Sunteți pe pagina 1din 6

1

Yoga şi Isihasmul

de Gavriil STIHARUL
Sursa :http://gavriilstiharul.blogspot.com/
2

Î n aprilie 326 i.Hr., Alexandru Macedon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie
323 î.Hr.) capturează zece asceţi în apropiere de Taxila, capitala unui
regat din Punjab, azi Rawalpindi. Şocaţi de faptul ca umblau cu
desăvarşire goi, greco-macedonenii i-au numit gimnosofişti. Vor fi fost
yoghini brahmani sau saddhu (sfinţi), cel mai probabil yoghini naga
sadhu sau poate jainişti digambara, de vreme ce şi astăzi aceştia din
urmă se preumblă pretutindeni "înveşmântaţi în spaţiu" (ambar dig).
Alexandru Macedon a încercat să-i pună în dificultate, punându-le
intrebari de logică, dar aceştia au făcut faţă, fapt pentru care i-a
asociat cu sofiştii din Grecia [1]. Referitor la acest episod, Mihai
Eminescu notează "Alexandru merge în Indii, unde resed în Himalaia
zeii daci: acolo el întâlneşte pe Dochia si de la Zamolx învaţă
întelepciune” [2].
Cine erau sofiştii (Σοφιστής) elini? Marele filozof Platon (427-347 i.d.
Hr.) îi descrie ca fiind indivizi care vânează un onorariu cât mai mare,
iar Xenofon îi considera negustori de înţelpciune, pe care nu-i
interesează adevărul, ci umblau ahtiaţi după bani şi glorie.
"Sofiştii- zice Xenofon- vorbesc ca să înşele, pentru a câştiga bani şi
nu produc nimic folositor ". Aristotel, arată că sofistica este o
inţelepciune părută, iar sofiştii niste negustori care vând o astfel de
înţelepciune :
"În acest sens, sofistica nu este o doctrină, ci o atitudine vicioasă a
spiritului uman. În aparenţă, sofiştii sunt continuatorii filozofilor din
epoca precedenta, dar în realitate, ei se deosebesc de aceştia, prin
aceea ca pe ei nu-i interesează obiectul cunoaşterii, care este
adevărul, ci numai interesele subiectului care cunoaşte [3]. Mai mult,
sofiştii denaturau adevărul printr-o logică falsă. Astăzi, judecăţile lor
sunt cunoscute sub numele de sofisme. Iată, de pilda, câteva:
”Ai ce n-ai pierdut. Nu ai pierdut coarne, deci ai coarne” sau ”Dacă
este adevărat ca niciodată nu ai prea mult din ceea ce este bun,
atunci trebuie ca bolnavul să ia un car de medicamente”[4].
Alexandru îi invită totuşi să se alăture lui, probabil văzând prestigiul
de care se bucurau printre compatrioţi, dar Dandamis, liderul lor,
refuza. Surprinzător, unul dintre ei, Calanus, acceptă Acesta îi
însoţeşte pe greco-macedoneni până în Persia, dar se îmbolnăveşte
de pneumonie şi se hotărăşte să-si ia zilele prin ardere pe rug.
3

Învaţătura lui şi mai ales liniştea lui interioară de care a dat dovadă în
faţa morţii va fi impresionat pe Pyrrhon din Elis (cca. 360 I.Hr. - cca.
270 I. Hr.), unui dintre soldaţii [5] lui Alexandru. Revenit în Grecia,
Pyrrhon va strânge câţiva discipoli şi va întemeia o şcoală etico-
religioasă de mare succes în epoca, numită de posteritate Şcoala
filozofică sceptică. Învăţăturile ei sunt calchiate după filozofia
Sanmkya, Yoga şi mai ales budism. Pentru budisti, totul este
suferinţă şi omul poate să se autoelibereze printr-o asceză dură, care
constă în stigerea dorinţei de viaţă. Asemănător, Pyrrhon arată că
eliberarea de dorinţe duce la obţinerea ataraxiei( ἀταραξία), acea
linişte interioară, care te face senin în faţa morţii asemenea lui
Calanus. La prima vedere, se pare ca acest ideal al scepticilor va
influenţa isihasmul creştin. La fel ca scepticii, isihaştii preţuiesc în
mod deosebit liniştea pe care însă o văd ca un dar divin; "Liniştea,
isihia în limba greacă, sau sihăstria în graiul nostru românesc este un
dar divin cu care Dumnezeu a înzestrat întreaga creatură, de la îngeri
şi oameni până la păsarile cerului şi florile câmpului [...] Liniştea
precum o numesc toţi Sfinţii Părinţi, este maica rugăciunii şi a multor
fapte bune [...] arată arhimanditul Ioanichie Bălan [6]. Dar în isihasm,
mijloacele de atingere a acestui ideal sunt diferite faţă de cele
propuse de filozoful elin. Totuşi, scepticismul lui Pyrrhon va influenţa
pe filozofii moderni, în special pe David Hume.

