Sursele de apa ce aprovizioneaza orasul Bucuresti si reteaua de alimentare

cu apa
Sistemele de alimentare cu apa si canalizare ale Municipiului Bucuresti, constructiile si
principalele dotari ale RGAB la sfarsitul anului 1998 au fost:
Sistemul de alimentare cu apa surse:
Sursele de apa ale municipiului Bucuresti sunt:
- De suprafata: raurile Dambovita, Arges si Colentina
- Subterane: fronturile Ulmi, Bragadiru si Arcuda, precum si puturile de mare adancime
si minicaptarile
Captarea apei instalatiile de captare a apei din sursele aratate si debitele ce pot fi captate
sunt:
- Din raul Dambovita barajul si prizele de la Brezoaiele
- Din raul Arges barajul si prize de la Crivina
- Din raul Colentina barajul si stavilarul Buftea; constructiile hidrotehnice de pe salba
de lacuri pot tranzita 40mc/sec
- Din sursele subterane: Bragadiru, Ulmi, Arcuda, puturi de mare adancime,
minicaptari
Apa captata din raul Dambovita si din sursele subterane este destinata pentru
producerea apei potabile, cea din raul Arges pentru apa potabila, apa industrial si apa
de primenire pe Dambovita si Colentina, iar cea din Colentina, pentru apa industrial si
apa de primenire a lacurilor de pe valea raului Colentina.
Transportul apei brute:
Apa bruta captata din surse de suprafata este transportata la statiile de tratare, in vederea
potabilizarii sau la alte folosinte, dupa cum urmeaza:
- De la captarea Brezoaiele de pa Dambovita, apa bruta este trimis la Statia de tratare
Arcuda, gravitational pe albia regularizata a raului lungime traseu 16,5km
- De la captarea Crivina de pe Arges, apa bruta este trimisa la statia de tratare Arcuda
prin pompare, pe doua conducte in lungime de 10,5 km si respective 9,6 km; La statia
de tratare Rosu, gravitational, printr-un canal casetat in lungime de 17,6 km; Spre
lacul Chitila din salba de lacuri a Colentinei, gravitational printr-un canal trapezoidal
deschis (Canalul Dragomiresti-Chitila) in lungime de 8,44km.
- Din lacul de acumulare Buftea apa se tranziteaza gravitational prin salba de lacuri
pana la lacurile Pantelimon II si Cernica.
Viiturile singulare si compuse inregstrate pe canalul B3
Canalul collector B III, cel mai important, dreneaza o zona intens urbanizata si este
studiat la cele cinci statii hidrometrice, Teheran, Dorobanti, Dionisie Lupu, Jules Michelet si
Calarasi, unde se executa masuratori de niveluri si debite, la Catelu masurandu-se si
precipitatiile. Limnigrafele de la statiile de pe canale inregistreaza nivelurile mai mari decat
cele ale apelor uzate, deci numai viiturile din scurgerea superficiala.
Viiturile singulare au timpul total de 80-100 minute la statiile din partea superioara a
bazinului pana la 5-8 ore la statia Calarasi, dar frecvent se produc viituri compuse cu timp
total de 16-17 ore in functie de caracterul ploii. Volumul de apa scurs la viituri este dependent
de marimea suprafetei bazinului hidrografic si cantitatea precipitatiilor.
La debite mici vitezele nu depasesc 3-4 km/h, cand se produc debite mari ele cresc la
8-9 km/h datorita pantei mari si conditiilor bune de scurgere, volumul tranzitat are valori de
55000-78000 mc in 600-1300 minute la statia Dionisie Lupu si 72000-98000 mc in 850-1300
minute la statia Calarasi.
Sunt frecvente situatiile cand drenajul superficial este ingreunat datorita colmatarii
gurilor de scurgere sau distantelor mari dintre ele provocand cresterea timpului total al
viiturilor si reducerea debitului maxim, cu inundarea zonelor mai joase sau a unor obiective
situate sub cota carosabilului, reteaua de drenare a debitelor maxime fiind subdimensionata cu
cel putin 30%.
Pentru evidentierea caracterului deosebit al viiturilor din mediul urban au fost
comparate datele de la aceste statii cu cele ale viiturilor inregistrate la statiile hidrometrice din
campie al caror bazin hidrografic nu a fost modificat (statia Bragadiru pe raul Ciorogarla). La
1 septembrie 1995 debitul raului la statie a crescut de la 0,18 la 0,34 mc/s la o valoare a
precipitatiilor locale de 30mm, o situatie favorabila caci de cele mai multe ori, o asemenea
cantitate nu da scurgere in reteaua hidrografica, in schimb, in Bucuresti, ar fi produs o mare
viitura datorita suprafetei bazinului hidrografic (asphalt, acoperisul cladirilor, parcuri).

