Cele șapte harisme ale Duhului Sfânt

Prolog
Am ales ca temă a calendarului pe 2014 Sinoadele Ecumenice ale Bisericii noastre,
pentru că, ne spune Sfântul Nectarie al Pentapolei, cele șapte Sinoade
sunt stâlpii de neclintitai Bisericii pe care, ca pe niște piedestale și temelii sigure,
se sprijină întregul edificiu al creștinismului. Cele șapte turnuri prea înalte ale
adevărului care au fost înălțate pentru paza dumnezeieștii dogme, care ni s-a
revelat din Cer. Cele șapte fortificații ale Ortodoxiei, care au păzit sfintele tradiții
de sofismele ereticilor. Cele șapte harisme ale Duhului Sfânt, care stabilesc și
luminează pe cei ce stau întru întuneric și în umbră și îi sfințesc pe credincioși. Cele
șapte flaute ale teologiei care au biruit trâmbițele ritorilor și sofiștilor.
În afara celor șapte Sinoade Ecumenice, noi ne vom referi și la Sinoadele VIII și IX
Ecumenice, pe care tradiția Bisericii noastre, așa cum menționează părintele
Gheorghios Metallinós, le acceptă ca ecumenice, deși unii teologi contemporani nu
recunosc ecumenicitatea lor din cauza tendințelor ecumeniste și filopapistașe pe
care le reprezintă. Însă tradiția Bisericii noastre și mari teologi recunoscuți le
acceptă ca ecumenice, pentru că întrunesc toate caracteristicile Sinoadelor
Ecumenice. Sinoadele Ecumenice și dintre acestea, mai ales Sinodul al VIII-lea și al
IX-lea, care explică diferențele dogmatice dintre Biserica Ortodoxă de Răsărit și
papism, le sunt piedică în eforturile lor unioniste.
Aceeași cale pe care au ales-o Sfinții Apostoli pentru a soluționa problemele apărute
în privința credinței (de pildă, Sinodul Apostolic din anul 48 d.Hr.) au urmat-o și
urmașii acestora, precum și Părinții de după ei ai Bisericii noastre celei Una, Sfinte,
Sobornicești și Apostolești.
Sinoadele s-au întrunit mai ales pentru a combate ereziile scornite, din păcate, de
persoane din interiorul Bisericii, de clerici și laici, și pentru a restabili poziția,
insuflată de Dumnezeu și veritabilă asupra acestor subiecte, a Preasfintei noastre
Biserici, singura adevărată. Din epoca Apostolilor se vede că exista problema
ereticilor și acest lucru devine evident din cuvintele Apostolului Pavel: ”De omul
eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10).
Însă mai ales după Schisma din 1054, cea mai mare amenințare și cele mai mari
probleme provin de la papism. Nimic și nimeni nu a luptat mai mult decât papismul
împotriva Bisericii noastre și, în consecință, împotriva patriei noastre. De aceea
și Sfântul Nectarie ne spune: ”Papii păcătuiesc și se osândesc până la a Doua
Venire, probabil că și veșnic, din pricina fărădelegilor împotriva Bisericii
Ortodoxe, din pricina pseudo-unirii și a rânduielilor rău credincioase și
anticreștinești”.
Noi trebuie să rămânem credincioși Bisericii noastre, hotărârilor Sinoadelor,
Părinților noștri luminați de Dumnezeu. ”Stați tari păzind tradițiile” spune Sfântul
Marcu Eugenicul. IarSinodul din Laodicea spune: ”Să nu vă rugați împreună cu
nici unul dintre eretici sau schismatici”. De asemenea, Canonul Apostolic
45 spune: ”Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună
cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească
ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”. De câte ori nu
a fost încălcat acest canon!
Părinții, deși mulți dintre ei erau neînvățați, nu acționau raționalist, după mintea lor
împătimită, ci prin harul Domnului, care de necontestat. ”Te slăvesc pe Tine,
Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei
înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (Luca 10:21). Însă au
fost oameni cu totul dăruiți lui Dumnezeu, oameni ai nevoinței și ai rugăciunii.
Preasfântul Duh era cel care îi călăuzea. ”Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște
prorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe
pescari teologi i-a arătat, toată rânduiala Bisericii o plinește” (Stihiră idiomelă a
Vecerniei Cincizecimii).
CE ESTE UN SINOD ECUMENIC

