Raspunderea juridica civila delictuala.

1.1. Notiunea si caracterele raspunderii juridice civile.

Raspunderea juridica civila este o forma a raspunderii juridice, o sanctiune
specifica, aplicata in scop reparator, n cadrul raportului juridic nascut in vir
tutea legii, prin savrsirea unei fapte ilicite si culpabile, cauzatoare de prejud
icii.
Raspunderea juridica civila prezinta urmatoarele caractere:
- este o sanctiune civila, fara caracter de pedeapsa, aplicata n consideratia pa
trimoniului persoanei faptei ilicite;
- ti are izvorul n faptul ilicit cauzator de prejudicii; - este instituita n temeiu
l unui principiu de etica si securitate juridica nscris n art. 998-909 Cod civil;
- se aplica numai persoanelor vinovate, ce au discernamnt;
- ntinderea raspunderii, n principiu, nu este dependenta de forma de vinovatie, c
i de marimea prejudiciului;
- modalitatile de reparare si ntinderea reparatie
pot fi stabilite nu numai d
e instanta, ci si de parti;
- pot fi subiecte ale unei obligatii de raspundere civila att persoanele fizice,
ct si persoanele juridice.
1.2. Natura juridica a raspunderii civile
Raspunderea civila are natura unei sanctiuni specifice dreptului civil,
aplicata pentru savrsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, cu scop repara
ror si nu ca pedepsa,cum era, calificata n decursul evolutiei sale istorice.
Daca raspunderea civila ar avea un caracter de pedeapsa, ar avea si carac
ter strict personal si, drept consecinta, aplicarea si executarea ei nu ar putea
fi posibila dect atta timp ct cel ce a savrsit fapta se afla n viata. Decesul autoru
lui faptei ar atrage ncetarea raspunderii.
Raspunderea civila este o sanctiune civila ce se aplica n consideratia pa
trimoniului persoanei, iar daca aceasta a decedat nainte de a se fi realizat repa
ratia, obligatia de dezdaunare se va transmite mostenitorilor sai. Daca raspunde
rea ar fi considerata o pedeapsa, ea nu s-ar putea transmite succesorilor celui
ce a cauzat prejudiciul prin fapta sa ilicita. n practica, sanctiunea civila se p
oate asocia si cu o pedeapsa, n situatia cnd fapta cauzatoare de prejudicii este o
infractiune. Spre exemplu, furtul constituie o infractiune, dar si un delict ci
vil, astfel nct, pe lnga aplicarea unei pedepse penale, autorului i se aplica si sa
nctiunea civila a obligarii lui la plata despagubirilor. n aceasta ipoteza, daca
infractorul moare n timpul procesului penal, instanta nu va mai pronunta pedeapsa
penala, nsa obligatia repararii prejudiciului civil se va transmite mostenitoril
or sai.
1.3. Formele raspunderii civile
1.3.1. Raspunderea delictuala si raspunderea pentru nendeplinirea obligatiei,
indiferent de izvorul ei
Instituirea principiului raspunderii civile pentru orice fapta care cauzea
za altuia un prejudiciu face ca numarul actelor care constituie temei pentru o a
stfel de raspundere sa fie deosebit de mare. Cu toate acestea, o delimitare poat
e fi aplicata pornind de la cauzele ce determina nasterea obligatiei de reparati
e.
Astfel, n numeroase cazuri, responsabilitatea civila se ntemeiaza pe culpa d
ebitorului care nu si executa obligatia aflata n sarcina sa, indiferent de izvorul
ei.
Aceasta forma a raspunderii civile este numita raspundere civila pentru ne
executarea obligatiei sau raspundere civila contractuala (cnd obligatia si are izv
orul n contract).
Alteori, responsabilitatea civila are ca temei nerespectarea obligatiunii
legale de conduita n societate, sanctionata de art. 998 si urmatoarele din Cod c
ivil, dupa care orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga l
a despagubire pe acela din a carui greseala s-a produs. Aceasta responsabilitate
priveste, n primul rnd, repararea prejudiciului cauzat prin fapta proprie, dar nu
se limiteaza numai la aceasta, ci se ntinde si la prejudiciile cauzate prin negl
ijenta, imprudenta sau prin lipsa de supraveghere a persoanelor, animalelor sau
lucrurilor aliate sub paza.

n termenii utilizati de Cod civil, faptul prejudiciabil savrsit cu intentie

se numeste delict, iar cel produs fara intentie, cvasidelict. Delictul civil, f
iind un fapt voluntar, care lezeaza intentionat dreptul altuia, este calificat d
e cele mai multe ori n dreptul penal sau n dreptul administrativ si ca infractiune
ori contraventie. Asa cum s-a aratat nsa, n literatura juridica responsabilitatea
civila nu se ntemeiaza pe intentie, ca forma a vinovatiei, ci pe culpa civila, a
stfel nct distinctia ntre delict si cvasidelict, mentionata de Cod civil, are o imp
ortanta cu totul secundara. De aceea, o serie de autori au propus utilizarea ter
menului de fapt ilicit n locul celor de delict si cvasidelict209. Aceasta forma d
e raspunderea civila, care se naste independent de existenta vreunui raport cont
ractual ntre victima prejudiciata si subiectul obligat la despagubire, are ca tem
ei vointa legiuitorului de a se repara urmarile unui fapt prejudiciabil si este
numita raspundere delictuala.
1.3.2. Comparatie ntre raspunderea delictuala si raspunderea contractuala
A. Unitatea raspunderii civile
ntre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala exi
sta asemanari si deosebiri. Ambele sunt ntemeiate pe principiul repararii prejudi
ciului produs prin fapta ilicita si culpabila a unui subiect de drept. Ambele pr
esupun existenta unor conditii asemanatoare care declanseaza raspunderea: existe
nta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite prin care se aduce atingere un
ui drept subiectiv; existenta unui raport de cauzalitate ntre fapta ilicita si pr
ejudiciu; vinovatia autorului faptei.
Identitatea de scop si conditii constituie, n opinia unor autori, temeiuri
pentru a considera ca raspunderea juridica civila este o raspundere unitara pen
tru culpa unica si nu o raspundere duala. Alti autori considera ca deosebirile d
intre cele doua forme de raspundere civila determina o dualitate de culpa si ca,
deci, se impune a trata distinct raspunderea delictuala de cea contractuala.
Majoritatea autorilor, ct si practica juridica, considera nsa ca, desi ntre
cele doua forme de raspundere nu exista deosebiri fundamentale, diferentele exis
tente, prin consecintele lor juridice, determina o anumita individualitate a fie
carei forme, existenta n mod distinct a acestora'". Se considera ca raspunderea c
ivila delictuala reprezinta dreptul comun al raspunderii civile, iar raspunderea
pentru neexecutarea unei obligatiilor (contractuala) este o raspundere cu carac
ter special derogator. Ca urmare, atunci cnd fapta ilicita nu are legatura cu exe
cutarea unei obligatii izvorte dintr-un act sau fapt licit, vor fi aplicate regul
ile referitoare la raspunderea delictuala.
Cnd nsa prejudiciul rezulta din neexecutarea unei obligatii civile, izvorte
dintr-un act sau fapt licit, dar sunt ntrunite si conditiile raspunderii delictua
le, se naste asa-numita problema a cumulului celor doua responsabilitati civile.
Admiterea cumulului ridica unele ntrebari: daca cel vatamat poate opta ntre actiu
nea n responsabilitate contractuala si cea n responsabilitate delictuala, mai favo
rabila pentru creditor; daca, dupa utilizarea uneia dintre actiuni, se poate ape
la, n subsidiar, la cealalta actiune pentru a obtine repararea integrala si daca
cele doua responsabilitati ar putea fi combinate spre a valorifica avantajele f
iecareia din ele.
Practica juridica tinde a statua ca n cazul n care ntre parti a existat o obl
igatie, din a carei neexecutare au rezultat prejudicii, nu se poate apela la ras
punderea delictuala, ci la raspunderea contractuala. De la aceasta regula se adm
it unele exceptii, cea mai frecventa fiind situatia n care neexecutarea contractu
lui constituie si o infractiune prevazuta de legea penala. n toate cazurile nsa, d
e ndata ce s-a optat pentru una din cai, partea vatamata nu mai poate urma cealal
ta cale.
B. Deosebiri ntre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila pentru
neexecutarea obligatiilor (contractuala)
O prima deosebire ntre cele doua forme de raspundere civila se refera la nat
ura obligatiei ncalcate. Din acest punct de vedere, n cazul raspunderii delictuale
, obligatia ncalcata este o obligatie legala, cu caracter general, care revine tu
turor (aceea de a nu vatama drepturile altuia); n cazul raspunderii contractuale,
obligatia ncalcata este o obligatie concreta, stabilita printr-un contract preex

istent, ncheiat ntre subiectul responsabil si cel pagubit. Fapta ilicita consta, n
acest caz, n nendeplinirea obligatiilor contractuale. Raspunderea contractuala va
fi angajata numai daca preexista un contract valabil ncheiat2'3. Prejudiciile cau
zate n faza precontractuala ori n cadrul unui contract lovit de o cauza de nulitat
e vor fi reparate prin exercitarea unei actiuni n raspundere delictuala.
Raspunderea contractuala poate fi invocata numai de partile contractante.
Tertii pot invoca numai raspunderea delictuala pentru acoperirea pagubei, chiar
daca prejudiciul s-a produs prin neexecutarea unei obligatii contractuale.
O alta deosebire ntre cele doua forme de responsabilitate se refera la sarc
ina probei n justitie. De cele mai multe ori, n actiunea in responsabilitate delic
tuala, sarcina probei revine victimei. Persoana prejudiciata prin neexecutarea u
nei obligatii contractuale beneficiaza de o prezumtie de culpa n sarcina debitor
ului.
Creditorul are proba preconstituita (contractul) si debitorul va fi conda
mnat daca nu face dovada ndeplinirii obligatiilor sale. n cazul raspunderii delict
uale, partea vatamata trebui sa faca dovada faptului ilicit si a celorlalte cond
itii cerute de lege.
Aprecierea culpei este un element de deosebire ntre raspunderea delictual
a si raspunderea contractuala. n materia responsabilitatii delictuale, aprecierea
culpei se face potrivit regulii ca o culpa, orict de usoara, angajeaza responsab
ilitatea. n materia contractuala, responsabilitatea este angajata numai atunci cnd
se dovedeste culpa ceruta de lege pentru natura fiecarui contract. Aceasta solu
tie este criticata de doctrina pentru faptul ca obligatia de reparare ceruta par
tenerilor contractanti este mai redusa dect aceea pretinsa de lege din partea ter
tilor.
Modul de aplicare a regulii solidaritatii coautorilor este diferita n mater
ia delictuala si cea contractuala. Potrivit art. 1041 Cod civil, n materie contra
ctuala solidaritatea nu se prezuma, ci trebuie stipulata expres. n cazul raspunde
rii delictuale, potrivit art. 1003 din Codul civil, coautorii unui prejudiciu su
nt solidari raspunzatori de reparatia prejudiciului.
Formalitara punerii n ntrziere determina deosebiri ntre cele doua forme de ra
spunderea civila. Punerea n ntrziere este o formalitate necesara n materia contractu
ala (art. 1081 Cod civil), afara de cazul cnd executarea nu mai este posibila. n m
ateria raspunderii delictuale, o asemenea notificare adresata debitorului nu est
e necesara, ntruct cel ce a savrsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu este c
onsiderat de drept n ntrziere. Mentionam ca si n aceasta privinta, n materie comercia
la deosebirea este estompata, deoarece, conform art. 43 din Codul comercial, obl
igatiile lichide si platibile n bani produc dobnda de drept din ziua exigibilitati
i lor, fara a mai fi necesara punerea n ntrziere prealabila.
Capacitatea cenita subiectelor responsabile n materia delictuala este difer
ita. Daca n materia contractuala capacitatea ceruta este capacitatea deplina de e
xercitiu (necesara la ncheierea contractului), care se dobndeste de regula la majo
rat, n materia raspunderii delictuale legea nu stabileste o anumita vrsta. Are cap
acitate delictuala oricine a actionat cu discernamnt, indiferent de vrsta.
Totusi, prin art. 25 alin. 3. Decretul nr. 31 1954 instituie o prezumtie
de discernamnt pentru persoanele care au mplinit vrsta de 14 ani. Sub aceasta vrsta,
raspunderea este angajata daca se face dovada existentei discernamntului n moment
ul savrsirii faptei ilicite. Capacitatea delictuala nu coincide, deci, cu capacit
atea de exercitiu ceruta n materie contractuala.
Efectele conventiilor de neraspundere actioneaza diferit n cazul celor doua
forme de raspunderea civila. n cazul raspunderii delictuale, conventiile de neras
pundere ncheiate anterior savrsirii faptei ilicite sunt n principiu nule. n cazul ra
spunderii contractuale, conventiile de neraspundere ncheiate anterior savrsirii fa
ptei ilicite sunt admisibile219.
Competenta instantelor de judecata difera n cazul celor doua forme de raspu
ndere civila. Astfel, n materia responsabilitatii contractuale civile, competenta
instantei se determina prin domiciliu! prtului (art. 10 din Codul de procedura ci
vila).
Toate aceste deosebiri ntre responsabilitatea contractuala si responsabili
tatea delictuala determina interesul de a se invoca, n anumite cazuri, fie una, f

ie cealalta din formele responsabilitatii civile, n sensul de a o considera exclu

siv contractuala sau delictuala. Cnd responsabilitatea unui prejudiciu, a canii r
eparare se cere n justitie, a fost prevazuta n mod expres si reglementata n clauzel
e unei conventii, acea responsabilitate este contractuala, chiar daca, n lipsa co
ntractului, s-ar fi angajat numai responsabilitatea delictuala a persoanei vinov
ate de prejudiciu.
1.4. Particularitati ale raspunderii civile a persoanei juiridice
Persoana juridica constituita n conditile legii are calitatea de a sta n ju
stitie si de a raspunde juridic pentru actele sale. Actele si faptele persoanei
juridice sunt produse de persoanele fizice care o alcatuiesc si care, dupa caz,
pot fi asociati, angajati sau organe ale acesteia. n cadrul activitatii lor, pers
oanele mentionate pot savrsi uneori fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Acest
e fapte pot avea natura unor delicte sau a nendeplinirii unei obligatii asumate p
rin vointa proprie sau care rezulta din dispozitii legale.
Persoana juridica are, de asemenea, n proprietate sau folosint
a, lucruri si animale care pot cauza prejudicii tertilor.
Uneori, persoana juridica poate fi legata prin raporturi juridice de alte
persoane juridice, pe care, n cadrul unui grup, le subordoneaza sau li se subord
oneaza, legaturi care pot interfera cu materia raspunderii civile, fie ea delict
uala sau pentru neexecutarea obligatiilor, izvornd din acte sau fapte juridice li
cite. Toate aceste situatii determina unele consecinte cu privire la raspunderea
civila a persoanei juridice, cum ar fi:
- persoana juridica raspunde direct, n conditiile legii, pentru faptele i
licite ale membrilor, salariatilor sau organelor sale;
- persoana juridica raspunde pentru daunele produse de animalele
sau lucrurile aflate n proprietatea sau folosinta sa;
- persoana juridica nu raspunde pentru faptele ilicite ale altei persoan
e juridice subordonate sau careia i se subordoneaza, n afara exceptiilor prevazut
e de lege.
Raspunderea persoanei juridice este o raspundere independenta. Aceasta so
lutie rezulta din interpretarea art. 37 Decretul nr. .11/1954, potrivit caruia s
tatul nu raspunde de obligatiile organizatiilor de stat - persoane juridice - si
nici acestea pentru obligatiile statului. Acest principiu al raspunderii indepe
ndente a fost aplicat n jurisprudenta si opereaza indiscutabil si n materia agenti
lor economici si a persoanelor juridice cu scop nelucrativ;
- raspunderea persoanei juridice se angajeaza potrivit regulilor dreptul
ui comun si a precizarilor facute prin legi speciale;
- persoana juridica care a platit victimei despagubiri se poate ntoarce c
u actiune n regres mpotriva persoanelor fizice pentru care societatea raspunde, pe
rsoane care n mod culpabil au cauzat prejudiciul. Solutia se justifica prin faptu
l ca persoana juridica nu se confunda cu persoanele fizice care au cauzat prejud
iciul si care, n ultima instanta, trebuie sa suporte, n conditiile legii, paguba
produsa
. Actiunea n regres se exercita n baza prevederilor art. 99
8-999 Cod civil, avnd acelasi temei ca si actiunea victimei mpotriva persoanei jur
idice.
1.5. Functiile raspunderii civile delictuale
Institutia raspunderii civile delictuale ndeplineste doua importan
te functii:
A. Functia educativa preventiva, generala, de ordin social, care se manife
sta prin influenta pe care institutia raspunderii o exercita asupra constiintei
oamenilor. Membrii societatii realizeaza faptul ca oricine produce prejudicii al
tei persoane va trebui sa suporte consecintele patrimoniale ale faptelor sale, c
oncretizate n obligatia de reparatie.
B. functia reparatorie, speciala, se manifesta n obligatia de dezdaunare c
are se stabileste n sarcina autorului faptei ilicite sau a celui ce raspunde pent
ru acesta. Prin aceasta functie, raspunderea civila delictuala poate fi privita
si ca un mijloc de aparare a drepturilor subiective ncalcate prin fapta ilicita,
cu deosebire a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale si de cre
anta.
Asa cum s-a aratat, functia reparatorie arc un caracter relativ, ntruct ori

ct de exacta si completa ar fi reparatia, valorile afectate sau distruse, n multe

situatii, nu mai pot fi recuperate deplin n materialitatea lor (afectarea unei fu
nctii sau organ vital, distragerea unui bun cu valoare istorica ori care constit
uie un obiect de creatie intelectuala etc.). Pe de alta parte, relativitatea rep
aratiei este accentuata si de situatia patrimoniala a faptuitorului ori a celui
ce raspunde pentru el.
1.6. Delimitarea raspunderii civile delictuale de alte forme de raspundere j
uridica
1.6.1. Delimitarea raspunderii civile delictuale de raspunderea penala
Att raspunderea civila delictuala, ct si raspunderea penala, sunt forme ale raspun
derii juridice care se aplica atunci cnd a fost savrsita o fapta ilicita ce aduce
atingere unor valori sociale ocrotite de lege.
Raspunderea civila delictuala poate fi angajata, la plngerea prealabila a p
artii vatamate, ori de cte ori se cauzeaza un prejudiciu unei persoane. Daca fapt
a comisa ntruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, raspunderea pena
la a celui ce a savrsit fapta infractionala va fi angajata la plngerea prealabila
a persoanei vatamate sau din oficiu, chiar daca nu s-a cauzat si un prejudiciu.
Raspunderea civila delictuala nu exclude raspunderea penala, cele doua rasp
underi pot actiona concomitent, se pot cumula, ele avnd finalitati diferite: repa
ratia prejudiciului patrimonial suferit, n cazul raspunderii civile, respectiv pe
depsirea celui de a savrsit fapta, n cazul raspunderii penale. ntre aceste forme de
raspundere juridica exista nsa numeroase deosebiri.
n stabilirea ntinderii raspunderii, vinovatia faptuitorului, atitudinea
sa fata de fapta si urmarile acesteia, are o relevanta deosebita n cazul raspunde
rii penale, pedeapsa fiind stabilita n raport direct cu vinovatia autorului. n caz
ul raspunderii civile, vinovatia autorului are o relevanta minima. Indiferent da
ca fapta s-a comis cu intentie sau din culpa, prejudiciul trebuie acoperit integ
ral.
Deosebiri ntre cele doua forme de raspundere apar si n ceea ce priveste capa
citatea ceruta persoanelor chemate sa raspunda pentru faptele lor ilicite.
Astfel, desi n ambele cazuri raspunderea este angajata numai n cazul n care a
utorul a actionat cu discernamnt, criteriile de apreciere a discernamntului sunt d
iferite. n cazul raspunderii penale, aceasta este angajata numai daca faptuitorul
are o vrsta mai mare de 16 ani, vrsta de la care discernamntul este prczumat (art.
99 Cod penal).
Minorii ntre 14 si 16 ani raspund penal numai daca se face dovada ca au acti
onat cu discernamnt. Minorii sub 14 ani nu raspund penal, acestia fiind prezumati
ca nu au discernamnt, respectiv capacitate de raspundere penala.
n ce priveste raspunderea civila, aceasta este angajata n sarcina persoanelo
r care au mplinit vrsta de 14 ani, prezumati de lege cu au lucrat cu discernamnt. M
inorii care nu au mplinit aceasta vrsta vor raspunde numai daca se dovedeste ca au
lucrat cu discernamnt (art. 25 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954).
Deosebiri ntre raspunderea penala si cea civila apar si cu privire la rolul
pagubei n angajarea raspunderii. Cauzarea de prejudicii nu constituie o conditie
a raspunderii penale, aceasta fiind angajata chir si atunci cnd nu a produs prej
udicii, precum si n cazul tentativei. Raspunderea civila delictuala nu poate fi a
ngajata n absenta prejudiciului, acesta fiind un element esential, fara de care r
aspunderea civila delictuala nu exista.
Un alt element de distinctie ntre cele doua forme de raspundere juridica es
te acela ca n timp ce raspunderea penala este stabilita ntotdeauna prin hotarre jud
ecatoreasca (art. 2 Cod procedura penala), raspunderea civila delictuala se stab
ileste si prin buna nvoiala, prin ntelegerea partilor, fara interventia instantei
de judecata. Numai n situatia cnd partile nu convin asupra ntinderii si modalitatil
or de reparatie se apeleaza la instanta de judecata. Desigur, partile pot apela
de la bun nceput la instanta de judecata.
Fiecare din cele doua forme de raspundere au o autonomie proprie, care se
mentine chiar si atunci cnd fapta ilicita are att caracter de infractiune, ct si c
aracter de delict civil.
Totusi, mprejurarea ca fapta ilicita ntruneste att caracterul de delict civi
l, ct si caracterul de infractiune, determina o serie de consecinte mai ales de n

atura procedurala, precum:

