diacon Andrei Kuraev

La ce le trebuie asta copiilor?

Multi ani am fost educati si am vietuit ntr-o farsa ideologica. Din unele si acel
easi motive ideologii ne naintau teze contradictorii, ceea ce mpreuna se numea mono
litul nvataturii marxist-leniniste.
Astfel, propaganda ateista postula: dauna religiei consta n faptul ca ea ndepartea
za oamenii de la activitatea sociala, i duce n cine stie ce miraje si inertii. Chi
ar si astazi multor propagandisti le face placere sa scrie ca religia ncurca omul
ui sa participe activ la lupta politica (avnd n vedere de partea lor). Respectiv,
viciul de prim-ordin al Ortodoxiei este urmatorul: Biserica nu are o doctrina so
cial-politica clara, ea s-a nchis ntre peretii locasurilor de cult etc.
Dar sa presupunem ca patriarhul ia atitudine fata de evenimentele politice, care
nu-i convine editorului unei anume publicatii. Si iata ca acelasi ziar, care nu
demult nvinuia Biserica de izolationism, acum ncepe sa o mustre pentru clericalis
m: cum de ndrazneste Biserica sa se implice n politica? Datoria ei este de a se rug
a!. Iarasi farsa, acum nsa de alt gen.
n universitatile pedagogice si n cadrul seminariilor didactice pna acum continua sa
se mizeze pe acelasi truc ideologic bine pus n scena. Orice curs de ateism stiin
tific ncepea cu afirmatia: religia este produsul copilariei umanitatii. Asa, un f
el de gndire primitiva, mitica, napoiata. Ulterior, omenirea a crescut din ea, s-a
dezvoltat filozofia, gndirea stiintifica rationala si omenirea a iesit la drumul
mare al progresului. Asadar, teza initiala este: religia gndire copilareasca.
Mai trec cteva lectii si profesorul de ateism stiintific previne: Dragi tovarasi,
veti deveni nvatatori, deci fiti vigilenti, nu dati copiilor nici un fel de educa
tie religiosa. Nu trebuie sa fortati copiii si sa le impuneti conceptii religioa
se despre lume.
Acum confruntati pozitia finala cu cea initiala. Daca religia este gndire copilar
easca, de ce sa nu se permita copiilor a gndi copilareste?
Avem de-a face cu un veritabil salt peste cap.
Nu pun n cazul de fata ntrebarea daca este sau nu corecta perceperea religioasa a lu
mii. Pur si simplu mi pare ca chiar si ateismul stiintific, o atare mitologie, treb
uie sa fie politicoasa cu normele logicii. Iar logica spune: daca afirmi ca reli
gia este tipul gndirii copilaresti a omenirii si consideri ca fiecare copil parcu
rge n dezvoltarea sa individuala toata filogeneza, toata istoria omenirii, nseamna
ca esti nevoit sa recunosti, logic, ca n viata copilului trebuie sa existe neapa
rat o perioada a receptiei mitologice a lumii. nseamna ca nsusi copilul aspira la
Lumea de Sus.
Dar farsa ramne farsa. Si daca trebuie sa rastorni totul cu susul n jos, aceasta a
r trebui sa se faca elegant si abil.
E putin, nsa, doar a observa incompatibilitatea logica a acestor teze. Logica nu
suporta mari pierderi daca cineva i ncalca legile. Legea gravitatiei, bunaoara, nu
-i prejudiciata daca cineva a hotart s-o ignore. La urma urmei, caznd, acesta si va
frnge gtul sie si nu mecancii newtoniene. Sufletele copiilor, nsa, pot fi mutilate
, daca vom ncerca sa ne apropiem de ei cu un sablon deformat.
Argumentele de tipul cnd va creste se va descurca si singur pot distruge orice educ
atie a copilului. Este ca si cum ai afirma: deoarece n lume sunt multe limbi, hai
deti sa nu vorbim cu pustiul nostru n nici o limba, cnd va mplini 16 ani si va prim
i buletinul va hotar singur care limba sa-i fie materna (rusa, engleza sau japone
za).
Negresit ca orice educatie impune adolescentului un anumit mod de actiune si rec
eptare a lumii, fie din partea parintilor, a profesorilor sau a prietenilor mai
mari. n acest sens, educatia lingvistica si religioasa snt absolut identice. Va cre
ste si va decide singur nu este o formula ce denota grija pentru copil, ci mai de
graba iresponsabilitate pentru educatia lui. De vreme ce copilul pune ntrebarea,
el asteapta raspunsul. Si daca cei maturi nu-i vor oferi un raspuns, el si-l va
crea singur, folosindu-se de ceea ce-i este accesibil. Problema este daca acest
raspuns nu va fi periculos. Nu mai sntem n timpurile brejneviste ale mutismului ge
neral cu privire la religie. Mass-media mereu gliseaza pe lama tainelor religioas
e. Aceasta pasiune pentru ocult a televiziunii ruse putin cte putin dezvolta si la
copii receptarea magico-ocultista a lumii. Vii la prima lectie la cei din clasa
I-a, ncerci sa le explici ce este sufletul si drept raspuns auzi: Eu stiu ce este
! Acesta se numeste corp astral Si cine garanteaza ca peste ctiva ani aceasta fraged
a faptura, nca din fasa cunoscnd cuvintele karma si astral, auzite de la vreun nvatato
al Adevarului nu va nimeri ntr-o secta?
