Sunteți pe pagina 1din 10

Povestioare Ortodoxe

Unde l gsesc pe Hristos?


Un copil ntreab pe mama sa:
- Mama, vreau s m ntlnesc cu Hristos i nu tiu unde s l gsesc? Mama mirat i
rspunde: Fiule nu stiu, mergi i ntreab-l pe tatl tau.
Copilul se duce la tatl su i l ntreab:
- Tat spune-mi, te rog unde l gsesc pe Hristos? Tatl i mai mirat, netiuitor din firei
rspunde cu blndee c nu tie i l trimite la bunica s-o ntrebe. Bunica mai departe, la rndul
ei l trimite la un btrn din sat, btrnul la rndul lui, l trimite la alt btrn, iar acela, n cele
din urm, l trimite la un stare de la mnstirea din deal.
- Printe, am venit s-mi spui cum pot s-l ntlnesc pe Hristos?
- Vrei s afli cum s-l ntlneti pe Hristos stai puin aici, ia o mtura i f oleac de
curenie prin mnstire i i spun.
St copilul cu ascultare, o luna, 6 luni2 ani,..tot fcnd curaenie i tot a ateptat rspunsul
printelui pn cnd ntr-o zi, copilul deja crescut mare, dupa Sfnta Liturghie, rugndu-se lui
Hristoscu mare dragoste, vzndu-l pe cruce, iar pe clugri mncnd linitii..se
gndete
-Mi, dar fraii clugri, dup Sfnta Liturghie, se duc beau, mnnc, i bisericua o nchid,
iar sracul Hristos rmne aici pe cruce, fra mncare, fra un pic de apa, nsetatIa, c m
duc eu s aduc puin ap i s pregtesc ceva de mncare.
i se duce el, ia apa i mancarea i vine n bisericu i i aduce lui Hristos, cu multa
dragosteiar atunci Hristos a cobort de pe cruce i a stat lnga el i a luat masa mpreun cu
el.
Dup cteva zile, printele stare l ntreab:
- Mi copile, dar ce faci tu noaptea cu lumnrile aprinse i cu mncarea n Biseric dup ce
noi ne culcm?
-Printe m ntlnesc cu Hristos!
Printele, minunat, nchinndu-sel ntreab ma apoi:
-Pi cum?
-Eu i aduc de mncare, s mnnce i ap de but, i El coboar de pe cruce i st lng mine
i mnnc cu mine.
LEGEND:

curenie- Sfnta Tain a Spovedaniei


st copilul cu ascultare-ascultarea de duhovnic i ndeplinirea canonului
i se duce el, ia apa i mancarea i vine n bisericu i i aduce lui Hristos, cu multa
dragoste..-milostenia,calea spre mntuirea sufletului.
FILOSOFIA PAIANJENULUI
Am artat, fratii mei, cte taine si cte minuni sunt n zidiri. Zidirea mrturiseste despre slava
lui Dumnezeu, cci a spus Duhul Sfnt: Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Ele vorbesc cu
imensitatea lor, cu lrgimea lor, cu miliardele de corpuri ceresti si minunile dintre ele.
Sfntul Vasile cel Mare o ia de la pianjen, de la furnic, de la albin si merge pn la astrele
ceresti, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Si cu ct cunosti mai mult minunile lui
Dumnezeu din zidiri, cu att mai mult te aprinzi de dragostea fat de Ziditorul lor si te unesti
cu El.
Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce art n cuvnt la pianjen. Zice: "Mare filosof este
pianje-nul!" Noi nici nu-l bgm n seam. Vine femeia: "D-l la boala de pianjen!"
Ehei! Dac ai sti ce ai de nvtat de la pianjen! Cine a auzit vreodat glasul pianjenului pe
lume? (La greci erau dou feluri de filosofi: ritori, care vorbeau, si tcuti, cum era Diogene,
care-l face mare filosof al tcerii pe pianjen). Vezi pianjenul. Dac-i micut, si face si el o
pnzisoar acolo, dup puterea lui. Dac-i mare, face una mai mare. Dar de ce? Auzi ce spune
Scriptura: Cel ce d hran la tot trupul, c n veac este mila Lui, la Cuvntul pentru pronie al
Marelui Vasile.
Cum se ntinde pronia lui Dumnezeu, adic purtarea de grij, pn la pianjen. Pienjenelul
cel mic dup ce a fcut o plsut se retrage: "D-mi, Doamne, mncare! Eu mi-am fcut
datoria!" Cel mai mare, tot asa. Cnd l vezi c st, tace. L-ai auzit grind?
O musc o auzi bzind; un tntar l auzi, dar ai auzit pianjenul vreodat? Nu, el este filosof.
El st grmdit acolo si asteapt ca Dumnezeu s-i trimit mncare. Si pronia lui Dumnezeu,
la cel mic, nu-i trimite o musc mare, Doamne fereste! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum
pnzuta lui e prea subtire, i-o stric si n-o poate prinde, si el moare de foame. Dumnezeu,
Care l-a fcut, spune la Ecclesiast: Cte a fcut Dumnezeu, pe toate le iubeste si de toate
poart grij.
La cel mic i d o muscut mic. Si el, stnd ascuns, cnd vede c s-o ncurcat, o prinde, o
suge; da' mai are treab pn a doua zi, s repare napoi acolo unde s-a rupt pnzisoara, pentru
c-i trebuie si mine mncare. La acel mare Dumnezeu i trimite o musc mai mare, c are
pntecele mai mare. Si acela, dup ce-o prins-o, iar se apuc de treab. Dar nu zice nimic. Lai auzit vorbind pe pianjen? Bzind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi c-i arhitect. ntinde de
colo, leag de colo si face. Nu zice nimic. si caut de treab.
Ce frumoas art face Sfntul Vasile aici! El zice: "La palatele mprtesti stau santinelele s
nu cumva s fie atentat contra mpratului: "Stai! Cine-i? Parola!" Dar pianjenul nostru nu d

