Sunteți pe pagina 1din 59

1

CAPITOLUL IV FUZIUNEA SOCIETILOR


COMERCIALE


4.1. Aspecte juridice


Fuziunea, tot mai des ntlnit astzi ntr-o economie de pia
global, este rezultatul unor obiective propuse de managementul
ntreprinderii:
- eliminarea concurenei i consolidarea poziiei pe pia;
- integrarea pe vertical a ntreprinderii(absorbirea unui
principal furnizor);
- supravieuirea unei ntreprinderi aflate n dificultate;
- rentabilizarea unui grup de societi;
- reducerea impozitelor si taxelor ce trebuie pltite.
Din punct de vedere juridic, fuziunea societilor comerciale a
este reglementat prin dispoziiile Directivei a 3-a a Consiliului
Comunitii Europene din 9 octombrie 1978.

n Romnia fuziunea este reglementat de Legea nr. 31/1990
privind societile comerciale, care prezint coordonatele principale
privind operaiunile de fuziune.
Relativ recent, Ministerul Finanelor Publice ca organ care
reglementeaz contabilitatea n Romnia, prin Ordinul nr.1078/2003
a elaborat norme metodologice privind fuziunea, fuziunea, dizolvarea
i lichidarea societilor comerciale, precum i retragerea sau
excluderea unor asociai din cadrul societilor comerciale. Ulterior
acest ordin a fost abrogat de OMFP 1376/2004, care reglementeaz n
prezent tratamentul contabil i fiscal a operaiunilor de reorganizare a
ntreprinderilor.
Fuziunea este operaiunea prin care dou sau mai multe
societi care au hotrt fiecare n parte, se reunesc pentru a forma o
singur societate. Societatea nou format poate lua natere prin dou
modaliti : absorbie i contopire.
Fuziunea prin absorbie se realizeaz atunci cnd o societate,
numit societate absorbant, absoarbe una sau mai multe societi,
numite societi absorbite. n cazul fuziunii prin absorbie, societatea
comercial care absoarbe dobndete toate drepturile i obligaiile
societii comerciale pe care o absoarbe. Activele si pasivele
societii absorbite se transfera ctre societatea absorbant.
2
Fuziunea prin contopire se realizeaz atunci cnd dou sau
mai multe societi hotrsc nfiinarea unei societi noi prin
transmiterea elementelor de activ i pasiv societii nou nfiinate. n
cazul fuziunii prin contopire drepturile i obligaiile societilor
comerciale care i nceteaz existena trec asupra societii nou
nfiinate.
Hotrrea de fuziune este luata de adunarea generala a
acionarilor / asociailor din fiecare societate prin respectarea
condiiilor stabilite de actul constitutiv. Operaia de fuziune a
societilor comerciale are ca efect dizolvarea, fr lichidarea
societilor care i nceteaz existena, i transmiterea tuturor
elementelor de activ i pasiv ctre societatea beneficiar n schimbul
atribuirii de aciuni/pari sociale ctre acionarii/asociaii
societilor care-i nceteaz activitatea. Daca acetia hotrsc, se
poate acorda si o suma de bani care nu poate depi 10 % din
valoarea nominala a aciunilor/parilor sociale atribuite.
Dac, prin fuziune , se nfiineaz o nou societate, aceasta se
constituie n condiiile prevzute de legea societilor comerciale
pentru forma de societate convenit.
Fuziunea are loc la urmtoarele date:
n cazul constituirii uneia sau mai multor societi noi, la data
nmatriculrii la registrul comerului a noii societi sau a
ultimei dintre ele;
n celelalte cazuri, la data nscrierii n registrul comerului a
meniunii privind majorarea capitalului social al societii
absorbante.

Principalul document care sta la baza evidenierii
principalelor operaii financiare si contabile n contabilitatea
societilor absorbite si absorbante sau noi constituite este
proiectul de fuziune.
Administratorii societilor care urmeaz a participa la
fuziune vor ntocmi un proiect de fuziune , care va cuprinde:
a) forma, denumirea i sediul social ale tuturor societilor
implicate n fuziune;
b) fundamentarea i condiiile fuziunii ;
c) condiiile alocrii de aciuni la societatea absorbant sau la
societile beneficiare;
d) data de la care aciunile sau prile sociale dau
deintorilor dreptul de a participa la beneficii i orice condiii
speciale care afecteaz acest drept;
3
e) rata de schimb a aciunilor sau prilor sociale i
cuantumul eventualelor pli n numerar;
f) cuantumul primei de fuziune ;
g) drepturile conferite de ctre societatea absorbant sau
beneficiar deintorilor de aciuni care confer drepturi speciale i
celor care dein alte valori mobiliare n afar de aciuni sau msurile
propuse n privina acestora (avantaje acordate fondatorilor,
dividend prioritar, avantaje acordate salariailor);
h) orice avantaj special acordat experilor i membrilor
organelor administrative sau de control ale societilor implicate n
fuziune ;
i) data situaiilor financiare ale societilor participante, care
au fost folosite pentru a se stabili condiiile fuziunii ;
j) data de la care tranzaciile societii absorbite sunt
considerate din punct de vedere contabil ca aparinnd societii
absorbante sau uneia ori alteia dintre societile beneficiare;
k. deintorii de titluri (altele dect aciuni, adic in
principal obligaiuni), care confer drepturi speciale, beneficiaz, n
cadrul societii rezultante n urma fuziunii, de drepturi cel puin
echivalente celor deinute n societatea ce a emis titlurile, cu
excepia cazului n care modificarea drepturilor n cauza este
aprobata de o adunare a deintorilor de astfel de titluri sau
individual, de ctre deintori, precum si a cazului n care
deintorii au dreptul de a obine rscumprarea titlurilor lor de
ctre societatea rezultanta.
Proiectul de fuziune , semnat de reprezentanii societilor
participante, se depune la oficiul registrului comerului unde este
nmatriculat fiecare societate, nsoit de o declaraie a societii care
nceteaz a exista n urma fuziunii , despre modul cum a hotrt s
sting pasivul su.
Proiectul de fuziune , vizat de judectorul delegat, se public
n Monitorul Oficial al Romniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala
prilor, integral sau n extras, potrivit dispoziiei judectorului
delegat sau cererii prilor.
Creditorii societilor care iau parte la fuziune au dreptul la o
protecie adecvat a intereselor lor. Orice astfel de creditor, a crui
crean este anterioar datei publicrii proiectului de fuziune i care
nu este scadent la data publicrii, poate face opoziie. Opoziia
suspend executarea fuziunii pn la data la care hotrrea
judectoreasc devine irevocabil, n afar de cazurile n care
societatea debitoare face dovada plii datoriilor sau ofer garanii
4
acceptate de creditori ori ncheie cu acetia un acord pentru plata
datoriilor.
n cazul unei fuziuni, deintorilor de valori mobiliare, altele
dect aciuni, care confer drepturi speciale, trebuie s li se acorde n
cadrul societii absorbante drepturi cel puin echivalente cu cele pe
care le deineau la societatea absorbit, cu excepia cazului n care
modificarea drepturilor n cauz este aprobat de o adunare a
deintorilor de astfel de titluri ori individual de ctre deintorii de
astfel de titluri sau a cazului n care deintorii au dreptul de a obine
rscumprarea titlurilor lor.
Administratorii societilor care particip la fuziune trebuie
s ntocmeasc un raport scris, detaliat, n care s explice proiectul de
fuziune i s precizeze fundamentul su juridic i economic, n
special cu privire la rata de schimb a aciunilor. Raportul trebuie s
descrie, de asemenea, orice dificulti speciale aprute n realizarea
evalurii.
Unul sau mai muli experi, persoane fizice ori juridice,
acionnd pe seama fiecreia dintre societile care particip la
fuziune , dar independent de acestea, vor fi desemnai de ctre
judectorul-delegat pentru a examina proiectul de fuziune i a
ntocmi un raport scris ctre acionari. Acest raport va preciza dac
rata de schimb a aciunilor sau prilor sociale este corect i
rezonabil. Raportul va indica, de asemenea, metoda sau metodele
folosite pentru a determina rata de schimb propus, va preciza dac
metoda sau metodele folosite sunt adecvate pentru cazul respectiv, va
indica valorile obinute prin aplicarea fiecreia dintre aceste metode
i va conine opinia experilor privind ponderea atribuit metodelor n
cauz pentru obinerea valorii reinute n final. Raportul va descrie,
de asemenea, orice dificulti deosebite n realizarea evalurii.
La cererea comun a societilor care particip la fuziune ,
judectorul-delegat desemneaz unul sau mai muli experi acionnd
pentru toate societile implicate, dar independent de acestea.
Cu cel puin o lun nainte de data adunrii generale
extraordinare care urmeaz s se pronune asupra proiectului de
fuziune , organele de conducere ale societilor care iau parte la
fuziune vor pune la dispoziia acionarilor/asociailor, la sediul
societii, urmtoarele documente:
a) proiectul de fuziune ;
b) raportul ntocmit de ctre organele de conducere ;
c) situaiile financiare anuale i rapoartele de gestiune pentru
ultimele 3 exerciii financiare ale societilor care iau parte la fuziune
;
5
d) situaiile financiare, ntocmite nu mai devreme de prima zi
a celei de-a treia luni anterioare datei proiectului de fuziune , dac
ultimele situaii financiare anuale au fost ntocmite pentru un
exerciiu financiar ncheiat cu mai mult de 6 luni nainte de aceast
dat;
e) raportul cenzorilor sau, dup caz, raportul auditorului
financiar;
Fuziunea produce efecte:
a) n cazul constituirii uneia sau mai multor societi noi, de la
data nmatriculrii n registrul comerului a noii societi sau a ultimei
dintre ele;
b) n alte cazuri, de la data nregistrrii hotrrii ultimei
adunri generale care a aprobat operaiunea, cu excepia cazului n
care, prin acordul prilor, se stipuleaz c operaiunea va avea efect
la o alt dat, care nu poate fi ns ulterioar ncheierii exerciiului
financiar curent al societii absorbante sau societilor beneficiare,
nici anterioar ncheierii ultimului exerciiu financiar ncheiat al
societii sau societilor ce i transfer patrimoniul.
Fuziunea are urmtoarele consecine:
a) transferul, att n raporturile dintre societatea absorbit i
societatea absorbant, ct i n raporturile cu terii, ctre societatea
absorbant al tuturor activelor i pasivelor societii absorbite ; acest
transfer va fi efectuat n conformitate cu regulile de repartizare
stabilite n proiectul de fuziune ;
b) acionarii sau asociaii societii absorbite devin
acionari, respectiv asociai ai societii absorbante, n conformitate
cu regulile de repartizare stabilite n proiectul de fuziune ;
c) societatea absorbit nceteaz s existe.
Nici o aciune sau parte social la societatea absorbant nu
poate fi schimbat pentru aciuni/pri sociale emise de societatea
absorbit i care sunt deinute:
a) de ctre societatea absorbant, direct sau prin intermediul
unei persoane acionnd n nume propriu, dar n contul societii; sau
b) de ctre societatea absorbit, direct sau prin intermediul
unei persoane acionnd n nume propriu, dar n contul societii.
Exista o serie de consecine fata de salariai, deoarece
fuziunile antreneaz adesea perturbri in situaia si condiiile de
munca ale salariailor societilor implicate in operaiune.
Contractele individuale de munca ncheiate de societatea
adsorbita sunt transmise de plin drept la societatea absorbanta sau
noua care trebuie sa le respecte msura. Aceste prevederi nu suprima
6
nsa dreptul societii absorbante sau noi de a determina nevoile sale
reale de personal.
Salariaii societii absorbite nu au drept incontestabil la
meninerea conveniei colective la care era supusa societatea lor. Ei
se vor conforma contractului colectiv de munca aplicabil lor de noul
patron, care poate fi diferit de cel vechi.
Atunci cnd societatea absorbanta sau noua este supusa
obligaiilor rezultate dintr-un contract colectiv de munca, salariaii
societii absorbite pstreaz timp de un an sau durata
contractului colectiv de munca avantajele lor din convenia
anterioara. Dup expirarea acestei perioade ei pstreaz de asemenea,
avantajele individuale dobndite ca urmare a aplicrii vechii
convenii colective de munca.
Nulitatea unei fuziuni poate fi declarat numai prin hotrre
judectoreasc.
De la data realizrii sale, fuziunea poate fi declarat nul
doar dac nu a fost supus unui control judiciar n conformitate legea
societilor comerciale sau dac hotrrea uneia dintre adunrile
generale care au votat proiectul fuziunii este nul ori anulabil.
Procedurile de anulare i de declarare a nulitii fuziunii nu
pot fi iniiate dup expirarea unui termen de 6 luni de la data la care
fuziunea a devenit efectiv sau dac situaia a fost rectificat.
Dac neregularitatea ce poate conduce la declararea nulitii
unei fuziuni poate fi remediat, instana competent acord
societilor implicate un termen pentru rectificarea acesteia.
Hotrrea definitiv de declarare a nulitii unei fuziuni va
fi naintat din oficiu de ctre instan oficiilor registrului comerului
de la sediile societilor implicate n fuziunea respectiv.
Hotrrea definitiv de declarare a nulitii unei fuziuni nu
aduce atingere prin ea nsi valabilitii obligaiilor nscute n
sarcina sau n beneficiul societii absorbante , angajate dup ce
fuziunea a devenit efectiv i nainte ca hotrrea de declarare a
nulitii s fie publicat.


