Drept comercial

Curs 2 - 10.10.2014

Dpdv comercial provine din latinescul "comercium" care reprezinta o

juxtapunere a doi termeni : cum si mercis (marfa) => comercium, tradus :
operatiuni cu marfa sau despre marfa.
Activitatea de comert reprezinta o faza intermediara intre productie si
consumatie. In aceasta faza intermediara au intervenit comerciantii, o
categorie de persoane care si-au facut o indeletnicire din activitatea de
comert.
In evul mediu au aparut norme juridice care reglementau in mod special
activitatea desfasurata de aceasta categorie de profesionisti. A aparut un
drept simplificat "lex mercatoria". Totodata in activitatea profesionistilor
comercianti, in relatiile stabilite intre ei se aplicau uzurile comerciale preluate
de legiuitor in timp.

Uzurile prezinta doua aspecte importante:

-> Uzuri care pot fi normative
-> Uzuri care pot fi conventionale

Uzantele exista in raporturi comerciale internationale . Au fost standardizate

de catre organisme internationale, sub forma INCOTERMS , Camera de
comert de la Paris (1954).

In prezent, dreptul privat roman se bazeaza pe teoria monist renuntanduse la separatiunea traditionala intre dreptul civil si dreptul comercial. Drept
comercial care exista atat prin natura activitatii desfasurata de o categorie
distincta de profesionisti respectiv profesionistii comercianti, dar si prin
specificul activitatii acestora, activitate care in principal este o activitate de
comert.
In alte sisteme de drept chiar daca se bazeaza pe teoria monista cum ar fi
dreptul italian, exista in continuare dreptul comercial ca materie distincta
comsiderandu-se ca unitatea dreptului privat nu poate sa aduca atingere unui
sistem de relatii sociale bazat pe o realitate economica incontestabila. Altfel

spus, activitatea de comert nu poate fi ignorata chiar daca izvorul principal

de drept in conditiile actuale este codul civil.
Faptul ca in prezent principalele dispozitii de drept privat se regasesc in
codul civil, nu diminueaza consistenta unei bogate legislatii speciale care
justifica autonomia disciplinei drept comercial.
Dreptul comercial s-a bazat o lunga perioada de timp pe existenta a doua
teorii privind definirea comercialitatii respectiv, teoria obiectiva potrivit careia
comercialitatea unui raport juridic este determinata de natura operatiunilor
juridice, altfel spus un raport juridic are caracter comercial ori de cate ori
exista o activitate sau o operatiune de interpunere in schimbul de marfuri sau
de alte valori sau are caracter obiectiv orice activitate de interpunere privind
munca organizata sub forma unei intreprinderi, fie ca sunt intreprinderi
individuale, societare.
Orice activitate conexa are caracter comercial.
Potrivit teoriei subiective, existenta in dreptul german, un raport juridic este
considerat de comert in masura in care cel putin unul dintre subiectele
participante este comerciant. Asadar, calitatea subiectelor participante
determina, stabileste natura juridica a raportului.
Potrivit codului comercial roman de la 1887, in prezent abrogat, care a fost
de inspiratie franceza (1807)7 si italian (1882), s-a bazat in principal pe teoria
obiectiva cu privire la determinarea comercialitatii in raport juridic, stabilind
in art. 3 un numar de 20 de fapte pe care le considera de comert potrivit
acestui criteriu obiectiv.
Astfel, erau considerate fapte de comert cumpararea de marfuri sau
producte cu scopul de a se revinde in starea in care au fost cumparate, ori
numai cu scopul de a fi inchiriate.
Vanzarea precedata de o cumparare cu scop de revanzare , vanzarea sau
cumpararea de actiuni, orice intreprindere de furnituri, orice intreprinderi de
spectacole publice, intreprinderile de comisioane, agentii, intreprinderile de
asigurari, transporturi, expeditiuni maritime samd. => considerate activitati
de commert.
Totodata, legiuitorul roman a avut in vedere si teoria subiectiva, stabilind o
prezumtie relativa "iuris stantum" , orice act sau fapt savarsit de comerciant
daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul
respectiv.
In codul comercial de la 1887 legiuitorul a considerat ca...... daca cel putin
una dintre parti este comerciant sau altfel spus cel putin pentru una dintre
parti, activitatea juridica poste fi considerata de comert.

Aceasta idee a rezultat din continutul articolului 6 coroborat cu art . 56 din

codul comercial, dispozitii care au consacrat cea de a 3-a teorie, si anume,
teoria mixta sau teoria potrivit careia un fapt juridic este considerat de
comert daca pentru una dintre parti are caracter comercial si pentru cealalta
are caracter civil.
Ex: asigurarile de cladiri , asigurarile asupra vietii - au caracter comercial
numai pentru asiguratori , dar intreaga operatiune juridica este supusa legii
comerciale.

Teoria privitoare la faptele de comert care s-a bazat pe dispozitiile din codul
comercial de la 1887, a fost abandonata de legiuitorul roman din momentul
intrarii in vigoare a noului cod civil si mai cu seama a legii de punere in
aplicare a codului civil deoarece sintagma "fapte, acte de comert" a fost
inlocuita cu "activitate de productie, comert, prestare de servicii". Temei
legal: art 8, alin 2 din legea 71/2011 cod civil.
In prezent, activitatea comerciala asa cum este prevazuta de legiuitor in
codul civil, poate fi desfasurata atat de profesionisti si in anumite limite chiar
si de non profesionisti.

Art. 3 din codul civil prevede in mod expres ca dispozitiile codului civil se
aplica si raporturilor dintre profesionisti precum si raporturilor dintre acestia
si orice alte subiecte de drept civil.
Termenul intreprindere are atat acceptiune economica cat si acceptiune
juridica. Dpdv economic intreprindere inseamna o concentrare de capitaluri si
de forta de munca in scopul realizarii.
Dpdv juridic intreprindere inseamna o activitate desfasurata in mod
sistematic cu caracter continuu, activitate organizata fie sub forma unei
intreprinderi personale (pfa - persoana fizica autorizata), fie sub forma unei
intreprinderi societare (societate comerciala).
Caracterul organizatoric, sistematic si continuu al activitatii determina
concluzia exercitarii acestei activitati cu titlu de profesie.

Art. 3 alin 3 cod civil, prevede ca exploatarea unei intreprinderi inseamna

exercitarea sistematica de catre una sau mai multe persoane a unei activitati
organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri
sau prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu scop lucrativ.

Art. 8, alin.1 cod civil, articol potrivit caruia notiunea de profesionist include
categoriile de comerciant, intreprinzator , operator economic, precum si orice
alte persoane autorizate sa desfasoare activitati economice sau profesionale.