Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6) Studierea stiintei ca un sistem de cunoastere dobandita, in acest caz produsele sau rezulatele
stiintei sunt analiate fara a se considera cine le-a ovtinut, in ce conditii sociale, psihologiece,
in ce scop. Aceasta analiza se face si ea din doua unghiuri diferite:
a. Sintaxa logica - stiinta este considerata exclusiv sub forma expersiilor in care
consta ea pentru a se releva modul de constructie, de formare si transformare a acestor expresii,
astfel se realizeaza un studiu inchis asupra formei, deci analiza ca sintaxa se concentreaza exclusiv
formal urmarind analiza limbajului stiintific cu scopul de a determina conditiile de corectitudine
formala, de compatibilitate a enunturilor stiintifice, de consistenta a teoriilor
b. Semantica logica - enunturile din care este alcatuita stiinta sunt analizate
ignorandu-se in continuare laturile psihologice si sociale ale limbajului, dar cu considerarea nu
numai a formei expresiilor lingvistice ci si a continutului lor, a semnificatiei elementelor limbajului
urmarindu-se cunoasterea relatiilor de desemnare. Deci, problema aceasta a relatiilor de desemnare
din semantica logica introduce si problema valorii adevarului ca raport al enunturilor obiectului
material sau ideal al universului extralingvistic.
Reprezentanti: R. Carnopp si Ch. Morris
2.Raporturile epistemologiei cu ale stiinte socio-umane
Raportul cu gnoseologia
Gnoseologia - teoria generala a cunoasterii, este acel domeniu al filosofiei care studiaza
natura si intinderea cunoasterii, presupozitiile si fundamentele acesteia. Deci, are in vedere orice
tip de raport reflexiv intre subiect si obiect, in timp ce epistemologia este teoria filosofica a
cunoasterii stiintifice.
Actionand ca fiinta ganditoare, omul executa in mod spontan un anumit discernamant numit bunsimt, ceea ce il ajuta sa faca diferenta dintre real si fantastic, fals si adevar, dar, desi este o conditie
necesara pentru claritatea gandirii si eficacitatea actiunii, nu este si suficienta. Este nevoie deci de
un examen mai elaborat, cu teorii, proceduri, metode ce tin de metateorii ale cunoasterii.
Omul de stiinta stabileste caile cunoasterii obtinute.Discursul critic este tocmai epistemologic.
Epistemologia este o disciplina cu dubla dependenta, apartine in acelasi timp si
metastiintei si filosofiei.( R. Blanch)
Ea trebuie sa verifice valoarea tuturor operatilor intelectuale, sa stabileasca principiile si
regulile de cunoastere in genere, conditii fundamentale ale cunoasterii, functionarea acesteia si
procedeele pentru a construi stiinta.
Kant- critica ratiunii pure- apriorism eamen critic al cunoasterii
Raportul dintre epistemologie si gnoseologie este in principiu un raport ca intre speie si gen.
G.Bachelard-neorationalist-sustinea ca nu exista nici o legatura
Raportul cu psihologia gandirii
Cunoasterea este obiectul comun dar fiecare o studiaza prin caractere specifice. Psihologia
gandirii prezinta cunoasterea asa cum procedeaza si cu afectivitatea, vointa, ca pe ceva trait de
subiect. Dezvaluie geneza proceselor psihice cognitive, natura lor specifica, etapele dezvoltarii
acestora. Psihologia gandirii se ocupa de fenomenul real, de cunoastere asa cum apare ea ca act al
subiectului.
Investigarea psihologica a cunoasterii nu se opreste asupra continutului, asupra obiectului ei
decat in masura in care aceasta serveste la caracterizarea procesului cognitiv asa cum se prezinta el
in realitate. Ea studiaza cunoasterea in starea ei de fapt si nu in starea ei de drept, nu se ocupa de
valorile cunoasterii, nu isi pune probleme daca rezultatele cunoasterii valoreaza ceva si daca se
verifica. Aceste aspecte apartin cunoasterii de drept, logicii cat si epistemologiei.
Raportul cu logica
Ambele examineaza sub un unghi diferit valoarea cunoasterii.
Logica se multumeste cu o apreciere intrinseca a continutului gandirii, nu se preocupa
decat de conditiile de validitate a continutului gandirii, veghind la corectitudinea functiei acesteia.
Raportul datelor abstracte ale gandirii cu obiectele lor nu este cercetat de logica, nu este avut in
vedere, cu mici exceptii in cazul kantianismului.
Epistemologia cauta in plus fata de logica sa stabileasca valorile cunoasterii. Studiaza
aspectul conformitatii universului cunostintelor, real, cu scopul de a releva masura in care
cunoasterea, stiinta pot modela obiectul lor.
