Dimitrie Bolintineanu

Muma lui tefan cel Mare

I
Pe o stnc neagr, ntr-un vechi castel,
Unde cur-n poale un ru mititel,
Plnge i suspin tnra domni,
Dulce i suav ca o garofi;
Cci n btlie soul ei dorit
A plecat cu oastea i n-a mai venit.
Ochii si albatri ard n lcrimele
Cum lucesc n rou dou viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sn,
Rozele i crinii pe fa-i se-ngn.
ns doamna soacr lng ea vegheaz
i cu dulci cuvinte o mbrbteaz.
II
Un orologiu sun noaptea jumtate.
n castel n poart oare cine bate?
- "Eu sunt, bun maic, fiul tu dorit;
Eu, i de la oaste m ntorc rnit.
Soarta noastr fuse crud ast dat:
Mica mea otire fuge sfrmat.
Dar deschidei poarta... Turcii m-nconjor...
Vntul sufl rece... Rnile m dor!"
Tnra domni la fereastr sare.
- "Ce faci tu, copil?" zice doamna mare.
Apoi ea la poart atunci a ieit
i-n tcerea nopii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, strine? tefan e departe;
Braul su prin taberi mii de mori mparte.
Eu sunt a sa mum; el e fiul meu;
De eti tu acela, nu-i sunt mum eu!
ns dac cerul, vrnd s-ngreuieze
Anii vieii mele i s m-ntristeze,
Nobilul tu suflet astfel l-a schimbat;
Dac tu eti tefan cu adevrat,
Apoi tu aice fr biruin
Nu poi ca s intri cu a mea voin.
Du-te la otire! Pentru ara mori!
i-i va fi mormntul coronat cu flori!"
III

tefan se ntoarce i din cornu-i sun;

Oastea lui zdrobit de prin vi adun.
Lupta iar ncepe... Dumanii zdrobii
Cad ca nite spice, de securi lovii.