Sunteți pe pagina 1din 8

Eugen Rădulescu – Suport de curs pentru psihologie

Percepția

1. Definirea percepției

În lecția anterioară am arătat că energia care există în mediu acționează asupra organelor de simț iar rezultatul acestor influențe se traduce în plan psihic prin fenomenul senzației. Dar senzațiile rezultate nu sunt percepute separat. Nu percepem părți izolate ale stimulilor, ci obiecte tridimensionale, oameni, zgomot, cuvinte sau muzică. Senzațiile sunt integrate la nivel cortical într-o reprezentare unitară a stimulilor care au produs senzațiile. Percepția este această reprezentare. Percepția reprezintă integrarea senzațiilor separate într-o reprezentare unitară a obiectelor din mediul înconjurător. Cea mai tipică formă a percepției este imaginea vizuală. Dacă ne gîndim la imaginea vizuală ca la o țesătură complexă multicoloră, atunci firele numeroase de diferite culori și texturi din care a fost realizată reprezintă senzațiile vizuale considerate individual. Deși în secțiunile următoare ne vom referi mai ales la percepția vizuală, percepția nu este un fenomen care se reduce la impresiile vizuale. Cînd ascultăm ce spune o persoană creierul integrează numeroasele senzații auditive rezultate într-o structură de informații care reprezintă discursul persoanei respective. Ca să fim capabili să înțelegem o melodie trebuie să sesizăm relațiile de armonie care există între sunetele care compun melodia. Conștientizarea relațiilor între sunete se face prin integrarea senzațiilor auditive separate pe care le produce ascultarea melodiei într-o structură de informații care reflectă relațiile dintre note. Este de asemenea cunoscut faptul că aroma unor alimente nu poate fi sesizată decît integrînd la nivel mintal informațiile provenite de la receptorii pentru gust și receptorii pentru miros. Este cazul cafelei, al ciocolatei sau al usturoiului.

2. Funcțiile percepției

Percepția este procesul psihic prin care devenim conștienți de lucrurile și ființele care se află în jurul nostru și de însușirile lor. Percepția trebuie deci să rezolve 2 probleme: (1) Care sunt obiectele din mediul exterior și (2) Unde se află aceste obiecte. Prin localizarea spațială a obiectelor percepția determină ce obiecte se află în spațiul care ne înconjoară și unde în spatiu se află obiectele. Dar pentru a răspunde la întrebarea Care sunt obiectele din mediul exterior? trebuie să fim capabili să determinăm cărei categorii aparțin obiectele și ce funcții și însușiri au. De exemplu, dacă pe masa la care lucrăm se află o veioză, un creion și o gumă de șters perceptia ne va da următoarele informații: că pe masă se află 3 obiecte de forme, mărimi și culori specifice, că aceste obiecte se află la o anumită distanță de noi și în anumite locatii pe birou și că cele 3 obiecte percepute sunt un creion, o gumă de șters și o veioză. Deci printre functiile percepției putem enumera și recunoașterea obiectelor. O altă funcție a percepției este menținerea constantă a înfățișării obiectelor, indiferent de variațiile imaginii retiniene. De exemplu, imaginea retiniană a unei mese dreptunghiulare are o formă trapezoidală care variază în funcție de unghiul din care o privim. Dar noi percepem întotdeauna masa ca fiind dreptunghiulară. Prin urmare, a treia funcție a percepției este constanța perceptivă. Putem deci deosebi 3 roluri ale percepției: localizarea spatială a obiectelor, recunoașterea obiectelor și constanța imaginii perceptive.

2.1 Localizarea spațială a obiectelor

Prin localizarea obiectelor determinăm ce obiecte se află în jurul nostru și unde anume în spațiu se găsesc. Localizarea obiectelor este foarte importantă pentru supraviețuire. Dacă nu am poseda această capacitate ne-am ciocni de obiectele care ne înconjoară, nu am reuși să le apucam și să le manevrăm și nu am putea să ne ferim de obiecte sau ființe periculoase. Localizarea obiectelor în spațiu se realizează prin următoarele mecanisme psihice: separarea obiectelor, perceperea distanței pînă la obiecte și perceperea mișcării.

