Zbor deasupra unui cuib de cuci

Filmul Zbor deasupra unui cuib de cuci prezinta povestea lui Randle McMurphy, internat
la un spital de nebuni din Oregon in incercarea sa de a evita inchisoarea. Actiunea se
concentreaza asupra unui grup de pacienti instabili mental si asupra relatiei lor cu
protagonistul, evidentiind schimbarile in atitudine si comportament.
Inca de la inceputul filmului directorul institutiei mentioneaza motivele pentru care
McMurphy a fost condamnat. Dosar sau cuprinde cinci arestari pentru ultraj si, cel mai
recent, o acuzatie de viol, consemnand totodata carentele de comportament in perioada
petrecuta la inchisoare, precum violenta si resentimentele fata de munca. In ansamblu, se
observa o puternica opozitie fata de autoritate, cuvintele Si acum imi spun ca sunt nebun
pentru ca n-am stat pur si simplu degeaba ca o leguma. Nu pot pricepe asta. rezumand
convingerea sa ca incearca sa ii impuna un anumit mod de gandire, pe care nu doreste sa si+l
insuseasca. Aceasta caracteristica ii defineste personalitatea si se regaseste in toate faptele
sale pe parcursul filmului.
Odata internat, McMurphy nu admite niciodata ca ar fi nebun si nici nu incearca sa se
comporte astfel. Desi unele scene de la intrarea sa in salonul pentru pacienti instabili mental
par sa sugereze acest lucru (rasul spontan, interactiunea cu indianul), gesturile sunt menite
mai mult sa atraga atentia, poate chiar sa ironizeze situatia in care se afla.
Protagonistul filmului se individualizeaza fata de celelalte personaje inca din primul
moment prin atitudinea impulsiva, energica, imprevizibila si o evidenta lipsa de respect
pentru reguli, revitalizand mediul fad si steril al spitalului. Atmosfera din salon, rece,
protocolara si impersonala, il plictiseste. Stare generala de apatie era intrerupra doar de
argumente si certuri, de altfel singura sursa de amuzament a pacientilor. McMurphy reuseste
sa schimbe situatia, castiga increderea si admiratia celorlalti atat pentru elementele de noutate
pe care le introduce, pentru nonconformismul faptelor sale, cat mai ales pentru faptul ca nu ii
trateaza ca pe niste pacienti, ci ca pe oameni obisnuiti.
Aproape agresiv in incercarea de a-i stimula, de a-i convinge sa ia parte la anumite activitati
(baschet, pariuri, jocuri de carti etc) incearca sa le aminteasca pacientilor ca au o vointa
proprie, trezindu-i din rutina zilnica din care nu mai puteau iesi. Este incontestabilul lider al
grupului, singurul cu destul curaj sa o conteste autoritatea asistentei Ratched si cu
determinarea de a evada. Incetul cu intecul, ceilalti incep sa ii urmeze exemplul, sa isi
constientizeze situatia si sa ia initiativa (ex: aduc in discutie meciul de baschet si problema
rationarii tigarilor). Nu atat motivul plangerii, ci faptul in sine are valoare pentru ei, facandu-i
sa isi da seama de importanta propriei pareri.

Evadarea indelung planificata a lui McMurphy este insotita de o petrecere, dar nu mai are
loc, motivul ramanand incert. In aparenta, a adormit inainte sa poata pleca, fapt sugerat si de
incercarea de a fugi ziua urmatoare. In cele din urma este prins si i se face lobotomie.
Momentul cel mai ilustrativ pentru influenta avuta asupra celorlalti pacienti este prietenia sa
cu un indian crezut surdo-mut. Vazand stadiul in care se afla McMurphy, capata in final
curajul de a parasi spitalul, evadarea decurgand exact ca cea pe care a descries-o
protagonistul la inceputul filmului, replicand celorlalti Macar eu am incercat.
Al doilea cel mai important personaj al filmului este asistenta Ratched, care detine controlul
asupra activitatilor din salon si asigura urmarea precisa a programului. Autoritatea sa atat
asupra pacientilor cat si asupra celorlalti angajati din spital este evidenta, aceasta reprimand
orice abatere de la rutina. Desi are intotdeauna un rationament logic prin care sa justifice
refuzul vreunei schimbari (ex: nivelul sonorului muzicii, meciul de baschet) se observa
totodata si faptul ca pacientii nu indraznesc sa o contrazica. Intimidarea acestora, confirmare
a autoritatii sale, ii aduce satisfactie, dupa cum se poate vedea cand numai trei din noua
pacienti voteaza pentru a vedea campionatul de baschet.
Personalitatea asistentei Ratched contrasteaza cu cea a lui McMurphy, dar amandoi incearca
sa isi mentina influenta in cadrul grupului. McMurphy este singurul care isi da seama ca
rutina pe care o promova nu ajuta pacientii, ci dimpotriva le submina personalitatea, si care
are curajul sa ii sfideze autoritatea, determinarea sa fiind considerate periculoasa. Chiar si
asa, atunci cand atitudinea lui McMurphy devine o problema, refuza transferul acestuia la un
alt spital (Este doar un mod de a ), privind probabil nereusita de a-i corecta
comportamentul drept un esec pe care nu dorea sa si-l asume.
In final, cand Bibbit se sinucide pentrua evita confruntarea cu mama sa, nu stie cum sa
gestioneze situatia. Odata ce nu mai este in control, nu mai poate coordona si supraveghea
comportamentul pacientilor si trebuie sa faca fata consecintelor, reactia ei este de a incerca sa
restabileasca ordinea anterioara (Cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne
intoarcem la rutina noastra zilnica), desi autoritatea sa in fata pacientilor nu avea sa mai fie
niciodata aceeasi.
Filmul prezinta, pe de o parte, ideea de autoritate impusa, respectata din obisnuinta si din
ezitare in fata schimbarii, si, pe de alta parte, ideea de initiativa personala. Se ajunge la
concluzia ca cele doua nu pot coexista fara ca influenta si valorea uneia in ochii oamenilor sa
fie micsorata, devenind mai mult simbolica, fara a constitui impediment in calea vointei
personale.