Asadar, copiii au nevoie de realitatea religioasa. De aceea discutia despre educ
atia religioasa a copiilor se va deschide cu ntrebarea: la ce foloseste aceasta?
Nu tarii, statului, Bisericii, scolii si noua, ci copiilor, le foloseste sau nu?
Sa ncercam sa aboradam discutia despre lumea duhovniceasca din perspectiva copilu
lui. Ori mai precis sa formulam ntrebarea: ce este prezenta ori absenta educatiei
religioase pentru copilul nsusi.
Logica studiului religiei ne obliga sa recunoastem ca n viata copilului neaparat
trebuie sa existe o perioada de receptare mitica a lumii. Prin urmare, copilului
i este necesara educatia religioasa chiar si pentru a fi copil.
El nu este un agnostic, lumea duhovniceasca pentru el e vie si reala. El vede lu
mea foastre mistic. Una dintre trasaturile gndirii care se numeste mitica consta n
faptul ca omul, care gndeste astfel nu face o deosebire neta dintre ordinea natu
rala si supranaturala a lucrurilor.
Problema e ca punctul cheie de la care porneste ateismul stiintific se bazeaza p
e afirmatia ca religia este credinta n supranatural. ntr-adevar, ateistului minune
a i pare ceva supranatural. Dar pentru omul profund credincios, minunea este un f
apt obisnuit (face parte din ordinea fireasca a lucrurilor).
Nu este greu sa ne convingem ca receptarea mitica a lumii i este proprie copilulu
i. Pentru el nu exista nimic supranatural. Pur si simplu, minunea e un lucru fir
esc.
n constiinta lui nu exista separarea lumii n sfera naturala si supranaturala. n gen
eral, orice simt al religiozitatii nu recepteaza minunea ca pe ceva ce ar distru
ge ordinea lucrurilor, dimpotriva, sesizeaza ca nu poate fi lume fara minune, ca m
inunea este absorbita de lume. Este fireasca prezenta miracolului si nefireasca
viata condusa numai de legile fizicii. Constiinta religioasa este chiar realista
, ea nu admite fanteziile. Pur si simplu realitatea ei presupune minunea, nu se
limiteaza doar la lumea obiectelor nensufletite.
Universul copilului este limitat si minunea nu lipseste din el. L-ar uimi oare p
e un nvatator daca l-ar vedea n strada pe nsusi Hristos Cel Viu? Cred ca da. Pustiu
l nu s-ar mira, att doar ca aceasta ntlnire l-ar bucura.
Copiii de la patru la sase ani, ntlnind n strada un preot, nstiinteaza rasunator par
intii si prietenii ca iata merge Dumnezeu! De altfel, asa fac copiii din familii n
ecredincioase (ateiste). Micutul din Biserica, ncepnd a se mpartasi si a se ntlni cu
parintele, nca fiind nauntrul mamei sale, desigur n acest rastimp poate avea fata d
e preot o atitudine calda si plina de ncredere. Dar copiii care aud numai din cnd n
cnd cte ceva din sfera duhovniceasca, prind orice semn din acel domeniu, pe care
deja l considera principal. Pentru copil ntlnirea cu Dumnezeu e absolut fireasca. C
u o ora n urma el a ntlnit un pisoi adorabil si, iata, acum pe Hristos. Oare ar fi
ceva straniu aici? Dar voi, maturii, l ntlniti mai rar?
ntr-o zi dupa slujire, cnd stateam n curtea bisericii, s-a apropiat de mine un om.
El s-a uitat lung la mine, apoi a ntrebat: tu locuiesti aici? Explicatiilor mele ca
eu nu locuiesc aici, ci slujesc, nu prea le-a dat crezare. Cnd nsa am continuat d
iscutia noastra, s-a clarificat ca n toti cei cinci ani de viata acest om nu a fo
st n biserica niciodata. Daca-i asa, am intrat n lacas. Evident, nu i-am putut pov
esti nimic despre biserica. Doar nu-i voi spune ca acesta-i iconostasul, iar acesta
-i altarul, aceasta-i cadelnita si alte cuvinte stranii, straine. Oricum el n biseri
ca vede mai multe dect mine. A umblat el ct a umblat prin biserica, apoi se ntoarce
spre mine si-mi spune: dar eu am vazut unde te-au omort. Si arata spre rastignire.
Un copilas de trei ani sufera demult de tuse. nainte de somn el i spune bunicii: bu
nicuto! daca te vei ntlni n vis cu ngerii, spune-le sa-mi nceteze tusea: am obosit att
de mult!
O ntmplare foarte asemanatoare a avut loc n viata a doi oameni si de la ei, n parte,
am auzit despre ea. Persoanele acestea snt un baietel de sase ani, Serioja si ma
ma lui. Odata s-au nimerit ntr-un oras ce a crescut n jurul unei statii atomo-elec
trice. Cnd a venit timpul de plecare, lui Serioja a nceput sa-i curga snge din nas.
