Sunteți pe pagina 1din 25

1

INTRODUCERE

Opera mantuitoare a Domnului Hristos trebuia sa continue in lume pina la sfirsitul
veacului>> (Matei XXVIII, 20). De aceea, a infiintat El acea societate divino-umana numita
Biserica, ce cuprinde pe toti credinciosii care cred in El, dindu-I de conducatori pe Apostolii
Sai, care la rindul lor urmau sa-si lase continuatori ierarhia bisericeasc. Aceasta - ca in orice
societate vazuta - formeaza biserica conducatoare, spre deosebire de poporul
dreptcredincios, care formeaza biserica ascultatoare[1].
Domnul Hristos si-a ales Apostolii in numar de doisprezece: <<Si cand s-a facut ziua, a
chemat la Sine pe ucenicii Sai, si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli>> (Luca
VI, 13; Matei S, 1; Marcu III, 14). Pe acestia, dupa inviere, I-a investit cu puteri speciale.
Mai intii, I-a sfintit prin Duhul Sfint: <<Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimis pe
Mine Tatal si Eu va trimit pe voi. Si zicind acestea a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh
Sfint>> (Ioan XX, 20-21), care sfintire s-a desavirsit la Pogorirea Duhului Sfant (Fapte II,
3-4).
Domnul Hristos a impartasit Apostolilor aceleasi puteri pe care le-a exercitat si El.
Puterea de a invata: <<Drept aceea, mergind, invatati toate neamurile, botezindu-I de
conducatori pe Apostolii Sai, care la rindul lor urmau sa-si lase continuatori, sfinti: <<Carora
veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi>> (Ioan XX, 23; Matei
XVIII, 18; I Corinteni IV, 1) si de a conduce pe credinciosi pe calea mintuirii: <<Cel care va
asculta pe voi pe Mine Ma asculta si cel care se leapada de voi, se leapada de Mine...>> (Luca
X, 32-33).
Apostolii au fost martori ai Invierii Mintuitorului si pietre de temelie ale Bisericii. In
calitate de martori ei nu au urmasi. Dar ca detinatori ai harului deplin de slujitori ai Bisericii,
ei si-au lasat urmasi pe episcopi, preoti si diaconi, pentru ca Biserica sa nu ramina fara
conducatori[2].
Domnul Hristos a mai ales si saptezeci de ucenici care aveau indatoriri asemanatoare
cu ale celor doisprezece: <<Domnul Hristos a ales alti saptezeci si I-a trimis cite doi inaintea
fetei Sale, in fiecare cetate si loc, unde insusi avea sa vina>> (Luca X, 1). Mai tirziu, apostolii
au ales sase diaconi: multimea a ales sapte barbati <<pe care i-a pus inaintea Apostolilor si
rugandu-se si-au pus mainile peste ei>> (Fapte VI, 6).
Deci, Biserica conducatoare se compune din episcopi, institutie de Apostoli la inceput;
precum au fost Tit si Timotei: <<Pentru aceasta te-am lasat in Creta ca sa indreptezi cele ce
mai lipsesc si sa asezi preoti prin cetati>> (Tit I, 5).
In legatura cu preotii se spune ca Sfintul Pavel <<hirotonea preoti in fiecare Biserica,
rugindu-se cu postiri>> (Fapte XIV, 23); iar lui Timotei I se atragea atentia de Sfintul Pavel:
<<Pira impotriva preotului sa nu primesti, decit numai din gura a doi sau trei martori>> (I
Timotei V, 19; cf. Matei 18, 16). De asemenea, precum s-a amintit, ei au instituit si diaconia
(Fapte VI, 6). Deci, episcopi, preoti, diaconi.







2
CAPITOLUL I
DESPRE IERARHIA BISERICEASC - INTERCONFESIONAL

In Noul Testament - precum s-a amintit - ierarhia este deosebita de popor si se da
printr-o chemare speciala. <<Si nimeni nu-si ia siesi cinstea aceasta, ci daca este chemat de
Dumnezeu, dupa cum si Aaron>> (Everi V, 4; Fapte XX, 28; I Corinteni XII, 28).
Si in Vechiul Testament preotia se da numai urmasilor lui Aaron, Core, Datan si
Abiron care au incercat sa fie preoti au fost pedepsiti (Numeri XVI, 31-32, 40), precum si
regele din Iuda, Ozia, care a incercat sa tamiieze (II Paralip. XXVI, 16-21).
Preotia se impartaseste printr-un dar special, acela al hirotoniei sau punerea miinilor,
cind se pogoara asupra candidatului in chip nevazut, harul Duhului Sfint. Astfel, in Sfinta
Scriptura se aminteste despre hirotonia primului episcop, Timotei: <<Nu fii nepasator fata de
harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea miinilor preotimii>> (I
Timotei IV, 14), sau <<Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel care este in tine prin
punerea miinilor mele>> (II Timotei I, 6). Privitor la preotie se arata: <<Nu pune prea degraba
miinile peste nimeni, nici nu te fa partas la pacatele altora>> (I Timotei V, 22; Fapte XIV,
23).

