Introducere n Imunologie

Prima condiie a unui curs

universitar este de a-i menine
studenii n stare de veghe.
Chevalier Jackson (1865-1958)

ISTORIC
Daca

se face abstractie de primele descoperiri

asupra
vaccinarii
impotriva
variolei,
imunologia nu are decat 100 de ani;
Intre 1880-1910, principalele lucrari au descris
cele mai importante vaccinuri, diferitii
componenti ai imunitatii umorale si tipurile de
hipersensibilitate;
Dupa 1956 a avut loc o explozie de descoperiri
fundamentale: rolul timusului si al bursei lui
Fabricius, toleranta, rolul MHC, hibridoamele,
productia de anticorpi monoclonali, citokinele,
genele
imunoglobulinelor
si
receptorii
limfocitelor T;
Studiile
acuale
exploreaza
caracterele

ISTORIC
-300:

vaccinarea prin cruste de variola(China)

1798: vaccinarea prin vaccin antivariolica (Jener)
1884: fagocitoza (Metchnikoff premiul Nobel in
1908)
1885: vaccinarea antirabica (Pasteur)
1890: hipersensibilitatea intarziata (Koch
premiul Nobel in 1905)
1890: imunitatea antitoxica (Erlich - 1908)
1890: imunitatea umorala (Von Behrling - 1901)
1895: complementul (Bordet - 1919)
1900: grupele sanguine ABO (Landsteiner - 1930)
1902: hipersensibilitatea imediata sau anafilaxia
(Richet 1913 si Portier)
1936: MHC la soarece (Gorer si Snell - 1980)

ISTORIC
1939:

incompatibilitatea feto-materna (Levine)

1956: auto-anticorpii anti-tiroglobulina (Roitt si
Doniach)
1958: teoria selectiei clonale (Burnet 1960 si
Jerne - 1984)
1958: MHC la om, HLA (Dausset - 1980)
1958: toleranta (Medawar - 1960)
1958: structura anticorpilor (Perter si Edelman
-1972)
1960: radioimunologia (Yalow 1977 si
Berson)
1962: rolul timusului (Miller)

ISTORIC
1963:

genele raspunsului imediat

(Benacerraf 1980 si McDewitt)
1974: restrictia allogenica (Doherty si
Zinkernagel - 1996)
1975: hibridoamele si anticorpii
monoclonali (Tonegawa 1987 si
Leder)
1984: genele TCR (Davis)
1995: genele susceptibilitatii la
diabetul autoimun (Todd si colab.)

n sensul clasic, restrns al notiunii, Imunologia studiaz

reactivitatea organismului animal i uman, consecutiv
contactului cu agenii patogeni, mecanismele elaborarii
raspunsului imun, precum i particularitile esuturilor,
celulelor i moleculelor care condiioneaza starea de
imunitate.
In sens clasic, noiunea de imunitate definete starea de
nereceptivitate sau de rezisten a organismului fa de
un
agent patogen infecios, n situaia n care sunt
ndeplinite condiiile pentru apariia unei maladii
infecioase.
n conceia clasic, s-a considerat ca activarea funciei
imunitare are un efect exclusiv benefic, protector pentru
organism.
n concepia modern, funcia imunitar se definete ca
o

 Definitie:

Imunologia = tiina care studiaz

funcia de aprare a organismului
Sistemul
imunitar
esenial
pentru
supravieuirea
organismelor,
datorit
agresiunii permanente a agenilor infecioi
(microorganisme i virusuri).
Disfuncia severa congenital sau dobandit
a funciei imunitare - incompatibil cu viaa.
Termenul de imunitate - provenien social:
n Roma antic im munis, persoanele scutite
de impozite ctre stat, erau considerate
imune. Sensul termenului s-a extins persoanele scutite de a suferi efectele
infeciei cu ageni patogeni.

Interesul pentru studiul imunologie

este determinat de:
Demonstrarea

faptului c organismele superioare

nu pot supravieui
n absena reaciilor de
aprare
imunologic
fa
de
virusuri,
microorgansime, celule i esuturi strine,
macromolecule neobinuite, etc.;
Faptul c acelai sistem imunitar poate, n
anumite condiii, produce leziuni tisulare (uneori
ireversibile), poate genera apariia unor stri
patologice
(maladii
autoimune,
alergii,
respingerea transplantelor);
Posibilitatea stimulrii sau inhibrii rspunsului
imun,
n
sensul
dorit
(imunostimulare,
imunosupresie, prevenirea i tratamentul unor
stri patologice);
Utilizarea reaciilor imunologice ca metode

Imunologia este unul dintre domeniile cele

mai dinamice ale tiinelor biologice.
Funcia imunitara este eseniala pentru
organismul uman i animal i de aceea,
disfunciile imunitare severe sunt
incompatibile cu supravieuirea.
Pe de alta parte, activarea neadecvata a
funciei imunitare are drept consecina
iniierea sau progresia starilor patologice
de hipersensibilitate i a maladiilor
autoimune, ceea ce a amplificat interesul
pentru studiul Imunologiei.

DE CE STUDIEM IMUNOLOGIA?
Boli infecioase
Mecanisme patogenice
Vaccinuri

Boli produse prin dereglarea sistemului imun

ALERGIA: Rspuns imun fa de materiale inofensive, ex: ASTM
AUTOIMUNITATEA: Rspuns anti-self, ex: SCLEROZA MULTIPL
REJETUL GREFEI: Rspuns imun fa de esutul transplantat
IMUNODEFICIENA: Rspuns imun deficitar, ex: SCID, XL-ID

Manevrarea imunitii n scop terapeutic

IMUNOSUPRESIA: Tratment al bolilor autoimune
IMUNOREGLAREA: Intervenii imunoterapeutice (vaccinuri)

Sistemul imunitar are urmtoarele

caracteristici:
recunoate orice este strin n corpul
uman,
distruge tot ce este strin (bacteriile,
viruii), transport (cadavrele
bacteriilor, viruilor)
memoreaz o afeciune avut i
acioneaz alt dat prompt si
eficient).

DIRECIILE DE STUDIU ALE IMUNOLOGIEI

1.Organizarea sistemului imun;
2.Legitile i mecansimele dezvoltrii
rspunsului imun;
3.Mecanismele controlului i reglrii
reaciilor imune;
4.Maladiile sistemului imun i desfunciile
lui;
5.Condiiile i legitile dezvoltrii
reaciilor imunopatologice i
modalitile de corecie a acestora;
6.Posibilitatea utilizrii mecansimelor
sistemului imun n lupta cu maladiile
infecioase i neinfecioase;

Diviziunile imunologiei
1.Imunobiologia este cea mai cuprinzatoare dintre
ramuri. Ea studiaza fenomenele imunitare ca
manifestari ale unei functii biologice esentiale
functia de aparare. Studiaza substratul biologic al
raspunsului imun (celulele imunitare, originea si
mecanismele diferentierii lor, factorii celulari si
humorali care asigura diferentierea lor),
mecanismele celulare si moleculare ale biosintezei
anticorpilor, explica implantarea celulelor tumorale
si geneza cancerului clinic n conditiile actiunii
efectorilor sistemului imunitar.
Studiaza mecanismele imunitare ale respingerii
grefelor de tesuturi si organe, mecanismele
reactivitatii imunitare n filogenie si ontogenie,
precum si bazele celulare si moleculare ale starilor
de hipersensibilitate si ale maladiilor autoimune.

Diviziunile imunologiei
2. Imunochimia este o disciplina de granita ce apartine
Imunologiei si Biochimiei, care studiaza functia
imunitara sub aspect biochimic.
Preocuparea esentiala a constat n studiul chimiei
antigenelor si anticorpilor si al mecanismului lor de
interactiune n reactia antigen-anticorp. Datele
referitoare la structura chimica a antigenelor si
anticorpilor au pus bazele Imunochimiei, dar ulterior,
domeniul si-a largit sfera de activitate si studiaza
urmatoarele aspecte:
- factorii moleculari ai raspunsului imun si n special ai
imunitatii
mediate celular;
-moleculele de histocompatibilitate;
- markerii antigenici specifici diferitelor populatii de
celule limfoide;
- moleculele cu functie de receptor de antigen, pe
suprafata celulelor limfoide;
- factorii de cooperare celulara n cursul elaborarii

Diviziunile imunologiei
3. Imunogenetica studiaza determinismul
genetic al raspunsului imun: mecanismele
genetice care asigura diversitatea anticorpilor si
a antigenelor de histocompatibilitate.
4. Imunohematologia s-a nascut odata cu
stabilirea diferentelor antigenice ale eritrocitelor
umane si cu precizarea grupelor sanguine (K.
Landsteiner, 1901) si s-a dezvoltat dupa ce s-a
stabilit existenta unor diferente fine ntre diferite
tipuri de eritrocite si, n special, dupa
descoperirea factorului Rh si a rolului sau n
patologia sarcinii.

Diviziunile imunologiei
5. Imunologia medicala umana si veterinara s-a
dezvoltat n trei directii:
-directia profilactica, orientata spre descoperirea si
producerea unor noi vaccinuri, capabile sa creeze o
stare de rezistenta. Ea se preocupa, de asemenea, de
schemele de vaccinare, de posibilitatea asocierii
diferitelor vaccinuri si de posibilitatea stimularii
raspunsului imun cu ajutorul adjuvantilor;
- directia terapeutica studiaza posibilitatea obtinerii
serurilor
imune. Ele contin anticorpi si se administreaza
organismelor care prezinta riscul mbolnavirii prin
infectii;
- directia diagnosticului studiaza posibilitatea
identificarii agentilor etiologici ai diverselor maladii

Diviziunile imunologiei
6. Imunopatologia studiaza fenomenele imunitare n
relatie cu diferite maladii. In multe situatii
patologice, raspunsul imun (activarea functiei
imunitare) are efecte defavorabile, prejudiciante
asupra organismului.
Raspunsul imun se instituie drept cauza, dar n
special ca mecanism, pentru producerea unor
manifestari patologice. Afectiunile generate de
activarea sistemului imunitar (imunopatii) se
grupeaza n doua categorii:
- starile de hipersensibilitate(alergiile);
- maladiile autoimune.
Imunopatologia studiaza, de asemenea,
imunodeficientele
(nascute si dobndite), imunitatea de transplant si
imunitatea antitumorala, raspunsul imun n maladiile
infectioase virale si bacteriene, precum si n
maladiile parazitare.

IMUNITATEnereceptivitatea

organismului la orice ageni

strini din punct de vedere
genetic, inclusiv la mi/o i
toxinele lor.
IMUNITATEcapacitatea de
aprare specific a organismului
fa de agresori externi
(virusuri, bacterii, fungi,
protozoare, toxine) ct i fa de
propriile molecule i unele celule
degradate sau modificate.
Sarcina fundamental a imunitii
distincia dintre moleculele i

Componentele chimice proprii organismului, pe care

sistemul
imunitar le tolereaza, sunt incluse n notiunea de self
( self, englez = propriu), iar cele straine, care se abat de la
structura chimica
programata genetic a organismului, poarta denumirea de
substante
nonself sau antigene.
Astfel, functia imunitara este o functie biologica esentiala,
prin intermediul careia organismele diferentiaza prompt si
cu
mare sensibilitate, componentele self de substantele
nonself.
Functia imunitara are un rol determinant pentru pastrarea
homeostaziei mediului intern si a individualitatii chimice a
fiecarui
organism, prin faptul ca sistemul imunitar recunoaste si
tolereaza
moleculele proprii, dar se activeaza la contactul cu
substantele straine care se abat de la programul biochimic

ORGANIZAREA SISTEMULUI
IMUN
1.

2.

3.

I. CELULELE SISTEMULUI IMUN:

Celulele efectoare ale imunitatii
specifice (limfocitele B si limfocitele
T)
Celulele efectoare ale imunitatii
nespecifice (celulele natural
ucigase, celulele mononucleare
fagocitare monocite/macrofage,
celulele granulocitare)
Celulele prezentatoare de antigen

1. Limfocite:
- Celulele T (70 % din limfocitele), migreaza
catre timus unde se inmultesc si ajung la
maturitate; actioneaza ca celule stimulatoare
motivand si celelalte celule imunitare in caz de
nevoie, pot suprima raspunsul imunitar dupa
trecerea pericolului;
- Celule B (10 % din limfocite), se maturizeaza
in maduva osoasa si in alte organe ale SI cu
exceptia timusului, lupta impotriva bacteriilor
prin anticorpii pe care ii produce (pe cale chimica);
- Celule NK (natural Killer)- celule ucigase
actioneaza singure fara a avea nevoie de
stimularea unui antigen, patruleaza incontinuu prin
organism in cautare de antigeni straini,
supravegheaza imunitatea si lupta impotriva
cancerului si a altor boli distrugand celulele
anormale.
2. Fagocitele reprezinta o grupa aparte de celule

ORGANIZAREA SISTEMULUI
IMUN
II. ORGANELE LIMFOIDE:
1.Organele limfoide primare
(maduva osoasa hematogena,
timusul)
2.Organe limfoide secundare
(ganglioni limfatici, splina, tesutul
limfoid asociat mucoaselor,
sistemul imun al pielii)

TIPURILE DE IMUNITATE:
1. Imunitatea celular, care se manifest
impotriva celulelor infectate, ciupercilor,
paraziilor i esuturilor strine, este mediat
de limfocitele T (sau celulele T;T=timus)
2. Imunitatea umoral (humor = fluid), care
se manifest mpotriva infeciilor bacteriene
i n fazele extracelulare ale infeciilor virale,
este mediat de o serie de proteine numite
anticorpi (imunoglobuline). Aceste proteine
sunt produse de limfocitele B (sau celulele
B), care se afl n mduva spinrii la aduli.
Anticorpii (imunoglobulinele, IgG) constituie
20% din totalul proteinelor aflate n snge.

Componentele
Componentele sistemului
sistemului imun
imun

N e s p e c ific
U m o ra l
compleme
nt,
interferon

C e lu la r
macrofage,
neutrofile

S p e c if ic
U m o ra l

anticorpi

C e lu la r
Celule T;
alte celule
efectoare

Efectele
Efectele sistemului
sistemului imun
imun

Pozitive:
Pozitive:

Protecie
Protecie anti
anti non-self
non-self
Eliminarea
Eliminarea selfului
selfului alterat
alterat

Negative:
Negative:

Discomfort
Discomfort (inflamaie)
(inflamaie)
Afectarea
Afectarea selfului
selfului
(autoimunitate)
(autoimunitate)