2.1.1 Separarea obiectelor Imaginea proiectată pe retină este asemănătoare unui mozaic de diferite culori și luminozități. Sistemul perceptiv trebuie să organizeze informația existentă în imaginea retiniană într-un set de obiecte distincte proiectate pe un fundal. Deci separarea obiectelor înseamnă identificarea obiectelor dinstincte care sunt vizibile la un moment dat. Separarea obiectelor se obține după cum urmează:

Eugen Rădulescu – Suport de curs pentru psihologie

a.Distincția între obiectul percepției și fundal Dacă stimulii percepuți conțin două sau mai multe regiuni distincte una dintre aceste regiuni devine obiect al percepției iar restul imaginii devine fundal. Obiectul percepției este reflectat clar și precis, cu multe detalii, iar fundalul este o imagine difuză care pare să se afle în spatele obiectului percepției. De exemplu, să presupunem că urmărim un cărăbuș care se deplasează prin iarbă. Deoarece atenția este concentrată asupra cărăbușului, acesta este reflectat clar și precis, cu toate detaliile, iar iarba din jur este reflectată difuz. Cărăbușul este în acest caz obiectul percepției iar iarba este fundalul. Dacă însă o mișcare ne atrage atenția în iarbă (și vedem o rîmă deplasîndu-se) rîma devine obiect al percepției iar cărăbușul și iarba din jur devin fundal. Acest exemplu arată că organizarea obiect-fundal este reversibilă. Obiectul percepției și fundalul își pot schimba alternativ locurile. Acest fenomen este ilustrat de efectul figurilor duble, cum este cel din figura nr. 1:

de efectul figurilor duble, cum este cel din figura nr. 1: Figura nr. 1. În imaginile

Figura nr. 1. În imaginile de mai sus, în funcție de regiunea pe care ne concentrăm atenția putem vedea 2 siluete umane față în

față sau un sfeșnic. Cu cît o zonă a cîmpului vizual este mai mică, cu atît este mai probabil să fie văzută ca obiect al percepției și

nu ca fundal. ((IImmaaggiinnee pprreelluuaattăă ddiinn SSmmiitthh eett aall

,, 22000055))

Un exemplu mai complex care ilustrează modul în care obiectul percepției și fundalul pot alterna se găsește în figura nr. 2. Artistul plastic Octavio Ocampo (găsiți lucrări ale sale cu Google Images) a utilizat în multe picturi efectul alternanței între obiectul percepției și fundal.

efectul alternanței între obiectul percepției și fundal. Figura nr.2. Salvador Dali, Piața sclavilor cu

Figura nr.2. Salvador Dali, Piața sclavilor cu dispariția bustului lui Voltaire (1940)

b.Gruparea obiectelor Cînd stimulii percepuți sunt asociați după anumite criterii ei sunt percepuți ca obiecte distincte. Acest fapt contribuie la identificarea obiectelor aflate în cîmpul perceptiv. Criteriile după care se realizează asocierea stimulilor sunt următoarele:

- Proximitatea spațială. Dacă stimulii se află la distanțe mici unii față de alții sunt percepuți ca fiind asociați. Efectul este vizibil în figura nr. 3.

Eugen Rădulescu – Suport de curs pentru psihologie

- Similaritatea. Stimulii similari sub aspectul culorii sau al formei sunt percepuți ca fiind asociați, iar cei diferiți sunt percepuți ca fiind separați.

- Alinierea. Dacă stimulii par să formeze o linie continuă, ei sunt percepuți ca fiind asociați, formînd un obiect distinct.

- Formarea unui contur închis. Dacă stimulii par să formeze un contur închis, conturul respectiv va fi perceput ca un obiect distinct.

conturul respectiv va fi perceput ca un obiect distinct. Figura nr. 3. În figura de mai

Figura nr. 3. În figura de mai sus nu percepem 7 linii neasociate între ele, ci 3 grupuri de cîte 2 linii și o a șaptea neasociată.

ci 3 grupuri de cîte 2 linii și o a șaptea neasociată. Figura nr 4. a)

Figura nr 4.

a) Stimulii care au culori similare se grupează și sunt percepuți ca formînd

coloane.

b) Stimulii cu formă similară se grupează și sunt percepuți ca formînd coloane.

c) Liniile continue sunt percepute ca obiecte distincte.

d) Stimulii care formează contururi închise sunt percepuți ca formînd obiecte distincte. În figura d) vedem mai degrabă un romb între 2 bare verticale decît 2 litere K așezate față în față.

