Studenta: Corina Chirodea

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar
Anul II, Sem. I, PIPP, IDD
SARCINA DE LUCRU NR. 5

Interactiunea si relatia dintre procesele de predare, invatare si evaluare

Predarea, nvatarea si evaluarea sunt actiuni de baza ale procesului de nvatamnt.Procesul

de nvaatamnt este o activitate de cucerire si asimilare de catre elevi a bazelor stiintelor, sub
ndrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi si profesor n efortul comun de
instruire si autoinstruire. Notiunea prin care exprimam activitatea desfasurata de profesor n
procesul de nvatamnt, n clasa, este de predare, iar notiunea prin care denumim tipul specific
de activitate desfasurata de elevi este cea de nvatare.
Procesul de nvatamnt este eficient numai atunci cnd cele trei activitati fundamentale ale
sale, predarea, nvatarea si evaluarea, formeaza o unitate organica, atunci cand activitatea
comuna a celor doi agenti asigura dezvoltarea treptata a elevilor, realiznd obiectivele
educationale propuse.
Procesul de nvatamnt este, n esenta, un proces de comunicare. Dialogul permanent care
se produce n clasa ntre profesor si elevi - uneori n mod expres (comunicare verbala), alteori n
mod tacit (comunicare nonverbala ) - fac ca predarea, nvatarea si evaluarea sa functioneze n
mod unitar ca o comunicare pedagogica, continua. Aceasta a condus la necesitatea de a le
exprima mpreuna, prin sintagma predare- nvatare, care se ncheie cu evaluarea. n ceea ce
priveste nvatarea - de multe ori si evaluarea, acestea pot avea loc si independent de predare.
Elevul nvata ( se autoinstruieste ) si-si autoevalueaza rezultatele si n afara lectiei.

De regula, activitatea de nvatare se ncepe si se realizeaza n clasa, se completeaza acasa prin

studiu individual si apoi se evalueaza si se continua n clasa.
Caracteristicile generale ale procesului de nvatamnt (interactiunea subiect-obiect,
unitateaformativ-informativ,autoreglarea prin circuite de conexiune inversa externa si interna)si
dimensiunile acestuia (functionala, structurala, operationala) sunt reflectate la nivelul activitatii
depredare- nvatare- evaluare.
Evolutia gndirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de nvatamnt din
perspectiva rolului acordat celor trei actiuni: predarea, nvatarea, evaluarea.
Didactica traditionala- pe care o putem plasa conventional ntre secolele XVII-XIXconcepe procesul de nvatamnt, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar revine
cadrului didactic, care este centrat asupra transmiterii cunostintelor n vederea memorarii si a
reproducerii acestora de catre elevi si studenti.
Didactica moderna pe care o putem plasa conventional ntre sfrsitul secolului XIX si
prima jumatate a secolului Xxconcepe procesul de nvatamnt, n mod special, ca activitate de
predare- nvatare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care e centrat asupra corelatiei dintre
actiunea initiala de predare si actiunea- simultana sau ulterioara- de nvatare declansata
(pre)scolarului/studentului.
Didactica postmoderna pe care o putem plasa conventional n cea de-a doua jumatate a
secolului XX- concepe procesul de nvatamnt, n mod special, ca activitate de predare-nvatareevaluare.
Organizarea procesului de nvatamnt reprezinta un demers instructiv- educativ, creator,
constructiv, generator de noi
comportamente, ce confera institutiei scolare semnificatia unui grandios laborator viu; loc de
ample si profunde metamorfoze umane- la nivel de individ si grup scolar.
Ideea de schimbare implica o dualitate: existenta cu necesitate a unor forte ce
declanseaza, impun schimbarea, a unui subiect al transformarii (profesorul)- pe de o parte si
existenta unei fiinte n dezvoltare care suporta schimbarea, devine obiect al transformarii
(elevul)- pe de alta parte. Elevul se implica activ n actul transformarii, devenind si subiect al
transformarii; este obiect si subiect n acelasi timp.
Procesul de nvatamnt apare ca o situatie de parteneriat pentru nvatare, o situatie grevata
pe interactiunea subiect-obiect (profesor-elev), a caror activitate se deruleaza ntr-o succesiune
de alternante sau operatii simultane; adica alternanta constanta si dinamica dintre actiunea de
predare (interventia profesorului) si reactia elevului (actiunea de nva tare). Aceste alternante
sunt orientate spre atingerea unui scop comun: producerea nvatarii dorite. Prin actiunile sale

partenerul 1 poate stimula/frna actiunile partenerului 2. Cu ct actiunile celor doi parteneri se

