PREDICA LA PATIMILE DOMNULUI

Rastigneste-L! Rastigneste-L! Ia-L, ia-L si-L rastigneste! (Luca XXIII, 21)

Frati crestini,
Sa insotim si noi pe Hristos si sa traim suferintele Lui in aceste zile de tristete si durere. Sa
mergem pe urma pasilor Lui sa vedem cu ochii nostri si sa auzim cu urechile noastre cele ce se
vorbesc despre El. Sa deschidem inima larg, iar ochii sa picure din belsug lacrimi pentru
pacatele noastre, caci El pentru noi s-a ranit si in locul nostru a rabdat bataile, Crucea si
piroanele, hulele si toate durerile.
LUNEA CEA MARE. Suntem in Saptamana Patimilor. Este luni dimineata. Glasurile puternice
care ieri strigau "Osana!, s-au potolit. Ierusalimul intreg pare ca doarme. Sub mantia soarelui
primavaratec ce poleieste cu aur si argint ulitele si casele cetatii, incet, incet, orasul se
trezeste. Ici si colo se strang cete de preoti care soptesc in taina cu chipuri incruntate.
Acestia se aduna si soptesc intre ei privind plini de ura spre norodul sarman care
intampinase ieri pe Nazarineanul ca pe un imparat. Cei mai infierbantati sunt carturarii,
fariseii si bogatii, dregatorii cetatii, impotriva carora Iisus rostise deseori cuvinte grele de
osanda pentru faradelegile lor, pentru inima lor impietrita fata de suferintele celor saraci. Ei
pun astazi la cale razbunarea. Se pregatesc de lupta. Daca ieri a fost biruinta lui Hristos, maine
trebuie sa fie biruinta lor.
Framantarea creste, ulitele se umplu de lume, cetatea e plina de freamat, multime mare
se indreapta spre templu ca sa auda cuvantul talcuitorilor legii. In departare, pe drumul prafuit
se coboara dinspre Betania sarbatoritul de ieri, Iisus. Inconjurat de ceata ucenicilor Sai paseste
incet, linistit, spre orasul revoltat.
La margine de drum un smochin isi intinde ramurile pline de frunze. Iisus se simte flamand
si isi ridica privirile spre ramuri. Cauta in copac, si in soapta zice: "Numai frunze, multime de
frunze si nici un rod! Ochii Lui se pleaca intristati si buzele Lui soptesc cu amaraciune: "De
acum in veac sa nu mai fie rod in tine! Deodata se usuca pe loc, toate frunzele cazand
invartindu-se. Ucenicii inmarmuresc plini de mirare. Domnul le talcuieste minunatul fapt,
aratandu-le cum trebuie dat pierzarii cel ce vietuieste pe pamant fara sa aduca roada faptelor
bune.
Ceata intreaga porneste mai departe. Se apropie de Ierusalim, intra in cetate, se
indreapta spre templu; Iisus urca scarile de piatra. Iata-L la usa. Privirile pline de ura ale
preotilor il intampinara. Din toate colturile, ochii se indreapta spre El. Capeteniile preotilor
incearca sa-I intinda curse ispitindu-L cu intrebari viclene si mestesugite. Domnul insa ii
rusineaza cu raspunsurile Lui, descoperindu-i ca pe niste nestiutori ai scripturilor si mustrandu-i
pentru rautatea lor.
Smochinul cel din marginea drumului, care era plin numai de frunze, inchipuia Biserica
evreiasca dimpreuna cu toti arhiereii si preotii Vechiului Testament, care erau plini numai de
vorbe goale, fara faptele adevaratei credinte, fara duh de viata si fara roadele bogate pe care
le cauta Iisus si pe care le cauta si la noi crestinii si ucenicii Bisericii Lui pana la sfarsitul
veacurilor.
Asa cum unui om nu-i trebuie numai umbra si frunza copacului, nici Lui Iisus nu-i trebuie
crestinul care are doar formele credintei, dar e lipsit de roadele dreptatii, milei si iertarii.
