www.referat.

ro 1

INTRODUCERE
LOCUL ŞI ROLUL COMUNICĂRII ÎN CONSILIERE

“LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL”. Această propoziŃie

fundamentală a culturii universale identifică fără echivoc nu numai natura a tot
ce există, din perspectiva majorităŃii doctrinelor religioase ale omenirii, ci şi
natura nemijlocit umană a existenŃei. Omul nu poate exista în afara cuvântului.
Sensul începe întotdeauna cu numele dat realităŃii, iar percepŃia sensului începe
cu cel mai elementar act de comunicare. Un om se pune de acord cu alt om şi
împreună numesc realitatea, dându-i sens. Parafrazând un celebru dicton
existenŃial, “dacă comunicare nu e, nimic nu e”. Această “punere-de-acord”
asupra sensului a ceea ce ne înconjoară, integrată într-o paradigmă
comunicaŃională de tip behaviorist, ne trimite cu gândul la natura, structura şi
mecanismul de funcŃionare comunicării în cadrul activităŃii de consiliere
psihologică şi educaŃională, tema centrală a prezentei lucrări. O temă pe cât de
fascinantă, pe atât de puŃin studiată, mai ales în literatura de specialitate
românească. Aceasta a fost, în ultimă instanŃă, şi motivaŃia pentru care am
răspuns provocării, alegând o temă atât de complexă, care trimite inevitabil la
interdisciplinaritate. În lucrare se întâlnesc informaŃii din domeniul ştiinŃei
managementului cu cele din domeniul psihologiei, sociologiei, ştiinŃei
comunicării, semiologiei şi economiei politice, presupunând şi serioase
cunoştinŃe militare de stat major.
Prin structura şi conŃinutul lucrării am căutat să dăm răspunsurile
sugerate de toate aceste domenii ale cercetării unor întrebări de mare actualitate
pentru relaŃiile interumane ale mileniului trei, un mileniu care începe printr-un
adevărat “big-beng” al comunicării:
• Care este locul şi rolul comunicării în consilierea psihologică şi
educaŃională şi cum pot consilierii asigura creşterea calităŃii activităŃii
lor prin comunicare?
• Cât de veridice sunt informaŃiile vehiculate prin comunicare şi cum
influenŃează acestea acurateŃea comunicării în activitatea de
consiliere?
• Cum acŃionează, de fapt, comunicarea în diferitele activităŃi de
consiliere şi cum putem contracara influenŃele negative ale unei
comunicări defectuoase?
Răspunsurile la aceste întrebări presupun, mai întâi, edificarea asupra
conŃinutului, semnificaŃiei şi mecanismului de funcŃionare a comunicării, în
general, şi apoi a comunicării în consiliere, în special.
Folosul înŃelegerii mecanismelor comunicării pentru consilierea
psihologică şi educaŃională este dublu:
www.referat.ro 2

• Pe de o parte, el se materializează în înŃelegerea de către consilier a

influenŃei mediului comunicaŃional asuprea existenŃei, structurii
psihice, problemelor psihologice şi educaŃionale ale persoanei sau
grupului-Ńintă. Comunicarea poate produce deopotrivă entuziasm
sau angoasă, echilibru sau tulburare, fericire sau nefericire etc.
Vorbind despre influenŃa factorilor determinanŃi ai comunicării
asupra comportamentului, Jean-Claude Abric le prezintă sub forma
a două forŃe: pozitive şi negative, imaginând următoarele scheme
funcŃionale: (26, p. 17)
„ForŃe pozitive –tensiuni pozitive-comportament de apropiere”
ForŃe negative-tensiuni negative-comportament de evitare”
• Pe de altă parte, se materializează în înŃelegerea de către consilier a
modului de utilizare a valenŃelor comunicării în activităŃile sale
specifice.
„În procesul consilierii… – spune Mihai Jigău – toate aceste
aspecte îşi au importanŃa lor în practica ascultării active, a emiterii
de mesaje semnificative şi cu valoare ridicată de persuasiune …”
Autorul recunoaşte că „cu dificultate ar putea fi găsite unele aspecte
ale consilierii… care să nu poată fi incluse procesului de
comunicare” (27, p. 195-196)
Bine stăpânită în toate dimensiunile ei, comunicarea este un instrument
indispensabil al consilierii, vehiculul acesteia, iar noi va trebui să demonstrăm
acest lucru în desfăşurarea cursului.
www.referat.ro 3

