Citind, cunoastem si lumea in jurul nostru.

Marele nostru cronicar, Miron Costin, mentiona: Nu e alta, mai de folos zabava in viata
omului, decit cititul cartilor. Cititnd reusim sa ne cream o viziune asupra vietii, asupra
relatiilor interumane. Lectura devine o modalitate de receptare a operei literare, fiind acea
care ofera destine umane impresionante, tipologii de personaje, idei filozofice cu o pondere
incontestabila. Citirea unei opere nu trebuie sa se limiteze doar la receptionarea mesajului
superficial, ci e nevoie sa cunoastem si critica despre acea opera, pentru a ne cobori in
tulburatoarea zona a semnificatiilor, a ideilor si conceptelor. Doar in asa mod vom reusi sa
intelegem marile capodopere ale literaturii, care au reusit sa reziste in timp si in spatiu si sa
se extinda dincolo de acestea, fiind asimilate de constiinta umanitatii, care poate avea
atitudine diversa fata de ele. Unii citittori se plaseaza in categoria celor pe care Eminescu ii
numeste: Ce-o besica e de spuma intr-un secol de nimic.
Acestia niciodata nu vor
reusi sa inteleaga o opera de valoare, pentru ca se limiteaza la cazuri particulare si nu la idei
profunde. Pentru acestia poetul Mai bine niciodata, el n-ar mai fi pe lume/ Si, decit sa
moara astazi/ Mai bine murea ieri (Eminesu). Alti cititori, cei avizati, au o atitudine
contrara fata de opera. Acestia formeaza categoria acelor flori care dupa Eminescu nu
cad la poarta vietii si care vor purta rod in lume. Insa, cu parere de rau, in aceasta
categorie se incadreaza un procent minim din omenire. Nicolaie Manolescu mentiona: Te
poti imbogati sufleteste citind. Operele care mi-au largit orizontul cunostintelor si care mau ajutat sa inteleg viata din jurul meu sint: Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de
razboi de Camil Petrescu si poezia Glossa de Mihai Eminescu. Romanul lui Camil
Petrescu este unul care fundamenteaza principiul sincronismului literaturii romane cu cea
europeana, fiind astfel un roman de analiza psihologica. Personajul principal, Stefan
Gheorghidiu, un intelectual lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, reuseste sa
se salveze spiritual prin constientizarea dramei omenirii, care traieste un razboi absurd.
Astfel se prezinta un individ, incapabil de compromisuri, inflexibil moral, care nu se poate
incadra intr-o societate triviala, meschina si mediocra. In finalul romanului, Stefan
Gheorghidiu ii lasa tot tecutul Elei. George Calinescu evidentiaza: Stefan Gheorghidiu este
un om cu suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent [], plin de subtilitate, de
patrundere psihologica [] si din acest monolog nervos se desprinde [] o viata sufleteasca
[], un soi de simfonie intelectuala. Da, nu traim nimic daca nu citim un asemenea roman.
Stefan Gherghidiu este unicul supravietuitor din toate personajele camilpetresciene, care
reuseste sa se salveze atit fizic, cit si spiritual. Dupa cum mentioneaza si Blaga: Daca ai
descoperit ca lumea nu are nici un sens, trebuie, tu, sa-i redai acel sens. Sau poate mai
simplu, te poti salva acceptind principiul de ataraxie stoica preluat de Eminescu de la
Schopenhauer in Glossa: Tu pe alaturi te strecoara/ Nu baga nici chiar de seama/ Din
cararea ta de afara/ De te-ndeamna, de te cheama. Aceasta idee m-a ajutat in multe

momente ale vietii. De aceea Glossa devine pentru mine un decalog estetic si moral care
m-a ajutat sa inteleg viata. Calinescu o defineste drept o capodopera a satirei ideologice,
fara obiect, care, printr-o sublima scamatorie de idei, voieste a invedera proasta mecanica a
lumii. Citind Glossa inveti sa treci cu o privire mult mai linistita si meditativa lumea din
jur, pricepi sa recunosti tipologiile umane: alte masti, aceeasi piesa, sa nu te lasi atras de
himera fericirii, care din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate/ Pentru cine o cunoaste/
Toate-s vechi si noua toate. Cind lumea-ntinde lucii mreje, ca un cintec de sirene, ne
ramine sa ferim in laturi, pentru ca ce mai vrei cu tale sfaturi/ dac stii a lor masura. Cu
Glossa eminesciana am reusit sa gasesc marile adevaruri, care mi-au facilitat existenta si
m-au indepartat de suferinta. Citeodata e mai bine sa te izolezi de lumea profana si sa-ti
pastrezi linistea si echilibrul launtric, cum a facut Stefan Gheoghidiu, in romanul lui
Petrescu, care nu mai putea trai in incertitudine, sugrumindu-si launtricul. Trebuie sa
tinem minte ca Totu-i praf, lumea-i cum este si ca dinsa sintem noi (Eminescu) si atunci
nimic nu ne va intrista.