Dupa ce Domnul ii mustra fara putinta de raspuns, incepu sa vesteasca celorlalti credinciosi ai
Sai cuvantul adevarului. El vesti daramarea Ierusalimului si dreapta Sa judecata, apoi iesi din
templu invaluit de umbrele inserarii si urca domol spre muntele Maslinilor.
MARTEA CEA MARE. Domnul se odihneste peste noapte intre prietenii Sai dragi din Betania.
In zorii zilei Iisus vine iarasi in Ierusalim unde-L asteapta ura si furia fariseilor, saducheilor si
carturarilor. Urca treptele de piatra ale templului, vorbeste poporului care era dornic sa
primeasca minunatele lui invataturi si iarasi mustra cu asprime fatarnicia si masca evreilor.

Vorbeste apoi despre pilda celor zece fecioare, despre datoria fiecaruia de a-si pregati
sufletul pentru a fi gata oricand sa intampine pe Domnul, zicandu-le: "Privegheati asadar, caci
nu stiti, ziua nici ceasul in care Fiul Omului are sa vina; tineti aprinse candelele credintei,
candelele iubirii aproapelui, fiti pregatiti a raspunde celui ce va va intreba daca ati iubit pe
aproapele vostru.
Bunul Iisus dezvaluie taina dreptei judecati, rasplata sau osanda, dupa implinirea sau
neimplinirea poruncilor. Inimile impietrite au ramas insa fara raspuns, au ramas neclintite ca
niste stanci ale urii, caci erau sufletele lor stapanite de diavolul rautatii si n-au putut intelege
adancul talc al predicii Mantuitorului. Urechi n-au avut sa auda si nici ochi sa vada.
Aceasta a fost predica de pe urma catre popor a Domnului, aceasta a fost legea
statornicita de El, ca toti cei ce cred si marturisesc numele Lui sa traiasca in iubire si sa
vesteasca iubirea. De azi inainte Iisus nu mai vorbeste multimii. Timpul este aproape si cele din
urma cuvinte le daruieste prietenilor Sai, acelora care aveau sa semene pretutindenea samanta
cea buna a Evangheliei, dupa care impreuna cu ucenicii Sai paraseste cetatea urii si razbunarii,
indreptandu-se spre locasul de pace si tihna al prietenilor Sai din Betania.
La evrei se apropia Pastele, de aceea fariseii si carturarii plini de dusmanie pe Iisus,
pentru ca tot poporul venea dupa Dansul, cautau prilej ca sa-L omoare inainte de a sarbatori ei
Pastele.
MIERCUREA CEA MARE. Ziua aceasta a petrecut-o intreaga in Betania unde avea prieteni
dragi, pe Lazar cel inviat din morti, pe surorile lui, Marta si Maria, pe Simon leprosul si pe multi
altii. Pe cand se afla in casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de
alabastru plin cu mir scump pe care l-a turnat pe capul si picioarele Domnului, cand sedea la
masa. Iuda cel iubitor de argint a mustrat-o pe femeie pentru aceasta risipa sustinand ca mirul
trebuia vandut, iar banii impartiti saracilor. Iisus insa a zis: "Pe saraci ii aveti pururea cu voi,
iar pe Mine nu Ma aveti pururea, aceasta femeie a turnat mir pe trupul Meu si M-a pregatit
pentru ingropare.
Pe cand Iisus se afla cu ucenicii In Betania, in Ierusalim se uneltea razbunarea fariseilor si
carturarilor. Ei s-au strans si au hotarat in unanimitate moartea Mantuitorului. In acest timp,
iata ca se apropie Iuda Iscarioteanul si le fagaduieste a-i ajuta, zicandu-le: "Ce-mi veti da mie
si eu il voi da in mainile voastre? Ei s-au invoit cu el sa-i dea 30 de arginti.