Lipsa fraudei
Daca fuziunea a fost fcuta pentru frauda, creditorii lezai
prin absorbirea societii, pot cere ca forma de reorganizare sa fie
inopozabila lor.


7

Protecia liberei concurente
Aceast form de reorganizare reprezint mecanismul
juridic cu ajutorul cruia se realizeaz amplificarea activitii, in
special concentrarea economica 1
Prin concentrare economica se nelege orice act juridic prin
care:
opereaz transferul proprietii asupra totalitii sau a unei
pari a bunurilor, drepturilor si obligaiilor unei entiti.
are ca obiect sau ca efect permiterea unei entiti sau a unui
grup de i entiti, de a exercita o influenta determinanta asupra unei
alte entiti sau grup de entiti.
2

Consecinele economice se rsfrng nu doar asupra
societilor direct implicate, ci si asupra ansamblului entitilor din
grupul de care acestea aparin. In cazul fuziunii a doua societi,
daca ele fabrica produse analoage, se ajunge de fapt la eliminarea
unui concurent.

4.2. Tratamentul contabil al operaiunilor de fuziune

4.2.1.Pregtirea fuziunii

n condiiile n care economia de pia a Romniei este destul
de tnr, operaiunile de fuziune nu au fost des ntlnite, cauz
pentru care experiena companiilor este destul de mic. Dup
experiena altor ri, o fuziune se desfoar dup un scenariu destul
de lung.
naintea fuziunii propriu-zise se distinge o etap pregtitoare
care comport dou faze :
1. faza de cunoatere, studiere i negociere;
2. faza reglementat n care prile ntocmesc i semneaz
proiectul de fuziune.
Prima faz, cea de cunoatere, studiere i negociere are un
caracter secret, mai ales la societile cotate, pentru a nu produce
perturbaii pe burs. Aceast faz comport pregtiri n cadrul
fiecrei societi i negocieri intense cu societile interesate.

1
Gheorghe Anghelache Societile de capitaluri, Bucureti: Tribuna
Economica, 1997 (pag. 259 ; Codul civil roman art. 975.
Legea concurentei nr. 21/1996, publicata in M.O. nr. 88/ 30 aprilie 1996
2
Legea concurentei nr. 21/1996, publicata in M.O. nr. 88/ 30 aprilie 1996
8
Negocierile se poart n special pentru evaluarea aporturilor i
fixarea paritii de schimb. n aceast etap societile sunt
diagnosticate financiar, se fac analize de pia i strategii de
comercializare, iar n funcie de rezultatele acestora se decide dac
fuziunea este oportun sau nu.
Dac fuziunea se consider oportun urmeaz faza
reglementat, unde societile urmeaz un calendar de fuziune i
semneaz proiectul de fuziune. Proiectul de fuziune este documentul
principal pe baza cruia se desfoar ulterior operaiile financiare i
contabile angajate de ntreprinderile implicate n procesul de fuziune.
Aa cum s-a arata mai sus, proiectul de fuziune este redactat
sub semntur privat i este supus publicitii interne(acionarii
ntreprinderilor care fuzioneaz) i externe (Bursa, Oficiul Registrului
Comerului, etc).

4.2.2.Fuziunea propriu-zis

n conformitate cu prevederile Legii contabilitii societile
care fuzioneaz au obligaia s efectueze inventarierea elementelor de
activ i pasiv i s ntocmeasc situaii financiare.

Operaiunile financiar-contabile care se desfoar cu ocazia
fuziunii trebuie tratate separat, n funcie de tipul fuziunii :prin
absorbie sau contopire.

4.2.2.1. Operaiunile care se efectueaz cu ocazia fuziunii
prin absorbie

Pentru ca o fuziune s aib succesul scontat i rspund fidel
dorinelor acionarilor sau asociailor transpuse n proiectul de
fuziune este obligatoriu sa se respecte cu strictee urmtoarele etape:

a) Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale
societilor comerciale care fuzioneaz, nregistrarea
rezultatelor inventarierii si ale evalurii, efectuate cu aceasta
ocazie;
b) ntocmirea situaiilor financiare de ctre societile
comerciale care urmeaz sa fuzioneze;
c) Determinarea activului net pe baza bilanului de fuziune;
d) Evaluarea global a societilor. Determinarea aportului net.
e) Determinarea raportului de schimb al aciunilor sau al
parilor
9
sociale, pentru a acoperi capitalul societilor comerciale absorbite;
f) Transmiterea activelor si pasivelor;

Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale
societilor comerciale care fuzioneaz

Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv,
nregistrarea rezultatelor inventarierii si ale evalurii, se realizeaz n
conformitate cu legea contabilitii 82/1991 si Normele privind
organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor,
datoriilor si capitalurilor proprii aprobate prin OMFP 2861/2009.
Legea contabilitii precizeaz ca evaluarea elementelor
inventariate se face la valoarea de inventar reprezentnd valoarea
actual estimata n funcie de preul pieii si utilitate . Pentru a
asigura o evaluare obiectiva se recomanda sa se apeleze la un
evaluator autorizat.

ntocmirea situaiilor financiare de ctre societile comerciale
care urmeaz sa fuzioneze

Situaiile financiare ntocmite n cazul fuziunii nu difer
fa de situaiile financiare prevzute de reglementrile n vigoare
privind situaiile financiare ntocmite de societile cu activitate
normala. Ca urmare, ntocmirea situaiilor financiare nainte de
fuziune, de ctre societile comerciale n cauz, se ntocmesc
conform cu Reglementrile contabile armonizate cu Directiva a IV a
Comunitilor Economice Europene si cu Standardele
Internaionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanelor publice nr. 3055/2009, cu modificrile si completrile
ulterioare.
Din acest punct de vedere ar trebui clarificate aspectele legate
de situaiile financiare" necesare pentru o fuziune . Directiva
Consiliului 78/855/ EEC se refera la accounting statements ",
pregtite in conformitate cu regulile aplicabile pentru bilanul anual,
pe cnd Legea societilor comerciale se vorbete de situaii
financiare". Ori, conform Ordinului nr. 3055/2009 pentru aprobarea
reglementarilor contabile conforme cu directivele europene,
situaiile financiare anuale cuprind: bilanul, cont de profit si
pierdere, situaia modificrii capitalului propriu, situaia fluxurilor
de trezorerie, precum si note explicative la situaiile financiare
anuale (n sistem simplificat - bilan,cont de profit si pierdere si
10
notele explicative ), ceea ce ar ngreuna foarte mult procedura
fuziunii .
" Accounting statements" nseamn mai puin decat Situaii
financiare", pentru ca se refera numai la bilan, nu si la contul de
profit si pierdere, situaia modificrilor capitalului propriu, situaia
fluxurilor de trezorerie, precum si notele explicative.

