora a economiei, nu eista o alta politica
economica eficienta, cu eceptia celei conjucturale.
in al doilea rand, multiplicatorul este foarte sca'ut din cau'a perderilor%
economii, importuri, etc.
in al treilea rand, o variatie moderata a randamentului anticipat al capitalurilor si
a ratei doban'ii nu antrenea'a o modificare a fluului investitional de o
amploare suficienta pentru a obtine ocuparea deplina.
in al patrulea rand, trebuie luate in calcul si cele doua obstacole asupra carora se
concentrea'a politica de stabili'are% inflatia si deflatia. Atunci cand volumul
ocuparii se modifica, salariile nominale se modifica in acelasi sens. ;upta
pentru marirea salariilor se intensifica, iar piata muncii devine mai intinsa, si
:
9
8
deci, favorabila salariatilor. Keynes crede ca acest fapt nu poate dura mult timp
fara ca, sub povara costurilor salariale, preturile sa creasca ecesiv. In sens
invers, in scadere salariile sunt rigide, iar mana de lucru decat sa consimta o
reducere sensibila a salariilor prefera sa indure un oarecare grad de somaj.
(conomia reala are o fluiditate insuficienta care se concreti'ea'a printr-o
relativa inertie a salariilor si printr-o vite'a slaba de ajustare a ocuparii, ceea
ce inseamna ca economia se mentine intr-o 'ona intermediara de sub-ocupare.

') Cererea e'ecti"a insu'icienta si su!(ocuparea
In mod firesc, Keynes se intreaba de ce se mentine echilibrul de sub-ocupare in economie.
<aspunsul sau este la fel de firesc% cand antreprenorii anticipea'a o cerere insuficienta, economia
cunoaste sub-ocuparea. Atunci cand antreprenorii isi stabilesc planurile de productie si de
angajare, ei trebuie sa plece de la o cerere estimata in functie de datele obiective 7 de la comen'ile
primite, dar si de la intuitia lor.
In consecinta%
/cuparea deplina este atinsa atunci cand se maimi'ea'a profiturile
=
.
>nei cereri efective ii corespunde o singura oferta efectiva, care se reali'ea'a pornind
de la planurile de productie anticipate% daca ipote'ele sunt multiple 1e ante2, pentru
deci'iile deja luate nu eista decat o singura reali'are 1e post2. In aceste conditii,
nu eista decat o sansa etrem de mica de ajustare eacta a cererii anticipate de bunuri
de consum global la cea reala. !ai mult, nimic nu asigura ca bunurile de productie
cerute si bunurile de consum anticipate sunt intr-o proportie corespun'atoare. ,eea ce
inseamna ca, intotdeauna va eista un risc de subutili'are a capacitatilor de productie
sau o insuficienta de bunuri de productie. In schema keynesiana, in totala contradictie
cu teoria clasica, in mod clar nici oferta nu-si creea'a propria cerere 1legea 0ay2,
nici mecanismul preturilor nu conduce la echilibru 1?alras2.
,ererea de bunuri de consum creste cand venitul creste, dar intr-o proportie mai
mica fata de cresterea venitului. De aici re'ulta ca, daca volumul ocuparii este mai mare,
atunci si diferenta dintre oferta globala si cererea globala pe care antreprenorii spera
sa o vada ca se reintoarce sub forma cheltuielilor consumatorilor.
)ierderile provocate de economiile te'auri'ate rup armonia circuitului cheltuieli-
venituri-cheltuieli. ,ontrar afirmatiilor lui &. @. 0ay, Keynes considera ca
antreprenorii nu pot spera sa recupere'e sistematic cererea re'ultata din veniturile pe
care ei le-au distribuit, generand cheltuieli initiale.
Inclinatia spre consum si suma totala a investitiilor sunt doua variabile eogene ale
productiei care determina nivelul cheltuielilor si pe cel al venitului, insa, pentru a
reali'a aceasta productie este necesar un nivel dat al ocuparii. >rmand un traseu invers
celui din anali'a traditionala 1care pleca de la rata salariului pentru a ajunge la echilibrul
pietei muncii2, Keynes afirma ca acest nivel al ocuparii determina salariul real
1salariul nominal fiind negociat printr-o conventie2 ajustand cererea si oferta de munca
la un nivel dat.

In concluzie)
!odul in care rationea'a, precum si refu'ul sau de a recunoaste autoreglarea economiilor de
piata il situea'a pe Keynes in afara gandirii traditionale. Keynes, care traia intr-o lume confruntata cu
o cri'a de o amploare nemaiintalnita pana atunci, refu'a sa creada in ordinea spontana a legii lui
0ay. Acest punct de vedere are consecinte profunde asupra naturii politicii economice de urmat%
Keynes respinge statul minimal, pentru ca nu crede nici in armonia spontana indusa de piata, nici in
laisse'-faire.
=