Baal HaSulam

Esenta si scopul Religiei

Aici doresc sa raspund la trei intrebari:
A. Care este esenta religiei?
B. Daca scopul ei este obtinut in lumea aceasta sau din contra, in lumea
viitoare?
C. Daca scopul ei este in binefacerea Creatorului sau in binefacerea creatiilor?
La prima privire, fecare cititor se poate mira de vorbele mele si sa nu inteleaga
aceste trei intrebari, pe care le-am scris ca subiect al acestui articol. Caci acest
lucru este simplu si pe intelesul tuturor. Oare este cineva care sa nu stie ce este
religia, mai ales plata si rasplata dorita si asteptata, mai ales in lumea viitoare. i ce
este de mirare, ca e!ista aceasta a treia intrebare, caci toti stiu ca religia este
pentru binefacerea creatiilor pentru a-i indruma in bine si fericire. i ce mai este de
adaugat la aceasta?
"ntr-adevar nu este nimic de adaugat, dat find ca stim aceste trei probleme pe care
le repre#inta religia, si care sunt in mod obisnuit pre#entate intr-o versiune
copilareasca, c$iar cu caracter de automatism, incat nu au nici o contributie la
clarifcarea acestor intrebari, pentru oameni, de-a lungul vietii lor. Aceasta indica
doar necunoasterea acestor lucruri sublime si este necesar sa clarifcam aceste
principii de ba#a pe care sta intregul edifciu al religiei si pe care se spri%ina.
i pe urma spuneti si voi, cum se poate, ca un adolescent de &' sau &( ani, sa fe
de%a pregatit prin inteligenta, a percepe corect si a intelege raspunsul la aceste trei
intrebari, sub intelesul lor sublim? i mai ales intr-un fel satisfacator, incat sa nu
trebuiasca sa le adauge cunostinte si intelesuri noi, de-a lungul intregii lui vieti?
"ntr-adevar aici este o problema) Caci duce la presupuneri premature ce determina
nestatornicie si conclu#ii neadevarate, care au infestat atmosfera lumii in aceasta
generatie) i ne-a adus in situatia, in care generatia urmatoare aproape ca este
scapata din mana.
Binele Absolut
*e scurt, in anali#a mea, m-am spri%init pe cele scrise si interpretate in articolele
predecesorilor mei si am facut-o, in special in articolul Daruirea Torei, care este ca o
introducere pentru sublimul subiect din fata noastra. i de aici voi vorbi pe scurt si
simplu, cu intentia a f pe intelesul tuturor.
i la inceput este necesar sa intelegem Creatorul, care este Binele Absolut. Adica,
Creatorul, nu provoaca, in nici un fel, nimanui, vreo durere - aceasta find intelesul
primei deductii. "nteligenta creatiei ne arata evident, cau#a acestui rau, care este
defnit ca Dorinta de a primi.
Dorinta de a primi re#ida tocmai din aceasta cautare a satisfactiei pe care o am
prin umplerea acestei dorinte. "ata cau#a din care eu provoc rau aproapelui + pentru
ca eu vreau sa umplu aceasta dorinta de a primi. Daca creatul nu ar gasi nici o
multumire pentru sine, prin asta, nu ar f nici o creatura in lume care sa provoace
rau aproapelui. i daca, cateodata gasim vreun creat, care daunea#a aproapelui,
fara nici o ,dorinta de a primi, placere in sine, creatul nu face aceasta, decat dintr-
un instinct vec$i, care a a%uns la el de la inceput si care nu are nevoie de nici o
motivatie noua, dupa cum se stie.
"ntelegem Creatorul Divin ca find Complet si *erfect si ca neavand nevoie de cineva
sa-L a%ute in "ntregimea a, -l find "nceputul tuturor lucrurilor. prin aceasta este
clar, ca nu are nici un fel de Dorinta de a primi. i deoarece nu are aceasta
trasatura - dorinta de a primi, nu are nici fundamentul pentru a dauna cuiva. i
aceasta este clar ca lumina #ilei.
i nu numai, ci este acceptat si stabilit in inimile noastre, insasi simplitatea primei
deductii, ca -l are Dorinta de Daruire, a darui bine aproapelui, adica creatiilor ale.