Pamantul nu s-a cutremurat, soarele straluceste mai departe peste omenire, frunzele
maslinilor fosnesc deasupra celui ce se roaga in aceasta seara pentru toti oamenii, chiar si
pentru cei care vor striga: "Sa se rastigneasca! Daca atunci langa Iisus era un Iuda, cati nu se
vor fi mai nascut si cati nu s-or mai naste pana la sfarsitul veacurilor, ca sa-L vanda pe bani, saL tradeze pe Mantuitorul sufletelor noastre? Vai acelora insa, ca era mai bine sa nu se fi nascut.
Iata de ce Sfanta Biserica pomeneste foarte des fapta marsava a tradatorului Iuda, ca sa
auda toate urechile crestinilor si sa ia aminte. Dar vai, sunt astazi atatea iude, care vand pe
Mantuitorul pe orice lucru de nimic. Acestia sunt cei care neaga existenta lui Dumnezeu si cei
ce se lupta pe toate caile ca sa incurce sau sa distruga invataturile Lui, Biserica Lui. Grozav
lucru este acesta, caci Iuda pentru tradare nu si-a agonisit numai spanzuratoare, ci si muncile
cele nesfarsite ale iadului.
JOIA CEA MARE. In dimineata acestei zile, Iisus trimite pe Petru si pe Ioan sa pregateasca
locul unde spre seara avea sa manance Pastele cu ucenicii Sai. Aceasta zi a petrecut-o tot in
Betania, langa prea-iubita Sa Maica, pe care cauta s-o linisteasca cu cele mai dulci cuvinte,
fiindca presimtea ca prin inima ei de mama va trece sabia cea proorocita de batranul Simeon.
Ochii ei cei sfinti si frumosi varsau necontenit lacrimi amare si ruga pe Fiul ei sa nu se
duca in Ierusalim de sarbatoarea Pastelui, fiindca stia ca evreii sunt invrajbiti si cauta sa-L
omoare. Cazand in genunchi in fata Fiului ei, il ruga zicandu-i cu durere: "Fiul meu cel prea
dulce, nu te duce in Ierusalim, asculte pe Maica Ta, ca evreii Te vor prinde si te vor omori .
Atat era de sigura de suferintele Fiului sau in aceste zile, ca de multa intristare cadea jos
coplesita si daca n-ar fi fost sfintele femei ca s-o mangaie si sa o retina, s-ar fi desfigurat
smulgandu-si parul si zgaraindu-si fata de multa durere.
Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat-o, a mangaiat-o, spunandu-i ca a venit vremea si
trebuie sa mearga la Ierusalim. Si-a luat ramas bun de la ea, a lasat-o in grija sfintelor femei si

a plecat intristat si ingandurat de durerea cea amara pe care o lasa in urma.

Mergea incet, trist, domol si linistit, gandindu-se la toata viata Lui pamanteasca, la
pestera cea saraca unde S-a nascut, la drumul Egiptului cu suferintele indurate in pribegie, la
munca cea mantuitoare a propovaduirii, la calea spre apele Iordanului ca sa primeasca botezul
de la Ioan. Se gandea la toate minunile si invatatura raspandita in timpul celor trei ani si
jumatate prin localitatile Iudeii, chemand la viata noua, la pace si dreptate.
Dupa atatea binefaceri pe care le facuse poporului suferind, vedea cu Duhul Sau uneltirile
celor mari, ticalosia celor rai, tradarea ucenicului, vedea urcusul Golgotei si simtea pe umerii
Sai povara Crucii infiorandu-se de strabaterea piroanelor prin maini si picioare. Odata cu
venirea serii, se apropia si ceasul patimilor, cu pas domol se indreapta spre locul unde va cina
cu ucenicii Sai pentru cea din urma oara. Inainte de a se aseza la masa spala picioarele
ucenicilor, pilda de adanca smerenie, spala picioarele celui ce avea sa-L vanda, iar Iuda nu se
Impotriveste, nu se rusineaza.