Masuratori efectuate la statiile hidrometrice de lac
Elementele hidrologice si meteorologice care se masoara la lacuri sunt nivelurile,
curentii, valurile, aluviunile, temperature apei, fenomenele de inghet, evaporatia la suprafata
apei, factorii meteorologici care influenteaza evaporatia (temperature aerului, umiditatea
aerului, vantul, precipitatiile), transparenta, culoarea si continutul chimic al lacurilor.
Lacurile, avand mase mari de apa de proveniente diferite, au caracteristicile
elementelor enumerate extreme de felurite, atat in diverse parti ale lacului cat si in diverse
perioade ale anului.
De aceea, masurarea acestor elemente se efectueaza atat la posturile hidrometrice, asezate la
mal, cat si in anumite vertical sau de-a lungul anumitor profiluri. Masuratorile la posturile
hidrometrice se efectueaza la orele 7 si 17. Masuratorile din vertical unde este asezata
instalatia de masurat evaporatia la suprafata apei si factorii meteorologici corelati se executa
la orele 7, 13 si 19. In celelalte vertical sau in profiluri, masuratorile se executa in anumite
perioade ale anului.
Profilurile de masurare sunt asezate de la un mal la altul, dupa directiile caracteristice
ale lacului: sectiunea longitudinal ape lungimea lacului, sectiuni perpendicular pe prima,
sectiuni longitudinale in golfuri, sectiuni transversal pe raurile mari care se varsa in lac si care
ies din lac. Numarul de vertical de masurare depinde de configuratia cuvetei lacului si de
obicei este de 5-10.
Masuratorile de la posture si de la pluta a evaporimetrica sunt executate de catre observatory,
celelalte, de catre tehnicienii statiei hidrologice, dupa un program intocmit in acelasi mod ca
si cel intocmit pt rauri.
Dupa principalele elemente hidrologice care se masoara la posturile de lac se disting
sase categorii, fiecare avand doua tipuri de posturi.

Masurarea si prelucrarea nivelurilor apei din lacuri
Nivelul apei din lacuri, adica pozitia suprafetei apei din lac raportata la un plan fix,
depinde de mai multi factori care imprima o anumita caracteristica variatiei nivelurilor.
Nivelul apei din lac are o variatie in timpul anului, o variatie sub influenta vantului si variatie
sub influenta seielor.
Aceste variatii ale nivelului apei din lac au amplitudini de lacativa milimetri pana la
cativa metri, iar unele au perioade de la cateva minute pana la circa 20-24ore, ceea ce impune
un anumit program si o anumita tehnica de masurare a nivelurilor. In general, observatiile
asupra nivelurilor se efectueaza la orele 7 si 17, cand pe lac se resimte influenta vantului sau
apar seiele se fac si citiri intermediare sau se folosesc inregistrarile continue la toate posturile
instalate pe lac.
Instalatiile pentru masurarea nivelului apei din lac sunt aceleasi genuri si tipuri ca si
acelea pentru rauri, si in cazul lacurilor sunt necesare reperele postului hidrometric legate de
reteaua de nivelment a tarii.
Tehnica de masurare a nivelurilor apei din lac, calculul nivelurilor instantanee si
caracteristiticile pe anumite perioade, reprezentarea nivelurilor sub forma de curbe
(cronologica, de frecvente si de durata) se efectueazaexact ca in cazul raurilor.
Pentru completarea nivelurilor lipsa de la un post sau pentru depistarea unor erori se
intocmesc corelatii intre nivelurile de la posturile hidrometrice de pe lac.
Masurarea nvelurilor apei din lacuri prezinta mare importanta pentru navigatie, pentru
apararea contra inundatiilor, pentru amplasarea, dimensionarea si exploatarea constructiilor
hidrotehnice, pentru efectuarea lucrarilor hidroameliorative etc.

Masurarea si prelucrarea temperaturilor apei si a fenomenelor de inghet
Masurarea temperaturii apei in lacuri urmareste schimbarea temperaturii apei in timp
(intr-o zi , intr-o luna, intr-un an), schimbarea temperaturii apei in functie de adancimea apei
in diverse perioade ale anului si variatia temperaturii apei in diverse puncte ale lacului.
Temperatura apei se masoara la suprafata lacului si in adancime. Temperature apei la
suprafata lacului se masoara la orele 7 si 17 la toate posturile hidrometrice de la malul lacului.
Temperature apei la adancime se masoara de-a lungul unor profiluri si in anumite vertical,
dintre care una trebuie sa fie chiar vertical plutei evaporimetrice. Temperature apei la
adancime se masoara din 10 in 10 zile in perioada libera de gheata in profiluri si in tot timpul
anului in anuite vertical caracteristice.
Prelucrarea temperaturii apei masurata la posturile hidrometrice de lac se face in mod
asemanator cu prelucrarea de la posturile hidrometrice de rau.
Formatiile de gheata din lacuri sunt in linii mari aceleasi ca sip e rauri, ele prezinta insa
unele aspect diferite si evolutii specific. Dispozitivele si utilajele pentru masurarea
formatiilor, tehnica si programul de masurare sunt aceleasi ca la rauri.
In perioada dinaintea podului de gheata se produc si in lacuri ace de gheata, gheata la
mal, naboi, gheata de fund si chiar curgere de sloiuri. Formatiile de gheata enumerate se
carteaza decadal pe toata intinderea lacului, nu numai pe un anumit sector din jurul posturilor
hidrometrice.
Podul de gheata se masoara cu aceleasi utilaje si cu acelasi program ca la rauri, atat
langa maluri cat si dupa anumite trasee. Grosimea podului de gheata la mal se masoara in
profilul mirelor in doua puncte, unul departat la 100m, altul la 5-10m de mal.
In acelasi timp cu grosimea ghetii se masoara si grosimea si densitatea stratului de
zapada de deasupra podului de gheata. Pentru cartare este necesar ca mergand pe trasee sa se
observe si starea podului de gheata, blocuri de gheata prinse in podul de gheata , ochiuri de
apa, apa peste gheata, crapaturi etc.
Pe baza datelor din observatii si masuratori sistematice se intocmesc graficele cronologice cu
grosimea ghetii si zapezii de pe gheata in anumite vertical si grafice cu aceleasi elemente la
un moment dat de-a lungul unor profiluri.