”Sinod Ecumenic este și se numește sinodul convocat prin poruncă

împărătească și constituit din Episcopii Bisericii prezenți personal sau prin
reprezentanții lor, care expune public definirea dogmatică a credinței, dispune cu
evlavie și dreapta credință în virtutea Sfintelor Scripturi sau Sinoadelor Ecumenice
precedente, iar hotărârile sale sunt acceptate de către toți Patriarhii și Arhiereii
Bisericii sobornicești fie prin prezența lor personală, fie prin reprezentanții lor, fie prin
scrisorile semnate de ei”.
Sfântul Nectarie, Despre Sinoadele Ecumenice, Pireu 1993
SINODUL I ECUMENIC
Primul Sinod Ecumenic s-a întrunit în anul 325 d.Hr. la Niceea sub împăratul
Constantin cel Mare. La acest sinod au luat parte 232 de arhierei și 86 de preoți,
diaconi și monahi, adică în total 318 de Părinți. Printre aceștia, cei dintâi și pionierii
Sinodului au fost Sfinții Silvestru, Papă al Romei, Mitrofan, Patriarhul
Constantinopolului, Alexandru, Patriarhul Alexandriei care-l avea ca ajutor pe
Athanasie cel Mare, Eustatie, Patriarhul Antiohiei, Macarie, Patriarhul Ierusalimului,
Sfântul Pafnutie Mărturisitorul, Sfântul Spiridon, Sfântul Ahilie, Sfântul Nicolae și alți
aleși Părinți purtători de Dumnezeu, care au venit unii cu mâinile tăiate, alții cu nasul
tăiat, alții fără urechi, alții fără un ochi, de pe urma martiriilor din timpul marilor
prigonitori Dioclețian, Maximian și Liciniu.
Motivul pentru care s-au întrunit a fost doctrina eretică, greșită și care conduce la
păcat a unui preot alexandrin, Arie, care învăța că ”Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu
este creatură și instrument [al lui Dumnezeu], de altă esență și fire decât Tatăl”. Cu
alte cuvinte, tăgăduia dumnezeirea lui Hristos. Sfântul Sinod a dogmatizat că Fiul și
Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos al nostru, este ”neschimbător, imuabil și fără de
început ca Dumnezeu adevărat și deoființă cu Tatăl”. ”Fiind Dumnezeu
desăvârșit, prin întruparea Sa a devenit și om desăvârșit”. Are firea
dumnezeiască desăvârșită. De asemenea, Sinodul a formulat și primele șapte
articole ale Simbolului de Credință. Prin dezaprobarea învățăturii lui Arie, Sinodul a
salvat Biserica de la o pervertire iminentă.
SINODUL II ECUMENIC
Al II-lea Sinod Ecumenic s-a întrunit pe vremea împăratului Theodosie cel Mare, la

Constantinopol, în  anul 381 d.Hr. S-au adunat 150 de episcopi, toți din
Răsărit. Din Apus nu s-a prezentat nimeni, nici măcar un reprezentant sau emisar.
La acest sinod s-au distins de Dumnezeu purtătorii Părinți: Grigorie de Nazianz,
Timotei al Alexandriei, Meletie al Antiohiei, Chiril al Ierusalimului, Amfilohie al
Iconiului și Grigorie al Nissei.
Ca președinte a fost recunoscut Meletie, Episcopul Antiohiei, datorită vârstei sale
venerabile și marilor sale strădanii date împotriva arienilor. Motivul pentru care s-a
întrunit a fost erezia blasfemiatoare a Patriarhului Constantinopolului, Macedonie, și
a adepților lui care susțineau că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, deoființă cu
celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, ci o creatură desăvârșită, care a fost
creată de Tatăl prin Fiul.
Sinodul acesta a anatemizat orice erezie precedentă, din timpul împăraților
Constanțiu, Iulian și Valent, a confirmat actele Sinodului precedent și a dezvoltat și
completat Simbolul de Credință prin articolul al 8-lea, care se referă la Duhul Sfânt.
Sinodul acesta a dogmatizat că Duhul Sfânt este Dumnezeu, deoființă și împreună-
veșnic cu Tatăl și cu Fiul, egal cu celelalte două Persoane, cu Tatăl și cu Fiul.
SINODUL III ECUMENIC

A l III-lea Sinod Ecumenic s-a întrunit în anul 431 la Efes, pe

vremea împăratului Theodosie cel Mic. A fost alcătuit din 200 de Părinți purtători de
Dumnezeu.
Motivul pentru care s-a întrunit l-au constituit învățăturile eretice ale rău-
credinciosului și antropolatrului*(gr.ανθρωπολάτρης cel ce divinizează omul,
închinător la om n. trad.) Patriarh Nestorie al Constantinopolului. Nestorie încerca să
demonstreze că Mântuitorul este un superior prorocilor, diferențiindu-se de aceștia
doar prin faptul că în ei se sălășluia Duhul Sfânt și erau purtători de Duh, în timp ce
în Iisus Hristos se sălășluia Cuvântul lui Dumnezeu și prin urmare era purtător de
Dumnezeu sau sălaș al Cuvântului. Iar pe Doamna noastră Născătoarea de
Dumnezeu o numea nu Theotokos, ”Născătoare de Dumnezeu”, ciChristotokos,
”Născătoare de Hristos”.
Mentorii acestui sinod au fost: mai întâi Sfântul Chiril, ca Patriarh al Alexandriei și
locțiitor al Papei. Al doilea, Patriarhul Ierusalimului Juvenalie, și al treilea, Memnon
al Efesului. Fiind cel dintâi în ordinea dipticelor, așadar, la Sinod Ecumenic, Sfântul
Chiril a proclamat dimpreună cu ceilalți Părinți și a dogmatizat că Domnul nostru
Iisus Hristos este unul după Ipostas, Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Iar
Preacurata Fecioară, cea care l-a născut după trup, este în primul rând și cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu.
Însemnătatea Sinodului III Ecumenic constă în faptul că a stabilit relația dintre cele
două firi ale lui Hristos, cea dumnezeiască și cea omenească, și a mărturisit că
Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu, ”pentru că Dumnezeu Cuvântul
S-a întrupat și a devenit om și din această zămislire s-a unit cu sălașul pe care
l-a luat de la ea”.
SINODUL IV ECUMENIC
Sinodul IV Ecumenic s-a întrunit pentru a combate erezia presviterului Eutihie și a

