Sunteți pe pagina 1din 4

Ungureanu-Ceausescu Andra-Maria

Master Paradigme ale comunicrii organizaionale


Anul 2


Lenea sociala si facilitatea sociala


Norman Triplett, intr-un articol publicat in 1898 intitulat Factori dinamogenetici in competitie si in
imprimarea ritmuluia remarcat faptul ca sportivii care concurau unii cu altii inregistrau rezultate mai
bune decat ciclistii care inregistrau timpi contra-cronometru, intr-o cursa solitara. Considerand ca teoriile
din acel moment sunt inadecvate, el a propus o noua ipoteza: prezenta unui alt ciclist activeaza instinctul
de competitie, care sporeste energia nervoasa si mareste performanta. Spre a-si testa ipoteza, Triplett a
pus 40 de copii sa infasoare niste mulinete, alternand activitatea fiecarui copil de unul singur cu intrecerea
dintre ei. In medie, timpii inregistrati au fost mai buni atunci cand copiii lucrau impreuna decat atunci
cand lucrau independent.
In anii 20, Floyd Allport a dat un nume acestui fenomen facilitarea sociala, care se refera la
ameliorarea performantei subiectului atunci cand ceilalti sunt de fata in raport cu situatia in care
subiectul se afla singur.
El face distinctie intre efectele publicului (ceilalti asista pasiv la evolutia subiectului) si efectele co-
actiunii (ceilalti prezenti fac acelasi lucru ca si subiectul).In perioada dintre cele doua razboaie mondiale
cercetarile s-au inmultit, atat pe subiecti umani, cat si pe diferite specii animale, dar rezultatele nu au fost
de fiecare data relevante. Cateodata prezenta altor indivizi (actionand impreuna sau in fata unei asistente)
sporea performanta; alteori, performantele erau inferioare.In 1965, Robert Zajonc a intrezarit un mod de
reconciliere a rezultatelor experimentale contradictorii, oferind o solutie eleganta: prezenta celorlalti
stimuleaza activitatea psihica, ceea ce poate sa afecteze performantele in diferite modalitati, in functie de
sarcina de indeplinit.
Teoria lui Zajonc
Zajonc sustine ca prezenta celorlalti influenteaza performanta la capatul unui proces in trei
etape.Prezenta celorlalti reprezinta o excitatie fiziologica, de natura sa energizeze comportamentul.
Bazandu-se pe principii si cercetari experimentale de fiziologie, Zajonc demonstreaza ca toate animalele,
inclusiv oamenii, sunt stimulate de prezenta unor indivizi de aceeasi specie.O excitatie sporita amplifica
tendinta indivizilor de a da, prin comportamentul lor, raspunsul dominant reactia cea mai rapida si cel
mai usor de efectuat la un anumit stimul. Si de aceasta data, Zajonc se sprijina pe datele experimentale ale
cercetarilor din domeniul fiziologiei, mai ales cele referitoare la procesul de invatare.Calitatea
performantei unui individ variaza in functie de natura sarcinii de indeplinit. Atunci cand sarcina este
usoara (intrucat presupune operatii simple si bine invatate), raspunsul dominant este, de regula,
indeplinirea sarcinii cu succes. Dar daca sarcina este dificila (deoarece implica operatii complexe, cu care
subiectul nu este pe deplin familiarizat), raspunsul dominant este, cel mai adesea, incorect, ducand la un
esec partial sau total.Important de retinut este faptul ca prezenta celorlalti faciliteaza raspunsul dominant,
nu indeplinirea sarcinii ca atare. Facilitarea raspunsului dominant usureaza indeplinirea sarcinilor usoare,
dar face ca sarcinile dificile sa fie si mai dificile.
Intr-un studiu efectuat de Zajonc in 1969 a utilizat gandaci de bucatarie, gandacii competitori fiind
asezati la start intr-o cutie puternic luminata, avand de parcurs o anumita distanta pana la sosire o
cutie intunecoasa. Atunci cand traseul era simplu, ducand in linie dreapta de la start pana la sosire,
gandacii pusi sa alerge cate doi s-au miscat mai repede decat cei pusi sa alerge singuri. Dar intr-un labirint
ceva mai complex, in care trebuia efectuata o cotire la dreapta pentru a ajunge in cutia intunecoasa,
gandacii solitari au fost mai rapizi decat perechile de alergatori. Intr-un experiment ulterior, deosebit de
ingenios, Zajonc si colectivul sau de cercetatori au constatat ca gandacii au parcurs traseul usor mai
repede si traseul dificil mai incet atunci cand au alergat in prezenta unui public de gandaci, comparativ
cu efectuarea acelorasi sarcini fara audienta. In calitate de spectatori, cercetatorii i-au pus pe gandaci in
niste cutii de plexiglas, de-o parte si de cealalta a traseului, iar publicul a produs efectul de facilitare
sociala.
Zajong a insistat asupra rolului simplei prezente in facilitarea sociala. Potrivit teoriei lui, facilitarea
sociala, deci ameliorarea performantei subiectului in sarcinile simple si deteriorarea performantei lui in
sarcinile complexe are la baza simpla prezenta a celorlalti ceea ce implica un public total inactiv, ce nu
ofera nici un feedback. Zajong sustine ca fenomenul de facilitare sociala are loc indiferent de ceea ce fac
membrii publicului si indiferent de ceea ce gandeste subiectul despre prezenta lor.