Determinarea activului net pe baza bilanului de fuziune

Pe baza bilanului contabil ntocmit dup regulile de mai sus
se determina activul net. Calcularea activului net se nscrie n metoda
de evaluare a societilor comerciale ca entiti distincte. Aceasta,
face parte integrant din metoda de evaluare patrimonial, iar relaia
de calcul a activului net este de forma:

ACTIV NET = ACTIV
BILANIER
- DATORII

Activul net contabil calculat pe baza relaiei de mai sus se
bazeaz pe valoarea contabil din bilanul contabil nainte de
fuziune. Pentru evaluarea aportului si a raportului de schimb se
recomand determinarea activului net corectat.
n acest caz, elementele patrimoniale sunt exprimate la
valoarea de evaluare acceptata de pri n cadrul fuziunii, respectiv:
- Imobilizrile se evalueaz la costurile curente ( de nlocuire);
- Stocurile la valoarea realizabil net;
- Creanele exprimate n valut se evalueaz utiliznd cursul
de schimb al valutei comunicat de Banca Naionala a
Romniei;
- Creanele exprimate n lei se evalueaz la valoarea posibil
de ncasat;
- Disponibilitile n valuta se evalueaz utiliznd cursul de
schimb al valutei comunicat de Banca Naionala a Romniei;
- Disponibilitile n lei se evalueaz la valoarea nominala;
- Datoriile exprimate n valut se evalueaz utiliznd cursul de
schimb al valutei comunicat de Banca Naionala a Romniei;
- Datoriile exprimate n lei se evalueaz la valoarea la care se
ateapt sa fie pltite ;

Evaluarea global a societilor. Determinarea aportului net.

11
Pentru evaluarea societilor intrate n fuziune se poate folosi
una dintre urmtoarele metode: metoda patrimonial sau metoda
activului net, metoda bursier, metoda bazat pe rezultate (valoarea
de rentabilitate, valoarea de randament, valoarea de supraprofit),
metode mixte i metoda bazat pe fluxul financiar sau cash-flow-ul.
Valoarea global a societii stabilit printr-una dintre
metodele menionate, reprezint valoarea aportului net de fuziune al
fiecrei societi intrate n fuziune. Pe baza acestei valori se va stabili
raportul de schimb.
Valoarea activului net contabil este egal cu valoarea
aportului net numai n cazul n care s-a folosit metoda patrimonial
de evaluare global a societii. n cazul n care cele dou valori nu
sunt egale, la societatea absorbit sau intrat n contopire, diferenele
sunt recunoscute ca elemente de ctiguri sau pierderi din fuziune,
astfel: dac valoarea aportului net este mai mare dect activul net
contabil, diferena este recunoscut ca profit. n situaia invers,
diferena este recunoscut ca pierdere.
Recunoaterea se poate realiza fie prin conturile 6583
"Cheltuieli privind activele cedate i alte operaii de capital" i 7583
"Venituri din cedarea activelor i alte operaii de capital", iar pe
aceast baz n contul 121 "Profit i pierdere", fie la rezultatul
reportat, cont 117 "Rezultatul reportat".
Pentru respectarea principiului independenei exerciiului,
recunoaterea ctigurilor i pierderilor aferente perioadelor
anterioare se va reflecta n contul 117 "Rezultatul reportat"cu
identificarea acestora pe exerciii financiare, dac aceasta este
posibil.
n situaia cnd societatea care a preluat afacerea continu
activitatea comercial a ntreprinderii care i-a cedat bunurile, la
operaiunile de fuziune se poate folosi metoda valorii nete contabile
care presupune preluarea tuturor elementelor bilaniere.

Determinarea raportului de schimb al aciunilor sau al parilor
sociale, pentru a acoperi capitalul societilor comerciale
absorbite.

In cadrul acestei operaiuni se efectueaz:
a) determinarea valorii contabile a aciunilor sau a prilor
sociale ale societilor comerciale care fuzioneaz, prin raportarea
aportului net la numrul de aciuni sau de pri sociale emise;
b) stabilirea raportului de schimb al aciunilor sau al prilor
sociale, prin raportarea valorii contabile a unei aciuni ori pri
12
sociale a societii absorbite la valoarea contabil a unei aciuni sau
pri sociale a societii absorbante, verificat i aprobat de experi ;
1. determinarea numrului de aciuni sau de pari sociale ce
trebuie emise de societatea comerciala care absoarbe, fie prin
raportarea capitalului propriu (activului net corectat) al societilor
comerciale absorbite la valoarea contabila a unei aciuni sau pari
sociale a societii comerciale absorbante, fie prin nmulirea
numrului de aciuni ale societii comerciale absorbite cu raportul
de schimb;
2. determinarea majorrii capitalului social la societatea
comerciala care absoarbe, prin nmulirea numrului de aciuni
care trebuie emise de societatea comerciala care absoarbe cu valoarea
nominala a unei aciuni sau a unei pari sociale de la aceasta
societate comerciala;
3. calcularea primei de fuziune, ca diferena intre valoarea
contabila a aciunilor sau a parilor sociale si valoarea nominala a
acestora.
Dac valoarea real a aciunilor societii absorbante excede
valoarea lor nominal, diferena ntre valoarea bunurilor primate ca
aport i valoarea majorrii capitalului societii absorbante trebuie
evideniat n pasivul bilanului, ntr-un cont de "prima de fuziune

4.2.2.2. Operaiunile care se efectueaz cu ocazia
fuziunii prin contopire

a. Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale
societilor comerciale care fuzioneaz, nregistrarea rezultatelor
inventarierii si ale evalurii, efectuate cu aceasta ocazie;
b. ntocmirea situaiilor financiare de ctre societile comerciale
care urmeaz sa fuzioneze;
c. Determinarea activului net pe baza bilanului de fuziune;
d. Constituirea noii societi comerciale pe baza capitalului propriu
(activului net) al societilor comerciale care fuzioneaz;
e. Determinarea numrului de aciuni, prin raportarea capitalului
propriu (activului net) la valoarea nominala a unei aciuni sau a
unei pari sociale:
f. Reflectarea in contabilitatea societii comerciale nou nfiinate
a capitalurilor aportate, a drepturilor si obligaiilor societilor
comerciale care i nceteaz existenta;
g. Reflectarea in contabilitatea societilor comerciale care s-au
dizolvat a elementelor de activ si de pasiv transmise noii
societi comerciale.
13





Tratamentul fiscal al operaiunilor de fuziune

Tratamentul fiscal al operaiunilor de fuziune prin absorbie
Societatea absorbit
1. Veniturile provenite din transferul activelor (contul 7583
Venituri din cedarea activelor i alte operaii de capital) sunt
venituri neimpozabile n conformitate cu prevederile din Codul
fiscal. n mod similar, cheltuielile privind activele cedate (contul
6583 Cheltuieli privind activele cedate i alte operaii de capital)
sunt cheltuieli nedeductibile.
2. Societatea absorbit trebuie s transmit societii
absorbante valoarea fiscal a fiecrui element de activ i pasiv
transferat.
3. n conformitate cu prevederile din Codul fiscal, reducerea
sau anularea oricrui provizion ori a rezervei care a fost anterior
dedus la determinarea profitului impozabil se include n veniturile
impozabile ale societii absorbite, cu excepia situaiei n care
societatea absorbant preia provizionul sau rezerva respectiv.
Exemple de rezerve anterior deduse: rezerva legal de 5% din profitul
contabil brut pn ce aceasta va atinge 20% din capitalul social
vrsat, rezervele constituite ca urmare a aplicrii facilitii fiscale
privind neimpunerea unei pri din profitul impozabil.
4. Potrivit Codului fiscal, societatea absorbit are obligaia
s depun declaraia de impunere i s plteasc impozitul pe profit
cu 10 zile nainte de data nregistrrii ncetrii existenei la registrul
comerului.

Societatea absorbant

1. Potrivit prevederilor din Codul fiscal, pierderea fiscal
nregistrat de societatea absorbit nu se recupereaz de ctre
societatea absorbant.
2. Societatea absorbant folosete la determinarea profitului
impozabil valorile fiscale ale activelor i pasivelor transmise de ctre
societatea absorbit; societatea absorbant amortizeaz din punct de
vedere fiscal valoarea fiscal a mijloacelor fixe amortizabile
transferate de la societatea absorbit, aplicnd regulile prevzute
14
Codul fiscal care s-ar fi aplicat de ctre societatea absorbit n situaia
n care fuziunea nu ar fi avut loc.
3. n cazul n care se preiau de la societatea absorbit rezerve
i/sau provizioane care au fost deductibile la determinarea profitului
impozabil acestea urmeaz regimul stabilit prin Codul fiscal.
4. n situaia n care valoarea rezervei legal prevzut de
Codul fiscal, rezultat n urma operaiei de fuziune, depete o
cincime din capitalul subscris i vrsat al societii absorbante,
diferena nu se trateaz ca venit impozabil atta timp ct aceast
rezerv se menine la valoarea rezultat.

Tratamentul fiscal al operaiunilor de fuziune prin
contopire

Societile care i nceteaz existena

1. Veniturile provenite din transferul activelor (contul 7583
Venituri din cedarea activelor i alte operaii de capital) sunt
venituri neimpozabile n conformitate cu prevederile din Codul
fiscal. n mod similar, cheltuielile privind activele cedate (contul
6583 Cheltuieli privind activele cedate i alte operaii de capital)
sunt cheltuieli nedeductibile.
2. Societile care i nceteaz existena trebuie s transmit
societii absorbante/care ia fiin valoarea fiscal a fiecrui element
de activ i pasiv transferat. 3. n conformitate cu prevederile din
Codul fiscal, reducerea sau anularea oricrui provizion ori a rezervei
care a fost anterior dedus la determinarea profitului impozabil se
include n veniturile impozabile ale societilor care i nceteaz
existena, cu excepia situaiei n care societatea care ia fiin preia
provizionul sau rezerva respectiv.
Atunci cnd debitorul nu face plata obligaiilor fiscale,
sunt obligai la plata acestora, dobndind calitatea de debitori, cei
care preiau, in tot sau in parte, drepturile si obligaiile debitorului
persoana juridica, supus fuziunii. In cazul in care debitorul persoana
juridica este supus fuziunii , la plata obligaiilor fiscale sunt
obligate, conform rspunderii proporionale: persoana juridica care
preia patrimoniul prin absorbia debitorului; persoanele juridice
care se nfiineaz ca urmare a fuziunii a debitorului sau care preiau
patrimoniul ca urmare a acesteia; debitorul, persoanele juridice
nfiinate ori care i sporesc patrimoniul ca urmare a fuziunii
pariale a debitorului.