adepților lui, a  monofiziților, care susțineau că firea omenească a lui

Hristos a fost absorbită la Întrupare de firea dumnezeiască. Hristos a devenit o
singură fire, cea dumnezeiască.
 Sfânta Împărăteasa Pulheria, avându-l drept colaborator prompt și sincer pe
Marcian, îi recheamă pe episcopii care fuseseră exilați în urma Sinodului tâlhăresc
din Efes (449) și convoacă pe 8 octombrie 451 la Calcedonul Bitiniei Sinodul al IV-
lea Ecumenic. La acesta au luat parte 630 de episcopi sau, după alții, 520. În actele
sinodului însă apar doar 360 de nume. În orice caz însă acest Sinod Ecumenic a
fost cel mai numeros dintre toate cele trei Sinoade Ecumenice precedente. Mai toți
episcopii participanți aparțineau Răsăritului, în timp ce din Apus nu au venit decât
doi episcopi și patru emisari ai Papei.
Părinții au dogmatizat că în Hristos se întâlnesc două firi depline și desăvârșite, cea
dumnezeiască și cea omenească, care s-au unit la Întrupare în ipostasul lui
Dumnezeu Cuvântul în chip neamestecat, neschimbat, nedespărțit și neîmpărțit.
SINODUL V ECUMENIC

Sinodul V Ecumenic s-a întrunit la

Constantinopol pe vremea Impăraților Iustinian și Teodora începând cu 5 mai până
pe 21 iunie 553 d.Hr. A fost alcătuit din 165 de Părinți purtători de Dumnezeu,
avându-l ca președinte pe Patriarhul Constantinopolului Eutihie. Sinodul a
anatemizat pe Origen, pe Didim cel Orb și pe Evagrie Ponticul și dogmele lor,
precum: preexistența sufletelor, metempsihoza, doctrina că iadul va lua sfârșit, că
demonii vor reveni la harul angelic, doctrina despre învierea sufletelor fără trupuri,
despre existența însuflețită a corpurilor cerești și alte erezii.
Al V-lea Sinod Ecumenic, după cum spune Sfântul Nectarie, este mai puțin
important decât cele patru Sinoade Ecumenice precedente în ce privește caracterul
său, pentru că a fost convocat nu pentru a decide asupra unei dogme de credință și
pentru a dezbate o problemă duhovnicească nerezolvată, ci pentru a păzi duhul
corect al Sinoadelor precedente mai-sus menționate. De asemenea, ca să se
ajungă la o reconciliere cu cei care s-au rupt de Biserică în urma Sinoadelor III și IV
Ecumenice și să readucă pacea în Biserică și în Stat. Din acest motiv, caracterul
Sinodului V Ecumenic este mai degrabă preventiv, tranzitoriu și reconciliator decât
unul dogmatic. Începând cu acest Sfânt Sinod Ecumenic putem spune că avem de-a
face nu o nouă etapă în istoria Sfintelor Sinoade.
SINODUL VI ECUMENIC
Sinodul VI Ecumenic s-a întrunit pe vremea împăratului Constantin Pogonat, în 680-