Capitolul întâi:
COMUNICAREA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În nici un domeniu al vieŃii şi activităŃii umane existenŃa şi manifestarea

omului ca fiinŃă socială nu este posibilă fără comunicare. Comunicarea dă sens
şi finalitate intenŃiilor, dorinŃelor, aspiraŃiilor, atitudinilor şi acŃiunilor noastre, le
face inteligibile pentru ceilalŃi, în aceeaşi măsură în care fiecare dintre noi
percepem modul de manifestare al celorlalŃi faŃă de noi prin comunicare. Natura
şi modul de manifestare a relaŃiilor de comunicare dintre oameni sunt atât de
diversificate, atât de complexe şi de structurate, încât putem spune că omul
trăieşte, de fapt, într-un mediu comunicaŃional omniprezent, care-i structurează
şi-i afectează viaŃa în fiecare clipă.
În raportul prezentat la UNESCO de Sean McBride, acesta face
următoarele aprecieri: “comunicarea susŃine şi animă viaŃa. “Prin ea gândirea se
traduce în faptă şi sunt reflectate toate emoŃiile, toate nevoile omului, de la cele
mai simple gesturi, care garantează continuitatea vieŃii şi până la manifestările
supreme ale creaŃiei – sau ale distrugerii”. Părerea autorului, ca un corolar al
imaginii sale despre comunicare este că “comunicarea devine imaginea pe care
societatea şi-a creat-o despre sine”.[4, p.10]
Marin Aiftincă susŃine, şi el, cu deosebită fervoare, ideea caracterului
atotcuprinzător al comunicării: “comunicarea este inerentă existenŃei; este o
formă a universalităŃii”; “comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a
existenŃei umane”.[1, p.40]
Denis McQuail este la fel de categoric în susŃinerea caracterului
atotcuprinzător al comunicării. Citându-l pe Edward Sapir, acesta observă că
“…orice structură culturală, orice act individual care Ńine de comportamentul
social implică, într-un sens explicit sau implicit, comunicare”. [13, p. 18]
În actul comunicării, însă, nu totdeauna omul se poate orienta coerent,
logic, precis şi stabil, existând numeroase evenimente comunicaŃionale care-i
tulbură echilibrul prin lipsa lor de consistenŃă şi veridicitate, prin caracterul lor
denaturat, în raport cu faptele reale, precum şi prin influenŃa lor negativă asupra
orientării omului în mediul social. În categoria acestora intră şi adevărate
tornade informaŃionale cu efect negativ, distructiv, producând uneori grave
prejudicii în viaŃa şi activitatea oamenilor, în rchilibrul lor psihologic,
emoŃional.
Cunoaşterea esenŃei şi mecanismului comunicării, precum şi a locului şi
rolului tehnicilor de comunicare în consiliere este, de aceea, un demers deosebit
de util în activitatea de consiliere psihologică şi educaŃională.

1.1. Comunicarea. Definire, descriere

1.1.1. DefiniŃii ale comunicării
Aşa cum susŃin majoritatea autorilor de lucrări de specialitate, elaborarea
unei definiŃii suficient de precise, care să cuprindă toate aspectele fenomenului
este extrem de dificilă. Fiecarer autor defineşte comunicarea în funcŃie de
www.referat.ro 4

contexte determinate, de perspectiva ştiinŃifică, precum şi de modelul de

comunicare avut în vedere.
Denis McQuail, în lucrarea “Comunicarea”, observă că un autor din
acelaşi domeniu, Dance, a descoperit 15 tipuri de definiŃii, astfel încât asumarea
uneia sau alteia este greu de decis. Doi cercetători americani au inventariat nu
mai puŃin de 120 de definiŃii. [13, p. 15]
Tocmai de aceea, ne vom orienta exclusiv după acele definiŃii care sunt
mai aproape de expresia românească a termenului şi deci mai aproape de
înŃelegerea noastră.
Termenul “a comunica” are, în DicŃionarul explicativ al limbii române,
sensul de “a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinŃa, a spune”, dar şi
“a se pune în legătură, în contact cu …”. [24, p. 179] Din primul sens
desprindem nemijlocit ideea de act liniar, între un comunicator şi un receptor;
cel de-al doilea sens situează comunicarea într-un context mult mai larg, acela al
interacŃiunii dintre oameni. Acelaşi înŃeles are şi definiŃia dată în DicŃionarul de
filosofie, având ca autor pe Didier Julia: “relaŃie între persoane”, o relaŃie
preponderent lingvistică, dar care nu se reduce la aceasta, ci cuprinde totalitatea
formelor de expresie umană codificate în limbaj. [9, p. 57]
În cartea lui Horst Rückle, “Limbajul corpului”, se formulează o definiŃie
extrem de scurtă: “comunicarea reprezintă schimbul de informaŃii”. Autorul
consideră că aceasta “presupune interacŃia socială, prin utilizarea modurilor de
comportare înnăscute sau dobândite, precum şi existenŃa unor semnale verbale
sau nonverbale care sunt emise şi recepŃionate conştient sau inconştient.” [18, p.
49]
Denis McQuail, în opera citată, defineşte comunicarea ca un “transfer
ordonat de semnificaŃie”. [13, p. 29] Este o definiŃie simplă, dar din aceasta
reŃinem un termen specific teoriei comunicării, semnificaŃia.
În cartea lui Gary Johns, “Comportamentul organizaŃional”, găsim o
definiŃie care încearcă o maximă generalizare: “Comunicarea este procesul prin
care se schimbă informaŃii între emiŃător şi receptor” cu precizarea că cei doi
poli pot să fie persoane sau instrumente.

