CODRUTA IGNAT, CATEVA POEME

ARTICOLE

Mă îndrept
spre oraşul
cu oameni de cauciuc,
muşama,
plastic
şi alte materiale nedigerabile.
Spre oraşul unde străzile dau
în altare de purificare
a curăţeniei de tine.

HOHOT

Plâns isteric
într-o lume de carton,
cu ademeniri de Circe.
Îngerii roz au aripile căzute,
asemenea unor păsări bolnave.
Te aştept de milenii
Înecate în lacrimi.
Zadarnic.
Drumul spre mine e irecognoscibil.

FATA MORGANA

Arşiţă.
Nisip.
Pietre.
Uscăciune.
În deşertul din suflet,
pretutindeni tu,
nicăieri tu.

MARINĂ

Pe nisipul fierbinte
al ţărmului
degetele mele mirate
ţi-au zugrăvit numele.
O clipă am rămas uimită
de atotputernicia mâinii mele
care a putut să frământe materia
dându-i un nume.
Dar a venit un val
şi pe nisip nu a mai rămas decât o scoică
albă şi singură ca mine.
În văzduh, un pescăruş
îşi asculta ţipătul.

CONTRAST

Astăzi
e sărbătoarea declarată
a iubirii tale.
Parcă şi soarele
străluceşte altfel
când vede fericirea
oglindită în ochii tăi.
Numai de la fereastra mea,
fericirea ta e înlăcrimată.
 IRREPARABILE TEMPUS

Mi-ar plăcea să pot opri timpul.

Să ţin în palmele mele
moalea lui inconstanţă.
Să mă joc apoi cu el
cum fac şi copiii
atunci când primesc în dar
o jucărie nouă.
Să-l pot roti
ca într-un magic carusel
pe bătrânul Cronos
bucurându-mă că îl aud râzând.
Să-l pot mângâia
sau mustra atunci când
se dovedeşte prea lacom.
Sfântă naivitate!
Timpul îmi alunecă printre degete grăbit.
Iar eu privesc îngrozită în urma lui
ţipând faustian
„Rămâi….”

PLOAIE

Plouă.
Mii de săgeţi de argint
brăzdează aerul
din jurul feţei tale.
Mă atingi timid
de parcă ceva,
doar de tine ştiut,
te opreşte.
Îţi privesc ochii
şi simt că mă înec
în verdea lor profunzime.
Şi mai ştiu acum,
nedesluşit, de nimeni şoptit,
că apele lor limpezi
m-au făcut pentru totdeauna
sclava lor.

NOAPTE

Într-o noapte de vineri

am privit,
pentru ultima oară împreună,
Luna.
Şi, odată cu ziua care murea în noapte,
păgâna Venus
a lăsat loc unui timp
în care noi doi
nu ne mai regăsim.

LECŢIE

Mi se întâmplă să-mi fie dor

de ceva fără nume.
Atât de dor,
încât inima devine un bolovan de foc
care atârnă greu în pieptul meu tresăltând.
E atât de mare povara
şi fiinţa mea e
mult prea fragilă
pentru a o putea duce.
Aş vrea să strig,
Să cer ajutor,
Dar gura mi-e mută.
Iar limba în care gândesc
Nimănui nu îi este cunoscută.
E o lecţie de existenţă.
În faţa durerii trebuie să fii singur….
 DACĂ VEI VREA…

Dacă vei vrea să fugi de mine

Am să-ţi ascund aripile.
Am să le pitesc undeva
în străfundul inimii mele,
unde nu ai să le găseşti niciodată.
Şi am să strig:
„vino şi caută-le”.
Iar mâna ta îmi va pipăi
cu delicateţe inima.
Şi ai să le simţi conturul
contopit cu inima mea,
dar nu te vei îndura să pleci,
fiindcă tu ştii bine,
că mă vei ucide astfel la plecare.

WHITE DRESS

Mi-ar plăcea să mă îmbrac

în haine din picături de ploaie.
Să simt pe pielea mea uimită
mângâierea lor.
Să mă înfăşor în moliciunea aceea
imaterială.
Sau poate m-ar avantaja o rochie
din fulgi de zăpadă.
Da, cred că mai degrabă
într-o astfel de rochie
m-aş simţi frumoasă,
m-aş simţi dorită.
Şi, mai e posibil, ca miile de steluţe
care-i alcătuiesc
nemaipomenita ţesătură
să-mi cuprindă şi sufletul
păstrându-l într-o iarnă eternă.
 DOR

Mi-e dor
de răcoarea buzelor tale
lipite de tâmpla mea fierbinte.
Mi-e dor
de liniştea vocii tale
binecuvântându-mi
zbuciumul inimii.
Mi-e dor
de lumina privirii tale
cu care mă răsfeţi
în fiecare dimineaţă.
Mi-e dor
de mâna ta
jucându-se prin părul meu,
liniştindu-mi gândurile.
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor
chiar şi atunci când eşti aici,
cupa mea plină de apă vie
ce inundă fiecare celulă
a fiinţei mele,
trezind în ea clocotul nebun
al vieţii
alături de tine.

ÎMBRĂŢIŞARE

Cu ochii larg deschişi

mă cufund în leagănul
veşnic viu
al mării.
Braţele ei tentaculare
Mă cuprind
Într-o îmbrăţişare fără sfârşit.
mi-e bine aşa,
înconjurată de valuri
ce îmi lovesc
cu blândeţe
epiderma,
până la uitarea de mine,
până la uitarea de tine.

AM NEVOIE DE CERTITUDINI

În somn,
degetele mele
te caută.
Vreau să te simt,
certitudine dulce
a vieţii mele.
Vreau să pipăi
ca un orb
trupul tău,
până am să-l învăţ pe de rost
ca pe un poem de iubire.
Vreau ca buzele mele
să-şi pună pecetea lor
pe fiecare atom al tău
pentru ca să nu poţi trăi
fără otrava iubirii mele.