681 la Constantinopol, pentru combaterea ereziei monoteliților. Potrivit

Sfântului Fotie cel Mare, au fost prezenți 170 de episcopi, iar după alte surse 289.
Sinodul acesta a hotărât în mod festiv că Biserica recunoaște pe de o parte două
firi în Hristos, dar nu amestecate,și două voințe, diferite, dar nu antagonice.
Sinodul VI Ecumenic a salvat Biserica Ortodoxă de primejdia rătăcirii, a dezvoltat și
a tâlcuit cele spuse de Părinți despre voințele în Hristos și a oprit controversele.
Sinodul VI Ecumenic poate fi considerat sfârșitul discuțiilor dogmatice și pecetea
care a pecetluit întreaga teologie dogmatică, dezvoltată sub toate aspectele ei de
către Părinți. Sinodul VI Ecumenic reprezintă a șasea fortificație a Bisericii Ortodoxe,
care a îngrădit grădina dreptei credințe în care răsar florile mântuitoare și vii ale
Raiului.
De asemenea, există și Sinodul Ecumenic Quinisext, care s-a întrunit în anul 691
d.Hr. la Constantinopol pe vremea împăratului Iustinian al II-lea și care a avut loc ”în
turla palatului”, de aceea mai este cunoscut și sub numele de Sinodul Trulan. Acest
Sinod a sistematizat și definitivat lucrarea Sinoadelor V și VI Ecumenice, de aceea,
deși ”ecumenic”, s-a numit Quinisext, adică Sinodul Cinci-Șase și nu s-a numărat ca
un Sinod Ecumenic separat.
SINODUL VII ECUMENIC
 Sinodul VII Ecumenic s-a întrunit pe 24 septembrie al anului 787 la
Niceea Bitiniei, în Sfânta Biserică a Sfintei Sofia, pe vremea domniei împăratului
Constantin al VI-lea și a mamei sale Irina cea din Atena.
S-au adunat 216 arhierei și 132 de egumeni și monahi dintre protagoniștii și martirii
luptei de păstrare a sfintelor icoane.
La acest Sinod, Părinții au dogmatizat că acela care divinizează icoanele este străin
și despărțit de credința creștinilor ortodocși, că ”cinstea icoanei trece la prototip” și
că acela care se închină și cinstește icoana se închină la ipostasul sfintei persoane
sau la sfântul eveniment reprezentat în aceasta. ”Icoana este o amintire”, după
cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. ”Și ceea ce este cartea pentru cei învățați
este icoana pentru cei neînvățați, ceea ce este cuvântul pentru auz este icoana
pentru vedere”.
În urma hotărârii insuflate de Dumnezeu mai sus înfățișate a Sinodului VII, în anul
843 a avut loc reașezarea cinstirii sfintelor icoane de către binecredincioșii împărați,
Theodora și fiul ei Mihail al III-lea, și de către Patriarhul Constantinopolului, Sfântul
Meletie Mărturisitorul. Însemnătatea acestui sinod constă în faptul că a ferit Biserica
de noi schisme și erezii și astfel a păzit Ortodoxia.
SINODUL VIII ECUMENIC
Sinodul VIII Ecumenic s-a întrunit în 879-880 d.Hr. la Constantinopol pe vremea

domniei împăratului Vasilie Macedon, pe când Patriarh al

Constantinopolului era Fotie cel Mare. Au fost de față 383 de episcopi din
întreaga Biserică.
Așa cum menționează Înaltpreasfințitul Mitropolit de Nafpaktos, kir
Ierótheos, Sinodul al VIII-lea a anulat Sinodul din 869-870 și a confirmat Sinodul VII
Ecumenic. De asemenea, au fost emise trei sfinte canoane importante care privesc
chestiuni ecleziale fundamentale. Sinodul acesta a anulat anatemele care s-au
impus lui Fotie de către Sinodul din 869-870, a condamnatFilioque, a combătut
anumite neorânduieli ecleziologice și, în esență, a negat primatul Papei asupra
tuturor bisericilor. Sinodul acesta este foarte important din punct de vedere
ortodox și are o foarte mare însemnătate. Dincolo de subiectul dogmatic al
luiFilioque a stabilit autocefalia fiecărei biserici și neamestecul Papei în
celelalte jurisdicții bisericești, așa că în principal a respins primatul Papei.
La acest sinod s-a așezat ca pecete a unității Bisericii Simbolul Credinței de la
Niceea-Constantinopol, fără nici un adaos sau omisiune. Prin această propoziție se
face referire indirectă la francii care au adăugat Filioque la Simbolul de Credință, nu
sunt pomeniți însă după nume pentru a se menține pacea în Biserică.
Sinodul acesta prezintă un interes deosebit, pentru că a avut loc înainte de
ocuparea tronului Vechii Rome de către franci și de introducerea oficială a
lui Filioque și, desigur, înainte de ruperea comuniunii care a fost impusă de
Patriarhul Constantinopolului Papei Romei la anul 1009.
SINODUL IX ECUMENIC
Sinodul al IX-lea Ecumenic a fost convocat pe 10 iunie 1341 în Biserica Sfintei Sofii