15






Societatea care ia fiin

1. Potrivit prevederilor din Codul fiscal, pierderea fiscal
nregistrat de societile care i nceteaz existena nu se
recupereaz de ctre societatea care ia fiin.
2. Societatea care ia fiin folosete la determinarea profitului
impozabil valorile fiscale ale activelor i pasivelor transmise de ctre
societile care i nceteaz existena; societatea care ia fiin
amortizeaz din punct de vedere fiscal valoarea fiscal a mijloacelor
fixe amortizabile transferate de la societile care i nceteaz
existena, aplicnd regulile prevzute de Codul fiscal care s-ar fi
aplicat de ctre societatea care i nceteaz existena n situaia n
care fuziunea nu ar fi avut loc.
3. n cazul n care se preiau de la societile care i nceteaz
existena rezerve i/sau provizioane care au fost deductibile la
determinarea profitului impozabil acestea urmeaz regimul stabilit
prin Codul fiscal.
4. n situaia n care valoarea rezervei legal prevzut in
Codul fiscal, rezultat n urma operaiei de fuziune, depete o
cincime din capitalul subscris i vrsat al societii care ia fiin,
diferena nu se trateaz ca venit impozabil.
5. Valoarea fiscal a titlurilor de participare primite de
persoanele care contribuie cu active este egal cu valoarea fiscal a
activelor aduse drept contribuie de ctre persoanele respective i se
nregistreaz n Registrul fiscal.

Contabilitatea operaiunilor de fuziune

Conturile utilizate pentru evidenierea operaiunilor de
fuziune sunt cele prevzute de reglementrile legale n
materie,respectiv OMFP 3055/2009 Reglementari contabile conforme
cu directivele europene.

Monografie privind operaiunile de fuziune:

16
1. Inventarierea i evaluarea elementelor de activ i de pasiv
ale societilor comerciale care fuzioneaz
- n urma inventarierii s-au constatat diferene.
Operaiunea Debit Credit
Minus de inventar la
stocuri neimputabil:
607
Cheltuieli privind
mrfurile
371
Mrfuri

Operaiunea Debit Credit
Plus de inventar la
stocuri :
371
Mrfuri
758
Alte venituri din
exploatare


2. Evaluarea elementelor de activ i pasiv
Operaiunea Debit Credit
Plus din reevaluare
la activele
imobilizate
212
Construcii
105
Diferene din
reevaluare
1. nchiderea conturilor de venituri si cheltuieli
Operaiunea Debit Credit
nchiderea conturilor
de cheltuieli
121
Profit si pierdere
607
Cheltuieli privind
mrfurile
nchiderea conturilor
de venituri
758
Alte venituri din
exploatare
121
Profit si pierdere
Dup aceste operaiuni se ntocmete bilanul contabil
nainte de efectuarea operaiunilor de fuziune.

Transferarea activelor si pasivelor
Operaiunea Debit Credit
Evidenierea valorii
activelor transferate
461
Debitori
diveri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital

Operaiunea Debit Credit
Scderea din
gestiune a
activelor
6583
Cheltuieli privind activele
cedate si alte operaiuni de

17
capital
21* Active
imobilizate
37* Stocuri
41* Creane
461 Debitori diveri
transferate
51* Disponibiliti

Operaiunea Debit Credit
461 Debitori diveri
40* Datorii comerciale
45* Contribuii
44* Impozite si taxe
Transmitere
pasivelor
46* Creditori

Operaiunea Debit Credit
456 Decontri cu
acionarii/ asociaii
privind capitalul
101 Capital social
106 Rezerve
121 Profit si pierdere
Transmitere
pasivelor
105 Dif. din reevaluare
2. nchiderea conturilor de venituri si cheltuieli
Operaiunea Debit Credit
nchiderea conturilor
de venituri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
121 Profit si
pierdere

Operaiunea Debit Credit
nchiderea conturilor
de cheltuieli
121 Profit si
pierdere
6583
Cheltuieli privind activele
cedate si alte operaiuni
de capital
3. Regularizarea datoriilor ( 456) si creanelor ( 461 )
Operaiunea Debit Credit
Regularizarea
datoriilor si
creanelor
456 Decontri cu
acionarii/ asociaii
privind capitalul
461 Debitori
diveri
18






Preluarea activelor si pasivelor de societile care intra n
operaiunea de divizare.

Preluarea activelor si pasivelor de ctre societile care intra
n operaiunea de fuziune se face proporional cu procentul stabilit
si acceptat prin proiectul de fuziune.

- nregistrarea creterii capitalului si a primei de divizare
Operaiunea Debit Credit
456 Decontri cu acionarii/
asociaii privind capitalul
101 Capital social
nregistrarea
creterii capitalului
si a primei de
divizare
1042 Prime de fuziune

- nregistrarea prelurii pasivelor

Operaiunea Debit Credit
456 Decontri cu
acionarii/ asociaii
privind capitalul

40* Datorii comerciale
45* Contribuii
44* Impozite si taxe
Preluarea
pasivelor
46* Creditori

Operaiunea Debit Credit
456 Decontri cu
acionarii/ asociaii
privind capitalul
21* Active imobilizate
30* Stocuri
41* Creane
461 Debitori
Preluarea
activelor
51* Disponibiliti

19






Cuvinte cheie, ntrebri recapitulative , studii de caz,
teste grila

Cuvinte cheie:

Fuziune Pari sociale Aciuni
Bilan de fuziune Prima de fuziune Proiect de fuziune
Valoare nominala Valoare contabila Capital propriu
negativ
Inventariere Evaluare Fiscal
Absorbita Absorbant Contopire
Judector delegat Registrul comerului Creditori
Directiva Standarde Activ net
Aport net Activ bilanier Datorii

ntrebri recapitulative:

1. Cum definii operaiunea de fuziune ?
2. Care este deosebirea dintre fuziune si divizare?
3. Care sunt asemnrile dintre fuziune si divizare?
4. Care este tratamentul fiscal al operaiunilor din fuziune la
societatea care se dizolva ?
5. Care este tratamentul fiscal al operaiunilor din fuziune la
societatea care preiau activele ?
6. Cum sunt tratate din punct de vedere fiscal activele si pasivele
transmise respectiv preluate?
7. Cum sunt tratate din punct de vedere fiscal rezervele legale
preluate?
8. Cum sunt tratate din punct de vedere fiscal pierderile neacoperite
din anii precedeni preluate?
9. Cum sunt tratate din punct de vedere fiscal veniturile respectiv
cheltuielile privind activele cedate si alte operaiuni de capital la
societile care transmit respectiv la cele care preiau activele si
pasivele?
10. Care este termenul de plata a datoriilor fiscale, de societatea care
fuzioneaz ?
20
11. Care este procedura de urmat n cazul n care societatea care se
divizeaz nu-i pltete datoriile bugetare?
12. Care este rolul proiectului de fuziune?
13. Ce cuprinde proiectul de fuziune?
14. Ce rol are expertul contabil n finalizarea corecta a fuziunii?

I. Aplicaii privind fuziunea societilor
comerciale
Cazul 1 Contabilitatea fuziunii n cazul in care
societile care fuzioneaz se dizolva i i transmit activele
si pasivele unei societii nou nfiinate.
- Societatea comerciala. "A" i transmite activele si pasivele
societii "C" nou nfiinata dup care se dizolv.
- Societatea comerciala. "B" i transmite activele si pasivele
societii "C" nou nfiinata dup care se dizolv.
1. Bilanurile celor dou societi, naintea fuziunii societii
"A" si "B", se prezint astfel .
Bilanul contabil de fuziune al societii "A" si "B"
Elemente SOCIETATEA
"A" "B"
A) Active imobilizate
II Imobilizri corporale (213-2813) 3.000 4.000
Active imobilizate TOTAL 3.000 4.000
B) Active circulante
I Stocuri 3.000 3.900
1. Materii prime (301) 800 400
2. Mrfuri (371) 2.200 3.500
II Creane (411-491) 1.700 1.500
1. Clieni ( 4111) 2.000 2.000
2. Ajustri pentru deprecierea
creanelor(491)
300 0
III Casa i conturi la bnci (5121) 1.000 500
Active circulante TOTAL 5.700 5.900
C Datorii ce trebuie pltite ntr-o per. mai
mic de un an (401+419)
5.200 5.000
I Furnizori (401) 4.500 4.500
II Creditori ( 462) 600 400
III Alte datorii i creane (428) 100 100
D Active circulante nete 500 900
E Total active minus datorii curente 3.500 4.900
21
F Capital i rezerve
I Capital (1012) 760 100
II Rezerve din reevaluare (105) 2.000 700
III Rezerve (106) 40 2.600
IV Rezultatul exerciiului (121 Sold c) 700 1.500
Total capitaluri proprii 3.500 4.900


a) Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale
societilor comerciale care fuzioneaz i nregistrarea
rezultatelor

La inventarierea elementelor de activ si de pasiv nu s-au
constat diferene. La evaluarea elementelor de activ si pasiv s-au
constat la active imobilizate urmtoarele valori :
Societatea
Valoarea
contabila
Valoarea
evaluat
Diferene
+,-
"A" Construcii 3.000 3.500 +500
"B" Construcii 4.000 4.200 +200
Deoarece valoarea just a activelor imobilizate este de 3.500 lei
la societatea "A" i 4.200 lei la societatea "B" , rezult un plus
de valoare de 500 lei (3.500 - 3.000 ) la societatea "A" i de
200 lei (4.200 - 4.000 ) la societatea "B".
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "A"
212 .SC "A"
Construcii
105. SC "A"
"Rezerve din
reevaluare"
500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "B"
212 .SC "B"
Construcii
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"
200
Dup ceste operaiuni societile vor ntocmi un nou
bilan, care sa cuprind si diferenele din reevaluare si rezultatele
inventarierii.