- legea instituie posibilitatea judecarii celor doua actiuni de catre inst
anta penala (art. 14 Cod procedura penala), care va aplica nsa regulile de fond s
pecifice fiecarei actiuni.
Daca partea vatamata s-a constituit parte civila n procesul penal, ca nu m
ai poate porni o actiune asemanatoare la instanta civila (potrivit adagiului: el
ecta una via, non datur recursus ad alteram), dect numai daca instanta penala, pr
in hotarre ramasa irevocabila, a lasat nesolutionata actiunea civila, ori daca pa
rtea vatamata pretinde noi despagubiri ca urmare a agravarii prejudiciului dupa
pronuntarea hotarrii penale (art. 20 Cod procedura penala);
- cnd actiunea penala si actiunea civila se judeca de instante diferite ex
ista urmatoarele particularitati:
a) actiunea penala poate fi pornita din oficiu sau la plngerea prealabila
a prtii vatamate. Actiunea civila porneste, de regula. la plngerea prealabila a pa
rtii vatamate si poate fi exercitata din oficiu numai n conditiile art. 17 Cod pr
ocedura penala (persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau ar
c capacitatea restrnsa, ori este o organizatie din cele prevazute la art. 145 Cod
penal);
b) judecarea n fata instantei civile se suspenda pna la rezolvarea defin
itiva a actiunii penale (art. 19 alin. 2 Cod procedura penala);
c) hotarrea ramasa irevocabila a instantei penale are autori
tate de lucru judecat n fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a a
utorului ei si a vinovatiei acestuia (art. 22 alin. 1
Cod procedura penal
a).
Cu
toate
acestea,
dispozitiile procurorului privind scoaterea de
sub urmarire prin ncetarea urmaririi penale nu are autoritate de lucru judecat p
entru instanta civila. Tot astfel, hotarrea instantei penale privind achitarea sa
u ncetarea procesului penal nu au, n principiu, autoritate de lucru judecat pentru
instanta civila, cu exceptia ipotezei cnd aceste solutii au fost date pentru ca
fapta imputata nu exista ori nu a fost savrsita de inculpat.
- prescriptia extinctiva este autonoma, independenta, n cazul celor doua
actiuni, deosebindu-se prin termen, modul de curgere, cauze de ntrerupere si susp
endare, cu consecinte n ce priveste dreptul la actiune al prtii vatamate.
Astfel, n timp ce termenele de prescriptie a actiunii n raspundere penala sunt de
15, 10, 8, 5, 3 ani si stabilita n functie de de pedeapsa prevazuta de lege pentr
u fiecare infractiune, actiunea civila se prescrie n termenul general de 3 ani pr
evazut de Decretul nr. 167/1958.
Termenele de prescriptie privind actiunea penala ncep sa curga de la data
savrsirii infractiunii, n timp ce termenul de prescriptie a actiunii civile ncepe
sa curga de la data cnd pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca att paguba, ct
si pe cel ce raspunde de ea (art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958). Aceasta
solutie asigura eficienta actiunii civile, chiar daca termenul de prescriptie e
ste mai scurt dect termenul de prescriptie privind actiunea penala.
1.6.2. Delimitarea raspunderii civile delictuale de raspunderea materiala din
dreptul muncii
n dreptul muncii, raspunderea materiala are, n sens restrns, ntelesul raspunde
rii persoanei ncadrate n munca care a ncalcat cu vinovatie obligatiile nascute din
contractul individual de munca, producnd o paguba unitatii al carei angajat este.
n sens larg, aceasta raspundere este extinsa si la obligatiile angajatului de a
restitui sume de bani sau contravaloarea unor bunuri ori servicii de care a bene
ficiat iara drept ,chiar daca nu exista nici o vina. ntre raspunderea civila deli
ctuala si raspunderea materiala din dreptul muncii exista asemanarea ca ambele s
unt angajate n cazul n care s-a produs un prejudiciu patrimonial, prin fapta ilici
ta, savrsita cu vinovatie. Totodata, ambele raspunderi urmaresc sa asigure repar
area prejudiciului produs.
Atunci cnd fapta angajatului constituie o infractiune, raspunderea materi
ala este nlocuita cu raspunderea civila delictuala.
Principalele deosebiri ntre raspunderea civila delictuala raspunderea mater
iala din dreptul muncii privesc preexistenta unor raporturi juridice, calitat
ea autorului, ntinderea despagubirii, divizibilitatea si prescriptia, precu
m si modalitatile n care se realizeaza repararea.

Astfel, pentru angajarea raspunderii materiale din dreptul muncii este nec
esar ca ntre autorul prejudiciului si unitate sa existe raporturi juridice preexi
stente create din contractul de munca. Asemenea raporturi preexistente nu sunt n
ecesare intre autori si victima pentru angajarea raspunderii civile delictuale.
Raspunderea materiala din dreptul muncii este, sub aspectul ntinderii, limi
tata numai la reparatia prejudiciului efectiv (damnum emergens), nu si la benefi
ciul nerealizat (lucrum cesans). precum la raspunderea civila delictuala, n cazul
careia reparatia trebuie sa fie integrala.
Angajatul repara integral prejudiciul numai atunci cnd fapta sa are caracte
rul unei infractiuni.
n cazul raspunderii materiale, obligatia de reparatie este divizibila, fie
care autor tinut sa repare prejudiciul, proportional cu contributia sa la cauzar
ea prejudiciului. n cazul raspunderii civile delictuale, daca prejudiciul a fost
cauzat de doua ori mai multe persoane, raspunderea este solidara. Oricare dintre
autori poate fi urmarit de victima pentru ntreg prejudiciul.
1.7. Felurile raspunderii civile delictuale
1.7.1. Precizari prealabile
Principiul fundamental nscris n art. 998-999 Cod civil este acela ca fiecare
raspunde pentru propriile fapte, astfel nct raspunderea civila delictuala este, n p
rincipiu, o raspundere pentru fapta proprie. Totusi, necesitatea ocrotirii inter
eselor unor persoane care au suferit prejudicii, fara vina lor, a impus o extind
ere a raspunderii civile delictuale dincolo de limitele faptei proprii, astfel c
a Cod civil consacra, pe lnga raspunderea pentru fapta proprie, si alte feluri de
raspundere: raspunderea pentru fapta altei personae, raspunderea pentru prejudi
cii cauzate de animale, edificii si lucruri.
Totodata, trebuie adaugat ca regimul juridic al diferitelor varietati de
raspundere civila delictuala este reglementat att de Cod civil, ct si de alte norm
e speciale.
1.7.2. Raspunderea civila delictuala reglementata de Codul civil
Codul civil romn reglementeaza urmatoarele varietati de raspundere civila deli
ctuala:
A. Raspunderea pentru fapta proprie, reglementata 998-999 Cod civil;
B. raspunderea pentru fapta altei persoane, n cadrul sunt incluse urmatoa
rele raspunderi:
- raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savrsi copiii lor minori,
reglementata de art. 1000 alin. 2 Cod civil
- raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate
de elevii s, ucenicii aflati sub supraveghere-, lor, reglementata de art. 1000
alin. 4 Cod civil;
- raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor n f
unctiile ncredintate, reglementata de art. 1000 alin. 3 Cod civil;
C. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate n paz
a juridica a unei persoane, reglementata de art. 1001 Cod civil;
D. Raspunderea proprietarului pentru prejudiciile cauzate ca urmare a ru
inei edificiului, reglementata de art. 1002 Cod civil;
E. Raspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucruril
e n general aflate n paza sa juridica, reglementata de art. 1000 alin. 1 Cod civil
.
1.7.3. Varietati de raspunderea civila delictuala instituite prin norme sp
eciale
A.
Raspunderea instituita pentru prejudicii cauzate de aeron
ave, reglementata de dispozitiile Codului Aerian Romn.
B. Raspunderea instituita pentru prejudicii cauzate de pagube nucleare,
reglementat de Conventia de la Viena privind raspunderea civila pent
ru daune nucleare, adoptata la 21 mai 1963 si ratificata de Romnia prin Legea nr
. 106/1992.
2. Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie
2.1. Conditiile generale ale raspunderii pentru fapta proprie. Enume
rare
Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie este instituita prin ar

t. 998 Cod civil, potrivit caruia: "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un
prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara", disp
ozitie completata cu prevederile art. 999 Cod civil, potrivit caruia: "omul este
resposabil nu numai de prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar si de ac
ela ce a cauzal prin neglijenta sau imprudenta sa ".
Din cuprinsul acestor dispozitii rezulta ca penlru angajarea raspunderii c
ivile delictuale se cer ntrunite urmatoarele conditii fundamentale:
a) existenta unui prejudiciu;
b) existenta unei fapte ilicite;
c) existenta unui raport de cauzalitate ntre fapta ilicita si prejudiciu;
d) existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constnd n intentia, neglij
enta sau imprudenta cu care actionat.
Cel ce invoca angajarea raspunderii civile delictuale a unei persoane est
e tinut a dovedi existenta cumulativa a tuturor conditiilor aratate, folosind to
ate mijloacele de proba admise de lege. Absenta uneia din aceste conditii face c
a raspunderea civila delictuala sa nu poata fi angajata.
2.2. Prejudiciul
2.2.1. Notiune
Prejudiciul este acel element esential al raspunderii civile delictuale care con
sta n rezultatul daunator, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoana p
rin ncalcarea drepturilor subiective sau a intereselor sale legitime''.
Raspunderea civila delictuala poate fi angajata numai daca exista un prejud
iciu, o paguba, o dauna.
Prejudiciul este nu numai fundamentul, ci si masura reparatiunii, indiferen
t de gradul culpei celui ce a savrsit fapta.
Este nendoielnic ca autorul prejudiciului va fi obligat la plata despagubir
ilor ori de cte ori prejudiciul constituie rezultatul ncalcarii unui drept subiect
iv, cum ar fi, de exemplu, ncalcarea unui drept real, a unui drept de creanta, a
dreptului la ntretinere prevazut de Codul familiei etc.
Doctrina si jurisprudenta au sustinut nsa ca prejudiciul poate fi si iezuitu
l ncalcarii unor simple interese, care nu lac parte din continutul unui drept sub
iectiv, daca sunt ntrunite anumite conditii Astfel s-a admis obligarea autorului
prejudiciului la plata de
despagubiri chiar si n unele situatii n care pierderea suferita era consecinta ncal
carii unui simplu interes, care nu constituia un drept subiectiv, solutie apreci
ata favorabil si de literatura de specialitate" .
Asa spre exemplu, instantele au admis plata de despagubiri pentru pierderea n
tretinerii pe care o presta n fapt sotul accidentai n folosul copilului din alta c
asatorie, copil care nu avea dreptul subiectiv de a primi ntretinerea"9; acordare
a de despagubiri concubinei si copilului ei pentru pierderea ntretinerii prestate
de concubin, ca unnare a decesului acestuia cauzat de un accident etc.
Tot astfel, s-a recunoscut dreptul unui copil minor aflat n ntretinerea unei
rude (tara a fi fost nfiat de aceasta si fara a fi existat o obligatie de ntretin
ere), de a obtine despagubiri ntruct ruda care l ntretine a fost victima unui accide
nt.
Trebuie subliniat ca, n toate aceste cazuri, instantele au avut n vedere ca
, n raporturile ntre cel ntretinut si cel ce presta ntretinerea a existat o asemenea
stabilitate si permanenta, nct s-a putut deduce ca cel ce presta ntretinerea n fapt
si asumase un adevarat angajament juridic n acest sens. iar ntretinerea ar fi cont
inuat daca nu se producea faptul ilicit. Cu alte cuvinte, interesul beneficiarul
ui prestatiei era foarte apropiat n continutul sau de un adevarat drept subiectiv
, ntemeiat pe angajamentul celui ce presta ntretinerea.
Ca atare, este indiferent daca ntretinerea se acordase voluntar sau n baza u
nei obligatii legale, important fiind ca partea civila, prin moartea victimei, a
suferit n prejudiciu care se impune a fi reparat.
n asemenea cazuri, instantele au precizat ca trebuie sa existe o anume perma
nenta n acordarea ntretinerii, care sa prezume ca persoana si asumase un angajament
juridic n acest sens. Interesul vatamat nu trebuie sa fie ilicit sau contrar nor
melor de convietuire sociala. Vatamarea unor simple interese ale persoanei nu po
ate constitui un prejudiciu care da drept la despagubiri.

Fiind vorba de o stare de fapt, lezarea unui interes va fi dovedita prin o

rice mijloc de proba, iar acordarea despagubirilor lasata la aprecierea instante
i de judecata.
2.2.2. Felurile prejudiciului
A. Clasificarea prejudiciului dupa continutul sau
Dupa criteriul continutului sau, distingem ntre prejudiciul patrimonial, m
oral, mixt.
Prejudiciul patrimonial este cel care poate fi evaluat n bani. de exemplu, distru
gerea unui bun.
Prejudiciul nepatrimonial este cel ce nu poate fi evaluat in bani, de exemplu, a
tingere adusa onoarei si demnitatii unei persoane, suferinta fizica provocata pr
in accidentare etc.
Prejudiciul mixt este cel prin care se aduce atingere att unor drepturi patrimoni
ale, ct si unor drepturi personal-nepatrimoniale. Este un astfel de prejudiciu, s
pre exemplu, cel creat prin savrsirea unei calomnii care atrage si concedierea ce
lui calomniat.
Prejudiciul patrimonial este rezultatul ncalcarii unui drept patrimonial si
de regula este reparat n natura sau prin echivalent banesc.
Prejudiciul nepatrimonial este rezultatul ncalcarii unui drept nepatrimonial
si este reparat prin mijloace morale sau prin echivalent banesc.
Problema repararii banesti a prejudiciilor morale constituie una dintre pro
blemele controversate chiar n sistemele de drept ale statelor care au admis n mod
constant plata de despagubiri banesti pentru asemenea prejudicii234.
Astfel, n literatura juridica au fost ridicate obiectiuni mpotriva acestui sis
tem de reparare a prejudiciilor morale, invocndu-se imposibilitatea repararii ban
esti a acestor daune, caracterul arbitrar al reparatiei, deoarece nu se poate st
abili nici un fel de echivalenta ntre durerea morala si o anumita suma de bani et
c.
Referitor la despagubirile banesti acordate prejudiciilor rezultate din at
ingerile aduse sentimentelor de afectiune s-a afirmat ca ele au un "caracter imo
ral".
Cu toate aceste controverse, n sistemele de drept ale acestor state care ad
mit reparatia baneasca a prejudiciului moral se apreciaza ca principiul reparati
ei prejudiciului moral "este dobndit n doctrina de drept privat si n fata instantel
or penale sau civile, chiar daca este vorba de o raspundere civila contractuala"
.
Ulterior, printr-o decizie a Tribunalului Suprem din 1952, s-a decis ca n
u se pot acorda despagubiri materiale pentru prejudicii de ordin moral, ele urmnd
a ii reparate prin mijloace adecvate astfel nct cel ce a fost vatamat n cinstea, d
emnitatea sau afectiunea sa sa capete o deplina satisfactie morala, care x contr
ibuie totodata la educarea cetatenilor n spiritul normelor i.. convietuire social
ista.
Astfel, cel care a suferit o atingere a unor drepturi persona nepatrimonia
le putea cere instantei judecatoresti ncetarea faptei care aducea atingere acesto
r drepturi si obligarea autorului sa ndeplineasca orice masuri socotite necesare
de catre instanta spre a se ajunge la restabilirea dreptului atins.
Daca autorul faptei ilicite nu ndeplinea n termenul stabilit de instanta act
iunile destinate pentru a nlatura atingerile aduse dreptului ncalcat, el putea fi
obligat sa plateasca "n folosul statului o amenda, pe fiecare zi ntrziere, socotita
de la expirarea termenului stabilit. Nu ne gaseam, deci, n fata unei despagubiri
patrimoniale acordate victimei, ci n fata unei amenzi, cu caracter de pedeapsa c
ivila, care se platea catre stat.
Aceste prevederi viznd repararea prejudiciilor nepatrimoniale nu au avut o a
plicabilitate practica notabila.
Dupa anul 1970 s-au remarcat tendinte favorabile repararii banesti a prejud
iciilor nepatrimoniale. S-a aratat astfel ca nu ntotdeauna se poate face o distin
ctie neta ntre prejudiciul patrimonial si cel nepatrimonial. Asa, de exemplu, va
tamarea grava a integritatii corporale a unei persoane poate sa se c
oncretizeze nu numai ntr-un prejudiciu patrimonial determinat si imediat eval
uabil, constnd, de exemplu. n cheltuielile medicale, pierderea retributi

ei sau diminuarea acesteia, dar si ntr-un alt prejudiciu, care este consecinta ca
racterului ireversibil al vatamarii - de exemplu, mutilarea, desfigurarea, paral
izia, care lipsesc persoana n cauza de posibilitatea deplina de a participa la vi
ata sociala si de a se bucura efectiv si direct de binefacerile
acestei participari..
Despagubirea care s-ar acorda n acest caz, pentru acest prejudiciu, nu ar
fi, deci, un pret al durerii (pretuim doloris), ci ar avea scopul de "a alina, p
rin mijloacele reparatiunii banesti, conditiile de viata alterate ale victimei".
.
S-au acordat, astfel, despagubiri banesti pentru a compensa imposibilitate
a victimei de a participa la viata sociala, de a viziona spectacole, de a face e
xcursii, vizite, considerndu-se ca n acest mod cel n cauza va putea sa-si creeze o
ambianta apta sa suplineasca bucuriile firesti ale existentei, care i erau refuza
te datorita infirmitatilor cauzate de fapta ilicita.
Dupa 1990. instantele judecatoresti au acordat frecvent reparatii banesti
pentru daune morale". Conotatiile doctrinei subliniaza necesitatea ca aceste rep
aratii sa realizeze efecte strict compensatorii, tara a le transforma n venituri
nejustificate pentru victime si poveri pentru autor.
B. Clasificarea prejudiciului dupa criteriul valorii afectate
Dupa criteriul valorii afectate, distingem ntre prejudicii cauzate direct pe
rsoanei umane si prejudicii cauzate direct bunurilor sale.
n opinia unor autori, distinctia dintre vatamarile aduse direct persoanei umane,
pe de o parte, si cele aduse bunurilor sale materiale, patrimoniul propriu-zis,
pe de alta parte, constituie prima diviziune a prejudiciilor civile ce trebuie l
uata n considerare, si aceasta ntruct criteriul care sta la baza clasificarii tine
seama de valoarea pe care o societate sau alta o atribuie persoan
ei
umane.
C. Clasificarea prejudiciului dupa criteriul numarului subiectelor afe
ctate
Dupa criteriul numarului subiectelor de drept afectate, prejudiciile se cla
sifica n: prejudicii individuale si prejudicii colective.
Prin prejudiciu individual se ntelege att prejudiciul care afecteaza o singur
a persoana, ct si prejudiciul care, desi afecteaza mai multe persoane, poate fi i
ndividualizat n ce priveste ntinderea sau forma sa cu privire la fiecare subiect.
Prejudiciul colectiv cuprinde pagubele si vatamarile care aduc atingere interese
lor ori drepturilor unor categorii de persoane, cum ar fi, spre exemplu, un prej
udiciu adus persoanelor ce exercita o anumita profesiune245.
D. Clasificarea prejudiciului dupa criteriul apartenentei bunului afectat
Dupa criteriul apartenentei bunului afectat, prejudiciul poate fi clasificat n: p
rejudiciu cauzat domeniului public si prejudiciu cauzat domeniului privat.
E. Clasificarea prejudiciului dupa criteriul normei de conduita nca
lcata
Dupa criteriul normei de conduita ncalcata, prejudiciile pot fi: prejudicii
extracontractuale si prejudicii contractuale.
Prejudiciul este extracontractual atunci cnd a fost cauzat prin ncalcarea un
ei norme generale de conduita, si este contractual atunci cnd a fost cauzat prin n
calcarea unor obligatii, preexistente, stabilite ntr-o conventie ntre autorul sau
si persoana pagubita.
2.2.3. Principiile repararii prejudiciului A. Enumerarea principiilor
Potrivit opiniilor exprimate n doctrina si practica juridica, repararea pre
judiciilor civile este supusa urmatoarele principii generale:
- principiul repararii integrale;
- principiul repararii n natura;
- principiul repararii prompte.
B. Principiul repararii integrale a prejudiciului Principiul repararii in
tegrale a prejudiciului exprima regula de drept potrivit careia reparatia trebui
e sa nlature toate consecintele daunatoare, patrimoniale sau nepatrimoniale ale u
nui fapt ilicit si culpabil, in scopul restabilirii, pe ct posibil a situatiei an
terioare producerii acestuia.
Acest principiu rezulta expres din textul art. 998 Cod civil care, institu

ind obligatia generala de reparare a prejudiciului, foloseste o exprimare pe ct d