din Constantinopol  de către împăratul Andronic al III-lea Paleologul,

pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioan Kalékas. La acest sinod este
condamnat și pus sub epitimii grele Varlaam și scrierile lui blasfemiatoare. Acesta,
după condamnare, s-a întors în Calavria, locul său natal, unde a lepădat masca
ortodoxă pe care o purta și s-a întors la latini, devenind episcop al Episcopiei latine
Gerace din Italia.
La acest sinod, protagonist a fost Sfântul Grigorie Palamadimpreună cu prietenii
săi, Sfântul Isidor, Marcu și Teodor, precum și episcopi, arhimandriți, egumeni și
mulțime de popor, pentru că ședințele erau publice, iar interesul foarte viu. Sinodul a
dogmatizat despre esența necreată și energia necreată a lui Dumnezeu, precum și
despre isihasm.
După plecarea lui Varlaam, Patriarhul Ioan Kalékas dimpreună cu cei de un cuget cu
el, Achindin și alții asemenea, a continuat să tulbure poporul credincios, de aceea a
fost necesar să fie convocat în august 1341 un nou sinod, în continuarea celui
precedent, de către Marele Domestic Ioan Cantacuzino, epitrop provizoriu al
împăratului minor Ioan al V-lea Paleologul. Sfântul Grigorie Palama și cei dimpreună
cu el l-au condamnat pe Achindin și pe adepții lui ca având aceeași învățătură ca
ereticul Varlaam.
În urma acestuia, s-a întocmit un Tomos al Sinodului, considerându-se ca un singur
sinod întrunirile din iunie și din august 1341. Cea mai mare parte din acest Tomos
este consacrată chestiunii dogmatice a luminii taborie și exprimă pozițiile Sfântului
Grigorie Palama. Aceste decizii ale Sinodului au fost acceptate de întreaga Biserică,
de aceea Sinodul are valoare de Sinod Ecumenic.
Deciziile acestui sinod sunt ca o încununare, o lămurire și o desăvârșire a tuturor
canoanelor, a tuturor Sinoadelor Ecumenice și Locale de până atunci.
Lămurire
Se poate ca unii teologi și clerici contemporani să conteste ecumenicitatea
Sinoadelor VIII și IX, dar acestea au toate datele unor Sinoade Ecumenice:
1. Au fost convocate de împărați: Sinodul VIII de împăratul Vasilie Macedon, iar
Sinodul IX de împăratul Ioan al V-lea Paleologul, iar în altă întrunire de
împăratul Andronic al III-lea.
2. La Sinodul VIII au participat Patriarhul Constantinopolului Fotie cel Mare, iar
din partea Bisericii Apusene, Papa Romei, Ioan al VIII-lea, precum și alți
patriarhi. La Sinodul IX au luat parte patriarhi și mulțime de clerici, avându-l ca
protagonist pe Sfântul Grigorie Palama. Nu au lipsit decât reprezentanții tronului
Vechii Rome, care fusese ocupat cu forța de către franci.
3. Ca și cele șapte Sinoade Ecumenice, Sinoadele VIII și IX Ecumenice au fost
publicate ca legi ale Imperiului Roman, actele lor au fost semnate de împărați,
precum și de patriarhii și mitropoliții care au participat.
4. Au fost acceptate de toate Patriarhiile, adică toate Bisericile Ortodoxe au
acceptate în unanimitate corectitudinea dogmelor acestor Sinoade.
Sinodul Panortodox viitor

Sinodul din secolul XIV formulează teologia despre dumnezeiescul har.

Tradiția ortodoxă îl acceptă ca Sinodul IX Ecumenic, iar la nivel panortodox este
acceptat de teologi cunoscuți, pentru că acest sinod, ca și Sinodul VIII Ecumenic din
879 diferențiază categoric Biserica ortodoxă, în continuitatea ei patristică, de
creștinismul Apusului. Sfântul Grigorie Palama, așadar, prin teologia sa, rod al
prezenței Duhului Sfânt în inima lui luminată de Duhul Sfânt, este Părintele
Sinodului IX Ecumenic.
O întrebare de actualitate: Ce va realiza Sinodul panortodox care urmează să se
întrunească? Acest Sinod se pregătește pentru a ne conduce, așa cum citim și cum
vedem, la primirea papismului și protestantismului drept creștinisme
autentice.Este tragic. Mă rog ca acest lucru să nu se întâmple niciodată. Dar într-
acolo sunt duse lucrurile. Dacă, așadar, se întrunește Sinodul Panortodox, care va

avea pentru noi caracter de Sinod Ecumenic, dacă se  întrunește și

nu acceptă ca făcând parte din Sinoadele Ecumenice și Sinodul VIII și IX, va fi un
sinod tâlhăresc, așa cum a fost și Sinodul de la Ferrara-Florența. Și atunci tot de
niște stăpâni răsăriteni și apuseni [ai lumii] a fost impus Sinodul de la Ferrara-
Florența, însă a fost suficientă reacția de împotrivire în Duhul Sfânt a unor corifei ai
Tradiției noastre, precum Sfântul Marcu Eugenicul, ca în cele din urmă Sinodul de
la Ferrara-Florența să fie recunoscut ca sinod mincinos, eretic, să fie recunoscut ca
eșec.
Protoiereul Gheorghios Metallinós, Profesor emerit al Facultății de Teologie a
Universității din Atena.
Infailibilitatea Papei
„Foarte mult a păcătuit Papa, care s-a proclamat pe sine infailibil și fără de păcat,
pentru că a răpit cea mai frumoasă podoabă (Sinoadele Ecumenice) a Bisericii, cea
mai cinstită virtute a Miresei lui Hristos. Prin această răpire, Papa înjosește Biserica
lui Hristos, pentru că o lipsește de harul Preasfântului Duh, care o luminează și o
călăuzește, har pe care Însuși Hristos l-a făgăduit când a spus: ”unde sunt doi sau
trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). Și nu
poate să tăgăduiască această contradicție, pentru că îl mustră și nu este cu putință
să existe două persoane infailibile și fără de păcat care în același timp să fie în
contradicție una cu alta.”
Sfântul Nectarie
Adevărul și rigoarea credinței
”Din Biserica lui Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar cei care nu
urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește mai cu seamă pe
cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe sineși sau numindu-se unii pe alți
păstori și sfințiți arhipăstori. Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță
creștinismul, ci adevărului și rigorii credinței”.
Sfântul Grigorie Palama
Infailibilitatea papală desființează Sinoadele…
”… le lipsește de semnificația lor, de importanța și prestigiul lor și le declară fără
competență, subminând încrederea credincioșilor în ele. Proclamarea infailibilității
Papei a distrus temeliile «Bisericii» Apusene, pentru că a lăsat loc de suspiciuni față
de autenticitatea lor, iar în al doilea rând a făcut dependentă Biserica de meandrele
spirituale și intelectuale ale unei persoane, Papa. Prin infailibilitate, Papa nu a
devenit mai sfânt. Pentru că titlul nu are înrâurire asupra ethosului și nici nu l-a
eliberat de slăbiciunile lui omenești. Pentru că și el «întru fărădelegi s-a zămislit și
întru păcate l-a născut maica sa»”.
Sfântul Nectarie
CÂTEVA DIN MINUNILE PETRECUTE
LA SINOADELE ECUMENICE
Pe durata întrunirilor Sinoadelor Ecumenice, Sfinții noștri Părinți, văzând împietrirea
și lipsa de pocăință a ereziarhilor făceau de foarte multe ori minuni. Era și aceasta o
dovadă a faptului că erau luminați de Dumnezeu și că Sinoadele Ecumenice erau
călăuzite de Sfântul Duh.

Când Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe Arie și a fost închis, în

noaptea aceea i s-a arătat Domnul și Maica Domnului și i-au spus: ”Nicolae, de ce
ești închis?”. ”Pentru dragostea voastră”, i-a răspuns Sfântul Nicolae. Atunci
Hristos i-a dăruit o Sfântă Evanghelie și un omofor. A doua zi, când a fost întrebat
unde a găsit acestea, a spus adevărul și l-au eliberat.
De asemenea, Sfântul Spiridon a demonstrat că Dumnezeul cel Unul este

 Trei Persoane. A luat în mâini o cărămidă și s-a rugat spunând: ”În

numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, al singurului Dumnezeu”. Și
atunci, o, minune! Focul, care a ars cărămida s-a ridicat în sus, apa s-a vărsat pe
pământ, iar pământul a rămas în mâinile lui. Atunci i-a spus ereziarhului: ”Din foc,
apă și pământ au devenit una. Astfel și Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Sfântul
Duh – Trei Persoane, un Dumnezeu adevărat”.
 Același lucru s-a întâmplat și cu Sfântul Ahilie. Când i-a spus
ereziarhului: ”Ca să credem că cele ce spui sunt adevărate, să te rogi ca piatra care
este în fața ta să izvorască untdelemn”. Acesta a refuzat și i-a răspuns: ”Fă tu mai
întâi ca piatra să izvorască untdelemn și atunci vom crede”. Și, cu adevărat, Sfântul
s-a rugat și toți au văzut cu uimire că piatra a început să izvorască atât de mult
untdelemn, încât a acoperit pardoseala. Desigur, ereziarhii au fost făcuți de rușine.
Din viața Sfântului Petru al Alexandriei îl vedem pe Sfânt că spune: ”L-am

 văzut pe Stăpânul Hristos în vârstă de până-n doisprezece ani,

cu o frumusețe de negrăit, plină de strălucire, purtând o cămașă de in ruptă
până jos. Eu atunci l-am întrebat: «Cine ți-a rupt veșmântul?» Iar El mi-a
răspuns: ”Arie M-a dezgolit și să veghezi să nu-l primești nicidecum la
împărtășanie. Spune-i lui Ahilie și lui Alexandru și presviterilor care urmează
să devină după moartea ta păstori ai Bisericii mele, să nu îndrăznească să îl
ierte”.
La Sinodul I Ecumenic, doi dintre Părinți, Hrisant și Musonie, nu au apucat să
semneze, pentru că au murit înainte de încheierea Sinodului. Atunci Părinții s-au
dus la cimitir și le-au spus: ”Părinți și frați, nu ați apucat să semnați dogmele,
așezăm acest Tomos înaintea voastră și, dacă socotiți de cuviință, semnați-l”.
Și, cu adevărat, a doua zi au deschis Tomosul și l-au găsit semnat și de cei doi cu
semnătura lor autentică.

