Sindromul Turner

Sindromul Turner este o anomalie cromozomiala numerica, reprezentata prin

absenta unui cromozom X din perechea de heterozomi XX, avand un procent de aparitie
de aproximativ 0,04%.
ISTORIC: A fost descoperita de endocrinologul american Henry Turner, care a avut o
pacienta cu urmatoarele simptome: lipsa caracterelor sexuale feminine, amenoree(lipsa
menstruatiei), statura mica.
TIPURI: 1.Monosomie totala: Absenta cromozomului X in toate celulele
2.Monosomie partiala: Deletia bratului p al unui cromozom X sau prezenta
unui izocromozom cu 2 brate q
3. Turner mozaicat(in 70% dintre cazuri): pacientele au celule (45,X),
(46,XX),(46,XY), celule cu monosomie partiala
CAUZA GENETICA: In majoritatea cazurilor, cromozomul X vine de la mama, deci
nondisjunctia cromozomiala are loc la tata. De asemenea, la tata pot avea loc erori in
meioza, rezultand deletia bratului p al cromozomului X sau aparitia cromozomului Y in
cariotipul fiicei. Probabilitatea de a aparea un izocromozom este aceeasi si in cazul
mamei, si in cazul tatalui.
SIMPTOME: Lipsa de foliculi ovarieni, atrofierea ovarelor, glande mamare putin
dezvoltate, pilozitate mamara si axiala reduse, inaltimea < 150 cm, exces de tegument in
zona cefei, anomalii cardiace si renale, amenoree, de obicei nivelul intelectual este
normal.
DIAGNOSTIC: Prenatal, se poate diagnostica din amniocenteza, in saptamanile 16-18
de sarcina, dar si din ecografie, intrucat majoritatea fetusilor cu Turner au defecte ale
inimii si ale rinichilor. Uneori, boala este depistata la pubertate, cand schimbarile asociate
pubertatii nu apar.
TRATAMENT: Cu hormoni estrogeni, dar si cu hormoni de crestere. Inainte de a
administra hormoni de crestere, trebuie verificat de medic daca exista testicule care se
dezvolta in abdomenul pacientei, intrucat hormonii de crestere ar produce cancer prin
malignizarea testiculelor.

Sindromul Klinefelter
Sindromul Klinefelter este o tulburare genetica ce afecteaza sexul masculin. In
acest sindrom baietii au unul sau mai multi cromozomi x in plus fata de normal.
Cei cu sindrom Klinefelter pot fi descrisi ca barbati XXY sau ca barbati cu sindrom
XXY. Acest sindrom poate aparea in proportie de 1 la 500 pana la 1 la 1000 de masculi.
Sexul masculin are urmatoarea formula genetica: un cromozom X si unul Y. Majoritatea
celor cu sindrom Klinefelter au inca un cromozom X.
In cazuri rare, unii barbati pot avea trei sau patru cromozomi X, sau mai multi
cromozomi Y. Multi barbati cu un cromozom X in plus nu stiu acest lucru si duc o viata
normala.
Este considerata una dintre anomaliile genetice cele mai comune la sexul masculin.
Aceste extracopii pot interfera in viata sexuala a viitorului copil si in fertilitatea acestuia.
Unii baietei manifesta boala doar partial, adica doar o parte din celule au
extracromozomul X si se numeste sindrom Klinefelter mozaic. Aceasta boala nu este
ereditara, spun specialistii. Mai degraba, cromozomii sexuali in plus apar dintr-o eroare
aleatorie in timpul formarii ovulului sau embrionului dupa conceptie. Multi bebelusi si
baieti cu acest sindrom manifesta foarte putine simptome, iar boala poate ramane
nediagnosticata pana la maturitate. Pentru altii insa, el isi pune amprenta asupra cresterii
si aspectului fizic. Acesta poate cauza si probleme de limbaj sau deficiente de invatare.
Simptomele la bebelusi ar putea fi: slabiciune musculara; dezvoltare motorie tarzie;
intarziere in dezvoltarea limbajului; personalitate docila, fire linistita; testicule inca
necoborate la nastere.
Simptomele la baietii mai mari si adolescenti se incadreaza in: o inaltime mai
mare decat media; picioare mai lungi, trunchi mai scurt si solduri mai
late; pubertate intarziata; dupa pubertate, baieteii pot manifesta masa musculara si par
facial si corporal mai putin; testicule mici si ferme; tesuturi mamare supradezvoltate
(ginecomastie); osatura slab dezvoltata; penis mic; timiditate; dificultati in exprimarea
sentimentelor si in asocializa cu alte persoane; probleme cu atentia; probleme cu cititul,
scrisul si vorbitul.
Simptomele la barbatii maturi pot include: infertilitate; testicule mici si penis; inatime
mare; lipsa parului facial si corporal; tesut mamar in exces; libido scazut si probleme
sexuale.
Principala forma de tratament este cea bazata pe inlocuirea testosteronului si se incepe
adesea in jurul varstei pubertatii. Corpul copilului cu sindrom Klinefelter nu produce
suficient testostosteron, de aceea este necesara administrarea acestuia prin injectii.
Cariotipul comun este fie un model cromozomial 47 XXY (forma clasica),
fie mozaicism 46 XY / 47 XXY . Aproximativ 30 de variante suplimentare desindrom
Klinefelter au mai fost descrise,cum ar fi variantele cu linii celulare uniforme ( 48 XXYY
,48 XXXY si 49 XXXXY).Acesti pacienti prezinta suplimentar malformatii scheletice
moderate si o inapoiere mentala relativ importanta. In unele cazuri mai mult de un
cromozom este mostenit. Cauza acestui sindrom nu se stie desi are loc mai des la baieti
nascuti din mame mai in varsta.
In cele mai multe din cazuri un baiat ce sufera de acest sindrom are probleme doar cand