1. Eprubeta pluviometrica
Eprubeta pluviometrica (e) este un cilindru de sticla gradat cu care se masoara apa
adunata in vasul colector. Pe eprubeta sunt gradate 100 diviziuni din 10 in 10, intervalul de 2
cifre reprezentand grosimea stratului de apa in mm, cazuta pe 200cm patrati. Eprubeta
pluviometrica are diametrul de 10 ori mai mic decat al receptorului pluviometric. La 1mm
pluviometric corespunc 20 cmc si 20g apa.
Eprubeta pluviometrica se poate folosi la masurarea precipitatiilor cu ajutorul
pluviometrului de pluta, tinand seama de faptul ca 1mm din suprafata palniei colectoare a
pluviometrului corespunde cu 15 gradatii mari de pe eprubeta.

2. Observatii organoleptice si masuratori asupra unor proprietati fizice
ale apei
In acelasi timp si pentru aceleasi puncte in care se efectueaza analizele de prima zi se
fac observatii si asupra unor proprietati fizice ale apei.
Acestea sunt:
- Transparenta apei, caracterizata prin grosimea stratului de apa (adancimea) de la care
este vizibil un disc special de metal cu diametrul de 30cm si grosimea de 6mm, vopsit
cu vopsea alba, determinarea adancimii de vizibilitate se executa de 2-3 ori, luandu-se
media aritmetica
- Culoarea apei, determinate cu o scala de 22 culori asezate in eprubete intr-o cutie cu
fondul alb, se compara aceasta scala cu culoarea ape ice se vede la limita de
vizibilitate a discului alb
- Gustul si mirosul apei se aprecieaza ca in cazul raurilor.

Observatii vizuale si masuratori asupra unor factori care influenteaza
regimul lacurilor
Observatorii posturilor hidrometrice si tehnicienii trebuie sa observe in sectorul posturilor si
pe tot lacul si o serie de factoriri specifici lacului reespectiv, cum ar fi:
- Regimul raurilor care se varsa in lac (daca pe aceste rauri nu sunt posture
hidrometrice): cand si cum se produc viiturile, scurgerea de aluviuni, scurgerea de
sloiuri, curgerea de corpuri plutitoare etc.
- Constructiile hidrotehnice in lac si pe afluenti
- Modificari ale liniei malurilor
- Folosintele de apa, ca aspect si cantitate
- Vegetatia din lac, cu specii, intindere si evolutie

3. Reteaua de canalizare gravitationala
Dezvoltata de cel putin 4000 de ani, reteaua de canalizare gravitationala are o larga
aplicabilitate, fiind practice cel mai utilizat system de colectare, evacuare si transport a apelor
uzate orasenesti. Sunt retele care functioneaza total gravitational, dar si retele care nu pot
functiona fara o pompare succesiva.
Atunci cand vom decide conceperea unei retele de canalizare pentru care se adopta
curgerea gravitationala cu niel liber intr-o localitate rurala, vom constata ca unele aspect ce tin
de functionarea corecta a retelei nu pot fi realizate. Deoarece exista o serie intreaga de
restrictii ce nu pot fi indeplinite in exploatare. Ca urmare, vom constata ca in reteaua de
canalizare, viteza apei nu poate realiza valoarea minima de autocuratire de 0,7 m/s cel putin o
data pe zi, astfel incat sa se evite colmatarea colectoarelor de canalizare. Acest inconvenient
este generat de urmatoarele aspect:
- Debitele de ape uzate sunt foarte mici
- Diametrul minim al tubului collector trebuie sa fie de 250mm, indifferent de marimea
debitului, conform standardelor si normativelor tehnice in vigoare
- Conform SR-EN 752, panta colectorului trebuie sa fie 1/DN, deci minimum 4.
- La un asemenea tub/colector, pentru a avea o viteza de peste 0,7 m/s, ar trebui ca
debitul la sectiune plina sa fie de cel putin 40 l/s, la o localitate cu 5000 de locuitori
- Racordarea la retea se realizeaza in timp, datorita situatiei financiare precare a
locuitorilor din mediul rural
- Este posibila introducerea in reteaua de cancalizare a unor ape neconforme, deoarece
educatia folosirii corecte a canalizarii este intr-o faza incipienta
- Existenta unui numar ridicat de statii de pompare reduce semnificativ siguranta
functionarii: o avarie la o treapta de pompare poate bloca o mare parte a retelei
- Materialul din care sunt realizate retelele de canalizare are o mare influenta