1. Preoia

Preotia trebuie sa aiba continuitate apostolica, adica ea nu poate fi impartasita decit de Apostoli si
de urmasii acelora care neintrerupt au primit harul din urmas in urmas. Adica harul care a lucrat,
incepind de la Apostoli in toti episcopii pina acum, lucreaza si prin rugaciunea episcopilor
hirotonisitori asupra noului hirotonit si va lucra si prin Tainele ce le va savirsi el ca episcop. Deci
preotia nu trebuie sa fie vreodata intrerupta si in Biserica ortodoxa nu s-a aflat niciodata vreo
intimplare [3].
Sfintirea episcopilor se face de mai multi episcopi, dupa pilda sfintirii Sfintului Pavel si Varnava
(Fapte XIII, 2-3), iar a preotilor si diaconilor de un episcop.
Preotii trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a putea primi Taina Hirotoniei. Ei trebuie
sa posede o integritate fizica si anumite calitati morale si intelectuale. <<Se cuvine episcopului sa
fie fara de prihana, barbat al unei femei, treaz, cuminte, cuviincios...>> (I Timotei III, 2-12; Tit I,
6). Sa aiba o pregatire speciala prin scolile respective, caci spune Sfintul Pavel << sa fie
destoinici si sa indemne la invatatura cea sanatoasa>>. (Tit I, 9).
Dupa primirea hirotoniei ei trebuie sa-si indeplineasca cu competenta si bune rezultate cele trei
imputerniciri - ca si ale Apostolilor - de a invata, de a sfinti si de a conduce[4].
Ei se bucura si de anumite drepturi. Mai intii de a fi retribuiti pentru munca lor, dupa cum invata
insasi Scriptura: <<Nici traista pe drum (sa nu luati), nici doua haine, nici toiag; ca vrednic este
lucratorul de hrana sa>> (Matei X, 10; Luca X, 7) sau in alt loc: <<Oare nu stiti ca cei care
savirsesc cele sfinte maninca de la templu si cei care slujesc altarului au parte de la altar? Tot asa
a poruncit Domnul si celor care propovaduiesc Evanghelia, ca sa traiasca in Evanghelie>> (I
Corinteni IX, 13-14; cf. si Deuteronom XXV, 4 si I Corinteni IX, 10-12; I Timotei V, 17).
3
De asemenea, preotii au dreptul la cinstea si repectul din partea pastoritilor: <<Ascultati pe
conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avind sa dea
de ele seama...>> (Evrei XIII, 17). Preotii se numesc parinti pentru pastoriti, iar acestia fii
duhovnicesti, pentru ca botezindu-i ii renasc sufleteste. <<Caci de ati avea zece mii de invatatori
in Hristos, totusi nu aveti multi Parinti; caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos>> (I
Corinteni IV, 15).
In Noul Testament, deci si in Biserica, preotia are trei trepte: episcopii, preotii sau prezbiterii si
diaconii, existenti inca din timpul Apostolilor. Episcopul care are deplinatatea tuturor drepturilor
bisericesti este urmasul Apostolilor, - precum acestia detineau cel mai inalt grad in preotie,
asemanatori Arhiereului Vechiului Testament - Apostolii au hirotonit pe primii episcopi : Tit in
Creta (Tit I, 5) si Timotei in Efes.
Preotii sint urmasii celor saptezeci de ucenici (Luca X, 1), existenti si pe timpul Apostolilor. Erau
mai mici decit episcopii, caci primeau hirotonia de al acestia (Tit I, 5; I Timotei V, 22) ii
pedepseau si ii rasplateau. Intre episcopi si preot erau pe timpul Apostolilor unele confuzii de
nume: si episcopul si preotul se numeau uneori episcopi (I Timotei III, 2; Fapte XX, 28), pentru
ca erau si unul si altul administratori, supraveghetor. Totusi, in fapt, in concret se facea deosebire,
caci episcopul administra o eparhie, iar preotul o parohie.
Diaconii (Fapte VI, 6), desi slujitori ai maselor si ajutatori ai preotilor aveau si alte insarcinari de
predicatori: exemplu Sfintul Stefan (Fapte VII), sau diaconul Filip (Fapte VIII, 5). Ei erau
hirotoniti.
In legatura cu ierarhia bisericeasca sacramentala traditionala s-a operat o sciziune intre crestini. O
parte din destinatate - biserica protestanta, despartita de romano-catolicism in secolul XVI -
respinge preotia sacramentala ortodoxa, sustinind si practicind preotia universala; adica preotia
poate fi indeplinita de toti credinciosii. Iar oficiul de conducator al Bisericii, al comunitatii ii
incredinteaza comunitatea, chiar daca se da printr-o binecuvintare, totusi aceasta nu este
hirotonie. Caci toti crestinii sint preoti, preotia este universala, spun ei. Aceasta credinta gresita a
influentat si influenteaza si astazi pe multi crestini de la noi. Iata citeva citate pe care se sprijina
ei: <<Si voi insiva, ca pietre vii, sa fiti ziditi casa duhovniceasca, spre preotia sfinta ca sa aduceti
jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos>> (I Petru II, 5). Si mai departe:
<<Iar voi sinteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfint, popor agonisit de Dumnezeu,
ca sa vestiti in lume bunatatile Celui care v-a chemat din intuneric, la lumina Sa cea minunata>>
(I Petru II, 9).
Insa credinta altor culte referitoare la preotia universala - dupa invatatura ortodoxa - se sprijina pe
exegeza diferita de a noastra a celor doua versete amintite. Caci, in primul citat (I Petru II, 5),
preotia se interpreteaza ca si celelalte atribute <<pietre vii>> si <<casa duhovniceasca>> in mod
figurat. Adica, <<preotia sfinta>> este sinonima in mod figurat cu botezul. Voi sinteti <<preotie
sfinta>>, inseamna ca voi crestinii sinteti botezati si aveti o preotie spirituala, putind sa aduceti
jertfe duhovnicesti lui Dumnezeu: rugaciuni, voturi, duh umilit. Deci, nu este vorba de preotie, ci
de botez.
In (I Petru II, 9) apostolul citeaza un verset din Vechiul Testament prin care arata ca crestinii au
preluat locul vechilor evrei prin care acestia erau socotiti popor al lui Dumnezeu. Astfel in
Vechiul Testament se spune: <<Deci, de veti asculta glasul meu si de veti pazi legamintul Meu
dintre toate neamurile, imi veti fi popor ales ... preotie imparateasca si neam sfint>> (Iesire XIX,
5-6). Poporul lui Israel a fost ales dintre celelalte neamuri si socotit poporul lui Dumnezeu;
4
<<preotie imparateasca>> adica apartinind marelui imparat; <<neam sfint>>, inseamna pus
deoparte, in slujba lui Dumnezeu.
Toate aceste atribute revin crestinilor prin jertfa Mintuitorului Hristos. Crestinii sint, la rindul
lor, <<semintie aleasa>>>, adica un popor ales dintre popoarele pagine si dintre iudei
prin dragostea lui Hristos spre a deveni fiii adoptivi ai lui Dumnezeu; <<preotie
imparateasca>> inseamna ca crestinii prin botez si mirungere devin imparati si preoti in
sens duhovnicesc, misiuni avute de Domnul Hristos si transmise lor prin harul Duhului
Sfint. Caci Domunul Hristos care are aceste doua demnitati de Imparat si Preot de la
Tatal era necesar ca si crestinii, care se trag de la Hristos, ca din Imparat, sa fie de neam
imparatesc si ca din Preot sa fie preotie. Ca urmare a acestui har, crestinii sint in sens larg
si <<preoti>> si <<Imparati>>. <<Neam sint>> arata ca prin alegere si prin alegere si
prin <<nastere de sus>> crestinii sint sfintii de Dumnezeu prin har si consacrati slujirii
Lui. In sfirsit, prin <<popor agonisit>> se arata ca crestini sint un popor rascumparat prin
singele Mintuitorului, devenind proprietatea lui Dumnezeu, incredintindu-li-se o misiune
speciala in lume.
In acest mod, toti crestinii sint chemati la rolul misionar de a vesti <<bunatatile>>, adica
adevarurile revelate ale lui Dumnezeu, Care I-a chemat pe crestini de la viata lor
intunecata, pagina, la lumina crestinismului.
Merita relevat faptul ca, desi in citatul amintit (Iesire XIX, 5-6), din Vechiul Testament
tot poporul evreiesc era numit <<preotie imparateasca>>, totusi ei aveau o preotie
speciala, sacramentala care era din neamul lui Aaron si din tribul lui Lebie si erau
deosebiti de popor.
Tot astfel si la crestini, desi numiti in sens larg preoti, toti crestinii, preotii sint o
categorie speciala, deosebiti de popor. Acest fapt il confirma acelasi Apostol, spunind:
<<Pe preotii cei dintre voi ii rog ca unul ce sint impreuna preot... pastoriti turma lui
Dumnezeu, cercetind-o nu cu sila, ci cu voie buna...>> (I Petru V, 1-2).
Deci, in citatele de mai sus preotia universala insemna botezul crestin care apartine
tuturor crestinilor si nu preotia sacramentala, care apartine bisericii conducatoare[5].
Se mai spune de crestinii influentati de protestantism ca preotii nu au dreptul sa fie
retribuiti, pentru ca Domnul Hristos a spus Apostolilor Sai cind I-a trimis la
propovaduire: <<Tamaduiti, pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti...in dar ati luat, in
dar sa dati>> (Matei X, 8).
Insa ca in orice profesiune preotii trebuie sa fie retribuiti, nu pentru harul ce-l ofera ci
pentru munca ce o depun in slujba lor si pentru pregatirea ce si-au cistigat-o prin efort si
cheltuiala. De asltfel, insusi Mintuitorul o confirma in aceeasi cuvintare catre Apostoli:
<<Vrednic este lucratorul de hrana sa>> (Matei X, 10; Luca X, 7; I Corinteni IX, 13-14; I
Timotei V, 17).
5
Se mai afirma ca este o gresala a numi pe preot <<parinte>> si invatator caci Mintuitorul
a oprit in mod hotarit, spunind : <<Voi sa nu va numiti rabbi ca unul este invatatorul
vostru: Hristos, iar voi toti sinteti frati...>> (Matei XXII, 8-10).
Aici Mintuitorul indeamna pe Apostolii Sai sa nu se mindreasca ca fariseli carora le
placea sa se numeasca invatatori adica conducatori de scoli si curente, caci in acest fel s-
ar distruge unitatea credintei. Insa, Sfintul Pavel numea pe Corinteni fiii intru credinta, iar
el se numea parinte (I Corinteni IV, 15), precum s-a amintit. Iar in alt loc spunea: <<Si pe
unii I-a pus Dumnezeu in Biserica: intii apostoli, al doilea prooroci, al treilea invatatori (I
Cor. XII, 28). Iar alta data sfatuia pe crestini sa-i asculte pe invatatorii lor (Evrei XIII,
17).
Aceiasi crestini mai afirmau ca preotii nu trebuie sa invete in scoli si nici nu trebuie sa fie
invatati, caci atit Mintuitorul cit si Sfintul Pavel au condamnat intelepciunea lumeasca:
<<Te slavesc pe Tine, Parinte Doamne al cerului si al pamintului, ca ai ascuns acestea de
cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor>> (Matei XI, 25). Iar Sfintul Pavel
afirma: <<Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o>> (I
Corinteni I, 19).
Cei <<intelepti>> pe care-i vizeaza aici Mintuitorul cit si <<intelepciunea lumii>> despre
care aminteste Sfintul Pavel sint acei care invatau intelepciunea pagina de pe acele
vremuri, inteleptii sceptici care nu puteau primi credinta crestina. Iar pruncii (Matei XI,
25) erau Apostolii care erau oameni simpli, dar care primeau invatatura crestina direct de
la Domnul Hristos.
De altfel, Mintuitorul nu putea sa blameze adevarata intelepciune, caci El spusese