Sarcină (1): CăutaŃi, în bibliografie, trei definiŃii ale comunicării, altele

decât cele din curs.

1.1.2. Mecanismul şi modelele comunicării.

Pentru înŃelegerea statutului şi importanŃei comunicării în relaŃiile
interumane este deosebit de important să descifrăm mecanismul comunicării,
structura intimă şi factorii care fac posibil acest mijloc de înŃelegere între
oameni. În literatura de specialitate, mecanismul comunicării se prezintă
deosebit de variat, sub forma unor modele comunicaŃionale.
În orice model, însă, sunt prezente, explicit sau implicit, cel puŃin patru
elemente : sursa, mesajul, canalul de comunicare şi receptorul. SituaŃiile
concrete de comunicare şi modelele sugerate de diferiŃi autori pun în diferite
situaŃii speciale sursa şi receptorul, rolul lor poate fi interschimbabil sau chiar
www.referat.ro 5

identic, dar în structura comunicării prezenŃa lor este inevitabilă. Aceştia sunt
partenerii comunicării, mesajul este conŃinutul comunicării, iar canalul de
comunicare este vehicolul care duce mesajul de la sursă la receptor (Fig. 1)
CANAL

SURSĂ MESAJ RECEPTOR

Fig. 1: Cel mai simplu model de comunicare

Un prag mai înalt de complexitate a structurii comunicării este oferit de

modelul Shannon-Weaver, prezentat de Denis McQuail ca punct de plecare în
analiza structurii comunicării.

Sursă codificare Zgomot decodificare destinatar

mesaj transmiŃător semnal receptor mesaj

Fig. 2: Modelul de comunicare Shanon-Weaver

Modelul Shannon-Weaver prezintă mecanismul comunicării, astfel: el

“începe cu o sursă, de la care mesajul ajunge la un transmiŃător, unde este
codificat într-un semnal, ce poate fi distorsionat de zgomot în drumul său spre
receptor, unde este decodificat şi transmis destinatarului.” [13, p. 36]
Din acest model rezultă următoarele etape ale comunicării:
1. Sursa emite un mesaj, cu intenŃia de a-l face sa ajungă la destinatar cu
semnificaŃia pe care aceasta i-o dă.
2. Mesajul este încărcat într-un transmiŃător, care este un dispozitiv
tehnic sau biologic de transmitere (aparat, dispozitiv, vocea umană,
gestica, mimica etc).
3. În funcŃie de modul de alegere a transmiŃătorului, are loc codificarea,
utilizîndu-se sisteme de coduri adecvate acestuia:
- pentru aparate, coduri tehnice;
- pentru vocea umană, coduri lingvistice;
- pentru dispozitive, coduri imagistice sau sonore;
- pentru gestică, coduri nonlingvistice sau paralingvistice etc.
4. Odată codificat, mesajul devin semnal, propriu naturii transmiŃătorului.
5. În drumul lui spre receptor semnalul parcurge un mediu fizic, tehnic,
biologic şi social care poate influenŃa parametrii acestuia fie
neintenŃionat, ca urmare a interferenŃelor, obstacolelor naturale sau
artificiale neintenŃionate, fie intenŃionat, în sistemele de comunicare
concurente (militare, informaŃionale, economice, sportive etc.)
6. InfluenŃele negative ale mediului asupra semnalului sunt, în schema de
mai sus, zgomotul..
www.referat.ro 6