Informatii despre yoghini pătrund si în ţările române

În sec. al III-lea î. Hr., un scriitor anonim (Posibil Calisthenes/


Καλλισθένης/ cca. 360-328 î.Hr.) din Alexandria scrie romanul
Alexandria unde se narează faptele de vitejie a lui Alexandru. Mai
târziu, romanul va pătrunde în imperiul bizantin, capătând o puternica
nuanţă creştină. De aici, este tradus în latineşte si ajunge în Apus.
În sec. al XlII-lea, se traducere în sârbo-croată. Aceasta versiune va
sta la baza traducerii în limba slavonă si în limba română, eveniment
care va avea loc în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. După
acest din urmă manuscris, care nu s-a păstrat, existând doar mărturii,
se vor face numeroase copii, cea mai veche fiind făcută între anii
1619 şi 1629 de preotului Ion Românul din satul Sânpetru
(Hunedoara). Va fi tipărit în tiparniţa lui Antim Ivirenu în anul 1713. În
versiunea românească găsim un pasaj unde se descrie întâlnirea lui
Alexandru Macedon cu nagomudrii, acei asceţi pe care acesta i-a
întâlnit, pe o insula numita "Ostrovul Blajinilor":
4

Şi mai merse înainte cincisprezece zile şi ajunse la o apa mare şi de


ceea parte era ţară cu oameni, şi ziseră filosofii (...) Si se întâmpina
cu un om gol şi zise Alexandru:
— Pace ţie, frate (...) Şi merse Alexandru înainte, şi găsi pe Ivant
sezând în scaun de aur, cu cununa de aur în cap, şi gol, subt un pom
înalt (...)
— O, fericite Ivantie! Spune-mi dară, voi de unde aţi venit întracest
ostrov?
Ivant zise:
— Când a zidit Dumnezeu pe moşul nostru Adam, l-a aşezat în rai; şi
a greşit el lui Dumnezeu şi l-a scos din rai; şi ieşi Adam şi cu moaşa
Eva; şi au venit întâi aicea şi făcură doi feciori. Adam căuta pururea
spre rai şi plângea cu jale de lipsirea raiului; iara feciorii lor Cain si
Abel se invrăjbiră, si ucise Cain pe Abel, şi plangeau Adam şi Eva cu
mare jale. Şi după aceea facură şi un alt fecior, om bun şi drept, pe
nume Sit; şi sezu Adam aici cinci sute de ani, şi însură pe Sit, şi
făcura şi feciori, iară apoi trimese Dumnezeu pe înger de-i zise lui
Adam să iasă de aici şi să meargă la lume, acolo unde locuiţi voi. Şi
iesi Adam şi Eva, şi cu alţi feciori şi nepoţi ai lui, cincisprezece mii de
oameni, iară Sit rămase aici, şi noi din Sit ne tragem.
Alexandru zise:
— O, fericite Ivantie! Dara voi în ce Dumnezeu credeţi, si cui vă
închinaţi?
Ivant zise:
— Noi credem în Savaot Dumnezeu, şi nouă ne este cugetul tot la
Dumnezeu, şi dacă murim, noi mergem într-alt loc mai bun decât aici!
Alexandru apoi se mira mult de viata lor, şi zise:
— O, fericite Ivantie! Toate îmi spuseşi şi bune, şi dulci, încă voi să-
mi mai spui cum vă rodiţi, ca muieri nu văd la voi?
Ivant zise:
— Noi avem muieri, dar nu locuiesc cu noi, ci locuiesc într-alt ostrov,
şi sunt îngradite cu zid de aramă: şi vin ele la noi într-un an o data;
vieţuim atunci cu ele treizeci de zile, atunci ne însurăm feciorii şi ne
măritam fetele, şi după aceea iară se duc la ostrovul lor; şi dacă face
femeia cocon, îl ţin trei ani şi apoi îl aduc la noi, şi dacă moare
bărbatul, muierea nu se mărita, nici se însoară bărbatul, dacă-i moare
femeia" [7].
Traducătorul îi va identifica pe gimnosofişti cu blajinii:
Denumirea de "gymnosofist" din textele bizantine a fost redată cu
fidelitate de copistul sârb (nag=gymnos=gol şi
5