Apostolilor Sai <<Fiti intelepti ca serpii si blinzi ca prumbeii>> (Matei X, 16). Preotii
trebuie sa invete in scoli pentru ca Sfinta Scriptura are unele texte greu de inteles (II Petru
III, 16).
Se mai imputa preotilor ca ei au datoria sa fie exemple de moralitate, precum se spune la
I Timotei III, 2-6, amintite mai inainte, in timp ce ei sint de obicei certati cu morala.
Trebuie sa observam ca credinta crestina invata ca lucrarea harica a preotilor nu este in
legatura cu starea lor morala ci cu harul lor. Tainele lucreaza prin ele insele si nu in
functie de moralitatea celor ce le oficiaza. De altfel, Mintuitorul spunea despre farisei ca
ei trebuie sa fie ascultati in ceea ce spun, dar nu pot fi urmati in ceea ce fac (Matei XXII,
3). Totusi, exista multi preoti modesti si nestiuti care sint la inaltimea chemarii lor,
adevarate exemple pentru credinciosi si care nu fac caz de faptele lor.
Se mai aminteste in legatura cu ierarhia bisericeasca ca episcopii si preotii trebuie sa fie
casatoriti. <<Se cuvine episcopului sa fie fara de prihana, barbat al unei femei...>> (I
Timotei III, 2); sa nu aiba haine deosebite, blamate de Mintuitorul in persoana fariseilor
(Matei XXIII, 5) si nici par lung, care-i ocara, precum afirma Sfintul Pavel: <<Nu va
invata insasi firea ca pentru barbat, daca isi lasa parul lung este oricare?>> (I Corinteni
XI, 14).
6
Dar si aceste afirmatii sint gresite. In privinta casatoriei episcopilor, acestia au fost
casatoriti pina la sinodul din Niceea (325). Insa, pentru ca atasamentul lor sa fie mai
strins fata de Biserica s-a hotarit ca ei sa fie necasatoriti.
Mintuitorul n-a osindit portul fariseilor, pentru ca acesta era prevazut in Vechiul
Testament, printre hainele preotilor (Iesire XXVIII, 4), ci pentru ca purtau cele prescrise
de lege cu ostentatie, cu mindrie. Mai mult, Domnul Hristos vorbea de portul fariseilor,
cind inca nu erau preoti ai Noului Testament.
Imbracamintea preotilor este un semn distinctiv, amintind haina lunga numita hiton pe
care o purta Mintuitorul si pentru care la rastignirea Sa soldatii au aruncat sorti (Ioan
XIX, 23-24). Parul si barba pe care le poarta preotii amintesc de barba si parul pe care le
purtau nazireii Vechiului Testament, ca si Domnul Hristos. Cit despre parul lung amintit
de Sfintul Pavel (I Corinteni XI< 14), acesta nu se refera la preoti, ci la barbatii care vin
la Biserica, la rugaciune.
Deci ierarhia bisericeasca, deosebita de popor, este o institutie fundamentata temeinic
scripturistic, adica traditionala si absolut necesara pentru mintuirea credinciosilor.
2. Primii episcopi
Iudeii care triau pe vremea lui Iisus erau nelmuriti cu privire la cine a fost El.
Credeau c era un profet mort venit iar pe pmnt. Discipolii au dovedit pn si ei c sunt
n stare s nu-L nteleag pe Hristos, asa cum a fcut-o multimea care L-a urmat. Iisus
ns i-a spus lui Petru c diferenta dintre ntelegerea sa si orbirea multimii nu st n
inteligenta lui Petru, nici mcar n credinta sau n buntatea lui; ci Dumnezeu a fost Cel
Care a ales s-i reveleze adevrul lui Petru si celorlalti Apostoli, nainte ca acesta s fie
revelat altora. Petru si ceilalti aveau o sarcin special si li s-a dat o cunoastere aparte a
lucrurilor.
Dumnezeu i-a ales pe Petru si pe ceilalti Apostoli ntr-un fel aparte pentru a
ntemeia Biserica Sa vesnic pe pmnt. Hristos si-a petrecut cea mai mare parte a vietii
sale misionare pregtind si nvtnd Apostolii pentru aceast misiune istoric. Departe de
a fi fost egalitar n folosirea timpului, Hristos si-a dedicat mare parte din energiile sale
pregtind un grup select, ales, de viitori lideri. n alte cuvinte, potrivit relatrilor din
Evanghelie, majoritatea timpului El si-a petrecut-o edificnd si pregtind pe cei care
urmau s conduc Biserica, mai degrab dect s nvete o mas de indivizi.
Iisus a promis Bisericii sale prigoana, dar si izbnda. Iadul nsusi va declara rzboi
Bisericii, dar nu va avea putere asupra ei. (Matei 16.18). ntocmai precum Tatl l-a ales
pe Fiu, tot astfel Iisus i-a ales pe Apostoli s-I continue munca. Aceasta a fost, n mod
evident, ntelegerea de ctre Apostoli a misiunii lor, de vreme ce documentele istorice ale
Bisericii din vechime arat limpede c, nainte de a muri, Apostolii au nceput s-si caute
succesori. [6]
7
Iisus le-a dat apostolilor puterea special de a lega si dezlega pe pmnt, ca si n
cer (Matei16.19). Dac credem scrierile Noului Testament si adevrul Printilor, Hristos
nsusi a dat autoritate Bisericii si puterii ei pe pmnt. nc de la nceputuri Printii
Bisericii au respectat si dat ascultare modelului lui Hristos de autoritate n guvernarea
Bisericii[7]. Si, asa cum am vzut n epistolele Sf. Ignatiu, Printii au aprat cu strsnicie
autoritatea bisericeasc, la fel cum Petru, Pavel si ceilalti Apostoli au fcut-o naintea lor.
Documentele istorice arat c Biserica din vechime avea aceeasi pozitie fat de
autoritatea si legitimitatea apostolic. n Didahiile Apostolilor (din anii 80-140) aflm:
Alegeti dintre voi episcopi si diaconi vrednici de numele Domnului, oameni smeriti si
nu iubitori de bani, plini de adevr si ncercati; pentru c ei v vor sluji ca profeti si
nvttori. Nu i dispretuiti, cci ei sunt vrednici de cinste, la fel ca profetii si
nvttorii[8].
La o dat chiar mai timpurie (75-80) pe cnd amintirea Apostolilor era si mai vie,
Sf. Clement al Romei, care fusese hirotonisit de ctre Apostolul Petru, si care fusese
numit si instruit de el personal, scria n mod explicit despre succesiunea episcopal:
Hristos a poruncit ca darurile si slujbele s fie tinute nu n neglijent sau n dezordine, ci
la o vreme bine rnduit. Mai mult dect att, El a hotrt, prin vointa sa suprem, unde
si de ctre cine s fie ele tinute, astfel ca totul s fie fcut n sfintenie, potrivit bunei Sale
plceri, si s fie bine primit de ctre ElMarelui preot, ntr-adevr, i se rezerv sarcini
aparte, preotului i se d si lui un loc bine definit, iar levitilor li se rezerva slujbe speciale.
Omul laic este legat prin laicitatea lui. Fie ca fiecare dintre noi, fratilor, s fim
bineplcuti lui Dumnezeu si s avem o constiint limpede, nu nclcnd buna rnduial a
slujirii SaleApostolii au primit evanghelia pentru noi de la Domnul nostru Iisus
Hristos; iar El a fost trimis de Dumnezeu. Hristos, prin urmare, este de la Dumnezeu, iar
Apostolii sunt ai lui Hristos. Amndou aceste potriviri sunt, asadar, din voia
DomnuluiApostolii nostri au stiut prin Domnul nostru Iisus Hristos c va fi o btlie
mare pentru scaunul episcopal. Din aceast pricin, primind aceast deplin ncredintare,
ei au numit pe cei deja pomeniti, iar apoi au adugat pe altii, ca, n cazul c acestia vor
muri, s rmn cineva care s-i nlocuiasc[9].
Sf. Ignatiu de Antiohia este socotit ca Printe apostolic pentru c i-a fost ucenic
Apostolului Ioan. Cum am vzut, n timpul cltoriei sale de la Antioh spre Roma, unde
s-a svrsit martiriul su, Ignatiu a scris sapte epistole n care a subliniat si aprat nu doar
succesiunea apostolic, ci si ordinul divin dat de Dumnezeu adevratei Biserici, Sfinte,
Sobornicesti si Apostolesti.
La ceasul martiriului su, Sf. Ignatiu a tratat continuitatea apostolic cu atta
important nct si-a petrecut ultimele zile pe pmnt aprnd cu strsnicie forma
bisericeasc de guvernmnt stabilit de Hristos. n anul 110 scria: Cci Iisus, viata
noastr inseparabil, este voia Tatlui, la fel cum episcopii, care au fost numiti n toat
lumea, sunt ai lui Hristos. Se cade, asadar, ca voi s triti n pace cu vointa episcopului.
S fim cu bgare de seam, deci, ca s dm ascultare lui Dumnezeu, spre a nu ne opune
episcopilor.
8
Este limpede c trebuie s l privim pe episcop ca pe Domnul nsusi. ntr-adevr, cnd
dai ascultare episcopului asa cum I-ai da lui Iisus Hristos, voi veti tri nu dup ale
omului, ci dup voia lui Iisus Hristos, cel care a murit pentru noi, ca prin credinta n
moartea Lui s fim noi nsine izbviti de moarte. Tot asa fie ca s-i respectati pe
diaconi asa cum L-ati respecta pe Iisus Hristos, asa cum si ei l respect pe episcop ca pe
un tat, pe preoti ca pe un consiliu al Domnului, al Apostolilor. Fr acestea nu se poate
vorbi de Biseric. Cel care este n sanctuar este pur, cel care este n afara lui nu este.
Altfel spus, oricine ar actiona fr un episcop, fr preoti si fr diaconi, nu are constiinta
curat[10].
Sf. Irineu, al doilea episcop din Lyons si ucenic al lui Polycarp, acesta din urm fost
discipol al Sf. Ioan Evanghelistul, scria n 180: Cci Biserica, desi dispersat peste toat
lumea pn la captul pmntului, a primit de la Apostoli si de la discipolii lor credinta
ntr-Unul Dumnezeu
Biserica, primind aceast propovduire si aceast credint, desi este rspndit n toat
lumea, este cu toate acestea pzit, ca si cum ar ocupa o singur casEa proclam
adevrul n armonie, l nvat si l pred mai departe ca si cnd ar avea o singur gur.
Pentru c, n timp ce limbile pmntului sunt diverse, autoritatea traditiei este una si
aceeasi Nici unul din conductorii bisericilor, orict de mare le-ar fi puterea sau
elocventa, s nu nvete altfel, pentru c nimeni nu este mai presus de nvttor[11].
Este absurd s credem c cei care, ca Sf. Ignatius si Sf. Irineu - mostenitorii directi
ai nvtturii Apostolilor - au nteles gresit credinta crestin si rnduiala divin a
guvernrii bisericesti care le fusese propovduit. Este de-a dreptul o arogant s
presupunem c noi, dou mii de ani mai trziu, am sti mai bine care este planul lui
Dumnezeu cu rnduiala bisericeasc dect cei care i-au ascultat pe Apostoli si pe cei din
a doua generatie de episcopi crestini, multi dintre ei martirizati pentru credinta lor. Si
totusi, ni se cere s acceptm exact contrariul, anume c adevratul crestinism al Bisericii
primare este crestinismul Protestant, individualist si schismatic[12].
Sunt destui care trivializeaz autoritatea special dat lui Iacov, care a fost primul
episcop al Bisericii n Ierusalim, lui Petru si altor Apostoli si episcopi pe care ei i-au
numit, spunnd c aceast autoritate a fost dat tuturor crestinilor. Aceast credint a
fost, desigur, cauza anarhiei Anabaptiste si privatizrii credintei de ctre Quakeri[13]. n
aceste conditii, cuvintele clare ale Mntuitorului (Ioan 20.21-23) si pierd orice valoare,
pentru a nu mai pomeni de ntelegerea practic a guvernrii bisericesti de ctre prima
generatie de crestini, si toti cei care le-au urmat, pn la rebela er Protestant a trecutului
apropiat. Tot astfel Epistolele lui Pavel ctre biserici nu-si mai au nici un rost. n Epistole
vedem cum Pavel, Petru si ceilalti asteptau ca cei crora le erau adresate s li se supun.
Fr o structur organizat si o disciplin bisericeasc n Biserica primar, nssi
existenta Epistolelor nu se justific.


