Curs 1 (2 octombrie)

Examen-10 intrebari, cu 2 spete si 8 teorie

Dreptul penal- este examinat in literatura sub 2 acceptiuni:

1- totalitatea normelor juridice prin care se reglementeaza relatiile de aparare sociala;
2- pentru a defini stiinta dreptului penal; ansamblu de teorii, conceptii cu privire la dreptul penal.
Intre cele 2 acceptiuni nu se poate pune semnul egalitatii. Dreptul penal are ca obiect relatiile de
aparare sociala.
Denumirea de drept penal vine de la "dreptul de a pedepsi". In alte tari se mai numeste si
dreptul criminal (fapta grava). Denumirea de drept criminal ar privi fapta interzisa. Prin o denumire
sau alta nu se acopera toate insitutiile dreptului penal.
Dreptul penal e structurat pe 3 institutii: infractiunilor, raspunderii penale si sanctiunii.
Cat priveste notiunea acestei ramuri de drept- se studiaza dreptul penal ca si stiinta.
Dreptul penal e o ramura a dreptului public intern prin care sunt prevazute infractiunile si
pedepsele care se aplica celor care le comit.
O alta definitie (prof. Vintila)- defineste dreptul penal raportandu-se la alte acceptiuni: dreptul penal
subiectiv, obiectiv, pozitiv. Dreptul penal pozitiv cuprinde totalitatea normelor juridice care privesc
reglementarea reactiei represive la un moment dat intr-un grup social oarecare.
In orice definitie trebuie sa observam obiectul reglementarii, metoda si scopul reglementarii.
Astfel, s-a acceptat ca fiind cuprinzatoare urmatoarea definitie: dreptul penal cuprinde
normele juridice organizate in sistem prin care sunt reglementate relatiile de aparare sociale
prin interzicerea ca infractiuni sub sanctiuni specifice numite pedepse a faptelor periculoase
pentru valori nesociale in scopul apararii acestora fie prin prevenirea savarsirii lor, fie prin
aplicarea de sanctiuni celor care le comit.

Trasaturi ale definitiei dreptului penal:

1. Sistem de norme juridice care are un obiect propriu de reglementare- relatiile de aparare sociale
care apar intre indivizi (ex. Relatii ce privesc sanatatea, educatia etc). Se prevad in norma penala
faptele grave care apar in viata sociala si se atrage atentia ca este interzisa comiterea lor. Ordinea de
drept se va restitui prin sanctiuni.
2. Obiectul dreptului penal-relatiile de aparare sociala. Intr-o conceptie mai veche se sustinea ca
obiectul dreptului penal il constituie relatiile de natur sociale nascute cu ocazia comiterii unor
infractiuni. Obiectul dreptului penal- relatiile de represiune sociala. S-a sustinut ca se restrange
nejustificat obiectul dreptului penal.
Intr-o alta opinie- obiectul dreptului penal= relatiile de aparare sociale care se nasc in momentul
intrarii in vigoare a legii penale. De atunci legea penala stabileste cadrul in care indivizii incep sa
raspunda penal. Dreptul penal se realizeaza printr-o conformare (indivizii isi conformeaza conduita
conform legilor penale).
3. Dreptul penal are caracter preventiv. Se arata destinatarilor legii penale cum sa se comporte.
Aceste relatii sociale sunt: de conformare pentru cei care respecta norma de drept penal; iar pentru cei
care nu respecta, norma penala este reactiva si urmeaza sa se conformeze sanctiunilor.
4. Necesitatea dreptului penal: pentru ca e necesara apararea valorilor sociale , vietii, sanatatii
corporale, ordinii de drept etc. Este necesar pentru ca exista fenomenul criminalitatii ce trebuie
combatut.
Criminalitatea-totalitatea de infractiuni savarsite intr-o anumita perioada de timp, intr-o unitate de loc.
Criminalitatea e examinata din mai multe puncte de vedere. Criminalitatea legala este cea pentru care
s-au pronuntat hotarari judecatoresti. Criminalitate descoperita -infractiuni descoperite si nu au fost
judecate. Criminalitatea reala- totalitatea infractiunilor care au fost descoperite si nu au fost
descoperite.
Dreptul penal e necesar pentru a combate criminalitatea.
In viata sociala, mai intai apare valoarea sociala. Dupa aceea apare fapta periculoasa in vederea
valorii sociale, apoi reactia statului de a interzice acea fapta periculoasa.
Se disciplineaza reactia represiva, se impiedica abuzurile.
Dreptul penal nu e atat de vechi ca si omenirea. Relatiile de aparare sunt de cand exista
omenirea. In doctrina penala se apreciaza ca , de la inceput a putut sa existe o forma de aparare la
care se raportau indivizii, pornind de la o observatie din natura. Se obs ca orice fiinta care e supusa
unei agresiuni are tendinta de aparare. Individul care e agresat se razbuna impotriva agresorului. La
inceput agresiunea era nelimitata. Ea depindea de conditia fizica a indivizilor. Razbunarea putea fi
individuala sau colectiva. Razbunarea nelimitata conducea la un razboi permanent intre indivizi cu
consecinte negative privind evolutia. Se apreciaza ca, pe masura ce se intareste autoritatea sefului
grupului social, se incearca o limitare a razbunarii, limitare a raului cauzat. Astfel, a fost prevazuta