ajunge la pubertate. Pentru acest sindrom nu exista tratament ,insa consecintele se pot
atenua prin diferite tratamente hormonale.
Sindromul 48 XXXY este varianta citogenetica si clinica rara (4/10000 de nou-nascuti) a
sindromului Klinefelter in care anomalia poate fi rezultatul:
- fecundarii unui ovul XX de catre un spermatozoid YY ;
- al unei non-disjunctii, atat in ovogeneza cat si in spermogeneza;
- al fecundarii unui ovul X de catre un spermatozoid XXY;
- al unei non-disjunctii mitotice a ambilor cromozomi sexuali.

Sindromul Wolf-Hirschhorn
Definitie
Sindromul Wolf-Hirschhorn (SWH) sau monosomia 4p sau sindromul 4p- este cauzat de
o anomalie de structura cromozomiala: lipsa unui fragment (deletia) din bratul scurt al
cromozomului 4.
Cu cat fragmentul este mai mare, cu atat boala este mai severa.
Cand fragmentul este mare (cateva megabaze) el poate fi detectat prin cariotipul
conventional si se asociaza cu forma severa de boala care presupune multiple
malformatii.
Daca fragmentul este scurt (microdeletia unei singure benzi),lipsa lui nu se poate observa
prin cariotip conventional, ci pentru a stabili diagnosticul este nevoie de o alta tehnica,
numita FISH (hibridizare fluorescenta in situ). In acest caz boala este mai putin severa,
fara malformatii.
Frecventa bolii
SWH este o boala rara, incidenta ei fiind de 1:50.000 nou-nascuti, afecteaza toate rasele
si este de doua ori mai frecventa la subiectii de sex feminin.
Aceasta boala este mostenita?
In 87% din cazuri, SWH nu este mostenit, ci apare ca eveniment intamplator, in familii in
care nu exista nici un membru afectat. Acest eveniment apare in timpul formarii celulelor
reproductive (spermatozoizi la barbati sau ovule la femei) sau in timpul vietii embrionare
precoce.
In 13% din cazuri insa, unul din parinti poarta o anomalie de structura cromozomiala asazis echilibrata, numita translocatie (2 sau mai multi cromozomi schimba intre ei
fragmente). Cantitatea totala de ADN din fiecare celula este normala, de aceea individul
respectiv nu are semne de boala. Cand sunt transmise mai departe generatiilor urmatoare,
aceste anomalii pot deveni neechilibrate, adica copilul poate mosteni un cromozom
anormal, care are un fragment in plus sau in minus.
Semne si simptome

cap mic (microcefalie)

ochi departati
nas diform
distanta scurta intre nas si buza superioara
dezvoltarea insuficienta a maxilarelor
despicatura buzei superioare si/sau a palatului
aspect de gura de crap
urechi jos inserate
retard mental
malformatii cardiace
anomalii genitale
greutate mica la nastere
dezvoltare lenta a copilului dupa nastere
muschi slab dezvoltati si tonus muscular scazut

malformatii ale tractului urinar: rinichi mici (hipoplazici), absenta unui rinichi
(agenezie renala unilaterala)
malformatii cerebrale
slabirea auzului
malformatii osoase
absenta vezicii biliare