((IImmaaggiinnee pprreelluuaattăă ddiinn SSmmiitthh eett aall

,, 22000055))

2.1.2. Percepția distanței

Imaginea proiectată pe retină are numai 2 dimensiuni, la fel ca fotografiile, picturile sau hărțile. Aceasta înseamnă că imaginea retiniană conține o reprezentare a înăltimii și a lătimii obiectelor dar nu contine informații despre distanța la care se află obiectele în spațiu. Cu toate acestea noi percepem o lume tridimensională, adică avem capacitatea să ne dăm seama de distanța la care se află obiectele în spațiu. Această însușire a perceptiei vizuale se bazează pe capacitatea sistemului perceptiv de a estima distanțele pe baza unor indicii (sau indicatori).

a. Indicatori binoculari

Fiecare dintre ochii noștri generează cîte o imagine distinctă a obiectelor percepute. La nivel cortical cele 2 imagini sunt combinate într-o imagine unitară. Dar între cele 2 imagini inițiale există deosebiri, acest fenomen fiind numit disparitate binoculară. Ca să vă dați seama de acest lucru, țineți degetul arătător la cîțiva centimetri de ochi și priviți-l pe rînd cînd cu un ochi cînd cu celălalt. Veți observa că imaginile diferă. Acum îndepărtați degetul arătător la 30 de centimentri de ochi și priviți-l pe rînd cu fiecare ochi. Imaginile sunt tot diferite, dar cu cît îndepărtăm degetul cu atît devin mai asemănătoare.Pe baza acestui efect sistemul perceptiv estimează distanțele la care se află obiectele: cu cît imaginile provenite de la cei 2 ochi sunt mai diferite, cu atît obiectele sunt mai apropiate de noi în spațiu. Aceste indicii se numesc indicatori binoculari deoarece se bazează pe existența a 2 imagini diferite care provin de la cei 2 ochi.

Disparitatea binoculară poate fi utilizată și pentru producerea percepțiilor false: stereoscopul este un aparat care creează impresia adîncimii prezentînd fiecărui ochi cîte o fotografie din unghiuri diferite a aceluiași obiect. Același principiu este folosit pentru efectele speciale din cinematografia 3D.

b. Indicatori monoculari

Indicatorii binoculari ai distanței funcționează cînd obiectele se află la distanțe relativ mici de persoana care percepe.

Dar cînd obiectele percepute se află la diistanțe mari (cum e cazul munților, al norilor sau al obiectelor apropiate de orizont) indicatorii binoculari nu mai pot fi folosiți. Distanța la care se află obiectele îndepăratate este estimată pe baza indicatorilor monoculari. Aceste indicii se numesc astfel deoarece funcționează chiar dacă obiectele sunt privite cu un singur ochi. Figura 5 ilustrează cîțiva dintre indicatorii monoculari.

Mărimea relativă. Dacă o imagine conține mai multe obiecte similare diferite ca mărime le vom percepe pe cele mai mici ca fiind mai îndepărtate.

Eugen Rădulescu – Suport de curs pentru psihologie

Superpoziția. Dacă un obiect acoperă parțial vederea altui obiect vom percepe obiectul suprapus ca fiind mai aproape.

Înălțimea relativă. Dacă într-o imagine există mai multe obiecte similare, cele care par mai apropiate de orizont sunt percepute ca fiind mai îndepărtate (priviți hornurile din figura nr. 5).

Perspectiva liniară. Cînd liniile paralele par să ajungă în același punct le vom percepe ca îndepărtîndu-se de noi.