7. Pentru a fi înŃeles de receptor, semnalul este decodificat. Este de la

sine înŃeles că dispozitivul de comunicare din schema de mai sus
trebuie să fie simetric. Receptorul trebuie să aibă acelaşi sistem de
coduri ca şi transmiŃătorul, dacă se poate până la identitate.
8. Odată decodificat, semnalul devine din nou mesaj, de preferinŃă identic
cu mesajul iniŃial, fiind perceput de către destinatar. Este de reŃinut faptul că nu
este vorba de o identitate de conŃinut sau formă ci mai ales de o identitate de
semnificaŃie şi aceasta depinde de cultura, experienŃa şi capacitatea de acces a
receptorului la sistemul de coduri utilizate de sursă.
Problema unităŃii de semnificaŃii dintre mesajul emis de sursă şi cel
ajuns la receptor este rezolvată de modelul propus de Valentin Stancu ş.a. în
lucrarea “RelaŃii publice, succes şi credibilitate” (fig. 3) [20, p. 272]

OS --- ? --- OR

O S = OR

Autorii consideră că o
SRS CS comunicare s-a realizat “când CR SRR
obiectul sursei este congruent
cu obiectul receptorului”

AS AT MESAJ AR AD

CODIFICARE TRANSMITERE RECEPłIE DECODIFICARE

Fig. 3: Modelul comunicării propus de Valentin Stancu

Simboluri folosite: AS : simbolurile sursei;

OS : obiectul sursei; AT : aparat de transmisie;
SRS : sistemul de referinŃă al sursei; AR : aparat de recepŃie;
CS : conceptul sursei; AD : aparat de decodificare.

Ceea ce aduce nou acest model, dincolo de centrarea lui pe ideea de

eficienŃă a comunicării (OS = OR), este diferenŃierea între obiect şi conceptul
obiectului, diferenŃiere care introduce discuŃii semnificative cu privire la relaŃia
dintre cei doi termeni. Aceasta implică apelul la mijloacele de analiză proprii
semioticii, dintre care am ales, pentru exemplificare, punctul de vedere al lui
Umberto Eco, unul dintre cei mai cunoscuŃi semioticieni contemporani.
Din punctul său de vedere, procesele de comunicare sunt eminamente
dependente de UN SISTEM DE SEMNIFICARE. Dacă definim “proces de
comunicare drept trecerea unui Semnal (ceea ce nu înseamnă în mod necesar un
“semn”) de la o Sursă, cu ajutorul unui TransmiŃător, printr-un canal, la un
Destinatar (sau punct de destinaŃie)”, atunci sistemele de semnificare sunt coduri
www.referat.ro 7

care “cuplează entităŃi prezente şi entităŃi absente”, cu scopul de a face posibilă,

la receptor, decodificarea. Procesul de semnificare este procesul prin care "ceva
materialmente prezent în raza de percepŃie a destinatarului Ńine locul la
altceva”35
Sistemele de semnificare sunt autonome în raport cu obiectele realităŃii,
ceea ce exprimă faptul că ataşarea unui concept la un obiect este dependentă
doar de convenŃii culturale privind construcŃia acestor sisteme. Aceluiaşi obiect i
se pot ataşa mai multe concepte, după limba folosită, obiceiuri, tradiŃii, reguli,
convenŃii simbolice etc.
În ceea ce priveşte conceptele utilizate în management, în raport cu
obiectele pe care le desemnează, este de reŃinut faptul că ele se constituie într-un
adevărat tezaur cultural-ştiinŃific, denumit adesea “cultură managerială”. Gradul
de asimilare a acestei culturi influenŃează hotărâtor caqpacitatea de comunicare
managerială cu parteneri interni şi externi, de integrare în structuri economice şi
social-politice naŃionale, regionale sau mondiale, precum şi orientarea activităŃii
interne a organizaŃiei spre valorile specifice acestor entităŃi. Prin urmare,
primenirea limbajelor utilizate în managementul contemporan cu concepte,
expresii, modele culturale şi comportamentale relativ străine de cultura naŃională
este o necesitate impusă nu de modă, sau de nevoia de a face pe plac altora, ci de
asigurarea unei înalte eficienŃe a actului managerial.
Pe baza aceleiaşi scheme prezentate mai sus se impune o delimitare a
conceptului de mesaj. Prin mesaj, semiotica înŃelege un sistem de semne care
poartă cu ele o anumită semnificaŃie. Semnul este, în concepŃiile semiotice,
unitatea minimă de semnificaŃie, adică cea mai mică secvenŃă care poate intra
într-un proces de semnificare.
Potrivit lui Umberto Eco, “semnul este întrebuinŃat pentru a transmite o
informaŃie, pentru a spune sau a indica un lucru pe care cineva îl cunoaşte şi
doreşte ca şi ceilalŃi să îl cunoască în aceeaşi măsură. El se inserează deci într-un
proces de comunicare de tipul sursă-enunŃător-canal-mesaj-destinatar”. CondiŃia
necesară şi suficientă a existenŃei semnului este, după Umberto Eco, existenŃa
codului.
Locul semnului într-un sistem de semnificare este sugestiv prezentată de
autor prin modelul triadic al semnului, model care are o vechime impresionantă,
el fiind sugerat pentru prima dată de filosofii stoici. Cele trei componente ale
modelului sunt: semnul sau semnificantul (seimaion), conceptul sau
semnificatul (semainomenon) şi obiectul sau referentul (tynchanon)
semnificat