Evolutie si prognostic
In situatia in care deletia 4p are dimensiuni mari, malformatiile grave pot duce la moarte
fetala, moarte perinatala sau in primul an de viata. Daca pacientul trece de varsta de 1 an,
el va avea un progres lent, dar constant in dezvoltare. Speranta de viata nu este cunoscuta.
Viata cotidiana
Activitatile zilnice sunt limitate de retardul mental sever si de anomaliile fizice.
Tratament
Nu exista un tratament specific, care sa duca la vindecarea bolii, ci doar tratament
specific pentru unele defecte. De exemplu, pentru malformatiile cardiace se recurge la
intervetii chirurgicale, pentru auzul slab se folosesc aparate spciale. Este necesara
monitorizarea si stimularea continua a copilului, de catre o echipa formata din parinti,
medici de diferite specialitati (genetician, pediatru, neurolog, cardiolog, oftalmolog,
ORL-ist), logoped, fizioterapeut etc.

Sindromul "cri du chat"

-cauzat de o anomalie de structur cromozomiala
-lipsa sau scurtarea unui fragment din braul scurt al cromozomului 5. Dimensiunile
acestui fragment difer de la individ la individ afectat la altul,cu ct fragmentul lips este
mai mare cu att boal este mai mai sever. Semnele i simptomele sunt determinat de
pierderea mai multor gene localizate pe fragmentul cromozomial care lipsete.
-majoritatea cazurilor nu sunt motenite,deletia 5p apare ca un eveniment ntmpltor n
timpul formrii celulelor reproductive (spermatozoizi sau ovule) sau n timpul vieii
embrionare precoce. Cauzele nu sunt cunoscute,iar boal nu poate fi prevenit.
-aproximativ 10% din persoanele cu acest sindrom motenesc cromozomul "incomplet "
de la unul dintre prini,dei acesta este sntos. n aceast situaie printele este
purttorul unui alt tip de anomalie cromozomiala,numit translocatie "echilibrat",n care
nu se pierde ,nici nu se ctiga ADN(2 sau mai muli cromozomi schimb ntre ei
fragmente,dar cantitatea rmne constant,de aceea nu prezint niciun semn de boal). n
schimb, aceste anomalii de structur cromozomiala pot deveni "neechilibrate" cnd sunt
transmise generaiilor viitoare. Copiii pot moteni rearanjamente cromozomiale cu un
fragment suplimentar sau lips.
-nou-nscuii diagnosticai cu aceast boal au un plns caracteristic asemntor pe
sunetelor pe care le scoate o pisic,de unde i numele sindromului,cauzat de faptul c
laringele este anormal dezvoltat,dup vrst de 2 ani subiecii nu mai au acest plns.
-este o boal rar: 1:50 000
-poate fi detectat i nainte de nascere prin amniocenteza i prin prelevarea de mostre din
vilozitatile corionice
-aproximativ 30% prezint defecte cardiace
-mai prezint trsturi faciale deosebite:cap de dimensiuni mici(microcefalie),fa
rotund,lunar,ochi vizibil ndeprtai,mandibul mic,tonus muscular slab,ducnd la
probleme de nutriie,retard mental,fuzionarea degetelor ,greutate mic la
natere,dezvoltare greoaie,probleme de
comportament:hiperactivitate,agresivitate,efectuarea de micri repetitive
-pot aprea probleme medicale cronice precum infecii ale tractului respirator,hernie
inghinala.