Mișcarea relativă. Cînd ne aflăm într-un vehicul care se deplasează cu viteză, obiectele apropiate par să se miște cu viteză în direcția opusă. Cele mai îndepărate par de asemenea că se mișcă în direcție opusă, dar cu viteză mai mică. Acest efect permite sistemului perceptiv să estimeze distanța la care se află obiectele.

perceptiv să estimeze distanța la care se află obiectele. F F i i g g u

FFiigguurraa nnrr 55 IInnddiiccaattoorrii mmoonnooccuullaarrii aaii ddiissttaannțțeeii ((IImmaaggiinnee pprreelluuaattăă ddiinn SSmmiitthh eett aall

22 11 33

PPeerrcceeppțțiiaa mmiișșccăărriiii

,, 22000055))

SSeessiizzaarreeaa oobbiieecctteelloorr ccaarree ssee mmiișșccăă eessttee ffooaarrttee iimmppoorrttaannttăă ddiinn ppuunnccttuull ddee vveeddeerree aall ssuupprraavviieețțuuiirriiii UUnn oobbiieecctt aaffllaatt îînn mmiișșccaarree ppooaattee ffii uunn pprrăăddăăttoorr ssaauu oo pprraaddăă ssaauu uunn oobbiieecctt ppeerriiccuullooss DDiinn aacceesstt mmoottiivv ssiisstteemmuull ppeerrcceeppttiivv aall oommuulluuii ((șșii aall aallttoorr mmaammiiffeerree)) aarree oo bbuunnăă ccaappaacciittaattee ddee aa ddeetteeccttaa mmiișșccaarreeaa ssttiimmuulliilloorr:: uunn oobbiieecctt ttrreebbuuiiee ssăă ssee mmiișșttee nnuummaaii oo cciinncciimmee ddiinn ddiiaammeettrruull uunnuuii ccoonn ddiinn rreettiinnăă ppeennttrruu ccaa ssiisstteemmuull ppeerrcceeppttiivv ssăă ddeetteecctteezzee mmiișșccaarreeaa OOddaattăă ddeetteeccttaattăă mmiișșccaarreeaa llooccaalliizzaarreeaa oobbiieeccttuulluuii îînn ssppaattiiuu ddeevviinnee mmaaii ffaacciillăă EExxiissttăă 22 ttiippuurrii ddee ppeerrcceeppțțiiee aa mmiișșccăărriiii:: ppeerrcceeppțțiiaa mmiișșccăărriiii ssttrroobboossccooppiiccee șșii ppeerrcceeppțțiiaa mmiișșccăărriiii rreeaallee EEffeeccttuull mmiișșccăărriiii ssttrroobboossccooppiiccee ppooaattee ffii ppuuss îînn eevviiddeennțțăă pprriinn aapprriinnddeerreeaa șșii ssttiinnggeerreeaa uunneeii lluummiinnii îînn îînnttuunneerriicc șșii ppeessttee ccîîtteevvaa mmiilliisseeccuunnddee aapprriinnddeerreeaa aalltteeiiaa llîînnggaa llooccuull uunnddee aappăărruussee pprriimmaa LLuummiinnaa vvaa llăăssaa iimmpprreessiiaa ccăă ssee mmiișșccăă ddiinnttrr--uunn lloocc îînn aallttuull MMiișșccaarreeaa ssttrroobboossccooppiiccăă eessttee ddeeccii oo iilluuzziiee MMiișșccaarreeaa ssttrroobboossccooppiiccăă ssttăă llaa bbaazzaa eeffeeccttuulluuii ddee cciinneemmaattooggrraaff:: dduuppăă ccuumm șșttiiee aapprrooaappee ttooaattăă lluummeeaa,, uunn ffiillmm eessttee aallccăăttuuiitt ddiinn mmuullttee ffoottooggrraaffiiii ((nnuummiittee ccaaddrree ssaauu ffrraammee--uurrii)),, ffiieeccaarree ppuuțțiinn ddiiffeerriittăă ddee pprreecceeddeennttaa,, ccaarree ssee ssuucccceedd ccuu mmaarree vviitteezzăă