Aceasta o dovedeste intreaga marea creatie pe care a creat-o.
Dar e!ista aici, in lumea noastra, creaturi care simt sau o sen#atie buna sau o
sen#atie rea. i aceste sen#atii, neaparat, sunt cau#ate de catre Creator. i findu-ne
pe deplin clar, ca nu e!ista in legea Creatorului vointa de a dauna - dupa cum am
clarifcat - daca este asa, inseamna ca toate creaturile primesc din partea Divina
doar binefaceri. Doar pentru asta a creat creaturile, din vointa de Binefacere.
Am invatat, ca Divinul are numai Dorinta de a Darui doar bine. i sub nici o forma,
din Legea a, nu va i#vori macar si un gram de daunare sau durere, care sa fe
cau#ata de -l. i de aceea am denumit Creatorul - Binele Absolut.
i dupa ce stim acest lucru, deci, astfel trebuie sa privim realitatea - ca ec$itabila,
condusa si supraveg$eata de Divinitate, pentru ca -l daruieste doar binele.
Supravegherea Divina este Supraveghere cu scop
Aceasta este subinteles din toate sistemele naturii - in care fecare creatie pana la
cea mai mica, cuprinde toate cele patru nivele: neanimat, vegetativ, animat si
vorbitor, in totalitate si in parte - in toate gasim supraveg$ere cu scop. Adica, o
crestere inceata si treptata in felul de#voltarii anterior si continuu. Asemenator
fructului copacului, care este supraveg$eat in scopul bun, ca pana la urma sa fe un
fruct frumos si gustos.
i intreaba botanistul cate situatii trec peste acel fruct, pana iese la lumina si
a%unge la reali#area scopului ei, care este stadiul fnal al coacerii lui. /oate aceste
situatii premergatoare scopului, nu numai ca nu divulga dulceata si frumusetea
fnalitatii, ba, mai mult - pentru a ma contraria - imi pre#inta cu totul alte aspecte
decat imaginea scopului fnal.
Adica cu cat fructul va f mai dulce pana la urma, el este mai amar si mai
de#gustator in situatiile precedente ale oranduirii de#voltarii sale. i la fel se
intampla si in nivelul animat si vorbitor. Caci animalul a carui inteligenta este mica
la sfarsitul de#voltarii sale, nu este atat de defect pe parcursul de#voltarii. Contrar
omului, a carui inteligenta este multa la sfarsitul cresterii sale, si defect in timpul
de#voltarii. Caci Vitelul de o zi se numeste taur, adica are puterea sa stea in picioare
si sa mearga, si inteligenta de a se feri de piedici care se gasesc in calea lui.
i nu acesta este ca#ul omului de o #i, care sta culcat, de parca ar f fara simturi. i
daca i s-ar cere cuiva, care nu cunoaste e!perientele acestei lumi, sa priveasca la
acesti doi nou-nascuti, desigur ca ar spune despre omul nou-nascut, ca nici
fnalitatea lui nu va f deloc reusita. i despre animalul nou-nascut ar spune, ca aici
s-a nascut un mare erou. Adica, ar a%unge la aceasta %udecata dupa masura
intelepciunii vitelului, fata de prostia si lipsa de simturi a omului nou-nascut.
De aici este evident, ca *rovidenta, upraveg$erea Divina, asupra realitatii pe care
a creat-o nu este decat in forma de Supraveghere cu scop, fara a lua in consideratie
deloc ordinea etapelor de de#voltare. Caci cu atat mai mult apartine naturii aceasta
trasatura de a ne induce in eroare si de a distrage privirea noastra de la intelesul
esentei elementelor lui, find tot timpul in situatie contrara fnalitatii lucrarii lor.
i despre aceste lucruri spunem Nu exista intelept in afara de cel experimentat.