Obiective generale in domeniu managementului resurselor de apa
Pentru realizarea echilibrului dintre cerintele de apa ale utilizatorilor si disponibilul
resurselor de apa, in conditiile unor resurse de apa neuniform distribuite in spatiu si timp, ca si
pentru reducerea efectelor unor riscuri naturale, inundatii, secete, in Romania au fost realizate
numeroase lucrari de gospodarire a apelor cum sunt: baraje si lacuri de acumulare,derivatii
interbazinale, diguri si regularizari de cursuri de apa. Aceste lucrari acopera in general
cerintele de apa ale populatiei, industriei, agriculturii, transporturilor, pisciculturii, reducand
totodata riscul de inundatii si diminuand efectele secetelor.
Managementul resurselor de apa are in vedere atingerea urmatoarelor obiective generale:
In domeniul administrarii resurselor de apa:
- Atingerea, pana in anul 2027, a starii bune a apelor de suprafata si subterane
- Atingerea, pana in anul 2027, a potentialului ecologic bun pentru corpurile de apa
puternic modificate
- Cunoasterea permanenta a resurselor de apa
- Conservarea si protectia resurselor de apa
- Alocarea si utilizarea optima a resurselor de apa
- Eliminarea treptata a evacuarilor de ape uzate neepurate provenite de la aglomerarile
cu peste 10000 l.e. pana in anul 2015 si peste 2000 l.e. pana in anul 2018
- Aplicarea si monitorizarea Planului national de protective a apelor subterane impotriva
poluarii si deteriorarii
- Dezvoltarea cercetarii stiintifice pentru prevenirea efectelor negative ale apelor si
pentru protectia resurselor de apa
In domeniul administrarii infrastructurii de gospodarire a apelor:
- Cresterea gradului de siguranta a infrastructurii de gospodarire a apelor conform
prevederilor legislatiei nationale
- Coordonarea actiunilor si masurilor din domeniul gospodaririi apelor in context
bazinal
- Prevenirea si apararea impotriva actiunii distructive a apelor si a poluarilor accidentale
- Diminuarea efectelor secetei
- Definitivarea intabularii domeniului public al statului
- Finalizarea delimitarii albiilor minore
In domeniul planificarii si implementarii cerintelor europene:
- Actualizarea planurilor de management bazinale (2015 si 2021)
- Elaborarea planurilor de amenajare bazinala pana in anul 2015 si actualizarea lor din 6
in 6 ani
- Elaborarea planurilor de management al riscului la inundatii la nivel bazinal pana in
2015 si actualizarea din 6 in 6 ani
- Elaborarea si actualizarea schemelor directoare pana in anul 2015 si actualizarea lor
din 6 in 6 ani
- Constientizarea si participarea publicului la procesul de luare a deciziilor
- Completarea si adaptarea cadrului institutional si legislative la cerintele Uniunii
Europene
- Intarirea colaborarii si cooperarii internatioonale
In domeniul economic:
- Imbunatatirea, completarea si implementarea mecanismului economic avand la baza
principiile utilizatorul plateste si poluatorul plateste
- Aplicarea principiului recuperarii costurilor pentru activitatile specific de gospodarire
a apelor
- Realizarea de parteneriate publice private pentru valorificarea potentialului apelor.

Gospodarirea apelor in situatii de criza inundatii si secete
Apararea populatiei si a bunurilor impotriva inundatiilor
- Elaborarea hartilor de hazard si risc la inundatii
- Evaluarea impactului schimbarilor climatice si adaptarea infrastructurii de gospodarire
a apelor la noile conditii
- Schimbarile climatice manifestate in ultimii ani, care au ca efect aparitia unor
fenomene meteorologice si hidrologice pe spatii limitate, dar mult mai violente,
impugn acordarea unei atentii deosebite asigurarii scrugerii apelor din si in apropierea
asezarilor umane, pe cursurile de apa si vaile limitrofe
- Imbunatatirea conceptiei in domeniul apararii impotriva inundatiilor prin crestrea
capacitatilor de transport si inmagazinare a albiilor minore si majore
- Completarea lucrarilor existente de regularizare si indiguire a cursurilor de apa cu
lucrarile de atenuare a viiturilor
- In cazul zonelor frecvent afectate de viituri si in functie de situatia locala se vor
analiza si adopta si alte masuri de aparare decat cele structural (masuri nestructurale de
avertizare-alarmare, cresterea rezilientei locale si educarea populatiei pentru reactie
adecvata in situatii de criza)
- Imbunatatirea planificarii in situatii de urgenta prin realizarea Planurilor de aparare
integrate la toate nivelele, transpunerea lor in sistemul informational decisional,
realizarea Planurilor de Securitate pentru infrastructure critice
- Dezvoltarea sistemului de monitorizare a infrastructurii de gospodarire a apelor si a
sitemului de tehnologia informatiei si a comunicatiilor
- Imbunatatirea interventiilor in regim de urgenta prin crearea si dotarea centrelor de
interventie
- Etc.