Obiectul epistemologiei este adevarul, ea cerceteazaa valoarea de adevar a cunoasterii stiintifice
care nu este unica insusire dar este cea mai inalta intrucat subsumeaza alte insusiri ale cunoasterii
cum sunt simplitatea, coerenta, eficacitatea.
De asemenea, epistemologia releva certitudinea, cunoasterea faptului de a contine adevarul.
Raportul acesta a fost abordat din perspectiva psihogenetica de catre J.Piaget, din perspectiva
structurii si aformei in vederea cunoasterii valabile.
Din unghiul din care priveste cunoasterea, logica stabileste validitatea sub aspectul corectitudinii
- are ca obiect rationamentul pentru ca gandirea este obligata sa treaca de la un continut la altul intro anumita ordine.
Obiectul epistemologiei este judecata pentru ca in primul rand ea este o operatie esentiala a
gandirii(kant a gandi=a judeca) si pentru ca in legatura cu judecata e pune in primul rand
problema adevarului.
Judecatile si conceptele realizeaza o cunoastere abstracta si mediata, modeleaza abstractizat si
generalizat obiectul, de aici apare posibilitatea unei nonconformitati, a unui dezacord intre
continut si existenta reala a enuntului, adica posibilitatea erorii.
3.Specificul demersului epistemologic
Sarcina epistemologiei comporta dificultati in relizare pentru ca epistemologia cere gandirii
sa se pronunte asupra propriilor ei demersuri si sa ramana in acelasi timp competenta si impartiala.
Anliza epistemologica are un specific aparte fata de analiza din alte domenii. Aprecierea
randamentului unui mecanism se poate face in mod riguros si fara dificultati pentru ca se enunta o
judecata de valoare asupra unui obiect exterior judecatii.
Insa pentru investigarea gandirii nu se dispune de un alt mijloc dact gandirea insasi a carei valoare
este supusa cercetarii. Epistemologul se gaseste in cazul special de a intrebuinta ca instrument de
cercetare tocmai obiectul de cercetat, ori aceasta genereaza riscul de a prejudeca tocmai ceea ce
trebuie stabilit.
De aici decurge exigenta eliminarii din epistemologie a oricaror presupozitii sau prezumptii.
In acest context, prin presupozitie sau prejudecata intelegem nu o conditie ci o idee luata
drept adevarata fara verificare, fara justificare, fara fundamentare. Deci, din cerinta inlaturarii
presupozitiilor din demersul epistemologic rezulta neadoptarea de idei pe baza autoritatii adica
acceptarea lor fara a le supune verificarii sau in general criticii.
Cerinta epistemologica a renuntarii la prezumtii impune verificarea tuturor ideilor chiar si a celor
fundamentale. Apare astfel o alta dificultate, un val de scepticism si punerea sub semnul indoielii a
demersului epistemologic- regresul gandirii la infinit.
Acesre observatii sunt juste numai dca intemeierea ideilor este redusa la demonstratie.
Aristotel a surprins absurditatea pretenriei de a demonstra toate ideile. Orice demonstratie
admite presupozitii intrucat in cadrul ei se considera deja stabilit adevarul premiselor.
Aceste premise nu pot si nu trebuie sa fie intotdeauna demonstrate. Daca s-ar cere sa se
demonstreze totul pe cale deductiva s-ar multiplica la infinit numarul verigilor intermediare dintre
concluzie si premise, adica o imposibilitate.
Seria de pasi intermediari in deductie nu este infinita. Aristotel spunea ca acolo unde aceasta serie
inceteaza apare o cunostinta imediata, aceea a principiilor. La Aristotel principiile au dublu caracter:
3
a) Nu pot fi demonstrate
b) Nu au nevoie de demonstratie, ele fiind cunoscute cu o certitudine mai inalta decat tot ce se
poate deduce din ele.
Deci, demonstratia este doar un mod de derivare, de explicitare a adevarului judecatilor, in zone
limitate ale stiintei presupuse sub forma fundamentului demonstratiei este foarte uzitata si foarte des
intalnita. Ea se instituie pe calea postultelor prin construirea sistemelor deductive, inclusiv in forma
axiomatica ori postulatele sunt presupuneri, ipoteze, propozitii luate ca fundament logic al
argumentarii fara ca cel putin in momentul in care gandirea se sprijina pe ele sa existe asigurari cu
privire la adevarul lor.
Cel mai adesea, valoarea postulatelor se justifica prin rezultatele pe care le mijlocesc.
Demonstratia este o metoda indispensabila si eficace in stiinta dar nu poate functiona in stiinta
despre stiinta, in epistemologie.
Concluzia este ca nu tot ce este valabil in stiinta este valabil si in teoria despre stiinta(metastiinta).