e laconica, pe att de precisa ("orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudi
ciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-1 repara"), exprimare
care. prin formula "a-1 repara" (tara nici o adaugare sau restrngere), evoca, far
a ndoiala, ideea repararii prejudiciului in totalitatea sa.
Repararea integrala presupune repararea prejudiciului efectiv si a beneficiulu
i nerealizat, a prejudiciului previzibil si a celui neprevizibil la momentul savr
sirii faptei ilicite.
C. Principiul repararii n natura a prejudiciului Principiul repararii n nat
ura a prejudiciului exprima regula de drept potrivit careia reparatia trebuie re
alizata n natura, adica prin mijloacele cele mai adecvate naturii, formei si grav
itatii acestuia, ntruct numai astfel se poate restabili situatia anterioara.
Un asemenea rezultat nu-1 poate realiza repararea prin echivalent - compens
area n bani a prejudiciului -. ci numai repararea n natura, adica repararea prin m
ijloace naturale, adecvate, firesti, .cum sunt, de exemplu, restituirea lucrului
, nlocuirea sau reparatiile tehnice efectuate n vederea nlaturarii prejudiciului ca
uzat etc.
Reparatia n natura poate fi realizata prin activitati sau operatiuni materia
le (restituirea lucrului revendicat, remedierea stricaciunilor lucrului, distrug
erea lucrarilor efectuate fara drept etc). ori prin operatii juridice (acte de r
enuntare, marturisirea, confirmarea unui act etc.).
Exigentele principiului repararii impun ea, n situatiile n care repararea n na
tura nu poate duce la nlaturarea completa a prejudiciului, acesta sa fie completa
t, pna la acoperirea ntregului prejudiciu, cu repararea prin echivalent.
D. Principiul repararii prompte a prejudiciului
Principiul repararii prompte a prejudiciului exprima regula de drept potri
vit careia reparatia trebuie realizata nentrziat, de ndata ce prejudiciul s-a produ
s.
Acest principiu are, pron consecintele sale, o importanta deosebit de mare
n realizarea raspunderii civile, asa nct este considerat, alaturi de repararea int
egrala si de repararea n natura, un principiu de baza al repararii prejudiciului.
Repararea prompta a prejudiciului apare ca o modalitate eficienta de reali
zare a unei reparari cu adevarat integrale, deoarece pe aceasta cale se mpiedica
cresterea prejudiciului initial, pe de o parte, iar, pe de alta parte, se invita
persoana responsabila sa repare voluntar prejudiciul, fara a astepta exercitare
a unei actiuni n reparatie.
2.2.4. Conditiile repararii prejudiciului
Pentru a obtine repararea prejudiciului se cer ndeplinite urmatoarele conditii: p
rejudiciul sajic cert si prejudiciul sa nu Ji fost reparat nca.
Conditia ca prejudiciul sa fie cert presupune ca acesta este sigur, nendoie
lnic, n ce priveste existenta si posibilitatea de evaluare. Certitudinea prejudic
iului priveste, deci, existenta si ntinderea sa.
Prejudiciul exista cnd prin fapta ilicita s-a ncalcat un drept subiectiv ori
un interes legitim al victimei. Prejudiciul nu exista atunci cnd s-a ncalcat un s
implu interes si nu un drept subiectiv al victimei.
Realitatea prejudiciului face posibila si determinarea ntinderii sale.
Cnd nu se poate cunoaste ntreaga ntindere a prejudiciului, instanta de judecat
a se va limita numai la obligarea repararii daunelor constatate si evaluate cu c
ertitudine246. Partea vatamata va putea reveni cu o noua actiune pentru reevalua
re si reparare integrala. Astfel de situatii apar frecvent n cazul vatamarii inte
gritatii corporale cu complicatii care se manifesta n timp.
Prejudiciul actual, care s-a produs deja n ntregime la data la care se cere
repararea, are un caracter cert. Un astfel de prejudiciu este, spre exemplu, dis
trugerea accidentala a unui bun.
n consideratia prejudiciul viitor, instantele au acordat despagubiri persoan
elor vatamate care nu erau ncadrate n munca la data vatamarii, dar existau probe c
a urmau sa se angajeze, ori ca la data la care va avea vrsta necesara pentru anga
jare nu va fi apta pentru aceasta ca urmare a vatamarii suferite247.
Partea vatamata are dreptul la despagubiri corespunzatoare chiar si n situa
tia n care ulterior producerii accidentului realizeaza la locul de munca aceeasi

retributie sau chiar mai mare, daca se dovedeste ca datorita invaliditatii, a fo

st nevoit sa lca un efort n plus care a necesitat cheltuielile suplimentare, pent
ru o alimentatie mai bogata si medicamentatie adecvata invaliditatii dobndite.
Nu ntruneste conditia de a fi cert prejudiciul eventual, a carui producere
n viitor este nesigura si, n consecinta, nu poatefi evaluata. Asa, spre exemplu,
este un simplu prejudiciu eventual invocarea de catre victima a pierderii premiu
lui pe care l-ar fi cstigat la un cncurs daca nu intervenea accidentarea sa. mprej
urarea invocata de victima ca ar fi putut cstiga un concurs reprezinta o simpla e
ventualitate, care nu justifica acordarea de despagubiri.
n ceea ce priveste conditia ca prejudiciul sa nu fi fost reparat nca, aceast
a si are ratiunea de a fi n faptul ca scopul raspunderii civile delictuale este sa
restabileasca situatia anterioara, sa nlature efectele faptei ilicite, si nu sa
asigure mbogatirea fara justa cauza a victimei printr-o reparatia repetata. Repar
atia este n principiu n sarcina autorului faptei ilicite sau a celui ce raspunde p
entru acesta
ntruct de cele mai multe ori reparatia efectuata de alta persoa
na dect cea responsabila nu acopera integral prejudiciul, doctrina si practica re
cunosc dreptul victimei de a obtine o reparatie integrala, solicitnd diferenta de
la autorul faptei ilicite, prin actiune n despagubire.
Totodata persoanelor care au efectuat reparatia, altele dect autorul fapte
i ilicite, li se recunoaste drept de regres contra autorului sau persoanei respo
nsabile. n ipoteza tertului platitor. doctrina si practica subliniaza necesitatea
de a se stabili scopul cu care s-a facut plata. Daca tertul a dorit sa faca o l
iberalitate autorului faptei ilicite ori sa-1 mprumute, victima poate pretinde au
torului numai diferenta pna la reparatia integrala.
Daca reparatia facuta de tert s-a facut cu scopul de a ajuta victima cu o
indemnizatie, cu un ajutor material benevol, arunc; victima poale pretinde pers
oanei responsabile repararea integrala a prejudiciului si nu diferenta dintre in
demnizatia facuta de tert si prejudiciul integral
.
2.2.5. Modalitati de reparare a prejudiciului
Daca sunt ndeplinite cele doua conditii aratate, prejudiciul va putea fi r
eparat. Reparatia se poate face prin buna nvoiala. Partile care au cazut de acord
asupra acestui mod de reparare nu mai pot sesita instanta, care va putea verifi
ca numai daca nvoiala nu este ilicita, imorala ori '(acuta cu scopul de a vatama
interesele tertilor.
Reparatia poate fi stabilita si de. instantele judecatoresti prin hotarri ramase
definitive.
n ambele cazuri, stabilirea prejudiciilor se face n consideratia principiilor prez
entate anterior. Prin urinare, prejudiciul va fi reparat integral, daca reparati
a priveste att prejudiciul efectiv (damnum emergens), ct si beneficiul nerealizat
de victima (lucrum cesens), att prejudiciul previzibil, ct si cel neprevizibil n mo
mentul savrsirii faptei.
Reparatia se face n natura, iar, daca acest lucru nu este posibil, se face pri
n echivalent.
Starea materiala a autorilor sau victimei nu constituie un criteriu pentru stabi
lirea modalitatilor de plata si despagubiri.
Gradul vinovatiei nu se ia n considerare pentru stabilirea despagubirilor,
cu exceptia situatiei coautorului.
Despagubirile civile pentru prejudicii izvorte din fapte ilicite, stabilite
prin hotarri judecatoresti definitive, pot fi majorate daca prejudiciul s-a agra
vat ca urmare a aceluiasi fapt prejudiciabil. Tot astfel, despagubirile pentru p
rejudicii morale se pot mari daca prejudiciul se agraveaza. Acelasi regim l au si
despagubirile prin prestatii periodice care se pot mari sau micsora daca se mod
ifica valoarea prejudiciului. n aceasta ipoteza nu se pune n discutie principiul a
utoritatii de lucru judecat.
Unele dispozitii legale fac precizari exprese n legatura cu determinarea de
spagubirilor, precum n cazul pagubelor produse fondului forestier si economiei vna
tului.
n cazul n care este vatamata sanatatea unei persoane, se acorda o suma globa
la, iar daca vatamarea este de durata, despagubirea se acorda prin prestatii per
iodice.

n cazul prejudiciului corporal, ce aduce atingere integritatii fizice a per

soanei, acesta poate cuprinde: cheltuieli ocazionale de ngrijirea medicala, reduc
erea veniturilor ca urmare a incapacitatii de munca provocata prin fapta ilicita
, cheltuieli de nmormntare sau pensii de ntretinere ocazionate de decesul victimei.
n cazul mortii victimei, prejudiciul cuprinde si cheltuielile medicale, ch
eltuielile de nmormntare, despagubirile stabilite pentru consecintelele pierderii
persoanei apropiate victimei.
n cazul prejudiciilor cauzate prin eroare judiciara, ca urmare a arestarii
si consdamnarii pe nedrept, practica judecatoreasca considera ca daunele datora
te de stat trebuie sa reprezinta o justa despagubire si sa cuprinda n genere pier
derea pe care reclamantul a suleril-o si beneficiul de care a fost lipsii. n asem
enea situatii se iau n calcul toate veniturile de care cel arestat si condamnai a
fost lipsit pe ntreaga perioada ct a fost privat de libertate.
n cazul prejudiciului material, acoperirea integrala este egala cu v
aloarea ele nlocuire a bunului degradai, distins ori sustras. Valoarea de nlocuire
exprima pretul de cumparare al unui lucru echivalent cu cel care a fost afectat
de fapta prejudiciabila Nu are importanta pretul la care ar fi fost vndut lucrul
daca nu ar fi fost prejudiciat si nici gradul de uzura, ntruct victima trebuie sa
nlocuiasca acel bun cu altul pe care-l va cumpara.
Cu privire la asigurarea de bunuri exista regula ca indemnizatia de asigurare se
raporteaza la valoarea actuala a lucrului n sensul scaderii uzurii din valoarea
lucrului. Prin urmare, cnd prejudiciul este reparat partial de o societate de asi
gurari, victima trebuie sa pretinda autorului faptei ilicite acoperirea diferent
ei pentru repararea integrala a pagubei ce a suferit.
Repararea prejudiciului are drept scop sa nlature integral efectele negati
ve ale faptei ilicite suportate de victima si nu sa constituie o sursa de mbogati
re tara just temei. n consecinta, victima nu va putea pretinde dect repararea prej
udiciului suferit. Pe de alta parte, n toate cazurile cnd reparatia tacuta de o al
ta persoana dect autorul faptei ilicite nu acopera paguba, victima pastrea/a neat
ins dreptul la reparatia integrala, si se poate ndrepta mpotriva autorului faptei
pentru obtinerea reparatiei integrale.
2.3. Fapta ilicita
2.3.1. Notiune si caractere
Fapta ilicita consta in actiunea sau inactiunea omeneasca prin care. incalcndui
-se o norma juridica, se cauzeaza prejudicii dreptului subiectiv apartinnd unei p
ersoane sau intereselor legitime ale acesteia.
Art. 998 Cod civil face referire la "orice fapta" care cauzeaza altuia un p
rejudiciu. ""Orice fapta" trebuie nteleasa n sensul de fapta ilicita. De altfel, a
rt. 35 alin. final din Decretul nr. 31/1954 mentioneaza expres "fapta ilicita".
Fapta ilicita evoca ideea de comportare interzisa de lege si prezinta urmatoarel
e caractere.
- constituie o ncalcare a normelor juridice ori de convietuire sociala. Fapta
este ilicita si n cazul nesocotirii normelor de convietuire sociala, care contur
eaza modul si limitele de exercitare a drepturilor subiective;
- are caracter obiectiv, constituind o manifestare exterioara a unei atitu
dini de constiinta si de vointa a unei persoane:
- este un element al raspunderii civile delictuale distinct de culpa, astfel
ca fapta poate fi ilicita, dar savrsit tara culpa, ipoteza n care nu angajeaz
a raspunderea ori poate angaja raspunderea tara a fi necesara dovedirea cul
pei;
- poate avea caracterul unei fapte comisive, omisive sau mixte. Fapta comi
siv consta ntr-o actiune, ntr-o fapta pozitiva ilicita daca produce prejudici
i unei persoane.
Omisiunii inactiunea, consta n nendeplinirea unei activitati sau neluare unor
masuri care, potrivit legii, ar fi trebuit ndeplinite.
Comportamentul ilicit poate avea si caracter mixt (actiune si inactiune).
Fapta ilicita poate fi si rezultatul exercitarii abuzive a unui drept subiec
tiv, daca prin aceasta se cauzeaza un prejudiciu unei persoane. Abuzul de drept
consta n exercitarea drepturilor prin deturnarea lor de la scopul n consideratia c
aruia au fost recunoscute de lege. prin depasirea limitelor juridice, ori cu rea

-credinta.
2.3.2. Cauze de nlaturare a caracterului ilicit al faptei
Fapta omului care cauzeaza altuia prejudiciu nu are caracter ilicit daca e
ste comisa n urmatoarele situatii: legitima aparare, starea de necesitate, ndeplin
irea unei activitati impuse ori permise de lege sau a ordinului superiorului, ex
ercitarea unui drept subiectiv, consimtamntul victimei.
Legitima aparare este situatia n care fapta se savrseste n aparare, cauznd prej
udicii persoanei ori bunurilor atacatorului. Ea produce efecte exoneratoare att n
cadrul raspunderii penale. ct si a raspunderii civile.
Legitima aparare presupune, potrivit an. 44 cod penal, ndeplinirea urmatoarele co
nditii:
- atacul sa fie material, nu unul verbal, savrsit prin amenintari ori insulte
. Atacul trebuie sa fie direct (adica sa reprezinta o amenintare nemijlocita asu
pra persoanei ori bunurilor ci), imediat si injust si sa se produca ntre momentul
n care atacul a devenit iminent si pna n momentul epuizarii;
- atacul sa fie ndreptat mpotriva unei persoane ori a drepturilor acesteia;
- atacul sa puna n pericol grav persoana sau drepturile celui atacat;
- apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului, adica sa nu se depa
seasca limitele unei aparari proportionale.
Excesul de aparare antreneaza angajarea raspunderii civile delictuale a celui
ce se apara astfel, cu exceptia cazului cnd se datoreaza tulburarii sau temerii n
care s-a aflat persoana n cauza. Uneori, excesul de aparare capata, continutul c
omportamentului provocator al atacatorului, sanctionat de art. 73 Cod penal.
Starea de necesitate este exoneratoric de raspundere civila si penala si p
resupune, potrivit art. 45 Cod penal, ca fapta s-a savrsit pentru a salva de la u
n pericol iminent si care nu putea fi nlaturat altfel, viata, integritatea sa cor
porala sau integritatea altuia, sau un bun important al sau sau al altuia.
Daca persoana care a savrsit fapta si-a dar scama ca produce urmari vadit mai
grave dect acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era nlaturat, nu exista sta
re de necesitate.
Uneori, salvarea valorilor aratate se face cu pretul distrugerii unor valor
i apartinnd unei terte persoane, ori a celui ce a salvat. l)c aceea, se admite ca
cel prejudiciat arc la ndemna o actiune de recuperare a acestor pierderi.
ndeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege sau a ordinului super
iorului nlatura caracterul ilicit n masura n care a fost savrsita n limitele legii si
a ordinului superiorului, cu conditia ca acesta din urma sa nu fi fost vadit il
egal sau abuziv, iar executarea sa nu fi fost ilicita.
Exercitarea unui drept presupune ca exercitiul normal al dreptului subiectiv
nu are caracter ilicit, chiar atunci cnd aduce restrngeri dreptului subiectiv al
altei persoane, deoarece cel ce exercita un drept nu poate fi considerat ca vata
ma pe altul.
Nonnnlitatea executarii dreptului subiectiv este depasita in cazul abuzului
de drept. Abuzul de drept poate fi realizat prin depasirea limitelor dreptului
subiectiv ori prin exercitarea sa n alt scop dect cel n vederea caruia dreptul subi
ectiv a fost recunoscut.
Desi exercitarea drepturilor subiective se face' n interes personal, ea nu tr
ebuie sa fie contrara interesului celorlalti, sub sanctiunea refuzului ocrotirii
dreptului subiectiv astfel exercitat sau a angajarii raspunderii civile delictu
ale.
Consimtamntul victimei. In masura n care victima prejudiciului a fost de acord
nca nainte de producerea faptei ca autorul acesteia sa actioneze ntr-un anumit mod
, desi exista posibilitatea cauzarii unor prejudicii, intervine exonerarea de ra
spundere. Trebuie nteles ca victima si-a dat acordul nu la producerea prejudiciul
ui, ci la savrsirea unei fapte care prezinta riscul de a cauza daune.
Este admisibila si convenirea unei clauze de neraspundere, cu conditia ca f
apta cauzatoare de prejudiciu sa fi fost savrsita din culpa usora. nu nsa cnd fapta
a fost savrsita cu intentie.
2.4. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu
2.4.1. Precizari introductive
Raportul de cauzalitate constituie un element esential al raspunderii civi

le delictuale mentionat de art. 998-999 Cod civil prin formularea "care cauzeaza
altuia prejudiciu, ori "prejudiciu cauzat prin fapta sa".
Dreptul victimei la reparare si angajarea responsabilitatii autorului faptei il
icite se nasc numai in masura n care se face dovada existentei unui raport cauzal
ntre fapta ilicita si urmarile ci pagubitoare. Simpla coexistenta a actiuniii sa
u omisiunii unui subiect de drept (ca fapta ilicita) si a unui prejudiciu nu nas
te ipso facto obligatia de reparatie, ci numai n masura n care se dovedeste ca fap
ta ilicita este cauza prejudiciului. Iata de ce raportul de cauzalitate este un
element esential al raspunderii civile delictuale, alaturi de fapta si prejudici
u.
n doctrina juridica s-a aubliniat ca necesitatea raportului de cauzalitate de
riva nu numai din dispozitia expresa a legii (art. 998-999 Cod civil), ci si din
nsusi conceptul de fapta ilicita, ntruct caracteml ilicit este dat de mprejurarea c
a prin ea a fost ncalcata o norma a dreptului obiectiv si a fost cauzat un prejud
iciu dreptului subiectiv al unei persoane.
Daca legatura cauzala ntre fapta si prejudiciu nu poate fi probata, respon
sabilitatea autorului fapei sau a celui ce raspunde pentru el nu poate fi angaja
ta. Pentru practica juridica n materie, raportul de cauzalitate este un element n
ecesar si esential. Un astfel de raport este absent, spre exemplu, atunci cnd pre
judiciul se datoreaza fortei majore, faptei unui tert sau faptei victimei.
Uneori, raportul de cauzalitate este precizat de lege, precum n cazul de ra
spundere independenta de culpa (obiectiva) sau n cazul de raspundere pentru fapta
altuia.
Raportul de cauzalitate ntre fapta ilicita si prejudiciu trebuie corelat si p
roblemei determinarii ntinderii raspunderii, ntruct despagubirea se datoreaza numai
pentru daune care sunt nendoielnic urmare a faptei ilicite259.
Tot astfel, complexitatea raportului de cauzalitate poate fi creata de:
- actiunea conjugata a fortei majore si a autorului;
- pluralitatea de autori;
- actiunea conjugata a victimei si a unui tert. n astfel de situatii, st
abilirea corecta a raportului de cauzalitate va avea drept consecinta, d
upa caz: repararea partiala a pagubei, solidaritatea reparatiei, o noua actiune n
reparatie ndreptata mpotriva tertului etc.
Pe de alta parte, o consecinta a pluralitatii de autori este regresul celui c
are plateste victimei despagubirea contra celorlalti coresponsabili. Acest drept
de regres ntre coresponsabili permite reparatia ntre coautori a despagubirii acor
date victimei.
2.4.2. Conceptul de raport de cauzalitate Raportul de cauzalitate sau
conexiunea cauzala este o categoric notionala care excede sfera raspunde
rii civile si a dreptului n general. El este un concept filosofic fundamental,
de mare interes pentru stiinta contemporana n general.
Modul cel mai simplu de definire a conexiunii cauzale este cel determinist,
care apeleaza la experienta cotidiana. Din aceasta perspectiva, conexiunea cauz
ala este privita ca legatura ntre doua evenimente A si B, unde aparitia unuia din
tre ele atrage dupa sine (provoaca, produce genereaza), n anumite conditii, n mod
necesar, aparitia celuilalt.
Studiile teoretice au relevat ca neajunsuri ale acestei conceptii absenta
precizarilor referitoare la semnificatia ce se da termenilor "produce", genereaz
a".
S-a sugerat ntemeierea conceptului de conexiunea cauzala pe ideea unui meca
nism intern, care asigura regularitatea legaturii ntre evenimente. Din aceasta pe
rspectiva, legatura cauzala dintre evenimentele A si B a fost definita ca relati
e complexa ntre evenimentele A si B, care include att succesiunea temporala a even
imentelor A si B, ct si producerea cu necesitate a evenimentului B.
Practica a confirmat necesitatea distinctiei dintre conexiunea cauzala si c
onexiunea temporala (simpla regularitate temporala).
Schema mecanismului care pune n joc o legatura cauzala si care o distinge de
simpla regularitate temporala a fost formulata nca de Fr. Bacon: "un fenomen A e
ste o cauza a unui fenomen B nu numai prin aceea ca B este ntotdeauna prezent mpre
una cu A, ci si prin acea ca B dispare o data cu disparitia fenomenului A".