Asezandu-se la masa a binecuvantat painea si a dat-o ucenicilor zicand: "Luati, mancati,
acesta este Trupul Meu! Luand apoi paharul cu vin, binecuvantandu-l a zis: "Beti dintru
acesta toti, acesta este Sangele Meu a legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea
pacatelor. A spus apoi ucenicilor Sai planul ticalos al vanzarii, zicandu-le: "Adevar zic voua ca
unul dintre voi Ma va vinde!
Dupa ce au cinat cu totii, au mers impreuna pe muntele Maslinilor si lasandu-si ucenicii sa
vegheze, Iisus se departeaza si intra in gradina Ghetsimani. Ingenuncheaza si intinde mainile
catre cer in linistea noptii, intre maslinii salbateci, rugandu-se cu lacrimi de sange si zicand:
"Tata, sa treaca paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti!
Pe cand se ruga cu cele mai fierbinti lacrimi, ce cadeau pe pamant amestecate cu sudorile
de sange, deodata gradina Ghetsimani se umplu de ostasi cu faclii aprinse in mana. In fruntea
lor mergea Iuda. Se apropie de invatatorul sau si-l saruta, aratand astfel pe Cel vandut pe 30
de arginti. Ostasii il leaga pe Hristos ca pe un raufacator, ucenicii se risipesc, fug si se ascund,
vazand cele intamplate. Iisus este dus inaintea lui Pilat si a arhiereilor Anna si Caiafa. Pilat L-a
intrebat: "De ce esti Tu vinovat? Domnul nu-i raspundea, numai ochi-i lacramau. Fariseii,
soldatii, toata gloata ii cer moartea-n gura mare: "Rastigneste-L, o, Pilate! Pilat intreaba pe
Domnul, zicandu-I: "Neamul Tau si tot poporul Te-au adus la mine, ce-ai facut?
O, Pilate, de ce intrebi ce-a facut, tu, care ai auzit de multele Lui minuni, de invatatura
Lui cea sfanta. Deschide ochii, o, Pilate, si intelege ca Acesta a facut cerul si pamantul, soarele
si luna, stelele si lumina, marea si izvoarele apelor, pasarile si animalele, plantele si toate cele
ce se vad si nu se vad, precum si dulceata pamantului si parfumul florilor.
Un singur lucru nu a facut: pacatul. Daca nu vrei sa crezi, intreaba multimea pe care a
saturat-o cu cele cinci paini si doi pesti, intreaba pe Maria Magdalena din care a scos sapte
diavoli, intreaba pe Zaheu vamesul si pe Lazar cel mort de patru zile; intreaba pruncii
Ierusalimului. Toate acestea Pilat le cunoaste, stie bine ca nu are nici o vina, si totusi il
osandeste la moarte, la moarte pe Cruce.
VINEREA CEA MARE. La evrei era obiceiul de Paste sa fie slobozit cate un condamnat la
moarte. Era atunci un talhar numit Varava. Pilat intreaba poporul: "Pe cine voiti sa slobozesc:
pe Iisus sau pe Varava? Tot poporul a strigat: "Pe Varava, cerand ca Iisus sa fie rastignit.
Pilat da sentinta de moarte, mai ales la remarca fariseilor ca daca va elibera pe Iisus nu este
prieten al Cezarului, iar el, ca sa nu-si piarda postul, inchide ochii, nu mai vede adevarul.
O, ce judecata nedreapta! O, ce cerinta fara socoteala a poporului. Poporul acesta miluit
si vindecat de Iisus a cerut sa fie liberat un talhar care facuse atatea crime in locul Fiului lui
Dumnezeu si binefacatorului lor. De atunci, in cursul vremurilor, asa au facut si asa vor face
multe popoare si multi judecatori nedrepti; caci dreptatea si dreptii vor fi tinuti in lanturi,
adevarul inabusit, iar hotii si criminalii vor triumfa plini de bucurie saturandu-se de libertate.
