Aplicarea mandatului european de arestare

Potrivit art. 31 alin. (4) al Deciziei-cadru, incepand cu 1

ianuarie 2004, in relatiile dintre statele membre, mandatui
european de arestare va inlocui toate instrumentele
anterioare privind extradarea.
Desi Decizia-cadru impunea ca termen limita pentru
aplicarea 323e46d mandatului european de arestare 1
ianuarie 2004, doar opt din cele 15 state membre la acea
data au respectat termenul impus. Astfel, mandatui
european de arestare se aplica din 1 ianuarie 2004 doar in
Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Irlanda, Portugalia,
Suedia si Anglia. Ultimul stat care a transpus Decizia-cadru a
fast Italia, in 22 aprilie 2005' , cu o intarziere de 16 luni.
Statele membre care au implementat cu intarziere Deciziacadru in legislatia nationala au continuat sa aplice
instrumentele juridice in vigoare privind extradarea si pentru
cererile primite sau trimise dupa 1 ianuarie 2004, pana in
momentui in care dispozitiile Deciziei au devenit parte din
dreptui national. Spre exemplu, in 2004 Italia a solicitat
Greciei extradarea a doi cetateni pakistanezi in baza
Conventiei Europene privind extradarea. Autoritatea greaca
competenta, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 3251/2004
privind mandatui european de arestare, a constatat cS, in
cazul dat, desi Italia este stat membru, nu este aplicabila
procedura mandatului european de arestare, ci conventia
mentionata, deoarece Italia nu isi armonizase sistemuljuridic
national cu prevederile Deciziei-cadru.
Totusi statele membre pot aplica in continuare acordurile
bilaterale sau multilaterale deja incheiate si pot senma in
continuare astfel de acorduri numai in conditiile in care
acestea permit ca obiectivele Deciziei-cadru sa fie extinse
sau largite si ajuta la simplificarea procedurilor de predare a
persoanelor care fac obiectui mandatului european de
arestare [art. 31 alin. (2) din Decizia-cadru). in baza acestui
articol, Danemarca, Finlanda si Suedia au declarat ca

legislatia nordica uniforma privind extradarea, care se aplica

in relatiile dintre ele, permite ca obiectivele Deciziei-cadru sa
fie extinse si largite si, prin urmare, vor continua sa aplice
aceste dispozitii. Astfel, daca Danemarca primeste o cerere
de predare din partea Suediei, chiar si dupa 1 ianuarie 2004,
aceasta va fi solutionata potrivit legislatiei nordice uniforme.
Daca cererea respectiva ar veni din partea Spaniei, atunci sar aplica dispozitiile referitoare la mandatui european de
arestare.
Procedura mandatului european de arestare se va aplica
cererilor de extradare primite dupa 1 ianuarie 2004. Cererile
primite inainte de aceasta data vor continua sa fie guvemate
de instrumentele in vigoare referitoare la extradare. insa,
orice stat membru, in momentui adoptarii Deciziei-cadru de
catre Consiliu, poate face o declaratie prin care sa
mentioneze ca, in calitate de stat membru de executare, va
continua sa trateze cererile referitoare la actele comise
inainte de o anumita data pe care statui o va specifica in
declaratia sa, potrivit regulilor de extradare in vigoare
inainte de 1 ianuarie 2004 (art. 32 Decizia-cadru). Data la
care se refera art. 32 nu poate fi ulterioara datei de 7 august
2002 (data intrarii in vigoare a prezentei Decizii-cadru).
Potrivit art. 32 al Deciziei-cadru, mandatui european de
arestare are aplicabilitate retroactiva nelimitata. Elementui
determinant in stabilirea regimului aplicabil e data
introducerii cererii de extradare sau predare si nu data la
care a fost comis actui care face obiectui mandatului
european de arestare. Majoritatea statelor membre au optat
pentru solutia propusa de textui Deciziei-cadru, doar Franca,
Italia si Austria alegand posibilitatea de a face declaratii.
Astfel, Franca va continua sa trateze cererile referitoare la
actele comise inainte de 1 noiembrie 1993 conform regulilor
de extradare aplicabile inainte de 1 ianuarie 2004. Italia
aplica aceste reguli cererilor referitoare la actele comise
inainte de 7 august 2002, in timp ce Austria a declarat ca va
aplica regulile mentionate cererilor referitoare la acte
sanctionabile comise inainte de 7 august 2002. in cazul celor
trei state se poate vorbi de o retroactivitate limitata a