semnificant referent
Iată şi interpretarea acestui model:
“Un semn (semnificant) trimite, atunci când i se aplică un cod, către
semnificatul său (o entitate psihică – “ideea”, “conceptul”- pe care o (îl)
vehiculează în virtutea unei convenŃii culturale) şi/sau – eventual – către un
www.referat.ro 8

corespondent empiric (referentul); linia întreruptă sugerează faptul că raportul

dintre semnificant şi referent este suficient de obscur”.36
Ultima propoziŃie a acestei interpretări este importantă pentru înŃelegerea
mecanismului comunicării. Comunicăm mai degrabă despre concepte decât
despre obiecte. PrezenŃa obiectelor în comunicare este doar una de ultimă
instanŃă.
Ferdinand de Saussure, lingvist şi semiolog contemporan de mare
anvergură, reduce structura semnului la două componente: semnificant şi
semnificat, cu menŃiunea, devenită la autor principiu, aceea că între semnificant
şi semnificat nu există nici o legătură obiectivă. Legătura este o pură convenŃie
subiectivă, stabilită la nivelul relaŃiei limbă-vorbire, fără nici o legătură cu
contextul comunicării (principiul arbitrarietăŃii semnului)37.
Ceea ce am prezentat până aici ca modele de comunicare explică
comunicarea ca act liniar, mecanicist şi orientat, de la sursă spre receptor.
În mediul comunicaŃional, însă, actele de comunicare au loc astfel doar pe
secvenŃe limitate, pe durate de timp limitat şi în domenii limitate. Realitatea
mediului social relevă, aşa cum am observat deja, situaŃii în care sursa şi
receptorul îşi schimbă succesiv rolurile, uneori aceste roluri sunt chiar greu sau
imposibil de identificat, fapt remarcat mai ales atunci când vorbim de
comunicarea neorganizată.
Ca alternativă la modelela liniare, sunt prezentate modelele în care
comunicarea este “punere în relaŃie”.
Norbert Wiener este primul care introduce în comunicare termenul de
feed-back (conexiune inversă), prin care se pune în evidenŃă influenŃa
receptorului şi a activităŃii de receptare asupra sursei şi a activităŃii de codificare
şi transmitere a mesajului [cf. 13, p. 36] iar DeFleur, [cf. 14, p. 22-23] făcând o
analiză a corespondenŃei dintre semnificaŃia mesajului transmis şi a celui
recepŃionat, propune o schemă generală a comunicării în care este reprezentat
feedbackul (Fig. 5)
Mijloc de comunicare
In masa

Sursă EmiŃător Canal Mijloc de receptare a Destinatar

mesajului

Bruiaj

Destinatar Mijloc de receptare Canal EmiŃător Sursă

a mesajului

Mecanismul de înregistrare
a feedback-ului

Fig. 5: Feedbackul în comunicare, după DeFleur

www.referat.ro 9

Pe lângă necesităŃile legate de asigurarea calităŃii comunicării, feedbackul

are şi un rol deosebit în protejarea comunicării autentice de influenŃa negativă a
factorilor perturbatori.
Modelul lui DeFleur păstrează, încă, ideea de comunicare orientată, cu
roluri bine stabilite. Acest model este depăşit de cel realizat de Newcomb. Denis
McQuail, consideră că autorul modelului se bazează pe “premisa după care
comunicarea între indivizii umani îndeplineşte funcŃia esenŃială de a permite ca
doi sau mai mulŃi interlocutori să menŃină orientarea simultană unii către ceilalŃi
şi către obiectele unui mediu exterior”. [13, p. 37] Schematic, acest model se
prezintă ca în fig. 6:

I1 I2 I1, I2 = Doi indivizi, aflaŃi în relaŃie şi

interesaŃi de un obiect din ambientul
comun;
O = Obiectul de interes din ambientul
O comun
Fig. 6: Modelul lui Newcomb

