Jurisprudenta este felul in care tribunalele interpreteaza legea.

Exista state
unde modul de interpretare judecatoreasca a legii constituie un izvor de drept. Astfel
doctrina franceza admite ca "dintre toate cele trei izvoare nescrise ale dreptului,
jurisprudenta, in dreptul administrativ, ramane singura direct creatoare". Jurisprudenta ca
izvor de drept are o situatie diferita in functie de sistemul de drept. Prin jurisprudenta se
intelege un ansamblu, o totalitate de hotarari judecatoresti. In sistemul de drept francez,
ca si in alte state, hotararile instantelor judecatoresti nu sunt considerate a fi izvor de
drept, intrucat se porneste de la ideea ca rolul instantelor judecatoresti este de a aplica
legea la cazurile concrete, prin solutionarea de litigii juridice, si nicidecum de a crea
legea ca izvor de drept prin hotararile prin care se pronunta. In alte sisteme de drept (de
exemplu in dreptul anglo-saxon ), precedentul judiciar, adica hotararile judecatoresti
pronuntate anterior, este socotit drept izvor de drept, facandu-se apel la asemenea hotarari
pentru solutionarea unor litigii asemanatoare.
Jurisprudenta are o importanta deosebita deoarece ea este de cele mai multe ori un
rezultat al controlului jurisdictional, deosebindu-se de sentintele/deciziile de justitie
propriu-zise care sunt pronuntate de judecator in fiecare speta de contencios si care
privesc direct partile aflate in litigiu fiind strict legate de aceste parti. Pentru a ajunge la
confruntarea dintre o norma si un fapt, trebuie in primul rand analizate in detaliu datele
faptei si trebuie apreciat continutul normei si tendinta generala a dreptului. Jurisprudenta
se naste in primul rand in partea de incertitudine inerenta acestor operatii. Judecatorul are
un rol creator, el fiind un interpret care este chemat sa hotarasca semnificatia care trebuie
data normei juridice iar daca intalneste o dificultate cum ar fi o lacuna a ordinii juridice
el nu poate sa-si decline competenta, nu poate spune ca nu se poate pronunta neavand un
text de lege expres pentru situatia dedusa judecatii, deoarece ar comite delictul de
"denegrare de dreptate". Intr-o asemenea situatie, judecatorul isi autoformuleaza o regula.
In cazul jurispudentei ca potential izvor de drept administrativ, un loc important il
ocupa principiile gnerale ale dreptului desi pozitionarea acestora in ierarhia izvoarelor
dreptului administrativ in absenta unui cod de procedura administrativa, este relativ
dificila. Aceste principii sunt caracterizate mai intai de finalitatea (scopul) lor si de tipul
sau nivelul de autoritate pe care intelege sa-l confere acestor principii judecatorul de
contencios administrativ.
Regimul juridic al actelor administrative se sprijina in buna parte pe principii de
drept formulate de doctrina juridica si aplicate in practica instantelor de contencios
administrativ care controleaza legalitatea administratiei publice. Spre exemplu, principiul
revocarii actelor administrative nu este prevazut expres in nici un text de lege, desi exista
propuneri in acest sens, dar el se deduce din actele normative care reglementeaza
organizarea si functionarea administratiei publice. Privit ca operatiunea de incetare
definitiva a producerii de efecte juridice de un act administrativ, acest principiu ar trebui
prevazut expres in viitorul Cod de procedura administrativa .
Hotararile judecatoresti nu constituie, de regula, un izvor de drept; ele sunt acte
care nu contin reguli juridice, ci solutii concrete, individuale, date pe baza unor acte
normative si in vederea aplicarii lor. Insa atunci cand unele hotarari judecatoresti ofera
solutii care devin obligatorii pentru alte instante judecatoresti sau alte organe de stat,
confruntate cu solutionarea unor cauze asemanatoare, ele devin un izvor de drept, purtand

denumirea de precedent juridic sau de practica juridica, daca se are in vedere procesul
de formare a precedentului in activitatea instantelor judecatoresti.Nerecunoasterea
caracterului actului normativ al practicii judiciare se bazeaza pe considerente atat de
ordin juridic, cat si de ordin politic. Astfel se constata ca solutiile date de instantele
judecatoresti- judecatorii, tribunale, Curti de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie - cu
ocazia rezolvarii unor cause concrete (civile sau penale), supuse judecatii lor, au prin
excelenta natura unor acte individuale, de aplicare a legilor si a altor acte normative ale
statului. Hotararile instantelor judecatoresti nu contin acele elemente ce caracterizeaza
orice izvor de drept, si anume caracter de generalitate si repetabilitate, de obligativitate
generala. Ele isi ating scopul prin rezolvarea unui caz concret, solutia pe care o dau este
obligatorie numai pentru acel caz si nu angajeaza alte instante.