abordeaz pe larg conditia geniului fat-n fat cu idealul cugetrii proprii, dar si cu situarea sa ntr-o

lume meschin, incapabil de a ntelege si ntrupa un atare ideal. Tocmai de aceea, structura poemului
este neaprat antitetic, prefigurndu-se, de fapt, doua existente total diferite: una, dat de
macrounivers si microtip, apartine Geniului; cealalt - concret si detestabil - este a lumii
"microscopice". Poemul raporteaz prin urmare o meditatie la o satir. si ambele se realizeaz din
superioara perspectiv a Geniului n peisajul lunar umanizat de la nivelul contemplatiei poetice.
Putem spune deci c structura poemului este organizat pe dou coordonate fundamentale, asa dup
cum geniul apare n dou ipostaze. Prima, aceea de cugettor, d nastere unei profunde meditatii
filozofice, pe cnd cea de-a doua, care const n relatia omului superior cu societatea omeneasc si cu
posteritatea, conduce spre satir.

Limbajul artistic
Limbajul artistic specific liricii eminesciene, este construit din modalitti uimitoare att n ceea ce
priveste lexicul, ct si prozodia sau figurile de stil.

mbinarea surprinztoare a limbajului popular si a celui intelectual, ns fr abuz de neologisme,

particularizeaz stilul acestui poem prin cteva trsturi:

- Naturaletea si prospetimea limbajului poetic este dat de elemente vechi, populare, regionalisme si
arhaisme folosite: gene ostenite, ceasornicul, suflu-n lumnare, feresti, osebite, rboj, prizrite, colb;

- Expresia intelectualizat este prezent, mai ales, n tabloul cosmogonic, unde Eminescu sugereaz
mituri, idei filozofice, etice, care oblig la cugetare; de exemplu, imaginea haosului primordial, "pe cnd
fiint nu era, nici nefiint", trimite la imnurile creatiunii din Rg-Veda sau aminteste de ideile lui
Schopenhauer: "stpnul fa margini peste marginile lumii". Expresii livresti sunt si ele prezente:
"precum Atlas din vechime", "microscopice popoare", "ne succedem generatii" etc.

Viziunea antitetic asupra lumii este realizat prin intermediul antitezei, procedeu specific poetilor
romantici. Antiteza este prezent la nivel compozitional (tabloului cosmogonic opunndu-i-se cel satiric),
la nivel ideatic ("unul caut-n oglind." - "altul caut n lume.") sau la nivelul vocabularului ("fie slabi, fie
puternici, fie genii ori neghiobi", "viitorul si trecutul", "fiint nu era, nici nefiint" etc).

Epitetele morale si ornante construiesc un fundal descriptiv corespunztor sentimentelor poetului:

"misctoarea mrilor singurtate", "galbenele file", "btrnul dascl", timpul mort", "ironic grimas",
"universul cel himeric".

Comparatiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei: "precum Atlas n vechime", "ca si
spuma nezrit", "ca o mare fr-o raz".

Personificrile ilustreaz desvrsita familiaritate a poetului cu natura terestr si cosmic deopotriv:

"luna vars peste toate voluptoasa ei vpaie", "codru-ascund n umbr strlucire si izvoar", "timpul
mort si-ntinde trupul si devine vesnicie".

Metaforele sunt numeroase, ca si epitetele, si au capacitatea de a vizualiza ideile: "urna sortii", "colonii
de lumi pierdute", "musti de-o zi", "din ungherul unor crieri" etc.

Textul are o compoziie modern, secvenial, n care temele i motivele, ideile i miturile se
ntreptrund, ceea ce d textului o structur complex. Formal este o epistol, prin coninut este o
meditaie, prin spiritul critic o satir, n secvena a treia un imn, prin problematic, fire narative i
prototipuri umane este un poem.

Scrisorea I este alcatuita dintr-o succesiune de distihuri extrem de lungi, cu 16 silabe in fiecare vers, si
cu alternante de 15-16 silabe in a doua parte a poemului, care contine segmentul satiric. Ritmul este
trohaic, cu rime feminine, deci neaccentuate, in prima parte, ceea ce confera tonalitatii generale o
intensitate mai scazuta, si cu rime masculine, accentuate, in versurile de 15 silabe, din partea a doua,
ceea ce corespunde vehementei tonului sarcastic.
O particularitate a acestei poezii este prezenta unor rime rare. Eminescu rimeaza nefiinta cu fiinta,
ascuns cu neptruns, vaza cu s-o vaza, iata-l cu Tatal, adanca cu inca, mititel cu el etc.
Eminescu este un adevarat maestru al ingambamentului (procedeu prozodic care consta in trecerea unei
parti de fraza sau de propozitie in versul urmator): lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tau umbra; si
prostatecele nari/ Si le umfla orisicine in savante adunari/ Cand de tine se vorbeste etc.
Poemul Scrisoarea I impresioneaza prin sensurile lui adanci si tulburatoare, dar si prin maretia rostirii,
de o eleganta si de o armonie cu adevarat clasice.

Concluzii :
In finalul poemului, revenirea la cadrul initial vegheat de luna romantica inchide rotund textul.
intinderea infinita a marii si astrul magic inalta sensurile finale, deschizand perspectivele in sens
ascendent, ca sansa a refacerii destinelor dincolo de puterea sortii", in aceasta ordine a lumii reglate,
totusi, de geniul mortii".
Ca simboluri ale eternitatii, raza lunii si geniul mortii absorb semnificatiile poemului catre absolut. Desi
supusa norocului, fiinta traieste, totusi, speranta dobandirii absolutului. Raportarea la Univers a
destinului fiintei umane (si a geniuluI) e fundamentul unei meditatii mai ample: trecerea, cea mai
dureroasa dintre limitele umanului, e absorbtia fiintei individuale spre neant. Dar situarea in atitudine
contemplativa a fiintei neimpacate cu moartea dovedeste tocmai aspiratia spre absolut, spre
redobandirea esentei paradiziace.
Scrisoarea
ocupa un loc primordial intre marile poeme eminesciene. Gravitatea problematicii pe care o propune si
profunzimea ideilor transfigurate poetic fac din acest discurs o exceptionala meditatie asupra sensului /
scopului lumii.

Scrisoarea I rmne, alturi de Luceafrul, una dintre cele mai interesante abordri a condiiei omului de
geniu i a raportului acestuia cu societatea i absolutul. Ceea ce este remarcabil la acest text este
plasticizarea i sensibilizarea unui coninut abstract, incluznd idei i teorii filozofice i mitologice despre
cosmogonie sau despre condiia uman. Dei scrisoarea este o specie literar cultivat cu precdere n
clasicism, Scrisorile eminesciene aparin romantismului prin intensitatea sentimentelor exprimate i prin
violena tonului.