Caci doar cel e!perimentat, care are posibilitatea de a percepe creatia, in toate
situatiile de#voltarii, pana la a%ungerea la plenitudine, poate sa linisteasca spiritele,
sa nu se teama deloc, de toate acele imagini deformate, de care creatul se agata in
situatii de de#voltare, doar ca sa creada in sfarsitul coacerii lui frumoase si
sanatoase.
i iata ni s-au clarifcat caile upraveg$erii Divine asupra lumii noastre, care este
doar o diferentiere cu scop, in care calitatea binelui nu se cunoaste deloc, inainte de
aducerea creatului la punctul fnal, la sfarsitul formei si maturi#arii sale. i din
contra, calea upravegerii este totdeauna invelita intr-un acoperamant de rebuturi,
din punctul de vedere al celor care o privesc. 0ita-te si ve#i, ca Divinul Daruieste
creatiilor ale totdeauna numai bine, doar ca binele acesta este upraveg$eat de
catre Divinitate, prin modalitatea supraveg$erii cu scop.
Doua cai: Calea Suferintei si Calea Torei
i iata ni s-a clarifcat modul prin care Divinitatea este Binele Absolut. i -l ne
upraveg$ea#a cu calitatea Binelui Deplin, fara niciun amestec de rau. "ntr-adevar,
asta este diferentierea upraveg$erii cu scop. intelesul caruia este ca
upraveg$erea Divina ne sileste a primi o anumita ordine de situatii, in functie de
motiv si cau#a, adica anterior si continuu, pana devenim demni de a primi binele
dorit. i atunci vom a%unge la scopul nostru, ca un fruct frumos in fnalul coacerii
sale. i astfel intelegem, ca acest scop este asigurat noua, tuturor, cu siguranta.
Daca nu intelegem astfel, dam dovada de ere#ie relativ la upraveg$erea Divina.
Aceasta este ceea ce au spus "nteleptii 1aal: Duhul Sfant (Shechina) in inferiori este
de mare necesitate. Deoarece upraveg$erea Divina este cu scopul de a ne aduce
pana la urma la Ade#iunea la Divinitate, care sa locuiasca in noi, caci este socotita
ca o mare necesitate. Daca nu vom a%unge la aceasta, atunci ar f, Doamne fereste,
inperfectiune in upraveg$erea a.
Acest lucru seamana cu un rege mare, caruia i s-a nascut un copil la batranete si ii
este foarte drag. i de aceea din #iua nasterii se gandeste doar la binele lui, aduna
toate cartile scumpe si inteleptii din tara, si planuieste pentru el o scoala pentru a
invata, si trimite dupa constructori renumiti. Construieste pentru el ali de placere si
aduna toti instrumentistii si cantaretii, si c$eama bucatarii si cofetarii cei mai
priceputi pentru a inventa toate delicatesele lumii.
i iata, a crescut copilul si a inaintat in ani. i el este prost si nu are nicio dorinta de
studiu, si este orb, nu vede si nu simte frumusetea cladirilor, si este surd nu aude
glasul poetilor si al instrumentelor, si este bolnav si nu ii este permis sa manance
decat paine goala, si asta, dupa multa #batere.
Aceste fapte i se pot intampla unui rege in carne si oase, dar nu si Divinitatii, a carei
conduita nu este , desigur, inducerea in eroare. De aceea ne-a pregatit doua cai de
de#voltare.
*rima este calea suferintei, care este ordinea de de#voltare a creatiei, din sine
insasi, care necesita prin natura sa se de#volte pe ba#a starilor anterioare, continuu,
in situatii diferite una de alta, prin care se de#volta treptat, pana se a%unge la
cunostinta deplina in alegerea binelui si respingerea raului, si la a f pregatit
scopului dorintei Divinitatii.
i este adevarat ca, aceasta cale ia timp si este plina de suferinte si dureri. i de
aceea 2e-a pregatit o cale opusa acestei cai, o cale placuta si buna, care este calea
/orei si itzvot, care poate sa ne pregateasca pentru scopul nostru in timp scurt si
fara suferinte.
