1.

Valoarea adaugata
Este un indicator care masoara aportul, surplusul de valoare adus de intreprindere
la bunurile si serviciile ce provin de la terti. Prin activitatea sa intreprinderea aduce
un surplus de valoare la bunurile materiale achizitionate pentru a fi revandute ca
atare, sau consumate in procesul de productie (exclusiv bunuri pentru investitii), ca
si valorile furnizate de catre terti si utilizate pentru comertul sau productia proprie.
Metoda directa:
Conform acestei metode valoarea adaugata este suma remuneratiilor factorilor de
productie, adica a:
a) remuneratiilor catre stat: impozite, taxe si varsaminte asimilate;
b) remunerarii muncii: cheltuieli cu personalul;
c) remunerarii imprumuturilor: cheltuieli financiare;
d) remunerarii investitiilor: amortismente;
e) transferului veniturilor: alte cheltuieli ;
f) remunerararii capitalurilor proprii: rezultat.

2. Marja comerciala
Marja comerciala reprezinta deci surplusul de valoare practicat de intreprindera
comerciala la costul marfurilor vandute in cursul unui exercitiu.
1. Rata marjei pe produs. Este un indicator individual, calculat ca raport
intre marja comerciala si pretul de vanzare fara TVA:

mi

MC i
100
PVi

2. Rata totala a marjei se stabileste plecand de la totalitatea vanzarilor si

poate fi calculata incluzand sau neincluzand TVA-ul.
a) Rata totala a marjei (rt) fara TVA se obtine cu relatia:

rt %

Mc
100
Vmf

b) Rata totala a marjei cu TVA (rtTVA) se afla astfel:

rt TVA %

VmfTVA CM
VmfTVA

3. Coeficientul multiplicator. Este un indicator care se aplica la pretul de

achizitie al unei marfi (fara TVA) si care permite determinarea pretului de vanzare
catre clienti in comertul in detaliu:

cm

pr
pa

3. Cifra de afaceri
Este indicatorul prin intermediul caruia se masoara de obicei activitatea unei
intreprinderi si corespunde partii vandute a productiei si/sau revazarilor de marfuri
in domeniul comertului. Pentru a obtine cifra de afaceri se utilizeaza relatia:
CA = Vmf + Vp
CA

- cifra de afaceri, exprimata de regula in preturi fara TVA;

Vmf

- valoarea obtinuta
comertului);

Vp

- valoarea productiei vandute, productie obtinuta prin

transformarea de materii prime, materiale, subansamble etc.

prin

vanzare

de

marfuri

(domeniul

4. Procesul de productie
Procesul de productie reprezinta totalitatea actiunilor desfasurate cu ajutorul
mijloacelor de munca si a proceselor naturale, care au loc in legatura cu
transformarea - organizata, condusa si realizata de oameni - a obiectelor muncii. El
se desfasoara pe baza unei anumite tehnologii (retete) si prin aplicarea a diferite
metode de munca, in scopul realizarii de bunuri, lucrari sau servicii necesare
satisfacerii unor nevoi sociale.
Orice proces de productie cuprinde doua laturi fundamentale: procesul tehnologic si
procesul de munca.

Procesul tehnologic
Procesul de munca

5. Productia de masa
Este specifica intreprinderilor care au o nomenclatura redusa si stabila in timp si
care realizeaza cantitati mari de produse. Aceasta stabilitate ofera oportunitatea
unei organizari moderne a fabricatiei, cu echipamente specializate, de mare
randament, care permit atingerea unor cote inalte de eficienta. Stabilitatea

fluxurilor tehnologice permite amplasarea utilajelor in ordinea desfasurarii

operatiilor, sub forma unor linii tehnologice specializate in executia unui produs
(ansamblu), sau a unui numar restrans de produse (ansamble). Avantajele
organizarii productiei pe linii tehnologice sunt multiple: productivitate ridicata,
ritmicitate in desfasurarea fabricatiei, reducerea ciclului de fabricatie, costuri mici
de fabricatie, conducere operativa simplificata etc.
6. Productia de serie
Productia de serie (sau pe loturi) presupune reluarea executiei unei anumite cantitati din acelasi produs
sau din cateva tipuri de produse asemanatoare sau inrudite la anumite perioade. Acest tip de fabricatie
alimenteaza stocurile si reprezinta un intermediar intre productia "la comanda" si cea de masa.
Cheltuielile de pregatire-incheiere, ca si alte cheltuieli fixe pe unitatea de produs sunt in acest caz mult
mai mici, ele constituind un obiect al rationalizarii organizarii acestui tip de productie.
Daca seria de fabricatie este mare, organizarea procesului de productie este asemanatoare cazului
productiei de masa.
7. Productia de unicate, individuala sau "la comanda"
Se realizeaza la cererea clientilor. Nomenclatura de fabricatie a unei intreprinderi cu acest tip de productie
este foarte larga. Produsele au utilizari diferite si pot proveni din aceeasi grupa, sau din grupe diferite.
Cheltuielile de pregatire-incheiere unitare sunt mari, datorita faptului ca se executa un numar redus de
astfel de produse. Modificarea continua a tehnologiilor de fabricatie face ca utilajele, echipamentele, sa
fie numai universale si sa fie grupate dupa principiul omogenitatii operatiilor de executie.