mandatului european de arestare. Desi sistemul clasic de

extradare a fost deserts in mod negativ ca fiind complex,
lent, depasit si birocratic, va continua sa fie aplicat actelor
comise anterior datelor mai sus mentionate. S-a considerat
ca aceasta optiune denota lipsa increderii reciproce in
intentiile statelor membre si sistemele lor legale.
Spre exemplu, daca Spania primeste o cerere de predare
dupa data de 1 ianuarie 2004, sistemul aplicabil va fi eel
reglementat de Decizia-cadru, indiferent de momentui
savarsirii faptei care face obiectui mandatului. Daca cererea
este primita anterior acestei date, se va aplica procedura
clasica de extradare. in schimb, daca Franca primeste o
cerere de predare dupa data de 1 ianuarie 2004, regimul
aplicabil depinde de data la care a fost comis actui care face
obiectui mandatului european de arestare. Daca actul a fost
comis la data de 22 octombrie 1993 se vor aplica dispozitiile
privind procedura clasica de extradare. insa, daca actui a
fost comis in 2 noiembrie 1993, se va aplica procedura
mandatului european de arestare.
Exista si state - Cehia, Luxemburg si Slovenia - care, desi
nu au facut declaratii la adoptarea Deciziei-cadru, au limitat
aplicarea mandatului european de arestare pana la o
anumita data16. Cehia si Slovenia nu puteau face asemenea
declaratii intrucat ele au devenit state membre dupa
adoptarea Deciziei-cadru, dar totusi au ales sa profite de
posibilitatea prevazuta in art. 32 al Deciziei-cadru. Mai mult,
Cehia nici nu respecta termenul de 7 august 2002 impus de
Decizie.
Spre deosebire de Franta, Italia, Austria si Slovenia, care
iau in considerare termenul stabilit doar atunci cand sunt
state de executare, Luxemburgul si Cehia au in vedere acest
termen si cand sunt state emitente. Prin urmare, Luxemburg
si Cehia nu aplica prevederile Deciziei-cadru pentru
mandatele emise de alte state membre pentru infractiuni
savarsite inainte de 7 august 2002, respectiv 1 noiembrie
2004, dar nici nu pot emite mandate europene de arestare
pentru infractiuni comise inainte de aceste date. Cererile de

extradare pe care continua sa le trimita aceste state risca

insa sa fie respinse de alte state membre, ca urmare a
neconformitatii cu dispozitiile Deciziei-cadru.
O alta ipoteza se refera la situatia in care, anterior datei de
1 ianuarie 2004, un stat membru primeste o cerere de
extradare pe care o respinge, iar ulterior acestei date acelasi
stat membru primeste o cerere de predare de la autoritatile
judiciare ale aceluiasi stat solicitant, referitoare la acelasi
caz. Curtea de Casatie belgiana, in hotararea din 13 aprilie
2004 data in cazul Garcia-Moreno17, a statuat ca executarea
unui mandat european de arestare nu poate fi refuzata pe
simplul motiv ca o cerere de extradare anterioara referitoare
la acelasi caz a fost respinsa. Credem ca nu poate fi vorba
despre un refuz automat al executarii mandatului european
de arestare pe simplul motiv ca anterior a fost respinsa o
cerere de extradare pentru aceleasi fapte, o asemenea
practica consti-tuind un abuz de drept. Ulterior respingerii
cererii de extradare pot aparea motive care sa justifice o
noua cerere, dar in conditiile in care o asemenea cerere ar
interveni dupa data de 1 ianuarie 2004 ar imbraca forma
unui mandat european de arestare.