Dupa o noapte de stat in inchisoare cu picioarele in butuci, de umilinta si biciuiri
nemiloase, de stat cu picioarele pe table arse, Iisus este dus inauntrul curtii si imbracat intr-o
mantie rosie. Pilat il arata poporului zicand: "Iata Omul! Multimea agitata de farisei si
carturari au inceput sa strige ca iesita din minti: "Rastigneste-L, rastigneste-L. Ia-L, ia-L si-L
rastigneste!
Ostasii il scot afara legat de maini pe Iisus si ii fac vant pe scara. El cade, lovindu-se foarte

greu. O, Parinte ceresc, vezi pe iubit Fiul Tau pe care L-ai nascut mai inainte de veci! In
vremea aceasta si Tatal si-a acoperit fericitii Sai ochi cu aripile serafimilor sa nu mai vada
patima Fiului Sau. Unde sunteti apostolilor, unde sunteti ucenicilor? Toti acestia L-au lasat si
au fugit. Acum El este omul care nu mai are pe nimeni langa El. O, soare, infricoseaza-te si voi,
ceruri, suspinati. In aceasta multime de popor nu se gaseste nimeni ca sa aiba mila de El.
Durerile care au sfasiat trupul lui Iisus, bataile de la stalpi cu biciuri cu plumb la varf, cine
poate sa le spuna cu de-amanuntul? Era lovit de moarte peste maini si peste spate; cand unii
oboseau, altii luau bicele si-L bateau. Sangele curgea siroaie, de la cap pana la picioare, iar
usturimile ii sfasiau inima de durere. Au venit apoi unii cu o coroana de spini si i-au pus-o pe
cap. Coroana o puneau si o luau in mod repetat ca sa-I faca cat mai multe rani. Asa s-au
implantat spinii in capul lui Iisus si unii au ramas acolo pana la ziua judecatii. Atunci ii va
scoate si-i va arata lumii zicand: "Am stat cu ghimpii in cap si v-am asteptat sa va intoarceti la
Mine.
De acolo L-au dus la un zid unde I-au pus o trestie in mana si ingenunchind inaintea Lui ii
ziceau: "Bucura-Te, imparatul iudeilor! Unii ii smulgeau parul si barba, iar altii il scuipau in
fata. S-a infiorat pamantul vazand Crucea rezemata de un zid, pregatita spre a-L primi pe
Domnul. Miez de zi si arde soarele ca niciodata. Soare, arsita si Crucea se implanta adanc in
umar. Este greu pacatul lumii. Te cutremuri. Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate,
Dumnezeu poarta azi osanda inimilor vinovate. Ioan zice: "Doamne, cum putut-a oare
tradatorul sa te vanda? / Cum l-a biruit pe Iuda pofta de arginti flamanda? / Cine-o sa ne mai
invete, cine plansul sa ne-aline? / Unde ni Te duci, Iisus, ia-ne si pe noi cu Tine!
Sfarsit de suferinta, Iisus cade din cand in cand sub greutatea Crucii. O, suflete, suflete,
daca L-ai vedea, ai plange intr-una si ai suspina. Inima, inima, daca L-ai simti, ai plange intruna si L-ai preaslavi. La o cotitura a drumului ce duce spre Golgota, niste femei cu copiii in
brate plangeau. Domnul se intoarce spre ele si le zice: "Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti
pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri ca vor veni zile grele peste voi si veti zice:
muntilor, cadeti peste noi, dealuri, acoperiti-ne ca nu mai putem suferi groaza si mania
aceasta!
Suie in tacere dealul, golindu-si singur paharul ce I-a fost dat sa-l bea. La o raspantie de
drum, se intalneste cu Maica Sa, care nu-L mai vazuse de joi, de cand s-au despartit in Betania.
Vazandu-L cu Crucea in spate, a strigat din adancul sufletului: "Fiul meu cel prea iubit! A
cazut apoi lesinata in bratele sfintelor femei. E cald si Crucea este grea, sudori se scurg din
fruntea Sa, iar spinii il dor amar. Convoiul il urmeaza. Vazand-o pe Maica Lui, multe femei o
compatimesc, zicand: "Sarmana femeie, e mama Lui.