b) Determinarea activului net pe baza bilanului de fuziune;
22

ACTIV NET = ACTIV BILANIER - DATORII

Specificare societatea "A" lei societatea "B" lei
Activ bilanier
9.200
(8.700+500)
10.100
(9.900+200)
Datorii 5.200 5.000
Activ net 4.000 5.100

c) Evaluarea global a societilor. Determinarea aportului net.

n urma evalurii globale a societilor, de ctre un evaluator
autorizat, a rezultat un fond comercial necontabilizat de 1.000 lei la
societatea "A" i de 1.300 lei la societatea "B" .
Prin proiectul de fuziune s-a stabilit ca valoarea nominala a unei
aciuni la societatea "C" la 10 lei.
nregistrarea fondului comercial rezultat urmare evalurii
globale a societilor "A" i "B"

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
fondului comercial
la societatea "A"
207 .SC "A"
Fond
comercial
105. SC "A"
"Rezerve din
reevaluare"
1.000

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
fondului comercial
la societatea "B"
207 .SC "B"
Fond
comercial
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"
1.300

Pentru determinarea aportului net al celor dou societi , innd
seama de valoarea real a elementelor aportate sunt posibile dou
moduri de calcul:

Plecnd de la valorile reale:
Specificare societatea
"A" lei
societatea
"B" lei
Fond comercial 1.000 1.300
Imobilizri corporale 3.500 4.200
Materii prime 800 400
Mrfuri 2.200 3.500
23
Creane 1.700 1.500
Disponibiliti 1.000 500
Datorii -5.200 -5.000
Activ net 5.000 6.400




Plecnd de la situaia neta:
Specificare
societatea "A"
lei
societatea "B"
lei
Capitaluri proprii 3.500 4.900
Plus valoare asupra fondului
comercial
1.000 1.300
Plus valoare asupra
imobilizrilor corporale
500 200
Activ net 5.000 6.400

Capitalul social al societii comerciale "C" va fi de 11.400
lei ( 5.000 + 6.400 )

d) Determinarea raportului de schimb al aciunilor sau al
parilor sociale, pentru a acoperi capitalul societilor
comerciale absorbite;

Nu este cazul de calcul a raportului de schimb, Prin proiectul de
fuziune s-a stabilit ca valoarea nominala a unei aciuni la societatea
"C" la 10 lei.

e) Transmiterea activelor si pasivelor de ctre societile "A"
i "B" respectiv preluarea activelor i pasivelor de ctre
societatea "C" ;
- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "A"

Evidenierea valorii activului transferat reprezentnd
total active identificate n bilan plus creterea de
valoare a activelor imobilizate plus creterea de
valoare rezultat la evaluarea globala
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
24
evidenierea
activului
transferat
461 Debitori
diveri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de
capital
10.200






Scderea din gestiune a valorii elementelor de activ transferate:

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
6583
Cheltuieli privind activele cedate si alte
operaiuni de capital
10.200

212 Active imobilizate
corporale
3.500

207 Active imobilizate
necorporale
1.000
301 Materii prime 800
371 Mrfuri 2.200
4111 Clieni 2.000

491 Ajustri pentru
deprecierea creanelor
clieni
-300
evidenierea
activului
transferat

512 Conturi curente la
bnci
1.000

nchiderea conturilor de venituri i cheltuieli:
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
cheltuieli
121 Profit si
pierdere
6583 Cheltuieli privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
10.200

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
25
nchiderea
conturilor de
venituri
7583 Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
121 Profit si
pierdere
10.200
Transferul valorii elementelor de pasiv:
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
461 Debitori diveri 5.200
401 Furnizori 4.500
462 Creditori 600
evidenierea
activului
transferat 428 Alte datorii
si creane

100
nregistrarea transmiterii drepturilor cuvenite
acionarilor
societii A:
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456
Decontri cu asociaii
privind capitalul
5.000
1012 Capital social 760
105 Rezerve din
reevaluare

3.500
106 Rezerve legale
40
evidenierea
activului
transferat
121 Rezultatul
exerciiului

700

Regularizarea datoriilor cu creanele:
o recapitulnd nregistrrile din contul de debitori diveri (461)
avem :
461 Debitori diveri
Debit Credit
10.200 5.200
Total 10.200 5.200
Sold 5.000

Sold creditor al contului 456 Decontri cu asociaii privind capitalul
= 5.000 lei.
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Regularizarea
datoriilor cu
456 Decontri cu
asociaii privind
461 Debitori
diveri
5.000
26
creanele capitalul

Urmare acestor nregistrri conturile societii A se nchid.
- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "B"

Evidenierea valorii activului transferat reprezentnd total active
identificate n bilan plus creterea de valoare a activelor
imobilizate plus creterea de valoare rezultat la evaluarea
globala ;



Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
evidenierea
activului
transferat
461
Debitori
diveri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
11.400

Scderea din gestiune a valorii elementelor de activ transferate
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
6583
Cheltuieli privind activele
cedate si alte operaiuni de capital
11..400

212 Active imobilizate
corporale
4.200

207 Active imobilizate
necorporale
1.300
301 Materii prime 400
371 Mrfuri 3.500
4111 Clieni 2.000

491 Ajustri pentru
deprecierea creanelor
-500
evidenierea
activului
transferat

512 Conturi curente la
bnci
500

nchiderea conturilor de venituri i cheltuieli
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
27
nchiderea
conturilor de
cheltuieli
121
Profit si
pierdere
6583 Cheltuieli privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
11.400

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
venituri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
121 Profit si
pierdere
11.400



Transferarea elementelor de pasiv
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

461 Debitori diveri
5.000
401 Furnizori 4.500
462 Creditori 400
evidenierea
activului
transferat
428 Alte datorii
si creane

100
nregistrarea transmiterii drepturilor cuvenite acionarilor
societii B
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456
Decontri cu asociaii privind
capitalul
6.400
1012 Capital social
subscris i vrsat

100
105 Rezerve din
reevaluare

2.200
1061 Rezerve legale 20
1068 Alte rezerve

2.580
evidenierea
activului
transferat
121 Rezultatul
exerciiului

1.500

Regularizarea datoriilor cu creanele
o Recapitulnd nregistrrile din contul de debitori
diveri (461) avem :
28
461 Debitori diveri
Debit Credit
11.400 5.000
Total 11.400 5.000
Sold 6.400
Sold creditor al contului 456 Decontri cu asociaii privind capitalul
= 6.400 lei.
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Regularizarea
datoriilor cu
creanele
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
461 Debitori
diveri
6.400
Urmare acestor nregistrri conturile societii B se nchid.

- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "C"

Constituirea capitalului la societatea "C"
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456 Decontri cu
asociaii privind capitalul
11.400


1012 Capital social
subscris i vrsat
( soc. A)
5.000 nregistrarea
capitalului
social


1012 Capital social
subscris i vrsat
( soc. B)
6.400

Preluarea elementelor de activ
Calculul sumelor:

Elemente de activ
Societatea
A
Societatea
B
Total lei
212 Construcii

3.500 4.200 7.700
207 Fond comercial

1.000 1300 2.300
301 Materii prime

800 400 1.200
29
371 Mrfuri

2.200 3500 5.700
4111 Clieni

2.000 2000 4.000
491 Ajustri pentru
deprecierea creanelor
clieni

-300 -500 -800
512 Conturi curente la bnci

1.000 500 1.500

Total

10.200 11.400 21.600

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456
Decontri cu asociaii
privind capitalul
21.600
212 Construcii

7.700
207 Fond comercial

2.300
301 Materii prime

1.200
371 Mrfuri

5.700
4111 Clieni

4.000
491 Ajustri pentru
deprecierea
creanelor

-800
nregistrarea
prelurii activelor
512 Conturi curente la
bnci

1.500

Preluarea elementelor de pasiv
Calculul sumelor:

Elemente de pasiv
Societatea
A
Societatea
B
Total lei
401 Furnizori 4.500 4.500 9.000
462 Creditori 600 400 1.000
30
428 Alte datorii i creane 100 100 200
Total 5.200 5.000 10.200

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456 Decontri cu asociaii privind
capitalul
10.200

401 Furnizori 9.000

462 Creditori 1.000
Preluarea
elementelor de
pasiv

428 Alte datorii i
creane 200


n urma acestor nregistrri contul 456 se nchide

456 Decontri cu asociaii privind capitalul
Debit Credit
11.400 21.600
10.200
Total 21.600 21.600
Sold 0

Pe baza soldurilor rezultate n urma operaiunilor de mai sus
se vor elabora bilanul la societatea C.

Observaii______________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
31
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_

Cazul 2 Contabilitatea fuziunii prin absorbie, n care :
- Societatea "A" este societatea absorbant
- Societatea "B" este societatea absorbit

2. Bilanurile celor dou societi, naintea fuziunii, societii
"A" si "B", se prezint astfel .
Bilanul contabil de fuziune al societii "A" si "B"
Elemente SOCIETATEA
"A" "B"
A) Active imobilizate
II Imobilizri corporale (213-2813) 6.000 8.000
Active imobilizate TOTAL 6.000 8.000
B) Active circulante
I Stocuri 6.000 7.800
1. Materii prime (301) 1.600 800
2. Mrfuri (371) 4.400 7.000
II Creane (411-491) 3.400 3.000
1. Clieni ( 4111) 4.000 4.000
2. Ajustri pentru deprecierea creanelor
clieni (491)
600 1.000
III Casa i conturi la bnci (5121) 2.000 1.000
Active circulante TOTAL 11.400 11.800
32
C Datorii ce trebuie pltite ntr-o per.
mai mic de un an
10.400 10.000
I Furnizori (401) 9.000 9.000
II Creditori ( 462) 1.200 800
III Alte datorii i creane ( 428) 200 200
D Active circulante nete 1.000 1.800
E Total active minus datorii curente 7.000 9.800
F Capital i rezerve
I Capital social subscris i vrsat (1012) 4.000 1.400
II Rezerve din reevaluare (105) 1.500 200
III Rezerve (106) 100 5.200
IV Rezultatul exerciiului (121 Sold c) 1.400 3.000
Total capitaluri proprii 7.000 9.800
Numr de aciuni 200 140
Valoare nominala lei/aciune 20 10


f) Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale
societilor comerciale care fuzioneaz, nregistrarea
rezultatelor inventarierii si ale evalurii, efectuate cu aceasta
ocazie;

La inventarierea elementelor de activ si de pasiv nu s-au
constat diferene. La evaluarea elementelor de activ si pasiv s-au
constat, la active imobilizate, urmtoarele valori :

Societatea Valoarea
contabila
Valoarea
evaluat
Diferene
+,-
"A"
Construcii
6.000 6.500 +500
"B"
Construcii
8.000 8.200 +200

Deoarece valoarea just a activelor imobilizate este de 6.500
lei la societatea "A" i 8.200 lei la societatea "B" , rezult un
plus de valoare de 500 lei (6.500 -6.000 ) la societatea "A"
i de 200 lei (8.200 - 8.000 ) la societatea "B".

