 Copyright www.ReferateOnline.

com Cel mai complet site cu referateESTE

SAU NU
POSIBILĂ O TEORIE CUANTICĂ A MENTALULUI ?
În ultimii ani, în ştiinţa cognitivă s-a manifestat o controversă importantă asupra
ideii de a se apela la fizica cuantică pentru explicarea fenomenelor mentale.
Promotorii principali ai unui curent de gândire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989,
1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1].
Au apărut însă si reacţii prin care se neagă natura cuantică sau rolul fizicii
cuantice în manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale conştiinţei.
Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al
Universităţii Glasgow din Scoţia, în urma analizei sale[2], consideră că trăsăturile
mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea şi explicarea
fenomenelor mentale. El îşi intitulează studiul său, la care am făcut referinţă, "On
the End of a Quantum Mechanical Romance"[2]. De asemenea, afirmă că nu se
poate acorda nici un rol conştiinţei în influenţarea rezultatului unui eveniment cuantic.
Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universităţii din Florida,
Gainesville, SUA, nu vede de ce între fizica clasică si fizica cuantică ar fi o
diferenţă în problema relaţiei dintre corp si minte[3]. El afirmă:
"Problema este generată de un grup de propoziţii, toate având motivaţii puternice, dar care
împreună sunt inconsistente:
1. Unele obiecte au proprietăţi mentale.
2. Constituenţii fundamentali ai obiectelor (adică obiectele înscrise în catalogul fizicii
particulelor) nu au proprietăţi mentale.
3. Proprietăţile mentale nu sunt conceptual sau definiţional reductibile la proprietăţile non-
mentale ale obiectelor.
4. Fiecare trăsătură a fiecărui obiect este deductibilă, într-o descriere completă a ei, în
funcţie de constituenţii fundamentali şi de proprietăţile şi relaţiile dintre aceştia. Problema
este aceea că din (2)-(4) deducem negarea propoziţiei (1). Aceasta este problema minte /
corp".
Cu alte cuvinte, dacă fizica cuantică nu conţine elemente specifice mentalului,
la fel cum nu conţine fizica clasică, atunci prima nu este mai îndreptăţită decât
a doua să servească explicării proceselor mentale. Vom reveni asupra acestor
consideraţii.
David Chalmers, matematician la origine, profesor de filosofie la Universitatea Santa Cruz,
California, într-un volum care a trezit un deosebit interes[4], arată că procesele
mentale nu pot fi explicate de fizica actuală, inclusiv de mecanica cuantică, nici
chiar de aceea pe care Roger Penrose o propune pentru a acomoda fenomenele
mentale.
De ce s-au propus teorii cuantice pentru explicarea proceselor mentale? Fără
îndoială, datorită faptului că întreaga cunoaştere neurobiologică, cu toate
progresele mari pe care le-a cunoscut, nu a putut explica fenomenele cele mai
delicate ale proceselor mentale, spre exemplu fenomenele de intenţionalitate şi,
în general, fenomenele denumite qualia.
Este adevărat, mulţi neurobiologi cred că toate procesele mentale se vor putea
explica numai prin structurile neurobiologice, dar acesta este un punct de vedere
care extrapolează conceptual succesele prezente ale ştiinţei structurale fără nici
o certitudine sau temeinică justificare că această ştiinţă va explica orice, inclusiv
procesele mentale în mod deplin.
In cele din urmă, credinţa că totul se va explica prin ştiinţa structurală, care se
bazează pe realitatea forţelor fundamentale ale naturii, excluzând orice în afara
acestora, este un punct de vedere filozofic şi nu ştiinţific. Recent observam :
"Fără îndoială, procesarea mentală a informaţiei sfidează ştiinţa structurală de astăzi. Ar fi foarte
liniştitor pentru ştiinţă dacă mentalul ar putea fi explicat prin cunoaştere structurală" [6].
Singurul punct de reper sigur pentru tratarea mentalului, în cadrul conceptual al
ştiinţei structurale, îl oferă realitatea neurobiologică a creierului, deoarece
mentalul nu se poate produce fără această realitate. Dar ea nu poate explica
mentalul în mod deplin.
Stapp[7,8] încearcă a trata creierul ca un sistem cuantic în care procesele cele
mai specifice mentalului se produc în momentul reducerii funcţiei de undă a
creierului[9]. Dar acest lucru ar însemna ca în acest moment să intervină ceva în
plus, dincolo de mecanica cuantică cunoscută. Stapp nu presupune acest lucru,
considerând că reducerea în sine trebuie să aducă si caracterul specific
mentalului. Cum să intervină însă specificul mentalului într-un proces structural
fără ca nimic în ecuaţiile care descriu starea cuantică dinainte de reducere să
conţină ceva din care să rezulte apoi extragerea fenomenului mental? Important
este totuşi faptul că în faţa imposibilităţii de a explica mentalul prin fizica clasică,
ceea ce este o mărturie la care neurobiologii structurali ar trebui să subscrie,
Stapp îsi îndreaptă atenţia asupra unui fenomen limită al mecanicii cuantice,
foarte cunoscut de oricine a studiat puţin această mecanică, reducerea cuantică.
Aceasta acţionează, după Stapp, asupra unui câmp cuantic al creierului. Teoria sa
nu este simplistă, dar nici convingătoare.
Penrose face un pas mai departe[10,11]. El arată că mecanica cuantică actuală nu
poate explica procesele mentale informaţionale non-computationale si nici
celelalte fenomene mentale specifice prin reducerea funcţiei de undă în modul în
care este cunoscută de fizica cuantică. El presupune că în creier, datorită
structurii acestuia, are loc o reducere a funcţiei de undă într-un mod nou,
necunoscut până acum, si care ar aduce acel necesar pentru producerea
fenomenului mental. Pe de o parte, el propune o extindere a fizicii cuantice,
aceea de astăzi fiind considerată insuficientă pentru explicarea proceselor