Sindromul Anghelman
Sindromul Angelman este o tulburare genetic complex care afecteaz n primul
rnd sistemul nervos. Caracteristicile acestei condiii includ ntrzierea dezvoltrii,
dizabilitatea intelectual, deteriorarea sever a vorbirii i probleme cu micarea i
echilibrul (ataxia).
Cei mai muli copiii afectai prezint leziuni recurente (epilepsie) i microcefalie
(malformaie a oaselor craniului caracterizat printr-o micorare excesiv a capului n
raport cu perimetrul cranian). ntrzierea n dezvoltare devine observabil la bebeluii
ntre 6 i 12 luni i alte semne i simptome comune care apar de obicei n copilrie.
Copiii cu sindromul Angelman au un comportament care se manifest prin
veselie, zmbet permanent i micri de fluturare ale minilor. Hiperactivitatea i atenia
diminuat sunt semne comune ale bolii. Cei mai muli copii au dificulti cu perioadele
de odihn n sensul c au nevoie de mai puine ore de somn dect copiii normali. Unii
indivizi care prezint sindromul Angelman au tenul alb i prul deschis la culoare.
Odat cu vrsta, pacienii cu sindromul Angelman devin din ce n ce mai puin
nervoi iar problemele cu somnul tind s se amelioreze. Oricum, indivizii afectai
continu s aib, pe parcursul vieii, dizabiliti intelectuale, afeciuni severe n ceea ce
privete vorbitul dar i alte leziuni. Adulii care prezint sindromul Angelman prezint
caracteristici faciale distincte care sunt descrii drept rugoase. Ali pacieni pot dezvolta
scolioz (afeciune n care coloana vertebral este deviat n plan frontal). Sperana de
via a pacienilor care prezint sindromul Angelman pare s fie normal.
Sindromul Angelman afecteaz un pacient din circa 12.000 20.000 de persoane.
Multe dintre caracteristicile sindromului Angelman apar ca urmare a pierderii
capacitii de funcionare a genei UBE3A. Oamenii motenesc n mod normal o copie a
genei UBE3A de la fiecare printe. Ambele copii ale genei devin active n multe din
esuturile corpului. n unele zone ale creierului doar copia motenit de la mam (copia
matern) este activ. Aceast activare specific a genei parentale este cauzat de un
fenomen care poart numele de ntiprire genomic. Dac copia matern a genei UBE3A
se pierde din cauza unei schimbri cromozomiale sau a unei mutaii genetice, persoana
respectiv nu va avea copii active ale genei n anumite pri ale creierului.
Cteva mecanisme genetice diferite pot contribui la inactivarea sau tergerea
copiei maternale a genei UBE3A. Multe cazuri de sindrom Angelman (circa 70%) apar
cnd un segment al cromozomului maternal 15, care conine aceast gen, este ters. n
alte cazuri (circa 11%), sindromul Angelman este cauzat de o mutaie n copia maternal
a genei UBE3A.
n puine cazuri, o persoan cu sindromul Angelman motenete dou copii ale
cromozomului 15 de la mam sau de la tat, n loc de o singur copie de la fiecare
printe. Acest fenomen poart numele de disomie uniparental. Rar, sindromul Angelman
poate fi cauzat, de asemenea, de o rearanjare cromozomial ce poart numele de
translocaie sau de o mutaie sau alt defect din regiunea ADN care controleaz activarea
genei UBE3A sau a altor gene din cromozomul maternal 15.
O tergere a genei OCA2 este asociat cu nuana deschis a prului i cu pielea
alb la persoanele care sufer de sindromul Angelman. Gena OCA2 este localizat pe
segmentul cromozomului 15 care este ters de obicei la persoanele care prezint aceast

tulburare genetic. Proteina produs din aceast gen ajut la determinarea pigmentrii
pielii, a prului i a ochilor. Cauzele apariiei sindromului Angelman sunt necunoscute
pentru 10-15% din indivizii afectai. Schimbrile care includ alte gene sau cromozomi
pot fi responsabile pentru tulburarea genetic de la aceti indivizi.
Poate fi motenit boala?
n cele mai multe cazuri sindromul Angelman nu este motenit, mai ales la
persoanele care prezint o tergere a genei din cromozomul maternal 15 sau care au
disomie uniparental. Aceste schimbri geentice apar la ntmplare n timpul formrii
celulelor reproductive (ou i sperm) sau n timpul dezvoltrii timpurii a embrionului.
Nu exist un istoric medical al familiei pentru acest afeciune.
Foarte rar, o schimbare genetic responsbil pentru apariia sindromului
Angelman poate fi motenit. Este posibil, de exemplu, ca o mutaie n gena UBE3A sau
n regiunea din apropierea ADN-ului care controleaz activarea genei, s fie transmis de
la o generaie la alta.