4. Sistemul acvifer al Stratelor de Fratesti
In cadrul Platformei Moesice sistemul acvifer al Stratelor de Fratesti, care reprezinta o
sursa strategica pentru alimentarea cu apa a municipiului Bucuresti, este constituit, in
principal, din trei strate permeabile, denumite A, B si C, despartite de orizonturi argiloase care
in anumite zone dispar, astfel incat stratele acvifere se unesc.
Datorita ridicarii structural a Stratelor de Fratesti, de la nord la sud, acestea intra in
contact la sud de Bucuresti cu aluviunile din lunca raurilor Neajlov si Arges.
Suprafetele piezometrice ale celor trei strate acvifere sunt asemanatoare. Diferente
mari privind situatia piezometrica apar in zona Bucuresti intre stratul A si stratele B si C,
acestea din urma avand si aici niveluri asemanatoare, ceea ce sugereaza functionarea lor
unitara. Diferentele sunt datorate exploatarii stratului A in zona Bucuresti, prin circa 500 de
foraje, cu un debit de aproximativ 1200l/s, fata de exploatarea stratului B cu un debit de circa
320 l/s si a stratului C cu un debit in jur de 80 l/s.
Atat in cazul stratului acvifer A, cat si in cazul complexului acvifer B-C, s-a constatat
crearea unor conuri de depresiune care determina inversarea sensului de curgere a apei in
zona de contact a sistemului acvifer cu aluviunile raului Neajlov, aceasta devenind zona de
alimentare.
Parametrii hidrogeologici, determinati in zona Bucuresti prin pompari experimentale in
foraje cu piezometer, alese dintre forajele de exploatare, au valori asemanatoare pentru cele
trei strate acvifere.
Apa este potabila in cea mai mare parte a zonei cercetate.

5. Sistemul cu alimentare cu apa din judetul Constanta
Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta asigura urmatoarele servicii:
- Alimentare cu apa in 9 orase si 44 localitati raspandite pe teritoriul judetului Constanta
- Colectarea si evacuarea apelor uzate menajere si meteorice in 22 orase si commune
- Epurarea si evacuarea in emisare a apelor uzate
- Producer, intretinere si reparatii utilaje si instalatii specific activitatilor de alimentare
cu apa si canalizare
- Analize chimice si bacteriologice pentru alimentarea cu apa si canalizare
Alimentarea cu apa se realizeaza fie prin sistemul interconectat Litoral, pentru localitatile
cuprinse intre Navodari si Vama Veche, fie prin sisteme mici, locale.
Instalatiile in functiune au urmatoarele caracteristici:
- 38 surse de adancime, totalizand un numar de cca. 306 puturi, cu o capacitate totala
instalata de 8530 l/s
- 1 priza de apa din canalul Dunare Marea Neagra, cu o capacitate totala instalata de
4514 l/s
- Lungimea retelei este de 1690 km, din care 498km retea de aductiune, 1192km retea
de distributie
- Material preponderente folosite la retele: otel, fonta, PREMO, azbociment, PEAD,
fonta ductile
- Stare de uzura cca. 40%
- 98 rezervoare, cu un volum total inmagazinat de 278260 mc
- 41 statii de pompare, cu o capacitate totala de 107341 mc/h
- 1 statie de tratare a apei (Palas), cu o capacitate de tratare a apei de 3,75 mc/s.

