Sunteți pe pagina 1din 11

Ierarhia Bisericii in epoca Apostolica

Lucrare seminar

Master: Pastoratie si viata liturgica


Anul I, Semestrul I
Avram Ovidiu

INTRODUCERE
Ierarhia bisericii primare isi are temei in porunca Mantuitorului catre Apostoli de a
merge si a invata Evanghelia, sadind cuvintele Mantuitorului in toata lumea. Dupa praznicul
Pogorarii Duhului Sfant, biserica era impartita intre Apostoli si Frati. Apostolii erau cei care au
fost chemati, nemijlocit, de catre Iisus Hristos, cei care l-au asistat pe Mantuitorul la savarsirea
faptelor minunate si a Tainelor imparatiei cerurilor, l-au vazut rastignit pe cruce, mort, ingropat
si inviat a treia zi, dar si cei care au primit Duhul Sfant in ziua Cincizecimii.
Apostolatul ramane strans legat de harul apostoliei, primit prin pogorarea Duhului Sfant
peste cei doisprezece apostoli, acelasi har impartasit si credinciosilor in diferite chipuri.
Apostolatul se baza in special pe propovaduirea evangheliei in Ierusalim si in toata Iudeea si
Samaria si pana la marginea pamanatului tot odata botezand in numele lui Iisus multimi,
acestea devenin Frati intre ei si fii ai lui Dumnezeu.
Biserica primara se baza pe intreita lucrare a celor doisprezece apostoli, si anume
Sfintire, Invatatura si Pastorire. Totusi, aceasta intreita lucrare, din motive subiective, nu putea
dainui, necesitatea randuirii unor urmasi ai apostolilor s-a resimtit. Dupa porunca Mantuitorului,
Apostolii au randuit preoti, adica slujitori ai bisericii pentru cele trei trepte de ale ierarhiei:
episcopi, preoti si diaconi. Marutirie despre structurarea acestei ierarhii ne este cartea Faptele
Apostolilor, scrisa de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca. Acesta pomeneste uneori pe Iacob
,primul episcop al Ierusalimului, alteori pe preoti sau pe diaconi.
1. IERARHIA BISERICEASCA
Ierarhia bisericeasca reprezinta , in primul rand, numirile pe care credinciosii le atribuiau
slujitorilor din perioada apostolica. Termeni precum intaistatator, carmuitor sau prezbiter sunt
cei mai uzitati termeni in acea perioada, exprimand, mai mult sau mai putin, natura slujirii sau
locul pe care cei alesi din popor il aveau in cadrul ierarhiei.
In cea mai veche scriere a Noului Testament, Epistola catre Tesaloniceni, Sfantul
Apostol Pavel indeamna pe credinciosi sa cinsteasca in chip deosebit:pe cei ce se ostenesc intre
voi si stau in fruntea voastra in Domnul si va povatuiesc pe voi (V, 12), aratand aici, pe doua

planuri, cum se realiza ierarhia in slujirea bisericii: locul pe care il ocupau in randurile
credinciosilor, dar si implinirea lucrarii religioase in Biserica.
Deosebim aici termenii de ostenitori, intaistatatori si povatuitori. In terminologia
bisericii numai termenul de intaistatator s-a pastrat pentru o perioada, asta datorita faptului ca nu
exprima nici una din laturile pe care un slujior le poate avea in biserica.
Despre utilizarea termenului de carmuitor, pe care Sfantul Apostol Pavel il foloseste des
in Epistola catre Evrei: Aduceti-va aminte de carmuitorii vostrii care v-au grait voua
cuvantul lui Dumnezeu (XVIII, 7),Dai crezare carmuitorilor vostrii si supuneti-va lor, fiindca
ei vegheaza pentru sufletele voastre ca unii ce vor da seama de ele (XVIII, 17), Imbratisati
pe toti carmuitorii vostrii si pe toti sfintii (XVIII, 24), putem spune ca el a ramas in terminologie
si in perioada post apostolica, dar cu sensul stric administrativ de carmuitor, strain de notiunea de
slujitor al bisericii, dupa cum ne este prezentat atat in Vechiul Testament cat si in Noul
Testament. Totusi asa cum cum vorbeste Sfantul Evanghelist Matei despre Iisus carmuitor care
va pastori el ar fi putut exprima si latura de pastorire a slujitorilor bisericesti.
Termenul care s-a pastrat, in intregimea sensului, in terminologia bisericii este prezbiter.
Acest termen unea sensul de batran cu cel de ales al poporului. Acest termen a fost adoptat si de
primii crestini. Inca din Vechiul Testament acest terme era utilizat pentru a numi pe cei care, in
sinedriu, erau alesii poporului, alaturi de arhierei, carturari. Acestia tratau, alaturi de slujitorii
cultului mosaic, probleme cu caracter religios, ceea ce a determinat pe primii crestini sa dea
numele carmuitorilor bisericesti de prezbiteri.
Tot in Noul Testament apare termenul de iereu care exprima preotia Mantuitorului.
Primii crestini nu au utilizat indeosebi acest termen, pentru a nu face confuzie intre peotia in
Hristos cu cea a unui preot mozaic, savarsitor al unei jertfe.
Pentru a exprima carmuirea in biserica, in Faptele Apostolilor nu apare niciodata
asocierea termenului prezbiter cu popor, in sensul de mai-mare al poporului, ci asociat cu
notiunea de biserica, aratand pe de o parte ca acestia erau mai mari ai credinciosilor si, ca, in