Deci, este necesara o distinctie intre stiinta si teoria stiintei..............................liniara, araportului
dintre idei. In cadrul acestei perspective se contureaza ideea rigida, mecanicista, a intemeierii
absolute, definitive a ideilor pe principii care sa fundeze totul.
Iesirea din aceasta perspectiva simplista a univocitatii este data de viziunea sistemica dupa care
cunoasterea ese ansamblul de idei in interconexiune, este un sistem in care ideile depind unele de
altele si se sustin reciproc, iar intemeierea poate sa nu fie absoluta ci provizorie, relativa, partiala,
putandu-se atunci justifica prin idei.
Tipologia adevarului
Se poate realiza dupa criterii:
1.modalitati fundamentale ale cunoasterii:
Stiintific
Filosofic
Cunoasterii comune
Artistic
Istoric
2. in cadrul cunoasterii stiintifice
Adevar factual
Adevar formal
3. dupa ramurile stiintei
Logic
Matematic
4. daca aplicam un criteriu logic de analiza tuturor adevarurilor din stiinta deosebim adevaruri
Analitice
Sintetice
5. prin raportarea cunoasterii la experienta
Apriori
Aposteriori
Adevarul formal se defineste in termeni de satisfacere sau demonstratie.
Cu adevarul formal abstract s-a ocupat Alfred Torschi.
Cu cel factual s-a ocupat Mario Bunge.
K.Popper adevarul factual obiectiv ca o relatie de genul construct(enunt) lumea exterioara.
Adevarul logic Quine empirismul logic- teoria lingvistica a devarului logic, astfel: un enunt este
logic adevarat daca el este adevarat numai in virtutea structurii lui gramaticale. In aceasta
acceptiune limbajul determina singur adevarul logic indiferent de natura lumii.
Rudolf Carnap a dat cea mai sistematica interpretare a devarului logic: logica nu este o teorie adica
un sistem de afirmatii asupra unor obiecte determinate si un limbaj adica un sistem de semne si de
reguli pentru intrebuintarea acestor semne.
Ipoteza este o relatie intre doua variabile, doua fapte.Formularea ipotezelor necesita concepte clare,
corectitudine logica, precizie. Cele mai frecvent uzitate formulari: cu cat...cu atat si
daca...atunci.
Cu cat nivelul de dezorganizare al familiei este mai ridicat, cu atat mai mare este gradul de
fapte antisociale ale membrilor lor si ale minorilor.
Daca numarul abaterilor diciplinare intr-un colectiv de munca este mai redus, atunci este
redus si numarul rebuturilor date de colectiv.
Exista si alte formulari in care enuntul vizeaza tot o relatie intre doua variabile uramrind
modul in care una o conditioneaza pe cealalta.
O ipoteza se poate forma si prin propozitii de felul urmator: Reusita scolara este printre
altele functie de caracteristicile mediului cultural, educogen in care traieste copilul.
De la aceasta ipoteza vom putea aborda problematica construirii variabilelor adica a traducerii
conceptelor si notiunilor in operatii de cercetare definite.
Pot fi cercetate apriori sau pe baza anchetei si documentarii. Nu este recomandat sa
formulam ipoteze numai pe intuitie afara de cazul cand aceasta opereaza ea insasi asupra unui
material empiric destul de bogat si proaspat.
Adesea este greu sa delimitam ipotezele apriori de cele aposteriori deoarece avem mereu nevoie de
date si de informatii care sa ne sugereze idei si presupuneri.
Formularea apriori corespunde unei activitati pur intelectuale a unui cercetator relativ izolat.
Sociologul R.Boudon a formulat apriori faptul de a fi fost crescut intr-o familie autoritara
compromite dezvoltarea si inflorirea personalitatii. Aceasta ipoteza, cel putin in anumite cazuri, o
putem considera o ipoteza aposteriori construita in urma unor observatii recente in diferite grupuri
scolare si familiale.
Ipoteza posedarea unui tv are drept efect reducerea contactelor si relatiilor sociale poate fi in
anumite cazuri o ipoteza apriori sau aposteriori.
De asemenea, ipotezele pot avea o forma explicita sau implicita. Intr-o ancheta despre
imaginea societatii contemporane in constiinta adolescntilor, unele ipoteze sunt implicate in
obiectivele propuse. Sunt adolescentii favorabili evolutiei societatii de azi?
Vrem sa obtinem daca ei manifesta o atitudine pozitiva fata de aceasta evolutie. Obiectivul este
direct iar ipoteza implicita.
Sunt adolescenti interesati de problemele evolutiei societatii contemporane? Vrem sa vedem daca isi
exprima atitudinile negative sau pozitive fata de probleme. Obiectivul este indirect iar ipoteza
implicita.
Ipotezele implicite pot fi descoperite in orice relatie sau raport urmarit intr-o investigatie.
