Bunicul a tinut un caiet de memorii din care am apucat sa citesc inainte ca maica-mea sa-l

planteze in casa unei verisoare de-a ei , care sa se apuce sa publice schite dupa ele.
Schitele nu au aparut, si nu vor aparea , pentru ca matusa mea e axata pe reportaje.
Am apucat sa citesc fragmente din caiet , care m-au luminat cu privire la unele povestiri
ale bunicului din copilaria mea.
Una zice cam asa : Eram invatator in satul Rachitele ( anul era undeva prin deceniul 3,
bunicul era holtei, satul mai exista si a dat Romaniei un prim ministru care este primar in
Cluj la ora actuala ). Locuiam la o familie de tarani de clasa mijlocie , care imi oprisera o
camera pentru uzul personal. Era pe la inceputul verii, un iunie fierbinte. Sambata seara.
M-am hotarat sa cobor in satul vecin , mai la vale, sa ma aprovizionez cu tutun si ziare ,
pentru ca nu mai citisem stiri de mai bine de o saptamana. Am cumparat cele
trebuincioase de la debitul de tutun , dimpreuna cu unele scule pentru barbierit , si am
pornit-o spre casa , in susul Vaii, deoarece se facuse tarziu si nu-mi parea bine sa fac o
parte de drum pe intuneric.
Lasasem satul dupa o cotitura si urcam pe marginea paraului , cand am auzit un glas de
femeie. A treia oara mi-am dat seama ca pe mine ma striga. M-am oprit si am privit
imprejur.
-Domnule invatator, aici sus
Intr-adevar , o femeie imi facea semne cu mana de pe o colina cu luminis intre brazi.
Parea o localnica dupa port , asa ca mi s-a parut politicos sa vad ce voieste .
-

Care-I baiu , lele?

Apoi viu si eu la deal. MerI catre casa?

Dara catre casa merg.

Asteapta ca viu si io, ca mi-I urat singura.

Acolo unde sedea ea si vorbea catre mine parea un loc destul de accidentat. Nu ma
vedeam pe mine coborand pe cele carari , daca ar fi fost vreo carare, ca niciun crestin nu
isi facuse drum pe acolo. Lelea trebuia sa gaseasca alta cale de-a cobora , asa ca m-am
gandit sa nu stau degeaba si mi-am asezat trupul ostenit pe-o margine de stanca si-am
deschis ziarele, sa vaz ce se mai petrece in tara.

Cred sa fi trecut mai bine de un sfert de ceas si tot acolo eram, singur. Crestina ceea
nicaieri, in schimb n-aveam treaba cu cetitul fiindca luna rasarise de-acum si parea o
lampa mare cu gaz agatata de cer, si puteam deslusi orice slova din gazete fara bataie de
cap. Asa seara luminoasa nu stiu sa mai fi apucat vreodata, nice pana atuncea si nice de
atuncea incoace.
Intarzierea femeii m-a suparat si mi-am zis ca vre-o ceata de localnici necopti isi
propusese sa ma ia in batjocura, tanar intelectual neinsurat , asa ca m-am hotarat sa apuc
din nou la urcus, fiindca drumul era lung pana acasa , fie noapte , fie zi
Sa fi trecut o jumatate de ceas si supararea pe crestina ceea nu ma lasase inca, dar s-a
intamplat ceva de mi-a furat gandurile la dansa. De-o parte a drumului era prapastie, cu
apele repezi ale vaii imbulzindu-se sub mine, ca la vreo treizeci- patruzeci de metri iara
de cea parte a drumeagului, un zid de calcar si de sisturi , asa cum ati vazut ca sunt plini
Apusenii. Sub un botz de stanca , jos, la nivelul drumului, era o borta nu prea adanca ,
dara nici prea mica , atata doar ca puteai sa vezi ce se afla intransa pana in cela capat,
dara mana nu prea puteai sa ti-o strecori inlauntru de lunga ce era.
In fund de tot chitaiau niste catelusi albi , patati cu negru si maro, cam ca si ciobanestii pe
care-I cresteau oamenii locului. Sa tot fi fost cinci sau sapte la numar, ca nu i-am putut
numara ca nu stateau intr-un loc mai mult de o clipa, si fosgaiau intr-una.
M-am gandit ca singur cum sunt si instrainat , nu mi-ar strica un sufletel langa mine, cu
care sa pot locui, sa poci vorbi si sa ma joc cand ma saturam de prea multe lucruri
lumesti. Am apucat un retevei de lemn zvarlit pe marginea drumului naiba stie cu ce
prilej, si m-am straduit sa trag afara din vizuina un catelandru, oricare ar fi fost el, caci
erau de-o seama de frumosi si sprinteni si grasulii. Insa bota nu ma ajuta de loc, acatam
unul si parca sarea peste botica si se facea scapat, sau de cele mai multe ori am crezut ca
vad cum batul trece prin ei de parca ar fi fost zamisliti din abur si ceata. Tarziu de tot miam dat seama ca ma va prinde miezul noptii si tot fara caine, asa ca , mai mult uluit si
speriat, am apucat din nou urcusul pe vale.
In ast timp, luna mare cat o roata de car motesc sedea intr-acelasi loc pe cerul senin, lipsit
de stele.
Linistea ma facu sa-mi fie frica , deoarece nu se auzea nici vant si nici glasul cotarlelor
din sat, desi pana acasa mai aveam o aruncatura de bat.

