DREPT CIVIL

Curs 1 - 07.10.2014
Nulitatea
Nulitatea este o cauza de ineficacitate, iar nu o sanctiune propriu-zisa.
Nulitatea este sanctiunea de drept civil, o cauza de ineficacitate, care
lipseste in tot sau in parte actul juridic civil de efectele sale din cauza nesocotirii
dispozitiilor legale edictate pentru incheierea lui valabila. Nulitatea este o
sanctiune legala, iar nu voluntara.
Sediul materiei este dat de art. 1246 si urmatoarele NCC.
Nulitatea se aplica atat actelor juridice patrimoniale, cat si actelor juridice
nepatrimoniale (ex: nulitatea casatoriei).
Nu exista un regim general al nulitatii, de unde rezulta ca nulitatea actelor
nepatrimoniale va fi supusa regulilor de drept comun. Bineinteles ca exista si
dispozitii particulare, de exemplu nulitatea testamentului (aproape ca nu exista
lege care sa nu prevada cauze care conduc la nulitatea actului juridic).
Nulitatea este sanctiunea de principiu, dar nu exclude sa intervina si alte
sanctiuni, prin urmare nu este singura sanctiune in materia cauzelor de
nevalabilitate a actelor civile (ex: reductiunea in materia testamentara a
donatiilor - reductiunea liberalitatilor excesive).
Categoriile de nulitati:
a). in functie de natura interesului ocrotit/ gravitatea normei
incalcate:
- nulitatea absoluta;
- nulitatea relativa;
Nulitatea absoluta este instituita printr-o norma ce nesocoteste un interes
general, pe cand nulitatea relativa apara un interes particular (nesocotirea unor
incapacitati generale de exercitiu, nesocotirea unor incapacitati generale de
folosinta).
In principiu distinctia dintre nulitatea generala si nulitatea relativa este
natura interesului ocrotit, dar, de la acest principiu exista si derogari, exista
cazuri in care se cere nulitatea absoluta, desi interesul ocrotit este unul privat.
Intotdeauna o cerinta pentru forma ad validitatem conduce la nulitatea
absoluta a actului juridic, intrucat este vorba despre un interes general.
b). in functie de conditiile de validitate:
- nulitati de fond;
- nulitati de forma;
c). in functie de modalitatea de exprimare:
- nulitati exprese (este prevazuta ca atare, indiferent de formula folosita);
- nulitati tacite/ virtuale (! nu este vorba despre o nulitate potentiala/
posibila, ci este vorba despre o nulitate care nu este consacrata ca atare/
expres);
d). in functie de modul de valorificare:
- nulitati amiabil (constatata de catre parti);
- nulitati judiciare (constatata/ declarata de o instanta judecatoreasca la
cererea partilor interesate);
e). in functie modul cum opereaza:
- nulitati care opereaza de drept (nulitatea absoluta);
- nulitati care opereaza la cererea persoanei interesate (acolo unde este
vorba de eroare sau leziune, judecatorul poate refuza declararea nulitatii si poate

dispune modificarea contractului);

Cauzele de nulitate pot fi grupate in:
a) cauze de nulitate absoluta
- care tin de valabilitatea obiectului contractului/ prestatiei
- cauza licita sau morala
- forma autentica
- incapacitati speciale
b). cauze de nulitate relativa
- incapacitati de exercitiu;
- vicii de consimtamant (eroare, leziune);
In ceea ce priveste consimtamantul, lipsa consimtamantului atrage
inexistenta actului, dar in cazul unui consimtamant formal, actul exista, dar este
atrasa anularea actului.
1252 NCC limiteaza campul de actiune al nulitatilor absolute, intrucat este
greu de determinat un interes general. Art. introduce o prezumtie de nulitate
relativa, astfel incat in lipsa unei dispozitii exprese, intervine nulitatea relativa. In
cazul in care natura nulitatii nu este determinata, contractul este anulabil.
Regimul juridic al nulitatii a fost instituit pe baza distinctiei dintre
nulitatea relativa si nulitatea absoluta.
Nulitatea poate fi invocata de orice persoana care isi poate justifica un
interes (inclusiv persoanele care o pot reprezenta). Daca persoana nu dovedeste
ca va obtine un beneficiu din declararea nulitatii actului juridic, atunci ea nu are
interes si nu poate cere nulitatea.
Pana in momentul in care este declarata nulitatea actului juridic, acesta isi
produce efecte.
Timpul in care poate fi invocata nulitatea este nelimitat in cazul in care
nulitatea este absoluta, in sensul in care ea poate fi invocata oricand, nu se
prescrie. In schimb, nulitatea relativa nu poate fi invocata oricand, ci numai in
termenul de prescriptie. Totusi, nulitatea relativa poate fi opusa oricand daca
actul juridic nu a fost executat. Exceptia este reprezentata leziune, in cazul careia
aceasta poate fi invocata oricand, dar numai pe cale de exceptie.
Nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare, in sensul in care
persoana indreptatita sa atatce actul juridic pentru nulitate, renunta la acest
drept, in timp ce nulitatea absoluta nu poate fi acoperita.
Actul poate deveni valabil si prin neexercitarea dreptului de a invoca
nulitatea inaintea implinirii termenul de prescriptie al acestui drept.
Efectele nulitatii sunt reglementate de o serie de principii:
1. Principiul retroactivitatii - acea regula de drept potrivit careia un act
lovit de nulitate este desfiintat nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, se
considera ca nu a existat niciodata, chiar daca a fost executat.
In absenta retroactivitatii, scopul nulitatii nu ar mai fi atins din moment ce
actul si-ar fi produs o parte din efecte (art. 1254 NCC).
Exista si exceptii pentru a se evita efectele devastatoare ale desfiintarii
efectelor deja produse. In sistemului vechiului cod, existau ca exceptii:
contractele cu executare succesiva si cazul executorului de buna-credinta.
Aceasta opinie nu este corecta intrucat actul si-ar produce efecte ca si cand ar fi
valabil. In noul cod, este admisa reparatia chiar in cazul contractelor cu executare
succesiva sau a executorului de buna-credinta.
2. Principiul repunerii in situatia anterioara (retitutio in integrum)
Exceptiile de la principiul retroacivitatiii se aplica si in cazul principiului
restitutio in integrum.

Art. 1649 NCC contractele cu executare succesiva

3. Principiul anularii odata cu actul principal
subsecvente

si

actelor