parola nimnui, numai s nu mture femeile prin odi. Numai ce-l vezi. N-a dat parola
nimnui. El a intrat si si-a ctat de treab.
[Prin rnduiala lui Dumnezeu, chiar n acest moment al discutiei, pe masa Printelui Cleopa sa ivit un pianjen. Si cineva din cei de fat a exclamat:
- A venit la noi pianjenul, ia uitati!
- Da, da, da! El aude c vorbim de el, sracul! zice Printele Cleopa. D-i pace, mam, c
vorbim de dnsul, sracul!
Si toti cei prezenti au nceput s rd].
El nu d parola cnd intr n palatele mpr-testi, zice Sfntul Vasile. Iar Preasfntul
Dumnezeu, care l-a fcut si pe el, are grij n toat ziua si-i trimite o musculit mic la acel
mic; la acel mare, una mai mare. Dac-s mai multi, mai multe muste. C Dumnezeu, dac-i al
Lui, l hrneste, c el n-ar putea tri.
Dar zice cel necredincios: "Da... Eu nu-s pian-jen, s triesc c-o musculit mic, sau c-o
musc. Eu am femeie, eu am copii, eu am dri la stat, eu trebuie s mnnc mult, s fac...!"
"O, rutatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile n Hexaimeron. Dumnezeu, Care hrneste
pe pianjenul cel mic cu o musc mic si pe cel mare cu o musc mare, Acela hrneste si pe
carida si verida - cei mai mari chiti ai lumii care triesc n oceane (azi le spune balene
albastre), si care unul din ei mnnc ntr-o zi ct dou sate -, ca s-ti arate tie c El poart
grij de si de cel ce mnnc o musc si de cel ce mnnc ct dou sate ntr-o zi; e din
Cuvnt pentru pronie al Marelui Vasile.
Si acestea cnd le ntelegi si cnd le vezi n zidire, nu se poate s nu te aprinzi cu dragoste de
Dumnezeu, cnd vezi atta minune!

Duhul Sfant: Roata credintei


Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau:
- Spune-mi, frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu, ce daruri incep sa lucreze mai
intai in viata lui: credinta, cainta, frica de iad, nadejdea?
Credinciosul i-a raspuns:
- Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarta, care-i spita care porneste mai intai?
- Pornesc toate deodata, raspunse prietenul.
- Vezi, zise credinciosul, asa e si cand, sub bataia vantului Duhului Sfant, sufletul nostru
porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica
lucrare, intocmai ca spitele rotii.

Dumnezeu: Copilul intelept


Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica.
Nevasta lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreba:
- De ce plangi, mama?
Ea se jelui, zicand:
- De-acu' vom sta intr-o casa mica, urata, si vom fi saraci.
Copilul o intreba din nou:
- Mama, in casa aceea mica si urata n-are sa mai fie Dumnezeu?
Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui.

Recolta buna si Dumnezeu


Doi sateni stateau de vorba.
Unul zise:
- Sunt foarte multumit de recolta mea si-ti multumesc si dumitale pentru ajutorul pe care mi lai dat la carat.
Celalalt raspunse:
- Si eu iti multumesc ca mi-ai dat o mana de ajutor cand am secerat.
Un copil al unuia din ei, care se afla de fata, ii zise tatalui sau:
- Tata, dar lui Dumnezeu nu-i multumesti ca ti-a dat recolta buna?
Cei doi sateni, rusinati, se privira si-si zisera in sinea lor: "Copilul are dreptate. Noi am uitat
de Dumnezeu".

Iertarea: Chiar de nu esti vinovat, cere iertare!