8. Echilibrarea sistemului cerinte-resurse

Principalele elemente care intervin in echilibrarea acestui sistem al intreprinderii sunt urmatoarele:
a) strategiile adoptate si planurile de productie previzionate pe perioada supusa studiului;
b) starea sistemului productiv, respectiv a capitalului tehnic existent si a nivelului de organizare
a productiei si a muncii;
c) planurile de investitii, de automatizare si robotizare a capitalului tehnic;
d) evolutia fireasca asupra resurselor umane, a cursului vietii si a subsistemului de promovare,
pe parcursul orizontului avut in vedere;
e) ajustari diverse efectuate atat asupra cerintelor, cat si asupra resurselor, in vederea echilibrarii
lor pe termen scurt, mediu sau lung.
9. Structura organizatorica formala
Poate fi definita ca un mecanism format din subdiviziunile organizatorice ale unitatii, fiecare dintre
acestea avand propriile sale competente si responsabilitati, si din raporturile stabilite intre acestea pentru a
se realiza o functionare eficienta a sistemului. Principalele componente ale structurii organizatorice
formale sunt urmatoarele:
-

postul;
functia;

10.

compartimentul;
nivelul ierarhic;
relatiile organizatorice.

Fixarea preturilor pornind de la costuri

Este o metoda clasica, prin care pretul este calculat tinand cont de costurile
previzionate, la care se adauga o marja care sa permita obtinerea unui anumit
profit. Pur contabila, aceasta modalitate de stabilire a pretului este utilizata
indeosebi de catre intreprinderile producatoare de bunuri industriale ce constituie
consum intermediar, in care profitul se realizeaza printr-o gestionare adecvata a
productiei.
Pentru fixarea pretului pe baza costurilor se previzioneaza atat costurile, cat si
vanzarile. Se calculeaza in acest fel pragul de rentabilitate (Pr), corespunzator
pretului minim pentru care intreprinderea nu inregistreaza nici pierderi si nici profit.

11.
Etapele ciclului de viata a produsului si relevanta lor pentru
stategia de marketing
Studiul duratei prezentei pe piata a unui produs se realizeaza cu ajutorul ciclului sau
de viata.
Studiul ciclului de viata constituie un instrument de planificare si de control ce
permite intreprinderii sa compare rezultatele diferitelor sale produse in confruntarea
lor cu piata si sa determine cele mai bune optiuni de strategie marketing. De-a
lungul vietii sale un produs cunoaste patru faze importante, fiecare cu obiective
diferite de marketing.

Lansarea produsului
Faza de crestere
Faza de maturitate
Faza de declin

12.

Etapele procesului traditional de cumparare in intreprindere

Procesul traditional de cumparare presupune derularea urmatoarelor etape:

cunoasterea pietei din amonte;

cunoasterea cerintelor intreprinderii;
lansarea cerintelor de oferta si primirea ofertelor;
evaluarea si selectionarea furnizorilor;
negocierea cu furnizorii alesi;
lansarea comenzii si incheierea contractului;

urmarirea comenzii si receptia materialelor.

13.

Metoda calculului direct

Metoda de calcul direct presupune determinarea necesarului pentru realizarea

activitatii pe fiecare tip de resursa in parte, folosind structura si cantitatile de
produse din planul de productie (Qp) si norma de consum (Nci), respectiv consumul
prevazut prin tehnologie sau prin reteta de fabricatie la materialul respectiv. Relatia
utilizata este:

m n
Npli = Qpi nc ij
j=1 i=1

14.

Metoda de calcul pe baza de analogie

Metoda de calcul pe baza de analogie se utilizeaza in intreprinderile care

urmeaza sa realizeze produse la care nu se cunosc inca normele de consum. Cand
aceste produse se aseamana cu cele aflate deja in fabricatie, calculul porneste de la
consumurile specifice produselor asemanatoare:

n n
Npli = Qpk nc
ij ik
k=1i=1

15.
Tipuri de stocuri de materiale prime si materiale in
intreprindere
Stocul detinut de intreprinderile productive trebuie sa porneasca de la un nivel
minim, sub care activitatea lor este in pericol de a fi intrerupta. In depozitele unei
astfel de intreprinderi se prevede constituirea urmatoarelor tipuri de stocuri:

stocul
stocul
stocul
stocul
stocul

curent;
in curs de transport;
de siguranta;
de conditionare;
de transport intern.

16.

Cheltuieli cu lansarea comenzii

La aceasta pozitie sunt cuprinse cheltuielile administrative ale comenzii precum si

contravaloarea transportului, a receptiei si a controlului. Cum aceste cheltuieli
includ o parte variabila considerata neglijabila si o parte fixa importanta, se admite
ca ele sunt in totalitate fixe. Cheltuielile de lansare a comenzii vor evolua deci in
functie de numarul de comenzi.