Studiind procesul urbanizarii ne putem ocupa de relatiite dintre frecventa lecturii si gradul de
urbanizare presupunand ca exista o relatie si o ipoteza implicita.
Daca decidem sa cercetam aceasta relatie in sate si mici orasele si sa excludem pe celelalte,
aceasta inseamna ca pornim de la ipoteza ca existenta unei asemenea relatii doar in sate si mici
orasele si a absentei acesteia in cazul celorlalte localitati sau ca totul este diferit acolo.
Observatia sociologica
Deschide si incheie un demers care mai cuprinde inductia, deductia, experimnetul, teoria si ipoteza
intr-o unitate metodologica.
G. Beneze orice cercetare incepe printr-o observatie relativ initiala care da nastere unei conjecturi *(
parere bazata pe presupunere) transformata prin inductie in ipoteza, continua cu deductia
formulandu-se previziuni pe care experimentul si observatia relativ finala le confirma sau infirma.
Studiul stiintific urmeaza o traiectorie ciclica pentru ca procesul gandirii si actiunii este
ireversibil, independent de rezultatele cercetarii, de confirmare sau infirmare a ipotezei, ciclul
trebuie parcurs de mai multe ori. Numai dupa succese repetate considera ipoteza verificata.
Observatia stiintifica
1. este fundamentata necritic, are la baza o conceptie stiintifica despre lumea inconjuratoare,
valoarea unei observatii este functie de valoarea teoriei sociologice respective.
2. este sistematica si integrala, vizeaza fenomenul observat in totalitatea laturilor lui ca un
sistem de elmente interdependente.
3. este analitica- pentru a putea fia stfel s eimpune mai intai analiza obiectului respectiv adica
dezagregarea acestuia in elementele componente.
4. este metodica, condusa de anumite reguli stabilite pe baza teoriei epistemologice si teoriei
adoptate.
5. este repetata si verificata pentru a sigura un grad cat ami mare de obiectivitate si pentru a
depista tendintele dezvoltarii evolutiei obiectului studiat.
Observatia interna, participativa, directa, presupune integrarea in grad diferit a observatorului in
colectivitatea studiata. Este pregatita sirealizata de un specialist la fata locului in timp ce fenomenul
este in desfasurare. Observatorul se integreaza si participa la intreaga activitate a grupului in calitate
de membru al acestuia.
Este greu se realizat, ea presupunand acceptarea observatorului de catre grup ca membru firesc al
acestuia, greu de realizat in grupuri deschise.
Are si avantaje:
realizata din interior face posibila patrunderea la un nivel de profunzime adanc, surprinderea
resorturilor intime ale actiunii grupului.
se poate realiza continuitate in timp indelungat si permite surprindera grupului in mai multe
ipostaze.
o mai clara distinctie intre aparenta si realitate.
Dezavantaje:
riscul perturbarii involuntare si necontrolate a comportamnetului grupului studiat.
o identificare subiectiva prea mare a observatorului cu grupul studiat.
Observatia directa, nonparticipativa presupune situatia cercetata in afara sistemului observat. Se
face prin inregistrarea datelor de catre o alta persoana desemnata de specialist.
Nivelele observatiei sociologice sunt:
dupa profunzime :
observatie extensiva care vizeaza un numar mare de aspecte ale realitatii sociale
supuse investigatiei.
Observatie intensivva ce vizeaza un numar redus, cu grija selsctat de aspecte
observate constant, continuu si indelungat.
Observatia se realizeaza cu ghidul sau indrumator si cu fisa de observatie.
Conditiile increderii noastre legate de obsevatie. Datele de observatie trebuie sa apara ca marturiile
mai multor cercetatori. Mai multi cercetatori trebuie sa ajunga la aceleasi date, sa respecte regula
completitudinii, datele rezultate sunt prelucrate in mod obiectiv, nimic nu trebuie lasat in afara,
orice observatie trebuie sa manifeste respect fata de fapte.
Experimentul
Este o observatie provocata si controlata de cercetator; acesta modifica un elemet al observatiei
simple si urmareste si inregistreza consecintele. Experimnetul se realizeaza in mai multe etape, 3
principale:
1. observarea unei situatii initiale
2. modificarea acestei situatii
3. observarea si inregistrarea consecintelro modificarii
Pentru a fi util experimentul trebuie sa ineplineasca minim 3 conditii.
1. sistuarea observatiei trebuie sa fie reprezentativa pentru o categorie distincta de situatii
2. reale.
3. nu trebuie sa introduca decat o modificare
9
11
Forma raspunsului depinde de tipul intrebarii si de structura logica , dar in general consta in
determinarea unei variabile, adica inlocuirea ei cu o constanta propozitionala, indicativa sau
predicativa.