Trec orele, dar hemoragia nu nceteaza. Analizele demonstreaza ca nivelul leucoci
telor este marit de trei ori. Copilul este spitalizat. Maica-sa sta la capatiul l
ui si plnge. Aceasta familie nu poate fi numita traditional-religioasa. Fiul cel
mai mare a venit n biserica n anii de universitate si, treptat, i-a adus la credin
ta pe ai sai. Dar mezinul, Serioja, se poate spune, deja a primit o educatie n sp
irit ortodox.
Si iata ca mama plnge deasupra patutului copilului, care se duce tot mai departe L
a un moment dat Serioja deschide ochii, priveste la maica-sa si, destul de supar
at, spune: mama, ei ce tot plngi? Mai bine te-ai ruga. Mama ncepe a se ruga, dar lac
rimile iarasi o mpiedica sa-I vorbeasca Domnului. Serioja staruie din nou: Nu, mam
a, nu-ti abate atentia, tu roaga-te. Curnd hemoragia nceteaza si catre dimineata st
ructura sngelui se normalizeaza. (Pentru ntregirea tabloului e bine sa mentionez c
a n aceasta calatorie ei au luat iconita Cuviosului Serghie de la Radonej, daruit
a n Lavra Sfintei Treimi de catre staretul Chiril)
Iata nca un caz, martorul caruia am fost. n luna iunie a anului trecut (poate 1998
), am fost invitat sa tin cteva prelegeri la Tambov. Nu-i greu sa va imaginati pe
rsonalul care merge din Moscova la nceputul verii. Vagoanele snt pline de copii ca
re pleaca la bunici, la tara, escortati de parinti. n compartimentul meu calatore
ste o familie tipic moscovita. Mama si tata i duc la bunica la tara pe doi baiete
i. Cel mai mare are noua ani, mezinul vreo sase. Binenteles, ei vad ca eu snt sluj
itor al Bisericii si mama povesteste ca ei tot cred n ceva. Ca tatal e constructo
r, odata chiar niste tevi a tras la biserica. Copilasii, cica, tot nu cresc fara
Dumnezeu. Mezinul, Sasenica, stie chiar Tatal nostru, se lauda mama. Tot acum l ri
dica pe baietel: Sasenica, ia arata cum stii tu tatal nostru. De obicei, copilului
nu-i place deloc sa recite, orice ar fi, n fata maturilor: fie poezie, fie rugac
iune. Si iata ca Sasa, fara prea mult chef, a spus rugaciunea (numai dati-mi pac
e, chipurile).
S-au culcat. Trebuiau sa ajunga la gara lor la sase dimineata. Cu o ora nainte co
pilasii snt treziti. Se pregatesc. Cam pe la ora sase fara un sfert, cnd pna la gar
a au mai ramas vreo ctiva kilometri, trenul se opreste brusc. Sta o ora, doua. Ma
i apoi sa constatat ca n trenul care mergea naintea noastra a explodat o cisterna.
Copilasii se agita, parintii tot se nelinistesc: trebuia sa-i ntlneasca o masina
din colhoz. Si pe neasteptate mama spune nervoasa: ei, Sasa, zi vreo rugaciune! Ea
probabil nici nu l-a rugat la modul serios. Dar Sasenica a nteles totul corect.
Se ridica: Tatal nostru care esti n ceruri Scapnd cteva fraze, ncurcnd cuvintele Si c
zis Amin trenul a pornit. Parcurgnd cei ctiva kilometri pna la gara la care trebuia s
a coboare tnarul rugator, trenul s-a oprit, de acum pe mult timp. Rugaciunile mel
e Domnul nu le primea.
Voi relata nca despre un caz care nicidecum nu poate fi redus la influenta mediulu
i.
Baietelul unui comisar rosu nu stia nimic despre Dumnezeu, chiar bunica, cnd aces
ta a ntrebat-o de cruciulita ce o purta la piept, i-a raspuns ca-i un ceas. nsa od
ata, auzind clopotul, a spus: Bunicuto, du-ma la biserica, numai o data, o singur
a data, ma voi uita la Dumnezeu si att. (Din scrierile mitropolitului Veniamin Fed
cenco, Despre credinta, necredinta si tagada, ND p. 22).
Iata deci, pentru copil, aceasta e ordinea lucrurilor. Lui nu i se pare normal s
a fie materialist.
Dar n caz ca nazuinta fireasca a copilului spre cunoasterea complexa, mitica a lu
mii, nu va fi ndreptata catre formele culturale ale constiintei religioase, va ur
ma inevitabil o mitologizare proprie si plazmuire a Divinitatii. Tabuizarea conv
orbirilor despre cele mai importante subiecte se va solda cu deformarea lumii la
untrice a lui. Daca mediul n care traieste copilul nu-i va oferi o ntelegere compl
exa, mitologica , sincera si vie a lucrurilor, atunci universul acestuia va fi m
arginit. Prin anii 20 n pedagogia sovietica a existat o ncercare de a interzice pr
edarea povestilor pentru copii fiind argumentata n modul urmator: Noi pregatim ing
ineri ai sufletelor omenesti. Avem nevoie de rationalisti si acesti lauri-balaur
i si zmei nu ne folosesc deloc.
nsa destul de repede s-a constatat ca rationalizarea uniforma si plata a lumii co
pilului i mutileaza universul psihic; el pierde receptarea complexa a lucrurilor.