9
3. Ierarhia patriarhal
Exist voci care sustin c ierarhia patriarhal a Bisericii a fost doar un 'fenomen cultural',
o reflectie a societtii 'patriarhale' n care a trit Hristos. Aceste voci sunt de prere c
trebuie s depsim granitele civilizatiei antice si s 'aducem la zi' nvttura lui Hristos
pentru a satisface preferintele moderne pentru o religie 'corect din punct de vedere
politic'. Afirmatie care, n mod logic, ridic o problem interesant. Dac Iisus este Fiul
lui Dumnezeu, Creatorul Care 'i-a fcut parte brbteasc si parte femeiasc' (Facerea
1.27), atunci de ce nu a prevzut Dumnezeu nevoia de a instrui Biserica s se modeleze
dup politica sexelor si preferintele sexuale schimbtoare ale fiecrei succesive epoci?
Conducerea de ctre femei nu a fost necunoscut pe vremea lui Hristos. El a amintit de
Regina Sudului care a venit s aud ntelepciunea lui Solomon. Si chiar mai mult:
Scripturile iudaice sunt pline de eroine, asa cum Biserica istoric este plin de Sfinte
Maici, de sfinte egale n duhovnicia lor cu Sfinsii Printi si cu sfintii.
Asa cum scrie Sheldon Vanauken, "Din dou una: sau Dumnezeu Tatl a gresit si
acum s-a rzgndit, sau Iisus Care a fost Dumnezeu ntrupat nu a fcut voia Tatlui.
Prima variant e pueril. A doua implic negarea faptului c Iisus a fost Dumnezeu
ntrupat.
Orice argument pentru hirotonisirea femeilor care este bazat pe idea c Sfntul Duh
cluzeste Biserica spre un nou adevr ascunde o alt eroare - cele saizeci de generatii
nedrepttite de femei. Sunt de prere ca aceasta nu este posibil fr negarea
ntruprii"[14].
Dac Iisus a fost 'limitat' de cultura n care a trit, cum mai poate El s fie Dumnezeu?
Iar dac El nu este Dumnezeu ntrupat prin vointa liber a unei femei, binecuvntata
Maria, Maica Domnului, atunci la ce ar mai conta ce face Biserica Sa? Biserica devine
astfel o alt sect a crei credint este n desarte 'scripturi'; si nc una plin de sexism si
homofobie. Si nc: pe ce temei se cere 'aducerea la zi' a Bisericii, fie prin renuntarea la
succesiunea apostolic, prin acceptarea avorturilor, sau prin denuntarea preotiei brbtesti
de ctre cei care se pretind parte din 'continuitatea istoric' a Bisericii cnd perenitatea
adevrului crestin a fost una din trsturile Bisericii de-a lungul istoriei sale?[15] Dac
Iisus este Fiul lui Dumnezeu, asa cum nvat Biserica, si dac El a ntemeiat Biserica Sa
Una, Sfnt, Soborniceasc si Apostoleasc pentru a dura 'n vecii vecilor', cum se face
c Protestanti schismatici, Romano-Catolici modernizati si chiar unii 'Ortodocsi'
protestantizati nu recunosc importanta succesiunii apostolice, rnduiala bisericeasc si
autoritatea ierarhic ce ntretin disciplina bisericeasc si puritatea doctrinei?[16]
n Biserica veacurilor rspunsul dat ('asa a fost dintotdeauna') este de fapt
rspunsul legitim. Biserica sustine c sunt adevruri neschimbabile si care nu sufer nici
o mbunttire. Aceasta este adevrat n special n ceea ce priveste hirotonisirea femeilor.
Una din obiectiile fundamentale aduse hirotonisirii femeilor este aceeasi ca n cazul
aprrii Bisericii mpotriva iconoclastilor. Hristos S-a ntrupat. Pentru crestinii Ortodocsi
ncarnarea nu este o 'idee' sau un 'simbol', este un fapt istoric. Totul n viat si n modul
10
de Rugciune al Bisericii Ortodoxe este menit s sublinieze caracterul istoric al
ncarnrii. De aceea avem icoane. Hristos a venit n trup si icoana sa, icoanele sfintilor
Si, ale martirilor, ale apostolilor, ale Mamei Sale, stau mrturie caracterului istoric al
venirii Sale.
Dar avem totodat si icoane vii. n liturghie preotii si episcopii sunt reprezentantii lui
Hristos n fata altarului. Preotul si episcopul nu sunt reprezentri ale unei idei abstracte, ei
sunt icoane ale unei persoane istorice care a venit pe pmnt: Fiul lui Dumnezeu.
Dumnezeu, potrivit Bisericii Ortodoxe, este n afara timpului si spatiului. Totusi,
aceasta nu schimb faptul istoric potrivit cruia, atunci cnd El S-a artat n trup, a venit
ca parte brbteasc, nu sub forma unui simbol androgin al 'omenirii'. Nu pictm icoane
cu un Hristos femeie pentru c Hristos a fost brbat. Nu putem avea preotese care s l
reprezinte pe istoricul Fiu al lui Dumnezeu asa cum nu putem tolera reprezentarea ca
brbat a binecuvntatei Fecioare Maria, acceptnd n acelasi timp c ea a fost o persoan
istoric, o femeie care a ales s fie Purttoare de Dumnezeu.
n mod firesc Protestantismul (si Romano-Catolicismul liberal modern) tinde s fie
iconoclastic pentru c 'crestinismul' modernizat si laicizat nu mai afirm caracterul istoric
al Noului Testament. De fapt, el a ncercat activ s transforme continutul Sfintei Traditii
si al Scripturii n nimic mai mult dect un vag simbolism religios. Aceasta este de altfel
teologia 'liberal'. Dar Ortodoxia respinge pozitia iconoclast a liberalismului ct si
abordarea deconstructivist a religiei. n timp ce crestinii Ortodocsi afirm tainele
credintei, ei afirm totodat si pe istoricul Iisus si ntruparea Sa. Desi n Hristos 'nimeni
nu e brbat sau femeie' de vreme ce mntuirea apartine tuturor, n egal msur, credinta
Orotdox afirm c Hristos nsusi a stabilit rnduiala ierarhiei n Biseric. De aceea
Biserica respinge iconoclasmul, orict de deghizat s-ar manifesta, fie sub forma spargerii
icoanelor, abordrii deconstructiviste a Scripturii, sau 'androginizrii' icoanelor vii.
Preotii si episcopii despre care Sf. Ignatiu ne relateaz stteau la altar n locul lui Hristos.
Hirotonisind femeile, Protestantii 'liberali' spun: 'Hristos nu a venit n trup, masculinitatea
sa nu conteaz, El este doar un simbol a ceva mai cuprinztor'.
ns pentru Ortodocsi masculinitatea lui Hristos conteaz, asa cum feminitatea
Mariei conteaz. Crestinismul sau este o credint istoric sau nu e nimic. Nu putem crede
c Hristos a aprut magic. Credem c El a crescut asa cum creste ftul unui om n
pntecele unei femei, c Dumnezeu a venit n trup, n realitate, n timp si spatiu, c nimic
ceea ce Dumnezeu ia asupra Sa nu e o greseal, nu e zadarnic sau fr rost.
Distrugerea icoanelor, falsificarea preotiei si demitizarea sacramentelor pn la ale
considera niste simple simboluri distrug mrturia crestin a faptului ncarnrii. Oamenii
par s stie, n mod misterios, instinctiv, c asa stau lucrurile chiar dac si-au pus sau nu
aceste probleme. Cum altfel s explicm scandalul iscat de pierderea attor membri n
denominatiile care au hirotonisit femei? Oamenii simt c ceva sacru a fost profanat atunci
cnd politica sexelor a invadat religia. Si mai stiu c o religie 'modernizat' care ncearc
s 'tin pasul cu vremea' si-a pierdut puterea moral. Si de aceea actioneaz n consecint.
11
Vzut din aceast perspectiv cruciada ideologic a miscrii feministe pentru
legitimitate trebuie oprit la usa Bisericii Ortodoxe. Biserica nu poate s devin jucria
miscrii de 'corectitudine politic'. Si nici nu poate ngdui unei minoritti academice din
seminariile sale, ori ctorva preoti sau episcopi cu o oarecare constiint politic s
risipeasc dou mii de ani de certitudine moral de dragul respectabilittii oferite de elita
academic politizat de azi, puternic angajat n cruciada anti-ierarhic.
Cruciada lansat pentru a conforma Biserica ideologiei sexelor din ziua de azi este
o cruciad dus pentru a face Biserica s se aplece n fata Cezarului din momentul
prezent. Nu ar strica s ne amintim c omul poate cstiga o ntreag lume, inclusiv
respectabilitatea academic, si cu toate acestea si poate pierde sufletul. Probabil este de
asemenea bine s plasm chestiunea hirotonisirii femeilor si aceea a limbajului
'atotcuprinztor' ntr-un context mai larg: asaltul feminist si homosexual mpotriva naturii
nssi. ncercarea de a rstlmci nvttura si mrturia unei preotii brbtesti de veacuri
este tot una cu ncercarea de a andronginiza nu doar Biserica, dar si pe Dumnezeu.
Dumnezeu, nvat Biserica ortodox, din ratiuni tainice a ales s se reveleze ca tat. A
accepta hirotonisirea femeilor sau a impune Bisericii asa-zisul limbaj liturgic
atotcuprinztor, neutru echivaleaz nu doar cu a nega hotrrea lui Dumnezeu de a Se
revela ca Tat si de a-L trimite pe Fiul su, dar si cu a respinge prezenta real si continu
a lui Hristos n Biserica Sa.
Limbajul liturgic 'atotcuprinztor' si hirotonisirea femeilor nu sunt cu nimic mai
revolttoare pentru constiinta crestin si pentru sensul istoriei dect a o picta pe Maria ca
brbat. Este, aceasta, o form de graffiti liturgic care discrediteaz idea permanentei
transcendente, misterioase. Este distrugerea trecutului fr a oferi nimic de durat care s
nlocuiasc certitudinile de veacuri pierdute.
Este regretabil c pn si ctiva 'Ortodocsi' au fost prinsi n capcana cruciadei
feministe si au nceput s joace volei politic cu tezaurul de nenlocuit al Bisericii.
Credinciosii Ortodocsi si marea majoritate a preotilor si episcopilor au rezistat n
unanimitate hirotonisirii femeilor. Dar o minoritate zgomotoas de 'Ortodocsi'
academicieni, vulnerabil spiritului vremii, a ncercat s nceap 'dialogul' n ceea ce
priveste 'chestiunea femeii n biseric' ntr-un fel asemntor cu cel n care anumite
cercuri feministe Anglicane si episcopale au insinuat o chemare feminist la hirotonisirea
femeilor n comunittile lor la nceputul anilor 1970. Astfel de crturari 'Ortodocsi'
precum Elisabeth Behr Siegel (Clerul feminin in Biseric) si Susan Ashbrook Harvey au
cerut n mod deschis renuntarea la aceast traditie veche n Biseric[17].
Biserica Ortodox a fost istoriceste gardianul iconografiei crestinismului si garantul
continuittii istorice a mrturiei apostolice si ierarhice a comunittii purttoare de Hristos
pe pmnt. A irosi aceast mostenire datorit jocurilor de natur academic sau 'teologic'
e tot una cu a-i ncununa cu laurii victoriei pe iconoclastii vremurilor noastre. A permite
'politicii sexelor' din ziua de azi - o toan de moment n cel mai bun caz, o tiranie fascist
a impusei 'corectitudini politice' n cel mai ru caz - s ptrund n sanctuarul Ortodox
echivaleaz cu a pngri, a desacraliza altarul, a-i ofensa pe credinciosi, a dezbina
Biserica si a diminua autoritatea moral a Ortodoxiei.
12
4. Succesiunea apostolic
Primii Protestanti au recunoscut importanta succesiunii apostolice si continuitatea
istoric a preotiei brbtesti[18]. Si totusi, dac privim la comunittile Protestante de azi
cu greu ne dm seama c succesiunea apostolic a fost o chestiune de prima important
pentru toate figurile proeminente din istoria Bisericii. I-a preocupat pn si pe Protestanti,
n ncercrile lor disperate de a rationaliza si legitimiza noile lor 'traditii', pentru a umple
golul creat prin abandonarea Sfintei Traditii din vechime[19] .
Printii Bisericii au nvtat c doar prin nentrerupta continuitate a mrturiei
Bisericii si Scripturilor Ei putem ajunge la o cunoastere istoric si confirmat a lui
Hristos si a felului n care putem s I ne nchinm. Sf. Irineu scria: "Am primit harta
mntuirii noastre de la nimeni altcineva dect de la cei prin care ne-a venit Evanghelia.
ntr-adevr, ei au fost cei dinti care ne-au predicat evanghelia, iar mai apoi, prin voia lui
Dumnezeu, ne-au transmis-o prin Scripturi, spre a fi temelia si stlpul credintei
noastreEste deci cu putint pentru fiecare din fiecare biseric [local] care doreste s
cunoasc adevrul s contemple traditia Apostolilor care a fost fcut cunoscut n toat
lumeaSuntem n msur s i enumerm pe cei care au fost investiti episcopi de ctre
Apostoli si pe succesorii lor pn n vremea noastr: brbaticrora li s-au dedicat
bisericileEi doreau ca toti aceia si urmasii lor, crora li s-a ncredintat autoritatea, s fie
desvrsiti si fr repros" [20].
Dac Iisus este ntr-adevr Domn, dac Petru a bine grit, zicnd: 'Tu esti Hristosul,
Fiul Dumnezeului Celui viu' (Matei 16.16) atunci, potrivit Sfintei Traditii, Biserica se
cade s I se nchine n felul n care El a dorit iar Apostolii, autorii Scripturilor si Printii
au nvtat. "Paharul binecuvntrii, pe care-l binecuvntm, nu este, oare, mprtsirea cu
sngele lui Hristos? Pinea pe care o frngem nu este, oare, mprtsirea cu trupul lui
Hristos? Ca o pine si un trup suntem cei multi; cci toti ne mprtsim dintr-o pine' (1
Corinteni 10. 16-17)
Scriind cu mult nainte de finalizarea Canonului Noului Testament, Sf. Irineu a stiut
exact ceea ce a nvtat Biserica si pe a cui autoritate se sprijinea credinta sa: "Cnd, prin
urmare, avem astfel de dovezi, nu este necesar s cutm la altii adevrul care se obtine
cu usurint din Biseric. Cci Apostolii, precum un om bogat depune ntr-o banc, au
investit n Biseric toate ale adevrului; si oricine voieste si poate extrage de acolo apa
vietii. Cci ea este intrarea vietii, n vreme ce toti ceilalti nu sunt dect hoti si
prdtoriDac ar fi vreo disput asupra vreunei chestiuni, nu se cuvine oare s
recurgem la cele mai vechi Biserici cu care Apostolii erau familiari, si s extragem din
ele ce e clar si sigur cu privire la acea chestiune? Dar dac Apostolii nu ne-ar fi lsat
scrieri? Nu ar fi necesar s urmm rnduiala traditiei, care s-a transmis celor crora li s-au
ncredintat Bisericile?"[21]
Documentele istorice ale Bisericii si scrierile Printilor din vechime demonstreaz
c, mult nainte de ncheierea Canonului Noului Testament, chiar nainte ca unele din
crtile Noului Testament s fie scrise, autoritatea ierarhiei apostolice n Biseric a fost
bine definit. Astfel stnd lucrurile, ne putem ntreba pe bun dreptate dac toate
13
chemrile de azi la schimbri n Biseric, n special n ceea ce priveste politica sexelor si
'mputernicirea' nu tin mai mult de vremurile moderne dect de eruditie, pentru a nu mai
vorbi de conceptele traditionale de spiritualitate. Cererile pentru 'mputernicirea'
feminist sun strident n slujba Celui Care a spus: "Cei din urm vor fi cei dinti".
Ca si cum ar fi anticipat att haosul Protestant al opiniei schismatice ct si puterea
nelegitim investit ntr-un singur 'pap', Ciprian din Catargina scria n anul 250: "Din
vremea aceea [a numirii apostolilor de ctre Iisus] hirotonisirea episcopilor si proiectul
Bisericii aveau s se dezvolte de-a lungul timpului, cci Biserica este ntemeiat pe
episcopi si fiecare fapt a Bisericii este controlat de ctre acesti conductori. De vreme
ce aceasta s-a stabilit printr-o lege divin, privesc cu uimire cum ndrzneala pripit a
unora de a scrie epistole ca si cnd ar fi n numele ntregii Biserici. Fereasc
Dumnezeus ngduie celor czuti n eroare s se numeasc Biseric."[22]
Asa cum multe din scrierile din vechime Printilor Bisericii arat ct se poate de clar,
Biserica s-a definit ntotdeauna ca o realitate ierarhic dar si ontologic. Asa cum scrie
George Florovski: "Printii nu s-au ocupat att de mult de doctrina Bisericii tocmai
pentru c realitatea minunat a Bisericii a fost deschis viziunii lor spirituale. Nu
definesti ceea ce este evident de la sine."[23]
Biserica nu s-a definit niciodat drept un haos de individualism spiritual, si cu att mai
putin drept un iures de douzeci si trei de mii de denominatii btndu-se pentru un petec
de gazon, fiecare din ele narmate cu interpretarea sa subiectiv a Scripturilor si 'traditiile'
sale auto-proclamate. Dar Biserica istoric nu s-a aflat nici sub talpa unui dictator sau a
unui pap 'infailibil'.
Biserica istoric nvat c are un cap si acela este Hristos. C Hristos a numit lideri
niste oameni care s-I slujeasc apostolic. Asa cum o familie are o mam si un tat care
pstreaz ordinea n treburile copiilor, liderii crestini autentici nu sunt auto-proclamati, la
fel cum nu au fost nici fii lui Aron din Vechiul Testament. Ci mai degrab autoritatea lor
este transmis de la o generatie spiritual la alta asa cum o mam si un tat transmit
mostenirea lor copiilor.[24]
Biserica primar a tinut o socoteal precis a episcopilor care 'au urmat Apostolilor'
n fiecare episcopie. De exemplu, Eusebiu, n Istoria Bisericii scris n secolul al IV-lea
se referea ntotdeauna la cte un episcop, numindu-l al doisprezecelea, al douzecilea etc.
'de dup Apostoli' pentru a arta c acel episcop era legitim sau c o anumit nvttur
era autentic.
Pn n anul 393 canonul nou testamentar al Scripturii a fost cu aproximatie
stabilit.[25] Printii Bisericii au respins multe sute de scrieri crestine timpurii care
rivalizau cu crtile asupra crora s-a czut de acord s fie incluse n Noul Testament.
Cnd Printii au respins anumite scrieri aceasta s-a ntmplat pe baza Sfintei Traditii -
'doctrina apostolic' la care se referea Sf. Luca, autorul Faptelor. Episcopii Biserici, nu un
'pap' au decis care crti s fie incluse si care respinse, la fel cum tot episcopii au aprat
doctrina crestin n cadrul sinoadelor ecumenice, rspunznd ereticilor care s-au
ndeprtat de nvtturile Apostolilor.
14
n numai ctiva ani de la nltarea la Ceruri a lui Hristos, succesiunea apostolic a
episcopilor a devenit nu doar practica Bisericii, asa cum o demonstreaz numirea Sf.
Iacov, 'fratele' lui Hristos, ca Episcop al Bisericii din Ierusalim, ci ea avea s fie aprat
de ctre Printii Bisericii ca pe o component esential a nvtturii si vietii crestine.
Asa cum scrie Eusebiu: "Dup martiriul lui Iacov si capturarea Ierusalimului care i-a
urmat, s-a nscut traditia de neclintit c acei apostoli si discipoli ai Domnului care erau
nc n viat s-au adunat din toate prtile si s-au alturat celor de acelasi neam cu
Domnul - cci multi dintre ei mai triau nc. Apoi s-au vorbit si l-au ales n unanimitate
pe Simion, fiul lui Cleopa, pomenit n Evanghelie (Ioan 14.25, Luca 24.18), ca vrednic
succesor al lui Iacov pe scaunul episcopal al Ierusalimului."[26]
Policrat, Episcop de Efes, i-a scris lui Victor, Episcop de Roma n anul 180, referitor la
Sf. Ioan Evanghelistul, care si-a ncheiat viata ca episcop el nsusi: "Si iat-l pe Ioan, cel
pe care l-a tinut la piept Domnul si care a devenit preot jertfitor [sacrificiul fr de snge
al mprtsaniei] purtnd coiful [semnul episcopal], martir [a fost ntemnitat pentru
Hristos] si dascl; si el odihneste n Efes."[27]
Si nc: "Era o putere a Duhului Sfnt prin toate mdularele trecnd, un suflet se afla n
toateiar conductorii nostri [episcopii] slujeau ceremonii cu toat pompa iar preoti
hirotonisiti [slujeau] tainele si riturile maiestuase ale Bisericiidac putem spune astfel,
cu ochii nostri ni se d s vedem c traditiile vremilor timpurii sunt demne de crezut si
adevrate."[28]
Pentru a falsifica faptele istoriei strvechi a Bisericii, acceptate att de Biserica
Rsritean ct si de cea Apusean pn n anul 1054, este nevoie de un slalom printre
multe oprelisti chinuitoare, hermeneutice. Calvin si Luther au nteles aceasta foarte bine,
de vreme ce si-au petrecut o mare parte din viat citnd din anumiti Printi ai Bisericii
precum Sf. Augustin, cu scopul de a-si dovedi caracterul 'apostolic'. Abia mai trziu,
Protestanti ca Anabaptistii au ncercat s renunte pn si la pretentia de a fi parte din
Biserica istoric. Ca s evitm ierarhia de autoritate a Bisericii, prin care episcopi si
preoti ai Bisericii se afl n direct, nentrerupt continuitate cu Apostolii, ar trebui s
ignoram nvttura limpede a lui Iisus, faptele si nvttura Apostolilor, Printii Bisericii
si mrturia istoriei bine documentate a Bisericii primare, asa cum a fost ea pstrat de
istorici precum Eusebiu.
Potrivit nvtturii Sfintei Traditii, Biblia este ea nssi o mrturie sigur a Bisericii
si a traditiei ei istorice si apostolice. E si firesc s fie astfel: autorii Bibliei au fost inspirati
de acelasi Duh Sfnt care mai trziu avea s cluzeasc Biserica. La urma urmei din
Sfnta Traditie apostolic s-au nscut si Noul Testament si doctrinele Bisericii.
Documentele istorice sunt fr echivoc. Prin Biseric s-a renuntat la crtile considerate
false pentru a putea fi incluse n Canonul Noului Testament. Din Traditia vie a rugciunii
euharistice s-a nscut Noul Testament, nu din apatice exegeze biblice practicate de multi
'teologi' moderni. Canonul Noului Testament avea s fie transmis pn la noi intact
tocmai de ctre acei episcopi si martiri care au aprat Sfnta Traditie. Si ncepnd cu
episcopi ca Iacov, doctrine acceptate de toti crestinii aveau s fie formulate ca rspuns
ereticilor care s-au deprtat de la Sfnta Traditie a Bisericii. Aceasta citim de altfel n
15
Faptele Apostolilor si aflm n documentele istorice. Dac Protestantii spun c desi poate
c toate acestea sunt adevrate, ele nu conteaz, ar trebui s accepte atunci c ar fi primii
din cei care se consider crestini care cred c existenta Bisericii nu are nici o important
n cutarea personal a sfinteniei si mntuirii. Iar dac Romano-Catolicii de azi afirm c
'infailibilitatea' papei este un 'fapt de istorie', este greu de crezut c vor gsi dovezi n
acest sens n istoria Bisericii primare. ntr-adevr, toate dovezile par s vorbeasc despre
o guvernare colegial a Bisericii nc de la nceputuri. ntr-un fel, chestiunea
'infailibilittii' papei este similar cu aceea a 'infailibilittii' Bibliei. Amndou erorile
neglijeaz importanta cluzirii Bisericii de ctre Duhul Sfnt.




































16
CAPITOLUL II
BISERICA - INTERCONFESIONAL

Inca din primele trei secole, organizatia Bisericii a avut un rol important in viata si
activitatea ei. Plecand de la mici comunitati imprastiate prin cateva provincii si izolate in
departarea si autonomia lor, Biserica s-a constituit in unitati provinciale organizate
sinodal formand la inceputul secolului al IV-lea un organism care se intindea aproape in
tot Imperiul.
Ierarhia bisericeasca - este de origine divina de la Mantuitorul (Evr. VII, 12), care a si
indicat intreita forma a ierarhiei in: apostoli, prooroci si invatatori (I Cor. XII, 28) ; apoi
Apostolii le-au denumit pentru uzul bisericesc: episcopi, presviteri si diaconi (Fapte,
XIV, 23; I Tim. III, 1 si 8; V, 17 ; Tit I, 5 -7).
In vremea Parintilor Apostolici, cele trei trepte ierarhice apar bine deosebite si
caracterizate. Dupa Fer. Ieronim si Sfantul Ioan Gura de Aur deosebirea dintre preoti si
episcopi era mica pe vremea Sfintilor Apostoli. Insa in timpul Sfantului Ignatiu,
deosebirea intre treptele clerului era deja precisa si cunoscuta, incat inlatura orice
indoiala asupra rolului si autoritatii lor in Biserica.