Astfel reiese ca scopul nostru fnal este pregatirea noastra interioara in Ade#iunea la
Divinitate. i acest scop este po#itiv, fara a gasi nici un punct in care sa divagam de
la -l. Caci upraveg$erea Divina asupra noastra este puternica si se manifesta prin
cele doua feluri de upraveg$ere, care sunt calea suferintei si calea /orei, cum s-a
clarifcat. Dar din punct de vedere a realitatii practice, noi gasim ca, upraveg$erea
Divina a%unge la noi prin cele doua cai de upraveg$ere, deodata. i de aceea sunt
denumite in vorbele 3a#al: Drumul (!alea) "amantului # Derech $retz si !alea Torei.
Esenta religiei este de a dezvolta in noi senzatia recunoasterii raului
Acestea sunt cuvintele 3a#al: Si ce intereseaza Divinitatea% daca cineva taie de la
gat sau daca cineva taie de la ceafa& Doar nu s#au lasat poruncile decat pentru a
uni creaturile. i despre aceasta aderare se e!plica foarte bine in articolul Daruirea
Torei 4par. &'5. Dar aici am sa e!plic ce este esenta acestei de#voltari obtinute prin
preocuparea pentru /ora si porunci?
i sa stii, ca acest lucru este recunoasterea raului din noi. Ocupatia cu poruncile
care poate sa purifce pe cel care se ocupa cu ele, este o purifcare treptata si lenta,
pe masura treptelor purifcarii, care este masura recunoasterii raului din noi.
Caci omul este de%a pregatit din frea lui sa respinga si sa deosebeasca fecare lucru
rau. i aceasta este in masura egala in fecare creatie, in parte. Dar fecare
diferentiere, de la o creatie la alta, este doar in recunoasterea raului, pe care creatul
mai de#voltat il recunoaste in sine intr-o masura mai mare de rautate. i deci,
desparte si respinge raul din sine, in masura mai mare. "ar nede#voltatul simte in
sine o masura mai mica de rautate. i prin aceasta va respinge doar intr-o masura
mica de rautate. i ca re#ultat pastrea#a in sine toata impuritatea, caci nu o
recunoaste ca impuritate deloc.
i pentru a nu-l obosi pe cititor, vom interpreta raul si binele in general, cum a fost
interpretat in articolul Daruirea Torei 4par. &'5, in care rautatea, in general nu este
decat iubire de sine, denumita $goism, find opusa in forma ei, calitatii Creatorului,
care nu are nimic din dorinta de a primi pentru ine, ci doar de a darui.
i cum a fost interpretat in articolul Daruirea Torei 4par. 6 si &&5, in legatura cu
placerea si rafnamentul, principalul este in intregime, in masura -c$ivalentei
7igurii, la Creator. i in legatura cu suferintele si netoleranta, principalul este
masura c$imbarii 7igurii fata de Creator. i de aceea ne este desgustator egoismul
si ne doare in esenta, ca find opusa fgurii Creatorului Divin.
Dar acest de#gust nu este egal in fecare su8et, ci se imparte in noi, in cantitati.
Caci omul salbatic, nede#voltat complet, nu recunoaste egoismul ca o calitate rea.
i de aceea, se foloseste de el, desc$is fara nicio rusine si fara limita, %efuieste si
ucide in fata tuturor, in orice loc unde ii a%unge mana. "ar omul putin mai de#voltat,
de%a simte o oarecare masura a egoismului sau, ca diferentiere a raului si cel putin ii
este rusine a se folosi de el in public, a %efui si a ucide in va#ul tuturor, ci, pe ascuns,
inca isi mai indeplineste poftele.
Omul si mai de#voltat decat el, este de%a sensibil la egoism ca la un lucru total
de#gustator, incat nu poate sa-l sufere in sine si il respinge si il scoate din sine cu
totul, in masura in care il recunoaste, incat nu doreste si nu poate sa aiba placere
de munca altora. i atunci incep sa se tre#easca in el scantei de iubire a aproapelui,
denumit Altruism, care este calitatea binelui general.
i aceasta se aprinde in el, in functie de de#voltarea sa treptata. Adica, la inceput se
de#volta in el simtul iubirii si al daruirii pentru apropiati si famila lui, dupa cum este
scris: Si nu ignora sange din sangele tau. i cand se de#volta mai mult, se e!tinde in
el calitatea daruirii, asupra tuturor celor din %urul sau, care sunt din orasul si din
poporul sau. i astfel se adauga, pana la de#voltarea in el a calitatii iubirii
aproapelui, asupra omenirii intregi.