Copilul fara educatie religioasa risca sa fie accidentat nu numai psihic. Nu es
te vorba numai de un deficit sufletesc si emotional. La nceputul anilor 80 a apar
ut o carte, Combaterea fricii la copii. Cu parere de rau cartea nu am pastrat-o si
nici numele autorilor nu le-am retinut. n aceasta carte se relata despre teama d
e noapte si ntuneric a copiilor si despre singuratate. Autorul a propus o metoda
psihanalitica destul de justificata. Copiii au fost rugati sa-si deseneze cosmar
urile. Copilul nsusi ilustra cauzele spaimei sale si se temea mai putin. Aceste l
ucrari ale copiilor au fost anexate la carte. Ce monstri oare speriau copii sovi
etici n societatea unde socialismul a obtinut o victorie sigura? Extraterestrii?
Dinozaurii? Laurii-balaurii? Majoritatea copiilor au desenat demoni. De unde pro
venea groaza de draci la copiii sovietici? Pe atunci dracusorul n filmele cu dese
ne animate si pe bibelouri, n carticele de tipul Povestea despre popa si argatul s
au Balda era o fiinta simpatica si hazlie, cu care pedagogii sovietici i propuneau
copilului sa se identifice. Caci si pe acela ori toata lumea l jigneste, ori est
e un strengar de care ti-i mila uneori. Oricum, nu are n el nimic rau si agresiv.
Si deodata acesti copii (din familii ateiste) nu deseneaza niste extraterestri,
monstri s. a., ci anume demoni.
Aici nu este vorba de povestirile bunicii: mai nti pentru ca babute credincioase p
e atunci erau cu mult mai putine dect copii nfricosati, apoi nici bunicuta credinc
ioasa la sigur ca nu-i va relata nepotului despre cel viclean mai nainte de a-i d
a o aparare duhovniceasca mpotriva lui. Atunci apare ntrebarea: daca aceasta perce
ptie exista, n-ar fi bine sa-i oferim copilului experienta comunicarii cu acest
univers, acumulata de poporul lui, de omenire? Adica sa-i preschimbam experienta
duhovniceasca, poate nca nensemnata si destul de echivoca, din prisma experientei
religioase bisericesti general-umane.
Daca nu vor vorbi cu el despre aceste lucruri, si le va inventa singur, ceea ce
poate capata urmari triste. nti de toate, pentru ca lumea duhovniceasca este compl
exa, cu multe nuante. Cu adevarat ca este un razboi nevazut, cum scria Dostoevsk
i: Aici Diavolul se lupta cu Dumnezeu, iar cmpul de lupta snt inimile oamenilor. Noi
maturii putem sa ne ntelegem: haideti pna la 16 ani sa nu le spunem copiilor nimi
c, nici de credinta, nici de religie. Dar vom reusi oare sa obtinem acordul Cneaz
ului ntunericului referitor la aceasta conventie joviala? Ne va promite el oare: Da,
da, pna la 16 ani nu va ating copilasul. Nu i voi insufla nici un gnd, nici rau si
nici ntunecat?
Nu trebuie sa credem ca puterile rele iau nfatisarea lui Melistos si zic: Semneaza
contractul (cu toate ca mi s-a ntmplat sa ntlnesc satanisti care anume asa povestes
c despre relatiile lor cu patronul).
Experienta contactului cu partea ntunecata a lumii duhovnicesti o cunoaste oricin
e dintre oameni odata cu accesele de mnie si ura din suflet. Daca se isca vreo ce
arta ori nentelegere ntre oamenii apropiati, ne spunem unul altuia attea lucruri de
zgustatoare. A doua zi dimineata snt ntrebat: De ce i-ai vorbit asa aseara Elenei? S
i ce sa zic: Ei stii, nu nteleg ce mi s-a ntmplat.
Accesele de ura se dezlantuie n sufletul oricarui om. Acestea snt vadite si la cop
ii. Chiar si cei educati conform metodelor stiintifice avansate snt coplesiti de
o furie nespus de mare, fara motiv. Cine nu a vazut accesele acestea de posedare
adevarata? Ori nu a observat un lucru si mai rau copilul, care o clipa n urma pa
rea un adevarat nger n trup se transforma dintr-o data n Kai cel cu inima nghetata,
care nici nu vrea sa auda de durerea cuiva? Iata ca e un ngeras dragut si frumuse
l si imediat l rapeste accesul de furie. Si n starea aceasta i vine sa distruga tot
ul n jur.
Pe deasupra, intensitatea acestei furii, amploarea ei, nu se potriveste deloc cu
motivul ce a provocat-o. Copilul trebuie aparat de astfel de aventuri. Otrava duh
ovniceasca trebuie strpita cu arma duhovniceasca. Pastilele, cartile destepte si
ilustratiile aici nu ajuta.
Biserica apara copiii cu Sfintele Taine: Botezul si Euharistia.
Acum ma pronunt ca un om al Bisericii: copiii trebuie aparati nu numai cu relata
rile despre Evanghelie ori satan, dar si cu Sfintele Taine, rugaciunile (parinti
lor si ale Bisericii). Dar asta deja e o alta tema.