Altele o insulta cu vorbe urate zicand, ca daca ar fi stiut sa-L creasca nu s-ar fi ajuns aici.
Cate n-a auzit Prea Curata Fecioara din gurile spurcate ale hulitorilor! Ea insa mergea cu
suspinuri in urma Fiului ei zicand: "Fiul meu, unde te duci, Fiul meu! Oare mai este o nunta ca
aceea din Cana Galilei sa le prefaci apa in vin? Unde mergi asa grabit Fiul meu? Sa-i saturi cu
paine si peste ori sa le vindeci bolile? O, Fiul meu cel prea dulce, unde mergi asa grabit?
Impovarat de greutatea Crucii, Iisus ajunge iarasi la o raspantie, unde i se infatiseaza o
fecioara numita Veronica cu o mahrama pe care I-o da Domnului sa se stearga de sudorile
amestecate cu sange de pe fata Sa. Atunci S-a imprimat fata Domnului pe acea mahrama, pe
care Veronica a primit-o ca rasplata si care exista si astazi in Biserica crestinilor. Fiind cald si
nemancat, iar Crucea foarte grea Iisus a cazut iar sub greutatea ei. Atunci ostasii au silit pe un
om, anume Simion Cirineanul, sa-I duca Crucea. Simion duce Crucea in varful Golgotei, iar
Domnul arata lumii si noua umarul Sau jupuit de greutatea Crucii.
Ajunsi in varful Golgotei, Domnul zice: "Poporul Meu, ce vreti sa-Mi faceti poporul Meu, de
ce voiti sa Ma rastigniti? Pentru ce, poporul Meu, pentru ca am daruit viata la cei morti in
pacate, la cei batuti de soarta am impartit dreptate, pentru ca am potolit durerea in inima
straina si am alinat amarul la cei care suspina? Fiindca la morti am dat viata, la orbi am dat
lumina? Poporul Meu, pentru ce? Poporule indaratnic, imi dezbraci camasa de pe Mine! Cu asta
imi platesti Mie, popor aprins de patimi, de ura si manie!
Domnul plange mult. Fiind intrebat, raspunde: "Cum sa nu plang, cand vad ca sufar
durerile amare si vad cum astazi satana va poarta-n gheare, poporul Meu . Miez de zi. Golgota
geme azi sub cea mai grea povara. Racnet ragusit de ura si doua cruci se ridica. Cuie, funii,

scari si tot mai greu ciocanul pica si intre doua cruci pe culme, o alta Cruce se ridica. Piroanele
reci, groase si ruginite, I-au strapuns mainile si picioarele. La ridicarea Crucii trupul se lasa
greu, iar ranile de la maini si picioare se largesc. Se rupe carnea si sangele curge siroaie pe
Cruce.
Astfel, Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit in varful Golgotei intre doi talhari, unde a fost
adapat cu fiere si otet, unde a fagaduit talharului raiul, unde a incredintat pe Maica Sa
ucenicului Ioan, zicand apoi: "Savarsitu-s-a, adica s-a implinit scriptura. Si-a plecat apoi
capul zicand: "Tata, in mainile Tale imi dau Duhul Meu! Ca raspuns din partea Tatalui ceresc,
pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis si in intunericul acela
umblau cei morti care inviasera printre cei vii, iar acestia din urma strigau ingroziti ca sa plece
dintre ei.
Aceste semne infricosate le-au vazut si le-au trait cu totii in acele clipe de groaza. Se
innoptase dintr-odata si soarele si-a stins lumina. Jos, sub Cruce, Mama Lui plange cu Maria
Magdalena. Cerul se imbraca in noapte, totul prinde sa se-nfioare. Ucenicul si cu Mama Lui
plang de jale. Vantul vajaie puternic; Ioan striga printre suspine: "Unde ni Te duci, Iisuse? Ia-ne
si pe noi cu Tine!