Potrivit acestui model, scopul comunicării este punerea permanentă de

acord între partenerii de comunicare în legătură cu ceea ce reprezintă interesul
comun în mediul comunicaŃional. Aici nu mai există diferenŃierea tradiŃională
emiŃător-receptor; fiecare dintre parteneri este în egală măsură emiŃător şi
receptor, informaŃia fiind vehiculată permanent în ambele sensuri, în funcŃie de
modificările ambientului.
Dacă lărgim aria de cuprindere a partenerilor de comunicare, de la indivizi
la grupuri şi organizaŃii şi dacă între cei doi parteneri plasăm un mijloc de
comunicare de masă (presă, radio, T.V, internet etc.), atunci obŃinem imaginea
modelului funcŃional al comunicării de masă, deosebit de interesant pentru
înŃelegerea mecanismelor de creare şi disimulare a unei categorii de zvonuri.
În fig. 7 prezentăm modelul comunicării de masă propus de Westley şi
MacLean. [cf. 13, p. 38]
C= comunicatorul;
C M P P= publicul;
M=canalul media care selectează
comunicatorii C în funcŃie de
credibilitate şi de interesele
publicului P;
O= obiect al ambientului.
O
Fig. 7: Modelul comunicării de masă al lui Westley şi MacLean

Dacă luăm în considerare multitudinea obiectelor din ambient care sunt de

interes pentru comunicarea de masă şi modalităŃile diferite de interpretare a
acestora, precum şi posibilele relaŃii dintre cei trei termeni sub forma
feedbackului, vom înŃelege cât de mult poate creşte în complexitate schema de
www.referat.ro 10

mai sus, mecanismul comunicării fiind perceput ca o reŃea de interferenŃe între

comunicator, mijlocul media şi public, în care diferitele informaŃii despre
ambient capătă importanŃă mai mare sau mai mică nu numai în funcŃie de
context, ci şi în funcŃie de atitudinea şi reacŃiile comportamentale ale
partenerilor.
Gilles Willett dezvoltă această schemă, multiplicând obiectele din
ambient şi punând în evidenŃă modalităŃile diferite de acces la acestea, precum şi
diferenŃele de percepŃie dintre A,B şi C.

X1 f BA
X1 f CA

X2 X2 A X’ C X” B

X3 X3C f BC
X3
X4 C X5B

X4

X5
ExplicaŃiile date de autor acestei scheme pun în evudenŃă situaŃiile
complexe de comunicare:
- X – B: receptorul asistă direct la eveniment;
- X – A – B: A îi comunică lui B despre X
- X – C - B: mijlocul media îi comunică lui B despre X;
- X – A – C – B: A îi comunică lui B despre X prin intermediul mijloacelor
media C; este situaŃia comunicării de masă.
Variantele fBA, fCA şi fBC reprezintă posibile feed-back-uri: prima duce
mesajul direct de la public la comunicator (în management, cumpărarea de
produse sau servicii ca urmare a persuasiunii asupra publicului), a doua duce
mesajul de la mijlocul media la comunicator iar a treia duce mesajul de la
public la mijlocul media.
Interpretarea cea mai largă este cea propusă de modelele behavioriste
(comportamentiste), dintre care amintim doar modelul lui Gerbner, al Şcolii de
la Palo Alto sau modelul transacŃional al lui Barnauld.
Prezentăm, aici, doar concepŃia despre comunicare a lui Gerbner:
www.referat.ro 11

“Cineva percepe un anumit eveniment şi reacŃionează într-o anumită

situaŃie, prin anumite mijloace, pentru a face disponibile, sub o formă sau alta,
materialele şi conŃinuturile care privesc contextul şi au anumite consecinŃe”
Gerbner consideră acest tip de comunicare , comunicare deschisă, în care
nu există nimic orientat, nimic dat dinainte ca sens şi semnificaŃie în
comunicare. Comunicarea “se face”, pe măsură ce anumite realităŃi din ambient
devin semnificative pentru “cineva”. [cf. 13, p. 41]