razbunarea limitata. Raul cauzat victimei era "rasplatit" agresorului. Unii autori moderni s-au grabit
sa spuna ca aceasta solutie este perfecta. Acestia gresesc intrucat nu pot fi neaparat egale pedepsele.
De aceea, se aprecia ca daca se mareste autoritatea sefului social se incearca o diminuare a raului
cauzat.
La inceput, acest lucru s-a numit "sistemul compozitiei facultative"- victima si agresorul se
puteau intelege. Dupa un timp, pedepsele nu au mai fost aplicate dupa cum conveneau partile.
Au aparut agenti care supravegheau aplicarea acestor pedepse. Acesti agenti trebuiau platiti. Asa
apare statul, care prin agentii sai impune reguli de conduita. Fapta indreptata impotriva unui individ
nu mai este o fapta privata=> etatizarea represiunii penale.

Trasaturile caracteristice dreptului penal:

Desi nu exista o unanimitate de opinii, apreciem ca dreptul penal are 3 caractere: autonom,
unitar, de drept public.
1. AUTONOM- metoda specifica de reglementare a relatiilor sociale. Acest caracter a fost refuzat
mult timp de celelalte ramuri de drept. S-a sustinut ca dreptul penal nu are un caracter autonom, ci
secundar, subsidiar altor ramuri de drept, adica viata sociala e disciplinata de alte ramuri de drept.
Dreptul penal a aparut mai tarziu, avand rolul de a suplini, completa represiunea penala. Prin aceasta
conceptie se reitereaza caracterul pur sanctionator. Dar dreptul penal are un caracter preponderent
preventiv. Dreptul penal se aplica unui numar restrans de subiecti.
Exista un fascicul de relatii sociale pe care doar dreptul penal le reglementeaza (dreptul la
viata). Dreptul penal are caracter autonom pentru ca reglementeaza relatii sociale care ii sunt proprii.
Incalcarile prevederilor altor ramuri de drept (ex. Dreptul civil, dreptul administrativ) sunt prevazute
in dreptul penal. Astfel, se subliniaza functia importanta pe care o are, nefiind subsidiar, adiacent altor
ramuri de drept. Normele de drept penal sunt preponderent prohibitive, interzic anumite actiuni.
2. UNITAR- unitatea ramurii e data de unitatea principiilor privind reglementarea penala. Chiar daca
normele penale sunt prevazute si in partea generala, si in partea speciala, dispozitiile partii generale
sunt aplicabile (sunt 2 sectiuni ale aceluiasi intreg). Nu se accepta impartirea dreptului penal in
general si special. In doctrina penala nu se admite aceasta impartire. Dreptul penal este unitar, nu
divizat. Nu se infrange acest caracter, chiar daca unele norme privesc aplicarea legii penale si in afara
tarii.

3. DE DREPT PUBLIC- apartine dreptului public intern. In toate raporturile juridice penale apare
statul ca titular al ocrotirii valorilor sociale. Statul s-a substituit victimei, actiunea penala se
promoveaza din oficiu, de multe ori peste vointa victimei. Sunt si situatii in care actiunea penala
porneste in urma unei plangeri din partea persoanei vatamate. Persoana vatamata decide daca
porneste actiunea penala sau nu.