In teoria problemei se fac diferenta intre raspunsul direct si raspunsul indirect, raspunsul
complet/partial, raspunsul posibil/ propriu-zis.
Raspunsul la intrebare reprezinta si solutia problemei.
3. Tipologia problemei
Tipurile si criteriile de clasificare a problemei sunt diverse si sunt determinate de situatia
cognitiva in care apar si se solutioneaza.
1. probleme stiintifice/ practice
Problemele practice vizeaza gasirea unor actiuni prin intermediul carora sa se poata transforma si
controla o parte a realitatii sociale si naturale pentru producerea de valori materiale capabila sa
satisfaca trebuintele oamenilor.
Problemele stiintifice vizeaza depasirea unor dificultati de cunoastere, obtinerea unor cunostinte
stiintifice noi sau ameliorarea celor vechi.
Intre cele doua categorii de probleme granita este tot mai greu de trasat datorita intrepatrunderii
puternice a teoriei cu practica si cresterea rolului stiintei in rezolvarea problemelor practice.
2. probleme stiintifice/didactice
Problemele didactice apar in situatia de educare a unei generatii in procesul insusirii de catre noile
generatii a unora dintre principalele rezultate ale cunoasterii existente pana atunci.
Problemele didactice au ca specific faptul ca cel ce instruieste, cunoaste solutia sau pasii efectivi si
succesiunea lor normala, care-i conduc la obtinerea solutiei.
Cei ce se instruiesc nu cunosc aceste solutii.
Solutionarea problemelor didactice nu sporeste informatia cognitiva a celui ce instruieste,ci doar pe
a aceluia ce e instruit.
Pentru problema stiintifica solutiile nu sunt cunoscute de nimeni, sau nu sunt cunoscute pentru cel
ce rezolva problema. Ele trebuie cautate iar gasirea lor sporeste informatia cognitiva.
3. Problemele se clasifica in adrul problemei stiintifice:
a) Probleme ce tin de descoperirea unor fenomene, evenimente, proprietati, relatii,
dintre domeniul ce formeaza obiectul de cercetare al unei stiinte date: problema
obiect.
b) Probleme ce privesc analiza cailor, mijloacelor de cunoastere:metaproblema.
Acestea apar de regula in momentul de rev. A stiintelro si sunt determinate indeosebi
de neconcordanta dintre noile descoperiri si vechile metode de cercetare si
modalitati de interpretare.
a) si b) sunt strans legate, se influenteaza reciproc deoarece pe departe solutionarea problemelor
metateoretice constituie o conditie necesara pentru solutionarea problemelor obiect, iar pe de alta
parte cercetarea problemelor obiect genereaza continuu numeroase si profunde probleme
metateoretice, logico-metodologice.
4. probleme stiintifice dupa gradul lor de profunzime
Exista probleme ce nu afecteaza bazele teorie stiintifice din care fac parte: problemele normale,
regulate si sunt probleme ce vizeaza trecerea de la o teorie stiintifica la alta( Th. Khun) prin
revolutia stiintifica, probleme anomale.
Problemele normale se rezolva in cadrul teoriei date cu mijloce si conform cu regulile acesteia, sunt
delimitate si recunoscute ca atare, doar cu ajutorul teoriei stiintifice existente.
Activitatea cu problemele normale nu urmareste schimbarea teoriilor stiintifice existente ci
perfectionarea acesteia, eliminarea deazcordurilor sale interne si a celor dintre teorie si realitate.
Problemele anomale nu se pot solutiona in cadrul teoriei date cu metode si reg. acceptate de
comunitatea stiintifica ci prin trecerea la o noua teorie mai profunda, prin revolutia stiintifica.
Activitatea cu probleme anomalii conduce la obtinerea unor noutati radicale, incompatibile cu
vechea teorie.
12
ideea elixirului vietii si transformarea diferitelor substante in aur au contribuit la aparitia chimiei ca
stiinta.
Pseudo problemele nu trebuie ignorate, nici supraapreciate, nici puse pe acelasi plan cu cele
reale, ele fiind totusi situate intr-un plan secundar in raport cu problemele reale.
Destinul problemei stiintifice
Epistemologul fizician M. Bunge spunea ca cercetarea care incepe cu formularea
problemelor, deci cu trecerea de la situatia problematica la problema propriu-zisa, se poate incheia
cu : clarificarea, rezolvarea, dizolvarea, amanarea sau uitarea problemei.
Rezultatul cel mai valoros si scopul fundamental al intregii activitati de cercetare, lucrul cu
cu problemele, dar si cel mai greu de atins este rezolvarea problemei. Clarificarea este procesul de
analiza complexa a acesteia prin care se urmareste dezvaluirea naturii si tipului acesteia, a
componentelor sale principale si a relatiilor dintre ele; mai urmareste si punerea corecta a
problemei, asigurarea, existenta unor metode si mijloace de solutionare adecavate.
Cu cat o problema a fost mai bine clarificata si mai precis formulata cu atat creste posibilitatea
solutionarii ei.
Jh. Dewey spunea ca o problema bine formulata este pe jumatate rezolvata.
Clarificare inseamna stabilirea tipului, relatiei dintre problema si cunoasterea prealabila,
incantonarea problemei intr-un sistem de cunoastere, reanalizarea noilor date care au generat o
dificultate in calea cunoasterii. In esenta, prin clarificare se asigura punerea unor probleme
determinte si bine formulate.
O problema este determinata daca mentioneaza explicit ori nu reise clar din context care
sunt necunoscutele sale. Cu alte cuvinte generatorul problemei sa contina atatea variabie cate
necunoscute are problema si sa fie prefixat cu atatia operatori interogativi cata variabile contine.
O problema este bine formulata daca este determinata, deci exista sistem de cunoastere
stiintifica sub forma de date, legi, teorii in care problema poate fi incadrata in mod adecvat si s-a
stabilit ca presupozitiile ei sunt adevarate si s-a stabilit si tipul solutiei si modul de verificare.
Rezolvarea consta in aflarea raspunsului adevarat si relevant la intrebarea continuta in
problema si prin aceasta satisfacerea cererii de informatie, sporirea celei existente, eliminarea sau
diminuarea incertitudinii si depasirea dificultatilor ivite in cunoastere.
Legea stiintifica
Dintre ipotezele care se contureaza in cadrul cercetarii stiintifice o importanta deosebita
revin celor care vizeaza descoperirea in fenomenele si procesele naturale si sociale a unor raporturi
constante, necesare care permit o intelegere mai profunda a unui domeniu al realitatii.
Asemenea ipoteze daca se dovedesc viabile in urma unui proces complex al testarii sunt
denumite legi stiintifice. Problema daca formularea de legi constituie scopul si modalitatea oricarei
cunoasteri stiintifice este una dintre problemele controversate ale epistemologiei moderne.
Spre deosebire de enunturile care inregistreaza evenimente sau stari de lucruri particulare,
legile stiintifice formuleaza raporturi constante, repetabile intre proprietati sau procese din natura
sau realitatea sociala.
Enunturile legii se caracterizeaza printr-o anumita generalitate sesizabila de obicei direct,
chiar in forma lor. Formularea lor verbala contine cuvinte sau expresii ca: orice, toti, ori de cate ori,
care arata ca ele predica ceva despre clase intregi de obiecte sau fenomene. Cand o lege se exprima
printr-o formula matematica, trasatura de generalitate este data de presupozitia ca aspectul redat
prin formula este valabil pentru valori oarecare ale marimilor ce figureaza in ea.
15
Se face distinctie intre legi experimentale / empirice si legi teoretice avand ca temei modul
in cae se leaga legile cu datele de observatie si experimentele relevante.
Termenii ce figureaza intr-o lege experimentala desemneaza trasaturi observabile ale obiectului
si fenomenelor determinabile prin proceduri ce sunt independente de continutul ei.
Legile empirice deci au intotdeauna instante directe, le corespund fenomene individuale
recunoscute ca exemplificari ale legii.
Legile teoretice contin termeni ce se refera la obiecte si proprietati inobservabile si a caror
semnificatie este fixata tocmai de relatia exprimata in lege. Ele nu au instante directe si nu pot fi
formulate prin simpla generalizare sau extrapolare pornind de la datele de observatie iar testarea
lor are loc prin intermediul legilor experimentale ce pot fi derivate din ele.
Desi fenomenele sociale pot fi complexe, nu este deloc cert ca ele sunt in general mai
complexe decat fenomenele fizice si biologice pentru care exista legi strict universale. Mai
mult, daca este adevarat ca raspunsurile la o situatie sociala data sunt mediate de interpretari de
variabila pe care oamenii le confera, acest fapt in sine nu explica de ce nu exista legi universale
care sa lege diversele interpretari ale unui anumit tip de stimul social, de o anumita forma de
raspuns uman.
Un aspect care atrage atentia in cercetarea domeniilor sociale este natura termenilor sau a
disctinctiilor utilizate in formularea generalizarilor din cercetarile sociale empirice. Termenii
utilizati de legile universale ale multor discipline stiintifice au de regula o semnificatie precisa si
desemenaza in mod frecvent anumite caracteristici care sunt versiuni idealizate mai mult sau
mai putin ale proprietatilor observatiei in mod real. Fiecare termen de acest gen desemneaza o
anumita clasa de entitati care sunt.......in anumite privinte. Termenii utilizati in mod curent in
cercetarea sociala empirica sunt in cea mai mare parte adaptari ale distinctiilor aplicate in
discutiile cotidiene cu privire la problemele sociale.Acesti termeni sunt adesea utilizati pentru a
formula generalizari empirice in care caz semnificatiile lor uzuale sufera modificari
neinsemnate, asemenea termeni:morala, rol, sentiment de frustrare.