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
33
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "A"
212 .SC "A"
Construcii
105. SC "A"
"Rezerve din
reevaluare"
500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "B"
212 .SC "B"
Construcii
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"
200
Dup ceste operaiuni societile vor ntocmi un nou
bilan, care sa cuprind si diferenele din reevaluare si rezultatele
inventarierii.

g) Determinarea activului net pe baza bilanului de fuziune;

ACTIV NET = ACTIV BILANIER - DATORII
Specificare societatea "A" lei societatea "B" lei
Activ bilanier
17.900
(17.400+500)
20.000
(19.800+200)
Datorii 10.400 10.000
Activ net 7.500 10.000

h) Evaluarea global a societilor. Determinarea aportului net.

n urma evalurii globale a societilor, de ctre un evaluator
autorizat, a rezultat un fond comercial necontabilizat de 1.000 lei
la societatea "A" i de 1.300 lei la societatea "B" .
nregistrarea fondului comercial rezultat urmare evalurii
globale a societilor "A" i "B"
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
fondului comercial
la societatea "A"
207 .SC "A"
Fond
comercial
105. SC "A"
"Rezerve din
reevaluare"
1.000

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
fondului comercial
la societatea "B"
207 .SC "B"
Fond
comercial
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"
1.300
34
Pentru determinarea aportului net al celor dou societi ,
innd seama de valoarea real a elementelor s-a utilizat metoda
activului net corectat:

Specificare societatea
"A" lei
societatea
"B" lei
Activ
bilanier 17.400 19.800
Plus valoare
asupra fondului
comercial
1.000 1.300
Plus valoare
asupra imobilizrilor
corporale
500 200
Datorii 10.400 10.000
Activ net 8.500 11.300

i) Determinarea raportului de schimb al aciunilor sau al
parilor sociale, pentru a acoperi capitalul societilor
comerciale absorbite;

Pentru calcularea raportului de schimb trebuie urmai
urmtorii pai:

Calculul valorii contabile:
Capitalurile proprii (Activ Net)
Valoarea contabila a aciunilor
=
Numr de aciuni sau
pari sociale
- Pentru societatea "A"

8.500
Valoarea contabila a
aciunilor societii "A"
= 200

=

42,5
lei/aciune

- Pentru societatea "B"

11.300
Valoarea contabila a
aciunilor societii "B"
= 140

=

80,7
lei/aciune

Calculul raportului de schimb privind aciunile :

Raportul de schimb =
Valoarea contabila unei aciuni a soc. Absorbite
35
Valoarea contabila unei aciuni a soc. Absorbante


80,7 Raportul de schimb =
42,5

=

1,9

Pentru remunerarea aciunilor deinute de acionarii
societii "B", societatea absorbant trebuie sa acorde 2 aciuni
"A" pentru o aciune "B".

Calculul numrului total de aciuni pentru remunerarea
aportului societii absorbite :

Valoarea contabila a aciunilor societii
"B" (societate absorbit)
Numrul de
aciuni remunerate
=
Valoarea contabila a unei aciuni "B"
(societate absorbant)


11.300
Numrul de aciuni
remunerate =
42,5

=

266 aciuni

Un alt mod de calcul:
Numrul de aciuni
remunerate =

Numrul de
aciuni ale
societii
absorbite

x

Raportul de
schimb


Numrul de aciuni remunerate
=

140

x

1,9

=
266 aciuni

h. Determinarea primei de fuziune

Daca valoarea reala a aciunilor societii absorbante excede
valoarea lor nominala, diferena intre valoarea bunurilor primate ca
aport si valoarea majorrii capitalului societii absorbante trebuie
sa fie in pasivul bilanului, intr-un cont de "prima de fuziune".

36
Prima de
fuziune =
Valoarea contabila
neta, a (al)
societilor
comerciale absorbite

-
Creterea capitalului
social al societii
absorbante


- Determinarea creterii capitalului social la societatea C "A"

Creterea de
capital social
la societatea
B =
Numrul de Pri
sociale de emis de
societatea A *
Valoarea nominala a
unei pri sociale A
= 226 x 20 = 4.520 lei
Capitalului social al societii "A" va crete cu 4.520 lei.

- Calcularea primei de fuziune, ca diferen dintre valoarea
aportului net al societii "B" i valoarea cu care crete capitalul
societii "A".

Prima de
fuziune =
rezultat
(valoarea aportului net al
societii "B" ) -
(valoarea cu care crete
capitalul societii
"A".)
= 11.300 4.520 = 6.780 lei

a) Transmiterea activelor si pasivelor societii "B"
absorbit i preluarea activelor i pasivelor de ctre
societatea "A" absorbant ;

- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "A"

evidenierea valorii activului transferat reprezentnd total
active identificate n bilan plus creterea de valoare a
activelor imobilizate plus creterea de valoare rezultat
la evaluarea globala
Operaiunea Debit Credit Valoare lei
evidenierea
activului
transferat
461 Debitori
diveri
7583
Venituri privind
activele cedate
si alte
operaiuni de
capital
21.300
37
Scderea din gestiune a valorii elementelor de activ
transferate
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
6583
Cheltuieli privind activele
cedate si alte operaiuni de capital
21.300

212 Active imobilizate
corporale
8.200

207 Active imobilizate
necorporale
1.300
301 Materii prime 800
371 Mrfuri 7.000
4111 Clieni 4.000

491 Ajustri pentru
deprecierea creanelor
-1.000
evidenierea
activului
transferat

512 Conturi curente la
bnci
1.000
nchiderea conturilor de venituri i cheltuieli
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
cheltuieli
121 Profit si
pierdere
6583
Cheltuieli privind
activele cedate si
alte operaiuni de
capital
21.300

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
venituri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
121 Profit si
pierdere
21.300

Transferul valorii elementelor de pasiv
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

461 Debitori
diveri
10.000
Evidenierea
activului
transferat
401 Furnizori

9.000
38
462 Creditori

800
428 Alte datorii si
creane

200

nregistrarea transmiterii drepturilor cuvenite
acionarilor societii A
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul
11.300
1012 Capital social 1.400
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"

1.700
1061 Rezerve legale 280
1068 Alte rezerve 4.920
Evidenierea
activului
transferat
121 Rezultatul
exerciiului

3.000
Regularizarea datoriilor cu creanele
o Recapitulnd nregistrrile din contul de debitori diveri (461)
avem :
461 Debitori diveri
Debit Credit
21.300 10.000
Total 21.300 10.000
Sold 11.300

Sold creditor al contului 456 Decontri cu asociaii privind
capitalul = 11.300 lei

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Regularizarea
datoriilor cu
creanele
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
461 Debitori
diveri
11.300
Urmare acestor nregistrri conturile societii B se nchid.

- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "A"
Preluarea elementelor de activ
39

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
21.300
212 Construcii 8.200
207 Fond comercial 1.300
301 Materii prime 800
371 Mrfuri 7.000
4111 Clieni 4.000
491 Ajustri pentru
deprecierea
creanelor
-1.000
nregistrarea
prelurii
activelor
512 Conturi curente
la bnci
1.000





Constituirea capitalului la societatea "C"

Operaiunea Debit Credit
Valoar
e lei
nregistrarea
capitalului
social
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
1012 Capital social
( soc. B)
11.300


Preluarea elementelor de pasiv

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul

10.000

401 Furnizori 9.000

462 Creditori 800
Preluarea
elementelor de
pasiv

428 Alte datorii i 200
40
creane
n urma acestor nregistrri contul 456 se nchide

456 Decontri cu asociaii privind
capitalul
Debit Credit
11.300 21.300
10.000
Total 21.300 21.300
Sold 0

j. Pe baza soldurilor rezultate n urma operaiunilor de mai
sus se vor elabora bilanul la societatea C.







Cazul 3 Contabilitatea fuziunii societilor comerciale
care au capitaluri proprii negative, n care :
- Societatea "A" este societatea absorbant cu capitaluri
proprii pozitive
- Societatea "B" este societatea absorbit cu capitaluri proprii
negative

3. Bilanurile celor dou societi, naintea fuziunii, societii
"A" si "B", se prezint astfel .
Bilanul contabil de fuziune al societii "A" si "B"
Elemente SOCIETATEA
"A" "B"
A) Active imobilizate
II Imobilizri corporale (213-2813) 3.000 2.000
Active imobilizate TOTAL 3.000 2.000
B) Active circulante
I Stocuri 3.000 900
1. Materii prime (301) 800 400
2. Mrfuri (371) 2.200 500
II Creane (411-491) 1.700 1.000
41
1. Clieni ( 4111) 2.000 1.500
2. Ajustri pentru deprecierea creanelor
clieni (491)
300 500
III Casa i conturi la bnci (5121) 1.000 0
Active circulante TOTAL 5.700 1.900
C Datorii ce trebuie pltite ntr-o per. mai
mic de un an
3.460 5.880
I Furnizori (401) 2.760 5.430
II Creditori ( 462) 600 400
III Alte datorii i creane ( 428) 100 50
D Active circulante nete 2.240 -3.980
E Total active minus datorii curente 5.240 -1.980
F Capital i rezerve
I Capital social subscris i vrsat (1012) 4000 1400
II Rezerve din reevaluare (105) 500 100
III Rezerve (106) 40 20
IV Rezultatul exerciiului (121 Sold c) 700 -3.500
Total capitaluri proprii 5.240 -1.980
Numr de aciuni 200 140
Valoare nominala lei/aciune 20 10

a. Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale
societilor comerciale care fuzioneaz, nregistrarea
rezultatelor inventarierii si ale evalurii, efectuate cu aceasta
ocazie;

La inventarierea elementelor de activ si de pasiv nu s-au
constat diferene. La evaluarea elementelor de activ si pasiv s-au
constat, la active imobilizate, urmtoarele valori :

Societatea
Valoarea
contabila
Valoarea
evaluat
Diferene +,-
"A"
Construcii
3.000 3.500 +500
"B"
Construcii
2.000 2.200 +200

Deoarece valoarea just a activelor imobilizate este de 3.500
lei la societatea "A" i 2.200 lei la societatea "B" , rezult un
plus de valoare de 500 lei (3.500 -3.000 ) la societatea "A"
i de 200 lei (2.200 - 2.000 ) la societatea "B".
42

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "A"
212 .SC "A"
Construcii
105. SC "A"
"Rezerve din
reevaluare"
500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "B"
212 .SC "B"
Construcii
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"
200

Dup ceste operaiuni societile vor ntocmi un nou
bilan, care sa cuprind si diferenele din reevaluare si rezultatele
inventarierii.





b) Determinarea activului net pe baza bilanului de
fuziune;

ACTIV NET = ACTIV BILANIER - DATORII

Specificare societatea "A" lei societatea "B" lei
Activ bilanier
9.200
8.700+500)
4.100
(3.900+200)
Datorii 3.460 5.880
Activ net 5.740 -1780

c) Evaluarea global a societilor. Determinarea aportului
net.

n urma evalurii globale a societilor, de ctre un evaluator
autorizat, a rezultat un fond comercial necontabilizat de 1.000 lei la
societatea "A" i de 280 lei la societatea "B" .
43
Pentru determinarea aportului net al celor dou societi ,
innd seama de valoarea real a elementelor s-a utilizat metoda
activului net corectat:

Specificare
societatea "A"
lei
societatea "B"
lei
Activ bilanier 8.700 3.900
Plus valoare asupra
fondului comercial
1.000 280
Plus valoare asupra
imobilizrilor corporale
500 200
Datorii 3.460 5.880
Activ net 6.740 -1.800

d) Determinarea raportului de schimb al aciunilor sau al
parilor sociale, pentru a acoperi capitalul societilor
comerciale absorbite;

n cazul de fa , societatea absorbant "A" preia
elementele de activ i de pasiv ale societii absorbite "B" fr
emisiune de aciuni, aceasta avnd dup evaluare un aport net
negativ n valoare de 1.500 lei.



e) Determinarea primei de fuziune

Nu se calculeaz prima de fuziune deoarece societatea absorbit
"B" are dup evaluare un aport net negativ n valoare de 1.500 lei.

f) Transmiterea activelor si pasivelor societii "B"
absorbit i preluarea activelor i pasivelor de ctre
societatea "A" absorbant ;

- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "A"

evidenierea valorii activului transferat reprezentnd total
active identificate n bilan plus creterea de valoare a
activelor imobilizate plus creterea de valoare rezultat la
evaluarea globala

44
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Evidenierea
activului
transferat
461 Debitori
diveri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
4.380

Scderea din gestiune a valorii elementelor de activ transferate
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
6583
Cheltuieli privind activele
cedate si alte operaiuni de capital
4.100

212 Active imobilizate
corporale
2.200

207 Active imobilizate
necorporale

301 Materii prime 400
371 Mrfuri 500
4111 Clieni 1.500
Evidenierea
activului
transferat

491 Ajustri pentru
deprecierea
creanelor clieni
-500

nchiderea conturilor de venituri i cheltuieli

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
cheltuieli
121
Profit si
pierdere
6583
Cheltuieli privind
activele cedate si
alte operaiuni de
capital
4.100

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
45
nchiderea
conturilor de
venituri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
121
Profit si
pierdere
4.380

Transferul valorii elementelor de pasiv

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

461 Debitori
diveri
5.880
401 Furnizori

5.430
462 Creditori

400
Evidenierea
activului
transferat /
datoriile
428 Alte datorii si
creane

50

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul
1.720
1012 Capital social 1.400
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"

300
Evidenierea
activului
transferat /
conturile de
capital
1061 Rezerve legale

20

Transmiterea pierderii nregistrata de Societatea "B" n
valoare de 3.500 lei

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Transferul
pierderii
456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul
121 Profit si
pierdere
(3.500 -280)
3.220

Regularizarea datoriilor cu creanele ( ct. 456 cu ct.461)
46
o Recapitulnd nregistrrile din contul de debitori diveri
(461) avem :
461 Debitori diveri
Debit Credit
4.380 5.880
Total 4.380 5.880
Sold 1.500

Sold creditor al contului 456 Decontri cu asociaii privind capitalul
456 Decontri cu asociaii privind capitalul
Debit Credit
3.220 1.720
Total 3.220 1.720
Sold 1.500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Regularizarea
datoriilor cu
creanele
461 Debitori
diveri
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
1.500
Urmare acestor nregistrri conturile societii B se nchid.

- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "A"
nregistrarea aportului net
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
capitalului
social
117
Rezultatul
reportat
456
Decontri cu
asociaii privind
capitalul
1.500


- Preluarea elementelor de activ

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
4.380
212 Construcii 2.200
nregistrarea
prelurii
activelor
207 Fond
comercial
280
47
301 Materii prime 400
371 Mrfuri 500
4111 Clieni 1.500
491 Ajustri pentru
deprecierea
creanelor clieni
-500
b). Preluarea elementelor de pasiv

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul

5.880

401 Furnizori 5.430

462 Creditori 400
Preluarea
elementelor de
pasiv

428 Alte datorii i
creane 50
n urma acestor nregistrri contul 456 se nchide

456 Decontri cu asociaii privind
capitalul
Debit Credit
5.880 1.500
4.380
Total 5.880 5.880
Sold 0


k. Pe baza soldurilor rezultate n urma operaiunilor de mai
sus se elabora bilanul la societatea A.




Cazul 4 Contabilitatea fuziunii societilor comerciale
care au capitaluri proprii negative, n care :
- Societatea "A" este societatea absorbant cu capitaluri
proprii negative
48
- Societatea "B" este societatea absorbit cu capitaluri proprii
pozitive

4. Bilanurile celor dou societi, naintea fuziunii, societii
"A" si "B", se prezint astfel :
Bilanul contabil de fuziune al societii "A" si "B"
Elemente SOCIETATEA
"A" "B"
A) Active imobilizate
II Imobilizri corporale (213-2813) 4.000 7.100
Active imobilizate TOTAL 4.000 7.100
B) Active circulante
I Stocuri 3.900 6.200
1. Materii prime (301) 2.400 1.200
2. Mrfuri (371) 1.500 5.000
II Creane (411-491) 3.100 4.500
1. Clieni ( 4111) 4.000 6.000
2. Ajustri pentru deprecierea
creanelor clieni (491)
900 1.500
III Casa i conturi la bnci (5121) 3.000 1.500
Active circulante TOTAL 10.000 17.700
C Datorii ce trebuie pltite ntr-o per.
mai mic de un an
15.600 15.000
I Furnizori (401) 13.500 13.500
II Creditori ( 462) 1.800 1.200
III Alte datorii i creane ( 428) 300 300
D Active circulante nete -5.600 2.700
E Total active minus datorii curente -1.600 14.700
F Capital i rezerve
I Capital social subscris i vrsat
(1012)
400 1.400
II Rezerve din reevaluare (105) 620 600
III Rezerve (106) 80 800
IV Rezultatul exerciiului (121 Sold c) -2700 1.500
Total capitaluri proprii -1.600 4.300
Numr de aciuni 200 140
Valoare nominala lei/aciune 2 10
a. Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv
ale societilor comerciale care fuzioneaz, nregistrarea
rezultatelor inventarierii si ale evalurii, efectuate cu
aceasta ocazie;
49

La inventarierea elementelor de activ si de pasiv nu s-au
constat diferene. La evaluarea elementelor de activ si pasiv s-au
constat, la active imobilizate, urmtoarele valori :

Societatea
Valoarea
contabila
Valoarea
evaluat
Diferene
+,-
"A"
Construcii
4.000 4.500 +500
"B"
Construcii
7.100 7.300 +200

Deoarece valoarea just a activelor imobilizate este de 4.500 lei
la societatea "A" i 12.200 lei la societatea "B" , rezult un plus
de valoare de 500 lei (4.500 -4.000 ) la societatea "A" i de
200 lei (7.300 - 7.100 ) la societatea "B".

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "A"
212 .SC "A"
Construcii
105. SC "A"
"Rezerve din
reevaluare"
500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
diferenei din
reevaluare la
societatea "B"
212 .SC "B"
Construcii
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"
200

Dup ceste operaiuni societile vor ntocmi un nou
bilan, care sa cuprind si diferenele din reevaluare si rezultatele
inventarierii.

g) Determinarea activului net pe baza bilanului de
fuziune;

ACTIV NET = ACTIV BILANIER - DATORII

Specificare societatea "A" lei societatea "B" lei
50
Activ bilanier
14.500
(14.000+500)
19.500
(19.300+200)
Datorii 15.600 15.000
Activ net -1.100 4.500

h) Evaluarea global a societilor. Determinarea aportului
net.

n urma evalurii globale a societilor, de ctre un evaluator
autorizat, a rezultat un fond comercial necontabilizat de 1000 lei la
societatea "B" .
Pentru determinarea aportului net al celor dou societi ,
innd seama de valoarea real a elementelor s-a utilizat metoda
activului net corectat:

Specificare
societatea "A"
lei
societatea "B"
lei
Activ bilanier 14.000 19.300
Plus valoare asupra
fondului comercial
0 1.000
Plus valoare asupra
imobilizrilor corporale
500 200
Datorii 15.600 15.000
Activ net -1.100 5.500

i) Determinarea raportului de schimb al aciunilor sau al
parilor sociale, pentru a acoperi capitalul societilor
comerciale absorbite;

Pentru societatea absorbant "A" care are capital propriu
negativ se va lua n considerare valoarea nominala a unei aciuni,
respectiv de 2 lei/aciune .
Pentru societatea "B" se determina valoarea contabila a
unei aciuni :
Capitalurile proprii Valoarea contabila a
aciunilor = Numr de aciuni sau pari


4.500
Valoarea contabila a
aciunilor societii "B"
=
140

=

32,14
lei/aciune
Calculul raportului de schimb al aciunilor :

51
Valoarea contabila unei aciuni a soc. Absorbante
Raportul de schimb =
Valoarea contabila unei aciuni a soc. Absorbite


32,14 Raportul de schimb =
2

=

16,07

Pentru remunerarea aciunilor deinute de acionarii
societii "B", societatea absorbant trebuie sa acorde 16 aciuni
"A" pentru o aciune "B".