6. Alimentarea cu apa in Dobrogea de Sud
Caracterul touristic al litoralului precum si marile obiective economice industrial
amplasate in municipiul Constanta si in alte zone ale judetului au impus executarea de lucrari
deosebite pentru alimentarea cu apa potabila industrial a acestora la un nivel calitativ superior.
Studiile hidrogeologice, prospectiunile executate in special in ultimii 30 de ani, au
condus la descoperirea si punerea in exploatare a celor mai mari bazine hidrogeologie din
tara, cu o capacitate de exploatare de peste 10000l/s, transformand judetul Constanta dintr-un
tinut arid, intr-unul in care problema alimentarii cu apa potabila subterana de buna calitate si-a
gasit o rezolvare spectaculoasa.
Din datele existente in arhiva primariei, rezulta ca orasul Constanta, pana in 1903, se
alimenta cu apa de la diverse puturi si de la cismelele situate una in comuna Anadalchioi si
alta in afara orasului langa actuala captare subterana Cismea I.
Problema rezulvarii alimentarii cu apa a orasului Constanta a fost pusa pentru prima
data in 1880 cand in sedinta Consiliului Comunal al Urbei Constanta se ia in discutie
propunerea lui Henry Guaracino de a se aduce apa de la Cismeaua Anadalchioi.
In perioada 1881-1884 se fac unele studii si proiecte pe baza de licitatii, unde mai multi
antreprenori prezinta diferite solutii care nu se finalizeaza, incat in 1886 s-a inceput
construirea a trei puturi in oras care impreuna cu cele doua cismele deserveau orasul prin
sacagii. In 1890 este luata in consideratie prpopunerea de aducere a apei din zona lacului Siut-
Ghiol de la punctual numit Moara Caragea situate la 7 km de oras.
In 1903 inginerul Virgil Ionescu, intocmeste proiectul privind Alimentarea cu apa a
orasului Constanta distributia apei in care se mentioneaza ca foarte satisfacatoare, Solutia
de prelucrare a 1000 mc/zi din apa subterana captata prin putul construit, de catre Directia
Generala a C.F.R.-ului in anul 1898, in apropiere de Targul de vite din satul Anadalchioi si
care alimenta la acea data serviciile C.F.R. din Constanta, gara din oras si din port, vapoarele
S.M.R., serviciul constructiei portului Constanta, vapoarele straine, spitalul si divizia militara.
Tot atunci s-a inceput instalarea primelor conducte de apa catre Compania Generala
de Conducte din Liege, Belgia pe strazile Mangalia, Carol si alte trei strazi centrale.
Analizele facute de organelle Ministerului Sanatatii au aratat ca apa de la C.F.R. nu
este corespunzatoare si in urma unor indicatii date de Dr.V. Babes, in 1905 Consiliul
Comunal a hotarat aducerea apei din Dunare. Proiectul intocmit de ing. Virgil Ionescu in 1906
prevedea aducerea a cca. 12000 mc/zi prin construirea statiei de tratare pe Dealul Hinog la
cota +100m.
Lucrarile au fost preluate de Compania Generala de Conducte de Apa din Liege-
Belgia si terminate dupa numeroase intreruperi in 1914, ele cuprinzand o conducta de
aductiune cu diametrul de 450-400 m, intre uzina Hinog si Constanta, un rezervor de 3000mc,
in zona Obor Constanta si completarea retelei de distributie pe alte strazi din zona centrala a
orasului.
In anii 1942-1943 ing. Henry Teodoru intocmeste un proiect de amplificare a debitului
de apa al sursei Caragea Derman de la 6000 mc/zi la 12000 mc/zi pentru suplimentarea
debitului de apa al orasului Constanta.
Cu ocazia lucrarilor primei variante a canalului Dunare Marea Neagra, s-au executat la sursa
Caragea Dermen un numar de 27 foraje de studii cu adancimea de 35m din care s-au echipat
un numar de 10 foraje, restul avand debite necorespunzatoare.
In statiunile Eforie Nord, Sud si Techirghiol, pana in 1950 exista o singura sursa de
apa la Eforie Nord, formata din 38 puturi de mica adancime cu un debit de 400 mc/zi care a
functionat intre 1930 si 1958 fiind desfiintat din cauza calitatii necorespunzatoare a apei.
In 1950-1954, Intreprinderea de Foraje Bucuresti executa la Eforie Sud si apoi la
Eforie Nord si Techirghiol puturi forate cu adancimea de 476m si 387m avand debite intre 40-
90 mc/ora cu apa slab sulfuroasa si cu temperature de 26C, forajele de la Eforie Sud si de la
Techirghiol fiind arteziene. Ele au avut o utilizare limitata din cauza calitatii
necorespunzatoare a apei.
S-a trecut la aducerea apei de la Constanta, prin executarea in anii 1955-1957 a unei
conducte de aductiune din fonta si tola de otel cu beton armat cu diameter de 600-400 si
300mm intre sursa Caragea Dermen, Complex Calarasi si intre acestea si statiunile din Sud in
lungime de peste 30km.
In orasul Mangaliza pana in anul 1959 alimentarea cu apa s-a facut din fantani
locale. In perioada 1959-1962 au fost executate primele 5 puturi forate cu adancimea de 60m
la Nord de lacul Mangalia si cu un debit mediu de 500mc/zi/put. Captarea a functionat pana in
anul 1970 cand a fost abandonata datorita aparitiei in zona captarii a apelor sulfuroase.
In perioada 1953-1954 s-au executat pe valea Carasu in zona Basarabi 10 puturi cu
diametrul mare, apa fiind pompata spre Medgidia pe vechea aductiune Hinog-Constanta, ar in
1963 s-a executat primul foraj in aceiasi zona urmata de altele cu adancimea de 60-100m care
au suplimentat debitul de apa al orasului Medgidia. Cresterea populatiei orasului Constanta,
aparitia si extinderea activitatii turistice si industrial dupa anul 1960 au condus la cresterea
nevoilor de apa potabila si industriala.
Pe baza unor studii si proiecte incepute de Institutul Judetean de Proiectari a fost
inceput un program de prospectiuni prin foraje hidrogeologice executate la inceput in zona
litoralului Marii Negre si extins apoi pe baza altor studii si la scara intregului judet. Acest
program initiat de Intreprinderea de Alimentare cu apa a judetului Constanta a continuat fara
intrerupere pana in anii 1990-1991. S-au executat si echipat in aceasta perioada peste 250
foraje de catre Intreprinderea de Apa la care daca adaugam cele aprobate 100 executate de
unitatile agricole si localitatile rurale, nr acestora depaseste 350 foraje cu capacitate de
ecploatare de cca 10000 l/s.
O data cu cresterea rapida a necesarului de apa potabila care nu mai putea fi asigurata
numai din surse subterane, s-a trecut la utilizarea apelor de suprafata pentru acoperirea
deficitului.
In acest sens a fost elaborate de catre ISLGC Bucuresti documentatia pentru captarea
apei din canalul Poarta Alba-Midia si tratarea in statia de tratare Palas Constanta.
In prezent Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta asigura serviciul de
alimentare cu apa si canalizare in Constanta si 57 localitati raspandite pe teritoriul judetului,
deservind 587165 locuitori din totalul de 748769.
Ea este structurata pe 6 sectii de exploatare raspandita in teritoriu si alte servicii si
alte compartimente.
Sistemul de alimentare cu apa dezvoltat in decursul anilor atinge astazi urmatoarele
capacitate:
- 36 surse adancime (236 foraje) intre 30-300m Qinst = 9 mc/s
- 1 sursa de suprafata din canalul Dunare Marea Neagra Q inst = 4 mc/s
- Retea de 1830 km
- 87 rezervoare volum total inmagazinat 233332 mc
- 42 statii de pompare Qinst = 1941508 mc/zi