Evolutia conceptului de cauzalitate a fost stimulata de dezvoltarea teoriei

probabilitatii, demonstrndu-se ca o cauza obiectiva poate sa nu produca efectul,
ct si faptul ca efectul se poate produce si n absenta acelei cauze. S-a aratat n a
cest sens ca probabilitatea ca evenimentul B sa se produca este egala cu unitate
a, cu conditia sa aiba loc evenimentul B.
Nuantnd cele aratate, P. Suppers defineste "cauzalitatea aparenta" ca eveni
mentul ce poate fi omis dintre factorii ce explica aparitia fenomenului B, si pe
aceasta baza defineste "conexiunea cauzala" astfel: "un eveniment este cauza a
unui alt eveniment" daca aparitiei primului i urmeaza cu o mare probabilitate apa
ritia celui de-al doilea si nu exista un al treilea eveniment pe care l-am putea
folosi pentru a putea omite relatia probabilistica dintre primul si cel de-al d
oilea eveniment".
Utilizarea acestui concept n analiza evenimentelor rutier si a incendiilor
a permis determinarea factorilor care se repeta frecvent n asemenea evenimente, s
i pe aceasta baza sa se distinga ntre cauze principale si cauze colaterale.
Determinarea raportului de cauzalitate prin metodele logicii formale a rele
vat ca dezvoltarea mecanismului intern al conexiunii cauzale depinde hotartor de
modelul teoretic folosit, concluzie pe deplin valabila si pentru expertizele sau
constatarile tchnico-stiintifice efectuate pentru determinarea cauzelor ce au p
rodus un prejudiciu.
Analiza ontologica a raportului de cauzalitate a pus n evidenta rolul "cauz
ei active", generatoare a efectului, preciznd ca "o cauzaeste cauza activa A a un
ui eveniment B, n conditiile S, daca A reprezinta unica schimbare care precede ap
aritia lui B".
Conditia generatoare nu este echivalenta cu conditia "necesara si suficient
a". Prin cauza trebuie sa se nteleaga nu orice conditie formala, ci o actiune ext
erioara, o forta al carui agent duce la o schimbare a starii unui sistem.
Din acest punct de vedere, n materia raspunderii civile trebuie sa avem n ve
dere drept cauza actiunile relevante juridic. Asa, de exemplu, n ipoteza prejudic
iului cauzat prin ruina edificiului (desprinderea de materiale care n cadere prov
oaca prejudiciu), va fi retinuta drept cauza nu forta gravitatiei care determina
caderea caramizilor, ci lipsa de ntretinere sau viciile scunse ale edificiului,
care sunt imputabile proprietarului.
n conturarea conceptului de raport de cauzalitate s-au nascut controverse si n
legatura cu unicitatea sau pluralitatea cauzala si a simultaneitatii cauzei cu
efectul.
Opinia majoritara considera ca, n principiu, fenomenele au o determinare pluricau
zala. n functie de mprejurari, un fenomen este cauzat de una sau alta din conditii
le necesare. Pentru un fenomen dat, complexul de conditii necesare nu ramne ntotde
auna constant.
n ceea ce priveste aspectul daca efectul este simultan sau posterior cauzei,
s-a sustinut att simultaneitatea cauzei si efectului, ct si posterioritatea efectu
lui fata de cauza, potrivit ideii ca cauzalitatea nu trebuie ntemeiata pe interva
lul temporal, ci pe ideea de actiune.
n consideratia celor aratate, prin raport de cauzalitate ntre fapta ilicita si
prejudiciu ntelegem ca fapta, n conditiile concrete, a determinat n mod necesar ap
aritia prejudiciului.
2.4.3. Complexitatea raportului de cauzalitate n materia raspunderii civile d
elictuale
Potrivit opiniei majoritare, n materia raspunderii civile delictuale
raportul de cauzalitate are un caracter obiectiv, situndu-se n afara
constiintei si cugetarii omului, chiar daca si gaseste deseori radacinile n aceas
ta constiinta si n acest cuget.
Din acest punct de vedere, conexiunea cauzala se raporteaza la faptul genera
tor care poate fi: o fapta proprie, fapta altuia ori "fapta lucrului" sau a anim
alului.
Cauza (fapta ilicita) precede ntotdeauna efectul (prejudiciul) pe care l produc
e. Ea trebuie sa fie deosebita de conditie, care precede efectul, dar nu l genere
aza, ci numai influenteaza actiunea cauzei, stimulnd-o sau, dimpotriva, restrngnd-o
. Acest fapt impune a distinge ntre cauze principale si secundare, interne si ext

erne, directe sau indirecte, generale sau particulare etc.

Raportul de cauzalitate nu se releva evident, direct, din fenomene sau eveni
mente, ci trebuie izolat prin actiuni logice. n unele situatii, acest lucru se po
ate face cu usurinta.
Asa, de exemplu, nu prezinta dificultate stabilirea raportului de cauzalitate
ntre lovirea accidentala a unei persoane de catre un autovehicul si vatamarea co
rporala a acestuia.
Alteori, raportul de cauzalitate este mai greu de stabilit, mai ales daca ef
ectul a fost precedat de o multitudine de actiuni umane sau de alte mprejurari.
Practica juridica cunoaste un numar impresionant de cazuri n care succesiune
a si mpletirea faptelor umane, relatia n care acesti factori se afla cu factorii d
e alta natura, confera o complexitate deosebita realitatii n cuprinsul careia tre
buie descrifrat raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul prod
us.
Iata de ce n literatura juridica au fost formulate att premisele de la care sa
porneasca orice operatie logica de izolare a raportului cauzal din situatia de
fapt, ct si criterii care sa serveasca la determinarea raportului cauzal.
2.4.4. Premise pentru stabilirea raportului cauzal
Diversitatea starilor de fapt n cuprinsul carora trebuie relevat raportul cau
zal impune nu numai utilizarea criteriilor folosite pentru determinarea acestuia
, ci si initierea operatiei de determinare de la premisa adecvata starii de fapt
concrete, n acest sens, n literatura juridica se recomanda urmatorul sistem de pr
emise267:
- trebuie urmarit sa se stabileasca nu un raport de cauzalitate n venerai, ci ra
portul de cauzalitate specific dintre actiunea sau inactiunea omeneasca cu carac
ter ilicit si prejudiciu. n acest sens. nu trebuie ignorate cauzele de ordin fizi
c, biloogic, medical etc. care pot explica efectul pagubitor sub aspectul cauzal
itatii naturale, dar pe primul plan trebuie analizate faptele omenesti care au
declansat punerea n miscare a acestor cauze, au favorizat manifest
area lor nestingherita ori au mpiedicat aceasta desfasurare.
De exemplu, n cazul unui prejudiciu cauzat de un incendiu, favorizat de
blocarea sistemului de alarmare si stingere automata, din usurinta, de catr
e personalul de deservire al instalatiei avariate, ceea ce intereseaza s
ub aspect juridic nu sunt att aspectele tehnice (naturale) legate de dezvoltarea
incendiului, ct aspectele legate de participarea persoanelor la initierea incend
iului si la mpiedicarea alarmarii personalului si intrarii n functiu
ne a sistemului de stingere automata. n acest scop, este utila att efectuar
ea unor expertize ct si obtinerea de probe referitoare la participarea persoanei
la producerea prejudiciului prin blocarea sistemului de alarma;
- n stabilirea raportului de cauzalitate, analiza faptelor umane trebuie sa prive
asca numai aspectul actionai, obiectiv al acesteia, nu si aspectul subiectiv, ps
ihic. Vom avea, deci, n vedere numai manifestarile exterioare ale persoanei si ur
marile acestei manifestari de natura a angaja raspunderea civila. Aceasta premis
a si arc temeiul n caracterul obiectiv al raportului de cauzalitate;
- n stabilirea raportului de cauzalitate, analiza faptelor umane trebuie s
a aiba n vedere fapta ilicita, nu numai ca actiune pozitiva, ci si ca inacti
une, ca omisiune de a ndeplini anumite obligatii stabilite de lege, daca o astfel
de omisiune a avut ca urmare producerea unor prejudicii. Aceasta premisa se ntc
mciaza pe idcea ca inactiunea este o forma de exteriozarc a comportamentului uma
n, de natura a crea, direct sau indirect, situatii care conduc la producerea pre
judiciului;
- n stabilirea raportului de cauzalitate, analiza trebuie sa coreleze fapta
autorului cu fapta altor oameni, ct si cu factorii de mediu. Asa, de exemplu, n ca
zul accidentelor de circulatie, trebuie avute n vedere si: comportament
ul pasagerilor, al celorlalti participanti la trafic, prezenta cetii, a pole
iului, blocarea partii carosabile de materiale surpate, animale, arbori etc, fac
tori care au influentat faptele autorului. n astfel de situatii, se va pune, desi
gur, problema selectarii factorilor care vor trebui sa fie retinuti n sfera cauza
litatii, astfel nct sa se identifice nu o cauzalitate n general, ci cauzalitate con
creta, specifica materiei raspunderii civile delictuale:

- n stabilirea raportului de cauzalitate prin izolarea acestuia din contextul

situatiei de fapt, se va avea n vedere criteriul oferit de lege, care con
sta n cerinta pe care legea o impune comportamentului uman, evaluare
a juridica a respectarii acestei cerinte. Acest criteriu ne permite sa distingem
n ce masura subiectul raspunderii era dator sa actioneze ntr-un anume mod, daca p
utea opri cursul unor evenimente, si, n ultima instanta, contributia directa sau
mediata la producerea prejudiciului;
- n stabilirea raportului de cauzalitate se va avea n vedere ca acel raport po
ate fi direct, nemijlocit, dar si medial, in sensul ca prin fapta ilicita s-a cr
eat o situatie ce a permis unor faeton (umani sau naturali) sa actioneze si sa p
roduca ei n mod direct prejudiciul. Asa, de exemplu, nenchiderea de catre casieru
l institutiei a fisetului n care pastra banii a permis unor infractori sa actione
ze si sa fure suma de bani aflata n fiset.
2 4.5. Criterii si sisteme de determinare a raportului de cauzalitate
Izolarea raportului de cauzalitate din interconexiunea fenomenelor si evenime
ntelor din natura si societate se realizeaza cel mai adesea pe baza analizei cri
teriale, ceea ce presupune un sistem adecvat de criterii de determinare.
Astfel, n cazul pluralitatii de cauze, trebuie sa se distinga ntre cauzele conc
omitente si cele succesive si ntre cauzele concurente si cele indiferente.
Cauzele concomitente se pot nfatisa fie sub forma cauzelor asociate, fie sub
forma cauzelor concurente.
Sunt cauze asociate cele care, n aceleasi conditii, daca ar fi succesive ar prod
uce fiecare n parte fenomenul dat.
Sunt cauze concurente cele care, actionnd fiecare n parte, nu ar produce fenom
enul-efect, dar care, prin actiunea lor concurenta, concomitenta sau succesiva,
produc acest efect2'1''.
Totodata, este necesar sa se elimine mprejurarile indiferente, care, precednd
rezultatul prejudiciabil, au cu acesta legaturi prea ndepartate ori nesigure, ca
sa fi putut exercita obiectiv o influenta apreciabila, directa sau indirecta, as
upra rezultatului sau conditiilor sale.
De asemenea, trebuie sa se acorde atentie identificarii conditiilor sine qua
non, n absenta carora rezultatul nu s-ar li produs. Astfel, obtinem att legatura
cauzala, ct si conditiile care influenteaza producerea rezultatelor. Ulterior, ca
uzele vor fi separate de conditiile propriu-zise.
Analiza criteriala va trebui sa tina scama de progresele stiintei, judecato
rul recurgnd, daca este cazul, pe calea expertizei, la concursul unor specialisti
n domeniu.
Doctrina ,a propus o serie de sistemc pentru determinarea raportului de cau
zalitate, precum:
a) Sistemul echivalentei conditiilor este sistemul potrivii aruia, n ipotez
a n care nu se poate stabili cu precizie cauza icjudiciului, se atribuie valoare
cauzala egala tuturor faptelor si vcnimentelor care au precedat acel p
rejudiciu, ori, ntr-o ariant apartinnd lui von Liszt, se atribuie valoare ca
uzala fiecarei conditii n lipsa careia prejudiciul nu s-ar fi produs (conditi
a sine qua non) .
Aceasta tehnica permite sa se delimiteze ntre faptele care au incidenta cu pr
ejudiciul si faptele care sunt indiferente pentru producerea acestuia. n masura n
care prin aceasta delimitare se reuseste sa se transeze faptele aflate n raport o
biectiv cauzal cu prejudiciul, tehnica ce utilizeaza acest sistem duce la soluti
onarea justa a problemei271.
Totusi, acest sistem, retinnd nu numai legatura cauzala propriu-zisa, ci si c
onditiile sine qua non (care, fara a produce rezultatul, constituie prilejul pen
tru actiunea cauzei), fara a le ierarhiza dupa rolul si efectul lor, conduce la
o largire nejustificata a domeniului raspunderii, prin extinderea excesiva a cer
cului persoanelor ce urmeaza a fi trase la raspundere, desi faptele lor s-au afl
at n relatie pur ntmplatoare, de simpla coexistenta, cu prejudiciul produs.
b) Sistemul cauzei proxime se ntemeiaza pe ideea ca, n lipsa ultimei fapte, ce
a imediat urmatoare efectului, nici celelalte conditii antecedente nu ar fi deve
nit eficiente sub aspect cauzal si ca, deci, ultima cauza - cauza proxima - nglob
eaza n sine eficienta tuturor cauzelor anterioare.

Daca sistemul echivalentei conditiilor largeste excesiv cmpul cauzalitatii, si

stemul cauzei proxime l ngusteaza att de mult. nct risca sa lase n afara cauza generat
oare a efectului.
Fiind ntemeiat pe o cauzalitate mecanica, liniara, acest sistem nu permite i
dentificarea cauzelor mediate, si nici interpretarea corecta a lanturilor cauzel
or, cuprinznd un numar mai mic sau mai mare de verigi.
n dreptul american, unde se aplica n mod curent acest sistem, se retine drept c
auza numai ultima fapta savrsita cu intentie sau din culpa, care a provocat cea d
in urma, direct si imediat, paguba. Deci, peste caracterul obiectiv al cauzalita
tii se suprapun clemente subiective ale culpei, ceea ce metodologic este incorec
t.
c) Sistemul cauzei adecvate (a cauzei tipice) este sistemul conform caruia n
determinarea raportului de cauzalitate ar urma sa fie retinute numai acele ante
cedente ale efectului care ntrunesc calitatea de conditie sine qua mm, care i sunt
adecvate, n ntelesul ca sunt tipice, adica n mod obisnuit sunt susceptibile de a p
roduce efectul respectiv.
Acest sistem introduce n aprecierea raportului cauzal elementul subiectiv al
cunoasterii acestui raport; numai acel raport care poate fi cunoscut poate fi ra
port cauzal.
Conditia previzibilitatii este, n aprecierea unor autori, o problema de imputabil
itatc a faptei si nu una de cauzabilitate, fapt pentru care aplicarea acestui si
stem conduce la confuzie ntre problema cauzalitatii si problema vinovatiei.
Totodata, acest sistem poate fi criticat si pentru faptul ca nu poate rezolv
a acele situatii practice n care raportul de cauzalitate capata un caracter atipi
c, datorita ntlnirii ntmplatoare a unor mprejurari.
d) Sistemul cauzalitatii necesare este ntemeiat pe categoria de cauza, privit
a ca fenomen care, precednd efectul, l provoaca n mod necesar. Numai n masura necesi
tatii acestui raport fapta ilicita este considerata drept cauza a prejudiciului.
Pe aceasta baza conceptuala, sistemul cauzalitatii necesare conduce numai
la stabilirea cauzei generatoare, ca fenomen anterior rezultatului produs, care
se afla n legatura necesara cu rezultatul, are a determinai cu necesitate p
roducerea lui, fara a lua n considerare si cauzele care au favorizai produc
erea rezultatului.
Consecinta practica a sistemului cauzalitatii necesare este ca laptele ilici
te care nu au avut rol de cauza, ci de conditii, nu sunt cuprinse n sfera raportu
lui de cauzalitate si nu vor angaja raspunderea autorului lor.
ntruct de mai multi ani se impune extinderea raspunderii si la persoanele ale
caror fapte au jucat rolul de conditie si nu de cauza, s-a propus antrenarea ras
punderii acestora fie utiliznd dispozitia expresa a legii, fie interpretmd extensi
v notiunea de cauza la care se refera art. 998-999 Cod civil.
e) Sistemul indivizibilitatii cauzei cu conditiile arc ca teza principala
ideca ca n stabilirea raportului cauzal trebuie sa avem n vedere faptul ca fcnomen
ul-cauza nu actioneaza izolat, singur, ci ca desfasurarea lui este conditionata
de anumiti factori, care, fara a produce ci direct efectul pagubitor sau pericul
os, favorizeaza, totusi, producerea acestui efect, nlesnind nasterea procesului c
auzal si favoriznd dezvoltarea procesului sau agravndu-1, ori asigurndu-i rezultatu
l negativ
Din punctul de vedere al raspunderii juridice, conditiile extcnoare care au
contribuit precumpanitor la realizarea efectului pagubitor, sau socialmente per
iculos, alcatuiesc, mpreuna cu mprejurarea cauzala, o unitate indivizibila, n cadru
l careia asemenea conditii dobndesc si ele, prin interactiune cu cauza, caracter
cauzal.
Aceste consecinte ale sistemului au determinat propunerea introducerii noti
unii de "complex cauzal", apt sa explice att actiunea unitara a unei cauze de dif
erite tipuri (directe, indirecte, principale, secundare succesive, concomite
nte), ct si actiunea unitara a cauzelor si conditiilor n directia produc
erii unui efect unic.
Conceptul de "complex cauzal" permite separarea elementelor care obiectiv se in
tegreaza raportului cauzal (cauze si conditii cu rol de cauza) de acele elemente
ce nu au rol cauzal"

Cu aceste dezvoltari, sistemul indivizibilitatii cauzelor cu conditiile ni se

pare cel mai acceptabil sistem de determinare a raportului cauzal, att sub aspec
t teoretic, ct si sub aspectul utilizarii sale n practica juridica.
f) Prevederea expresa a legii reprezinta un criteriu important, legal si obl
igatoriu, aflat la dispozitia practicii juridice pentru stabilirea conditiilor c
u rol cauzal.
n literatura juridica s-a aratat ca sunt astfel de prevederi cele cuprinse n
Codul penal referitoare la prejudicii cauzate, mpreuna cu autorul, de instigator
(art. 25), de complice (art. 26). de favorizator (art. 264) si de tainuitor (art
. 221).
Aceste prevederi legale au n materia cauzalitatii valoare de principiu, fiind n
acelasi timp si aplicatii ale acestui principiu. Unii autori considera aceste d
ispozitii a fi simple prezumtii legale de cauzalitate" , ori forme de raspundere
a unor persoane care nu au cauzat prejudiciu.
Opinia majoritara considera ca dispozitiile exprese ale legii au valoare d
e principiu, care integreaza n cauzalitate toate actiunile ilicite ce au facut po
sibil n mod real si efectiv savrsirea acelei fapte ilicite si care n cele din urma
a avut rol de cauza a prejudiciului. Acest principiu se aplica att faptelor cu ca
racter penal, ct si celor ce sunt delicte civile.
2.4.6. Practica judecatoreasca cu privire la determinarea raportului de c
auzalitate
n problema determinarii conexiunii cauzale, practica noastra judecatoreasca porne
ste de la premisa coexistentei dintre cauza si conditii, cuprinznd n raportul de c
auzalitate nu numai cauzele ce constituie "cauza necesara", dar si conditiile ca
uzale, cele care au facut posibila, care au mediat actiunea cauzala.
n ultimele decenii, instantele judecatoresti tind ca recunoasca rolul cauzal
al unor conditii cum ar fi: ncredintarea autovehiculului unei persoane care nu po
seda permis de conducere, unei persoane care conduce iara permis sau n stare de e
brietate.
n anumite cazuri, paguba poate fi produsa de persoane sau bunuri ramase neidentif
icatc, ceea ce este ntlnit destul de des n materia accidentelor cauzate de automobi
le, de caderea unor obiecte de la balcoane, ori de corpuri aruncate n joaca de ma
i multi copii. n astfel de situatii, daca exista un contract de asigurare, practi
ca juridica a decis ca despagubirea sa fie facuta de societatea de asigurare n te
meiul unui raport de cauzalitate subsidiar ntemeiat pe ideea de asigurare . n abse
nta unei astfel de asigurari, cnd se poate stabili cercul posibil de autori, fara
a se preciza cine anume este cel vinovat (grupul copiilor care se jucau, propri
etarii apartamentelor din cladirile cu mai multe etaje de unde a cazut obiectul
vatamator etc), instantele franceze stabilesc raspunderea colectiva a acestora n
temeiul unei idei de aparare comuna
.
2.4.7. Proba raportului de cauzalitate
Potrivit dreptului comun, proba raportului de cauzalitate revine victimei,
care poate administra toate probele admise de lege, poate aduce clemente noi pre
tentiilor sale, iar adversarul sau poate combate aceste pretentii.
n unele cazuri, victima beneficiaza de veritabile prezumtii n dovedirea rapor
tului de cauzalitate, asa cum sunt prezumtiile de raspundere n sarcina proprietar
ului edificiului, animalului sau lucrului. La rndul lor, prtii reclamati se pot apa
ra demonstrnd existenta unor factori externi, cum ar fi: forta majora, fapta vict
imei nsesi sau fapta unui tert, factori care nu le-au permis sa-si exercite puter
ea parinteasca pentm a mpiedica faptul prejudiciabil al copilului lor.
2.5. Vinovatia autorului faptei ilicite
2.5.1. Necesitatea vinovatiei autorului faptei ilicite
Pentru ca raspunderea autorului faptei ilicite sa fie angajata, este necesar
ca fapta sa fie imputabila autorului, ca acesta sa fi avut vreo vina, sa fi act
ionat cu vinovatie.
Vinovatia sau culpa este un element necesar al raspunderii civile delictuale, as
a cum rezulta din art. 998-999 Cod civil, care prevad raspunderea celui "a carui
greseala", "imprudenta" sau "neglijenta" a ocazionat prejudiciul.
Vinovatia exprima latura subiectiva a faptei ilicite. n dreptul civil, latur
a subiectiva a faptei ilicite a fost desemnata traditional prin termenul de "cul

