1

Pelerinul GAVRIIL

Să urmăm noua direcŃie literară

În aceste vremuri de adâncă îngrijorare faŃă de agresiunea tehnologiei

electronice şi biologice actuale asupra omului, care ameninŃă nu numai
libertatea de gândire şi acŃiune, garantată de Dumnezeu încă de la crearea
protopărinŃilor noştri, Adam si Eva, ci şi întraga lui fiinŃă ca entitate
biologică, îndemnăm pe oamenii de cultură, în special pe scriitori, poeŃi,
ziarişti, artişti plastici, să se integreze noii direcŃii literare şi artistice prin
angajarea creaŃiei lor în sprijinul susŃinerii mişcării de opoziŃie iniŃiate de
dreptmăritorii creştini, care au sacrificat din liniştea cotidiană şi din stilul de
viaŃă duhovnicesc pentru a se implica intr-un proces de trezire a
conştiinŃelor, printr-un demers legal, civilizat şi paşnic, pentru ca noi şi
urmaşii noştri să nu cădem victime maşinilor, dictaturii electronice,
consecinŃelor unor aventuri biologice, care constau în clonări, mutaŃii
genetice ale speciilor existente, inserări de gene umane în genotipul plantelor
şi animalelor, crearea de specii animale şi vegetale noi, de fiinŃe umanoide.
De asemenea, mai îndemnăm pe scriitorii şi pe artişitii, care cu bună credinŃă,
dar îndrumaŃi greşit, şi-au pus talentul şi energia în cauze care sunt
exterioare învăŃăturii SfinŃilor PărinŃi ai Răsăritului, să se reorienteze spre
această nobilă şi binecuvântată cauză a zilelor noastre, singura demnă de a-i
sluji în aceste vremuri apocaliptice.
Îngrijorarea omului in faŃa imprevizibilităŃii creaŃiei omeneşti a existat
întotdeauna, dar s-a accentuat în epoca modernă. Progresul ştiinŃei şi a
tehnicii a provocat de-a lungul timpului optimism, dar a stârnit şi o legitimă
îngrijorare. Semnalul de alarmă tras de o serie de scriitori în faŃa utopiei
conform căreia omul, folosindu-se de cuceririle ştiinŃei şi tehnicii, ajunge
sa-l concureze pe Dumnezeu, dovedeşte ca aceştia nu au rămas pasivi, ci s-
au implicat într-o problemă care ne priveşte pe noi toŃi. Astfel, scriitoarea
Mary Shelley ( 1797- 1851) atragea atenŃia asupra pericolului ca la un
moment dat savanŃii să izbutească să creeze artificial un om şi să-l
însufleŃească. Scriitoarea vorbeşte, în romanul ei ” Frankenstein sau
Prometeul modern ” (Frankenstein; or, the Modern Prometheus, 1831),
despre visul lui Victor Frankenstein, un savant anormal, acela de a crea un
om, asemenea lui Dumnezeu. Proiectat iniŃial ca un colaborator al omului,
 2

devine, printr-o eroare, un monstru care terorizează omenirea. Semnificativ

este faptul că acest savant a existat în realitate şi se pare că a fost un ilustru
alchimist.
Aceeaşi temă, având motivul mitului umanizării artificiale a animalelor, a
stat la baza sinistrei nuvele ” Insula doctorului Moreau ” (The Island of
Doctor Moreau) de H.G. Wells ( 1866-1946). Doctorul Moreau, chirurg
celebru, face pe demiurgul şi, prin transplantarea şi modificarea unor
organisme, creează noi specii de animale, convins fiind că le poate în mod
artificial umaniza. În realitate, creează o colonie de monşti cu instincte
animalice, de-o bestialitate ieşita din comun.
Mihail Bulgakov ( 1981-1940) reia acest motiv şi scrie piesa de teatru de
mare succes ” Inimă de câine ” (Собачье сердце, 1925).
Savantul Preobrajenski, asemănator doctorul Moreau, face concureŃă lui
Dumnezeu, jucâdu-se de-a creaŃia şi umanizează un câine, grefându-i
hipofiză de om. OperaŃia reuşeste, dar savantul ajunge victima propriei sale
creaŃii.
O altă temă este aceea a creării artificiale a unor indivizi umanoizi din
materia neînsufleŃită. Amintim aici despre mitul Olympiei, frumoasa femeie
automat a lui Ernst Hoffman ( 1776 -1822), care a stat la baza operei
„Povestirile lui Hoffman” de Jacques Offenbach, precum şi mitul robotului
din romanul lui ‘Karel Čapek ( 1890-1938).
O temă mult speculată este aceea în care omul, imitând pe Dumnezeu,
creează inteligenŃă artificială şi îşi încredinŃează destinele acestor circuite
elctornice, oferindu-le toate datele despre el. Căpătând conştiinŃa de sine
şi devenind atât de inteligente încât nu mai au nevoie sa fie programate de
om, folosindu-se de toată informaŃia stocată, conexiunile electronice se
răzvrătesc împotiva acestuia. Numeroşi autori contemporani au dezvoltat
aceasta temă.
Pe lângă aceste voci singuratice, atitudinea civică s-a manifestat şi sub alte
forme. Atunci când scriitorii şi artiştii au aderat la programme, au luat
naştere mişcările, curentele şi direcŃiile estetic-literare şi artistice. Este cazul
să amintim aici semănătorismul , un important curent, care a fost un
adevărat străjer al Ortodoxiei şi tradiŃiei spirituale româneşti. Constituit la
începutul veacului al XX-lea, când Ortodoxia avea de înfruntat puternice
presiuni ideologice, străine neamului nostru, care se voiau surogate ale
Creştinismului, precum religia liber-cugetătorului, a ştiinŃei, a
evolutionismului, a proletarului, a coducătorului, a solidaritaŃii, a muncii, a
naturismului, a frumosului etc., sămănatorismul a fost o trâmbiŃă profetică
care, din păcate, nu a fost ascultată. Aşa se face ca nici peste o jumatate de
secol, acest politeism de “religii” moderne avea să ajungă singura religie de
 3