Uzina de la Rosu
Productie medie 300000 mc/zi
Capacitatea de productie nominala 520000 mc/zi
Instalatii:
- 6 pompe de aspiratie a apei brute
- 6 instalatii de tratare
- 6 instalatii de floculare-decantoare
- 28 filtre de nisi psi 2 filtre cu dublu-strat nisip si carbune activ granular
- Suprafata 12 hectare
Directia productie in cifre:
- 3 uzine de productie si de tratare a apei potabile: Rosu-Arcuda-Ogrezeni
- 633 foraje
- 88km apeducte de apa bruta
- 178 km apeducte de apa potabila
- 20 rezervoare de stocare a apei potabile
- 11 statii de inalta presiune
- 1 baraj
- Un efectiv de 300 de persoane
- Suprafata 520ha, repartizate in 20 de locatii
- Zone de protective sanitara 532 ha

Toti parametriii apei produse in instalatiile de tratare, de productie si de stocare din
cadrul Directiei Productie sunt administrati printr-un post de comanda centralizat, aflat la
uzina de la Rosu. Pornind de la aceste, se dirijeaza aparatele automatizate care fac posibila
functionarea echipamentelor.
Coordonarea tuturor actiunilor este asigurata de un automat central la care sunt
conectate toate dispozitivele aautomatice si analizatoarele care controleaza calitatea apei pana
la intrarea in reteaua de distributie.Postul de comanda centralizat este conectat de/la Centrul
de Miscare a Apei de unde sunt supervizate in timp real diferitele fluxuri hidraulice ale retelei
si ale siturilor de productie.


7. Exploatarea apei subterane de pe teritoriul adiacent capitalei
Primele cercetari privind folosirea apei subterane ca sursa pentru alimentarea cu apa a
Bucurestilor au fost facute la sfarsitul secolului trecut si in anul 1901 au fost puse in functiune
colectoarele 1 si 2 Bragadiru, cu un debit de cca 30000 mc/zi. In perioada 1901-1908 cand
Bucurestiul avea doua surse Arcuda si Bragadiru productia medie a fost de 53910 mc/zi,
productia din apa subterana reprezentand aproape 57%.
In 1908 se realizeaza frontal subteran Ulmi, productia zilnica crescand la cca 100000mc/zi,
din care apa subterana reprezenta 76%.
Urmatoarea sursa subterana a fost realizata din nou la Bragadiru colectorul 3 in
anul 1925 in zona Slobozia Clinceni.
In 1941 incepe forarea de puturi de mare adancime in Bucuresti, care ajung treptat sa
dea cca. 30000 mc/zi, iar in perioada 1960-1980 se foreaza mai multe puturi de mica
adancime, care ajung sa produca cca. 24000 mc/zi.
In 1965 se da in exploatare frontal subteran Arcuda cu o productie de 12000 mc/zi.
Productia totala din surse subterane a ajuns sa fie de 170000 mc/zi in anul 1998, dar
ponderea sa in productia totala a scazut continuu din anul 1908, cand reprezenta 70%, pana
astazi, cand ea reprezinta 10,6%, datorita cresterii productiei din surse de suprafata de la
30000 mc/zi in 1908, la peste 1400000 mc/zi in 1998, fara a creste substantial productia din
surse subterane.
Dupa 1990 au fost facute unele cercetari pentru a dezvolta sursele subterane. In acest
sens amintim forajele facute in zona Calugareni care au asigurat un debit sufficient pentru a
imbunatati ponderea apei subterane in apa Bucurestiului, dar calitatea apei nu era
convenabila, impunandu-se o tratare a ei. Din aceasta cauza cercetarile au fost sistate.
Datorita cresterii cerintelor de apa, pe de o parte, si datorita degradarii continue a
calitatii apelor de suprafata care impune cheltuieli mari de potabilizare, pe de alta parte, este
posibil ca apa subterana sa devina, intr-un viitor nu foarte indepartat, singura alternative
rezonabila.
8. Poluarea organica in bazinul hidrografic al Dunarii
Comisia Internationala pentru Protectia Dunarii reprezinta platform de coordonare a
implementarii Directivei Cadru Apa pentru realizarea Planului de Management in Districtul
Hidrografic al Dunarii.
Planul de Management al Districtului Hidrografic al Dunarii a fost finalizat in decembrie
2009 si se concentreaza pe problemele semnificative de gospodarire a apelor (poluare
organica, cu nutrient, cu substante periculoase si alterari hidromorfologice pentru apele de
suprafata si aspect cantitative si calitative ale apelor subterane). Care pot afecta apele de
suprafata ca si apele subterane transfrontaliere in mod direct sau indirect.
Planul de Management indica starea apelor din Districtul Dunarii, viziunile si obiectivele de
management pentru fiecare problema importanta de gospodarire a apelor, precum si masurile
necesare in vederea atingerii starii bune.
Astfel, pentru apele de suprafata s-au stabilit urmatoarele viziuni si obiective de management:
Poluare organica
- Viziune : emisii zero de ape uzate neepurate
- Obiective de management: in Statele Membre ale UE se vor opri treptat, cel tarziu
pana in anul 2015, toate evacuarile de ape uzate, neeeuprate provenite de la orasele cu
o populatie de peste 10000 de locuitori, in celelalte tari dunarene, numarul sistemelor
de colctare a apelor uzate legate de statiile de epurare ce vor fi operationale pana in
2015 trebuie sa fie specificat. Directive privind Epurarea Apelor Uzate Urbane va fi
implementata de catre statele membre UE.
La initiative Austriei si Romaniei, in parteneriat cu statele riverine, a fost realizata
Strategia de dezvoltare regional europeana a Dunarii.
Cele patru axe prioritare ale Strategiei Dunarii sunt: conectivitatea (transport intermodal,
cultura si turism, retele de energie), protectia mediului, cresterea prosperitatii regiunii
Dunarii si imbunatatirea sistemului de guvernare.




