Lazarescu Adrian-Victor

An II, CDB

Metode de determinare a solutiei in calculul neliniar al structurilor

Prin analiza statica elasto-plastica de ordinul al II-lea se intelege orice tip de analiza
prin care se urmareste atat efectul neliniaritatii fizice, cat si efectul neliniaritatii geometrice (felul
in care se modifica geometria structurii si cum influenteaza ea marimea deplasarilor si a
eforturilor). Pentru acest lucru se va aplica un calcul incremental sau incremental-iterativ si se
doreste indeplinirea concomitenta a celor doua conditii ce trebuiesc satisfacute in situatia de
echilibru, compatibilitatea deformatei si echilibrul static al nodurilor.

Procedeele de acest fel pot fi grupate in urmatoarele categorii:

1) Metoda pasilor controlati de incarcari
2) Metoda pasilor controlati de deplasari
3) Metoda pasilor controlati de lungimea de arc (Arc-length control method)

Aplicarea metodelor 2 sau 3 permite si studiul comportarii structurii in domeniul postcritic spre
deosebire de metoda 1, unde analiza este orpita la momentul atingerii incarcarii limita.
Raspundul neliniar al unei structuri se datoreaza in principal modificarii caracteristicilor sale de
rigiditate corespunzatoare diferitelor niveluri de intensitate ale actiunilor exterioare, variatia
rigiditatii provenind din doua cauze importante: neliniaritatea geometrica si neliniaritatea
fizica.
Neliniaritatea geometrica se manifesta printr-un efect local, de flexibilizare a barelor
comprimate si un efect global, datorat modificarii configuratiei geometrice a nodurilor structurii.
Neliniaritatea fizica (materiala) se manifesta prin modificarea parametrilor curbei
caracteristice a materialului, ca urmare a cresterii nivelului de solicitare.

Utilizand una din metodele de analiza elasto-plastica de ordinul al II-lea de mai sus, curbele de
raspuns forta-deplasare pentru cazul unor actiuni statice sunt:

Relatia matematica, extinsa la nivelul intregii structuri, ce caracterizeaza echilibrul static al unei
structuri poate fi descrisa astfel:
(1)
P(d) reprezinta vectorul fortelor nodale interne ale structurii
F vectorul fortelor nodale exterioare (inclusiv incarcarile echivalente la noduri), independente
de caracteristicile de deformabilitate si de rigiditate ale elementelor componente.
In studiul comportarii neliniare a structurilor ne intereseaza atat echilibrul static al
structurii, cat si cel critic. Deoarece caracteristicile de rigiditate si deformabilitate ale elementelor
nu sunt cunoscute initial rezulta ca solutia ecuatiei matriceale (1) nu se poate obtine direct.
Determinarea acesteia se face printr-o succesiune de cicluri de calcul, controlul solutiei constand
in indeplinirea concomitenta a ambleor conditii ce caracterizeaza situatia de echilibru.

Dupa modul in care se efectueaza calculul, metodele se impart in:

Metode iterative directe

Metode simple incrementale
Metode incremental-iterative

Metodele iterative se utilizeaza in principal cand calculul structurii se executa direct pentru
marimile totale ale sarcinilor date, cuprinse in vectorul F, utilizand fie matricea de rigiditate
secanta, fie matricea de rigiditate tangenta si secanta. Sarcina critica corespunzatoare producerii
colapsului poate fi gasita intr-o etapa de interatie a unuia dintre nivelele de incarcare, cand se
manifesta o crestere considerabila a valorilor deplasarilor. Aceasta metoda poate fi aplicata doar
in cazul sistemelor conservative.
Din acest motiv, deseori sunt utilizate metodele incrementale (pas cu pas), urmarindu-se o
liniarizare a relatiei (1) prin alegerea unor pasi constanti pentru incarcari sau deplasari, pana se
ajunge la nivelul de incarcare dorit (metoda pasilor controlati de incarcari) sau la limita de
deformabilitate stabilita (metoda pasilor controlati de deplasari).
Trasarea curbei de incarcare-deplasare se poate face alegand un pas constant fie pentru incarcare
(1-a), fie pentru deplasari (1-b). Utilizarea unui pas de deformatie controlat permite si studiul
domeniului postcritic, iar in cazul pasului controlat de incarcari, trasarea curbei se opreste la
atingerea incarcarii limita.