Calculul numrului total de aciuni pentru remunerarea
aportului societii absorbite :

Valoarea contabila a aciunilor societii
"B" (societate absorbit)
Numrul de
aciuni remunerate
=
Valoarea contabila a unei aciuni "B"
(societate absorbant)


4.500 Numrul de aciuni remunerate =
2

=

2.250 aciuni

Un alt mod de calcul:
Numrul de aciuni
remunerate =

Numrul de
aciuni ale
societii
absorbite

x

Raportul de
schimb


Numrul de aciuni
remunerate =

140

x

16,07

=
2.250 aciuni







j) Determinarea creterii capitalului social la societatea
"A"
52
Creterea de
capital social
la societatea
A =
Numrul de Pri
sociale de emis de
societatea A *
Valoarea nominala a
unei pri sociale A
= 2.250 x 2 = 4.500 lei
Capitalului social al societii "A" va crete cu 4.500 lei.
Acionarii societii "B" vor primi 2.250 aciuni la societatea
"A" n valoare de 4.500 lei.

k) Transmiterea activelor si pasivelor societii "B"
absorbit i preluarea activelor i pasivelor de ctre
societatea "A" absorbant ;

evidenierea valorii activului transferat reprezentnd total
active identificate n bilan plus creterea de valoare a
activelor imobilizate plus creterea de valoare rezultat la
evaluarea globala
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
evidenierea
activului
transferat
461 Debitori
diveri
7583 Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
20.500

Scderea din gestiune a valorii elementelor de activ transferate
Operaiunea Debit Credit
Valoar
e lei
6583
Cheltuieli privind activele
cedate si alte operaiuni de capital
19.500
212 Active imobilizate corp. 7.300
301 Materii prime 1.200
371 Mrfuri 5.000
4111 Clieni 6.000

491 Ajustri pentru
deprecierea creanelor
-1.500
Evidenierea
activului
transferat
512 Conturi curente la bnci 1.500

nchiderea conturilor de venituri i cheltuieli

53
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
cheltuieli
121 Profit si
pierdere
6583
Cheltuieli privind
activele cedate si
alte operaiuni de
capital
19.500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
venituri
7583
Venituri privind
activele cedate si alte
operaiuni de capital
121
Profit si
pierdere
20.500

Transferul valorii elementelor de pasiv

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

461
Debitori
diveri
15.000
401 Furnizori

13.500
462 Creditori

1.200
Evidenierea
activului
transferat /
datoriile
428 Alte datorii si
creane

300

Transferul contului de profit si pierdere
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nchiderea
conturilor de
venituri
121 Profit si
pierdere
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
1.000





54
Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul
5.500
1012 Capital social 1.400
105. SC "B"
"Rezerve din
reevaluare"

800
1061 Rezerve legale

280
1068 Alte rezerve

520
121 Profit si pierdere

1.500
Evidenierea
activului
transferat /
conturile de
capital
121 Profit si pierdere

1.000

Regularizarea datoriilor cu creanele ( ct. 456 cu ct.461)
o Recapitulnd nregistrrile din contul de debitori diveri
(461) avem :

461 Debitori diveri
Debit Credit
20.500 15.000
Total 20.500 15.000
Sold 5.500

Sold creditor al contului 456 Decontri cu asociaii privind capitalul
456 Decontri cu asociaii privind
capitalul
Debit Credit
5.500
Total 0 5.500
Sold 5.500

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
Regularizarea
datoriilor cu
creanele
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
461 Debitori
diveri
5.500

Urmare acestor nregistrri conturile societii B se nchid.
55
- Contabilizarea operaiilor de fuziune la societatea "A"

nregistrarea aportului net

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
nregistrarea
capitalului
social
456 Decontri cu
asociaii privind
capitalul
1012 Capital social
subscris si vrsat
5.500


- Preluarea elementelor de activ

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei

456
Decontri cu
asociaii privind
capitalul
20.500
212 Construcii 7.300
207 Fond comercial 1.000
301 Materii prime 1.200
371 Mrfuri 5.000
4111 Clieni 6.000
491 Ajustri pentru
deprec. creanelor
-1.500
nregistrarea
prelurii
activelor
512 Conturi curente la
bnci
1.500

Preluarea elementelor de pasiv

Operaiunea Debit Credit
Valoare
lei
456 Decontri
cu asociaii
privind capitalul

15.000

401 Furnizori 13.500
462 Creditori 1.200
Preluarea
elementelor de
pasiv

428 Alte datorii i
creane 300
n urma acestor nregistrri contul 456 se nchide
56

456 Decontri cu asociaii privind
capitalul
Debit Credit
5.500 20.500
15.000
Total 20.500 20.500
Sold 0

Pe baza soldurilor rezultate n urma operaiunilor de mai sus se
va elabora bilanul la societatea A.

Observaii_____________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_
57


Aplicaie privind fuziunea prin absorbie. Evaluarea
elementelor patrimoniale s-a efectuat folosind metoda
patrimonial (metoda activului net).

Societile X i Y fuzioneaz prin absorbie. Societatea X este
societatea absorbant. Situaiile patrimoniale ale celor dou societi,
dup inventarierea i evaluarea elementelor patrimoniale se prezint
astfel:

Structuri patrimoniale Societatea X

Societatea
Y
Numr aciuni 10.000 5.000
Capital social 50.000 25.000
Rezerve 10.000 5.000
Profit 2.000 (5.000)
Total CAPITALURI PROPRII 62.000 25.000
Datorii comerciale 10.000 3.000
Datorii fiscale 2.000 2.000
TOTAL ELEMENTE DE
PASIV
74.000 30.000
Imobilizri 20.000 15.000
Amortizarea imobilizrilor 5.000 5.000
Stocuri 30.000 10.000
Creane 15.000 5.000
Disponibiliti bneti 14.000 5.000
TOTAL ELEMENTE DE
ACTIV
74.000 30.000

Se cere :
- s se determine raportul de schimb al aciunilor pentru a
acoperi capitalul social al societii absorbite;
- s se calculeze prima de fuziune;
- reflectarea n contabilitate a operaiunilor efectuate cu ocazia
fuziunii att la societatea absorbit ct si la societatea
absorbant.




58


Teste grila

1. O societate A cu un capital de 20.000 lei format din 5.000 de
aciuni absoarbe societatea B cu un capital de 40.000 lei format
din 10.000 aciuni. Societatea A a fost evaluat la 30.000 lei iar
societatea B la 48.000 lei.
Care este numrul de aciuni ce trebuie emis pentru remunerarea
aportului i prima de fuziune:
a. 8.000 aciuni 32.000 lei
b. 6.667 aciuni 21.322 lei
c. 12.000 aciuni 0 lei
d. 8.000 aciuni 16.000 lei
e. 8.000 aciuni 24.000 lei

2. Dou societi comerciale care nu au participaii reciproce
fuzioneaz. Situaia celor dou societi se prezint astfel:
Societatea A: valoarea net de aport 48.000 lei, numr de aciuni
6.000, valoarea nominal 6.000 lei/aciune.
Societatea B: valoarea net de aport 40.000 lei, numr de aciuni
5.000, valoarea nominal 5.000 lei/aciune. Care este numrul de
aciuni ce trebuie emise:
I. De societatea A dac ea absoarbe societatea B;
II. DE societatea B dac ea absoarbe societatea B;
a. 6.667 aciuni 9.600 aciuni
b. 5.000 aciuni 6.000 aciuni
c. 6.000 aciuni 5.000 aciuni
d. 8.000 aciuni 8.000 aciuni
e. 5.200 aciuni 6.300 aciuni

3. Dou societi comerciale A i B care nu au participaii reciproce
fuzioneaz. Se cunosc urmtoarele date: Societatea A: active
diverse 60.000 lei, datorii 10.000 lei, numr de aciuni 10.000
titluri, valoarea nominal a unei aciuni 3,5 lei/aciune. Societatea
B: capital social 30.000 lei, rezerve 10.000 lei, plusvaloarea din
reevaluarea imobilizrilor 15.000 lei.
Care este numrul de aciuni ce trebuie emis i prima de fuziune:
a. 11.000 aciuni 16.500 lei
b. 11.000 aciuni 55.000 lei


59

4. Prima de fuziune se calculeaz :
a) ca diferen ntre valoarea contabil a aciunilor i valoarea
nominal a acestora;
b) prin mprirea capitalului propriu al societii la numrul de
aciuni;
c) ca sum ntre numrul de aciuni emise i valoarea nominal a
acestora.

5. Operaia de fuziune are ca efect :
a).transferul parial al elementelor de activ i total al elementelor
de pasiv de la societatea absorbit la societatea absorbant;
b).dizolvarea, fr lichidare, a societii care i nceteaz
existena;
c).ncetarea existenei societii i transferul total al elementelor
de pasiv de la societatea absorbit la societatea absorbant.


6. Proiectul de fuziune :
a).este un document oficial, redactat de persoane autorizate,
certificat de experi contabili i supus numai publicitii
interne(acionarii ntreprinderii care fuzioneaz);
b).este un document oficial, nu este supus publicitii externe i
are un caracter secret cu scopul de a nu produce perturbaii pe
burs;
c).este documentul principal pe baza cruia se desfoar ulterior
operaiile financiare i contabile angajate de ntreprinderile care
fuzioneaz.

S-ar putea să vă placă și