Sindromul Prader Willi

1.Cauzele sindromului: Este cauzat de absenta unor gene intr-o anumita zona a
cromozomului 15. Oamenii mostenesc, in mod normal, o copie a acestui cromozom de la
fiecare parinte. Activarea specifica a genelor transmise de la parinti este determinata de
un fenomen numit imprimare genomica. Sindromul Prader Willi se produce atunci cand
lipseste regiunea cromozomului 15 patern care contine aceste gene. S-a descoperit ca
eliminarea genei OCA2 de pe cromozomul 15 este asociata cu pielea neobisnuita(alba) si
culoarea foarte deschisa a parului la unele dintre persoane afectate, deoarece proteina
produsa de aceasta gena ajuta la determinarea culorii pielii, parului si ochilor.
Cele mai multe cazuri ale afectiunii(70%) apar atunci cand un segment al cz 15 patern
este eliminat din fiecare celula. In 25% din cazuri, la persoanele cu sindrom Prader Willi
exista doua copii ale cz 15 mostenite de la mama, in loc de o copie de la fiecare parinte.
Acest fenomen se numeste disomie uniparentala materna.
Rar, sindromul Prader Willi poate fi cauzat de o rearanjare cromozomiala numita
translocatie, de o anumita mutatie sau de un alt defect de alta natura care inactiveaza
genele de pe cz 15 patern. Fiecare dintre aceste modificari genetice rezulta din pierderea
functiei genei intr-o zona critica a cz 15.
2. Semne, simptome, caracteristicile bolii: Intr-o prima etapa, un copil care sufera de
sindromul Prader Willi va avea dificultati de crestere si va lua excesiv in greutate. Din
cauza hipotoniei, copilul nu va fi capabil sa bea din sticla si trebuie sa invete tehnici
speciale de hranire pana cand muschii devin mai mai puternici.
Copiii cu varsta intre 1-6 ani, la care a fost depistata boala, dezvolta un interes brusc
pentru mancare si vor incepe sa se supraalimenteze.
Persoanele cu sindromul Prader Willi au dizabilitati de invatare si nivelul intelectual
este slab pana la moderat. Problemele de comportament sunt des intalnite si se manifesta
prin accese temperamentale, incapatanare si comportament compulsiv. Multe dintre
persoanele afectate prezinta tulburari de somn. Aceste persoane au caracteristici faciale
distinctive: statura mica, maini si picioare de dimensiuni reduse, pielea poate fi
neobisnuit de alba, parul deschis la culoare, organele genitale subdezvoltate. Pubertatea
este intarziata sau incompleta si bolnavii se afla sub imposibilitatea de a avea copii. Se
manifesta si la femei si la barbat.
3. Teste si diagnostic: La sugar, semnele care pot determina medicul sa solicite
analize de sange pt depistarea sindromului sunt:
-tonus muscular slab
-ochii migdalati
-ingustarea capului in zona tamplelor
La copiii mai mari:
-probleme de comportament
-crestere excesiva in greutate
4. Tratament: Nutritie adecvata, hormoni de crestere(pt scaderea tesutului adipos),
tratament hormonal pt dezvoltare sexuala normala(medicul endocrinolog este cel care
ar putea sa recomande terapie de substitutie hormonala pt a reface nivelurile scazute

de hormoni sexuali, pt reducerea riscului de a dezvolta osteoporoza), regim alimentar

sanatos, fizioterapie, terapie ocupationala, terapie psihiatrica.