22 22

RReeccuunnooaașștteerreeaa oobbiieecctteelloorr

ÎÎnn aaffaarrăă ddee iinnffoorrmmaațțiiiillee lleeggaattee ddee llooccaalliizzaarreeaa oobbiieecctteelloorr îînn ssppaațțiiuu ssiisstteemmuull ppeerrcceeppttiivv ttrreebbuuiiee ssăă oobbțțiinnăă șșii iinnffoorrmmaațțiiii îînn lleeggăăttuurrăă ccuu ccee ssuunntt oobbiieecctteellee pprreezzeennttee îînn ccîîmmppuull ppeerrcceeppttiivv,, aaddiiccăă ssăă rreeccuunnooaassccăă oobbiieecctteellee RReeccuunnooaașștteerreeaa uunnuuii oobbiieecctt eessttee eecchhiivvaalleennttăă ccuu rreeppaarrttiizzaarreeaa lluuii îînnttrr--oo ccaatteeggoorriiee DDaaccăă nnee uuiittăămm ppee bbiirroouu șșii oobbsseerrvvăămm ttrreeii oobbiieeccttee,, ppuutteemm pprreecciizzaa ccăă eessttee vvoorrbbaa ddeesspprree uunn ccrreeiioonn,, oo gguummăă ddee șștteerrss șșii oo vveeiioozzăă FFaappttuull ccăă ppuutteemm nnuummii oobbiieecctteellee îînnsseeaammnnăă ccăă llee--aamm rreeccuunnoossccuutt șșii pprriinn rreeccuunnooaașștteerree eellee aauu ffoosstt iinnttrroodduussee îînn ccîîttee oo ccaatteeggoorriiee:: ccaatteeggoorriiaa ccrreeiiooaanneelloorr,, aa gguummeelloorr ddee șștteerrss șșii aa vveeiioozzeelloorr IInncclluuddeerreeaa oobbiieecctteelloorr îînn ccaatteeggoorriiii iimmpplliiccăă eevviiddeenntt ccaappaacciittaatteeaa ddee aa pprreecciizzaa ffuunnccțțiiiillee șșii pprroopprriieettăățțiillee lloorr:: ooddaattăă ccee aamm vvăăzzuutt uunn ccrreeiioonn șșttiimm ccăă ppuutteemm ffoolloossii aacceesstt iinnssttrruummeenntt ppeennttrruu aa ssccrriiee

Eugen Rădulescu – Suport de curs pentru psihologie

22 22 11

PPeennttrruu aa rreeaalliizzaa rreeccuunnooaașștteerreeaa,, ssiisstteemmuull ppeerrcceeppttiivv ttrreebbuuiiee mmaaii îînnttîîii ssăă ccoonnssttrruuiiaassccăă oo rreepprreezzeennttaarree ccîîtt mmaaii ddeettaalliiaattăă aa

oobbiieecctteelloorr ppeerrcceeppuuttee

EEttaappee aallee rreeccuunnooaașștteerriiii oobbiieecctteelloorr

aa))

OO eettaappăă pprreelliimmiinnaarrăă pprreessuuppuunnee eexxttrraaggeerreeaa ccaarraacctteerriissttiicciilloorr vviizzuuaallee eelleemmeennttaarree aallee oobbiieecctteelloorr ((ffoorrmmăă,, ccuullooaarree,,

bb))

tteexxttuurrăă,, mmăărriimmee,, eettcc)) UUlltteerriioorr,, aacceessttee ddaattee ssuunntt iinntteeggrraattee îînnttrr--oo ssttrruuccttuurrăă uunniittaarrăă ddee iinnffoorrmmaațțiiii ccaarree eessttee oo rreepprreezzeennttaarree mmiinnttaallăă aa oobbiieeccttuulluuii ppeerrcceeppuutt CCoonnjjuunnccțțiiaa iilluuzzoorriiee ((ffiigguurraa nnrr 66)) eessttee uunn ffeennoommeenn ccaarree ssuuggeerreeaazzăă ccăă mmaaii îînnttîîii ssuunntt eexxttrraassee îînnssuușșiirriillee sseeppaarraattee aallee oobbiieecctteelloorr șșii aabbiiaa uulltteerriioorr aacceessttee îînnssuușșiirrii ssuunntt iinntteeggrraattee îînnttrr--oo rreepprreezzeennttaarree aa oobbiieeccttuulluu