In plus chiar si atunci cand semnificatia unui anumit termen este relativ precizata, aceasta
precizare este rezultatul aplicarii unei proceduri statistice astfel ca entitatile desemnate prin
definirea de termenul respectiv pot avea forme specifice diferite ale proprietatilor exprimate de
acesta, de exemplu definirea termenului de familie cu structura autoritara contine pe langa alte
elemente o referire la frecventa cu care paritnii aplica pedeapasa corporala si se amesteca in
diverse activitati ale copiilor.
Cercetatorii socioumani , pentru a putea sa stabileasca legi sociale strict universale, trebuie
sa urmareasca elaborarea unor clasificari mai nuantate ale fenomenelor sociale. Ei ar putea gasi
ce le este mai avantajos sa stabileasca anumite generalizari statistice in locul unora strict
universale, daca cele dintai constituie mijloace mai eficiente decat ultimele in elucidarea
intrebarilor pe care le punem in legatura cu fenomenele sociale.
Stiintele sociumane reusesc nu numai sa stabileasca generalizari statistice ci uneori sa le si
explice.
Structura formala a explicatiilor din stiintele socioumane este deductiva, premisele unor
astfel de explicatii contin la randul lor presupozitii statistice. Explicatiile legilor statistice au o
structura uniform deductiva, cel putin una din premise in asemenea explicatii trebuie sa aiba o
forma statistica.
Gradul de dependenta statistica asumata in cel putin una dintre premise trebuie sa fie
superior gradului de dependenta enuntat de generalizarea pentru care est propusa explicatia
respectiva.
Faptele sociale pot fi privite din doua perspective distincte: una cauzala si una actionalista.
Durkheim a formulat principiile perspectivei cauzale, anume: faptele sociale, considera
el,trebuie privite ca lucruri similare cu faptele din primetrul tuturor stiintelor naturii. Cauza
determinista a unui fapt social trebuie cautata printre faptele sociale care le-au precedat si nu in
starile constiintei individuale.
Perspectiva actionalista trateaza faptele sociale nu ca lucruri ci ca actiuni ale oamenilor, sau
produse ale acestor actiuni. Ele trebuie explicate prin intentiile, scopurile autorilor lor,ca ceva
constituit in virtutea unei anumite finalitati.
In cercetarea socialului s-au promovat 3 scheme deterministe:
1. actionalist-subiectiva
2. cauzala
3. functionalista
Actionalist subiectiva. Modul traditional de a gandi realitatea sociala este fundat pe schema
aceasta, dupa care faptele sociale sunt considerate ca fapte umane. Oamenii pornind de la propriile
lor aspiratii, idealuri, scopuri, isi imagineaza formele de organizare sociala a vietii lor. O asemenea
perspectiva orienteaza cautarea explicatiilor in subiectivitatea autorilor, in reprezentarile, aspiratiile,
interesele, intentiile acestora. Este schema care sta la baza tuturor utopiilor.pe baza schemei nu era
posibila construirea stiintelor socioumane.
Cauzala. Transferul schemei auzale din stiintele naturii in stiintele sociale a reprezentat o
incercare de a solutiona aceasta dificultate, creeand posibilitatea constituirii stiintelor socioumane.
Schema cauzala postuleaza existenta unei relatii de determinare, simpla, intre doua fenomene
obiective.
Schema cauzala a fost de la inceput extrem d eobiectiva si atractiva pentru sociologie, ca si
pentru toate celelalte stiinte socioumane. Ea reorienta cautarea explicatiei faprtelor sociale de la
subiectiv la obiectiv, si anume: un fapt social trebuie explicat prin alt fapt social, care il determina
in mod obiectiv.
Prin aceasta apelul la subiectivitate era eliminat din explicatie. Schema cauzalitatii postuleaza
existenta unei relatii simple, usor de detectat empiric, respectiv relatia dintre un fenomen cauza si
un fenomen efect.
Se presupune, in teorie, in mod tacit, ca toti termenii explicatiei cauzale sunt dati in
experienta principial identificabili empiric(norme, obiceiuri, tipuri de comportament, tehnologii).
Cercetatorul care utilizeaza schema cauzala trebuie sa identifice diferitele fenomene sociale
obiective si sa inregistreze relatia dintre ele.
Testarea ipotezelor cauzale presupune prin inregistrarea coincidentelor absenta, prezenta
celor doua fenomene presupuse a fi legate cauzal sau a variatiilor corelate. Exista insa o serie de
limite importante ale aplicarii schemei cauzale la fenomenele sociale.