Sindromul X fragil(SXF)
SXF (Sindromul Martin Bell) este una dintre cele mai frecvente forma de retard
mintal de cauza genetica. Face parte din categoria numita retard mintal legat de X,
adica forme de retard determinate de gene localizate pe cz X.
Baietii, avand un singur cz X, daca acesta ese anormal, apar semne de boala.
Fetele, avand 2 cz X, daca unul este afectat iar celalalt normal, semnele de boala se
manifesta discret sau dispar.
Tabloul clinic caracteristic SXF apare la baieti dupa pubertate si este definit de o
triada : aspect particular al fetei, dimensiuni crescute ale testiculelor si retard mintal.
Numele de SXF vine de la aspectul particular al cz X la indivizii afectati: prezinta
o strangulare pe bratul lung ca si cum s-ar rupe la acest nivel(Situs fragil).
Frecventa bolii: este a doua cauza ca frecventa de retard mintal de cauza
genetica(dupa sindromul Down) si cea mai frecventa forma de retard mintal legat de
X. Prevalenta este estimata la 1/4000(barbati) si 1/8000(femei).
Aspecte genetice: In locul unde se evidentiaza situsul fragil se gaseste o gena care se
numeste FMR1 si care contine informatia pentru sinteza unei proteine numite FMRP.
In gena FMR1 se gaseste o secventa de 3 nucleotide CGG care se repeta. In functie de
nr de repetitii, individul este sanatos sau bolnav. Astfel :
1. Cei care au 3-54 repetitii sunt sanatosi si vor avea copii sanatosi
2. Cei care eu 55-200 repetitii au premutatii: pot avea semne particulare de boala
si pot avea copii bolnavi, barbatii cu premutatii cu baieti sanatosi si fete
sanatoase, dar purtatoare, femeile cu premutatii au pt baieti risc de 50% de a fi
afectati, iar pt fete la fel
3. Cei cu >200 repetitii au mutatie completa: au tablou clinic caracteristic si au
risc de copii bolnavi: femeile cu mutatie completa au risc de 50% de a fi
afectati atat fetele cat si baietii, barbatii cu mutatie completa au baeti sanatosi
si fete bolnave
In cazul indivizilor afectati, gena FMR1 este blocata, nu mai produce proteina
FMRP, ceea ce duce la aparitia semnelor de boala.
Semne clinice: Tabloul clinic caracteristic SXF apare la baieti dupa pubertate si
este definit de triada:
-aspect particular al fetei: fata alungita cu barbie proeminenta si urechi mari si
proeminente
-dimensiuni crescute ale testiculelor
-retard mintal de obicei moderat, care se asociaza cu elemente de autism(persoana
evita comunicarea, nu se uita in ochii interlocutorului)
La copii se inregistreaza foarte putine semne de boala: capul este mai mare, au
intarziere in dezvoltarea limbajului, hiperactivitate,deficit de atentie, elemente de autism.
La femeile cu mutatie completa aspectul particular al fetei si retardul sunt mai
discrete.
La barbatii cu pemutatie, dupa varsta de 50 de ani apar tremuraturi in mers cu
picioarele departate (FXTAS-atazie tremor legat de X fragil)-seamana cu Parkinson.

La femeile cu premutatie apare frecvent riscul de sarcini cu gemeni si menopauza

inainte de 40 ani.
Stabilirea diagnosticului. Metode: Atunci cand la o persoana se banuieste
diagnosticul de X fragil se poate face initial un test pe radacina firului de par sau pe o
picatura de sange. Se cauta prezenta proteinei FMRP in celule. Daca pacientul nu o are,
atunci se fac teste de cariotip pentru confirmarea bolii(cariotip pentru a vedea structura
cromozomului X + teste moleculare de ADN pentru a depista frecventa CGG-urilor).
Diagnostic prenatal: Se pot face teste in saptamanile 16-18 de sarcina, prin
amniocenteza.
Posibilitati de tratament: Nu exista tratament, insa masurile de terapie se
adreseaza semnelor bolii: adoptarea precoce a metodelor educative adaptate profilului
psihologic al copilului, asociate cu terapie ocupationala.