pa", care n celelalte ramuri de drept are, n general, semnificatia de fapta ilicit
a savrsita fara intentie adica prin "imprudenta" sau "neglijenta". ntruct art. 998999 Cod civil mentioneaza ca forme ale laturii subiective ale faptei ilicite "gr
eseala", "imprudenta" si "neglijenta", rezulta ca termenul de culpa nu cuprinde n
ntelesul sau ntregul continut al conditiei subiective a raspunderii.
Desi s-ar putea invoca importanta redusa a formelor conditiei subiective, ntr
uct raspunderea delictuala opereaza pentm cea m; usoara culpa, iar obligatia de r
eparatie este integrala, nu se poi ignora riscurile care deriva dintr-o folosire
a unei terminolog: neunitare, de natura a crea confuzii: n unele ramuri de drept
, pentru a desemna formele neintentionale, n alte ramuri, pentru a descrie formel
e mtcntionale si neintentionale ale vinovatiei
2.5.2. Notiunea si structura vinovatiei
Vinovatia este acea conditie esentiala a raspunderii civile delictuale care cons
ta n atitudinea psihica a autorului faptei ilicite fata de fapta si urmarile ei,
la momentul savrsirii acesteia.
Vinovatia presupune un factor intelectiv, de constiinta, si un factor volitiv, d
e vointa.
Factorul intelectiv, de constiinta, consta n capacitatea de anticipare si reflect
are n constiinta autorului a semnificatiei sociale a faptei si a urinarilor ei, a
nterior sau concomitent savrsirii acesteia. Acest factor se detaseaza n cadrul pro
cesului intern psihic, de prefigurare a unor scopuri, mijloace si posibilitati d
e atingere a acestora, de transformare a scopului n motivatii ale unor conduite p
osibile, de comparare a acestor conduite posibile cu cerintele ordinii de drept
si ale moralei etc .
Factorul intelectiv depinde de urmatoarele conditii:
- nivelul de dezvoltare a cunoasterii umane n general, care permite ntelegerea fen
omenelor n deplina lor semnificatie si complexitate. n raport cu aceasta conditie
se cerceteaza daca urmarile faptei erau sau nu previzibile, la nivelul actual al
stiintelor, si daca, n ultima instanta, autorul a actionat cu vinovatie,
- capacitatea de cunoastere concreta, a autorului, privind semnificatia f
aptei si urmarile acesteia;
existenta si
nivelul
discernamntului,
al
capacitatii delictual
e a autorului.
Factorul volitiv, de vointa, se concretizeaza n procesul de deliberare si dec
izie cu privire la comportamentul ce va fi manifestat. De aceea, vointa trebuie
sa fie apta de a decide rational, n cunostinta de cauza. Totodata, vointa trebuie
sa fie libera, sa poata alege ntre bine si rau, ntre social si antisocial. Este e
vident ca raspunderea civila delictuala va fi angajata numai n masura n care autor
ul alege conduita antisociala, ilicita, tradusa n fapta prejudiciabila.
Trebuie subliniata nsa strnsa corelatie ntre factonil intelectiv si cel volit
iv, primatul constiintei asupra vointei, cerinta inexistentei unor factori impre
vizibili care-1 silesc pe subiect sa actioneze ntr-un anume fel. Inexistenta fact
orului intelectiv ori existenta unor factori imprevizibili care anuleaza liberta
tea de alegere si actiune a autorului sunt cauze de nlaturare a vinovatiei.
2.5.3. Formele vinovatiei
Vinovatia se poate prezenta sub forma:
a. intentiei, care poate fi:
- intentia directa, cnd autorul faptei prevede si urmareste producerea rezultatu
lui faptei;
- intentia indirecta, cnd autorul faptei prevede rezultatul faptei, dar, desi nu
-1 urmareste, accepta posibilitatea producerii lui;
b. culpei, care poate fi:
- culpa prin imprudenta (usurinta), cnd autorul faptei prevede rezult
atul ei, dar nu-1 accepta, considernd, fara temei, ca el nu se va produce;
- culpa prin neglijenta, cnd autorul faptei nu prevede rezultatul fa
ptei, desi trebuia si putea sa-1 prevada.
Asadar, vinovatia se poate prezenta sub forma intentie, (directe sau indir
ecte), precum si forma culpei (imprudenta sau ncglienta).
Raspunderea civila delictuala opereaza, n principiu pentru cea mai usoara culpa.
De asemenea, indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a pr

ejudiciului este integrala, caci ntinderea despagubirii depinde de marimea prejud

iciului, nu de gravitatea vinovatiei.
2.5.4. Criterii pentru stabilirea vinovatiei
Criteriile pentru stabilirea vinovatiei prezinta interes numai n cazul n car
e fapta ilicita se savrseste prin imprudenta (usurinta) sau neglijenta, ntruct n ace
ste situatii factorul intelectiv prezinta deficiente ce se impun a fi atent anal
izate - autorul a socotit fara temei ca rezultatul nu se va produce, ori autorul
nu prevede rezultatul faptei, desi putea si trebuia sa-1 prevada.
Pentru determinarea diferentei dintre prudenta - imprudenta si diligenta - n
eglijenta s-au propus minatoarele solutii293:
a)
imprudenta si diligenta se apreciaza dupa criteriul subi
ectiv, concret, raportat la nsusirile si capacitatea autorului, tinnd seama de vrst
a, nivel de instruire, caracter, temperament, sex etc, n masura sa releve daca au
torul putea si trebuia sa prevada urmarile faptei sale. Altfel spus, condi
tia ilicita se raporteaza la conditia obisnuita a autorului
;
b) imprudenta si diligenta se apreciaza dupa un criteriu obiectiv, abstr
act, exprimat n tipul de referinta al omului normal, avizat, prudent, al unui bon
us pater familias ";
c) imprudenta si diligenta se apreciaza dupa un criteriu obiectiv, raporta
t la comportamentul omului normal, completat cu elemente
sau circumstante concrete, precum: conditii specifice de timp si loc n care se ac
tioneaza, felul activitatii n cursul careia a interveni fapta ilicita etc, dar fa
ra a tine searrra de circumstante subiective, precum: temperamentul, caracterul
etc."
2.5.5. Capacitatea delictuala
Asa cum s-a aratat, factorul intelectiv si nsasi vinovatia depind de existent
a si nivelul discernamntului, de aptitudinea persoanei de a ntelege semnificatia f
aptelor si de a discerne ntre ceea ce este licit si ilicit. Discernamntul fiind o
conditie a factorului intelectiv, n absenta acestuia nu putem vorbi de vinovatie.
Spre a putea fi angajata raspunderea pentru propria fapta se cerc ca autor
ul sa aiba discernamntul faptelor sale, sa aiba capacitate delictuala. n privinta
acestei conditii, dispozitiile legale prevad ca minorul de peste 14 ani se prezu
ma ca are discernamntul necesar. Minorul sub 14 ani este prezumat legal ca nu are
discernamnt. HI va raspunde numai daca se face dovada ca a lucrat cu discernamnt
(art. 32 din Decretul nr. 31/1954).
Persoanele care sufera de boli psihice dar nu sunt puse sub interdictie, daca au
mplinit 14 ani sunt considerate ca au capacitate delictuala pna la proba contrari
e.
Persoanele puse sub interdictie judecatoreasca nu raspund pentru faptele lor
ilicite dect daca victima face dovada ca n momentul savrsirii faptei au actionat cu
discernamnt.
2.5.6. Cauze care nlatura vinovatia
Vinovatia este nlaturata daca exista urmatoarele cauze care exonereaza de raspund
ere:
- cnd prejudiciul provine din culpa victimei. Aceasta cauza de exonerare este ex
clusiva. Daca culpa autorului si a victimei este comuna, fiecare raspunde de gra
dul sau de culpa;
- faptul unui tert, pentru care autorul nu este tinut sa raspunda;
cazul fortuit si forta majora. Se considera ca acolo unde nceteaza culpa, ncepe ca
zul fortuit si unde nceteaza aceasta, ncepe forta majora. Distinctia ntre cazul for
tuit .si forta majora prezinta putina importanta, ntruct ambele exonereaza de culp
a si, deci, de raspundere.
2.6.
Proba
elementelor
raspunderii
civile
delictuali-pentru
fapta proprie
Potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce reclama ceva n fala justitiei trebuie sa
Iaca dovada.
Prin urmare, victima prejudiciului va trebui sa dovedeasca existenta tuturor
elementelor constitutive ale raspunderii civile delictuale. Faptele juridice po
t li probate prin orice mijloc de proba, inclusiv martorii si prezumtiile. Dific

ultati n proba apar n ce priveste latura subiectiva a raspunderii. Aceasta dovada

se face prin elemente exterioare, de comportament, din care se poate deduce culp
a.
Prtul poate sa prezinte dovezi contrare elementelor exterioare de comportament
dovedite de victima ori poate sa invoce existenta unor cauze care nlatura caract
erul ilicit al faptei, vinovatia, ori care exonereaza de raspundere.
2.7. Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridi
ce
Persoana juridica are o raspundere patrimoniala proprie. Aceasta poate fi
contractuala sau delictuala. Potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954, "laptele
ilicite... savrsite de organele sale obliga nsasi persoana juridica, daca au fost
ndeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor. Daca fapta ilicita a fost savrsi
ta de catre organele ei, este angajata raspunderea pentru fapta proprie a persoa
nei juridice, deoarece fapta organului sau este lapta proprie a persoanei juridi
ce nsesi". Tot astfel, art. 12 alin. 14 din Legea nr. 21/1924 dispunea: "persoana
juridica raspunde de toate faptele contractuale, delictuale si cvasi- delictual
e savrsite de organele ei, n timpul exercitarii functiunii lor". Dispozitii privin
d raspunderea civila delictuala a persoanelor juridice sunt cuprinse si n Legea n
r. 5/1990 privind organizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si
societati comerciale (art. 12-15) n Leaea nr. 31/1990 privind societatile comcric
alc si n Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere
n agricultura (art. 36-62).
Raspunderea delictuala poate fi pentru fapta proprie sau pentru fapta altui
a, a lucrului, edificiului, animalului208.
Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice se
angajeaza n cazurile n care organul de conducere, cu prilejul exercitarii functie
i ce i revine, a savrsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, deoarece faptel
e savrsite de organele sale de conducere obliga nsasi persoana juridica, daca au f
ost ndeplinite n realizarea funetei lor.
Calitatea de organ de conducere si atributiile lor rezulta din actele de co
nstituire. Trebuie precizat ca organul persoanei juridice nu este un reprezentan
t, ci este parte organica a persoanei juridice, ceea ce explica de ce faptele sa
vrsite de aceste organe cu prilejul exercitarii functiei sunt socotite a fi facut
e de nsasi persoana juridica. Daca fapta ilicita ar fi fost savrsita de un repreze
ntant, persoana juridica ar raspunde pentru fapta altuia. Fapta ilicita trebuie
savrsita de organul de conducere cu prilejul exercitarii functiilor sale.
Daca sunt depasite limitele capacitatii de folosinta ori sunt folosite mijloace
ilicite pentru realizarea scopului persoanei juridice, responsabilitatea persoa
nei juridice este angajata.
Persoana fizica ce alcatuieste organul de conducere si angajeaza si propria r
aspundere civila delictuala pentru fapta proprie, att fata de victima, ct si fata
de persoana juridica.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 21/1924, "membrii care formeaza organele de d
irectiune si administratie sunt personal si solidar raspunzatori pentru daunele
provenite din culpa lor att fata de terti, ct si fata de persoana juridica nsasi".
n consecinta, victima poate sa actioneze n raspundere fie persoana juridica ce
raspunde pentru fapta proprie, fie persoana fizica ce compune organul de conduc
ere, fie ambele. Daca persoana juridica a despagubit victima, ea are actiunea n r
egres contra persoanei fizice ce compune organul de conducere.
3. Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane
3.1. Precizari prealabile
n principiu, fiecare persoana este raspunzatoare pentru faptele sale proprii,
lucru valabil si n materia raspunderii civile delictuale. Interesul ocrotirii un
or categorii de persoane au impus extinderea raspunderii dincolo de limitele fap
telor proprii.
Codul civil reglementeaza trei astfel de cazuri n art. 1000: raspunderea pari
ntilor pentru prejudiciul cauzat de copilul lor minor, raspunderea institutorilo
r si artizanilor pentru prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor si raspunde
rea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusii lor..
Prezumtia aratata dispenseaza victima de proba unor elemente ale

raspunderii.
3.2. Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minor
i
3. 2.1. Prevederi legale
Aceasta varietate de raspundere pentru fapta altuia este reglementata de ar
t. 1000 alin. 2 Cod civil, care dispune ca "tatal, mama, dupa moartea barbatului
, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dns
ii". In contextul consacrarii egalitatii barbatului si femeii, textul citat treb
uie nteles n sensul ca raspunderea revine ambilor parinti ai copilului, n solidar.
Aceasta solutie este ntemeiata pe dispozitiile art. 97 alin. 1 din Codul familiei
, conform caruia "ambii parinti au aceleasi drepturi si ndatoriri fata de copiii
lor minori, fara deosebire dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casato
riei sau nfiati".
3.2.2. Fundamentul raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de co
piii lor minori
Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori a f
ost instituita ca masura de protectie a victimelor unui asemenea prejudiciu, ntru
ct de cele mai multe ori copiii nu dispun de mijloacele necesare pentru a repara
prejudiciul.
Principiul potrivit caruia raspunderea opereaza n temeiul culpei si gaseste o
deplina aplicare si n cadrul acestei raspunderi. Premisa acesteia consta n prezumt
ia nendcplinirii sau ndeplinirii necorespunzatoare de catre parinti a unor ndatorir
i ce le revin fata de copii.
Prin dispozitiile art. 1000 alin. 2 Cod civil este instituita o tripla prez
umtie legala, declansata de dovada facuta de victima cu privire la existenta pre
judiciului, a faptei ilicite si a raportului de cauzalitate:
- prezumtia faptei ilicite a parintilor, constnd n aceea ca n exercitarea ndatori
rilor ce reveneau parintilor fata de copilul lor au existat abateri de natura a
angaja raspunderea lor;
- prezumtia de cauzalitate ntre nendeplinirea ndatoririlor parintesti si comiter
ea de catre minor a faptei prejudiciabile;
- prezumtia culpei paruitilor, de obicei n forma neglijentei n ndeplinirea necor
espunzatoare a obligatiilor ce le reveneau.
Aceasta prezumtie constituie un avantaj pentru victima n sensul reducerii sarcini
i probei.
n ce priveste fundamentul acestei raspunderi, practica si doctrina au nuanta
t principiul raspunderii pentru culpa Astfel intr-o prima op.nic, se considera c
a parintii raspund pentru linsa de supraveghere a copilului, lipsa care a permis
savrsirea faptei prejudiciabile.
ntr-o alta opinie, parintii raspund att pentru lipsa de supraveghere a copilul
ui, ct si pentru nendeplinirea obligatiei de a-1 educa pe copil.
Alti autori considera ca parintii raspund att pentru lipsa de supraveghere a copi
lului, ct si pentru nendeplinirea obligatiei de a creste copilul, asa cum aceasta
obligatie este prevazuta de Codul familiei.
Potrivit Codului familiei (art. 101 alin. 2), obligatia de a creste copilul
cuprinde un ansamblu de ndatoriri: de educare, de nvatatura, de supraveghere, de n
grijire a sanatatii si dezvoltarii fizice a copilului, paza exercitata asupra co
pilului etc.
Aceasta nuantare a fost necesara pentru a se putea explica angajarea raspunde
rii parintilor si n ipoteza cnd nu exercita supravegherea efectiva a minomlui (deo
arece acesta se afla n vizita n alta localitate ori vagabondeaza). Culpa parintelu
i n ndatonrea de crestere se dovedeste acoperitoare pentru asemenea ipoteze.
Ct priveste obligatia de supraveghere, aceasta este nteleasa de unii autori ca
ndrumare a copilului ntr-o anumita directie, prin modul n care este crescut si mpie
dicat sa savrseasca anumite acte.
3.2.3. Domeniul de aplicatie al art. 1000 alin. 2 Cod civil
Dispozitiile nscrise n art. 1000 alin. 2 sunt aplicabile parintilor din casatori
e sau din afara casatoriei, adoptatorului cu efecte depline sau restrnse. Ele nu
se aplica tutorilor, curatorilor or. altoi institutii de ocrotire, ntruct sunt de
stricta interpretare si nu pot fi extinse la alte cazuri .Acestia vor putea even

tual raspunde pentru prejudiciile cauzate de minor n conditiile cerute pentru ras
punderea pentru fapta proprie ( art. 998-999 Cod civil.)
3.2.4. Conditiile raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de cop
iii lor minori
Pentru angajarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor minori
se cer ndeplinite o sene de conditii generale si speciale. Conditiile generale p
rivesc existenta si proba faptei ilicite a minorului, a prejudiciului
suferit de victima si a raportului de cauzalitate ntre fapta ilicita a minonilui
si prejudiciul produs. Nu se cere conditia ca minorul sa fi actionat cu vinovat
ie. Daca victima doreste sa angajeze att raspunderea minorului, ct si raspunderea
parintilor acestuia, trebuie sa faca si dovada culpei minorului. De ndata ce aces
te dovezi au fost facute, pot fi invocate si cele trei prezumtii legale: existen
ta faptei ilicite a parintilor constnd n nendeplinirea corespunzatoare a ndatoririlo
r parintesti, existenta raportului de cauzalitate dintre aceasta fapta si comite
rea de minor a faptei prejudiciabile si existenta culpei parintilor pentru ndepli
nirea necorespunzatoare a ndatoririlor parintesti.
Totodata sunt necesare alte doua conditii speciale: copilul sa fie minor si
sa locuiasca cu parintii sai.
Prima conditie, a minoritatii copilului, trebuie sa existe la momentul savrs
ini faptei.
Parintii nu raspund daca minorul dobndeste capacitatea de exercitiu nainte d
e vrsta de 18 ani. Ei nu raspund nici pentru faptele copilului major, lipsit de d
iscernamnt si pus sub interdictie judecatoreasca. n aceasta ipoteza, parintii vor
putea raspunde pentru fapta propne, potrivit art. 998-999 Cod civil .
n ce priveste conditia ca minorul sa locuiasca la parintii sai, distingem ntre
mai multe situatii. De regula, locuinta minorului coincide cu domiciliul sau leg
al. Precizam ca, potrivit art. 100 alin. 1 din Codul familiei "Copilul minor loc
uieste cu parintii sai", iar potrivit art. 14 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954,
"domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care
locuieste n mod statornic". Cnd aceste domicilii nu coincid, ca urmare a ncredintar
ii minorului unei terte persoane, se va avea n vedere l locuinta si nu domiciliu
lminorului, care ramne tot la parintii sai.
n general se porneste de la premisa ca ceea ce intereseaza este locuinta pe
care legea o stabileste pentru minori, ch.ar daca n fapt minorul nu ar avea acea
locuinta.
Daca copilul fuge de casa, parintii nu pot invoca propria vina spre a se ex
onera de raspundere, ntruct trebuie sa depuna toata diligenta pentru readucerea mi
norului la locuita lui, astfel ca raspunderea lor va fi angajata.
Daca minorul a parasit locuinta fara voia parintilor si n timp ce era fugit
a savrsit o fapta cauzatoare de prejudicii, parintii vor raspunde delictual, n te
meiul culpei n supravegherea, educarea si cresterea minorului.
Cnd minorul se afla temporar n vizita la rude sau la prieteni, raspunderea
parintilor nu este nlaturata.
Daca minorul este internat n spital si n aceasta perioada comite fapte ilic
ite cauzatoare de prejudicii, majoritatea doctrinei sustine culpa parintilor, pe
prezumtia carentei n educatia acordata minorului, nlaturnd lipsa temporara a locui
ntei comune.
n situatia n care minorul se afla internat ntr-o scoala de munca si reeducare si fu
ge de acolo, vagabondnd, daca savrseste faptei ilicite, prejudieiabile, parintii r
aspund pe temeiul carentelor n educarea si cresterea copilului.
Daca la data savrsirii faptei ilicite de catre minor panntii se aflau n executa
re unei
pedepse privative de libertate ori erau arestat, preventiv, parintii
sunt exonerati, ntruct se aflau n imposibilitate de a supraveghea minorul. Cu toat
e acestea, unii autor, retin culpa parintilor, ntruct nu au acordat o" educatie co
respunzatoare minorului, care ar fi prevenit savrsirea unei fapte ilicite cauzato
are de prejudicii.
n situatia cnd parintii nu au locuinta comuna, fiind divortati, despartiti n
fapt etc., n principiu, urmeaza a raspunde pentru faptele minorului parintele ca
ruia acesta a fost ncredintat. Totusi, cnd minorul se afla temporar la celalalt pa
rinte si savrseste o fapta prejudiciabila, acesta va raspunde n temeiul art. 998-9

99 Cod civil, mpreuna cu parintele caruia i-a fost ncredintat minorul300.

3.2.5. nlaturarea prezumtiilor legale privind raspunderea parintilor pentru
prejudicii cauzate de copiii lor minori
Tripla prezumtie de raspundere a parintilor pentru faptele prejudiciabile a
le copiilor lor minori instituita de art. 1000 alin. 2 poate fi nlaturata n condit
iile prevazute de art. 1000 alin. 5 care dispune ca parintii sunt aparati de ras
pundere "daca probeaza cu n-au putut mpiedica faptul prejudiciabil".
n consecinta, pentru a se exonera de raspundere, parintii trebuie sa rastoa
rne prezumtia de culpa n supraveghere, educare si crestere. Obiectul probei trebu
ie sa fie acela ca parintii si-au ndeplinit ireprosabil ndatoririle ce le reveneau
si ca nu se poate retine o conexiune cauzala ntre modul cum si-au ndeplinii ndator
irile parintesti si fapta prejudiciabila comisa de minor. Eventual, parintii pot
proba existenta unui fapt exterior copilului. pentni care nu sunt tinuti a rasp
unde, care a determinat cauza savrsirii faptei prejudiciabile (caz de foita major
a, caz fortuit, fapta unui tert) sau lipsa de discernamnt a minorului.
3.2.6. Efectele raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii
lor minori
Parintii raspund integral pentru fapta copiilor minori.
Daca minorul a mplinit 14 ani, victima se poate ndrepta fie mpotriva minorului
, fie mpotriva parintelui, fie mpotriva ambilor, care vor raspunde solidar.
Parintele care a reparat prejudiciul cauzat de minor arc actiune n regres mpo
triva acestuia pentni recuperarea a ceea ce a platit pentru el.
3.3. Raspunderea institutorilor si artizanilor pentru prejudiciile
cauzate de elevii si ucenicii loi
3.3.1. Dispozitii legale
Aceasta varietate de raspundere pentru fapta altei persoane este reglementata de
art. 1000 alin. 4 Cod civil, care prevede ca " institutorii si artizanii sunt r
espnsabili de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor n tot timpul ce se gas
esc sub a lor supraveghere". Potrivit al.n. 5, institutorii si artizanii se pot
apara de raspundere "daca probeaza ca nu au putut mpiedica faptul prejudiciabil".
3.3.2. Domeniul de aplicatie a raspunderii instituite de art. 1000 alin. 4
Cod civil
Aceasta raspunderea este instituita n sarcina institutorilor si artizanilor pentr
u faptele ilicite ale elevilor si ucenicilor aflati sub supravegherea lor.
Prin institutori ntelegem nvatatorii claselor primare, educatorii prescolari,
profesorii de la cursurile gimnaziale, licee ori profesionale, pedagogii de int
ernat, precum si supraveghetorii din taberele si coloniile de vacanta.
Artizanii sunt mestesugarii care primesc spic pregatire profesionala ucenici
.
Prin elevi trebuie sa ntelegem minorii care frecventeaza institutii scolare, prec
um si pe cei care sunt cazati n internate sau se afla n tabere sau colonii scolare
de vacanta.
Ucenicii sunt minorii care se pregatesc n scolile profesionale.
Majoritatea autorilor considera ca raspunderea instituita de art. 1000 alin.
4 Cod civil se aplica numai pentru faptele ilicite produse de elevii si ucenici
i minori, nu si celor care au mplinit vrsta de 18 ani.
Persoanele care beneficiaza de prevederile art. 1000 alin. 4 Cod civil, n cal
itate de victima, trebuie sa fie terte persoane si nu elevii sau ucenicii care s
e pot autoaccidenta n timpul orelor de ipoteza n care profesorul sau meste
sugarul raspunde curs, confo art. 998-999 Cod civil pentru faptele sale comisi
ve sau omisive.
3.3.3. Fundamentarea raspunderii institutorilor si artizanilor
Din continutul art. 1000 alin. 4 rezulta ca institutorii si mestesugarii rasp
und de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor aflati "sub a lor supraveghe
re". Prin urmare, fundamentarea legala a acestei raspunderi consta n culpa pentru
nendeplinirea ori ndeplinirea necorespunzatoare a ndatoririi de supraveghere.
Totodata, art. 1000 alin. 4 Cod civil instituie o tripla prezumtie relativa
de culpa:
- prezumtia de fapta ilicita a institutorului sau artizanului constnd n ndepli
nirea necorespunzatoare a ndatoririi de supraveghere;