1.2. FuncŃiile comunicării

Nu toŃi autorii de studii asupra comunicării rezervă capitole speciale
funcŃiilor comunicării. Cu toate acestea, există suficiente informaŃii pentru a
prezenta un tablou general al preocupărilor pentru definirea acestor funcŃii.
Sultana Craia prezintă preocupările a doi autori importanŃi în acest domeniu,
care au făcut, fiecare dintr-o perspectivă proprie, un inventar al funcŃiilor
comunicării la diferiŃi autori, de la Aristotel şi până astăzi: LaurenŃiu Şoitu, în
“Pedagogia comunicării” şi Mihai Dinu în lucrarea “Comunicarea. Repere
fundamentale.”. Dintre enumerările analizate, vom reŃine în primul rând pe cea a
lingvistului Roman Jacobson:
1. FuncŃia expresivă: de exprimare a atitudinii emiŃătorului faŃă de o
situaŃie şi faŃă de conŃinutul mesajului.
2. FuncŃia conativă (persuasivă, retorică), de influenŃare a receptorului.
3. FuncŃia referenŃială: de indicare a referentului unui mesaj.
4. FuncŃia fatică: de menŃinere a contactului în comunicare.
5. FuncŃia metalingvistică: de codificare.
6. FuncŃia poetică: de instituire a unui mod specific de comunicare prin
jocul structurii semnelor.
Meritul acestui mod de formulare a funcŃiilor comunicării este acela că el
este strâns legat de structura acesteia, precum şi acela că el poate fi generalizat
pentru orice tip de comunicare, chiar dacă analiza lui Jacobson este una
preponderent lingvistică.
Analizînd, însă, funcŃiile comunicării în dependenŃă de domeniile în care
aceasta se manifestă, vom identifica şi alte modalităŃi de formulare.
Pentru comunicarea la scara societăŃii, Marin Aiftincă propune
următoarele funcŃii: informarea; socializarea; motivaŃia; discuŃia şi dialogul;
educaŃia; promovarea culturii; distracŃia; integrarea.
Pentru comunicarea prin mass-media Mihai Coman propune funcŃiile: de
informare; de interpretare; de legătură; culturalizatoare; de divertisment.
Citându-i pe Gregory Bateson şi Jurgen Ruesch, Emilian Dobrescu
prezintă funcŃiile comunicării ca act tehnic de persuasiune : primirea, stocarea şi
transmiterea mesajelor; prelucrarea informaŃiilor; amorsarea şi modificarea
proceselor psihologice; influenŃarea şi dirijarea unor evenimente exterioare.
www.referat.ro 12

1.3. Tipologia comunicării

Modelele prezentate ca suport al înŃelegerii mecanismului comunicării au
pus în evidenŃă multitudinea situaŃiilor concrete, aceste situaŃii generând o mare
varietate de tipuri de comunicare.
Este foarte dificil de realizat un tablou atotcuprinzător al tuturor tipurilor
de comunicare. Autorii studiilor de specialitate folosesc, pentru prezentarea
tipurilor de comunicare, o mare varietate de criterii de clasificare. Le vom
utiliza, în continuare, pe cele mai reprezentative.
Pornind de la premisa că fenomenul comunicării este o caracteristică a
lumii inteligente, în general, Sultana Craia, în lucrarea “Teoria comunicării” [5,
p. 51-80], concepe tipurile de comunicare în cea mai vastă arie de cuprindere,
începând cu diferenŃierea pe regnuri:
1. Comunicarea umană
2. Comunicarea animalelor
Comunicarea umană este, la rândul său, clasificată după două criterii
distincte: criteriul relaŃional şi cel al mijloacelor comunicării.
A. Din punct de vedere relaŃional, comunicarea umană cuprinde:
1. Comunicarea în cadrul speciei.
2. Comunicarea cu alte specii
Întrucât pentru folosul prezentei lucrări nu ne interesează comunicarea cu
alte specii, prezentăm, în adâncirea tipologiei, comunicarea în cadrul speciei.
Din perspectiva numărului de parteneri, comunicarea în cadrul speciei
cuprinde:
1. Comunicare intrapersonală (comunicarea cu sine, autoreflecŃia)
2 Comunicare interpersonală (între doi parteneri, aflaŃi într-o relaŃie
directă, nemijlocită)
3. Comunicare de grup (în interiorul unui grup determinat de persoane)
4. Comunicare de masă (cu grupuri de persoane nedeterminate cantitativ
sau calitativ)
B. Din punct de vedere al mijloacelor comunicării, comunicarea umană
cuprinde:
1. Comunicarea nonverbală
2. Comunicarea verbală
Comunicarea nonverbală este acel tip de comunicare care nu utilizează
limba vorbită şi nici vreun substitut al ei (coduri verbale pentru surzi, morse
etc.). Acest tip de comunicare este, la rândul ei, împărŃită de autorii de
specialitate după mijloacele nonverbale utilizate, astfel:
1. Comunicare tactilă (prin atingere)
2. Comunicare gestual-kinestezică (prin mişcarea semnificativă a părŃilor
corpului, cu excepŃia acelor gesturi care au semnificaŃie verbală)
3. Comunicarea cu ajutorul obiectelor (culoarea, ordinea, mărimea,
distribuŃia, mişcarea etc.)
4. Comunicarea artistică (comunicarea emoŃiei artistice, dincolo de
conŃinutul propriu al acesteia)
www.referat.ro 13