cadrul bisericii apare o categorie de credinciosi inzestrati cu har dumnezeiesc pentru a indeplini
sarcini alese1.
Criteriul varstei nu a fost important pentru ca cineva sa fie ales mai mare al
credinciosilor, singura constanta de care depindea activitatea celui ales fiind inzestrarea cu har
dumnezeiesc prin Sfanta Taina a Hirotoniei.
Necesitatea dezvoltari unei ierarhii bisericesti este data de contextual diversificarii
activitatii Sfintilor Apostoli. Intreita slujire a preotiei, cu izvore in intreita lucrare a
Mantuitorului de Arhiereu, Profet si Imparat, a putut fi indeplinita si de Sfintii Apostoli atat in
cadrul larg al misiunii lor cat si in anumite obsti. Astfel, hirotonia preotilor, in cele trei trepte ale
slujirii: arhiereu, preot si diacon, o gasim inca din perioada apostolica, Sfantul Apostol Iacob
indeamna pe credinciosi sa mearga la preotii bisericii pentru taina maslului, Sfintii Apostoli
savarseau si botezul, inca din primele zile ale bisericii preotii erau conlucratori alaturi de
Apostoli.

1.1.Diaconii
In urma analizei etimlogice a cuvantului diacon, reiese sensul acestuia de slujitor.
Provine din alaturarea prepozitiei dia si a verbul konin, care insemna a fi organul prin care se
face o lucrare, folosit si cu sensul de a lucre in folosul altuia, a ajuta, a sluji. 2
Termenul de diacon ca slujitor al cuiva, se ragaseste inca din antichitat, care pe langa
acest sens i se mai adauga si sensul de slujitor in templu, al templului, marturii in sensul acesta
fiind o inscriptie din Lidia, care, pe langa preoti si preotese, amineste si de diaconi si diaconite.3
In scrierile apostolice, plecand de la sensul etimologic de slujitor, slujire sau a sluji,
sensul se restrange la un anumit fel de slujire, exprimarea unor notiuni cu caracte religios:

lucrarea ingerilor in raport cu Mantuitorul: Atunci L-a lsat diavolul i iat


ngerii, venind la El, i slujeau (Matei IV, 11)

lucrarea profetilor: Lor le-a fost descoperit c nu pentru ei nii, ci pentru voi
slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, ntru Duhul Sfnt

Iustin Moisescu: Ierarhia Bisericii in epoca Apostolica, pag. 17


Idem pag. 27
3
Idem pag. 29
2

trimis din cer, v-au propovduit Evanghelia, spre care i ngerii doresc s
priveasc. (I Petru I, 12)

lucrarea Mantuitorului in lume Dup cum i Fiul Omului n-a venit s I se


slujeasc, ci ca s slujeasc El i s-i dea sufletul rscumprare pentru muli.
(Matei XX, 28)

lucrarea oamenilor in raport cu Mantuitorul Dac-Mi slujete cineva, s-Mi


urmeze, i unde sunt Eu, acolo va fi i slujitorul Meu. Dac-Mi slujete cineva,
Tatl Meu l va cinsti. (Ioan XII, 26)

diferite feluri de lucrare a slujirii bisericesti, potrivit cu harul primit de fiecare:


10. Dupa darul pe care l-a primit fiecare, slujiti unii altora, ca niste buni
iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. 11. Daca vorbeste
cineva, cuvintele lui sa fie ca ale lui Dumnezeu; daca slujeste cineva, slujba lui s
fie ca din puterea pe care o d Dumnezeu, pentru ca ntru toate Dumnezeu s se
slveasc prin Iisus Hristos, Cruia i este slava i stpnirea n vecii vecilor.
Amin. (I Petru IV, 10-11)

lucrarea Bisericii de implinire a operei Mantuitorului de impacare a omului cazut


cu Dumnezeu: Si toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a impacat cu Sine prin
Hristos i Care ne-a dat noua slujirea mpacarii.(II Corinteni V, 18)

lucrarea bisericii de zidire a trupului tainic al lui Hristos: i el a dat pe unii


apostoli, pe alii prooroci, pe alii evangheliti, pe alii pstori i
nvtori(Efeseni IV, 11)4

In timp notiunea de diacon, ca slujitor al tainelor pentru mantuirea lumii, a evoluat inspre
stabilirea unei trepte ierarhice, cu sensul de a ajuta preotul sau arhiereul.
Primii diaconi au fost alesi in virtutea necesitatii unui ajutor in actul de slujire alaturi de
preoti si arhierei. Desi initial actul slujirii era la mese, adica de a imparti alimente la agapele
fratesti care precedau euharistia, in timp acestia ajutau preotul la impartirea eharistiei, adica erau

Idem, pag. 30

co-slujitori cu peotii la actul de sfintire al credinciosilor. Pe scurt, ei implineau slujirea


preoteasca, potrivit treptei lor ierarhice , ca ajutori ai celorlalti slujitori bisericesti. 5
Totusi, hirotonia primilor sapte diaconi, a fost preluata diferit in viata bisericii. Pe de o
parte in Apus, pana in sec. V, apare ca un numar exact de diaconi care aveau ca scop ajutorarea
batranilor sau bolnavilor si nu explicit savarsirea unor acte liturgice. Cei care ajutau la slujirea
tainelor bisericii erau diferiti de cei sapte, de unde si impartirea lor in regionarii- cei care ajutau
batranii sau bolnavii si palatini- cei care aveau indatoriri strict liturgice. Pe de alta parte, in
biserica rasariteana nu a existat o practica stricta in a alege un numar de sapte diaconi. Numarul
acestora varia in functie de necesitatile liturgice si ale cetatii, dar asa cum era si in biserica
Romei, in primele veacuri, unii aveau indatoriri liturgice si altii aveau ca misiune ingrijiea
batranilor sau a bolnavilor.
Precizari canonice cu privire la numarul diaconilor si slujirea acestora:

Canonul XV Sinodul de la Neocezareea din 315: diaconii trebuie sa fie sapte,


dupa canon, oricat de mare ar fi cetatea. Sa se incredinteze de aceasa din cartea
Faptelor- cum in epoca apostolilor au fost randuiti sapte diaconi ce aveau ca
misiune principala de a ajuta la agape, acelasi lucru cerea si acest sinod.

Canonul XVI al sinodului Trulan spune ca numarul de 7 al diaconilor randuiti de


Sfintii Apostoli nu era numarul diaconilor celor ce slujeau tainele bisericii ci doar
numarul celor ce aveau ca misiune impartirea agapei, numarul celor ce slujesc in
biserica tainelor nefiind limitat la sapte.

Se poate afirma aici, ca cei sapte nu au constituir o treapta ierarhica in cadrul bisericii, ci
doar in cadrul treptei diaconilor, o categorie aparte.
Alaturi de diaconii randuiti de catre Apostoli, gasim si diaconite, nu in sensul de sotii ale
diaconilor, interpretare data pentru a nu confunda slujirea celor sfinte, cu harul primit la hirotonie
cu slujirea fratilor sau in comunitate. Marturie in acest sens avem despre diaconita Febe, care
fusese incredintata ca slujitoare nu a tainelor ci doar in comunitate, nefiind ridicata in treapta

Idem pag. 42

diaconiei prin hirotonie, ea nu a fost hirotonita. Ea este numita diaconita ca ostenitoare in slujba
Bisericii.
In Constitutiile Apostolice se vorbeste despre diaconite ca despre slujitori inferiori
alaturi de ipodiaconi, citeti, marturisitori in capitolul II, III si VIII. Sub indrumarea slujitorilor
bisericii, aceste diaconite prin viata lor curate, erau randuite sa catehizeze, sa ingrijeasca bolnavii
sau orfanii, acestea ajutau si la botezul femeilor.