In studiul comportarii neliniare a structurilor ne intereseaza atat modul de comportare a structurii

pana la atingerea incarcarii limita ce produce colapsul, cat si modul de comportare postcritic.
Astfel este necesar ca ecuatia (1) sa fie rescrisa sub forma:
(2)
factorul de incarcare corespunzator unei anumite situatii de echilibru (stabil sau instabil) al
structurii
Pentru rezolvarea acestui sistem cu n ecuatii de echilibru si n+1 necunoscute trebuie introdusa o
ecuatie aditionale de constrangere. Ea este scrisa sub urmatoarea forma:

(3)
coeficient de nromalizare a dimensiunilor incarcarilor cu cel al deplasarilor
m pasul corespunzator pozitiei de echilibru curente
c valoare prescrisa a lungimii de arc dintre doua puncte succesive m si m-1
k(k=1,2,3,.,n+1) parametrii de control ai algoritmului de rezolvare a sistemului

Pentru k=0 (k=1,2,,n) si n+1=1 avem metoda pasilor controlati de incarcari:

Ecuatia de constrangere corespunzatoare metodei pasilor controlati de deplasari se obtine daca

k=1 si i=0 (ik).

Pentru metoda pasilor controlati de lungimea de arc de cerc, toti parametrii k=1.

Eficienta metodelor incremental-iterative depinde in mare masura de modul in care se

considera tranzitia de la o configuratie de echilibru static al structurii la o configuratie de
echilibru vecina a acesteia in timpul iteratiilor.
Modalitati de considerare a tranzitiei de la configuratia de echilibru (m) la
configuratia de echilibru (m+1):
(a) Considera ca si configuratie de referinta configuratia deformata a structurii
corespunzatoare iteratiilor din cadrul unui pas de incarcare
(b) Considera o singura configuratie de referinta pentru toate iteratiile din cadrul pasului
respectiv de incarcare

In analiza elasto-plastica de ordinul al II-lea, cea dea doua metoda (b) este mai exacta
deoarece fortele neechilibrate se determina prin raportarea la o configuratie de echilibru deja
determinata, in timp ce prima metoda (a) determina fortele neechilibrate fata de o configuratie
deformata a structurii intermediara, corespunzatoare unei iteratii (configuratie neechilibrata),
ceea ce duce la o indepartare progresiva fata de curba reala de echilibru. Astfel, ori de cate ori ne
intereseaza si aspectul neliniaritatii fizice in raspunsul neliniar al structurilor este de preferat
utilizarea unor proceduri din cea de-a doua categorie.
Metoda pasilor controlati de incarcari. Metoda NEWTON-RAPHSON
Este cea mai cunoscuta metoda incremental-iterativa pentru solutionarea sistemului
neliniar de ecuatii (1).
Formularea generala a acestui procedeu:
Echilibrul static corespunzator unui anumit nivel al fortelor exterioare (pentru pasul m) este
determinat de vectorul deplasarilor nodale d*, pentru care se anuleaza functia
, unde mP(d) vectorul eforturilor interioare de la capetele elementelor
finite, iar mF vectorul fortelor exterioare din nodurile elementelor finite.

Considerand cunoscuta solutia la iteratia (i-1) din cadrul pasului m, prin dezvoltarea in
serie Taylor a functiei f, in vecinatatea acestei solutii, md(i-1) rezulta:
, iar tinand cont de
relatia de mai sus si neglijand termenii de ordin superior, relatia de mai sus devine:
, unde

reprezinta matricea de rigiditate

tangenta a structurii corespunzatoare pasului m si iteratiei (m+1).