Dezvoltarea constienta si dezvoltarea inconstienta
i sa stii, ca doua puteri ne servesc si ne stimulea#a a ne inalta si a urca pe treptele
scarii respective, pana vom a%unge la varf, in Lumea uperioara, care este punctul
esential de -c$ivalenta a 7igurii cu Creatorul Divin. i diferenta dintre aceste doua
puteri consta in faptul ca, una ne stimulea#a din spate si aceasta este !alea
suferintelor sau Drumul "amantului.
i din aceasta cale a a%uns la noi istemul de legi 9orale, denumita $tica, ba#ata pe
cunostinte e!perimentale, adica din critica intelepciunii practice, a carui principiu
consta in acea doctrina care nu este decat re#umatul pre%udiciilor, care s-au nascut
in lumea noastra din seminte de egoism.
i iata cum aceste e!periente au a%uns la noi accidental, adica nu constient si nu
prin alegerea noastra. Dar scopul sigur, al -ticii este sa clarifce forma raului,
treptat, in simturile noastre. i in masura in care cunoastem pre%udeciile lui, in
aceea masura ne indepartam de el. i atunci a%ungem la o etapa superioara a scarii.
A doua putere ne stimulea#a constient, adica prin puterea insasi a alegerii noastre.
i aceasta putere ne trage inainte. i am defnit-o cu numele !alea Torei si a
poruncilor. Caci ocupandu-ne cu poruncile si in lucrarea pentru a aduce 9ultumire
u8eteasca Creatorului, se de#volta in noi cu o rapiditate minunata, acel simt de
recunoastere a raului, cum s-a interpretat in articolul Daruirea Torei 4par. &(,
studia#a acolo atent5. i noi castigam doua lucruri:
2u avem necesitatea asteptarii e!perientei vietii, care sa ne stimule#e din
spate. Ca toata proportia stimulatiei din ele este evaluata doar in masura
durerilor si distrugerilor noastre. Ci din contra, din gratie si rafnament, pe
care le simtim in munca pura pentru Creatorul Binecuvantat, pentru a-"
provoca 9ultumire u8eteasca, se de#volta in noi o relatie relativa a
recunoasterii nemerniciei acestor scantei de iubire de sine, ca find
obstructiva in calea noastra, spre a primi gustul rafnat a daruirii Creatorului
Divin.
"n felul in care semtimentul treptat de recunoastere a raului se de#volta
treptat din timpuri de multa placere si liniste, adica prin primirea binelui in
timpurile lucrarii pentru Creatorul Divin, din sen#atia noastra de gratie si
rafnament, atunci a%unge la noi, din -c$ivalenta 7igurii la Creator.
Ca benefciem de timp. Caci -l actionea#a la cunostinta noastra si sta in
mainile noastre a inmulti in lucrare si a ne grabi in timp dupa dorinta noastra.
Religia nu este in binefacerea creatiilor ci in binefacerea muncitorului
9ulti gresesc si compara /ora noastra sfanta cu Doctrina 9oralitatii. Dar este astfel,
pentru ca nu au gustat niciodata gustul religiei noastre. i le spun citatul: 'ustati si
vedeti ca Domnul este Bun. i adevarat ca amandoua: -tica si :eligia se refera la un
singur lucru - a inalta omul din %osnicia iubirii de sine, ingusta, si a-l aduce la 9aretia
;arfului de "ubire a Aproapelui.
Dar cu toate aceastea, sunt indepartate una de alta, ca departarea <andirii Creatiei
Divine de gandirea creatilor. Caci :eligia este continuitatea <andirii Creatorului
Divin. i Doctrina 9oralitatii vine din gandirea de carne si oase si din e!perientele
vietii lor. i de aceea, se cunoaste si este accentuata diferenta dintre cele doua, atat
in toate punctele diferentelor practice cat si prin scopul lor defnit. Caci
recunoasterea raului si binelui care se de#volta in noi prin Doctrina -ticii in timpul
folosintei, are o relatie relativa succesului societatii, dupa cum este stiut.
