Anaximandru

Un progres mai esential face gindirea filozofica prin al doilea filozof

milezian, Anaximandru. Acesta este concetatean cu Tales si ceva mai tinar
decit acesta. Anaximandru este socotit a fi cel dintii filozof grec, care
a scris o lucrare cu continut filozofic si de aceea aceasta este cea
dintii lucrare in proza. Cartea este intitulata Despre natura, care insa
s-a pierdut. In Anaximandru se intil-nesc intr-un chip ideal omul de
stiinta cu filozoful. El este cel dintii om de stiinta al antichitatii
care intelege sa schiteze o harta a pam?ntului, in care el indica
oceanele si uscatul, cautind sa explice, intr-un mod stiintific, chipul
in care s-au format marile. Si - dupa indelungate cercetari - Anaximandru
ajunge la concluzia ca lumea este un "cosmos", iar, ceea ce este si mai
indraznet, el mai sustine ca pamintul este un corp rotund ce pluteste in
spatiu. Indraznetul milezian incearca chiar sa fundamenteze matematic
aceasta afirmatie. El construieste un "aphaira", (Diog. Laert. II, 2),
cel dintii glob al cerului si formuleaza teorii foarte ingenioase cu
privire la originea plantelor, animalelor si a omului, ce nu mai tineau
cont de factorul mitologic si religios. Se spune ca Anaximandru ar fi
inventat si ceasornicul solar (gnomon). El a murit in 547 i.Hr. Si mai
indraznete sint insa ideile filozofice ale lui Anaximandru. Dupa spusa
lui Teofrast, Anaximandru a fost elevul si urmasul lui Tales, ceea ce
inseamna ca este mai mult ca posibil, ca intre milezieni - dupa cum crede
si Diels - sa fi existat scoli filozofice. Asa se explica faptul ca si la
Anaximandru problema fundamentala a preocuparilor lui filozofice sa fie
aceeasi ca si la Tales. Caci si pe Anaximandru il preocupa problema lui
"arhe" . Dar concluziile la care ajunge acesta sint cu totul deosebite de
acelea ale lui Tales.
Tales afirma ca temeiul ultim al lumii este apa. Acest lucru probabil ca
nu l-a multumit pe Anaximandru, caci atunci - concludea acesta - ar putea
sa fie considerate ca principii ultime ale lumii si alte elemente decit
apa. O concluzie foarte justa in urma careia acest milezian sprinten la
minte ajunge la ideea ca temeiul ultim al lumii, ce asigura unitatea
acesteia, trebuie sa fie cu totul de alta natura decit un dat senzorial.
Din acest motiv, Anaximandru este silit sa caute temeiul unic si ultim al
lumii inapoia fenomenelor senzoriale. Caci - zice el - "arhe" nu mai
poate avea, ca celelalte materii senzoriale, un inceput empiric in timp,
ci el trebuie sa fie neprodus, netrecator, nemarginit si in trecut si in
viitor. Principiul originar al lucrurilor trebuie sa fie "ceva"
nemarginit. Asa apare, pentru prima data in istoria gindirii omenesti,
ideea "Nemarginitului". Principiul trebuie sa fie o natura nemarginita
sau principiul este natura Nemarginitului. Si, din pricina ca nici un
element material nu indeplineste aceste conditii, atunci, in determinarea
principiului originar al lucrurilor, trebuie sa se faca abstractie de
toate calitatile senzoriale, asa ca principiul originar trebuie sa fie
nedeterminat. De aceea, Anaximandru numeste acest principiu "apeiron" sau
"Nedeterminatul", vrind sa arate prin acest nume ca acest principiu este
in acelasi timp nemarginit si de nimic ingradit. In felul acesta
filozoful se ridica, pentru prima data in istoria filozofiei, prin
abstractie, de la ceea ce este senzorial, constatat cu simturile, la ceea
ce este notional : "arhe" este "apeiron", Nedeterminatul. Asa ne-a ramas
exprimata ideea anaximandrica la Aristotel: temeiul ultim al lumii
trebuie sa fie marginit, pentru ca devenirea sa nu inceteze niciodata, ci
sa se produca mereu in eternitate. Daca n-ar sta asa lucrurile, viata din
univers ar inceta sa mai existe.
Prin "Nemarginit", Anaximandru intelege - dupa cum ne confirma acest
lucru si Aristotel - o materie nemarginita, desigur in sensul unui "ce"