Ucenicii inchisi in casa de cand L-au prins pe Invatatorul lor, stau si asteapta. N-au gustat
din seara aceea nici odihna si nici somnul. Se caiau cu totii ca au parasit pe Domnul. Petru nu
mai putea de-atunci sa-si stapaneasca plansul, caci de-atatea ori pe fata el s-a lepadat de
Dansul.
SMBATA CEA MARE. Iosif cel din Arimateea, ucenic in ascuns al lui Iisus, e cuprins de jale
mare si se mahni foarte tare. Se duse la Pilat si incepu a se ruga, zicand asa: "Pontianule Pilate,
/ Da-mi pe mortul cel urat / si de lume ocarat. / Si Pilat lui i l-a dat, / El s-a dus de l-angropat. / Luand o panza frumoasa, intr-insa l-a-nvaluit / Si cu miruri l-a gatit. / Mormantul a
fost pecetluit si de ostasi pazit.
SMBATA NOAPTEA DUMINICA INVIERII.
La Caiafa-i veselie si in cantec e soborul / Fericiti ca nu mai este Mesia Rasculatorul, /
Multumiti cu toti-n suflet ca si-au saturat placerea. / Numai vantul parca spune: Se apropienvierea. / La mormant glumesc soldatii, la apus e luna noua, / Si de-odat-un fulger cade,
spinteca vazduhu-n doua. / Imbracat cu foc de soare, un Arhanghel se coboara, / Zbor pecetile
departe, piatra-n alta parte zboara. / Ca trasniti cad pazitorii, la pamant cu toti de frica / Si
cu Cel ce-nvinse moartea, viata noua se ridica. / A-nviat Stapanul vietii, pus cu hotii si cu
furii / S-a-mplinit in clipa asta toate scrisele Scripturii. / Groapa-i goala, Petru plange, Ioan
striga prin suspine: / "Unde, unde-ai mers Iisuse, ia-ne si pe noi cu Tine!
Stapanul vietii si al mortii s-a aratat dupa inviere mereu ucenicilor, pe care-i povatuia, ii
intarea si le spunea: "Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor, mergeti in toata
lumea si propovaduiti Evanghelia la toata zidirea. Cei ce vor crede si se vor boteza, se vor
mantui, iar cei ce nu vor crede se vor osandi.
Asa si noi, iubiti crestini, sa ascultam glasul Stapanului si mergand in aceasta lume plina
de necredinta si de nepasare, sa vestim Cuvantul adevarului pana mai este timp. Sa-i aducem
pe toti la picioarele Crucii lui Iisus, caci zilele trec ca fumul si vine moartea cand nu vom mai
putea face nimic. Vedem cu totii cat de repede trec zilele si cat de nestatornica este viata
aceasta.
Sa fugim ca de foc de pilda tradatorului Iuda; sa ne ferim de necredinta evreilor, care n-au
vrut sa cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu. Sa fugim de lepadarea lui Petru caci omul se leapada de
Dumnezeu foarte usor, prin viata lui, prin faptele lui, fie din stiinta, fie din nestiinta. Se
leapada pentru bani, paine, pentru serviciu bun, pentru cinste pamanteasca; se leapada de
frica de oameni, din necredinta sau pentru un trai mai bun. Noi insa ca de satana sa fugim de
toate pacatele si mai bine sa murim de foame cu Hristos, decat sa traim cu diavolul fara
Hristos.
Rugaciune
O, Stapanul nostru, Prea Milostive Imparate al Slavei, Iisuse Cel ce ai biruit, caci tu esti
biruitorul iadului si al mortii, nu Te dezlipi de noi robii Tai. Intareste-ne si fii cu noi in toate
zilele, caci fara de Tine nu putem face nimic, si ajuta-ne sa biruim toate ispitele, poftele si

fiarele cele apocaliptice ce se razboiesc cu noi in tot chipul si in tot timpul. Fa-ne Tu pe noi
biruitori, ca sa ne inviezi in ziua Ta cea mare impreuna cu toti sfintii Tai pentru vecii vecilor.
Amin.