Un satean era certat cu altul. Diavolul ii puse in minte gandul sa ucida pe cel cu care se
dusmanea.
Celalalt, care era un om credincios, cand se duse la spovedit, ii spuse parintelui despre aceasta
vrajmasie.
Preotul ii spuse ca se va putea impartasi numai daca se impaca cu dusmanul sau.
Omul merse atunci la cel cu care era certat si-i zise:
- Iata, prietene, am venit sa-ti cer iertare si sa ma impac cu tine, ca vin Sfintele Pasti si as vrea
sa ma impartasesc...
Celalalt ii raspunse:
- Bine-ai facut c-ai venit, pentru ca, uite, trebuie sa-ti spun ca de trei ori te-am pandit la loc
dosnic sa te omor. Multumesc lui Dumnezeu c-ai venit si m-ai ferit astfel de mare pacat.
Cu sufletul plin de dragoste, cei doi sateni isi dadura mana si de-atunci ramasera prieteni buni.

"N-a stiut ce face..."


Sfantul Eusebiu, mergand intr-un oras unde se aflau multi necredinciosi, fu lovit greu si pe
negandite de o piatra aruncata de unul dintre ei.
Cazu la pamant si intra in agonie.
Inainte de a muri, fu adus in fata lui cel care aruncase piatra.
Norodul voia sa-l ucida.
Sfantul Eusebiu ii opri pe oameni si-i ruga:
- Crutati-l, ca n-a stiut ce face... Eu il iert.
Si peste cateva clipe muri.
Paganii, vazand atata bunatate si iertare, crezura si ei in Iisus Hristos si se botezara.

Invatatura Domnului: Din lume, dar nu ai ei

Un crestin ii spunea unui prieten ca el nu intelege vorbele Mantuitorului: Voi sa fiti din lume,
dar nu sa fiti ai lumii.
Atunci, prietenul sau, care era un om mai zidit in invatatura Domnului, i-a raspuns:
- In lume, cu oamenii se petrece intocmai ca si cu pestii in mare. Cu toate ca apa marii e
sarata, pestii nu sunt sarati. Asa si cu oamenii: ei pot trai in lume fara sa ia saratura ei, adica
pacatele ei.

Maica Domnului: "Fara stricaciune..."


- Cum a putut naste fara stricaciune Sfanta Fecioara Maria pe Domnul nostru? il intreaba un
om pe un preot.
Preotul ii raspunse:
- Lumina soarelui trece prin geam si vine la noi fara sa strice sticla geamului. Tot deasemenea,
lumina vietii a trecut prin Maica Preacurata fara sa-i strice trupul.

Mantuirea: Azi, nu maine...


Un om plin de pacate, ascultand o predica despre mantuirea sufletului, prin primirea sfintei
invataturi a Domnului nostru Iisus Hristos, se hotari sa inceapa si el o viata lipsita de greseli,
dar isi zise:
"Incep de maine".
Peste noapte insa, pacatosul muri.
"Maine" este vorba Diavolului, numai "azi" este vorba lui Dumnezeu.

Patimile: Cununa virtutii


Un intelept din vechime, care toata viata luptase si biruise toate pornirile rele, iesi intr-o zi la
plimbare avand in jurul capului o coroana verde de stejar.
Niste trecatori il oprira, spunandu-i:

- Numai vitejilor din razboaie li se cuvine aceasta...


Iar el le raspunse:
- Oameni buni, eu am biruit dusmani mai tari si mai cumpliti decat cei de pe campul de lupta.
Am biruit saracia, am infrant lenea, am gonit trufia, am zdrobit patimile trupesti...
Cei ce strigasera la el ramasera rusinati la aceste vorbe, dandu-si seama ca inteleptul acela
avea dreptate.

Pocainta: Drumul lacrimilor


Un mare bandit, dupa ce a trait o viata de nelegiuiri, si-a luat indemnul sa se pocaiasca.
A mers la un pustnic si i-a spus gandul lui.
Pustnicul l-a sfatuit:
- Ia un butoi mare si umple-l cu apa. Si cand o fi plin, sa stii ca Dumnezeu te-a iertat.
Omul merse si facu asa. Dar din ce turna, din aia butoiul ramanea gol. Turna zadarnic.
Incepu el atunci sa se mahneasca, zicandu-si: "Se vede treaba ca nu gasesc iertare la
Dumnezeu...".
Asa de mare era mahnirea lui, ca incepura sa-i curga lacrimile.
Atunci s-a petrecut o minune.
Butoiul s-a umplut pe data, iar omul a simtit in suflet mangaierea iertarii lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile caintei putem capata de la Dumnezeu iertarea pacatelor noastre.