- prezumtia de cauzalitate ntre nendeplinirea obligatiei de supraveghere si fapta

minorului; prezumtia
culpei
institutorului
sau
artizanului
n ndepl
inirea necorespunzatoare a ndatoririi de supraveghere.
3.3.4. Conditiile raspunderii institutorilor si artizanilor
Pentru angajarea raspunderii instituite de art. 1000 alin. 4 Cod civil se cer nde
plinite cumulativ unele conditii generale si speciale.
Conditiile generale privesc existenta si proba prejudiciului, a faptei ilici
te a elevului sau ucenicului si a raportului de cauzalitate.
Victima prejudiciului va trebui sa faca dovada existentei acestora prin or
ice mijloc admis de lege. O data tacute aceste probe, poate fi invocata tripla p
rezumtie instituita de art. 1000 alin. 4: "existenta faptei ilicite a institutor
ului sau mestesugarului constnd n lipsa de supraveghere a elevului sau ucenic
ului existenta
raportului
de
cauzalitate
ntre
fapta
ilicita a i
nstitutorului sau artizanului si producerea de catre elev sau ucenic a prejudi
ciului; existenta vinovatiei institutorului sau artizanului".
Totodata, victima va trebui sa probeze urmatoarele conditii:
- prejudiciul a fost cauzat de un elev sau ucenic minor:
- fapta ilicita a fost savrsita n timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia
sa se afle sub supravegherea institutorului sau artizanului. Se nscrie n aceasta
conditie si situatia n care, prin absenta sau ntrzierea institutorului sau artiza
nului, elevii si ucenicii au savrsit fapte prejudiciabile.
Raspunderea institutorului sau artizanului nu va fi angajata pentru cazul n
care elevul sau ucenicul nu au venit ori au plecat de la orele de curs.
3.3.5. Efectele raspunderii institutorului si artizanului
Daca sunt ndeplinite cumulativ toate conditiile generale si speciale cerute
de art. 1000 alin. 4, artizanul sau institutorul este tinut sa raspunda fata de
victima pentru ntreg prejudiciul.
Victima poate sa se ndrepte, la alegerea sa pentru reparatie, fie mpotriva in
stitutorului sau artizanului, fie mpotriva elevului sau ucenicului ori mpotriva am
bilor.
Institutorul sau artizanul care a despagubit victima are actiunea n regres mpo
triva elevului sau ucenicului ori chiar mpotriva parintilor acestora, daca probea
za ca fapta s-a datorat relei educatii n familie. invocnd art.998-999 Cod civil nu
nsa si ari. 1000 alin.
2, care se poate prevala numai victima.
n practica, n anumite litigii se pune problema concursului angajarii raspunde
rii parintilor sau a institutorilor (artizanilor) ori a solidaritatii acestora.
Opinia majoritara sustine ca att cumulul, ct si soldaritatea raspunderii parintilo
r si institutorilor (artizanilor), sunt excluse, astfel ca apare necesara o iera
rhizare a ordinii angajarii raspunderii pentru altul.
n acest sens. s-a aratat ca raspunderea institutorului trece naintea raspund
erii parintilor, care este generala si subsidiara. n consecinta, numai daca insti
tutorul a combatut prezumtia de culpa juris tantum, instituita de art. 1000 alin
. 4 Cod civil (faptul culpabil nu a putut fi nlaturat cu toate precautiunile luat
e de institutor), va fi exonerat de raspundere si se va pune n subsidiar problema
raspunderii parintilor.
3.4. Raspunderea comitentului pentru fapta ilicita a prepusului sau
3.4.1. Dispozitii legale
Aceasta varietate de raspundere pentru fapta altuia este reglementata de
art. 1000 alin. 3 Cod civil, care dispune ca stapnii si comitentii raspund de pr
ejudiciul cauzat de servitorii si propusii lor n functiile ncredintate.
Art. 1000 alin. 5 nu prevede posibilitatea comitentilor de a se exonera d
e raspundere, chiar daca ar proba ca nu au putut mpiedica faptul prejudiciabil. R
ezulta, asadar, ca n sarcina comitentilor opereaza o prezumtie absoluta de culpa
pentru faptele propusilor.
3.4.2. Domeniul de aplicare al raspunderii comitentilor
Raspunderea instituita de art. 1000 alin. 3 Cod civil cade n sarcina comitentului
, pentru prejudiciile cauzate de prepusul sau.
Comitentul este persoana fizica sau juridica ndreptatita sa dea instructiuni,
sa directioneze, sa ndrume si sa controleze prepusul, n temeiul unui raport de pr

epusenie. Poate fi comitent orice persoana fizica sau juridica, statul, judetul,
comuna, n masura n care exercita ndrumarea, controlul directia prepusilor sai n cad
rul unui raport de prepusenie.
Prepusul este persoana fizica directionata, controlata si ndrumata de comiten
t.
Raportul de prepusenie presupune ncredintarea unei nsarcinari prepusului ce urm
eaza a se executa sub ndrumarea, autoritatea, controlul comitentului. Dependenta
functionala a prepusului fata de comitent este nota caracteristica a raportului
de prepusenie, care justifica responsabilitatea comitentului instituita de art.
1000 alin. 3 Cod civil.
Raportul de prepusenie este o chestiune de fapt lasata la aprecierea instan
tei. El poate avea natura unei stari de drept sau a unei stari de fapt.
n cazul raportului de prepusenie - stare de drept, dependenta functionala est
e ntemeiata pe un raport juridic nascut ntre comitent si prepus ce prezinta urmato
arele caracteristici:
- este fondat pe acordul de vointa realizat expres sau tacit ntre comitent si pr
epus;
- are ca obiect ndeplinirea unor functii sau activitati de catre prepus n folosul
comitentului;
- conduita permisa partilor confera comitentului autoritatea de a exercita cont
rolul, directia, supravegherea prepusului si impune prepusului subordonarea func
tionala.
Cel mai adesea, raportul de prepusenie - stare de drept se naste din contrac
tul de munca. Angajatul este subordonat, n ndeplinirea functiei sale, fata de ang
ajator. Cnd angajatul este detasat, raportul de prepusenie se stabileste fata de
persoana la care s-a facut detasarea ntruct aceasta exercita efectiv autoritatea d
irectiei si controlului specifica comitentului.
Raportul de prepusenie se poate naste si din alte contracte, precum contract
ul de societate, antrepriza, locatiunea, mandatul, daca asociatul, antreprenorul
, locatorul sau mandatarul renunta la independenta lor n executare si al pozitia
lor de egalitate juridica acceptnd sa fie subordonati, sub autoritatea celeilalte
parti.
O pozitie nuantata se constata n doctrina juridica n legatura cu raportul de
prepusenie ntre medic si unitatea sanitara publica. ntr-o opinie s-a subliniat ca
medicul, n exercitarea profesiei nu are calitatea de prepus, ntruct el asigura asi
stenta medicala pe baza pregatirii proprii si nu pe baza unor ndrumari date de co
nducerea unitatii sanitare.
Medicul actioneaza n calitate de prepus numai n leg
atura cu ndeplinirea unor ndatoriri de serviciu, independente de actul medical (vi
zitele si contravizitele, respectarea programului de garda ctc). Numai n asemenea
situatii ar fi posibila angajarea raspunderii unitatii sanitare, n calitate de c
omitent. n celelalte cazuri, medicul raspunde singur, direct si nemijlocit, de pr
ejudiciul cauzat n temeiul art. 998-999 Cod civil.
ntr-o alta opinie se sustine ca fiind nejustificata exceptarea raspunderii unitat
ii sanitare pe ideea independentei profesionale a medicilor
.
Exceptia aratata nu s-a pus n discutie n ce priveste raspunderea unitatilor
sanitare de stat cu plata sau a celor particulare si nici n legatura cu personalu
l medical mediu - asistente, infirmieri etc.
Trebuie subliniat ca nu orice raport de subordonare este si raport de prepu
senie. Astfel de raporturi sunt, spre exemplu, raporturile ntre cel ce executa o
pedeapsa privativa de libertate si penitenciar ori raporturile ntre militarii n te
rmen si unitatea militara n care sunt ncadrati..
ntr-o alta opinie, prin interpretarea extensiva a art. 1000 alin. I, milita
ml n temien ar avea calitate de prepus cnd fapta ilicita a fost savrsita de acesta
cu lucrurile ce i-au fost ncredintate, cum ar fi arma din dotare .
Raportul de prepusenie - stare de fapt poate aparea ocazional ntre membrii u
nui colectiv, ai unei familii, n raporturile sclare, cnd propusii ocazionali accep
ta, de obicei fara plata, sa faca un serviciu ce presupune o subordonare, n inter
esul celuilalt309 etc.
3.4.3. Fundamentarea raspunderii comitentului
Raspunderea instituita de art. 1000 alin. 3 Cod civil este fundamentata de

lege n culpa comitentului.

Doctrina a formulat mai multe teorii care pot fi grupate n doua categorii:
teorii subiective, ntemeiate pe ideea de culpa a comitentului;
- teorii obiective, care fondeaza raspunderea pe alte temeiuri dect culpa.
Teoriile subiective explica raspunderea comitentului pe ideea de culpa nascuta d
in "prezumtia legala de culpa", "transferul culpei prepusului la comitent" ori c
a "efect al reprezentari legale".
Astfel, posibilitatea unei opinii larg acceptate (de la aparitia Codului
civil si pna n prima jumatate a secolului XX), raspunderea comitentului se fondeaz
a pe o prezumtie de culpa legala, dedusa din dispozitia art. 1000 alin. 3, care
poate fi privita, dupa caz, drept culpa n alegerea prepusului (culpa in eligendo)
sau ca o culpa n supraveghere (culpa in vigilando).
Initial prezumtia de culpa a fost considerata a f, relativa ,iar apoi absol
uta, ntruct textul de lege nu permite comitentului exonerarea de raspundere, chiar
daca ar dovedi ca a fost n imposibilitate de a mpiedica fapta prejudiciabila a pr
epusului sau
Fundamentarea culpei comitentului pe o prezumtie de culpa absoluta, irefrag
abila, a dat nastere unei contradictii n ceea ce priveste dreptul la regres al co
mitentului mpotriva prepusului pentru care a platit despagubirea. Aceasta neconco
rdanta cu practica juridica, la care se adauga imposibilitatea comitentului de a
realiza supravegherea permanenta a prepusului (presupusa de prezumtia absoluta)
, a condus la rezerve n acceptarea acestei teorii.
ntr-o alta conceptie, s-a considerat ca raspunderea comitentului este ntemeiat
a fata de terti pe substituirea prepusului ce a savrsit fapta prcjudiciabila de c
atre comitent. n acest fel, ar aparea un transfer al culpei de la prepus la comit
ent, culpa prepusului ar deveni pentru victima propria culpa a comitentului, ca
o consecinta a raportului de prepusenie..
Culpa comitentului a fost explicata si pe temeiul raportului de reprezentar
e dintre prepus si comitent. Prepusul, s-a spus, actioneaza n functia ncredintata
ca reprezentant legal al comitentului si, n consecinta, culpa prepusului devine c
ulpa
comitentului.
Teoria este criticabila pentru aceleasi motive ca si teoria transferului c
ulpei de la prepus la comitent, cu observatia ca reprezentarea este specifica ac
telor si nu faptelor juridice si ca lasa fara explicatie dreptul de regres al co
mitentului.
Toate cele trei teorii aratate ar putea fi mbunatatite pe baza unui model c
u doua stari, una care priveste raporturile comitentului eu victima, cealalta, c
are priveste raporturile comitentului cu prepusul sau si cu tertii. Potrivit ace
stui model, prezumtia de culpa absoluta si transferul obligatiei de reparatie ex
plicat prin substitutia persoanei prepusului de catre comitent sau prin calitate
a ele reprezentant al comitentului ar functiona numai n raporturile dintre comite
nt si victima.
n raporturile dintre comitent-prepus si terti, se aplica regula dreptului com
un, astfel ca dreptul de regres al comitentului contra prepusului sau este pe de
plin nteles si motivat.
Starea speciala, exceptionala, a raporturilor dintre comitent si victima se poat
e explica tocmai prin caracterul indirect al raspunderii comitentului, prin inte
ntia legii de a crea o situatie favorabila victimei, determinnd, n consecinta, n ci
rcuitul civil, doua zone de raporturi n care regulile de drept se comporta diferi
t: zona speciala a raporturilor dintre comitent-victima si zona obisnuita a rapo
rturilor dintre comitent-prepus-terti.
Astfel de modele cu stare multipla sunt pe deplin acceptate de teoria sistem
elor si nu vedem de ce nu ar fi acceptate si n domeniul dreptului.
Teoriile obiective explica raspunderea comitentului pe alte temeiuri dect c
ulpa, cum ar fi ideea de risc dau ideea de garantie.
Potrivit teoriei riscului, toti cei care dobndesc folosul unei activitati de
sfasurate de altii sunt tinuti sa suporte si consecintele pagubitoare ale aceste
i activitati.
ntr-o alta versiune, bazata nu pe ideea riscului profit, ci pe ideea riscul

ui de activitate, se considera ca autoritatea presupune riscul repararii pagubel

or cauzate de cei subordonati.
Consecinta negativa a teoriei riscului este aceea ca determina o contradic
tie de nerezolvat ntre asumarea de catre comitent a riscului (de activitate sau p
rofit) si dreptul sau de regres mpotriva prepusului.
Teoria garantiei explica raspunderea comitentului pe ideea ca legea l consid
era pe acesta un garant al interesului victimei privind posibilitatea de a obtin
e repararea integrala a prejudiciului. Altfel spus, comitentul este tinut de obl
igatia de garantie fata de celelalte subiecte de drept ca prepusul sau nu le va
cauza prejudicii, iar daca o va face va despagubi personal victima.
Aceasta fundamentare a raspunderii comitentului pe ideea de garantie expli
ca dreptul de regres al comitentului mpotriva prepusului, ca drept recunoscut gar
antului de a recupera ceea ce a platit de la cel pe care-1 garanteaza, ntruct pna l
a urma sarcina reparatiunii trebuie sa revina n ntregime prepusului.
Obligatia de garantie a comitentului a fost explicata diferit. ntr-o opini
e, se considera ca aceasta este o obligatie de garantie obiectiva, ntemeiata pe r
iscul de activitate si fara nici o legatura cu ideea de culpa a prezumata a comi
tentului
.
ntr-o alta opinie, obligatia de garantie a comitentului este privita ca o
cautiune legala fondata pe ideea ca este just si echitabil ca sarcina avansarii
despagubirilor si a suportarii eventualei insolvabilitati a prepusului sa
revina comitentului' .
Teoria garantiei ofera un substitut pentru explicarea mecanismului raspund
erii comitentului altfel dect pe ideea de culpa si justifica dreptul de regres al
acestuia contra prepusului sau. Ea se regaseste in numeroasele solutii date de
instantele din tara noastra.
3.4.4. Conditiile raspunderii comitentului
Pentru angajarea raspunderii comitentului se cer ntrunite cumulativ o seri
c de conditii generale si speciale.
Conditiile generale privesc existenta elementelor esentiale ale raspunderi
i:
a) existenta prejudiciului;
b) existenta faptei ilicite a prepusului;
c) existenta raportului de cauzalitate ntre fapta ilicita a prepusului si p
rejudiciul ncercat de victima;
d) vinovatia (greseala) prepusului.
Conditiile generale mentionate fac proba existenta raspunderii directe a
prepusului, tara de care raspunderea comitentului nu ar putea fi angajata.
O data facuta dovada existentei conditiilor generale, victima poate invo
ca tripla prezumtie de culpa a comitentului, instituita de art. 1000 alin. 3:
- prezumtia existentei faptei ilicite a comitentului constnd n executarea necore
spunzatoare a obligatiei de supraveghere a prepusului;
- prezumtia existentei raportului de cauzalitate ntre executarea necorespunzatoar
e a obligatiei de supraveghere si savrsirea de catre prepus a prejudiciului;
- prezumtia vinovatiei comitentului pentru modul n care si-a ndeplinit obligatia d
e supraveghere, ceea ce a permis producerea prejudiciului.
Conditiile speciale cerute pentru angajarea raspunderii comitentului prive
sc:
a) existenta raportului de prepusenie la momentul savrsirii faptei. Aceasta cond
itie este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantei, pe baza probelor
care dovedesc existenta raportului si a atributelor sale: subordonarea prepusulu
i, atitudinea comitentului. controlul, directia, supravegherea etc;
b) prepusul sa fi savrsit fapta n functiile ncredintate. Datorita formularii
vagi, aceasta cerinta specifica a prilejuit
Interpretari ce au evoluat de la o maniera restrictiva la una permisiva, ext
ensiva.
Interpretarea restrictiva porneste de la ideea ca raspunderea comitentului
va fi angajata cnd prepusul savrseste fapta ilicita n interesul comitentului, n limi
tele functiei ncredintate si cu respectarea instructiunilor si dispozitiilor comi
tentului.

Angajarea raspunderii comitentului nu s-ar produce atunci cnd prepusul a savr

sit o fapta prejudiciabil actionnd n propriul sau interes, desfasurnd activitati car
e nu se ncadreaza n functia ncredintata ori prin depasirea atiibutiilor sau exercit
area lor abuziva.
ntruct o asemenea inteipretare a notiuni de "functii ncredintate" ar fi ngusta
t excesiv domeniul de aplicatie al raspunderii comitentului, doctrina si practic
a au adus o extindere a ntelesului de "functii ncredintate". Pe acest temei, comit
entul a fost tinut sa raspunda si n cazul cnd prepusul a savrsit fapta prejudiciabi
la actionnd cu depasirea functiilor stabilite de comitent sau prin deviere de la
acestea'" .
Tot astfel, instantele au admis angajarea raspunderii comitentului cnd prep
usul, actionnd n cadrul functiilor ncredintate, a produs un prejudiciu prin nedibac
ie, neglijenta sau imprudenta ori cnd prepusul a lucrat pentru comitent n limitele
scopului n vederea caruia i-au fost oferite functiile, chiar mpotriva instructiun
ilor comitentului.
Angajarea raspunderii comitentului a fost admisa si n ipoteza cnd prepusul a
buzeaza de functie n propriul sau interes ori cnd, fara legatura cu exercitarea fu
nctiei, aceasta a procurat prepusului instrumentul faptei ilicite (masina, vagon
ul etc.) ori prilejul care a nlesnit savrsirea faptei ilicite. Ceea ce este esenti
al este existenta unei legaturi de conexiune ntre functiile ncredintate si modul n
care fapta a fost savrsita. Aceasta legatura poate fi de timp, de loc sau de mijl
oace folosite.
Desigur, atunci cnd fapta ilicita a prepusului nu are legatura cu exerciti
ul functiei ncredintate, chiar daca ea a fost savrsita n timpul exercitarii acestei
a, raspunderea comitentului nu va fi angajata32'.
3.4.5. Efectele raspunderii comitentului pentru prejudiciile cauzate de pr
epusul sau
A. Precizari prealabile
n analiza efectelor raspunderii comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepu
sul sau, trebuie sa distingem ntre efectele raspunderii comitentului n raport cu v
ictima prejudiciului si efectele raspunderii comitentului n raport cu prepusul.
B. Efectele raspunderii comitentului n raport cu victima
Instituirea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului (art. 1000 alin. 1)
da posibilitate victimei sa aleaga ntre a se adreesa pentru despagubire fie comi
tentului, fie comitentului si prepusului deodata ori succesiv, fie numai prepusu
lui.
n legatura cu aceste posibilitati, legea nu instituie o ordine n care victima poat
e chema la raspundere pe debitorii sai responsabili.
n doctrina se recomanda comitentului chemarea n garantie a prepusului sau ca o
solutie pentru accelerarea si simplificarea att a reparatiei victimei, ct si a dr
eptului de regres al comitentului .
Cu privire la ipoteza chemarii n raspundere att a comitentului, ct si a prepus
ului, s-a pus n discutie admisibilitatea solidaritatii n raspundere a comitentului
si prepusului n temeiul ari. 1003 Cod civil.
Obligatia comitentului este o obligatie in solidum. ntruct. tara a fi solidar
a, se concretizeaza n plata integrala a datoriei de catre cei doi debitori (comit
entul si prepusul).
Aceasta fundamentare ofera o explicatie mai solida dreptului de regres al c
omitentului care se ntinde la ntreaga plata efectuata .
n cazul n care prepusii mai multor comitenti au cauzat un prejudiciu unui te
rt, s-a apreciat ca toti comitentii sunt tinuti solidar fata de victima a repara
prejudiciul in ntregime. Solutia decurge din ideea ca, atta timp ct comitentul est
e tinut sa raspunda in solidum, obligatia sa are aceeasi ntindere ea si obligatia
prepusului
Cnd prepusii mai multor comitenti cauzeaza o paguba unuia dintre comitenti
, ceilalti comitenti vor raspunde solidar fata de comitentul prejudiciat, numai
cu propriii lor prepus., proportional eu contributii fiecarui prepus la
producerea prejudiciului.
Prepusii, indiferent de subordonare, vor fi tinuti solidar fata de victim
a pentru ntreg prejudiciu.