Notand cu d(i) incrementul de deplasare relatiile de recurenta pe baza carora se determina
vectorul deplasarilor se scriu:

O caracteristica a acestui proces iterativ este ca matricea de rigiditate tangenta a structurii

trebuie reactualizata si refactorizata pe parcursul iteratiilor de echilibrare conducand la
complicatii ale procesului de calcul si o marire a timpului de calculare. Aproximarea in ceea ce
priveste predictia deplasarilor incrementale poate fi mai mult sau mai putin exacta, esential fiind
modul de calcul al fortelor interne ale structurii. Pentru a nu ajunge la acest lucru se utilizeaza
deseori metode incremental-iterative de tip Newton-Raphson modificate, care inlatura acest
inconvenient, predictia deplasarilor realizandu-sse in acest caz pe baza unei matrici de rigiditate
tangente, care nu se reactualizeaza in timpul iteratiilor.

relatia generala dintre matricea tangenta de rigiditate si cea secanta

Vectorul deplasarilor, vectorul fortelor interne ale structurii precum si vectorul fortelor
neechilibrate, sunt definite de urmatoarele relatii:
unde cu R s-a notat vectorul fortelor neechilibrate. Pentru
i=1 variabilele iau valori egale cu cele determinate la
sfarsitul procedeului pas de incarcare.

Conducerea iteratiilor in metoda modificata

Metoda pasilor controlati de lungimea de arc. Metoda CRISFIELD

O posibilitate de a studia comportarea structurii si in domeniul post critic, deci de a

putea trasa curba incarcarare-deplasare si dupa punctul corespunzator incarcarii limita, o
reprezinta metodele bazate pe considerarea parametrului de control in deplasari. In principal,
aceste metode constau in dubla solutionare a sistemului ecuatiilor de echilibru:
si calculul parametrului de incarcare corespunzator unui pas al
analizei plecand de la ecuatia ce corespunde deplasarii selectate dk:
Asemataor cu metodele pasilor controlati de deplasari, metodele de tip arc-length trateaza
factorul de incarcare ca pe o variabila aditionala in timpul iteratiilor de echilibrare, astfel incat
poate fi explorat comportamentul structurii in apropierea colapsului, dar si dupa atingerea
acestuia.
- forma generala a factorului incremental de incarcare
di vectorul deplasarilor incrementale
A0 parametru scalar ce guverneaza contributia relativa data de deplasari si incremente
i predictia factorului incremental de incarcare
F vectorul fortelor exterioare, de referinta
l lungimea specificata a arcului pentru pasul curent al analizei.
Practic, la iteratia de echilibrare I, valorile deplasarilor incrementale sunt determinate
pe baza formei generale a factorului incremental de incarcare, iar calculul structural este condus
in continuare pentru aflarea fortelor neechilibrate.
Structura matricei extinse si a vectorilor corespunzatori prin metoda propusa de Riks si
Wempner:

Metoda Crisfield, descrisa anterior, aplicata pentru solutionarea sistemului de ecuatii neliniare,
ce exprima echilibrul static al intregii structuri, va fi exemplificata in continuare sub forma
grafica. Aceasta presupune mai intai o rescriere a ecuatiei
sub urmatoarea forma incremental-iterativa:

unde:

reprezinta matricea de rigiditate tangenta evaluata la nivelul de incarcare m,

constanta in timpul procesului iterativ de echilibrare
P(i-1) vectorul fortelor interne ale structurii
(m+1) (i)

factorul de incarcare incremental, corespunzator nivelului (m+1) de incarcare

d(i) vectorul deplasarilor incrementale estimate in cadrul iteratiei i

Conducerea iteratiilor in metoda Crisfield

Vectorul deplasarilor, vectorul fortelor interne ale structurii, precum si vectorul fortelor
neechilibrate pe structura sunt definite de urmatoarele relatii:

unde cu R s-a notat vector fortelor neechilibrate. Pentru i=1 variabilele de mai sus iau valori
egale cu cele determinate la sfarsitul precedentului pas de incarcare.