Actul Infractional

Motto: Pe msur ce supliciile devin mai crude,

sufletele oamenilor se obinuiesc. Nu
intensitatea pedepsei are cel mai mare efect
asupra sufletului omenesc, ci durata ei.
(Cesare Beccaria)

Definitie:
Psihologia actului infracional-analiza
actului infracional sub aspect psihologic, prin
situare n centrul acestei analize a
personalitii autorului actelor antisociale i a
situaiei concrete de via.

Complexitatea cauzala a fenomenului cauzal

Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a
putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica
stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara,
sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie
criminala, antropologie criminala, statistica infractionala etc.
Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie
cercetata ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intro situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de
anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri.
Avand in vedere rata inalta de profit si gradul scazut al riscurilor
asumate, elemente ale crimei organizate au aparut si s-au dezvoltat
cel mai rapid in domeniul economico-financiar. Coruptia ameninta nu
numai drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului, ci insasi
buna functionare a institutiilor statului de drept, societatea
democratica in ansamblul sau.
O amploare deosebita au luat actele de inselaciune, fals si uz
de fals realizate prin cele mai diverse forme, fraude valutar-vamale si
nerespectarea legislatiei in domeniul operatiunilor de import-export
etc. De asemenea, a crescut numarul infractiunilor legate de

In ultima perioada s-au diversificat infractiunile comise prin violenta

(omoruri, violuri, lovituri cauzatoare de moarte, talharii, vatamari corporale
grave ca forme ale violentei private, si conflicte de grup, interetnice,
interconfesionale, profesionale, acte de terorism). Violenta este intim
legata de esenta umana si de functionarea societatii. Violenta acopera o
gama larga de comportamente individuale si sociale, avand o etiologie
proprie.

Intelegerea determinismului cauzal al fenomenului

infractional este facilitata de sesizarea actiunii concomitente a unei
pluralitati de cauze. In etiologia infractionala se impletesc cauzele
interne ce tin de natura umana, sociala a persoanei si cauzele
externe ce vizeaza diversi factori culturali, economici, juridici etc.
Ponderea, in cazul infractiunilor concrete, o detin insa cauzele interne
(bazate pe factorii individuali) care au greutate specifica mai mare in
raport cu cele externe. Altfel nu s-ar putea explica de ce o persoana,
in anumite conditii, trece la actul infractional, pe cand alta, in
imprejurari similare, nu face acelasi lucru. Concluzia ce se desprinde
este ca, in domeniul infractional, cauza externa nu-si poate
subordona si nu poate anula cauza interna.
Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental,
reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza
personalitatea individului si factorii externi, de ambianta. In ceea ce
priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta in

Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate

structurile si functiile psihice incepand cu cele cognitiv-motivationale si
terminand ce cele afectiv-volitive, implicate fiind si activitatile ca si
insusirile psihice. Actul infractional este generat de tulburari de ordin
emotional si volitiv, sustinut de lipsa sentimentului responsabilitatii si al
culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la satisfacerea
imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse.
Trecerea la actul infractional constituie un moment critic, nodal. Aceasta
trecere reprezinta o procesualitate care cunoaste multe inconstante in
desfasurarea ei.

Fazele actului infractional

Pentru interpretarea corecta a
comportamentului infractional, trebuie avute in vedere cele trei faze
ale actului infractional, si anume:faza preinfractionala, faza
infractionala propriu-zisa si faza postinfractionala.
Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de
circumstante exterioare personalitatii infractorului, care precede actul
infractional. Aceasta situatie implica doua elemente: a) evenimentul,
care determina aparitia ideii infractionale si b) circumstantele, in care
infractiunea se pregateste si se realizeaza.
Actul infracional, ca orice alt tip de act comportamental,
reprezint rezultatul interaciunii dintre factorii ce structureaz
personalitatea individului i factorii externi, de ambian. n ceea ce
privete factorii interni, endogeni, orice persoan poate prezenta n
structura sa un nucleu central mai mult sau mai puin favorabil
comportamentului infracional, conturnd sau nu o personalitate
criminal. Ambiana,condiiile i mprejurrile exterioare pot fi
favorabile sau nefavorabile dezvoltrii acestui nucleu n plan
infracional. Actul infracional antreneaz n grade diferite, practic
toate structurile i funciile psihice ncepnd cu cele cognitiv-

coninutul su este determinat n bun msur de modul n care s-a

desfurat faza anterioar.
Comportamentul infractorului n aceast etap este reflexiv-acional,
ntreaga lui activitate psihic fiind marcat de viziunea panoramic a celor
petrecute la locul faptei. Practica a demonstrat n aceast direcie existena
unui registru de strategii de contracarare a activitilor de identificare i
tragere la rspundere penal a autorilor. n acest sens, o serie de infractori
i creeaz alibiuri care s conving autoritile c era imposibil ca ei s fi
svrit fapta. Strategia utilizat este, de regul, aceea de a se ndeprta
n timp util de locul infraciunii i de a aprea ct mai curnd n alt loc,
unde, prin diferite aciuni caut s se fac remarcai pentru a-i crea probe,
bazndu-se pe faptul c, dup o anumit perioad va fi dificil s se
stabileasc cu exactitate succesiunea n timp a celor dou evenimente.
Alteori, infractorul apare n preajma locului unde se desfoar cercetrile,
cutnd s obin informaii referitoare la desfurarea acestora, i
acionnd ulterior prin denunuri, sesizri anonime, modificri n cmpul
faptei, nlturri de probe, dispariii de la domiciliu, internri n spital sau
comiterea unor aciuni mrunte pentru a fi arestat. Toate aceste aciuni
ntreprinse au scopul de a deruta ancheta n curs i implicit, identificarea
lui. Fuga de la locul unde s-a produs o infraciune i grija de a-i procura un
alibi nu este ntotdeauna un indiciu cert al culpabilitii. Se cunosc cazuri
cnd persoane care ntmpltor au asistat sau au descoperit o infraciune,
nu rmn la locul faptei, pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor.
Asemenea comportare este tipic recidivitilor, care n urma
antecedentelor penale ar fi uor nvinuii.

n urmrirea scopului, infractorii nu ezit n a ntrebuina orice mijloc

care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate pornind de la
ideea de a inspira comptimire pentru nedreptatea ce li se face sau pentru
situaia n care au ajuns silii de mprejurri i pn la arogana fa de
anchetator sau chiar intimidarea acestuia.
Procesarea informaiilor referitoare la evenimentele petrecute, determin,
la nivel cerebral apariia unui focar de excitaie maxim, cu aciune
inhibitorie asupra celorlalte zone, i n special asupra celor implicate n
procesarea acelor evenimente care nu au legtur cu infraciunea, iar la
nivel comportamental acioneaz conform legii dominantei defensive (este
n defensiv, se ascunde tot timpul).