1. Unitatea n biseric

Biserica nvat c, inevitabil, crestinii se vor ofensa ntre ei. Hristos a prevzut
aceasta si a stabilit mijloace prin care diferentele de opinie pot fi rezolvate fr a se pune
n pericol unitatea Bisericii.
"De-ti va gresi fratele tu, mergi, mustr-l pe el ntre tine si el singur. Si, de te va
asculta, ai cstigat pe fratele tu. Iar de nu te va asculta, ia cu tine nc unul sau doi, ca
din gura a doi sau trei martori s se statorniceasc tot cuvntul. Si de nu-i va asculta pe ei,
spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, s-ti fie tie ca un pgn si vames.
Adevr v griesc: oricte veti lega pe pmnt vor fi legate si n cer si oricte veti dezlega
pe pmnt vor fi dezlegate si n cer. V mai spun c dac doi dintre voi se vor nvoi pe
pmnt asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de ctre Tatl Meu Cel ce este
n ceruri. C unde sunt doi sau trei adunati ntru numele Meu, acolo sunt si Eu n mijlocul
lor." (Matei 18:15-20)
Sitund acest paragraf n contextul cruia i apartine, Iisus le vorbea discipolilor,
conducerea de mai trziu a Bisericii istorice. Iisus a stabilit o anumit rnduial pentru a
rezolva disputele despre care Biserica nvat c sunt urmare a pcatului, chiar si n
adevratul si legitimul Trup al lui Hristos.
Iisus nsusi a respectat ceea ce era nainte. Pe vechea lege testamentar El avea s
cldeasc propria sa norm de disciplin bisericeasc. Iisus a preluat din Deuteronom
19.15 ceea ce avea s devin baza reconcilierii ntre credinciosi n era crestin: "orice
pricin s se dovedeasc prin spusa a doi sau trei martori".[29] Ceea ce Hristos a
ntemeiat a fost un sistem colegial, nu o 'papalitate'.[30]
Biserica nvat crestinul c atunci cnd se simte nedrepttit de un alt credincios, ori
cnd are vreo diferent doctrinal sau de opinie cu un alt credincios, nu este liber s-si
fac singur dreptate, si cu att mai mult s recurg la serviciile unui tribunal secular. De
asemenea, el nu este liber nici s creeze o schism rupndu-se de Biseric sau ntemeind
'biserica' lui personal.
17
Iisus a stabilit o abordare dup rnduial a disputelor survenite n rndul Bisericii.
Metoda lui Iisus de a instaura dreptatea n rndul credinciosilor nu are nici o baza
experimental a bunelor sentimente ori a unor 'cuvinte speciale de ntelepciune' de la
Dumnezeu. Si nici nu este ntemeiat pe decretele magice sau 'infailibile' ale cte unui
'pap'. Ea este nrdcinat n sistemul juridic iudeu al Vechiului Testament. Toate
disputele trebuie duse n fata martorilor, pentru ca 'fiecare pricin s se dovedeasc'
printr-o rnduial sinodal.
2. Rnduiala n Biseric

Biserica, potrivit Sfintei Traditii Ortodoxe, nu este dictatura unui singur om, nici
anarhia haotic a intereselor personale. Autoritatea ei st n corpul sinodal de episcopi
care se afl n succesiune istoric direct cu Apostolii.[31] Acesta este sistemul de
guvernare bisericeasc de la Hristos ncoace. Din pcate, aceast ordine divin a fost, n
parte, alterat n decursul veacurilor, n Biserica de rit latin, datorit exagerrilor si
coruptiei autorittii papale, ce aveau s duc Biserica Roman n erori grave,
diminundu-i credibilitatea. Aceste erori au generat reactia Protestantilor mpotriva
Bisericii Apusene istorice.
Si totusi, aceste tragedii s-ar fi putut evita. Biserica a nvtat c atunci cnd exist
diferente de opinie n interiorul ei, iar dezbaterile rationale n fata sinodului colegial al
martorilor nu rezolv conflictul, pasul urmtor este s te ndrepti spre un corp de si mai
nalte autoritti bisericesti: episcopii. Acolo autoritatea ierarhiei apostolice va sustine din
nou chestiunea n cauz si cazul va fi audiat nc o dat. Asa s-a ntmplat n cele sapte
sinoade ecumenice atunci cnd pretentiile ereticilor au fost fcute cunoscute, cnd au fost
combtute si raportate la Sfnta Traditie si n cele din urm solutionate. Dac cineva este
excomunicat, disciplinat sau dac si mrturiseste pcatele si se cieste - toate acestea se
petrec prin decizia Bisericii.
Dac vreunul din cei care particip la disput nu se supune sistemului de guvernare
bisericeasc instituit de Hristos si refuz s respecte autoritatea investit n Biseric, acea
persoan este pe bun dreptate 'ca un pgn si ca un vames' (Matei 18.17) Pentru ea fie
anatema.
Sf. Ioan Gur de Aur scria: "Preotii au primit o putere pe care Dumnezeu nu a dat-o
nici ngerilor nici arhanghelilor. Li s-a spus: 'tot ce veti tine legat pe pmnt, va fi legat si
n cer, tot ce veti dezlega, dezlegat va fi'. Domnitorii au, ntr-adevr, puterea s lege, ns
ei pot lega doar trupurile. Preotii ns pot tine legate si sufletele n cer si pe
pmnt"[32]
Iisus si-a instruit Biserica s se supun autorittii date de El liderilor apostolici,
preotilor si episcopilor care le-au urmat. "V spun c tot ceea ce veti lega pe pmnt s
fie legat si n ceruri si tot ceea ce veti dezlega pe pmnt s fie dezlegat si n ceruri"
(Matei 18.18). Iisus se referea la faptul c a dat o real autoritate duhovniceasc ierarhiei
bisericesti, reprezentat la acel timp de Discipoli. "Si apoi Iisus le-a vorbit din nou: 'Pace
vou! Precum Tatl M-a trimis pe Mine, asa v trimit si Eu pe voiDac veti ierta
pcatele orisicui, iertate vor fi, dac le veti tine, tinute vor fi'." (Ioan 20.21-23)
Biserica si autorittile ei, episcopi si preoti, au o autoritate special dat lor de Iisus
(Iacov 5.14-15). Asa cum vedem - din scrierile timpurii ale Printilor, din relatrile lui
Luca despre Biserica primar n Faptele Apostolilor - aceasta a fost ntelegerea Bisericii
nc de la nceputurile ei. Biserica nu este un sistem egalitar, o competitie la care poate
18
participa oricine, si cu att mai putin un sistem 'democratic'. Autoritatea sa nu este dat de
puterea de a guverna dup toanele oamenilor. Standardele ei morale nu sunt rezultatul
unui sondaj de opinie. Menirea Bisericii nu este de a face pe fiecare fericit.
n Biserica istoric Dumnezeu l investeste cu autoritate pe Hristos drept cap al ei,
apoi pe Apostoli, delegatii lui Hristos, apoi episcopii si preotii care sunt urmasii
Apostolilor. Ca si familia, Biserica este o ierarhie (1 Petru 5.1-4). Este o institutie creat
de Dumnezeu, nu de om.[33] Capul ei este doar Hristos, nu un episcop atotputernic, un
pap sau un patriarh. Este parte dintr-o rnduial bine stabilit, extern, cereasc. Nu este
o institutie omeneasc care poate fi falsificat, asa cum Arca din vechiul Legmnt nu a
putut fi desacralizat de ctre filistini. Structura Bisericii istorice nu are nimic n comun
cu tertipurile politice, moderne, cu nscocirile 'corecte din punct de vedere politic', ci a
fost stabilit de la nceputuri ca o institutie rnduit, neschimbtoare, asa cum o confirm
si celelalte scrieri ale Bisericii primare.
Corneliu, episcop de Roma n 249 scria despre structura Bisericii din Roma de la
acea dat: "Poate s fie doar un singur episcop [n fiecare localitate] ntr-o Biseric
Soborniceasc [universal istoric], n care [n Roma, de exemplu] sunt patruzeci si sase
de prezbiteri, sapte diaconi, sapte subdiaconi, patruzeci si doi de acoliticantori si
portari"[34]
Eusebiu descrie cum Biserica primar l-a nfruntat pe episcopul rebel Novatus.
Acesta a initiat o actiune unilateral, fr aprobarea celorlalti episcopi ai Bisericii. I-a
excomunicat pe crestinii care s-au lepdat de credint sub torturile persecutorilor romani
dar care s-au cit mai trziu si au cerut sa fie reprimiti n Biseric: "Pentru a rezolva
situatia un sinod de anvergur s-a adunat n Roma si a adunat saizeci de episcopi, precum
si un mare numr de prezbiteri si de diaconiRezultatul a fost o decizie unanim prin
care Novatus, cei din anturajul luisi toti cei care au crezut de cuviint s-i tolereze
atitudinea de ur si neomenie fat de frati crestini, s fie exclusi din Biseric, iar acei frati
care au avut nenorocirea s se poticneasc, s fie tratati si vindecati cu doctoria
pocintei."[35]
n adevrata Biseric istoric si apostolic exist un sistem permanent de guvernare
bisericeasc. Acest fapt este ilustrat si de exemplul relatat de Eusebiu n legtur cu
disciplinarea lui Novatus. Potrivit lui Hristos, acest sistem este ratificat de autoritatea
cereasc si functioneaz din vremea Bisericii primare.
Sf. Petru a recunoscut autoritatea special cu care au fost investiti episcopii si
preotii n Biseric. Acesta le-a scris prezbiterilor, episcopilor si preotilor, spunndu-le c
dac si fac datoria bine, vor fi rspltiti din plin n ceruri: " Pe cei dintre voi care sunt
preoti i ndemn eu, cel mpreun-preot si martor al patimilor lui Hristos si prtas al slavei
ce va s se descopere: Pstoriti turma lui Dumnezeu ce vi s-a dat n seam, veghind
asupra ei nu de nevoie, ci de bunvoie, dup Dumnezeu, nu pentru cstig rusinos, ci din
tragere de inim, nu ca si cum ati fi stpnii celor care v-au czut la sorti, ci voi fcndu-
v pilde turmei. Iar cnd se va arta Mai-marele pstorilor, veti primi cununa cea
nevestejit a mririi." (1 Petru 5:1-4)
Petru a pus pe noii prezbiteri pe aceeasi treapt de autoritate cu el nsusi. "Cel
mpreun-preot si martor al patimilor lui Hristos" este felul n care se identific Petru. De
bun seam c Petru i ndeamn pe episcopi si pe preoti s duc mai departe munca de
pstorire n acelasi fel n care Hristos l-a povtuit pe el nsusi. Este evident c Petru este
'mpreun-preot', nu un 'pap': "Pstoriti turma lui Dumnezeu ce vi s-a dat n seam,
19
veghind asupra ei nu de nevoie, ci de bunvoie, dup Dumnezeu, nu pentru cstig
rusinos, ci din tragere de inim, nu ca si cum ati fi stpnii celor care v-au czut la sorti,
ci voi fcndu-v pilde turmei. (1 Petru 5:2-3)
Dac pstorii turmei, crora le scrie Petru, nu ar avea nici o putere, ndemnurile sale
nu ar avea nici un sens. Abuzurile potentiale pe care Petru i povtuieste s le evite -
cstigul necinstit sau 'asuprirea' multimii n loc de pstorirea prin propriul exemplu - sunt
posibile doar atunci cnd pstorii au autoritate. Petru a avut, desigur, autoritate s
porunceasc. A stiut c si ceilalti prezbiteri (episcopi si preoti) aveau autoritate real pe
care se cuvenea s o pzeasc si s nu abuzeze de ea. Dar nssi povata pe care Petru a
dat-o pstorilor - aceea de a nu asupri pe ceilalti credinciosi - este, ironic, pcatul
papalittii 'infailibile', politizate, al crei temei istoric se afl n chiar autoritatea lui
Petru.[36]
Este interesant c una dintre cele mai vehemente denuntri ale abuzului de putere de
ctre episcopul de la Roma vine chiar din partea unuia din cei mai venerati 'papi'. Sf.
Grigore cel mare scrie: "prelatii acestui Scaun episcopal pe care prin voia Domnului l
slujesc, au avut onoarea de a fi numiti universali de ctre venerabilul Sinod de la
Calcedon. Si totusi nici unul nu si-a dorit s fie numit cu acest titlu, nici s pun stpnire
pe acest nume neinspirat, ca nu cumva, datorit functiei sale pontificale s nu ia asupra sa
ntreaga glorie, negnd-o astfel pe a celorlalti confrati ai si"[37]

