B.

Fundoianu
Femeie luminoasa

Femeie luminoasa ca sesurile-n toamna,
da-mi gtul tau, cuib moale cu paseri de azur,
da-mi mnele, mai pure ca pietrele din ruri -
femeie cu gndirea ca un polen netrebnic
si carnea ca oricare gndire mai zamoasa.

Femeie, pamnt negru, te vreau si te iubesc,
as vrea sa-l ar, sa-l seman, sa-l secer si sa-l macin,
pamnt proaspat n care dormira toti ai mei,
pamnt tnar n care mi-i tnara chemarea,
pamntul unde-n urma vreau sa adorm si eu.

Si vreau - n ciuda celui ce seamana-n desert
nisip si foc, cu umbra la bru si soare-n ceafa -
grauntelui lumina sa-i daruiesc si apa;
as vrea sa-l ar, sa-l seaman, sa-l secer si sa-l macin
si-as vrea s-adorm cu grul cel bun la capati,
pamnt, matrice data din ziua cea dinti,
n care ma asteapta, ca-ntr-o oglinda, chipul.