1.2.Preotii
In cadrul Bisericii, din motive obiective, s-a resimtit nevoia infiintarii unei alte trepte
ierarhice, si anume a preotilor.
Lucrarea Apostolilor de sfintire a credinciosilor, de pastorire si de propovaduire a
Evangheliei lui Hristos, a reprezentat contextul in care Bisericile s-au inmultit si s-au marit. Era
nevoie de un slujitor in biserica care sa sfinteasca credinciosii dar sa si administreze bunurile
bisericii respective.
Cum diaconii nu avea voie sa gestioneze bisericile, Apostolii implineau porunca
Mantuitorului de a merge si a propovadui, prezenta lor in cadrul cetatii fiind limitata, acestia au
randuit prin hirotonie preoti, slujitori care sa savarseasca lucrarea de sfintire a credinciosilor si sa
asigure o buna administrare a bisericii.
In Noul Testament, pentru prima data, sunt mentionati slujitorii din treapta a doua a ierarhiei,
preotii, cu denumirea de prezbiteri, in Faptele Apostolilor, cap. XI, 29-30: Iar ucenicii au
hotarat ca fiecare dintre ei, dupa putere, sa trimita spre ajutorare frailor care locuiau n
Iudeea, ceea ce au si facut, trimitnd preotilor (prezbiterilor) prin mana lui Barnaba si a lui
Saul. Contextul in care sunt mentionati preotii il reprezinta lipsa hranei celor ce locuiau in
Ierusalim, in perioada foametei ce cuprinsese Imperiul Roman intre 43-46.6
Din analiza etimologica a cuvantului, reiese ca, in cadrul Bisericii, carmuitorii, cei care
erau mai marii Bisericii, nu erau altcineva decat cei care, prin harul primit la hirotonie, aveau ca
6

Iustin Moisescu: Ierarhia Bisericii in epoca APostolica , pag. 61

lucrare slujirea credinciosilor, sfintirea lor, pastorirea si propovaduirea adevarului evangheliei. In


aceasta categorie intra atat Apostolii cat si diaconii, preotii si episcopii.7
Argumentele prin care preotii mentionati in citatul de mai sus reprezinta treapta a doua a
hirotoniei si nu Apostolii sau diaconii sau episcopii, sunt urmatoarele.
In primul rand conform Canonului 4 Apostolic diaconii nu aveau voie sa primeasca
daruri pentru biserica, numai episcopii sau preotii. In al doilea rand, ajutoarele au fost inmanate
nu Apostolilor ci preotilor, iar in al treilea rand faptul ca nu este mentionat Sf. Iacob numit si cel
Drept, primul episcop al Ierusalimului. Deci cei ce se ingrijeau de chivernisirea bunurilor nu erau
altii decat slujitorii din cea de-a doua treapta.
Termenii care definesc lucrarea de sfintire a credinciosilor sunt prezbiter dar si iereu.
Evolutia semantica a termenului de prezbiter, slujitor al bisericii crestine, mai mare al bisericii,
carmuitor, ajunge sa il inlocuiasca pe cel de iereu, termen folosit in perioada Sfintilor Apostoli
pentru a diferentia preotul ce slujea tainele lui Hristos si slujitorul altarului mozaic, prezbiterul
devenind atat cel care slujea tainele lui Hristos in vederea sfintirii credinciosilor cat si carmuitor
in biserica, pastor al acestora.8
Nu odata perioada apostolica, preotul era numit si episcop, iar episcopul era numit si
preot, asa cum si Apostolii erau numiti episcopi sau preoti.
Lucrarea preotului nu era total diferita de cea a episcopului, doar prin hirotonie cei doi se
diferentiau. In lucrarea lor de sfintire si propovaduire erau preoti care depsau fratii lor de slujba,
dar erau si preoti care primea calificativul de preoti episcopi pentru a evidentia lucrarea de
pastorire. Insa in timp, odata cu stabilirea terminologiei, fiecare termen a ajuns sa exprime
lucrarea specifica fiecarei trepe ierarhice. Lucrarea preotului ajung sa fie de sfintire si
propovaduire, iar pentru episcop indatoririle fiind ce carmuire si pastorire.