mentale. Pe de altă parte, el sugerează că structurile unde s-ar putea produce
această reducere cuantică mentală ar fi fibrele citoscheletu- lui neuronilor.
Deoarece nu poate părăsi cadrul fizicii şi ştiinţei structurale, nu face apel la un
fenomen nou care să aducă resurse pentru mental, ci recurge la sugerarea
efectului câmpului gravitaţional la acest nivel şi care ar avea proprietatea
generării mentalului.
Dar câmpul gravitaţional este structural, iar forţa gravitaţională este supusă
astăzi procesului teoretic avansat de unificare cu celelalte trei forte
fundamentale ale naturii. De ce ar fi atunci mai "mai mentală" forţa
gravitaţională decât forţele electromagnetice, slabe si tari?
O fizică cuantică structurală nu poate aduce acel ceva în plus pentru a explica
deplin procesele mentale.
Dacă de la bun început am fi ţinut cont de principiul insuficienţei ştiinţei
structurale (Drăgănescu 1990, 1993) pentru explicarea naturii viului, mentalului,
conştiinţei şi naturii întregii realităţi, atunci ar fi trebuit să afirmăm imediat că nu
este posibilă o teorie cuantică a mentalului în cadrul ştiinţei structurale.
Căutarea specificului mentalului, în ultimii ani, la nivelul fizicii cuantice, a dus la
un prag care obligă extinderea acesteia dincolo de cunoaşterea actuală. Dar cum
o extindere în interiorul domeniului structural nu poate fi o soluţie, atunci
extinderea trebuie să depăşească acest domeniu.
Între timp s-a conturat şi posibilitatea unei ştiinţe structural-fenomenologice,
care, în afară de forţele fizice fundamentale, caracteristice pentru domeniul
structural, să ţină seama de procese fizice şi informaţionale, neglijate de ştiinţă
până acum, care să stea la baza fenomenelor mentale.
După cum observă Kirk Ludwig, menţionat mai înainte,
"De fapt, desigur, nici fizica clasică şi nici cea cuantică nu atribuie proprietăţi mentale
constituenţilor fundamentali ai obiectelor"[12].
Problema este aceea de a găsi nu obiecte (particule) cu proprietăţi mentale, şi
nici constituenţi mentali, ci ingredienţi în realitate (în existenţă) care să poată
participa în anumite condiţii la constituirea de obiecte cu asemenea proprietăţi.
Am remarcat şi subliniat faptul că asemenea ingredienţi nu au putut fi puşi în
evidenţă de ştiinţa actuală structurală deoarece aceasta se bazează pe
măsurători de forţe, ori ingredientul participant la procese mentale, prin natura
sa, cuplează altfel cu structurile potenţial mentale decât prin forţe.
Revenind acum la cele 4 puncte ale lui Kirk Ludwig, expuse la începutul acestui
referat, constatăm că afirmaţiile 1 (unele obiecte au proprietăţi mentale) şi 4
(fiecare trăsătură a fiecărui obiect este deductibilă, dintr-o descriere completă a
ei, în funcţie de constituenţii fundamentali şi de proprietăţile şi de relaţiile dintre
aceştia) rămân valabile fără modificare.
Afirmaţia 2 ( constituenţii fundamentali ai obiectelor - adică obiectele înscrise în
catalogul fizicii particulelor - nu au proprietăţi mentale) trebuie restrânsă la
constituenţii structurali fundamentali ai obiectelor, adică exact la lumea
particulelor elementare şi a forţelor dintre ele. Afirmaţia 2 devine atunci afirmaţia
2'.
Afirmaţia 3 ( Proprietăţile mentale nu sunt conceptual sau definiţional reductibile
la proprietăţi non-mentale) trebuie amendată sub forma 3'. Proprietăţile mentale
nu sunt conceptual sau definiţional reductibile la proprietăţile non-mentale ale
obiectelor structurale. Sub această formă se afirmă indirect că orice structură
fără altceva în plus, de alt ordin, nu poate avea proprietăţi mentale. De aceea
setului de afirmaţii de mai înainte trebuie să i se mai adauge încă una, 5'.
Proprietăţile mentale implică participarea unui ingredient fundamental al naturii,
sensul fenomenologic, care nu este un atom de mentalitate, ci un coparticipant
alături de anumite structuri, pentru a da naştere proceselor mentale.
Dacă afirmaţiile lui Kirk Ludwig 1,2,3,4, erau inconsistente, reflectând de fapt
inconsistenţa reală a ştiinţei structurale, sub forma afirmaţiilor 1,2',3',4,5' ele
devin consistente. Dar acest ultim set de afirmaţii nu se mai înscrie în ştiinţa
structurală, ci într-o ştiinţă structural-fenomenologică. Vom numi afirmaţiile
1,2,3,4, setul structural de propoziţii Kirk Ludwig, iar afirmaţiile 1,2',3', 4,5' drept
setul structural-fenomenologic Kirk Ludwig.
Se poate observa că aceste seturi de afirmaţii fundamentale nu se referă la o
deosebire dintre fizica clasică si fizica cuantică. Acest lucru nu înseamnă că fizica
cuantică nu poate juca un rol esenţial în procesele mentale. Din contră, nu este
de loc exclus ca necesarul cuplaj structural-fenomenologic să se producă la nivel
cuantic. In acest caz, extinderea ştiinţei structurale într-o ştiinţă structural-
fenomenologică se va face printr-o fizică cuantică structural-fenomenologică.
Acest punct de vedere coincide, ca idee generală, cu acela exprimat de Roger
Penrose referitor la necesitatea extinderii fizicii cuantice, cu deosebirea că nu se
opreşte la domeniul structural. De aceea, cu toate criticile aduse de mulţi autori,
nu se poate renunţa la cercetarea palierului cuantic al funcţionării creierului /
minţii.
Dacă o teorie cuantică structurală a mentalului nu o vedem posibilă, în schimb, o
componentă cuantică structural – fenomenologică apare posibilă pentru o teorie
a mentalului. Poate este pretenţios să se instituie o teorie cuantică a mentalului,
având în vedere determinarea structurală neurobiologică a acestuia, care este
totuşi covârşitoare, dar palierul cuantic ar putea fi la fel de important ca si celelalte paliere (
molecular, intraneuronic, interneuronic, modular, integrator).