originar vesnic viabil si care se misca numai prin sine. De aceea

Anaximandru isi numeste Nedeterminatul "nemuritor", "netrecator",
"neprodus" si "vesnic tinar". Ca el ar fi afirmat - cum se crede acest
lucru pe temeiul unui loc din Aristotel - ca Nemarginitul ar fi si
"divin", fiindca cuprinde si sustine totul, nu se poate spune cu
siguranta.
Ceea ce se poate spune despre "Apeiron"-ul lui Anaximandru este ca :
1. El este inaintea oricarei materii senzoriale;
2. El n-are nici o calitate pe care o intilnim in experienta la alte
elemente. El n-are virsta;
3. El este nemarginit, neschimbator si netrecator.
Aceasta conceptie despre "arhe" este formulata de catre Anaximandru numai
pe temeiul gindirii rationale si de aceea ea este o cunoastere rationala.
Aici intilnim, deci, pentru prim adata, faptul ca gindirea se ridica de
la cunoasterea senzoriala la cunoasterea pur notionala, asa cum se va
intimpla mai tirziu la filozofii eleati si la toti filozofii
rationalisti. In acest caz, "Aperion"-ul lui Anaximandru poate fi
considerat identic cu "existenta pura" a eleatilor si cu "substanta" lui
Spinoza, desi la Anaximandru nu poate fi vorba inca despre un concept
abstract al substantei, din pricina ca - cum am mai amintit - Anaximandru
concepe existenta ca fiind ceva material.
Dar cum actioneaza acest nemarginit in procesul lumii ? La intrebarea
aceasta fundamentala a filozofiei naturii, Anaximandru nu raspunde
multumitor. Pentru Anaximamdru Nedeterminatul este o materie subtila,
invizibila, care, dintr-o pornire interna, iese din omogenitatea
originara si prin diferentiere produce elementele contrare, ca rece si
cald, umed si uscat etc, din care s-au nascut toate lucrurile si lumea.
Acest milezian gindeste formarea lumii ca o diferentiere, ce este produsa
de eterna miscare a elementelor contrare, pe care le cuprinde
Nemarginitul, in chip potential.
Aceasta miscare eterna, pe care noi trebuie s-o gindim ca un virtej,
Anaximandru si-o inchipuie, ca toti hylozoistii, ca ceva ceea ce nu mai
trebuie fundamentat si de aceea el nu se mai ocupa de originea ei. O
asemenea miscare tine de fiinta temeiului originar.
Plecind de la aceste daturi, Anaximandru concepe o cosmologie indrazneata
si naiva in acelasi timp, pe care din lipsa de material mai amplu nu o
putem reconstitui decit in chip incomplet. Dupa ce caldul a fost
diferentiat, acesta s-a urcat in sus, in timp ce masa rece a ramas jos.
In jurul recelui s-a concentrat caldul in forma unui glob, si asa "cum
imbraca coaja copacul", recele raminind in mijloc. Din aceasta masa s-a
format lumea vizibila. Desigur nu numai o lume, ci o infinitate de lumi,
pe care temeiul originar le va absorbi iarasi in sine. Caci aceasta este
caracteristica fiintiala a acestuia. "Unde este originea lucrurilor,
acolo se afla si apunerea lor, in concordanta cu necesitatea. Ele platesc
astfel unora altora pedeapsa si cainta pentru nedreptatea lor, in
concordanta cu ordinea timpului", zice Anaximandru. De aceea din
eternitate are loc continua producere si apunere a lumilor, ce se nasc
intr-un numar infinit.
Prin aceasta Anaximandru afirma unele idei ce vor avea o importanta
epocala pentru evolutia de mai tirziu a filozofiei grecesti. Intii este
ideea periodizarii lumii. Apoi ideea ca exista o lege a naturii, ce

stapineste asupra intregii vieti cit si asupra fenomenelor si a

schimbarilor din lume.