Sistemul AB0 i Rh
Sistemul AB0 se bazeaz pe existena a 2 aglutinogene A i B i a dou aglutinine
specifice i .
Landsteiner a observat o lege a excluziunii reciproce: indivizii care au pe
eritrocite un aglutinogen nu au n plasm aglutinina omoloag.
Antigenele A i B au o structur de baz comun: un substrat mucopolizaharidic
care e modificat sub aciunea unei gene H, prin adugarea unei molecule de L-fructoz
rezult antigenul comun pentru A i B.
Dac n genotip exist gena A, aceasta va determina sinteza unei glicotransferaze
care va produce ataarea la subst. H a unui rest de N-acetil galactozamin
rezultnd antigenul A.
Dac in genotip exist gena B, ea determin sinteza unei glicotransferaze care
ataeaz la subt. H un rest de D-galactoz rezultnd antigenul B.
Dac n genotip exist att gena A ct i gena B, ntre ele exist o releie de
codominan, fenotipul rezultat prezentnd ambele antigene n cantiti
aproximativ egale.
Aglutininele sist. AB0 sunt anticorpi din clasa IgM. Titrul lor e aproape nul la natere,
devenind detectabil abia la 6 luni.
A
B
0
n determinismul genetic al sistemului AB0 sunt implicate 3 alele: I , I , I .
A
B
0
I i I sunt codominante, i sunt dominante fa de I . Locusul acestor allele e pe
braul lung al cromozomului 9.
S-a constatat o lips de omogenitate mai ales la grupa A n pivina afinitii pentru
aglutininele specifice . S-au descris astfel mai multe subgrupe A: A 1 , A 2 , A 3 , A 5 ,... A m ,
A q , A d , A x . Subgrupa A 1 este grupa A clasic.
Existena acestor subgrupe se datoreaz unor alele diferite IA. Cu ct indicele
subgrupei este mai mare, cu att capacitatea de sintez a antigenului A este mai mic,
rmnnd i o cantitate de antigen H neconvertit n A. Rezult deci fenotipuri
intermediare ntre A i 0, cu hematii de grup A ce prezint i antigen H, specific grupei
0. Subgrupele cele mai frecvente sunt A 2 i A 3 .
Gena H, care condiioneaz sinteza antigenului H, precursorul comun al antigenelor A
i B, are o alel recesiv foarte rar, h, nefuncional. n cazuri extrem de rare, n care
apare genotipul hh, antigenul H nu mai este sintetizat, i implicit este imposibil sinteza
antigenelor A sau B, chiar dac genele respective exist. Individul n cauz are snge de
grup 0 fals(fenotip Bombay), notat0 h sau 0 hh .
Persoanele cu fenotip Bombay sintetizeaz anticorpi anti H i, dei la testrile uzuale
apar ca avnd grup 0, nu pot primi snge dect de la alte persoane cu fenotip Bombay,
deoarece grupa 0 adevrat are antigen H. Fenotipul Bombay se intlnete la 1 la 10000
de persoane n India, i la 1 la un million n Europa.

Sistemul Rh
Indivizii care prezint aglutinogen D pe membrana hematiilor sunt considerati
Rh+, iar cei care nu prezint Rh-.
Factorul D este codificat de o gen (1p36.2-p34) D. Aceasta determin direct
sinteza antigenului D, i are o alel recesiv d. Deci indivizii cu fenotip Rh+ pot avea
genotip DD sau Dd, pe cnd cei Rh- doar dd. n aceeai zon a cromozomului mai exist
i un locus pentru altfel de alele: C, c, E, e (locusul CE). Ordinea pe cromozom este C-ED, i din acest motiv se tinde ctre nlocuirea prescurtrii CDE cu CED. Alelele C, c, E,
e, D, d se transmit nlnuit. Astfel, pot exista 8 haplotipuri (haplotipul reprezint
configuraia genelor pe un singur cromozom dintr-o pereche): Dce, DCe, DcE, DCE, dce,
dCe, dcE, dCE. C, c, E i e nu se exprim dect cnd n genotip nu exist D.

Inactivarea cz X
Inactivarea cromozomului X se realizeaza precoce in viata embrionara, in stadiul
de morula.
Pe bratul lung al cromozomului X se gaseste gena Xist. Aceasta codifica pentru
ARN netranslatat (are loc transcriptia informatiei in nucleu, insa translatia nu se
efectueaza) care se dispune in jurul cromozomului X si il inactiveaza prin
heterocromatinizare.
Cromozomul X inactiv poarta numele si de corpuscul Barr si poate fi identificat
pe fata interna a membranei nucleare, reprezentand heterocromatina facultativa (obtinuta
prin heterocromatinizare diferentiata, adica anumite gene/ segmente cromozomiale dintro celula sunt active, in timp ce aceleasi structuri, in alte celule, pot fi inactive datorita
heterocromatinizarii lor).
Poate fi inactivat la intamplare cromozomul X matern sau patern. Apar astfel
doua tipuri de celule. Daca o populatie de celule deriva dintr-o celula care are inactivat
cromozomul X matern, toate celulele din acea populatie va avea inactivat cromozomul X
matern.
Inactivarea este ireversibila, formandu-se in interfaza corpusculul Barr.
La barbati, cariotipul normal nu prevede existenta corpusculului Barr, iar la femei
exista un astfel de corpuscul.
In sindromul Klinefelter(masculin XXY) apare un corpuscul Barr, iar in Triplo X
(femei XXX) sunt prezenti 2.