Agronomul francez Max Ringelmann, a cercetat performantele de grup in cazul sarcinilor ce trebuie
indeplinite prin insumarea eforturilor colective, astfel incat performanta specifica a fiecarui individ nu
poate fi determinata. In studiile sale din 1880, el a constatat ca, in comparatie cu ceea ce realizeaza
lucrand fiecare pe cont propriu, indivizii isi diminueaza eforturile atunci cand lucreaza laolalta, pentru
indeplinirea unor sarcini simple, cum ar fi tragerea de franghie sau impingerea uni vagon.
Ringelmann a pus un grup de muncitori agricoli sa traga de funie si a masurat cu dinamometre forta
dezvoltata; a masurat si forta dezvoltata de indivizii ce evoluau singuri in aceeasi sarcina. El a constatat ca
indivizii trag mai tare de funie cand li se cere sa faca asta singuri si ca forta exercitata de o persoana in
grup descreste pe masura ce grupul creste ca numar de membri. Efectul Ringelmann sau lenea sociala
(social loafing) se refera la reducerea efortului individual ca urmare a cresterii numerice a grupului.Pentru
a distinge intre lipsa de straduinta si lipsa de coordonare a subiectilor in sarcina data, la un secol dupa
Ringelmann, in 1974, Alan Ingham a folosit o instalatie de tras franghia, care permitea masurarea
efortului, dar participantii erau legati la ochi. In prima conditie, li s-a spus participantilor ca trag de
franghie impreuna cu altii; in cealalta conditie, participantilor li s-a spus ca actioneaza individual (ceea ce,
de fapt, s-a intamplat in ambele situatii). Participantilor li s-a cerut, de fiecare data, sa traga de franghie
cat pot de tare. Prin masuratori precise, Ingham a constatat ca participantii au depus un efort cu 20% mai
mare atunci cand credeau ca actioneaza independent fata de situatia in care au crezut ca actioneaza
impreuna cu altii.
Lenevirea sociala este o reducere a efortului individual atunci cand se lucreaza in grup si
eforturile fiecaruia se confunda cu eforturile celorlalti, comparativ cu situatia cand individul
lucreaza singur.
In 1993, Steven Karau si Kipling Williams au intreprins o meta-analiza a catorva zeci de studii si au ajuns
la concluzia ca lenevirea sociala este un fenomen raspandit in multe forme de activitate, in toate tarile
lumii. Dar au constatat si ca fenomenul nu este inevitabil. O serie de factori pot diminua fenomenul de
chiul in colectiv. Lenevirea sociala e mai putin probabila in urmatoarele conditii:
- Oamenii cred ca performantele lor individuale pot fi identificate si evaluate, fie de catre ei insisi, fie
de catre altii.
- Sarcina este importanta pentru cei care incearca sa o duca la indeplinire.
- Oamenii considera ca eforturile proprii sunt necesare pentru reusita actiunii colective la care
participa.
- Grupul se asteapta sa fie sanctionat pentru o performanta slaba.
- Grupul este restrans.
- Grupul are o coeziune ridicata cu alte cuvinte, apartenenta la grup este importanta si pretuita de
catre membrii lui, care se simpatizeaza reciproc.
Facilitarea sociala si lenevirea sociala reprezinta doua traditii distincte de cercetare, dar legatura
dintre ele faptul ca ambele se produc in prezenta celorlalti i-a facut pe unii psihosociologi sa
urmareasca o abordare unitara, de natura sa explice prin aceleasi principii cele doua fenomene inrudite,
desi opuse prin efectele lor asupra performantelor individuale. Teoria unificata se bazeaza pe urmatoarele
principii:
- Atunci cand contributiile individuale pot fi usor identificate (facilitare sociala), prezenta
celorlalti sporeste starea de excitatie si posibilitatea de evaluare: individul este sub lumina reflectoarelor.
- Atunci cand contributiile individuale se insumeaza (lenevire sociala), prezenta
celorlaltidiminueaza starea de excitatie si posibilitatea de evaluare: performanta fiecarui individ este
inghitita de rezultatul colectiv, iar individul se poate relaxa, pierdut in multime.
Afectarea performantei de stimulare psihofizica si posibilitatea evaluarii depinde de dificultatea sarcinii
de indeplinit. Pe baza acestor aspecte se pot face urmatoarele patru predictii:
- Atunci cand prezenta celorlalti mareste posibilitatea de evaluare a activitatii unui individ:
(1) Indeplinirea sarcinilor usoare se face la parametri superiori, deoarece individul este mai motivat.
Aceasta este facilitarea sociala de tip I.
(2) Indeplinirea sarcinilor dificile este perturbata de presiunea exercitata de ceilalti asupra individului.
Aceasta este facilitarea sociala de tip II.
- Atunci cand prezenta celorlalti scade posibilitatea de evaluare a activitatii unui individ:
(3) Indeplinirea sarcinilor usoare este perturbata de faptul ca individul nu este inspirat si stimulat.
Aceasta este lenevirea sociala.
(4) Indeplinirea sarcinilor dificile se face la parametri superiori, deoarece pierdut in multime
individul este eliberat de anxietate. Nu exista o denumire consacrata pentru acest efect, caruia i s-ar
spune securitate sociala.