CLEPTOMANIA

Cleptomania este definite ca nevoia irezistibila de a fura obiecte de care cel care
le fura nu are nevoie sau care au o valoare mica. Desi cleptomania este deseori un
motiv de gluma, este o tulburare mentala reala si serioasa care poate distruge viata
pacientului daca nu este tratata.
Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor o afectiune in
care pacientul nu poate rezista tentatiei sau impulsului de a realiza un act care este
daunator pentru propria persoana sau pentru cei din jur. Persoanale cu cleptomanie stiu
ca actiunile lor sunt daunatoare. Totusi impulsul de a fura este mai puternic si nu ii pot
rezista. Aceasta nevoie ii face sa se simta foarte anxiosi si tensionati. Pentru a reduce
aceste sentimente, pacientii fura. In timpul furtului, ei simt usurare si multumire.
Dupa furt, totusi, simt vinovatie, remuscari si teama de a nu fi prinsi. Dar
impulsul revine, si ciclul cleptomaniei se repeta.
Multe persoane cu cleptomanie duc o viata de rusine, secreta, deoarece le este
teama sa solicite tratament de specialitate. Desi nu exista un tratament care sa vindece
cleptomania, medicatia sau psihoterapia pot ajuta la oprirea acestui ciclu de furt
compulsiv.
Simptomele cleptomaniei sunt:
- o nevoie foarte puternica de a fura un obiect de care nu are nevoie;
- senzatie de tensiune crescanda inainte de furt;
- senzatie de placere si multumire in timpul furtului;
- sentiment de vinovatie si rusine dupa furt.
Spre deoasebire de hotii din magazine, persoanele cu cleptomanie nu fura
compulsiv pentru castigul personal. Nici nu fura pentru a se razbuna. Ei fura pur si
simplu dintr-o nevoie inexplicabila. Episoadele de cleptomanie par sa apara spontan,
fara planificare. Totusi, evenimentele stresante, cum ar fi o cearta, pot declansa
episodul de cleptomanie.
Majoritatea persoanelor cu cleptomanie fura din locuri publice, cum ar fi
magazinele. Unii pot fura de la cunostinte sau prieteni, cum ar fi la o petrecere. Deseori,
obiectele furate nu au nici o valoare pentru persoana cu cleptomanie. De obicei

obiectele furate sunt ascunse si nu sunt folosite niciodata. De asemeni acestea pot fi
donate, oferite membrilor familiei sau prietenilor, sau chiar inapoiate in mod secret.
In rare cazuri, persoanele cu cleptomanie pot fura aceleasi tip de obiecte cum ar
fi lenjerie intima. In aceste cazuri, cleptomania poate include un element de fetism.
Cleptomania este considerata o boala rara. Totusi, intrucat multe persoana cu
cleptomanie nu solicita nicodata ajutor medical sau sunt pur si simplu inchise pentru
furt, multe cazuri de cleptomanie nu sunt diagnoasticate. Se considera ca mai putin de
5% dintre hotii din magazine au cleptomanie. Cleptomania debuteaza de obicei in
adolescenta sau in anii 20, dar in rare cazuri apare in copilarie sau mai tarziu in viata.
Desi cauzele cleptomaniei sunt necunoscute, cercetatorii continua sa invete
despre factorii care pot creste riscul de aparite a cleptomaniei.
Acesti factori de risc pot fi:
- stressori de viata excesivi, cum ar fi o pierdere majora;
- traumatismul cranian sau leziunile cerebrale;
- rudele de sange cu cleptomanie, tulburari de dispozitie, adictii sau tulburare obsesiv
compulsiva;
- preocuparea excesiva pentru succesul financiar sau castigurile materiale.
Lasata netratata, cleptomania poate determina multiple probleme emotionale,
legale si financiare. Deoarece pacientul stie ca a fura este un lucru rau, dar nu poate
rezista impulsului de a fura, acesta poate fi coplesit de rusine si vinovatie. In afara de
acest aspect, pacientul poate avea o viata morala, si sa fie confuz din cauza furtului
compulsiv.
Complicatiile pe care le poate determina cleptomania sau cu care poate fi
asociata pot fi:
- arestarea;
- condamnarea la inchisoare;
- depresia;
- abuzul de alcool si folosirea de droguri;
- tulburarile de alimentatie;
- jocul de noroc compulsiv si cumparaturile compulsive;
- ganduri sau comportament suicidal;
- izolare sociala.
Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai folosita pentru tratamentul
pacientului cu cleptomanie. In general, terapia cognitiv-comportamentala ajuta la
identificarea gandurilor si credintelor nesanatoase si negative si inlocuirea lor cu unele
pozitive, sanatoase.

Aceasta terapie poate include urmatoarele tehnici pentru a ajuta pacinetul

se depaseasca nevoile cleptomane:
1. Sensibilizarea inversa in care pacientul se vizualizeaza furand si apoi confruntanduse cu consecintele negative, cum ar fi arestarea.
2. Terapia aversiva. In care pacientul trece prin tehnici mai putin dureroase, cum ar fi
sa-si tina respiratia atunci cand simte impulsul de a fura.
3. Desensibilizarea sistematica, in care pacientul exerseaza tehnici de relaxare si se
vizualizeaza avand autocontrol asupra impulsului de a fura.
Alte forme de psihoterapie, cum ar fi terapia psihodinamica,terapia de familie sau
consilierea maritala pot fi de folos.
Desi poate fi foarte greu ca aceasta afectiune sa fie depasita fara tratament,
pacientul poate face pasi pentru a se ingriji si a dobandi abilitati sanatoase de a face
fata situatiei, in timp ce urmeaza tratamantul prescris.
1. Urmarea planului de tratamant
Administrarea medicamentelor conform indicatiilor si participarea la sedintele de
terapie. Pacientul trebuie sa-si aminteasca ca poate fi foarte greu si pot exista si
momente de descurajare.
2. Educatia
Pacientul trebuie sa se auto-educe in ce priveste cleptomania pentru a putea intelege
mai bine factorii de risc, tratamentul si evenimentele declansatoare.
3. Descoperirea factorilor declansatori
Identificarea situatiilor, gandurilor si sentimentelor care pot declansa nevoia de a fura
astfel incat sa poata face pasi in incercarea de a-i controla.

Ciceu Ionut
III C/E