Oricum, este important sa retinem ca parintii, refuznd copiilor convorbirile desp
re suflet si Dumnezeu, despre Evanghelie si minuni, nu lasa intacta constiinta r
eligioasa a micutului, ei nscriu n sufletul acestuia niste semne clare de constiin
ta religioasa, ori, ateismul este si el un gen de religie, este antireligie.
ntr-adevar, omul nu trebuie silit. Dar avem noi oare motive sa consideram ca micu
tii se opun lui Hristos? De ce sa-i luam drept demoni?
Scriitorul crestin din veacul al III-lea Tertulian a mentionat: Sufletul omenesc
dupa firea lui e crestin. Prin urmare e firesc ca omul sa tinda spre Hristos, dar
nu sa I se opuna. nseamna ca numai vointa cea rea a omului abate nazuinta lui de
la izvorul vietii. Oare pruncii snt att de nraiti nct sufletele lor nu-L pot primi f
iresc pe Hristos si Evanghelia, si rugaciunea, si Tainele?
Daca vorbim despre educatia n scoala, atunci va marturisesc ca doar venind n clasa
si spunndu-le copiilor despre ce vom nvata, ei vadesc un interes sincer.
Pentru ei aceasta e o bucurie. Cum le scnteiaza ochii micutilor cnd ei vad ca n cla
sa a venit un om care le va vorbi despre Dumnezeu!
Nu numai curiozitatea si bucuria de noutate, dar si bucuria anularii unui tabu,
a intredictiei. Era un moment din viata oprit de maturi. Copiii cunosc acest dom
eniu si nu pricep din ce motive maturii nu le vorbesc despre el. Copilul nu perc
epe convorbirea duhovniceasca ca pe o fortare (daca ne referim la cei mai mici).
Sfera duhovniceasca e lumea lui.
Copiii au nevoie de aparare. Pentru copii viata din biserica e o bucurie. Prin u
rmare, lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti! (Matei 19, 14).
Nu vom ntelege copiii daca nu vom cunoaste atitudinea lor fata de ortodoxie. Daca
va dori cineva, n numele copiilor, sa spuna ca religia este plictisitoare si dau
natoare, i voi recomanda (naintea de scrierea unei lucrari academice referitor la
subiectul dat) sa vina totusi la Sfnta Liturghie de duminica n biserica si sa vada
cine se nghesuie mai tare dect toti spre altar? dar si mai bine este sa mearga n s
aptamna Pastilor n Lavra Cuviosului Serghie si sa stea la utrenia pascala n catedra
la Maicii Domnului cnd preotii cu picioare vesele (o expresie din Canonul Pascal) al
earga prin biserica sa cadeasca, copiii se astupa unul pe altul strignd drept rasp
uns la exclamatiile monahilor: Adevarat a nviat!!!.
Dar nu vom ntelege nici ortodoxia daca nu tinem cont de atitudinea copiilor fata
de ea. Ortodoxia nteleasa de un baietel de sase ani este definita n doua carti sen
ine: Vara Domnului de I. Smeleov si Toiagul drumetiei de V. Nichiforov Volghin.
Anume copiii ar trebui ntrebati despre optiunea ntre ortodoxie si protestantism: Ca
re biserica va este mai aproape de inima? Pentru religia al carei ntemeitor a zis
ca nu vom intra n mparatia Cerurilor daca nu ne vom asemana copiilor n ceva foarte
important, nu poate fi nensemnata parerea copiilor despre ea.
ntrebati-i pe micuti ce ar prefera: ca locurile de adunari pentru rugaciune sa se
asemene salilor de festivitati din casele de rugaciuni ale baptistilor, sau cu
lumile misterioase ale icoanelor-aurite din bisericile ortodoxe? Ar vrea copiii
sa le vorbeasca despre Doamne-Doamne un om bine barbierit, la cotum si cravata, or
i le-ar parea mai atractiv (n aceleasi conditii) dialogul cu un barbos care uneor
i apare ntr-o rasa neagra neobisnuita, alteori n odajdii stralucitoare si mai neob
isnuite?
Multi ani seminarul ortodox din New-York a fost condus de catre remarcabilul teo
log rus Alexandr Shmeman. Binenteles ca adeseori trebuia sa dea raspuns protestan
tilor americani, ei fiind nedumeriti de complexitatea serviciului divin ortodox.
Dar ntr-o buna zi a raspuns foarte simplu: Eu pot sa va explic mult si bine de ce
n Biserica noastra aici e asa, dincolo altfel. Va pot da explicatii ore ntregi de
spre semnificatia fiecarui semn si cuvnt liturgic. nsa att va spun: copiilor le pla
ce!. Si a mai completat ca stralucirea mitrelor si a icoanelor, a cadelnitei si a
vaselor liturgice este rasfrngerea luminii nemaivazute a raiului.
Despre copiii mai mari deasemenea nu trebuie sa judecam numai dupa articolele de
spre criminalitatea juvenila.
Fiecare vrsta ntelege Divinitatea diferit. Adolescenta si are trairile ei si senect
utea ei. Poate de atta omul, care n copilarie si n adolescenta era departe de credi
nta si tocmai la apusul vietii, pasind pragul bisericii nu va mai putea trai cee
a ce li se daruieste tinerilor.