stat în timpul dictaturlor, care nu vor ocoli nici Ńara noastră. Amintim că la
programul semănătorist au aderat nume de rezonanŃă din cultura noastră :
Nicolae Iorga (1871-1940), Mihail Sadoveanu (1880-1961), B.Şt.
Delavrancea (1858-1918), Alexandru VlahuŃă (1858-1918), Ovid
Densusianu (1873-1938) George Coşbuc (1866-1918).
Gândirismul a fost un curent interbelic a carui direcŃie continua de
fapt semănatorismul . În faŃa noilor agresiuni ideologice, în special cele
comuniste, gândirismul a fost un al doilea străjer al tradiŃiei spirituale
româneşti. A fost, de fapt, un neosemănătorism adaptat situatiei geo-politice
interbelice : “Peste pămantul pe care am învăŃat să-l iubim din Semănătorul,
noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe “.
IniŃiatorul şi animatorul lui a fost Nichifor Crainic (1889-1972), teolog,
eseist, scriitor, ziarist si poet de marcă, profesorul de teologie al lui
Constantin Galeriu, pentru care acesta din urma avea un adevărat cult.
Dintre gândirişti mai putem aminti pe Lucian Blaga (1895-1961), Adrian
Maniu (1891-1968), Ion Pillat (1891-1945), Mateiu Caragiale (1885-1936),
Mircea Eliade, precum şi pe ziaristul vizionar Pamfil Şeicaru (1894-1980),
cel care a prevăzut cu o exactitate aproape mistică evenimentele politice care
vor urma. Din păcăte, revista ” Gândirea” a sfârşit prin a se pleca sub vremi,
lăsându-se prea uşor folosită de unele cercuri politice. Desigur, a fost o
greşală, căci politica însemnă compromis, iar Ortodoxia nu poate face
compromisuri. Oricum, greşala a fost plătită scump de gândirişti, unii dintre
ei făcând ani grei de închisoare. Cu toate luminile şi umbrele lui,
gândirismul rămâne un reper important în cultura romanească.
Un curent şi totodată o mişcare duhovnicească de rezistenŃă în faŃa agresiunii
comunismului a fost şi “Rugul Aprins “. Acesta a fost iniŃiat intre anii
1945-1948 de un grup spiritual care a funcŃionat la mănăstirea Antim. Aici,
se întâlneau periodic teologi, dar şi oameni de litere care îşi propuneau să
regăsească adevărata trăire a Ortodoxiei prin meditarea asupra scrierilor
SfinŃilor PărinŃi şi practicarea “Rugăciunii inimii “. Grupului era format din
nume grele, precum intelectualul de marca Sandu Tudor, cunoscut si sub
numele ieroschimonahul Daniil de la Rarău ( 1896-1962), părintele arhim.
Benedict Ghius, părintele arhim. Vasile Vasilachi, stareŃul de atunci al
Mănastirii Antim, părintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ.
Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian,
scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Convorbirile din
cadrul ” Rugului Aprins ” au continuat până pe la jumătatea anului 1948,
când au fost interzise. S-a declanşat o anchetă, care s-a soldat cu arestări şi
întemniŃări. Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost
condamnat la 25 ani de temniŃă grea şi 10 ani degradare civică. După
 4

RevoluŃia din 1989, asistăm la încercări de reinviere a mişcării . ”Rugul

Aprins” nu a fost o mişcare politică şi ar putea fi un posibil model pentru o
viitoare literatură angajată, care să militeze pentru o lume mai morală, mai
ortodox – creştină şi mai bună.
Nu putem încheia mai bine acest apel decât cu cuvintele teologului de
vrednică pomenire, părintele Constantin Galeriu :
« Ce a făcut ştiinŃa atunci cînd s-a despărtit de religie ? Omul era pe cale să
fie distrus de propria lui creaŃie, de propriile lui cunoştinte. Numai religia şi
morala pot direcŃiona ştiinta spre folosul omului şi da un sens creator, o
finalitate pozitivă. “Somnul raŃiunii zămisleşte monşti ” este titlul unui
tablou de Goya. Fără raŃiune, nimic pozitiv nu se poate realiza. De aceea şi
Sfîntul Ioan Evanghelistul identifică pe Dumnezeu cu RaŃiunea Supremă :
“La începult era Cuvîntul (Logos) şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu
era Cuvîntul.” (Ioan 1,1). De aceea, e aproape ridicol cum ştiinŃa despre
RaŃiunea lumiii, a cărei expresie este ordinea, armonia şi măsura, a fost
considerată de unii “iraŃională “. IraŃiunea a zămislit monştri ca Hitler,
Stalin, Ceauşescu şi toŃi aceşti monştri au fost produşii ateismului. Fără
raŃiune, pe ce temei constuieşti lumea? Pe forŃă oarbă şi hazard. Pe aceste
temeiuri, nimic nu durează şi, în final, se va merge inevitabil spre haos.
Pentru a zidi ceva durabil, este nevoie de un model. Modelul nostru este
Hristos. Pe temeiul acestui model vrem sa construim lumea de mîine,
viitorul Ńării noastre. Viziunea Ortodoxiei este viziunea unui realism integral.
Ea vede toate disciplinele într-o perfectă armonie cu ele însele şi intr-o
perfecta armonie cu omul (…) »
(Cuvîntul liber –
Periodic independent al judetului Giurgiu, anul II, nr. 28, joi 5 aprilie
1990 )