Fenomene hidrice de risc:
Scurgerea apei unui rau fluctueaza intre doua momente extreme, reprezentate prin
viituri si secari. In functie de efectele pe care le genereaza asupra componentelor naturale si
antropice ale mediului, ele pot deveni dezastre sau catastrofe care produc dezechilibre in
functionalitatea sistemului environmental. Din acest motiv ele au fost incluse in categoria
riscurilor naturale.
Viiturile reprezinta momente de varf in evolutia scurgerii apei unui rau. Se
caracterizeaza prin cresteri spectaculoase, deosebit de rapide ale nivelului apei si implicit a
debitului, pana la atingerea unui maxim, dupa care urmeaza scaderea apelor care revin la
parametrii normali de scurgere.
Orice viitura este definita de urmatorii parametri, care se pot determina si pe
hidrografe: debitul (debitul de baza si maxim/varful), durata (timpul de crestere, de
descrestere si timpul total), volumul, coeficientul de forma, stratul de apa scurs.
Inundatiile constituie fenomene naturale si sunt o componenta a ciclului hidrologic natural al
Pamantului. Inundatiile si in special marile inundatii constituie unele din fenomenele naturale
care au marcat si marcheaza profund dezvoltarea societatii umane, ele fiind din punct de
vedere geografic cele mai raspandite dezastre de pe glob.
De circa 50 de ani, in Europa s-a impus tot mai mult idea ca gospodarirea cantitativa si
calitativa a apelor, managementul catastrofelor naturale generate de prezenta in exces sau de
lipsa apei, conservarea biodiversitatii mediului acvatic, nu se poate realiza decat privind cu
fata spre viitor, adica numai prin elaborarea unui plan director realizat la nivel de bazin
hidrografic.
Din acest punct de vedere, Romania se numara pentru primele tari din Europa care nu
numai ca a introdus administrarea apelor pe bazine hidrografice, inca din anul 1959, dar a
realizat (in intervalul 1959 - 1962) si primele planuri de amenajare a bazinelor hidrografice.
In prezent, zestrea amenajarilor hidrotehnice cuprinde peste 1200 de lacuri de
acumulare dintre care 400 au volume de peste 1 mil. m3, 230 de mari baraje ce figureaza si in
Registrul mondial al marilor baraje, 9920 km de diguri, 6300 km de regularizari de albii, 2290
km de derivatii de debite etc.
Amenajarile hidrotehnice existente sunt realizate atat ca amenajari cu folosinte
complexe, cat si ca amenajari de unica folosinta cum ar fi producerea de energie
hidroelectrica, alimentari cu apa, controlul viiturilor, piscicultura sau agrement.
Din totalul celor circa 230 de amenajari mai semnificative, situatia pe folosintele ce fac
obiectul prezentului studiu se prezinta astfel:
* 67 de amenajari hidrotehnice au ca folosinta exclusiva producerea de energie hidroelectrica;
* 5 amenajari hidrotehnice au ca scop satisfacerea cerintelor de apa ale unei singure folosinte,
alta decat producerea de energie hidroelectrica sau atenuarea viiturilor;
* 39 de amenajari hidrotehnice sunt destinate satisfacerii cerintelor de apa a doua folosinte,
altele decat atenuarea viiturilor;. 119 de amenajari hidrotehnice cu mai mult de doua folosinte.