Ivan Bunin, pastrnd n memorie framntarile sale copilaresti, asa prezinta starea duh
ovniceasca a baiatului n lucrarea Viata lui Arseniev: Odata Nicolai (fratele mai mar
e) a ncercat sa schiteze viitorul meu asa deci, a spus el, tachinndu-ma, si tu te
vei nscrie la vreo facultate cnd te vei mai ridica, vei avea serviciu, te vei casa
tori, vei avea copii, ceva vei economisi, ve cumpara o casuta si eu deodata am nt
eles, am simtit att de clar oroarea si ticalosia unui astfel de viitor, nct am izbu
cnit n plns
Cum sa nu ne amintim aici de paginile asemanatoare din lucrarile Baietii si Adolesc
entul de Dostoevski? Oare se poate uita ca Dostoevski descrie elanul ce l-a adus
pe Aliosa Karamazov n manastire cu aceleasi cuvinte ca Sfntul Atanasie al Alexandr
iei (n povestirea despre aparitia n Biserica a primului monah Antonie)? Si Aliosa,
si Antonie au auzit n biserica citirea Evangheliei:
Daca vrei sa fii desavrsit, mparte-ti averea ta si vino dupa Mine. Atunci Aliosa si-
a zis: Eu nu pot sa dau doua ruble n loc de tot si numai sa merg la Liturghie n loc d
e vino dupa Mine.
Adolescenta are vocatia de a o lua din loc si a se duce ca vntul acolo unde a str
afulgerat Adevarul. Mai trziu omul cauta ntlnirea cea mai importanta cumva altfel:
snt aici, la mine acasa, lnga familie, nsa voi lasa ferestruica deschisa, poate Cin
eva totusi va mai ncerca sa vina n lumea mea. Si n cele din urma credinta devine do
ar o anexa la cotidian, ncetnd sa mai fie puterea creatoare a existentei.
Multe se pot spune despre pericolele avnturilor tineresti. nsa omul care nu a trec
ut prin ele, ori nu si-a ndreptat vigoarea acestui ieroism adolescentin spre Hris
tos, practic nu mai poate cunoaste ce rezulta din daruirea deplina slujirii lui
Dumnezeu.
Odata un episcop anglican mi-a spus: stiti, parinte Andrei, Anglia probabil nici
odata nu va fi tara crestina Noi, englezii, sntem prea conservatori pentru a deven
i crestini. Caci pentru aceasta trebuie sa-ti rastorni totul n suflet. Cunostea o
are acest teolog protestant cuvintele lui avva Alonie: Daca nu as fi rasturnat to
tul, nu mi-ar fi fost cu putinta sa ridic locasu sufletului meu? Cred ca nunsa din
cuvintele lui rezulta clar distingerea a doua tipuri de conservatism: este conse
rvatismul pacatului, cnd omul n viata lui statuta, nu-si lasa existenta sa se ndepa
rteze dincolo de prag. Dar este si conservatismul sfinteniei: cnd n predania biser
iceasca se pastreaza si n fiecare generatie se repeta n inima fiecaruia: ca sa-L c
unosti pe Dumnezeu trebuie sa-ti schimbi totul n suflet. Atunci conservatismul Orto
doxiei, ocart de lumea ntreaga, n fapta nu este oare cutezanta tinereasca a Apostol
ului Ioan, pastrata de mii de ani? Rigoarea Ortodoxiei, refuzul ei de a se limit
a n viata duhovniceasca la jumatati de masura, chemarea la o viata nelumeasca nu
este oare suflul credintei tinere, ndrazneala credintei pastrata neschimbata de l
a primii crestini? Ori nu se dovedeste a fi ca Ortodoxia, cea mai conservatoare co
nfesie a lumii crestine este cea mai tnara?
Nu demult un filozof a spus ca fiii lui de saisprezece-saptesprezece ani i par ba
trni, cnd poarta discutii nesfrsite despre motociclete si discuri, n timp ce el retr
aieste bucuria tineretii, venind din CC al partidului la credinta. Si a explicat
: Tineretea omului se masoara reiesind din hotarrea de a lasa totul n urma si a ncep
e din nou. Adevaratul pacat este refuzul de a fi mai mult dect esti. Si ct de fals
si straniu suna discutiile despre renasterea bisericeasca, refacere, revenire, regasire
s. a. ntr-un fel poate fi adevarat ca viata noastra se ntoarce spre ceva de alta d
ata. Dar omul care a cunoscut schimbarea duhovniceasca, stie ca el nu s-a ntors d
eloc. El s-a avntat acolo pe unde nu a mai fost. El a cstigat experienta noutatii.
Daca astfel a vazut ceea ce vedea crestinii din veacurile trecute, nu este de m
irare pentru ca Iisus Hristos ieri astazi si n veci este Acelasi (Evrei 13, 8).
Disidenta tinereasca astazi ne este la ndemna. Conceptia predominanta si modul de
viata n scoli si universitati continua sa fie materialismul si preotul poate fi nt
eles ca un rebel, ca un predicator si nfaptuitor al altei vieti, al altui sistem
de valori.