moudr=sofistis=înţelept), apoi a fost preluat de copistul român care l-


a tradus prin "blajini"[8]. Dar şi traducătorul în limba slavonă a
procedat greşit când a tradus cuvântul "sofist"( Σοφιστής) prin
"înţelept", deoarece de la Pitagora (după alţii de la Socrate), primul
care s-a numit pe sine doar "prieten al Înţelpciunii", adică "filozof" (
φιλόσοφος), cuvântul "înţelept" capătă, atunci când i se atribuie
omului, nuanţă peiorativa, deoarece conceptul ar fi un atribut divin.
Alexandru, un socratic desăvârşit nu putea să-i numească pe cei
zece yoghini "întelepţi", să-i pună mai presus decât maestrul sau
Aristotel, care se numea pe sine doar "filozof". În mitologia română,
blajinii mai sunt cunoscuţi si sub denumirea de rohmani. După I. J.
Hanus şi Nicolae Cartojan, mitonimul rohman provine de la cuvântul
sanscrit brahman. Cu privire la acest două mitonime, poporul nostru a
dezvoltat încă de timpuriu o adevărată religie. Blajinii sunt meniţi să
înlocuiască pe pământ spiţa actuală a oamenilor.
Ipoteza tracă a lui Constantin Daniel identifică pe blajin cu abioii de
care vorbea Homer în Iliada. Istoricii greci îi considera pe abioi drept
hiperboreeni. C. Daniel considera că abioii sunt traci nord dunăreni.
Vedem că pentru traducătorul Alexandriei, yoghinii pe care i-a intâlnit
Alexandu Macedon în Ostrovul Blajinilor nu puteau fi alţii decât
rohmanii din folclorul nostru mitic. Totuşi, românii vor mai fi avut un
contact anterior cu asceţii hinduşi, altfel nu se explica preexistenţa
cuvântului brahman. Când ? Unde ? Nu se ştie.

Yoghinii obţin într-adevăr ataraxia ?

Dacă ar fi sa ne ghidăm după ceea ce se spunea despre Pyrrhon,


cum că acesta a rămas senin în faţa tuturor evenimentelor vieţii, s-ar
părea că da. Dar, cu toate acestea, şcoala lui etico-filozofică nu a
avut viaţă lungă. Se pare ca metoda oferită de el era una dacă nu
utopică, cel puţin inaccesibilă pentru omul obişnuit. Ecoul pe care l-au
avut primele informaţii despre yoghini în lumea mediteraneeană a
fost unul modest. De abia începând cu a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, după ce Sri Ramakrishna Paramahamsa (1836 - 1886) se
decide pentru un misonarism yoga în Occident şi trimite pe primul
său emisar, Swami Vivekananda (1863– 1902), yoga va avea o
nebănuita priză la mulţi occidentali, devenind o adevărată modă, mai
ales printre tineri.
6

________________________________________

4. Plutarh-, Viaţa lui Alexandru, "Vieţi paralele,


2. Ms. 2290, Biblioteca Academiei
3. Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filozofiei antice, Editura
Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti -
1982.
4. Anton Dumitriu, Istoria logicii, Ed. Didactică şi Pedagocică,
Bucuresti 1975.
5. V. Diogenes Laertios: " Pictor mai la început, dar sărac şi
necunoscut. La filozofie ar fi ajuns ascultând pe un indian, căci
participând intre 334 si 323 la expediţia în Orient a lui Alexandru
Macedon, va fi ajuns să intre în legătură cu înţelepţi ai Indiei".
6. Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Editura
Institulului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti 1982.
7. (Pseudo Calisthenes), Alexandria, ediţie revăzută si îngrijită de
Mihail Sadoveanu, E.S.P.L.A. Bucureşti 1960.
8. Alexandru Duţu, Alexandria ilustrată de Nastase Negrule, Editura
Meridiane, Bucuresti 1984.