Note şi referinţe bibliografice:

1. Referinţe bibliografice la lucrările acestora vezi în Mihai Drăgănescu, Concepte
generale si probleme cuantice ale procesării informaţiei, Universitatea
"Politehnica" Bucureşti, 28 martie 1997, publicată în vol. Rolul Invăţământului şi
al Cercetării ştiinţifice universitare în dezvoltarea Societăţii Informaţionale,
Bucureşti, 1997, p. 31-39.
2. Gregory L. Mulhauser, On the End of a Quantum Mechanical Romance, PSYCHE: an
interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (19), November, 1995,
filename: psyche-95-2-19- decoherence-1-mulhauser.
3. Kirk Ludwig, Why the difference between Quantum and Classical Physics is irrelevant to the
Mind/Body Problem, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic
journal, 2 (16), September, 1995, filename: psyche-95-2-16-qm_stapp-2 ludwig.
4. David J. Chalmers, The Conscious Mind, New York, Oxford, Oxford University Press, 1996.
5. Mihai Drăgănescu, Procesarea mentală a informaţiei, comunicare, Zilele
Academice Ieşene, 9 oct. 1997. Academica, oct.1997(p.I-a), nov. 1997 (p.II-
a),dec. 1997 (p.III-a).
6. Idem.
7. H.P. Stapp, Mind, Matter, and Quqntum Mechanics, Berlin, Springer Verlag, 1993.
8. H.P.Stapp, Why Classical Mechanics Cannot Naturally Accommodate Consciousness but Quantum
Mechanics Can, PSYCHE, electronic journal, 2(5), May 1995, Filename: psyche-95-2-05-qm_stapp-1-
stapp.
9. O prezentare a acestor idei vezi şi în lucrarea de la nota 5.
10. Roger Penrose, Shadows of the Mind, Oxford, Oxford University Press, 1994.
11. O prezentare a acestor idei vezi şi în lucrarea de la nota 5.
12. Kirk Ludwig, op.cit.
Comunicare la Sesiunea anuala a Comitetului Român pentru Istoria si Filosofia
Ştiinţei şi Tehnicii, Academia Româna, Bucureşti, 6 noiembrie 1997.

Copyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate