Sunteți pe pagina 1din 6

Comunicare si limbaj

Comunicarea este o caracteristică fundamentală a existentei. Dar nu putem comunica fara


a cunoaste limba comunitatii in mijlocul careia ne aflam.
“Limba reprezintã totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) ce
dispune de o organizare ierarhicã, potrivit unor reguli gramaticale, dobândite social-istoric. Faţã
de individul uman, care reprezintã o suma de însuşiri şi particularitãţi individuale, limba este un
dat obiectiv, nedepinzând de existenţa în sine a individului, ci de existenţa colectivitãţii umane, a
unui popor sau a unei naţiuni. Limba este un câştig extraindividual, iar comunicarea poate fi
înţeleasã ca liant al vieţii psihice, într-o societate umanã.”1
Limba nu se confunda cu limbajul, ea este o parte determinanta esentiala
a limbajului. In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, limbajul reprezinta un sistem
de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care ei îşi exprimă
gândurile, sentimentele şi dorinţele, etc...Deci limbajul este functia de utilizare a limbii in
raporturile cu ceilalti oameni.
„Deoarece comunicarea presupune ganduri care sa fie facute cunoscute
altora , iar ganduri fara cuvinte nu pot exista, trebuie sa credem ca limba a aparut nu numai fara
ca cineva sa fi avut intentia de a o crea , ci chiar fara sa fi fost cineva constient de faptul ca se
formeaza un mod de comunicare.”2
Astfel vorbirea se dovedeste a fi o activitate complexa aflata in stransa relatie cu gandirea.
“Limba poate avea modalitati particulare, specifice, de exprimare sau scriere intr-un
domeniu sau altul al vietii sociale ori al creatiei umane(ex, in stiinta, in arta), acestea fiind
considerate de lingvistica – limbaje.Limbajul nu este altceva decat tot limba, dar limba care
vehiculeaza o alta “terminologie”decat cea a vorbirii curente sau a limbii culte.De exemplu,
limbajul matematic, inclusiv cel formalizat, exprimat oral si scris in romaneste, este tot limba
romana dar o limba romana in care terminologia curenta sau cea specifica limbii literare (culte)
este inlocuita cu termenii si simbolurile matematicii.”3
De aici rezulta faptul ca limbajul , in special cel specializat (al medicinei ,
informaticii,cibernetica, automatizari...)nu il poate folosi si in acelasi timp nu il poate intelege
oricine, decat doar cei care il cunosc.Limbajele specializate se bazeaza, insa, tot pe limba romana
si pe gramatica limbii romane.
Limbajul de comunicare poate fi:
- verbal –cu cuvinte;
- non-verbal - prin limbajul corpului, timpului, spatiului, lucrurilor, îmbrăcămintei;
- paraverbal - prin folosirea tonalitătii,accentuarii,ritmului de vorbire;

“Limbajul este haina gândirii”


1
http://ebooks.unibuc.ro/psihologie/rascanu/2.htm
2
Graur , Alexandru, Lingvistica pe intelesul tuturor, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972, pg.14
3
Magureanu, Virgil, Sociologie politica, Editura Rao, Bucuresti, 2006, pg.426
Samuel Butler

Limbajul politic
La fel si in politica - limbajul politic nu este altceva decat limba romana, dar care
foloseste termeni specifici domeniului politic.
Limbajul politic, spre deosebire de limbajele specializate, este accesibil unui numar mai mare
de persoane, se adreseaza tuturor celor care , intr-o oarecare masura “fac”politica sau vin in
contact cu ea.
Intreaga activitate politica, de regula, se bazeaza pe utilizarea limbajului, pe comunicare. A
vorbi in fata unor oameni, a unor multimi, a tine un discurs inseamna a comunica.
“In fapt, limbajul este mai mult decat un stoc de cuvinte, este un instrument si o emblema a
puterii ceincearca sa fie acaparata (Michel Foucault considera ca puterea asupre limbii este una
dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii).”4
Tocmai de aceea oamenii politici trebuie sa stapaneasca foarte bine limba romana pentru a-si
putea transmite mesajele catre electorat.
Limbajul politic este folosit si perceput in randul oamenilor politici, la nivel inter si intra-
guvernamental, in institutiile politice (unde limbajul contine termeni specifici), este folosit in
stiintele politice si in domeniul sociologiei politice.
Dupa cum observam, politica e pretutindeni in jurul nostru, ne atrage atentia , se resfrange
asupra noastra fara a putea evita contactul. De aceea , limbajul politic, pe langa functia de
cunoastere, are si o functie de informare, de mobilizare, de atragere si de participare.
Limbajul politic mai este folosit in cadrul discursurilor politice, gen:cuvantari – electorale,
aniversare, conferinte, congrese politice, in parlament, la radio,si tv, conferinte de
presa, ...”Discursul politic are mai mult rol agitatoric, propagandistic, cu efecte deosebite in
planul mobilizarii politice, al racolarii aderentilor, al largirii bazei de sustinere, al orientarii starii
de spirit intr-o discutie sau alta.Tocmai datorita acestor valente ale lui , discursul politic se bucura
de atentia deosebita a politologilor si sociologilor.”5
Discursul politic este strans legat de putere şi este totodată unul dintre cele mai importante
instrumente pe care le au la dispoziţie forţele politice pentru ascensiunea lor la putere. Fiecare
individ, fiecare grup, fiecare organizaţie care se află în posesia puterii are dorinţa şi face eforturi
de a o menţine cât mai mult. De ce? Pentru că puterea asigură şi numeroase avantaje. Puterea
stabileşte regulile jocului în comunitate.
A vorbi in public nu este cel mai usor lucru, mai ales pentru cei fara experienta sau fara
abilitati oratorice. Nu sunt multi cei care se simt confortabil in fata maselor, vorbind cu oameni
de diferite conditii, in diverse ocazii.

Dupa decembrie1989, limbajul politic a imprumutat diferiti termeni de origine engleza,


folositi de politicieni si in acelasi timp de presa scrisa si audio-vizuala (de exemplu: boss,
briefing, congressman, leadership, lider, lobby, miting,, speech, staff, summit,etc... )

4
Roventa – Frumusani, Daniela, Analiza discursului.Iposteze si ipostaze, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004, pg.137.
5
Magureanu, Virgil , idem, pg.429
Campania electorala si mass media

Mass media este o denumire generală a tuturor mijloacelor de informare în masă. Aceste
mijloace sunt variate: presa sau mijloacele electronice de informare (televizor, radio, reţele de
calculatoare). Dezvoltarea acestora a dus la o răspândire pe scară largă a informaţiei. Această
dezvoltare este rezultatul dorinţei oamenilor de a fi informaţi. Cele mai răspândite mijloace de
sunt presa scrisă, televiziunea şi radioul. Acestea ocupă primele locuri ca popularitate, deoarece
informaţia este transmisă uşor individului, tocmai de acea politica ar fi de neconceput în statele
moderne de astăzi fără mass-media.
Campania electorala este un eveniment important privit si din prisma partidelor, a
politicienilor cat si a jurnalistilor.
In Romania, campaniile electorale au inceput sa capteze atentia publicului in 1990, cand
datorita numarului mare de partide era necesara o “competitie “pentru ocuparea unui loc in
primarii , consilii locale sau judetene, Parlament sau Guvern.
In 1990 campania electorala era privita cu mare interes de catre cetateni deoarece era o
noutate in viata oamenilor, oameni care pana in 1989 au fost lipsiti de informatie, de posibilitatea
de a hotara singuri care le va fi viitorul.Tocmai de aceea, pareau captivati de tot cea ce aparea in
presa scrisa sau audiovizual.Oamenii simpli se minunau de imaginile candidatilor care promiteau
un viitor mai bun contra unei singure stampile pe un chenar cu numele lor.
Dupa experienta primei campanii electorale, partidele politice au considerat ca detinerea
unor canale mediatice proprii poate influenta favorabil rezultatele alegerilor , oamenii politici
fiind convinsi ca aparitiile televizate erau vitale pentru reusita in campania electorala.
In 1996 pe langa Televiziunea Romana apar televiziunile particulare, multe dintre ele
devenind favorite in cadrul telespectatorilor .
O campanie politica se foloseste de mass-media pe termen scurt, insa in mod intens.In
cadrul acestei campanii politicianul trebuie sa ajunga la potentialii alegatori si cum pot face acest
lucru daca nu prin mesaje bine structurate, axate in primul rand pe doleantele populatiei

“Auzim, din ce in ce mai des, afirmatia ca mijloacele media au un rol tot mai important
in viata politica atat interna, cat si internationala. Nu doar profesionistii care activeaza in politica
acorda o atentie sustinuta pregatirii strategiilor mediatice, cele oferite de audiovizual fiind
considerate mai credibile....mijloacele de informare sunt in principal : televiziunea, radioul, presa
scrisa...”6
De-a lungul timpului, oamenii politici au apelat la tot felul de tactici şi mijloace pentru a
comunica cu alegătorii: de la afişe şi întâlniri faţă în faţă la mitinguri, diverse materiale în presa
scrisă (articole, interviuri), talk-show-uri de radio şi televiziune, dar şi publicitate. Echipe tot mai
complexe organizează campanii electorale – sau comunicări permanente – în care oamenii
politici au nevoie de noi metode, dacă nu de noi mijloace de comunicare.
Televiziunea a schimbat definitiv modul in care oamenii politici se adreseaza
electoratului.
Discursul politic trebuie axat pe anumite teme în conformitate cu doleanţele populaţiei dar
trebuie sa fie si in acord cu partidul din care face parte politicianul.
Deoarece majoritatea mesajelor ajung la public prin intermediul presei oamenii politici au
fost obligati sa invete si sa aplice reguli de exprimare , alcatuindu-si discursurile in functie de
6
Gerstle, Jacques, Comunicarea politica, Editura Institutul European, Iasi, 2002, pg.46.
auditor. Pentru a fi transmise, mesajele acestora trebuie sa respecte reguli precise: discursuri
considerabil mai scurte, mesaje mai condensate si moduri de adresare mai personale, care sa
creeze senzatia de familiaritate si naturalete.
Vocea se compune din trei elemente esentiele care pot face o combinatie nereusita, tinand
cont de modul in care le folosim:
- ritmul – ce poate alterna de la incet la rapid;
- volumul – care poate varia de la mic la mare;
- tonul – care poate oscila de la ascutit la grav.
De exemplu, la o persoana care foloseste o voce cu un ton grav, cu un volum ridicat si un
ritm rapid sensul mesajului pe care il emite va fi incarcat cu emotii negative, cum ar fi mania sau
agresivitatea (Corneliu Vadim Tudor care mai tot timpul foloseste un limbaj agresiv si insultator,
limbaj care atrage diferite reactii ale personalitatilor defaimate, in felul acesta Vadim si-a creat o
imagine de extremist ).Dar mass-media face din toate acestea un “spectacol” pentru crestera
audientei.
In acelasi tipar se incadreaza si George Becali, care prin tonul sau agresiv si insultator,
invocand mereu cuvantul lui Dumnezeu , prin stilul lui generos de a rezolva problemele
nevoiasilor aduna in jurul lui destui oameni care il fac sa creada ca el va conduce Romania.
Discursurile politice nu se structurează numai pe teme negative. Temele pozitive sunt un
mijloc folosit de candidaţi pentru a-şi prezenta propriul program. Un limbaj pozitiv este ceea ce îi
face interesaţi pe alegători: vor să afle ceea ce le oferă candidaţii, pentru că ştiu care sunt
punctele slabe ale guvernării în care trăiesc şi, de cele mai multe ori, ştiu care sunt neajunsurile
unui anumit candidat. Ascultătorii sunt interesaţi de soluţiile propuse şi, de obicei, votează pentru
cele care par realizabile.
Discursul politic mediatizat prin diferite mijloace de comunicare are menirea de a seduce,
de a convinge publicul tinta.
”Omul politic modern trebuie sa lucreze pe doua registre:acela al discursului
parlamentar(inca ancorat in oratoria politica) si acela a discursului mediatic....din experientele
anterioare, el stie ca jurnalistii nu pot reproduce integral vorbele sale si ca ei cauta ”flash-uri”,
adica pasaje scurte, clare si convingatore, pentru a le cita in articole sau pentru a le reda in stirile
radio si TV.”7
Fiecare politician se va axa pe doua, trei teme fundamentale si mai multe teme
secundare care privesc in mod direct electoratul.Temele fundamentale vor fi repetate de foarte
multe ori pentru a se sedimenta in mentalul colectiv. Mesajul politic trebuie sa fie usor de retinut,
convingator si coerent.
In campaniile electorale de dupa decembrie 1989 s-au folosit elemente specifice
strategiilor electorale, cum ar fi:sloganul, afisul si spotul electoral. In fiecare dintre acestea apar
mesaje lingvistice, grafice sau iconice.
Intr-un afis , de exemplu, mesajul lingvistic ”reprezinta tot ceea ce contine afisul din
puct de vedere textual si poate avea diferite forme, de la simpla prezenta a siglei politice pana la
prezentarea unor sloganuri sau dezvoltarea unei argumentari”.8
In acelasi timp , limbajul nonverbal adauga greutate unui discurs politic;politicienii
trebuie sa aiba grija la fiecare aparitie publica sa fie atenti la gesturi, tinuta, comportament,
privire,mimica...toate fiind elemente importante care folosesc presei sa creeze o imagine mai
mult sau mai putin favorabila. Politicienii sunt judecati dupa aspectul lor fizic la fel de mult ca
dupa politica pe care o fac. Lucruri marunte, ca de exemplu felul in care zambesc sau merg, pot
avea un impact mai mare asupra felului in care sunt perceputi si tinuti minte decat toate
realizarile sau esecurile lor politice.
7
Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Editura Polirom, Iasi, 1999, pg.166
8
Coord.Prof.dr.Dragan Ioan, Paradigme sociologice ale comunicarii, Editura Tritonic,Bucuresti, 2002, pg.20
De regula se spune ca :”o fotografie face mai mult decat o mie de cuvinte”.
Claudiu Saftoiu subliniaza in cartea sa “Jurnalism politic”ca:” presa se constituie intr-un
supraveghetor al vietii politice, concentrand atentia publica asupra unor institutii, personalitati
sau eveniment si sanctionand abaterile de la norme; presa ofera legitimitate sociala mesajului
politic, prin aducerea sa in atentie publica, ceea ce obliga mediul politic sa se supuna regulilor de
colaborare cu mass-media; presa interpeteaza mesajul sau evenimentul politic aducand in atentie
numai acele elemente pe care le considera relevante, ceea, dupa cum remarca si autorul, poate
duce la deformari intentionate; o functie importanta a presei este socializarea, care se realizeaza
prin prezentarea realitatilor in termenii antitezei, fara nuante.”9
In prezent , datorita mediatizarii puternice a campaniilor electorale , oamenii au reusit sa
acumuleze suficiente informatii despre politica, cetatenii isi pastreaza increderea in mijloacele
media, considerandu-le surse credibile de informare.
Poiticienii lansati in cursa electorala trebuie sa reuseasca sa isi transforme presa in prieten pentru
a fi sigur ca imaginea ii va fi pastrata. Motiv pentru care Claudiu Saftoiu recomanda ca
politicienii sa” gandeasca asemenea unui reporter; sa inteleaga ca presa nu reprezinta dusmanul;
sa inteleaga ce anume constituie o stire; sa utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispozitie
pentru generarea de stiri; sa inteleaga nevoile presei; sa cladeasca raporturi personale cu reporterii
si redactorii importanti; sa fie corect si sa ofere informatii corecte; sa nu reactioneze in mod
exagerat la un articol negativ; sa nu intre in conflict deschis cu presa; sa incerce sa usureze
sarcina reporterilor.”10