Comitentul poate invoca, n scopul exonerarii de raspundere, numai cauzele c

are nlatura raspunderea pentru fapta proprie a prepusului respectiv: fapta victim
ei, fapta unui tert pentru care nu raspunde, cazul fortuit si forta majora. De a
semenea, n raport de situatia creata, comitentul ar putea invoca dispozitia nscris
a n art. 9 alin. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale,
potrivit camia fapta de concurenta neloiala savrsita de un salariat n cadrul atri
butiilor sale de serviciu atrage raspunderea comitentului n solidar cu salariatul
pentru pagubele pricinuite, afara de cazul n care comitentul va dovedi ca, potri
vit uzantelor, nu era n masura sa previna comiterea faptelor.
C. Efectele raspunderii comitentului n raport cu prepusul. Regresul comitentului
Cnd comitentul a reparat prejudiciul cauzat victimei, el are drept n regres mpot
riva prepusului sau, autor al faptei ilicite. Aceasta posibilitate a fost explic
ata de practica juridica prin calitatea de garant al comitentului, care nu face
dect sa avanseze victimei despagubirea stabilita de instanta, iar, o data platita
despagubirea, comitentul are dreptul sa ceara prepusului sau restituirea n ntregi
me a despagubirii avansate victimei328.
Temeiul legal al dreptului de regres al comitentului este considerat a fi a
rt. 1108 alin. 1, pct. 3 Cod civil, potrivit caruia "subrogatia se face de drept
... n folosul celui care s-a obligat... pentru altii la plata datoriei ce are int
eres de a o desface". Altfel spus, dupa ce a platit victimei despagubirea, comit
entul se subroga de drept n drepturile victimei, mpotriva prepusului sau care a ca
uzat prejudicii, avnd la dispozitie actiunea directa pe care victima o avea mpotri
va prepusului (actiunea n raspundere ntemeiata pe art. 998-999 Cod civil).
Actiunea in regres este o actiune civila de drept comun; este actiunea n r
aspundere a victimei contra autonilui faptei ilicite pe care, n temeiul subrogati
ei, o preia comitentul.
Prepusul se poate apara dovedind ca prejudiciul a fost cauzat n tot sau n pa
rte de fapta comitentului. Daca o asemenea aparare va fi admisa, ne aflam in pre
zenta culpei comune si instanta va reduce pretentiile comitentului, oblignd pivpu
sul sa restituie numai partea corespunzatoare contributiei salo la producerea pr
ejudiciului.
D). Corelatia dintre raspunderea comitentului pentru faptele prepusului s
au si raspunderea parintilor pentru prejudicii cauzate de copiii lor minori
Aceasta ipoteza prezinta interes n acolo litigii n care prepusul este minor si savr
seste o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in cadrul raportului de prepuseni
e, cu prilejul exercitarii functiilor ncredintate de comitent.
ntr-o astfel de mprejurare, doctrina si practica considera ca raspunderea par
intilor este nlaturata, urmnd a se aplica regulile raspunderii comitentului, cu ex
ceptia cazului cnd calitatea do comitent apartine parintelui minorului. n aceasta
ultima ipoteza. victima poate invoca, dupa caz, la alegerea sa. raspunderea pari
ntilor (art. 1000 alin. 2 Cod civil) sau raspunderea comitentului (an. 1000 alin
.3 Cod
4 Raspunderea pentru prejudicii cau/ate de animale, de edificii si de lucru
ri n general
4.1. Raspunderea pentru prejudicii cau/ate de animale
4.1.1/. Dispozitii legale
Aceasta raspundere esto instituita de an. 1001 Cod civil, care prevede ca " prop
rietarul unui animal, saau acela care se serveste de dnsul, n cursul serviciului,
este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla n paza
sa, sau ca a scapat".
Se poate observa ca paznicul juridic al animalului este prezumat n culpa abso
luta, textul de lege neacceptnd proba contrarie.
4.1.2. Domeniul de aplicatie a raspunderii pentru prejudicii cauzate de anim
ale
Raspunderea instituita de art. 1001 Cod civil este n sarcina paznicului juridic a
l animalului, pentru prejudiciul produs de animalul aflat n paza sa juridica.
Din analiza textului de lege deducem ca este vorba de animale care pot fi
apropriate ntr-o forma juridica si care pot fi supravegheate, ceea ce rezulta din
cuvintele "proprietarul" animalului si "cel care se foloseste de acesta". n cons
ecinta, este vorba de animale domestice si de animalele salbatice captive din gr

adinile zoologice, circuri etc.

Sunt asimilate acestora si animalele salbatice din rezervatiile ori din parcuril
e de vnatoare nchise, daca fapta pagubitoare s-a produs n interiorul rezervatiei or
i parcului, nu nsa si n cazul cnd prejudiciul s-a produs de animale iesite din inci
nta rezervatiei sau parcului.
Nu intra sub incidenta art. 1001 animalele salbatice care traiesc n stare d
e libertate ori cele iesite din rezervatii ori parcuri.
Daca acestea au produs prejudicii, raspunderea cade n sarcina inspectorate
lor silvice, daca se face dovada raspunderii instituite de art. 998-999 Cod civi
l. Culpa nu se prezuma, ci trebuie probata de victima, n sensul ca personalul sil
vic nu si-a ndeplinit atributiile privind gospodarirea vnatului.
Raspunderea pentru prejudiciul produs de animal revine personaei are are paz
a juridica a acestuia, n momentul producerii prejudiciului.
Paza juridica deriva din dreptul de a folosi animalul, drept care implica p
rerogativa de comanda, de directie si supraveghere a animalului. n aceasta situat
ie se gaseste proprietarul animalului ori persoana caruia posesorul i-a transmis
folosinta animalului, de exemplu n temeiul uzufructului, al unui contract de loc
atiune sau de comodat etc. Calitatea de paznic juridic o au si holul sau gasitor
ul animalului.
Paza juridica a animalului, desi poate fi transmisa altor persoane, pna la pr
oba contrarie se prezuma ca apartine proprietarului.
Paza juridica nu se confunda cu paza materiala, care nu implica dreptul titu
larului de a se folosi de animalul respectiv. Depozitarul animalului are paza ma
teriala si nu raspunde de prejudiciile cauzate tic animal, deoarece nu are si fo
losinta animalului.
Paza juridica poate coexista eu paza materiala, potrivit art. 1001 Cod civi
l.
Daca animalul a fost furat, raspunderea pentru prejudiciile cauze de animal
revin uzurpatorului, care arc puterea de directie asupra animalului si care este
altceva dect paza materiala (solutie prin asemanare cu raspunderea n cazul furtul
ui lucrului).
4.1.3. Fundamentarea raspunderii pentru prejudicii cauzate de animale
ntr-o prima opinie, se considera ca raspunderea pentru prejudiciile cauzate
de animale se fondeaza pe o prezumtie de culpa n supravegherea animalului institu
ita de art. 1001 Cod civil.
Potrivit acestei idei, n sarcina celui ce are paza juridica exista o obligat
ie de a supravegliea animalul pentru a nu cauza pagube unor terti. Cauzarea pagu
bei face dovada ca nu s-a exercitat obligatia de supraveghere si, prin urmare, c
a este nu numai prezumata, ci si dovedita.
Elementul esential al fundamentarii raspunderii este paza juridica a anima
lului, astfel ca, ntr-o alta opinie, s-a considerat ca fundamentul raspunderii se
gaseste n ideea de risc, care presupune ca cel care trage foloasele de pe urma a
nimalului trebuie sa suporte si riscul, adica efectele pagubitoare.
Alti autori considera ca aceasta raspundere trebuie fondata pe ideea de g
arantie, n sensul de garantie privitoare la comportamentul general al animalului,
care, supravegheat, nu produce prejudicii.
4.1.4. Conditiile raspunderii
Victima prejudiciului va trebui sa faca dovada ca prejudiciul a fost produ
s de animal si ca acesta se afla n paza juridica a personaei de la care pretinde
despagubiri.
Paznicul juridic va fi exonerat de raspundere daca probeaza ca:
- prejudiciul s-a datorat faptei victimei;
- prejudiciul s-a datorat faptei unui tert pentru care paznicul juridic nu este
tinut a raspunde;
- prejudiciul s-a datorat existentei unui caz de forta majora. Cazul fortuit nu
exonereaza de raspundere.
4.1.5. Efectele raspunderii
Victima are dreptul sa pretinda despagubiri de la paznicul juridic, n temeiul ras
pundercii instituite de art. 1001 Cod civil. Victima se poate ndrepta, la alegere
a sa, si mpotriva celui ce are paza materiala, nsa n temeiul raspunderii instituite

de art. 998-999 Cod civil.

Paznicul juridic care a despagubit victima are actiune n regres mpotriva cel
ui ce are paza materiala, ori a celui din vina caruia animalul a fost n situatia
de a produce prejudiciul.
4.2. Raspunderea ruina edificiului
4.2.1. Dispozitii legale
Raspunderea pentru ruina edificiului este instituita prin art. 1002 Cod civil, c
are dispune ca "proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul c
auzat prin ruina edificiului, cnd ruina este urmarea lipsei de ntretinere, sau a u
nui viciu de constructie".
Potrivit dispozitiei aratate, culpa proprietarului se prezuma, nefiind adm
isa proba contrarie.
4.2.2. Domeniul de aplicatie
Raspunderea instituita de art. 1002 Cod civil este n sarcina proprietarulu
i edificiului, care prin nentretinere sau viciu de constructie produce o dauna un
ei persoane fizice sau juridice. Este asimilat proprietarului si superficiarul.
Proprietarul raspunde chiar si atunci cnd edificiul se afla n stapnirea alte
i persoane, n temeiul unui drept real de creanta, uzufruct, abitatie, locatie, co
modat etc.
Prin edificiu ntelegem orice lucrare realizata de om prin folosirea de mate
riale care se ncorporeaza solului, devenind imobil prin natura sa.
Lucrarile provizorii, care nu sunt fixate la sol, si imobilele prin desti
natie nu sunt edificii. Tot astfel, nu sunt edificii stncile, arborii.
Prin ruina edificiului ntelegem darmarea completa ori dezagregarea materialu
lui din edificiu.
Nu se ncadreaza n aceasta notiune demolarea voluntara, darmarea provocata de
incendiu ori de proasta functionare a unui aparat etc.
Ceea ce este esential pentai a se invoca raspunderea instituita de art. 10
02 este ca ruina sa fie urmare a lipsei de ntretinere ori a unui viciu de constru
ctie.
Raspunderea revine proprietarului edificiului sau superficialului. Nu int
ereseaza cine are paza materiala sau juridica (de exemplu, locatarul), ori cine
este constructorul, arhitectul etc.
n caz de coproprietate ori devalmasie, raspunderea coproprietarului este sol
idara.
Desi sunt asimilati calitatii de paznic jiuidic, uzufructuarul, cel ce are
dreptul de administrare sau folosinta a edificiului nu vor raspunde pentru ruin
a edificiului, raspunderea revenind numai proprietarului.
4.2.3. Fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului
Aceasta raspunderea este fondata pe ideea de culpa a proprietarului care nu
a supravegheat starea edificiului si nu a luat masurile corespunzatoare.
Daca ruina este urmare a viciului de constructie, este vorba de raspundere
a proprietarului pentru fapta altuia.
O alta opinie fondeaza raspunderea pe ideea unei prezumtii de culpa absol
uta ce ar putea fi nlaturata numai prin dovedirea altei cauze dect lipsa de ntretin
ere sau viciu de constructie.
4.2.4. Conditiile raspunderii pentru ruina edificiului
Pentm a invoca raspunderea prevazuta de art. 1002 Cod civil, victima tre
buie sa faca dovada existentei elementelor generale ale raspunderii, precum si a
urmatoarelor conditii speciale:
- prejudiciul a fost cauzat de ruina edificiului;
- ruina sa fi fost urmarea lipsei de ntretinere ori a unui viciu de construct
ie.
Proprietarul nu poate nlatura raspunderea dovedind ca a luat masurile necesa
re pentru asigurarea ntretinerii ori pentm prevenirea viciilor de constructie. El
se poate exonera de raspundere daca face dovada existentei urmatoarelor cauze d
e exonerare:
- fapta victimei nsesi;
- fapta unui tert pentru care proprietarul nu este tinut sa raspunda;
- cazul de forta majora, nu nsa si cazul fortuit.

4.2.5. Efectele raspunderii pentru ruina edificiului

Daca victima prejudiciului face dovada existentei conditiilor aratate, propr
ietarul edificiului va fi tinut sa plateasca toate despagubirile pentm prejudici
ului cauzat.
Proprietarul care a platit despagubirea are drept de regres cont
a; vnzatorului de la care a cumparat edificiul, pe temeiul obligatiei de garantie
a vnzatorului pentru viciile ascunse ale lucrului; mpotriva locatarului construct
iei, pe temeiul contractului de Iocatiune, daca mina edificiului s-a datorat nee
fectuarii reparatiilor de catre locatar, si mpotriva constructorului sau proiecta
ntului, n temeiul contractului de antrepriza ori de proiectare, pentru viciile as
cunse ale edificiului, care au cauzat ruina.
4.3. Raspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri n general
4.3.1. Reglementare
Aceasta raspundere este instituita prin de art. 1000 alin. 1 Cod civil, potrivit
caruia "suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanel
or pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt n paza noastra
".
Considerat o simpla introducere la raspunderea pentru fapta altuia, acest
text a fost interpretat la nceputul secolului XX ca o forma de raspundere civila
delictuala distincta, sub influenta dezvoltarii masinismului si a nmultirii cauze
lor de prejudicii cauzate de lucruri.
4.3.2. Domeniul de aplicatie a raspunderii instituite de art. 1000 ali
n. 1
Raspunderea instituita de art. 1000 alin. 1 Cod civil priveste prejudiciile cauz
ate de lucruri n general. Prin lucru trebuie sa ntelegem lucruri nensufletite, mobi
le si imobile, cu sau fara dinamism propriu.
Nu intra n categoria aceasta acele lucruri pentru care exista reglementari
speciale, precum edificiile, navele, aeronavele, instalatiile nucleare etc, lucr
urile care nca nu au fost apropriate de nimeni si, deci, nu se afla n paza juridic
a a cuiva (aerul, lumina solara, radiatiile naturale) si nici acelea folosite de
o persoana pentru a cauza o fapta ilicita cu intentie.
Aceasta raspundere este aplicata n cazuri precum: accidente de circulatie,
explozii, accidente cauzate de surpari, prabusirea unor obiecte, caderea ghetii
de pe acoperis ori a unor obiecte din balcoane etc.
Dispozitia nscrisa n art. 1000 alin. 1 prevede raspunderea "lucrurilor ce
le avem sub paza", ceea ce nseamna ca raspunzator pentru prejudiciu
l produs de lucru va fi paznicul juridic al acestuia. n materie conteaza doar paz
a juridica a lucrului, nu si paza sa materiala. Paza juridica apartine persoanei
fizice sau juridice care are puterea folosintei, controlul si supravegherea asu
pra lucrului.
Aceasta paza decurge, de obicei, dintr-un drept care confera paznicului j
uridic autoritatea, puterea, independenta de decizie, control si supraveghere as
upra lucrului, drept care presupune obligatia corelativa de a preveni producerea
oricarui prejudiciu prin intermediul lucrului. Paza juridica nu presupune un co
ntact nemijlocit cu lucrul. Cnd lucrul este furat, puterea de directie trece asup
ra hotului, care detine pozitia paznicului juridic si va raspunde delictual.
Paza juridica nu se confunda cu paza materiala. Aceasta din urma consta n p
uterea de decizie, control, supraveghere, exercitata nsa sub autoritatea paznicul
ui juridic. Paznicul material nu exercita autoritatea, controlul si supraveghere
a lucailui n mod independent, ci se subordoneaza paznicului juridic.
n literatura juridica s-a subliniat ca pentru angajarea raspunderii este suficien
t ca paznicul juridic sa pastreze lucrul n serviciul sau si sa aiba doar o direct
ie intelectuala asupra lui. El nu trebuie sa se gaseasca ntr-un contact material
direct si nemijlocit cu luciul. Un asemenea contact este caracteristic pazei mat
eriale.
n ce priveste persoana care are calitatea de paznic juridic al lucrului, n do
ctrina si practica s-s subliniat ca aceasta calitate revine n primul rnd proprieta
rului lucrului, care dispune de atribute depline pentru stapnirea lucrului. Mai m
ult, se considera ca n persoana proprietarului opereaza o prezumtie relativa de p
aza juridica a lucrului. Aceasta prezumtie poate fi rasturnata prin proba contra
ra, dovedindu-se ca la momentul producerii prejudiciului lucrul se afla n paza ju

ridica legitima sau nu a unei alte persoane.

Calitatea de paznic juridic nu nceteaza prin neuz, prin pierderea
sau abandonarea lucrului, astfel ca, atta timp ct o alta persoana nu a dobndit auto
ritatea, puterea, independenta de directie, control, supraveghere, proprietarul
va raspunde de prejudiciile cauzate de lucru.
Cnd lucrul se afla n indiviziime, devalmasie sau coproprietate. raspunderea
coproprietarilor pentru prejudiciile cauzate de lucru va fi solidara. Prezumtia
de paza juridica a unora dintre coproprietari va putea fi nlaturata daca fac pro
ba ca numai unul sau unii dintre coproprietari au exercitat n lapt puterea de dir
ectie, supraveghere, control asupra lucrului n momentul producerii prejudiciului.
Prezumtia de paza juridica opereaza si n persoana titularilor unor drepturi
reale asupra lucrului, care le confera atributele reale ale proprietarului (uzu
fructul, uzul. abitatia, superficia, servitutea aparenta, creditorul gajist etc)
, precum si n persoana posesorului.
n situatia n care paza juridica a lucrului se transmite altei persoane prin
acte juridice (nchiriere, comodat, antrepriza, contract de transport, de arenda,
de concesiune etc). se produce o scindare a acesteia ntre proprietar si detentor
ul precar; paza structurii lucrului revine proprietarului, paza juridica a folos
intei revine detentorului precar. n consecinta, raspunderea va fi angajata, dupa
caz, n sarcina proprietarului (cnd prejudiciul se datoreaza unor vicii de structur
a) sau detentoralui precar (cnd prejudiciul este cauzat datorita modului de util
izare, pastrare
etci).
n ce priveste prejudiciile cauzate de lucruri acestea sunt acele situatii cn
d fapta omului a fost prezenta, dar rolul lucrului a fost determinant n cauzarea
prejudiciului, chiar daca bunul se alia sau nu n miscare, ori era sau nu n contact
material cu bunul caruia i-a cauzat prejudiciul.
Prevederile ari. 1000 alin. 1 pot fi invocate de orice persoana sau de suc
cesorii sai care au suferit prejudicii cauzate de lucruri.
Sfera acestei de persoane se impune a fi nuantata.
Astfel, n cazul coliziunii de autovehicule, calitatea de paznic juridic se s
uprapune celei de victima. Fiecare participant la coliziune a cauzat altui par
ticipant un prejudiciu, iar, la rndul sau, a suferit un prejudiciu. Daca asupra f
aptului ca raspunderea paznicilor juridici este solidara nu exista discutii, n ce
priveste modul cum se va repartiza sarcina reparatiei s-au formulat mai multe o
pinii.
ntr-o opinie, s-a propus nsumarea tuturor prejudiciilor ntr-o masa globala, mp
artita ulterior in parti egale intre paznicii juridici. Solutia este criticabila
pentru lipsa de teniei si inechitatile pe care le-ar crea.
ntr-o alta opinie s-apropus ca fiecare paznic juridic sa suporte propriul s
au prejudiciu, daca nici unul nu dovedeste culpa exclusiva a celuilalt. Solutia
este rationala si eficienta, gasindu-si aplicare n practica juridica si fiind in
masura sa sporeasca prudenta participantilor la trafic.
ntr-o a treia opinie s-a propus ca fiecare paznic juridic participam la coli
ziune sa suporte despagubirea integrala a prejudiciului pe care propriul sau veh
icul l-a cauzat celuilalt. Aceasta solutie se considera a avea temei n chiar disp
ozitiile art. 1000 alin. 1 si ca ar fi in masura sa sporeasca prudenta participa
ntilor la trafic.
n cazul n care ntre paznicul juridic si victima a existat un contract prin ca
re victima a dobndit folosinta lucrului ce a cauzat prejudiciul (chiriasul, comod
atartil, transportatorul etc), repararea prejudiciului se va face potrivit regul
ilor instituite de art. 1000 alin. 1 si nu dupa regula raspunderii contractuale
numai cnd s-a produs vatamarea corporala sau moartea victimei. n celelalte cazuri
vor fi aplicate regulile raspundereii contractuale. Raspunderea transportatorilo
r va fi tot contractuala, daca prin clauza expresa aveau obligatia garantarii se
curitatii persoanelor pe care le transportau .
Daca lucrul a cauzat prejudiciul cu ocazia efectuarii unui serviciu gratui
t sau benevol de catre paznicul sau juridic n favoarea victimei, opinia dominanta
considera ca victima poate invoca raspunderea paznicului juridic instituita de
ari. 1000 alin 1 care creeaza o situatie mai favorabila dect invocarea raspunderi

i instituite de ari. 998-999 Cod civil.

