I.

Clopotele


Oamenii umbl pe strzi
Ca nite umbre
Pstrndu-i cu grij
n trupul
i sufletul lor,
nfurate n crpe,
nepenite ntre ruine,
Imobilizate
n rumeguuri nclite
Clopotele lor tcute.

Bronzul coclit
Le-a protejat
De amrciunea tcerii.

Dar cte unul
Pe ici pe colo
Se mpiedic,
Crpele se desfac,
Ruinele se nruie,
Rumeguurile se mprtie
i clopotul
ntr-un scrnet
nfiortor
ncepe s dngne
Cu disperare.
Trectorii,
Umblnd pe strzi
Ca nite umbre,
i astup nspimntai
Urechile,
i rein pn i rsuflarea
Pentru ca zdrenele
Din interiorul lor
S nu se desfac,
Pentru ca ruinele
Din interiorul lor
S nu se nruie,
Pentru ca rumeguurile
Din interiorul lor
S nu se mprtie
i clopotele
Din interiorul lor
S nu intre n
Rezonan

i ateapt
Pn ce clopotul acela
Znatec
Se sparge
De prea mult dangt,
De prea multa tcere
Ce l-a precedat,
Din lips de antrenament,
Din oboseal,
Din lehamite

i,
Dup o vreme,
Clopotul rzvrtit
Se oprete din dangt.
Bronzul lui coclit
Se transform
n nisip
Sub aripile atotbiruitoare
Ale tcerii
Iar oamenii
Pot s rtceasc
Mai departe pe strzi
Linitii
Pstrndu-i cu grij
n trupul
i sufletul lor
nfurate n crpe
nepenite ntre ruine
Imobilizate
n rumeguuri nclite
Clopotele,
Clopotele lor tcute