Ca o concluzie se poate spune ca raporturile dintre jurnalisti si politicieni sunt foarte


complexe;oricat de multe calitati ar avea si oricat de interesate proiecte ar propune un politician
nu are sanse de a intra in atentia opiniei publice fara o puternica mediatizare din partea presei.

Bibliografie

• Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Editura Polirom, Iasi, 1999, pg.166
• Coord.prof.dr.Dragan Ioan, Paradigme sociologice ale comunicarii, Editura
Tritonic,Bucuresti, 2002, pg.20
• Gerstle, Jacques, Comunicarea politica, Editura Institutul European, Iasi, 2002, pg.46.
• Graur , Alexandru, Lingvistica pe intelesul tuturor, Editura Enciclopedica Romana,
Bucuresti, 1972, pg.14
• Magureanu, Virgil, Sociologie politica, Editura Rao, Bucuresti, 2006, pg.426
• Roventa – Frumusani, Daniela, Analiza discursului.Ipoteze si ipostaze, Editura Tritonic,
Bucuresti, 2004, pg.137

Surse web:
1. http://ebooks.unibuc.ro/psihologie/rascanu/2.htm

9
http://www.infopolitic.ro/index.php?page=carte3_content
10
idem
2. http://www.infopolitic.ro/index.php?page=carte3_content

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

S-ar putea să vă placă și