Dar noi nesocotim acest fapt. Ne sperie att de mult grijile lumii mature si n spatel
e lor nu observam copiii. n Moscova au aparut deja cteva culegeri cu titlul Antihri
st n Moscova. nsa n scoala cu ele nu putem merge. Acolo trebuie dusa vestea ca Hristo
s e n Moscova, deoarece Hristos e ntre noi!
Presupunem ca eu am venit n scoala si timp de trei saptamni am conversat cu copiii
. Drept rezultat, un ascultator a voit sa fie botezat. Ne-am dus si l-am botezat
. n ziua urmatoare, cnd voi veni n clasa, pentru mine vor fi posibile doua tipuri d
e comportament. n primul caz voi spune: Masoni blestemati ce snteti! Trei saptamni n
sir va spun despre Ortodoxie, nsa numai unul dintre voi s-a smuls din mrejele rok
-ului hidos si ale pornografiei! n al doilea caz: Ia priviti ce fata fericita are V
anica. Pentru ca ieri s-a botezat. Apropo, bucuria aceasta poate fi si a voastra.
Eu voi alege al doilea caz. Editorii brosurii Antihrist n Moscova primul. Noi sntem
ieroii fortaretii Brest. Ne-au nconjurat fortele dusmane, din geamuri ne otravesc
cu gaze, ne fac sapaturi pe de desubt, de sus ne bombardeaza. n concluzie, a fi
ortodox e grozav, veniti toti la cazemata noastra, la noi e foarte fain.
nsa chiar si aceasta predica contine mai mult dinamism si mai mult adevar dect cee
a ce se spune acum n paginile publicatiilor ortodoxe si n emisiunile televizate. T
otusi, simbolica militara este apropiata sufletului baietilor. Astfel, ei vor nte
lege ca este vorba de o realitate care asteapta decizie si participare. Cu parer
e de rau, nici o astfel de predica nu se aude adeseori. n majoritatea cazurilor l
imbajul predicii noastre este si mai anemic. Pastrati credinta stramosilor si aveti
inima nfrnta, n aceste chemari se va recunoaste prea putin un om tnar.
Ortodoxia este o etica militara. Biserica nu este numai ospiciu pentru raniti si
obositi, dar si ordin militar, n care intrnd depui juramntul. Botezul este patruns
de simbolica militara din momentul n care i anuntam razboi si-l nfruntam pe diavol
.
Cuvntul razboi l sperie pe un batrn, dar l bucura pe un baietandru. Daca mai speram ca
tara noastra sa fie si pe viitor ortodoxa, ca tinerii sa gaseasca drumul spre B
iserica, n-ar trebui oare sa trecem de la predicile pacifiste spre cele duhovnices
te mai aproape de realitate, spunnd clar si raspicat: Noi, crestinii, sntem n razboi
(nu cu oameni desigur, ci cu gndurile si duhurile raului) si-i chemam sub steagu
rile noastre pe cei care nteleg deosebirea dintre a lucra si a sluji. Nu promitem
victorie. Noi nsine am obosit timp de doua mii de ani n lupta. Noi avertizam ca v
or fi rani, capturari si nfrngeri. Fie, pentru ca datoria de astazi si chemarea in
imii nu tolereaza calculele si cumpanirea sortilor de izbnda. Mergnd nainte riscam
trupul, ramnnd locului riscam sufletul.
Ne-au defaimat. Despre Biserica noastra au spus ca ea corespunde cerintelor relig
ioase ale credinciosilor. Nu-i adevarat: vocatia Bisericii este de a trezi nevoia
, setea de Dumnezeu. Si dupa Euharistie preotul se roaga: nvredniceste-ne pe noi s
a ne mpartasim Tie n ziua cea nenserata a mparatiei Tale.
Mitropolitul Antonie al Surojului povestea ca drumul spre credinta si l-a nceput
la o lectie nespus de plictisitoare a unui foarte renumit teolog ortodox. Indignn
du-se de acest mod de prezentare a crestinismului, a hotart sa confrunte relatare
a cu nsasi Evanghelia. Evanghelia i-a cutremurat sufletul dobort la pamnt de predic
a preotului. Acum, la batrnete, mitropolitul Antonie este ntru totul de acord cu c
eea ce spunea cndva preotul cel batrn. Chiar daca totul a fost adevarat n predica d
e atunci, ea nu continea ceea ce l-ar fi nflacarat pe baietandrul de cinsprezece
ani
Dar toate aceste discutii ale politicienilor si ale publicistilor despre ntoarcere
a la origini nu vin ele oare de-a curmezisul experientei recent dobndite a credint
ei? Nu snt ele un obstacol pentru ncoltirea credintei n sfuletele tinere, avntndu-se
dupa legea firii nainte, nu napoi?!