vor afla mai n concordanta, cu att aceste actiuni se vor contopi ntr-un efort comun de realizare
a uni proces unitar de predare- nvatare.
Notiunea -prin care dezvaluim influenta educativa exercitata de profesor- este cea de
predare, iar aceea- care oglindeste activitatea elevilor este- cea de nvatare.
Procesul de nvatamnt este eficient numai atunci cnd aceste doua laturi- predarea si
nvatarea- constituie o unitate organica. Acest proces ni se nfatiseaza astfel ca un complex de
interactiuni a celor doua susbsisteme amintite, dintre care unul comunica, emite informatia si
celalalt selecteaza si asimileaza informatia. Legaturile complexe, care apar ntre cele doua
susbsisteme sunt cele care dau identitate procesului de nvatamnt.
Fata de didactica traditionala care separa actiunea de predare si nvatare de actul evaluarii,
didactica moderna opteaza pentru integrarea n procesul de nvatamnt si a evaluarii. Si aceasta
pentru a ajuta la luarea deciziilor legate de buna organizare si desfasurare a procesului, pentru a
facilita introducerea mbunatatirilor, ameliorarilor si ajustarilor cerute pe ntregul proces al
desfasurarii predarii si nvatarii.
n consecinta, n acceptia actuala, procesul de nvatamnt se defineste ca integrare organica
a celor trei aspecte fundamentale predare-nvatare- evaluare.
Concomitent, didactica actuala ncearca o reconsiderare a raportului nsusi dintre predare si
nvatare. Astfel, spre deosebire de didactica traditionala care, calauzita de postulatul dupa care
rolul hotartor n obtinerea rezultatelor scolare revine predarii, accentul punndu- l, deci, pe
predare- didactica noua proclama primatul nvatarii elevului n raport cu predarea profesorului.
Ea porneste de la ideea ca rezultatele nvatarii reflecta mai nti munca de nvatare depusa de
elevi, ca nvatarea are un rol hotartor n explicarea eficientei activitatii scolare. Aceasta
deplasare de accent echivaleaza cu o trecere n mai mare masura a raspunderii nvatarii asupra
elevului nsusi.
Faptul ca profesorul va fi mai interesat de studiul elevului,de mbunatatirea muncii
acestuia, i va conferi mult mai multe sanse sa ridice nivelul calitativ al ntregului proces de
nvatamnt,dect atunci cnd se abordau problemele mai mult din unghiul sau de vedere, adica al
predarii. Problema principala a nvatamntului este problema nvatarii- subliniaza didactica
moderna. Acesteia trebuie- prin urmare- sa i se acorde prioritate, fapt ce atrage dupa sine
numeroase schimbari n modul de a concepe si organiza practic procesul predarii si nvatarii.
Predarea reprezinta actiunea cadrului didactic de transmitere a cunostintelor la nivelul
unui model de comunicare unidirectional, dar aflat n concordanta cu anumite cerinte
metodologice, care conditioneaza nvatarea - n general, nvatarea scolara- n mod special.

Predarea a fost cunoscuta si interpretata n didactica traditionala ca activitate a

profesorului, care consta n transmiterea cunostintelor catre elevi. De aceea n vorbirea obisnuita
se utilizeaza termeni ca : " am predat o lectie depre " sau "le-am predat elevilor despre "
n acceptia nvatamntului modern predarea este o notiune cu un continut mult mai bogat,
ea cupriznd tot sistemul de actiuni desfasurate de profesor n cadrul lectiei, care-si extind
influentele si dincolo de lectie, prin care acesta organizeaza, conduce si ndruma activitatea de
nvatare a elevilor. Predarea implica, n esenta, procesul de formare a elevilor n cadrul instruirii.
Profesorul nu este numai o sursa de informare a elevilor el este, n acelasi timp, specialistul care
stie sa trateze aceasta informatie, s-o prelucreze astfel nct s-o adapteze la sistemul de gndire al
celor ce nvata, s-o faca asimilata. Mai mult, profesorul este cel care selectioneaza si ordoneaza
informatiile n optica sporirii eficientei lor formative. El asigura conditiile necesare pentru ca
sursele de informatii si modalitatile de difuzare a lor sa functioneze la modul optim.
nvatarea ne apare ca schimbare, modificare stabila n comportamentul individual
atribuita experientei traite activ de subiect, ca raspuns la influentele mediului.
Enciclopedia britanica defineste nvatarea astfel: o modificare continua, relativa a
comportamentului, fundamentata pe experienta anterioara. Vgotski afirma ca nvatarea
reprezinta toate schimbarile comportamentului interior sau exterior, rezultate din experienta.
Skiner considera ca nvatarea nseamna formarea comportamentului nou. Gagne defineste
nvatarea astfel: modificare a dispozitiei sau capacitatii umane, ce poate fi mentinuta si care nu
poate fi atribuita procesului de crestere; modificarea denumita nvatare se manifesta ca o
modificare a comportamentului. Altii definesc nvatarea ca fiind o schimbare n
comportamentul individual ca urmare a unei experiente proprii. Preocuparea de a determina ct
mai precis mecanismele intelectuale (afective, volitionale) angrenate n actul nvatarii a condus
la stabilirea unui registru al tipurilor de nvatare. Interesul pentru tipologia nvatarii a fost
stimulat de relatia dintre obiectivele nvatamntului si tipurile de nvatare, stiut fiind faptul ca
orice taxonomie a obiectivelor sugereaza natura situatiilor de nvatare, pe care trebuie sa le
creeze, procesele intelectuale ce urmeaza sa fie declansate si stimulate n strnsa legatura cu
continuturile predate. n aceasta optica, literature psiho-pedagogica ofera mai multe clasificari
ale tipurilor de nvatare: B. Bloom, R.Gagne,R.Titone, D.Ausubel s.a. Si n tara noastra s-au
facut cercetari n legatura cu acest important aspect al activitatii de nvatare (E. Noveanu,
N.Oprescu, I.T. Radu s.a.). Astfel, pornind de la tipurile de comportament pe care le vizeaza
taxonomia lui Bloom n domeniul cognitiv, David Ausubel deduce, din procesele ce se
presupune ca stau la baza nsusirii cunostintelor si a dezvoltarii capacitatilor mentale
urmatoarele categorii de efecte comportamentale:

 nvatarea reprezentationala sau nvatarea prin reprezentare, echivalenta cu nvatarea denumirii

obiectelor si fenomenelor .
nvatarea notiunilor, unde Ausubel face distinctie ntre formarea notiunilor si asimilarea
lor;
nvatarea propozitiilor, unde se ocupa de relatiile ce se pot stabili ntre notiunile noi si cele
anterior fixate n structura cognitiva a celui ce nvata: relatii de subordonare, de supraordonare si
combinatorii;
Rezolvarea de probleme, ca tip de nvatare, care cuprinde procese mai complexe dect cele
implicate n aplicarea propozitiilor nvatate n mod constient
Evaluarea este ultima etapa, activitate fundamentala a procesului de nvatamnt, care
este un proces de autoreglare. Cu evaluarea se ncheie circuitul predare - nvatare. Prin evaluare
profesorul obtine informatiile strict necesare privitoare la rezultatele activitatii de nvatare (
cunostinte, priceperi, desprinderi, capacitati s.a.) si ca urmare, regleaza activitatea urmatoare n
vederea obtinerii unor performante superioare. Cunoasterea performantelor obtinute la un
moment dat, a eventualelor lacune, a cauzelor acestora constitue indicatorii care stau la baza
aprecierii profesorului.n acelasi timp, prin evaluare (masurare ) profesorul are posibilitatea sa
cunoasca masura n care elevii si-au nsusit materialul predat coform obiectivelor prestabilite.
Att succesele nregistrate de elevi, ct si eventualele lacune n pregatirea lor permit
profesorului sa-si autoaprecieze propria sa activitate n toate fazele (etapele) pregatirii si
desfasurarii procesului didactic. Toate acestea i vor permite sa ia masuri de ameliorare a
propriei sale activitati, valoroase, ct si prin remedierea carentelor care au determinat unele
lacune n asimilarea de catre elevi. Evaluarea, privita n acest sens, este o componenta
deosebita, absolut necesara, a procesului de nvatamnt. Desi tratata de obicei ca o etapa care
ncheie procesul de predare - nvatare, ea este prezenta, totusi, n fiecare din momentele acestui
proces.
Pentru ca activitatea didactic s urmeze un demers care s garanteze reuita,trebuie
acordat o grij deosebit conceperii secvenelor de instruire, urmrind conjugarea fireasc a
elementelor de predare cu cele de nvare, ncheiate cu evaluarea. nvtorul i ndrum i-i
conduce pe elevi la diverse surse de informare, odat cu achiziionarea noilor cunotine
nvndu-ii tehnicile de dobndire a acestora, de investigare i descoperire a lor. Educatorul
elaboreaz o strategie didactic, un program de aciune cu obiective precise n care prefigureaz
comportamentul care urmeaz s ajung elevii prin parcurgerea fiecrei secvene de instruire i a
leciei ntregi. n programul de aciuni pentru realizarea obiectivelor el are n vedere: clarificarea
i precizarea performanelor care vor fi realizate ( ce vor ti, ce vor simi i ce vor putea face
elevii n finalul aciunii desfurate); gradarea progresiv a sarcinilor (dozarea cunotinelor ,

ierarhizarea dificultilor); stimularea intereselor de cunoatere ale elevilor; evaluarea

rezultatelor pentru stabilirea eficienei pe care a avut-o activitatea respectiv i pentru reglarea n
continuare a aciunii de instruire.Un loc important n obinerea rezultatelor colar e l ocup
personalitatea educatorului. De gradul lui de pregtire, de tactul pedagogic, de umanismul i
dragostea lui fa de cri, de modul cum se pregtete, dirijeaz i evalueaz activitatea
instructiv educativ etc. depind n bun msur rezultatele la nvtur ale elevilor.

Bibliografie :
1. http://www.e-scoala.ro/psihologie/evaluarea_predarea_invatarea.html
2. http://costeldinu2011.blogspot.ro/2011/10/rolul-triadei-predare-invatare-evaluare.html
3. http://www.scribd.com/doc/57820673/Evaluarea-in-Invatamantul-Primar-LIDIAFLORENTINA-PESCARU-2010
4. http://www.dppd.ro/pedagogie/208instruireacarelatie_Cerghit.pdf
5. Cerghit, Ioan, Vlasceanu, Lazar , Curs de pedagogie, Editura Universitatii, Bucuresti,
1988.