La Sinodul al IV-lea Ecumenic, când ortodocșii și ereticii nu se

puteau pune de accord, au decis de ambele părți să pună cele două tomosuri pe
pieptul cinstitelor moaște ale Sfintei Efimia.Când mai târziu au deschis racla au
văzut și au rămas uimiți, pentru că Mucenița ținea tomosul ortodocșilor în brațe, iar
cel al ereticilor era aruncat la picioarele ei.
Sfârșitul ereziarhilor
Arie, în ciuda faptului că fusese condamnat, nu a încetat niciodată să provoace
tulburări și dispute în Biserică. De pildă, l-a convins cu viclenie pe împărat să îi
permită să liturghisească împreună cu Patriarhul Alexandru al Constantinopolului.
Iar Patriarhul, mâhnit, Îl ruga pe Cel Preaînalt în biserică să îl ajute în această
situație, în timp ce Arie, plecând de la palat, din pricina nevoii trupești s-a dus la un
closet. Acolo a fost găsit mort, cu măruntaiele vărsate afară.
Același lucru s-a petrecut și cu ereziarhul Nestorie, căruia, pentru blasfemiile sale, i-
a putrezit limba și i-a fost mâncată de viermi, în timp ce îi putrezea deopotrivă și
întregul trup. Mergând și el pentru nevoile trupești la closet, a început să Îl
blasfemieze pe Hristos și pe Maica Domnului. Pentru aceasta, îngerul Domnului l-a
lovit și i s-au vărsat, ca și lui Arie, toată măruntaiele, așa că și el și-a dat sufletul într-
o moarte plină de durere.
* gr. ανθρωπολάτρης, ”cel ce divinizează omul, închinător la om” (n. trad.)
Traducere: Mihail Ilie (G.O.)
Graiul Ortodox
La fel de importante sunt şi observaţiile Mitropolitului Nafpaktei şi Sfântului Vlasie,
Ierotheos, și ale  Părintelui Ioannis Romanidis
Ὀρθόδοξος Τύπος, 11 februarie 2011, nr. 1866, pp. 1, 6.
”Doar episcopii îndumnezeiţi întrunesc un
Sinod Ecumenic”
       Pr.  Ioannis Romanidis:    „Avem astăzi învăţătura despre infailibilitatea

 Sinoadelor Ecumenice. Această învăţătură a infailibilităţii Sinoadelor

Ecumenice, aşa cum se descrie ea astăzi, presupune că ar exista o instituţie a
Sinodului Ecumenic care să deţină infailibilitatea Bisericii … Nu există la Părinţi o
asemenea concepţie despre Sinodul Ecumenic. Desigur, Sinodul Ecumenic este
infailibil, dar nu este o instituţie infailibilă …
            Părerea că Părinţii unui Sinod Ecumenic sunt inspiraţi de Dumnezeu,
deoarece s-au întrunit în Sinod Ecumenic şi, prin urmare, adică, sunt inspiraţi de
Dumnezeu, eu, cel puţin, nu am găsit-o nicăieri …
            Dacă am avea 150 de episcopi care înainte de a merge la Sinod nu erau
inspiraţi de Dumnezeu, aceştia, care nu erau inspiraţi de Dumnezeu înainte de
Sinod, vor deveni inspiraţi de Dumnezeu după rugăciunea de deschidere a
Sinodului? Şi vor înceta să mai fie inspiraţi de Dumnezeu după încheierea
Sinodului?
            … aflăm de la ortodocşii contemporani că Sinodul Ecumenic este marea
autoritate a Bisericii şi pun la îndoială faptul că autoritatea sunt Părinţii Bisericii.
Adică au pus Sinodul mai presus de Părinţii Bisericii.
            Şi când cineva citeşte aceleaşi acte ale Sinoadelor observă că Sinodul
Ecumenic îi invocă pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii. De aceea spunem «cei 318 Părinţi
au spus» … Adică, atunci când ne gândim la un Sinod Ecumenic, pentru noi este un
Sinod al Părinţilor Bisericii”.
 Comentează Mitropolitul Nafpaktei, Ierotheos:

        „Faptul că Sinoadele Ecumenice sunt inspirate de Dumnezeu

este legat de prezenţa la acestea a Părinţilor care erau inspiraţi de Dumnezeu. Nu
Sinodul este inspirat de Dumnezeu ca instituţie, ci prin participarea la Sinod a celor
îndumnezeiţi … Din păcate, există unii astăzi care răstălmăcesc pe Părinţii
îndumnezeiţi şi aşează Sinoadele mai presus de Părinţi, câtă vreme este valabil
contrariul … Episcopii care au ajuns la vederea lui Dumnezeu, care Îl vedeau pe
Dumnezeu şi aveau comuniunea cu El şi prin aceasta deveneau Părinţi ai Bisericii,
constituie temeiul Sinoadelor Ecumenice”[1].
Este deci important să răspundem sincer la întrebarea: Câţi dintre Episcopii care vor
participa la un posibil Mare Sinod „au ajuns la vederea lui Dumnezeu”? Sunt
ei „teologi trăitori” sau „îndumnezeiţi”? Oponenţii desigur vor întreba dacă Duhul
Sfânt a încetat să lucreze în Biserică sau dacă s-au epuizat Sfinţii. Nu, desigur.
Există şi azi episcopi, clerici, monahi şi laici îndumnezeiţi. Dar în ce măsură sunt
ascultate vocile lor pline de discernământ de către ceilalţi episcopi care sunt
doar „urmaşi tronurilor”, nu şi „părtaşi obiceiurilor” Sfinţilor Părinţi? Câţi monahi
îndumnezeiţi sau văzători de Dumnezeu au fost aleşi în ultimii ani pentru a deveni
episcopi? Nu cumva înainte de pregătirea Marelui Sinod suntem datori să mergem
pe calea ascetică a curăţirii, ca să dobândim dumnezeiasca luminare şi să
participăm (…) la îndumnezeire, asemenea Sfinţilor Părinţi care au întrunit
Sinoadele Ecumenice?
mai multe aici →
https://graiulortodox.wordpress.com/2011/03/01/doar-episcopii-indumnezeiti-
intrunesc-un-sinod-ecumenic/
Aici puteți citi → 43) Arhimandritul Marcu Manolis, Evghenicul : ”Părintele
Marcu  arăta un respect deosebit şi preţuire faţă de pururea pomenitul
părinte Ioannis Romanidis, principal reprezentant al teologiei patristice în zilele
noastre, dar şi faţă de continuatorii operei sale, precum sunt Înalt Prea Sfinţitul
Mitropolit al Nafpaktei, Ierotheos Vlachos, părintele Maximos Lavriotis şi
părintele Gheorghios Metallinos.”
* gr. ανθρωπολάτρης, ”cel ce divinizează omul, închinător la om” (n. trad.)
Citi despre același subiect aici →
1 Conferința Panortodoxă Presinodală, care va fi convocată în anul 2015
http://www.pemptousia.ro/2014/04/cateva-ganduri-despre-sinaxa-intai-statatorilor-
bisericilor-ortodoxe/
2 Sinodul al VIII-lea Ecumenic condamnă ereziile papiste (Mitropolitul
Ierotheos Vlahos)
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/02/07/96-sinodul-viii-condamna-ereziile-
papiste/
3 MITROPOLITUL PIREULUI SERAFIM CERE RECUNOAŞTEREA OFICIALĂ A
SINOADELOR ECUMENICE ANTIPAPISTE
                 de către Sfântul şi Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe care se
pregăteşte
printr-o scrisoare a sa către Arhiepiscopul Atenei şi către Sinodul Permanent.
Sinoadele al VIII-lea şi al IX-lea Ecumenice au condamnat erezia Filioque, teologia
eretică a lui Varlaam, erezia despre harul creat şi au dat dreptate Sfântului Grigorie
Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, şi scrierilor sale despre „cei ce vieţuiesc cu
sfinţenie în isihie”[1]. Al VIII-lea Sinod Ecumenic, care condamnă de asemenea
ereziile papiste, a fost convocat de Marele Fotie.
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/28/40-ce-se-va-discuta-la-marele-
sinod-ecumenic-de-anul-viitor/
4 Prăznuirea Sinodului VIII Ecumenic – antipapistaș și anti filioque – instituită
local în Mitropolia Pireului
https://graiulortodox.wordpress.com/2014/02/10/176-praznuirea-sinodului-viii-
ecumenic-antipapistas-si-anti-filioque-instituita-local-in-mitropolia-pireului/
5 Pregatiri intense pentru “al optulea Sinod”
http://www.sfnectariecoslada.ro/2009/05/28/pregatiri-intense-pentru-%e2%80%9cal-
optulea-sinod%e2%80%9d/
6 Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism de Mitropolitul
Ieroteos Vlahos
https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/07/140-deosebirile-fundamentale-intre-
ortodoxie-si-papism-de-mitropolitul-ieroteos-vlahos/
7. PUNCTELE FUNDAMENTALE ALE DIFERENŢEI DINTRE BISERICA
ORTODOXĂ ŞI PAPISM (a doua temă din articol)
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/28/40-ce-se-va-discuta-la-marele-
sinod-ecumenic-de-anul-viitor/
8.  Sinodul Cadavrului
9. Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic
10. Statutul canonico-juridic al Patriarhiei Ecumenice  
 Graiul Ortodox