1.3.Episcopii

7
8

Idem pag. 64
Iustin Moisescu: Ierarhia Bisericii in epoca Apostolica, pag. 16

Utilizarea termenului de episcop pentru a descrie ultima treapta a ierarhiei bisericesti si


specificul lucrarii acesteia, se regaseste in semnificatiile pe care termenul de episcopos le avea in
lumea greaca.
Termenul de episcopos era folosit atat in domeniul profane, cat si in domeniu religios.
Sensul lui era de a numi pe cei ce erau ocrotitori, dregatori sau demnitari ai statului, dar pe cei ce
in templele zeilor aveau indatoriri administrative, nu sacerdotale.
Imprumutat si in vocabularul crestin, termenul de episcopos era folosit atat in Vechiul
Testament, dat lui Dumnezeu, cu inteles de cercetator, judecator (Ier. XX, cap. 9),

sau

cunoscator (Intelep. I, cap. 6), cat si in Noul Testament, pentru a numi pe Mantuorul pastor si
episcop: v-ati intors acum la pastoral si episcopul sufletelor voastre. (I Petru II, cap. 25)9.
Adeseori in Noul Testament apar , in sesnul lor larg, termenii de diacon (slujitor al unei
lucrari in folosul altuia) si prezbiter (lucrare de sfintire in biserica), a caror atribuire a fost data
atat Apostolilor cat si celor trei trepte ierarhice, chiar si Mantuitorului, episcop cu sensul de
pastor sau carmuitor al obstii crestine, atribuit strict Mantuitorului si preotilor sau episcopilor,
acest sens neputad fi extins nici Apostolilor, misiunea lor fiind de a propovadui invataturile
evangheliei, de a increstina popoarele, dar nici diaconilor, acestia fiind ajutorul preotilor si
episcopilor. 10
Marturiile nou-testamentare despre hirotonia episcopilor, ni-i prezinta pe:

Sfantul Iacob , fratele Domnului, ca cel dintai episcop al Ierusalimului. Acesta


era alaturi de Petru si Ioan ca stalpi ai bisericii11.

Simeon, frate al lui Iacob si fiu al lui Cleopa, este hirotonit al doilea episcop al
Ierusalimului.

In Creta il aflam pe Tit, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Iar ca primul episcop al Efesului il aflam pe Timotei, cel mai iubit ucenic al
Apostolului Neamurilor.

Ridicarea unui credincios in cadrul ierarhiei bisericesti, se facea prin hirotonie. Hirotonia
era oficiata de episcop. Spre deosebirea hirotoniei diaconului sau a preotului, unde nu este nevoie
decat de un episcop, la hirotonia unui episcop este nevoie de cel putin trei, doar la nevoie de doi.

Ierarhia Bisericii in epoca Apostolica, Iustin Moisescu pag. 92


Idem pag. 93
11
Gal. II, cap. 9
10

In Noul Testament, Apostolul era cel ce punea bazele ierahiei bisericesti, hirotonind
diaconii si preotii, pentru a ridica episcopi in biserica respectiva avand nevoie de participarea
mai multor Apostoli. Marturie de stan hirotonia Sf. Iacob, fratele Domnului, oficiata de catre
Sfantii Apostoli Petru, Iacob (al lui Zevedei) si Ioan.12
Ne sunt pastrate si forme rudimentare de adunari ale bisericilor, numite prezbiterii sau
cete ale preotilor. Acestea erau alcatuite din episcopi, preoti si diaconi, altele din preoti si
diaconi, altele numai din preoti.

Concluzii

Inca din perioada Sfintilor Apostoli, sub indrumarea Mantuiorului de a merge si


propovadui evanghelia Lui, a boteza popoarele in numele Sfintei Treimi in vederea dobandirii
Imparatiei cerurilor, biserica formata la Cincizecime a fost structurata pe o ierarhie desfasurata
pe doua directii: pe lucrarea savarsita in randul credinciosilor si pe lucrarea din cadrul bisericii,
lucrare de sfintire.
Primele trepte ale ierarhiei au fost Apostolii si Fratii (cei botezati), lucrarea de sfintire in
randul credinciosilor cat si slujirea lor generand necesitatea ridicarii, din randul lor, unor oameni
cu harisme speciale, prin hirotonie, in trepte specifice lucrarii lor in Biserica.
Analiza istorico-filologica a termenilor diacon, prezbiter, episcop,arata ca sensurile pe
care acestia le aveau in vechime, adeseori ce exprima lucrari comune ale celor trei trepte ale
ierarhie, in randul credinciosilor nu s-au amestecat, existand o distinctie clara intre cele trei
lucrari de slujire, de sfintire, de pastorire.
Fiecare treapta a slujiri este o icoana a intreitei lucrari a Mantuitorului de Arhiereu, Profet
si Imparat. Mantuitorul fiind slujitor in folosul credinciosilor- diacon, savarsitor al lucrarii de
sfintire in Biserica- prezbiter (preot), dar si pastor- episcop.

12

Ierarhia Bisericii in epoca Apostolica, Iustin Moisescu, pag. 104

10

11

S-ar putea să vă placă și