Rugaciunea: Potolirea fricii


Fiind furtuna mare, capitanul unei corabii ii dadu porunca celui mai tanar marinar sa se urce
pe catarg si sa lege o franghie ce se rupsese.
Marinarul se infricosa si, inainte de a se urca, se duse putin in cabina sa.
Cum se intorsese inviorat la fata, capitanul il ispiti:

- Ai baut o gura de rachiu!?


- Nu, raspunse supus marinarul, m-am rugat lui Dumnezeu.

Sfanta Impartasanie: Leacul minunat


Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea
boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de
veghe, astepta voia lui Dumnezeu.
Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil.
Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil:
- Cum iti este?
Copilul isi aduna toate puterile si raspunse:
- Da, mi-e foarte bine.
A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine.
Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca
nu mai fusese nici o nadejde.
Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu.

Sfanta Scriptura: Ceea ce nu arde


Luand foc odata casa unui om credincios din Scandinavia, au ars toate lucrurile, afara de
Biblie, care fu gasita neatinsa.
Tot asa s-a intamplat la focul din biserica de la Costesti. Sfanta Evanghelie a scapat neatinsa
de foc.
Cuvantul lui Dumnezeu nu poate fi atins de foc, ci el e stapan pe foc.

Sfanta Treime: Unul si trei, trei si unul

- Cum se poate inchipui Sfanta Treime in una si aceeasi fiinta? intreaba odata un om pe un
preot.
Preotul ii raspunse:
- Ia pilda, fiule, soarele. El unul este, si totusi, trei chipuri are. El, cu lumina si caldura lui una
sunt, cu toate ca-s trei. Si-s trei, cu toate ca-s una.

Adevaratul prieten
Sfantul Grigore cel Mare atata de smerit era, ca intotdeauna zicea:
- Prieten imi este cel ce-mi arata greselile si dusman cel ce ma lauda.
Si aceste vorbe erau ale unui sfant...
"Spune-mi de cele rele ale mele..."
Daca mergea cineva la Sfantul Macarie si-i spunea ca e om mare si sfant, el nici nu voia sa-i
raspunda.
Dar daca venea cineva si-i spunea: "Tii minte, parinte, cand erai in lume si furai silitra ca s-o
vinzi?", cu acela Macarie statea de vorba bucuros, raspunzandu-i la tot ce-l intreba.

Cu ce-l biruim pe Diavol


Sfantul Macarie, cel traitor in pustie, se intalni intr-o zi cu Diavolul.
Si i-a spus acesta:
- Multe rabd eu, Macarie, de la tine si nu pot sa te birui. Toate cate faci tu, fac si eu. Postesti
tu, postesc si eu; priveghezi, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care tu ma biruiesti pe
mine...
Si Macarie l-a intrebat:
- Ce este aceea?
Diavolul i-a raspuns:
- Smerenia ta.

Viata: Saculetul cu pietre


Umbland odata pe tarmul marii, un om a gasit un saculet cu pietre negre si marunte.
Mergand incet pe drum si neavand ce face, scotea pietre din saculet si le arunca in pasari cu
ele. A zvarlit asa toate pietrele afara de una, pe care a dus-o acasa.
Acolo i-a aratat-o unui vecin care, vazand-o, l-a intrebat cu mirare:
- Unde ai gasit-o? Piatra aceasta este de mare pret.
Afland aceasta, omul acela nepriceput s-a intors pe tarmul marii sa caute pietrele aruncate, dar
n-a mai gasit nimic.
Asa facem si noi cu zilele vietii noastre. Fiecare an, fiecare luna, fiecare zi sau ceas al vietii
noastre sunt tot atatea comori pe care ni le da Dumnezeu ca sa le folosim pentru mantuirea
noastra si ajutorarea semenilor, iar noi adesea le mistuim pe lucruri desarte. Iar vremea trece
si intoarcere n-are, asa ca patimim si noi ca omul care arunca zadarnic pietrele gasite pe
tarmul marii.

Viata vesnica: Cand se ispraveste, abia incepe...


Doi oameni taiau lemne in padure.
Doborand un copac, unul din ei, care parea a fi un om fara credinta, zise:
- Iata, asa e si cu viata noastra... Traim, ne zbatem, si la urma vine moartea si ne doboara ca pe
busteanul acesta, si nimic nu se alege de noi...
Celalalt, care era un credincios, ii raspunse:
- Nu-i asa, prietene. Abia dupa ce am doborat acest bustean vom putea vedea daca e bun de
cladit sau daca e scorburos si bun numai de aruncat pe foc. Asa e si cu noi. Abia dupa ce
murim vede bunul Dumnezeu ce trebuie sa faca cu noi: sa ne aseze de-a dreapta Lui, intru
viata cea vesnica, sau sa ne arunce in focul cel nestins...
Tovarasul sau cazu pe ganduri si peste putina vreme se intoarse si el la credinta.

S-ar putea să vă placă și