Cnd prejudiciul a fost cauzat victimei de folosirea clandestina a lucrului
aliat n paza juridica a altei persoane, angajarea raspunderii paznicului juridic
poate fi facuta ca raspunderea pentru fapta proprie cu luarea n considerare a cul
pei victimei.
4.3.3. Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzale de lucruri
Fundamentarea raspunderii pentru prejudicii cauzate de lucruri instituita
de ari. 1000 alin. 1 Cod civil arc o deosebita importanta pentru practica si doc
trina juridica, fiind n masura sa modifice att sfera persoanelor a caror raspunder
e este antrenata, ct si proba existentei conditiilor raspunderii.
Art. 1000 alin. I Cod civil fondeaza raspunderea pentru prejudicii cauzate
de lucruri ca o raspundere subiectiva, ntemeiata pe o prezumtie de culpa n suprav
eghere a paznicului juridic al lucrului. Aceasta prezumtie a fost considerata in
itial a avea caracter relativ, astfel nct paznicul juridic al lucrului o putea nlat
ura cu proba contrarie, lipsind victima de reparatia prejudiciului.
Ulterior, s-a considerat ca prezumtia de culpa n supraveghere a paznicului
juridic arc caracter absolut, astfel ca nu poate li rasturnata prin proba contr
arie, iar paznicul juridic se poate exonera de raspundere numai dovedind existen
ta fortei majore, a faptei unui tert ori a victimei" .
ntr-o alta opinie, raspunderea paznicului juridic pentru prejudiciile cau
zate de lucruri are un temei obiectiv, bazat pe ideea de risc sau pe idea de gar
anfic, care exclude culpa dovedita sau prezumata a paznicului juridic.
Astfel, s-a sustinut ca raspunderea pentru lucruri se explica pe "ideea
de risc" n sensul ca cel ce profita de foloasele unui lucru trebuie sa suporte .s
i riscul repararii prejudiciului cauzat altor persoane de catre lucru. Altfel sp
us, acolo unde este cstigul trebuie sa fie si riscul suportarii pagubei (ubi emol
umentum, ntrebari onus). Aceasta teorie nu este n masura sa explice angajarea rasp
underii pentru prejudicii cauzate de lucruri care nu aduc profit si nici prejudi
cii ale caror cauze nu sunt cunoscute si dovedite, precum n cazul coliziunii de a
utovehicule.
Alti autori au sustinut ca temeiul obiectiv al raspunderii paznicului ju
ridic al lucrului trebuie sa fie ideea de garantie privind riscul de activitate.
Potrivit acestei opinii, se sustine ca legea impune tuturor obligatia de a gara
nta celorlalti repararea prejudiciilor cauzate lor de lucrurile ce le avem sub p
aza, si aceasta datorita riscului de activitate pe care paznicul juridic al lucr
ului trebuie sa-1 suporte, ntruct prejudiciul este cauzat prin extinderea propriei
sale activitati, prin ntrebuintarea de lucruri . Este vorba, deci, de o garantie
pentru "comportamentul lucrului" care angajeaza o raspundere directa a paznicul
ui juridic.
4. 3.4. Conditiile raspunderii pentru prejudicii cauzate de lucruri
Angajarea raspunderii paznicului juridic pentru prejudiciul cauzat de lucru
ri aflate sub supravegherea sa presupune dovada existentei urmatoarele conditii
generale:
- existenta unui prejudiciu;
- existenta actiunii lucrului;
- existenta raportului de cauzalitate ntre actiunea lucrului si prejudiciu. Aces
t raport nu exista atunci cnd prejudiciul este consecinta faptelor omului, lucrul
fiind doar instrumentul utilizat pentru savrsirea faptei ilicite.
Totodata, victima prejudiciului trebuie sa dovedeasca existenta unor con
ditii speciale: aceea ca lucrul se afla n paza juridica 'a persoanei de la care s
e pretinde reparatia si aceea ca prejudiciul a fost cauzat de acel lucru.
4.3.5. Cauze de exonerare de raspundere pentru prejudiciile cauzate de lucr
uri
Paznicul juridic se va putea exonera de raspundere numai daca va face dovada une
ia din urmatoarele cauze de exonerare:
- fapta victimei nsesi;
- fapta unei terte persoane pentru care proprietarul nu esta tinut a raspunde;
- existenta cazului de forta majora nu si a cazului fortuit.
n ce priveste interventia faptei victimei, practica judecatoreasca a preciz
at ca numai fapta grava a victimei este exoneratoare de raspundere pentru paznic

ul unui lucru care a produs prejudicii. Asadar, fapta victimei trebuie sa aiba c
aracterul fortei majore, adica sa fie neprevazuta pentru pazitor si de nebiruit.
Asta nseamna ca paznicul juridic al lucrului nu se putea astepta la interventia
victimei, iar cnd ea a intervenit, nu a putut evita producerea pagubei.
Victima nu trebuie sa fi fost ea nsasi n culpa pentru ca fapta sa devina e
xoneratoare pentru paznicul juridic. Tocmai de aceea se admite ca victima poate
fi si un minor, un debil ori o persoana fara discernamnt
.
Tot astfel stau lucrurile si n cazul interventiei faptei unui tert. Fapta te
rtului trebuie sa aiba caracterul unei forte majore, sa se manifeste ca o mprejur
are externa si invincibila, fara relatie cu lucrul care a cauzat dauna.
Forta majora este definita ca reprezentnd un eveniment, un fenomen natural s
au artificial, exterior, cu caracter extraordinar, imprevizibil si de nebiruit.
Evenimentul trebuie sa fie imprevizibil, att n producerea, ct si n efectele sale
.
Domeniul imprevizibilitatii se refera la evenimente care, desi se pot produ
ce, sunt, totusi, prin raritatea lor ntr-un anumit loc, extraordinare. Imprevizib
ilitatea se deosebeste de previzibil cu ajutorul unui criteriu de normalitate. C
utremurul, inundatia, alunecarile de teren, nu au caracterul fortei majore n regi
unile unde aceste calamitati constituie o stare normala.
Totodata, se cere ca evenimentul sa fie invincibil, irezistibil, n sensul c
a la nivelul actual al stiintei el este pentru oricine o forta de nebiruit si nu
numai pentru paznicul juridic342.
De asemenea, evenimentul trebuie sa fie exterior lucrului. ntrunesc aceast
a cerinta evenimente straine de vointa omului, cum sunt cutremurul, inundatia, t
rasnetul etc, dar si evenimentele provocate de oameni, cum sunt faptele de razbo
i.
n sfrsit, un ultim caracter al fortei majore este acela de a fi neimputabil.
Ea nu trebuie sa fie datorata faptei culpabile a celui care o invoca si nici sa
fie conditionata de acea fapta
Se poate spune, deci, ca forta majora este o mprejurare externa. cu caract
er exceptional, fara relatie cu lucrul care a provocat dauna, absolut invincibil
a si imprevzibila.
Daca forta majora a fost singura cauza a prejudiciului, ea l exonereaza t
otal pe paznicul juridic. Daca forta majora a fost numai una din pluralitatile d
e cauze ale prejudiciului, ea nu este exoneratoare de raspundere.
4.3.6. Efectele raspunderii pentru prejudicii cauzata de lucruri
Victima prejudiciului este ndreptatita sa ceara si sa obtina despagubiri de la pa
znicul juridic al lucrului n temeiul art. 1000 alin. Cod civil. Victima se poate n
drepta direct si mpotriva paznicului material, dar n temeiul raspunderii instituit
e de art. 998-999 Cod civil, ori mpotriva ambilor.
Daca paznicul juridic a despagubit victima, el are actiune n regres mpotriv
a paznicului material.
5. Raspunderea speciala pentru prejudiciile cauzate de anumite categorii de
lucruri
5.1. Precizari prealabile
Cadrul general al raspunderii pentru prejudicii cauzate de lucruri instituit de
Cod civil este completet cu reglementari speciale pentru prejudicii cauzate de a
eronave si instalatii nucleare, cu scopul de a asigura victimelor unor astfel de
prejudicii posibilitatea de a se despagubi prompt si integral.
Aceste reglementari impun paznicului juridic o exigenta sporita n exercitarea
autoritatii, directiei, supraveghem si controlului asupra lucrului si reduc pos
ibilitatea de exonerare de raspundere.
5.2. Particularitati ale raspunderii pentru prejudiciile cauzate de aerona
ve
Raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de aeronave este instituita de ar
t. 92 din Ordonanta nr. 29/22.80.1997 privind Codul aerian.
Art. 3 din Codul aerian defineste o serie de termeni utili delimitarii fap
telor ilicite, persoanei responsabile si regimului juridic al raspunderii, precu
m: accident, act de interventie ilicit, operarea aeronavei, operator aerian, sec
uritate aeronautica, siguranta zborului.
Astfel, accidentul este definit de alin. 1 al art. 3 ca fiind "un evenim

ent legat de utilizarea unei aeronave care se produce ntre momentul n care o perso
ana se mbarca la bordul acesteia, cu intentia si cu dreptul legal de a efectua un
zbor, si momentul cnd toate persoanele aflate la bord sunt debarcate, si n cursul
caruia: a) o persoana este ranita grav sau mortal datorita faptului ca se gases
te: n sau pe aeronava; n contact direct cu aceasta sau cu un obiect care este fixa
t n aeronava; n contact direct cu o parte oarecare a aeronavei, inclusiv cu partil
e care se detaseaza din aceasta; expusa direct aspiratiei sau suflului motoarelo
r sau elicelor; b) aeronava sufera deteriorari sau o ruptura de structura care:
altereaza caracteristicile de rezistenta structurala, de performanta si de zbor,
si care, n mod normal, ar necesita o reparatie importanta, care nu poate fi facu
ta cu mijloacele obisnuite, sau nlocuirea elementelor deteriorate; c) aeronava a
fost distrusa; d) aeronava a disparat sau este total inaccesibila (aeronava este
considerata disparuta cnd cautarile oficiale s-au ncheiat si epava nu a fost loca
lizata); e) s-au produs cumulat faptele prevazute la lit. a), b), c) si d). Se e
xclud din categoria accidentelor urmatoarele situatii: la lit. a) - decesul la b
ordul aeronavelor provenit dintr-o cauza naturala; ranirea grava sau decesul ori
carei persoane de la bord ca urmare a unei tentative se sinucidere; ranirea
grava sau mortala la bordul aeronavei provocata de o alta persoana; ra
nirea grava sau mortala care nu rezulta direct din exploatarea la sol sau n zbor
a aeronavei; ranirile datorate pasagerilor clandestini care se ascund n afara zon
elor care sunt n mod normal accesibile pasagerilor si echipajului; la lit. a), b)
si d), cazurile privind pana de motor sau avarierea motorului, atunci cnd deteri
orarea este limitata Ia motor sau la accesoriile sale, sau cnd este vorba despre
deteriorari limitate la elice, la extremitatile aripii, la antene, pneuri, frne,
carenaje sau mici perforatii n nvelis".
Actul de interventie ilicita (art. 3 alin. 2) este "un act de: a) violenta
mpotriva unei persoane la bordul unei aeronave n zbor, daca acel act poate sa per
icliteze siguranta aeronavei respective; b) distrugere a unei aeronave n serviciu
sau provocare de avarii unei astfel de aeronave, care o fac indisponibila pentr
u zbor sau care i pot periclita siguranta n zbor; c) amplasare sau favorizare a am
plasarii ntr-o aeronava aflata n serviciu, prin orice mijloace, a unui dispozitiv
sau a unei substante care poate distruge acea aeronava sau i poate provoca avarii
care o fac indisponibila pentru zbor sau care i pot periclita siguranta n zbor; d
) distrugere sau avariere a mijloacelor de navigatie aeriana sau de interventie n
functionarea lor, daca un asemenea act poate periclita siguranta aeronavelor n z
bor; e) comunicare intentionata a unor informatii false, punnd astfel n pericol si
guranta unei aeronave n zbor; f) folosire ilegala si n mod intentionat a oricarui
dispozitiv, substanta sau arma pentru: producerea unui act de violenta mpotriva u
nei persoane, care i provoaca ranirea grava sau moartea pe un aeroport care deser
veste aviatia civila; distrugerea sau avarierea grava a facilitatilor care apart
in aviatiei civile sau a aeronavelor care nu sunt n serviciu, dar se afla pe acel
aeroport, ori pentru ntreruperea serviciilor aeroportului, daca un asemenea act
pune n pericol sau poate periclita siguranta aeroportului".
Incidentul este definit de art. 3 alin. 20 ca fiind "un eveniment, altul de
ct un accident, asociat cu utilizarea unei aeronave, care afecteaza sau ar putea
afecta siguranta exploatarii".
Navigabilitatea este. potrivit art. 3 alin. 23. "caracteristica aeronavei p
regatite pentru zbor constnd n conformarea acesteia la prevederile reglementarilor
de admisibilitate la zbor a unei aeronave".
Operarea aeronavei este definita in art. 3 alin. 24 ca fiind folosirea aeron
avei pentru scopuri de navigatie aeriana, care include navigarea aeronavei. Oric
e persoana fizica sau juridica care efectueaza operatiuni cu aeronave, cu sau fa
ra drept legal de comanda asupra aeronavei, va fi considerata angajata n operarea
aeronavaei n ntelesul prezentului cod aerian".
Operatorul aerian este, potrivit art. 3 alin. 25, "persoana fizica sau juri
dica angajata sau care si propune sa se angajeze n operarea aeronavelor".
Securitatea aeronautica este nteleasa (art. 3 alin. 28) ea "ansamblul de masu
ri, resurse materiale si forte umane, coordonate, mobilizate si utilizate n scopu
l protectiei aeronauticii civile mpotriva actelor de interventie ilicite".
Siguranta zborului este "capacitatea activitatii aeronautice constnd n evita

rea afectarii sanatatii sau pierderii de vieti omenesti, precum si a producerii

de pagube materiale" (art. 3 alin. 31).
Raspunderea pentru prejudiciile aratate esta angajata n sarcina operatorul
ui aerian.
Potrivit art. 47 din Ordoanta 29/22.08.1997, "operatorul aerian raspunde
pentru orice prejudiciu care a produs decesul sau vatamarea sanatatii pasagerilo
r ori avarierea sau pierderea bagajelor, a marfii si/sau a postei. Ragimul raspu
nderii operatorului aerian este stabilit, pentru transporturile aeriene internat
ionale, n conformitate cu conventiile si ntelegerile internationale la care Romnia
este parte, iar pentru transporturile aeriene interne, n conformitate cu preveder
ile dreptului comun n masura n care nu s-a stabilit altfel printr-o lege speciala"
.
Aceasta raspundere este obiectiva, independent de culpa exploatatorului a
eronavei sau a unei terte persoane.
Raspunderea operatorului aerian nu este nlaturata de forta majora, cazul fo
rtuit, de fapta tertului sau culpa usoara a victimei, ci numai de intentia sau n
eglijenta grava a victimei.
Raspunderea comandantului aeronavei este detaliata de art 38-43 n ceea ce p
riveste pregatirea si efectuarea zborului si escalelor, puterile si delimitarea
acestora. Astfel:
- art. 39 precizeaza ca "n timpul misiunii, comandantul de aeronava civila r
aspunde, fata de entitatea care i-a ncredintat misiunea, de executarea ei n bune c
onditii, de stricta respectare a dispozitiilor prezentului cod aerian, privitoar
e la zboruri, si a reglementarilor de circulatie aeriana, de comportare si disci
plina a echipajului n zbor si la sol, precum si de folosirea si pastrarea aeronav
ei civile n bune conditii de zbor. n timpul escalelor sau al oricaror alte a
terizari pe durata misiunii, raspunderea comandantului de aeronava
civila nceteaza cu privire la aeronava, cu privire Ia pasageri si la ncar
catura, din momentul predarii aeronavei, dupa coborrea persoanelor mbarcate si a nt
regului echipaj. Responsabilitatea comandantului este angajata din nou n momentul
reluarii n primire a aeronavei civile. In timpul zborului, comandantul de aerona
va civila nu-si poate delega atributiile sale.
- art. 40 dispune ca "comandantul unei aeronave civile aflate n zbor arc j
urisdictie asupra ntregului personal aeronautic civil aflat la bord. Dispozitiile
date de comandantul de aeronava civila n timpul zborului trebuie sa fie executat
e ntocmai de toate persoanele mbarcate. Comandantul de aeronava civila are putere
disciplinara pentru realizarea misiunii n bune conditii, putnd aplica mpotriva pers
oanelor care nu executa dispozitiile sale masurile pe care le considera de cuvii
nta.
- art. 41: "la sol, comandantul de aeronava civila arc obligatia sa ntrepri
nda demersurile necesare n cazul unei retineri a aeronavei sale sau n cazu
l
unor masuri luate cu privire la echipaj, pasageri sau ncarcatura";
- art. 42: "n lipsa unei mputerniciri speciale, comandantul de aeronava civi
la nu are voie sa nstraineze, sub nici o forma, aeronava, parti din aeronava, sau
orice alte bunuri din inventarul ei";
- art. 43: "prin derogare de la prevederile art. 37, se poate nsarcina n fun
ctia de comandant de aeronava civila si o alta persoana dect pilotul comandant.
5.3. Particularitati ale raspunderii pentru prejudicii cauzate de instalati
i nucleare
Tehnologiile nucleare detin un rol important n economie si in viata sociala, cu t
oate riscurile pe care acestea le antreneaza Tocmai de aceea dispozitile legale
au instituit un ansamblu de masuri destinat sa asigure desfasurarea activitatilo
r din domeniul nuclear n conditii de securitate nucleara (art. 1 din Leaea nr. 11
1/1996 privind desfasurarea n siguranta a activitatilor nucleare).
Securitatea nucleara este definita n Anexa 2, pct. V din Legea nr. 111/1996
ca fiind ansamblul de masuri tehnice si organizatorice destinate sa asigure fun
ctionarea instalatiilor nucleare n conditii de siguranta, sa previna si sa limite
ze deteriorarea acestora si sa asigure protectia personalului ocupat profesional
si a populatiei, mediului nconjurator si bunurilor materiale mpotriva iradierii s
au conataminarii radioactive.

Legea nr. 111/1996 precizeaza n art. 55 ca n termen de 90 de zile de la intr

area n vigoare a acestei legi. Guvernul va prezenta Parlamentului spre adoptare p
roiectul legii privind raspunderea civila pentru daune nucleare, urmnd ca pna la i
ntrarea n vigoare a acestei din urma legi sa se aplice dispozitiile prevazute n co
nventiile internationale la care Romnia este parte.
ntruct pna n prezent Guvernul nu a promovat acest proiect de lege, regimul jurid
ic al raspunderii civile pentru pagube nucleare este cel prevazut n Conventia de
la Viena privind raspunderea civila pentru daune nucleare, adoptata la 21 mai 19
63 si ratificata de Romnia prin Legea nr. 106/1992, precum si cele ale Conventiei
privind securitatea nucleara de la Viena adoptata n anul 1994 si ratificata prin
Legea nr. 43 din 24 mai 1995.
Conventia ratificata prin Legea nr. 106/1992 defineste o scrie de termeni,
precum exploatant, combustibil nuclear, reactor nuclear, instalatie nucleara et
c.
Accidentul nuclear este definit ca "orice fapt sau orice succesiune de fapt
e avnd aceeasi origine, care cauzeaza o dauna nucleara".
Dauna nucleara este definita de art. 1 pct. k al Conventiei ca fiind:
- decesul sau orice vatamare corporala a unei persoane, orice deteriorare
a bunurilor, care provin sau rezulta din proprietatile radioactive ori dintr
-o combinare a acestor proprietati si a proprietatilor toxice, explo
zive sau altor proprietati periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produse
lor sau deseurilor radioactive care se afla ntr-o instalatie nucleara ori ale mat
erialelor nucleare care provin dintr-o instalatie nucleara, sunt produse n aceas
ta istalatie ori sunt trimise la aceasta;
- orice alta pierdere sau dauna astfel provocate, n cazul si n masura n care
prevede legea tribunalului competent;
- daca legea statului pe teritoriul caruia se afla instalatia prevede, or
ice daunare a persoanei, orice pierdere sau daunare a bunurilor, care provin ori
rezulta din orice radiatie ionizanta emisa de orice alta sursa de radiatii afla
ta ntr-o instalatie nucleara.
Conventia de la Viena instituie un regim juridic special al raspunderii juridice
pentru pagube nucleare, derogatoriu de la dreptul comun. Acest caracter rezulta
clin urmatoarele aspecte:
- raspunderea este fondata pe principiul raspunderii obiective si nu pe cul
pa exploatantului. Acest lucru rezulta explicit din dispozitia nscrisa n art. 4 pc
t. I: "exploatantul raspunde obiectiv de orice dauna nucleara n temeiul
prezentei conventii", completata cu precizarea facuta n art. 2 pct. 1: "...
daca s-a dovedit ca a fost cauzata de un accident nuclear".
Exploatantul este exonerat de raspundere daca face dovada ca dauna nucleara
a rezultat n tot sau n parte din culpa victimei nsesi, din acte de conflic
t armat, ostilitati, razboi civil, insurectie, cataclism nuclear cu cara
cter exceptional (art.3) din Conventie).
- cnd pagubele sunt urmarea actiunii unu, accident nenuclcar si a unuia nucl
ear, ale caror efecte nu pot fi separate, art. 4 din Conventie isntituie o
prezumptie de cauzalitate nucleara considernd ca paguba este determ
inata n ntregime de accidentul nuclear;
- cnd paguba nucleara angajeaza raspunderea mai multor exploatanti, acest
ia raspund proportional cu contributia la cauzarea prejudiciului. Rasp
underea este divizibila, ceea ce este o exceptie de la principiul raspunderii so
lidare. Cnd nu se poate stabili masura n care fiecare a contribuit l
a provocarea pagubelor, despagubirea se suporta n parti egale (art. 2 pct. 3 di
n Conventie);
- cuantumul minim al raspunderii este limitai la 5 milioane dolari pentr
u fiecare accident nuclear. n aceasta limita, cuantumul maxim al raspu
nderii fiecarui exploatant se stabileste de Guvern (art. 2 pct. 3). Aceasta disp
ozitie se impune a fi schimbata att n ceea ce priveste suma minima, ct si abilitate
a Guvernului de a stabili cuantumul fiecarui exploatant.
Pentru garantarea plafonului raspunderii, exploatantul este obligat sa nchei
e si sa mentina o asigurare de raspunderea civila sau sa-si asigure orice alte g
arantii financiare (art. 7 pct. 1);

- termenul de prescriptie extinctiva n care poate fi executata actiunea n repa

ratie este de 10 ani de la data la care victima a cunoscut sau putea cunoaste pa
guba si titularul de autorizatie raspunzator (art. 6 pct. 1), dar nu mai mare de
20 de ani de la data cnd materialul nuclear ce a cauzat paguba a fost pierdut, a
bandonat, furat etc.
Victima poate formula o noua pretentie, daca face dovada ca paguba pentru c
are a fost initial despagubita s-a agravat n termenul sau dupa expirarea termenul
ui de prescriptie. n aceasta ipoteza, pentru noua pretentie curge un nou termen d
e prescriptie.
Termenul de prescriptie de 10 ani instituit de Conventie, cu mult mai mare d
ect termenul general de 3 ani care opereaza materia raspunderii civile delictuale
, se explica prin faptul ca unele consecinte ale accidentelor nucleare, n special
cele asupra sanatatii victimei, se pot produce dupa durate mari de timp.