Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Yoga şi Isihasmul
de Gavriil STIHARUL
Sursa :http://gavriilstiharul.blogspot.com/
2
Î n aprilie 326 i.Hr., Alexandru Macedon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie
323 î.Hr.) capturează zece asceţi în apropiere de Taxila, capitala unui
regat din Punjab, azi Rawalpindi. Şocaţi de faptul ca umblau cu
desăvarşire goi, greco-macedonenii i-au numit gimnosofişti. Vor fi fost
yoghini brahmani sau saddhu (sfinţi), cel mai probabil yoghini naga
sadhu sau poate jainişti digambara, de vreme ce şi astăzi aceştia din
urmă se preumblă pretutindeni "înveşmântaţi în spaţiu" (ambar dig).
Alexandru Macedon a încercat să-i pună în dificultate, punându-le
intrebari de logică, dar aceştia au făcut faţă, fapt pentru care i-a
asociat cu sofiştii din Grecia [1]. Referitor la acest episod, Mihai
Eminescu notează "Alexandru merge în Indii, unde resed în Himalaia
zeii daci: acolo el întâlneşte pe Dochia si de la Zamolx învaţă
întelepciune” [2].
Cine erau sofiştii (Σοφιστής) elini? Marele filozof Platon (427-347 i.d.
Hr.) îi descrie ca fiind indivizi care vânează un onorariu cât mai mare,
iar Xenofon îi considera negustori de înţelpciune, pe care nu-i
interesează adevărul, ci umblau ahtiaţi după bani şi glorie.
"Sofiştii- zice Xenofon- vorbesc ca să înşele, pentru a câştiga bani şi
nu produc nimic folositor ". Aristotel, arată că sofistica este o
inţelepciune părută, iar sofiştii niste negustori care vând o astfel de
înţelepciune :
"În acest sens, sofistica nu este o doctrină, ci o atitudine vicioasă a
spiritului uman. În aparenţă, sofiştii sunt continuatorii filozofilor din
epoca precedenta, dar în realitate, ei se deosebesc de aceştia, prin
aceea ca pe ei nu-i interesează obiectul cunoaşterii, care este
adevărul, ci numai interesele subiectului care cunoaşte [3]. Mai mult,
sofiştii denaturau adevărul printr-o logică falsă. Astăzi, judecăţile lor
sunt cunoscute sub numele de sofisme. Iată, de pilda, câteva:
”Ai ce n-ai pierdut. Nu ai pierdut coarne, deci ai coarne” sau ”Dacă
este adevărat ca niciodată nu ai prea mult din ceea ce este bun,
atunci trebuie ca bolnavul să ia un car de medicamente”[4].
Alexandru îi invită totuşi să se alăture lui, probabil văzând prestigiul
de care se bucurau printre compatrioţi, dar Dandamis, liderul lor,
refuza. Surprinzător, unul dintre ei, Calanus, acceptă Acesta îi
însoţeşte pe greco-macedoneni până în Persia, dar se îmbolnăveşte
de pneumonie şi se hotărăşte să-si ia zilele prin ardere pe rug.
3
Învaţătura lui şi mai ales liniştea lui interioară de care a dat dovadă în
faţa morţii va fi impresionat pe Pyrrhon din Elis (cca. 360 I.Hr. - cca.
270 I. Hr.), unui dintre soldaţii [5] lui Alexandru. Revenit în Grecia,
Pyrrhon va strânge câţiva discipoli şi va întemeia o şcoală etico-
religioasă de mare succes în epoca, numită de posteritate Şcoala
filozofică sceptică. Învăţăturile ei sunt calchiate după filozofia
Sanmkya, Yoga şi mai ales budism. Pentru budisti, totul este
suferinţă şi omul poate să se autoelibereze printr-o asceză dură, care
constă în stigerea dorinţei de viaţă. Asemănător, Pyrrhon arată că
eliberarea de dorinţe duce la obţinerea ataraxiei( ἀταραξία), acea
linişte interioară, care te face senin în faţa morţii asemenea lui
Calanus. La prima vedere, se pare ca acest ideal al scepticilor va
influenţa isihasmul creştin. La fel ca scepticii, isihaştii preţuiesc în
mod deosebit liniştea pe care însă o văd ca un dar divin; "Liniştea,
isihia în limba greacă, sau sihăstria în graiul nostru românesc este un
dar divin cu care Dumnezeu a înzestrat întreaga creatură, de la îngeri
şi oameni până la păsarile cerului şi florile câmpului [...] Liniştea
precum o numesc toţi Sfinţii Părinţi, este maica rugăciunii şi a multor
fapte bune [...] arată arhimanditul Ioanichie Bălan [6]. Dar în isihasm,
mijloacele de atingere a acestui ideal sunt diferite faţă de cele
propuse de filozoful elin. Totuşi, scepticismul lui Pyrrhon va influenţa
pe filozofii moderni, în special pe David Hume.
________________________________________