Fiecare dintre cele patru tipuri de comunicare nonverbală poate fi împărŃit

pe tipuri mai restrânse, dar considerăm suficient acest grad de detaliere, urmând
ca eventualele precizări de detaliu să le facem în funcŃie de necesităŃile temei.
Comunicarea verbală este acel tip de comunicare care foloseşte înŃelesul
cuvintelor, fiind şi cel mai complet şi uzual tip de comunicare umană. Specia
umană însăşi se diferenŃiază de celelalte specii ale lumii vii, printre altele, şi prin
faptul că utilizează în comunicare cuvintele. LaurenŃiu Şoitu remarcă, în lucrarea
“Comunicare şi acŃiune”: “Cuvântul, prin forŃa sa expresivă, dă valoare
comunicării. Este mijlocul de comunicare cel mai bogat în sensuri, în rezonanŃe
interioare generate şi amplificate de muzicalitatea rostirii”. [22, p. 111]
Din punctul de vedere al mijloacelor folosite în comunicare, comunicarea
verbală cuprinde:
1. Comunicarea orală
2. Comunicarea scrisă
În unele lucrări de specialitate găsim dihotomia “comunicare verbală –
comunicare scrisă”, confundându-se tipul de comunicare orală cu genul
comunicării verbale. Considerăm adecvată dihotomia comunicare orală-
comunicare scrisă, ca specii ale comunicării verbale, gen de comunicare care se
bazează pe folosirea cuvintelor. În acest sens, continuând precizările făcute
anterior, comunicarea gestuală cu surzii este comunicare verbală, la fel ca şi
comunicarea prin diferite coduri care înlocuiesc fie literele, fie cuvintele, fie
expresii cu înŃeles verbal determinat.
La fel ca în cazul comunicării nonverbale, şi speciile comunicării verbale
pot fi detaliate, la un nivel mai mare de profunzime, folosind caracteristicile
emiŃătorului şi ale receptorului în comunicare.
Astfel, comunicarea scrisă poate fi cu emiŃător individual şi receptor
individual (corespondenŃa, de exemplu), cu emiŃător individual şi receptor
colectiv (cazul literaturii de autor) sau cu emiŃător colectiv şi receptor colectiv
(lege, hotărâre, comunicat etc.)
Cât priveşte comunicarea orală, în cazul acesteia împărŃirea de mai sus
este valabilă, cu menŃiunea că într-o secvenŃă de comunicare dată este puŃin
probabilă comunicarea cu emiŃător şi receptor colectiv. Ea se poate, însă, păstra
ca specie a comunicării orale la scara unei durate de timp semnificative
(folclorul, colportajul şi chiar zvonul, ca specie distinctă a comunicării orale). În
partea a doua a lucrării vom face unele observaŃii din acest punct de vedere.
www.referat.ro 14

SCHEMA GENERALĂ A TIPURILOR

DE COMUNICARE
(pe baza clasificării făcută de Sultana Craia) Comunicare intrapersonală

Comunicare interpersonală
Din perspectiva numărului
de parteneri Comunicare de grup

Comunicare de masă

În cadrul speciei Cu transcendenŃa Cu alte specii

EmiŃător individual-
Receptor individual
Din perspectivă relaŃională
-confesiunea
-dialogul
-conversaŃia

Animală Comunicare Umană orală EmiŃător individual-

Receptor colectiv

Din perspectiva mijloacelor -colportajul

-lectura colectivă
-discursul politic
Nonverbală Verbală
-discursul judiciar
-discursul didactic
Tactilă Gestuală- Cu ajutorul artistică -discursul ocazional
kinestezică obiectelor -funebru
-academic
-inaugural/aniversar
Atingeri *Embleme muzicală -cultural
-care *Ilustratori -disertaŃia
transmit -bastoane plastică -conferinŃa
emoŃii -pictografe -interpelarea
-ludice -kinetografe Cinemato-
-de control -ideografe grafică EmiŃător individuallual
-rituale -mişcări deictice Receptor individual
Scrisă
-diverse -mişcări spaŃiale scrisă -corespondenŃa
-mişcări ritmice
-ilustratori
emblematici EmiŃător colectiv- EmiŃător individual-
*Gesturi de reglaj Receptor colectiv Receptor colectiv
*Mişcări afective -apelul -comunicatul -confesiuni, memorii,
*Adaptorii -declaraŃia -manifestul jurnale
*Sexuale -proclamaŃia -literatura
-genurile publicistice