Atelierele lui erau un model de ai educa pe tinerii actori, student de la filosofie, medicina,aveau

scopul de ai invata sa traiasca altfel. Exercitiile incepeau dimineata devreme, de la 6.00, si erau
mai intii exercitii de linistire, de meditatie, dupa care urmau exercitii commune de TAI-CI, de
incantatie, pentru ca corpul sa se linisteasca sa se disciplineze si sa se concentreze. Noi nu avem
linistea necesara pentru a percepe lucrurile altfel, pentru a ne deschide urechile si sensibilitatea
spre altceva. Aceste experimente au ajutat pe acesti tineri sa se educe sau sa aiba un gust al
unei alte posibile educatii, de o alta calitate umana, de cit aceea pe care o au zi de zi in scolile
lor.

Pentru Andrei Serban individualitatea sau vanitatea regizorului in teatru este un nonsens
pentru ca teatrul nu a inceput cu regizorul, teatrul este o vibratie a unei multimi de oameni,
daca ne reintoarcem in Grecia Antica aceasta vibratie era creata datorita spititului de
comuniune care era formata din participantii la aceasta actiune - Corul, dansatorii, spectatorul.
Aceasta actiune trebuia sa se manifeste pe verticala.

Pentru mine nu exista un perete care desparte lumea scenei de lumea salii. Pentru mine acel
perete e distrus de mult timp. E foarte important ca in orice eveniment teatral sau musical sa
fim in care participam , sa fim cu totii inclusi.
Spectatorii, daca sunt la doi pasi de actor si daca ei reactioneaza intr-un fel care este
surprinzator pentru actori, actorul trebuie sa ia seama de asta , trebuie sa lucreze cu acest
spectator, trebuie sa I se adreseze lui, sa aiba un dialog foarte direct, foarte privat cu un
spectator sau altul din sala.
Actorii sunt indemnati de mine sa nu le fie frica sa se uite in ochii spectatorilor, pentru ca in
piesa nu este vorba despre basme sau povesti, dar despre noi , spectatorii si actorii, deci intr-un
fel trebuie sa ne impartasim cu totii.
Faptul ca ei se uita in ochii spectatorilor ,ii invita sa reactioneze ajutindu-i astfel sa joace.
Incercam sa mergem cu toata forta impotriva pasivitatii si sa cream un teatru Ia care fiecare
membru al salii este un membru activ care participa la drama umana.
La repetitia unei noi piese Serban nu permite nimanui sa intre,pentru ca este un moment fragil,
intim, delicat, si atentia poate usor sa se piarda.
Cind piesa este mai asezata,se permite la repetitie prezenta persoanelor din
afara(studenti,tineri) . Fiecare regizor este obligat sa educe actorul, daca este interesat in actor
il ajuta sa evolueze. Asa cum Grotowski practic la creat pe Richard Chislac, si alti actori care
erau ca vioara Stradivar,care faceau cu trupul lor lucruri care nici nu ne putem imagina ca se pot
face,si cu vocile lor atingeau registre atit de complexe,subtile,incit imitau animale,pasari. Acesti
actori erau formati de un regizor care se ocupa cu ei, si care este interesat in primul rind de
potentialul uman,cit de departe poate sa mearga un om in a crea pe scena zone de expresie cu
totul si cu totul deosebite.

Nu fug de nimic mai mult in viata si in teatru decit de metoda si de stil. In clipa in care cineva
imi spune ca am un stil,care este al meu,imi pare ca incep sa imbatrinesc. Tot ceea ce am facut
in viata a fost sa elimin orice stil,sau orice metoda,pentru ca ceva ce se cristalizeaza in tine te
face sa devii prizonierul acestei metode, acestui stil. Libertate este atunci cind poti sa rupi cu
stilui, sa rupi cu metoda,si sa incerci ceva cu totul altceva,ceva nou, pentru a fi mereu intr-o
stare de descoperire. Lucrez ca sa ma eliberez de orice stil. (si deaceea a facut la teatrul
national din budapesta piesa lui tony cushner Ingeri in America un spectacol de foarte mare
forta politica si poetica ,in o sala de aproape 1000 de ocuri. La metropolitan Opera cc 20002500 locuri. In constrast,ca sa imi shimb stilul,imi place sa fac spectacole intime, de camera, in
care suntem intre 4 pereti ale unei casei,si spectatorii sunt ca cei invitati sa asiste la o drama de
familie in care ei sunt martori si in acelasi timp sunt si participanti. Ca sa te simti atit de special
ca esti invitat in casa acestor oameni,si ca aproape ca esti obligat sa participi si tu la lucrurile
extraordinar de puternice care le experimenteaza ei,este un mare beneficiu,si de aceea imi
place sa alternez de la un spectacol de opera la un spectacol foarte intim, de la un spectacol
foarte popular la un spectacol mai de elita. Si prin aceasta ma eliberez de ideea de metoda
care ma face sa fiu recunoscut de la un spectacol la altul. Incerc sa fiu mereu nou,novator,daca
se poate. Am reusit sa ajung unde sunt pentru ca niciodata raspunsurile nu m-au multumit.
Cind am raspusurile la intrebari se produce o stare de satisfactie iar apoi de somnolenta. Atunci
cind raspunsul provoaca o alta itrebare,atunci sunt obligat sa caut, sa incerc ,sa descopar,sa
merg intr-o directie gresita,ca in padure,cind cauti diferite poteci ca sa o gasesti pe cea dreapta.
Aceasta este munca in Arta, -o munca in intuneric,dar in care stim sigur ca la un moment dat se
va aprinde o scinteie. Aceasta are de aface cu intrebarea,nu cu raspunsul.