3. Schisma

Unul din motivele pentru care schisma - sau abuzul de putere - a fost privit drept un
pcat att de ngrozitor n Biserica primar si pentru care este nc considerat astfel de
credinciosii Ortodocsi de azi este c submineaz colegialitatea episcopal si puterea lor
de a-si exercita autoritatea pe care Iacov si ceilalti episcopi au investit-o n urmasii lor. (1
Corinteni 1.10-17)
Nu este nevoie de prea mult perspicacitate pentru a ntelege c planul lui
Dumnezeu pentru Biserica Sa nu include si haosul nepocit al celor douzeci si trei de
denominatii Protestante a cror anarhie rival a fcut ca orice pretentie de adevr absolut
s par acum ridicol n ochii lumii. Nu e nevoie nici mcar s fii teolog sau jurist pentru
a ntelege c ntr-o Biseric divizat nu poate fi loc pentru disciplin. ntr-o Biseric
divizat fie de haosul Protestant, fie de dictatura papal, crestinii nu pot da ascultare
nvtturii explicite a lui Hristos despre cum s-si rezolve disputele. Pe de o parte nici nu
exist o astfel de Biseric la care s se adreseze, pe de alta exist doar un monarh
pmntean. Potrivit Sfintei Traditii nu se poate vorbi de rnduial crestin n absenta
unittii crestine. Si mai mult chiar, ierarhia legitim istoric nc mai exist cu nentrerupte
si verificabile legturi mergnd pn n vremea Apostolilor. De aceea existenta
denominatiilor Protestante este un afront continuu la pretentiile Bisericii istorice. De
aceea rebeliunea Protestantismului este un pcat att de mare si de tragic. n fine, de
aceea monarhia papal politizat continu s fie o pricin de sminteal ntre Bisericile din
Rsrit si din Apus, indiferent dac este vorba de un 'pap bun' sau nu.
Protestantii si Romano-Catolicii, desi au citit Epistolele lui Petru, A Doua Epistola a
lui Ioan si Epistola lui Iuda nu par s fi retinut repetatele avertizri cu privire la cei care
'le fgduiesc libertatea, n timp ce sunt ei nsisi robi stricciunii' (2 Petru 2.19).
Avertismentele mpotriva dezbinrilor, vrajbei, abuzurilor asupra altora si schismei sunt
20
att de frecvente n Noul Testament nct chemarea la unitate bisericeasc, ordine si
smerit colegialitate pot fi considerate tema principal a Epistolelor. Si totusi, Protestantii
si cei care sprijin o papalitate dictatorial, 'infailibil' nu par s discearn lucrurile.
Protestantismul a abandonat Biserica istoric si autoritatea apostolic. De aceea
formele lui de slujire sunt desacralizate iar doctrina sa a ajuns un scandal haotic. nssi
existenta acestei miscri este o invitatie la anarhie, la fel cum papalitatea Romano-
Catolic este o invitatie la serii ntregi de coruptie si rebeliune. Istoria Bisericii Apusene
de dup 1054 o demonstreaz cu prisosint.[38]
Protestantismul nu si justific existenta n nici un fel, iar mrturia clar a istoriei
este o mustrare la adresa inventiei apusene a unei 'infailibile' si politizate papalitti.
Alternativa, adevrat Biserica Ortodox istoric, este nc prezent, asa cum ntotdeauna
a fost fr ntrerupere nc din vremea lui Hristos. Protestantii sunt liberi s devin
Ortodocsi si astfel s se alture rdcinii si ramurilor Bisericii apostolice. Romano-
Catolicii sunt si ei liberi s se ntoarc acas. Numai buna credint prost nteleas,
mndria, protejarea anumitor interese individuale sau ignoranta le-ar sta n cale.[39]
Cnd Hristos a spus: "Dac doi dintre voi se vor nvoi pe pmnt asupra unui
lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de ctre Tatl Meu Cel Ce este n ceruri." (Matei
18.19), El vorbea foarte specific Discipolilor si urmasilor lor apostolici, asa cum se poate
vedea din orice studiu orict de fugar asupra contextului nvtturii sale, n special asa
cum apare n lumina lui Ioan 20.21-23. Pavel a recunoscut autoritatea Apostolilor cnd a
plecat spre Ierusalim pentru a li se prezenta n urma convertirii sale dramatice pe drumul
spre Damasc.
Episcopii si preotii pot s cad de acord n ce priveste disciplina n Biseric,
doctrina, pot s accepte cinta celui care si mrturiseste pcatele. Modelul guvernrii
bisericesti stabilit de Hristos nu se bazeaz pe decizia unui 'pap' atotputernic, fie el din
Roma ori din Tulsa, Oklahoma, vorbind 'infailibil', ex-cathedra, sub forma unui mini-
pap evanghelic, unei denominatii sau unui imperiu para-bisericesc, ori interpretndu-si
'Biblia' infailibil n afara contextului Bisericii.
Asa cum am vzut de la Eusebiu, autoritatea Bisericii Ortodoxe este colegial; cnd
'doi sau trei', n pozitii de legitim autoritate apostolic, hotrsc ceva, 'va fi legat att pe
pmnt ct si n cer'. n astfel de cazuri, se va stabili ceea ce hotrsc Apostolii si
episcopii, succesorii lor n Biseric. Asa au aprat doctrinele cele sapte sinoade
ecumenice -doctrine pe care Protestantii oricum le accept, desi nu vor s recunoasc
autoritatea celor care le-au aprat de erori. n felul acesta a functionat Biserica Ortodox
de-a lungul veacurilor, din vremea lui Hristos. "Aceasta s-a fcut pentru a corecta
schisma, ca nimeni s nu poat s sfrtece Biserica lui Hristos, apropiind-o la sine."[40]
"Atunci Iisus le-a zis iarsi: Pace vou! Asa cum Tatl M-a trimis pe Mine , tot
astfel si Eu v trimit pe voi. Si zicnd acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh
Sfnt! Crora le veti ierta pcatele, li se vor ierta; crora le veti tine, tinute vor fi." (Ioan
20. 21-23)
Marele Printe al Bisericii, Sf. Ioan Gur de Aur, reflectnd la cuvintele lui Iisus,
avea s articuleze pozitia Bisericii Ortodoxe de veacuri: "Preotii au primit o putere pe
care Dumnezeu nu a dat-o nici ngerilor, nici arhanghelilor".
Poate s par surprinztor, n special pentru cei crescuti n denominatiile Protestante,
c potrivit Sfintei Traditii, planul lui Hristos pentru Biseric nu a fost haosul,
21
individualismul sau schisma. "Dar mai nainte de toate, voi pe aceasta s-o stiti: nici o
prorocie a Scripturii nu se tlcuieste dup socoteala fiecruia." (2 Petru 1.20)
Asa cum Sf. Ciprian din Cartagina scria, interpretarea personal a Scripturii
dovedeste ca acea persoan sau congregatie local nu este parte din adevrata Biseric a
lui Hristos. El spunea: "Avem ncredintarea c numai n Biseric, unde preotii au fost
numiti de ctre legea evanghelic si prin hirotonisirea Domnului li se ngduie s boteze
si s ierte pcatele. n afara civilizatiei, totusi, nimic nu poate fi legat sau dezlegat, acolo
unde nu se afl nimeni s lege sau s dezlege."[41]
Biserica nvat c Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, nu al haosului. Citim c
"pmntul era netocmit si gol. ntuneric era deasupra adncului si Duhul lui Dumnuzeu
Se purta deasupra apelor" (Facerea 1.2). Dumnezeu a adus ordinea din haos (1 Corinteni
3.4). Dumnezeu a creat brbatul si femeia (1 Corinteni 7:1-16), pe fiecare cu un rol unic,
bine rnduit, egal dar diferit si sinergic (1 Corinteni 14:34-35). Dumnezeu a stabilit
printii drept capi ai casei (Efeseni 5:22-33 si 6:1-40). Dumnezeu a ales pe iudei s fie
poporul su ales si tot El i-a folosit s aduc la rnduiala Adevrului pe cei aflati n
dezordinea pgn (Romani 4:1-25). Dumnezeu Si-a trimis pe Unul Fiul Su - nu pe niste
fii rivali - s ntemeieze Sfnta Biseric Una, Soborniceasc si Apostoleasc (Ioan 1.1-5)
("Cred ntr-Una Sfnta Soborniceasc si Apostoleasc Biseric / Mrturisesc un Botez
pentru iertarea pcatelor"). Dumnezeu a ales anume doisprezece Apostoli. Cnd Iuda a
fost nlocuit de ctre Matias aceasta s-a ntmplat dup rnduiala dat de Dumnezeu
(Faptele Apostolilor 1.23-26). Pavel a fost confirmat si trimis de autoritatea Bisericii
apostolice din Ierusalim, unde Iacov a prezidat ca episcop. Pavel nu a primit nici o
chemare personal pe care s n-o mai fi auzit nimeni altcineva de felul "Domnul a vorbit
inimii mele asa si asa". Anania de asemenea a auzit chemarea de la Dumnezeu si l-a
prezentat pe Pavel Discipolilor n Ierusalim. Abia atunci a fost Pavel trimis de ctre
Biseric (Faptele Apostolilor 13.2-3).
n Faptele Apostolilor 13.1-4 citim c "erau n Biserica din Antiohia profeti si
nvttori: Barnaba si Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cireneul, Manain, cel care
fusese crescut mpreun cu Irod tetrarhul, si Saul. Si pe cnd slujeau Domnului si
posteau, Duhul Sfnt a zis: Osebiti-Mi pe Barnaba si pe Saul, pentru lucrarea la care i-am
chemat. Atunci, postind si rugndu-se, si-au pus minile peste ei si i-au lsat s plece.
Astfel c ei, trimisi de Duhul Sfnt, au cobort la Selucia si de acolo au plecat cu corabia
la Cipru." Saul (Sf. Pavel) si Barnaba nu au primit nici o chemare particular de la Duhul
Sfnt pentru a deveni evanghelisti. Liderii Bisericii au auzit chemarea. De fapt, trimiterea
de ctre acestia a lui Pavel este prezentat drept un act al Duhului Sfnt care singur
cluzeste Biserica adevrat. Vocea ierarhiei din Ierusalim si vocea Duhului sunt
prezentate ca una si aceeasi.
Pavel a continuat precum a nceput. Nu a pornit s converteasc oameni la o auto-
inventat 'biseric paulin', cum a fcut Luther, care a ntemeiat 'biserica lutheran', sau
Calvin, ai crui urmasi sunt cunoscuti sub numele de 'calvinisti.' Pavel ns a pstrat
unitatea autorittii apostolice care i-a fost ncredintat. ntr-adevr, o mare parte din
scrierile pauline sunt dedicate mustrrii schismaticilor. nainte de a prsi o localitate n
care fcuse ctiva convertiti, aflm c Pavel a "hirotonit preoti n fiecare Biseric,
rugndu-se cu postiri" (Faptele Apostolilor 14.23). Cu alte cuvinte, i-a hirotonisit pe
altii lideri, episcopi ai Bisericii n acelasi fel n care fusese el nsusi trimis.
22
Autoritatea bine rnduit a Apostolilor si a noilor episcopi hirotonisiti, preoti si
prezbiteri a fost stabilit n Biserica de la nceputuri. Putem vedea c ordinea n care
Hristos a hirotonisit n Biseric (Matei 16.18-19) a fost, ntr-adevr, urmat din cele mai
timpurii zile ale Bisericii. De exemplu n felul n care disputa n jurul tierii mprejur a
fost rezolvat: "Dar unii din eresul fariseilor care deveniser credinciosi s-au ridicat
zicnd c aceia trebuie s-i taie mprejur si s le porunceasc a pzi legea lui Moise.
Drept aceea, apostolii si preotii s-au adunat s cerceteze aceast pricin. Si multa
cercetare fcndu-se, s-a ridicat Petru si le-a zis: Brbati frati, voi stiti c din primele zile
Dumnezeu m-a ales ntre voi ca prin gura mea s aud neamurile cuvntul Evangheliei si
s cread." (Faptele Apostolilor 15.5-7)
Ceea ce este relatat cu precizie este c disputele n Biseric nu s-au rezolvat ntr-o
atmosfer de congregationalism egalitarist. Dup ce a spus fiecare ce-a avut de spus, a
venit rndul unui Apostol, n acest caz Petru, s se ridice s vorbeasc. Cei angajati n
disput dezbteau n fata autorittii sale, nu datorit vreunei revelatii a unei 'iluminri
interioare', ci datorit structurii externe, ierarhice a Bisericii, asa cum a fost ea instituit
de Hristos. Si pentru c Iacov a fost primul episcop al Ierusalimului putem vedea din
nssi faptul c Petru 's-a ridicat si a vorbit', c Iacov nu a fost un 'pap', c Apostolii si
mprteau autoritatea. Acest lucru se regseste si mai evident cnd privim la felul n care
s-a ajuns la Decretul de la Ierusalim, la felul n care a fost proclamat si rostit: "pentru c
Duhul Sfnt si noi am hotrt asupra-v s nu vi se pun nici o alt povar pe deasupra
celor ce sunt de neaprat trebuint." (Faptele Apostolilor 15.22-29).
Apostolii si prezbiterii pe care ei i hirotoniser, au vorbit nu doar cu autoritate, ci si n
calitate de conductori ai Bisericii mpreun cu Duhul Sfnt. Si foloseau apelativul
colegial 'noi'.
Hristos a ntemeiat o Biseric, i-a dat o anumit ierarhie, anumite sacramente si un
mod rnduit, colegial de guvernare. Aceasta este nu att o afirmatie teologic, este mai cu
seam o observatie istoric. De fapt, asa cum am vzut, acolo unde domnesc schisma si
haosul, sau acolo unde exist un dictator vorbind 'infailibil', n nici un caz nu se poate
vorbi de Biseric. Aceasta este adevrat, chiar dac multi credinciosi adevrati pot fi
gsiti si printre denominatiile bine intentionate - desi confuze - de Protestanti sau n din
ce n ce mai haotica Biseric Romano-Catolic, fcnd tot ceea ce pot cu palida lumin ce
le-a fost dat.
Printii Bisericii vorbesc toti cu o singur voce. n anul 304 Lactantiu scria: "Multe
erezii au aprut si pentru c oamenii lui Dumnezeu au fost dezbinati prin instigrile
demonilor, se cuvine s scoatem la iveal adevrul si s-l redm acolo unde i e locul.
Astfel, oricine vrea s guste din apa vietii, el nu va fi ntors la o parte si ndreptat spre
rezervoare sparte fr nici o provizie n ele.
Singura care detine formele adevrate de rugciune este prin urmare doar Biserica
Catolic [istoric si universal] . Aceasta este temelia adevrului, acesta este depozitul
credintei, acesta este templul lui Dumnezeu. Cine nu voieste s intre aici sau cine nu vrea
s ias de aici este strin de ndejdea n viat si mntuireCci fiecare grup de eretici
crede despre sine c este crestin si c a lui este Biserica Universal"[42]
Iisus nu a ntemeiat o Biseric al crei nedorit destin urma s fie dezbinarea n
buctele mereu mai mici si mai mici. De altfel, Iisus a prevenit c schisma este semnul
venirii Antihristului: "Atunci multi se vor poticni si unii pe altii se vor vinde si unii pe
altii se vor ur. Si multi profeti mincinosi se vor scula si pe multi vor amgi. Iar din
23
pricina nmultirii frdelegii, iubirea multora se va rci. Dar cel ce va rbda pn la capt
se va mntui." (Matei 24.10-13)

Toti Sfintii Printi, ntre care si Sf. Vasile cel Mare, vorbesc despre schism la fel:"Pentru
c dezbinarea lor este declansat de schismecei care s-au separat de Biseric nu mai au
n ei harul Duhului Sfntsi nici nu pot transmite altora acest har al Duhului de la care ei
nsisi s-au abtut."[43]

4. Adevrata autoritate

Ierarhia stabilit de Dumnezeu n Biserica istoric poate fi regsit att n Sfnta
Traditie ct si n multe pasaje biblice, inclusiv Matei 16:18-19, Efeseni 2:20, Ioan 21:15-
17, Ioan 20:21-23, 1 Timotei 3:15, Apocalipsa 21:14, Faptele Apostolilor 1:21-26; 8:14-
18; 13:2-3. Printii Bisericii, multi dintre ei scriind cu mai bine de dou sute de ani
nainte s existe un Nou Testament, stau mrturie n unanimitate pentru ntelegerea
Ortodox a rnduielii n Biseric. n anul 95 Clement, Episcop al Romei, care i
cunoscuse pe Apostoli si cruia, asa cum spunea si Eusebiu, "i sunau nc n urechi"
cuvintele lor, scria: "Apostolii au primit evanghelia pentru noi de la Iisus Hristosla fel
cum Hristos a primit-o de la DumnezeuAstfel au predicat ei din tar n tarnumind
primii convertiti, dup ce i-au ncercat cu puterea Duhului, transmitnd Cuvntul
episcopilor si diaconilor credinciosilor de mai trziu." [44]
n anul 69 Sf.Ignatiu de Antiohia scria: "fiti dornici s faceti toate cte le faceti n
pacea lui Dumnezeu, cu episcopul prezidnd n locul lui Dumnezeu" [45]
n anul 180 Sf. Irineu de Lyons scria n Contra ereziilor: "Suntem n msur s
recunoastem pe cei care au fost numiti episcopi de ctre Apostoli n Biserici si [s
demonstrm] succesiunea acestora pn n zilele noastre." [46]
La fel ca Eusebiu, Irineu, care a fost discipol al lui Policarp si elev al Sf. Ioan Apostolul,
a tinut evidenta exact a episcopilor care au transmis autoritatea Bisericii mai departe
urmasilor lor, nc din vremea Apostolilor. El a fcut aceasta pentru a-i acredita. Prin
aceste mijloace Irineu a putut s-i acuze pe ereticii din vremea lui ca fiind n afara
mostenirii legitime a Bisericii.
Astfel, dac ereticii l-ar ntreba "Irineu, cu ce autoritate condamni tu nvttura
noastr ca fals?", el nu ar rspunde "Cu propria mea autoritate" sau "potrivit propriei
mele interpretri a Scripturii", ci mai degrab "Cu autoritatea cu care am fost investit de
ctre Hristos prin punerea minilor, prin succesiunea apostolic nentrerupt mergnd
pn la Hristos nsusi!" Si ar mai putea rspunde: "Pentru c nvttura mea este n
conformitate cu nvttura Apostolilor pstrat de ctre Sfnta Traditie si cu credinta
transmis mai departe, neschimbat de la o generatie la alta!" [47]
Ignorarea mandatului istoriei, probabil cel mai bun argument mpotriva Bisericii
Romano-Catolice si a urmtoarei abandonri de ctre Protestanti a conducerii colegiale a
Apostolilor pot fi regsite n urmrile nspimnttoare ale schismelor, pricinuite de toti
cei care au ntors spatele Bisericii istorice. Putem vedea dovada acestor urmri peste tot
n jurul nostru n felul n care s-a trivializat rugciunea, n abandonarea disciplinei
morale, a autorittii si unittii, n formele greite de 'spiritualitate' care au aprut ca o
reactie secular n societatea noastr religios.

24
CONCLUZII

Eusebiu subliniaz clar c Noul Testament a fost precedat de Biserica soborniceasc.
Tot el se referea la 'Scripturile' considerate false si prin urmare neincluse de Printii
Bisericii n sfntul Canon al Noului Testament: "Acestea vor fi cu toate trecute n rndul
crtilor contestate[deosebite de] acele scrieri care, potrivit traditiei Bisericii sunt
adevrate, originale si recunoscute"[48]
n alt parte Eusebiu respinge crtile lsate n afara Canonului, considerndu-le
'incompatibile cu adevrata ortodoxie'. Cu alte cuvinte, dac mrturia Bisericii bazate pe
succesiunea rnduit a episcopilor nu este demn de crezare, de ce ar fi relatrile Noului
Testament? Traditia vie a Bisericii istorice a fost cu credint transmis de la o generatie
la alta sub forma continuittii numirii de episcopi care au aprat Sfnta Traditie oral si
scris.[49] Asa cum scria si Sf. Irineu lui Eleutherius, Episcop de Roma (n anul 170),
referitor la listele episcopilor de Roma: " Dup ce au ntemeiat si construit biserica,
binecuvntatii apostoli i-au ncredintat scaunul episcopal lui Linus, care este amintit de
ctre Pavel n epistolele ctre Timotei (2 Timotei 4.21). Linus a fost urmat de ctre
Aneclet; dup el, n generatia a treia dup apostoli, ar urma Clement, care i-a vazut pe
apostoli si a vorbit cu ei, auzindu-le predica si vzndu-le traditia adevrat cu ochii lui."
[50]
Irineu i nsiruie pe toti episcopii pn la 'al dousprezecelea de la apostoli', care
este Eleutherius, cruia i scria.
Clement din Alexandria vorbeste n anul 90 n cartea sa Miscellaneis despre episcopii
Bisericii rsritene si continuitatea lor direct cu Apostolii. "Acesti oameni au pstrat din
tat-n fiu, adevrata traditie a nvtturii binecuvntate de la Petru, Iacov si Pavel, sfintii
apostoliPrin Harul lui Dumnezeu ea a ajuns si la mine, pentru a depozita mai departe
semintele nvtturii apostolice ancestrale."[51]
Biserica nvat c aceste 'nvtturi apostolice ancestrale', aceast continuitate rmne
miraculoas pentru c membri ai Bisericii, uneori chiar si episcopi, din cnd n cnd
svrsesc lucruri strine de voia lui Dumnezeu si de duhul Sfintei Traditii. Dar Biserica
triumf cu toate acestea, chiar de ar fi s treac sute de ani pn s-si corecteze greselile
si cderile. Asa cum noteaz si Sf. Irineu: "Obiectul credintei noastre este un sistem
directionat spre mntuirea oamenilor. Si, de vreme ce a fost primit de ctre Biseric, l
bine pzim. Nencetat el este rennoit de Duhul Domnului, ca si cum ar fi continutul
pretios al unui potir. Si face, la rndul su, s se rennoiasc si potirul. Pentru c acolo
unde este Biserica, este si Duhul Domnului; si unde este Duhul Domnului este Biserica si
harul. Duhul este adevr."[52]
Potrivit Bisericii istorice, ereziile vin si pleac, modele se schimb, episcopii de rea
credint, corupti sau politizati dureaz si ei - pn la o vreme. Dar n cele din urm, asa
cum cele sapte sinoade ecumenice ale Bisericii o demonstreaz, Biserica triumf si erezia
este nlturat. Cunostinta sigur a binelui si a rului este bine pstrat. Sau, folosind
cuvintele Sf. Iustin Martirul : "Tuturor celor care doresc s nvete le transmitem intact
ceea ce am nvtat si noi."[53]




25