Ca sa-mi fac curaj , mi-am aprins o tigare , si gestul asta cu care eram obisnuit parca se
puse intre mine si restul lumii, aducandu-ma cu simtirile acasa , si alungand orice
intrebare.
Nu mult dupa ce lasasem cateii in paza Domnului, asa singuri si parasiti sub coltul lor de
stanca , mi-a atras luare aminte un uruit care se auzea dinspre sat. Apoi sunetul se auzi
mai tare si numai ce se preface intr-un tumult, ziceai ca s-au rupt zagazurile si se pornise
sa cada cerul pe pamant. M-am tras de-o margine, poate ca nu eu, poate un inger pazitor
m-a apucat de haina si m-a imbrancit din calea vijeliei. Sa tot fi fost vreo suta de cai liberi
si nebuni care se revarsau pe drum, spre vale in jos, tropotind bezmetic si fara sa necheze,
macar unul dintre ei. O herghelie impielitata, cai frumosi si mari, lucind de sudoare in
razele de luna, ai fi crezut ca insasi herghelia regelui isi daduse drumul sa ia muntii intr-o
sarja bezmetica si la urma de tot, un calut mic, cu greabanul jos si gatul plecat, cum
sunt caii de munte, carand in spinare sarsanale si desagi , si-o patura care mie mi se paru
albastra cu dungi albe, inecrca sa tina pasul cu nebunia aceea de cavalcada scapata din
insasi ograda lui Belzebut.
Nu mi-a fost prea lesne sa-mi vin in simtire. Cu picioarele clatinandu-se si genunchii
batandu-se unul de celalalt, am purces sa fac si ultimul kilometru cat mai aveam pana la
taranul meu. La intrarea in sat este o podirisca de lemn, cred ca si acuma o au acolo,
poate numai s-o fi schimbat cu una de beton. Am trecut podul de cea parte, dara dincolo ,
in mijlocul drumului, sedea o momaie neagra si botita, care nu parea sa vrea sa se traga
din calea mea.
-

Seara buna, crestine ! am baiguit cu glas tremurat.

Parca uruitul groaznicei herghelii imi zgaltaia grumajii si acuma

-

Stai pe loc ca te omor ! se auzi un glas infundat dinspre mogaldeata

Crestine, sunt eu , invatatorul vost din sat.

Nu te apropia , dom invatator , ca bag brisca in dumneata asta sa-mi fie

crucea!

Macar era om, si asta imi era de ajuns sa rasuflu usurat. L-am mai incercat cu vreo doua
trei vorbe, si romanul nu se codi sa-mi raspunda. Dupa glas l-am dibuit cine e si l-am
strigat pe nume.
-

Sa-mi sara ochii , dom invatator, de n-am crezut ca esti strigoiul care mi-a furat
calul!

Hai la bolda si-om vorbi acolo, l-am inbiat.

Carciuma era deschisa si inghesuita cu crestini care mai aveau inca vreo treaba de randuit
inainte de-a merge catre casa sa se culce. I-am luat un tzoi de rachie vecinului si-am
vorbit pana ne-am simtit mai usurati. Vazuse si el caii aceia , si mai mult, isi vazuse si
calutul sau care fugise cu herghelia cea nebuna , carand in spinare toata sarcina cu care
pornise stapanul sau la drum.
Apoi ne-am dus la casele noastre. La fel de nedumeriti si uimiti ca la inceput , dar macar
ne mai venise sufletul, fiindca simteam ca nu suntem fiecare singur cu vedenia lui
draceasca.
Gazda imi incalzi inca odata laptele de vaca si-l turna peste mamaliga, apoi ma lasa sa-mi
vad de trebile serii si sa merg la culcare.
Am stins lampa si m-am cocotat in patul taranesc, cu picioare inalte si saltea de paie. La
varsta aia era tot ce-mi doream mai mult pentru somn. Insa somnul nu voia sa vie,
aratandu-mi-se pe rand cateii parasiti de sub stanca si truda mea de a prinde macar unul,
apoi herghelia iadului care furase calutul sarmanului vecin. Apoi , in linistea senina a
noptii, poate chiar prea senina , o voce de barbat imi rosti numele :
-

Victoree!