Ceea ce nu este ca#ul :eligiei, in care faptul recunostintei binelui si raului se
de#volta in noi prin folosinta ei, are relatie relativa doar Domnului Divin, adica din
c$imbarea 7igurii Creatorului Divin, pana la -c$ivalenta 7igurii cu Divinul, denumita
Alipire% Adeziune#Dve(ut, cum s-a clarifcat in oc$ii tai in articolul Daruirea Torei
4par. 6 + &&5.
i intr-adevar sunt indepartate una de alta in esenta distantei scopului. Caci scopul
Doctrinei -ticii este fericirea societatii din punctul de vedere al criticii inteligentei
practice, luata din e!perientele vietii, in care, pana la urma, scopul nu asigura celui
care se ocupa de ea, vreun folos deasupra cadrului natural. i de aceea, acest scop
nu a iesit inca din totalitatea criticii dupa cum se stie, caci cine poate sa
dovedeasca particularului masura binelui in aceasta forma fnala, care sa necesite
imputinirea formei lui intr-o masura oarecare, pentru fericirea societatii.
Ceea ce nu este ca#ul cu scopul religiei, care asigura fericirea omului insusi, a celui
care se ocupa de ea. Caci am dovedit de%a a cunoaste, ca aducerea omului la
iubirea aproapelui se gasescte direct in diferentierea Alipirii, care este -c$ivalenta
7igurii la -l, Divinul, cu care trece omul din lumea lui ingusta, plina de dureri si
pietre de boala, spre Lumea -terna larga de Daruire la Domnul Divin si Daruirea
pentru creati.
;ei mai gasi diferenta considerabila si destul de accentuata in diferenta suportului.
Caci munca, conform metodei Doctrinei -ticii are suport pe ba#a de a f placut
creatilor. i acest lucru este asemanator cu e!emplul inc$irierii, care este rentabila,
pana la urma. i omul obisnuindu-se in aceasta lucrare, iata nu se poate inalta pe
treptele 9oralitatii, caci este de%a obisnuit intr-o astfel de lucrare, care este foarte
benefca mediului incon%urator, care plateste pentru faptele sale bune.
Ceea ce nu este ca#ul in munca /orei si poruncilor, unde *roduce 9ultumire
u8eteasca Creatorului fara a primi premiu. iata cum urca si se inalta pe treptele
moralitatii c$iar pe masura lucrarii, caci este lipsit complet de rasplata in calea sa.
i un ban cu un ban se alatura la un cont mare. *ana cumpara o a doua natura, care
este in8uentarea aproapelui fara nici o tre#ire a primirii pentru sine, in afara de
insasi necesitatea e!istentei.
i se gaseste ca intr-adevar, s-a eliberat de toate inc$isorile creatiei. Caci in timp ce
omul se delimitea#a de orice primire pentru sine si su8etul lui respinge toate
lu!urile din micile placeri corporale si onoare, iata, ca cineva care se plimba liber in
lumea fantului Divin -l. i este sigur ca nu i se va intampla aici nici un pre%udiciu si
accident, niciodata, ci toate pre%udiciile se simt si vin omului, doar din cau#a primirii
pentru el insusi, care este amprentata in el.
i iata s-a clarifcat mult, cum scopul :eligiei sta toata, doar in necesitatea omului
de a lucra si a se ocupa de ea. i nu contine in ea folosinta creatilor si interesul lor,
cu toate ca toate actiunile sale sunt pentru binefacerea creatilor si cuprind aceste
actiuni. Dar nu este aceasta doar diferenta peste scopul sublim, care este
-c$ivalenta la Creator. i cu aceasta este de inteles cum si scopul :eligiei se
colectea#a in aceasta lume, inca in viata lui. i cercetea#a atent articolul Daruirea
Torei, in legatura cu scopul populatiei si scopul particularului.
/raducere + Aurica 1e$ava 4din cartea =abala$ Le9at$il-=abala$ pentru "ncepatori, cap. &5