1. tratarea faptelro sociale ca fapte pozitive, similare cu cele naturale, desi a deschis largi
perspective analizei de tip stiintific, induce totodata o anumita alienare de perspectiva
naturala a omului, care este de tip actionalis. Pentru orice om un fapt social este in realitate
un fapt uman, un produs al oamnenilor iar nu al altor fapte sociale.
2. limbajul cauzalitatii face completa abstractie de om ca autor al faptelro sociale.
3. schema cauzala nu ofera nici o indicatie cu privire la de ce?-urile relatiei cauzale. Lipsa
potentelor explicative reprezinta un handicap al stiintelor sociale, echivalent cu lipsa unui
dicurs euristic.In orice cercetare exista mereu o intrebare pe care cercetatorul si-o pune de
la inceput. Avand de explicat un fapt x, in ce clasa de lte fapte il putem gasi pe y, care ii
este cauza. O schema a cauzalitatii nu ofera nici o indicatie din acest punct de vedere.
4. stabilirea empirica a relatiei cauzale in cercetarea fenomenelor sociale s-a dovedit a fi
dificila. Rareori s epoate stabili o relatie constanta intre doua fapte sociale. Aceasta relatie
pare sa varieze foart mult in fucntie de o multime de alti factori.
Insatisfactia generata de utilizarea schemei cauzale a condus la formularea unor scheme
deterministe, mai adaptate specificului realitatii scoiale cu o putere explicativa si euristica mai
18
teorii generale este de a pune in evidenta mecanismele generale ale realatiei de determinare
reciproca, dintre faptele sociale, precum si conexiunea dintre conditii si actiunile umane.
Schema functionalista prezinta o serie de limite.
1. ea nu reuseste se explice varietatea faptelor sociale deoarece aceasi functie poate fi
indeplinita de o larga varietate de fapte sociale. Care dintre acestea va fi selectata insa de un
sistem social dat ramane in general putin determinat.
2. lipsa de operationalitate a enunturilor functionaliste, dificultatea de a le corela cu faptele
empirice. Acest lucru e usor de inteles doar daca ne gandim la faptul ca factorul explicativ in
acest tip de enunturi il constituie cerinta fuctionala. Identificarea empirica a cerintelor
fuctionaliste nu se poate face direct, ci numai indirect, pe baza unui set de indicatoare ale
starii sistemului.
3. enunturile funcitonaliste sunt de obicei inverificabile in conditiile stiintelor socioumane
actuale. Nici functia unui lement nu este in mod curent o entitate observabila. Analiza
functionalista presupune deci o cunoastere foarte buna a sistemului in cauza.
Care sunt relatiile dintre enunturile cauzale si cele fucntionale?
Reductibilitatea enunturilor functionaliste la cele cauzale. La fel ca schema cauzala
si cea functionala afirma o relatie intre elementele in care unul il produce pe celelalt,
fiindu-i anterior. Aceasta similitudine a dus la ideea ca enunturile functionaliste
reprezinta o varietate a enunturilor cauzale. Cauza este cerinta functionala iar
elemetul reprezinta efectul.
Ne putem intreba daca ori de cate ori exista un enunt cauzal referitor la fapte sociale,
el este in mod necesar de tip functionalist, cu alte cuvinte ori de cate ori de
formuleaza o cauza a unui fapt social, aceasta se refera la o cerinta funcitonala.
Daca analizam diferentele formularii cauzale din stiintele sociale, observam ca cele mai multe nu
sunt de tip functionalist. De exemplu: productivitatea muncii determina stratificarea sociala
In acest enunt productivitatea muncii reprezinta variabila cauzala, nu paote fi in nici un caz
interpretata ca referindu-se la vreo cerinta functionala.
Solutionarea alternativei cauzalitate-functionalitate ar putea fi o paradigma functionalista
extinsa, care alaturi de relatiile functionaliste sa cuprinda si relatii cauzale nefunctionale.
Extensia paradigmei functionaliste pentru a ingloba relatiile cauzale trebuie sa aiba loc in
doua directii distincte, raspunzand la doua ? majore:
Cum afecteaza diferite conditii functionarea unui sistem social, modificand cerintele
functionale
Cum afecteaza conditiile obiective alegerea diferitelor mijloace de satisfacere a
cerintelor functionale ale unui sistem.
Sunt incluse aici doua ipoteze fundamnetale privind modul cum factorii de mediu determina
dinamica unui sistem social.
Ei afecteaza starea intregului sistem si prin aceasta modifica cerintele sale functionale
Schema din mediu modifica posibilitatile de care sistemul dispune in vederea satisfacerii
cerintelor sale functionale.
20