Parea sa fie in fata geamului, in gradinita dinapoia casei. Am deschis ochii mirat.
Cine ma striga pe numele de botez, cand eu in sat sunt DomInvatator?
-

Viiictoreee!

Ca o litanie, ca un vaiet. M-am speriat ca o fi patit careva ceva in curtea crestinului, si

gazda mea ostenita nu se va trezi decat la rasaritul soarelui , asa ca se cuvenea sa fac
eu ceva.

Am coborat din pat, in camasa de noapte, ca noaptea oricum nu te vede nimeni si

am iesit in prag, pe usa din spate. Afara era un cer senin si luminat de stele. Calea
Robilor trecea chiar pe deasupra satului nostru, si daca ai fi avut rabdare ai fi putut
numara stelele lumii , fiindca se parea ca toate stelele luasera chip de licurici si se
vedeau, nu ca in alte nopti
Glasul nu se mai auzi. Parca venise sa ma cheme afara din casa si acuma ca sedeam in
batatura era multumit , si ma lasase in pace. Desi era foarte cald, m-a apucat un
tremur si m-am grabit sa ma ascund sub scoarta de lana pe care mi-o daduse gazdoaia
sa ma acopar noaptea. Si somnul veni, mai cu teama , mai fara tragere e inima , dar
am amortit si am si visat ceva, parca era vorba de scoala si de cei cativa elevi ai mei
care , asa saraci si prosti, aveau tragere de inima sa invete buchiile si tainele
socotelilor , tocmai pentru a face in ciuda prostiei , sau mai potrivit, necunoasterii la
care viata lor saraca ii osandise.
-

Viictoree

Am iesit , cred , de inca trei-patru ori din casa , sa-l prind pe nemernicul care facea
batjocura pe socoteala mea. Ce daca eram tanar si holtei, ce daca eram taran cu carte,
mai scolit decat toti prostovanii din satul ala? Asta era moriv sa-si rada de mine?
Vocea parea sa se auda , de la o vreme , din spatele bradului ce strajuia curtea, falnic
precum un catarg de corabie.
Mai spre ziua am hotarat ca nu era nimeni care sa vrea sa rada de mine, fiindca niciun
gospodar nu-si prapadea noptile doar pentru a face farse cuiva, fie si un tzafandache
cu scoala normala si venit dintr-un sat de pe dealuri.
Soarele m-a zahait jos din pat. La picioare, culcusit pe un colt de scoarta dormea
motanul gospodarului. Poate se strecurase in odaia mea cand gasise usa deschisa si eu
eram in curte sa-l prind pe ala de ma striga. Mitzul nu se culca niciodata in casa. Era
voia stapanului, si cand se lasa seara , motanul iesea la vanatoarea lui, care o fi fost si
aia! Si nu mai intra in casa nici sa-l cari in brate. Acuma venise singur si odihnea in
camera veneticului.

In fata casei, gospodarul isi vedea de trebile lui. Duminica dimineata. Mai indrepta un
stalp la gard. Arunca niste graunte la paseri, una alta , pana ce gospodina I se
primenea si isi imbraca straiele de canepa si in alb cu care se ducea la biserica.
-

Bun lucru, mester gospodare! l-am salutat eu.

Buna dimineata si Doamne da bine, dominvatator. Da ai dormit ca un pasa

Nu prea, am clatinat din cap. Mi s-a parut ca e cineva la geamul meu si ma striga.

Apoi dominvatator , poate o fi fost, sau poate nu. Si de-o hi fost , dumneata n-ai
fi avut cum sa-l auzi, ca fost-o azi noapte o draguta de furtuna de tot o imburdat
palantul , si ia numa ni aici Dragutul de brad, l-o fost fuljerata de zici ca o dat
Dumnezeu cu barda in el.

Intr-adevar, gospodarul lucra la gardul de lemn care nu arata prea bine, iara bradul pe
care-l pandisem toata noaptea sa vad cine ma striga dinapoia lui, era crapat in doua de
parca insusi Dumnezeu il despicase cu o barda , sa-si faca lemn de foc