Este si mai trist cnd sufletul tnar, aflndu-se singur ntr-o parohie cu enoriasi n vrst
a si nsuseste de la acestia modul de viata respectiv, opiniile lor despre faptul d
e a fi crestin (nu vorbesc de nvatatura duhovniceasca de la stareti, ci de nvatatu
ra mai mult raspndita la matusi sau bunicute).
mi amintesc de o tnara care s-a apropiat de o enoriasa zeloasa si a ntrebat pe un t
on aproape evanghelic: Ce sa fac sa vin la Dumnezeu? Drept raspuns a auzit: Tu, dra
guta, du-te iute acolo, cumpara trei lumnarele, cruciulita, lantisor si nscrie-te
la botez. De attea ori omul vine n biserica, aspirnd sa-L gaseasca pe Dumnezeu, iar
lui i se explica cum trebuie sa pui lumnarea
Totusi, da Doamne sa ne nvatam a raspunde cu adevarat la asemenea ntrebari.
De fapt, ntelegerea Evangheliei ca un copil ori ca un tnar este foarte apropiata d
e cea a vechilor slavi. Pentru Rusia de la nceputuri era specifica receptarea est
etic liturgica a vietii religioase, astfel deosebindu-se de caracterul filozofic
al credintei la greci. Primul Letopiset rusesc ne spune ca optiunea pentru orto
doxie a Rusiei a fost determinata de admiratia estetic-liturgica a frumusetii se
rviciului divin n Biserica Sfnta Sofia din Constantinopol. De remarcat ca nsusi cuvn
tul prin care se traduce din greaca Ortodoxia n slavona bisericeasca nu este Drept c
ugetare, ori Drept credinta, ci Drept-slavire (marire). Lauda este punctul de vrf al r
ugaciunii, mplinirea ei, cnd omul nu mai cere de la Dumnezeu, ci vazndu-L n sufletul
sau l slaveste din toata inima. Acest dar al Drept-maririi, darul laudei, este n
sufletul tnar. Oare nu este Drept-maritoare receptarea de copil a Liturghiei? Pre
cum sufletele solilor cneazului Vladimir, sufletul copilului vede n Liturghie cee
a ce au vazut din naltimea duhului Sfintii Parinti: cerul pe pamnt.
Veniti sa ne nchinam si sa cadem; Binecuvnteaza, suflete al meu, pre Domnul..., - aud
, n timp ce preotul, pasind linistit prin biserica, o umple n tacere cu clabuci de
mireasma din cadelnita, nchinndu-se la icoane, si ochii mi se ncetoseaza de lacrim
i, pentru ca eu stiu bine acum, ca ceva mai frumos si mai naltator dect aceasta nu
poate fi nimic pe pamnt, ca chiar daca Glebocica, care sustine, dupa cuvintele u
nor elevi prost barbieriti din clasele mai mari, ca nu exista Dumnezeu, oricum n
u exista n lume nimic mai bun dect ceea ce simt eu acum, ascultnd aceste vozglasuri
si cntari si privind la foculetele rosii din fata iconostasului de un auriu mat A
sa si aminteste Bunin si de acum din emigratie, din batrnete privind napoi, recunoa
ste: Nu, niciodata nu am plns eu ntr-o catedrala gotica asa ca n bisericuta naltarii
Crucii n aceste seri ntunecoase si tihnite.
Pacatele chiar daca ranesc, totusi nca nu ngreleaza sufletul tnar. Si rugaciunea de
pocainta aici se transforma att de usor si de firesc n lauda. Si iata acea rugaci
une ruguciunea drept-maritoare nspre care e att de greu sa te ndrepti n anii batrneti
i, care ca un dar suprem se da nevoitorilor maturi aceasta rugaciune nu stiu cum
tsneaste firesc din pieptul copilaresc si adolescentin. Nu n zadar cuviosul Macar
ie Egipteanul spune ca nainte ca omul sa paseasca pe calea nevointei, Domnul i ofe
ra un fel de amanet al bunurilor viitoare, ca el sa stie de ce si pentru ce lupta,
nu dupa cuvinte, ci dupa nstiintarea inimii sa stie de ce Domnul si Biserica l nde
amna ca iarasi si iarasi sa se ridice si sa mearga nainte.
Odata, dupa mpartasanie, au venit la mine doi tineri, de vreo 16-17 ani. Curati, f
rumosi. Au batut la usa. Le-am deschis. De ce-ati venit?, i ntreb. Asa-a!. S-au as
ezat. Tacem. Ei stau linistiti. Ei, cum va simtiti?, i ntreb. Bi-i-ne!, raspund. C
elalalt a adaugat: Ca la Paste. Au mai tacut nca. Si pentru mine era o bucurie sa s
tau cu ei. Pe urma ei zic ngndurati: pentru ce ne-a dat Dumnezeu aceasta bucurie!.
.. Numai pentru aceea ca ne-am marturisit... Au stat putin si s-au dus, iar mie
mi-a ramas impresia ca la mine au fost niste ngeri adevarati. Aceasta e din aminti
rile mitropolitului Veniamin (Fedcenco).
Daca aceasta bucurie ne-a ajuns trziu pe noi lasa ca ea sa se arate mai devreme m
acar copiilor nostri. Iar pentru noi cu dumneavoastra exista o alta bucurie, chi
ar daca nu prima, dar nu mai putin autentica. Aceasta e Bucuria cunoscuta celor c
e s-au izbavit de moarte si la care s-a ntors dragostea, si ale celor ale caror f
aradelegi au fost iertate.*
Traducere din ruseste de Svetlana Potoroaca, prof. de limba si lt. Romna la liceu
l turco-romn din Chisinau