Rahitismul vitamino D rezistent

Numit si X-linkat hipofosfatemic (XLH), x linkat D rezistent sau pur si simplu
rahitism vitamino D rezistent, este o form dominant de rahitism (sau osteomalacie),
care difer de cele mai multe cazuri de rahitism, n care ingestia de vitamina D este
relativ ineficienta. Aceasta poate provoca deformri osoase, inclusiv statura scunda i
picioare in forma de arc.
Boala apare in principiu la 1 din 20000 de oameni.
Aceasta boala este o mutatie care apare pe cromozomul X in pozitia p22.2 p22.1. Boala este X linkatat dominanta si poate fi mostenita. Aceasta nseamn c gena
defecta responsabila pentru tulburare este situata pe cromozomul X, si doar o singura
copie a genei defecte este suficient pentru a determina tulburarea. Este suficient ca un
singur parinte sa aiba aceasta tulburare a genei. Masculii sunt n mod normal homozigoti
adica au un singur X. Ca rezultat, tulburari dominante X-linkate arata, de obicei,
expresivitate mai mare la brbai dect la femei.
Cum barbatul are intr-o pereche un cromozom X si celalat Y, mostenirea bolii
este determinata de sexul parintelui care poarta o gena mai diferita, din cauza ca barbatii
au X si Y si femeile 2X. Diferena dintre modelele dominante i recesive joaca un rol in
determinarea sanselor unui copil s moteneasc o tulburare X-linkata de parintii lor.
Biochimic, boala este recunoscuta prin hipofosfatemie i nivel sczut de calcitriol.
Aceasta afecteaz, de asemenea, echilibrul lor, care face ca articulatiile, genunchi si
glezna sa fie mai departate spre exterior sau interior. O persoana afectata de aceasta
boala, de obicei, nu isi poate atinge de ambii genunchi sau glezne mpreun.
Un brbat afectat are picioarele curbate spre exterior (isi atinge gleznele, dar nu si
genunchii), provocnd identificarea bolii de a fi posibila la o varsta mai tarzie decat la
femei. Picioarele femeii au forma de arc interior (genunchii ii pot atinge, dar nu si
gleznele).
Tratament: Fosfat oral, calcitriol, si, n caz de curbura sever a picioarelor o
osteotomie pot fi efectuata pentru a corecta forma piciorului prin interventie.

Distrofia
musculara
Duchenne

transmite X linkat recesiv

Afecteaza 1:3500 de nou-nascuti
Distrofia musculara Duchenne este determinat de
o gen (DYS), localizat pe cromozomul Xp21.2,
gen care codific o protein numit distrofin
La bolnavii de DMD, aceasta proteina nu este
sintetizata.
Se

DMD se caracterizeaza prin degenerescena fibrei musculare striate care

determin o atrofie progresiv a celor mai multe grupe musculare, avnd
drept consecin instalarea unui handicap motor variabil, n funcie de
forma i stadiul evolutiv.
Simptome:
-

Apar in jurul varstei de 3-5 ani

Scaderea fortei musculare:
Initial dificultati la alergare, apoi la urcatul scarilor
Scolioza
De la nivelul musculaturii membrelor inferioare evolutia va fi orientata
ascendent si centripet
- In final, decesul survine in jurul varstei de 20 de ani, datorita
insuficientei respiratorii (cand afecteaza muschii ce intervin in respiratie)
si/sau insuficientei cardiace (aritmii, cardiomiopatie)

Metode de diagnostic
- Dozarea enzimei creatin fosfokinaza (CPK). Aceasta enzima reflecta starea
musculaturii : daca se gaseste in doze mari, musculatura este afectata.
- Studiul ADN identificarea precisa a mutatiei pe gena DYS
- Biopsia musculara
- Electromiograma

Posibilitati de tratament
-Tratamentul este n special paleativ - prevenirea retraciilor musculare, ajutor
tehnic, kineziterapie, urmrire cardiac, ortopedic. Aceast urmrire
pluridisciplinar este indispensabil. Ea permite conservarea calitii vieii
copilului i limitarea consecinelor bolii.
Tratamente frenatoare:
- Medicamente: sunt propuse numeroase preparate pentru a trata musculatura
periferic dar ele sunt puin eficiente i pun adesea probleme prin efectele lor
secundare. Unele medicamente pot controla anomaliile cardiace (palpitaii,
insuficien cardiac).

- Reeducarea prin balneo-kineziterapie: