IMPORTANTA TERAPIEI OCUPATIONALE

Terapia ocupationala reprezinta o forma de tratament care implica un efort fizic si

intelectual si care, alaturi de celelalte forme de terapie recuperatorie, contribuie la restabilirea
partiala sau integrala a functiilor lezate, de boala sau accident. Pe plan mondial este larg
raspandita o definitie care considera terapia ocupationala ca fiind arta si stiinta de a dirija
participarea persoanei spre indeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a restabili, sustine si
imbogati performanta, de a usura invatarea acelor abilitati si functii esentiale pentru
adaptare si productivitate, de a diminua sau corecta aspectele patologice si de a promova si
mentine sanatatea individului.
Terapia ocupationala este o metoda psihoterapeutica recreativa, atractiva si activa, cu
participarea constienta a bolnavului, care pe langa efectele terapeutice, ridica moralul
bolnavului, creste cooperarea acestuia, mareste increderea in posibilitatile sale, da o mare
satisfactie acestuia prin lucrarile executate cu forte proprii.
Specialistii care aplica diferite forme de terapie ocupationala sunt preocupati, in
principal, de urmatoarele aspecte fundamentale:
- sa se realizeze insusirea de catre bolnav a unei deprinderi pierdute sau cu un nivel
redus de functionare;
- sa contribuie la invatarea de noi deprinderi si abilitati menite sa le compenseze pe
cele care au disparut din diverse motive.
In trecut, terapiile ocupationale erau adresate in special persoanelor cu deficiente
fizice. In zilele noastre activitatile de terapie ocupationala se adreseaza unei game mai largi
de subiecti cum ar fi: subiecti care prezinta retard mintal, cu dificultati in invatare, cu
tulburari afective, nevazatori, persoane cu pierderi grave de auz, bolnavi psihic.
In alegerea activitatii de terapie ocupationala, trebuie sa se tina seama de: varsta si
sexul bolnavului, gradul si localizarea leziunilor, scopurile urmarite, efectele ei asupra
functionalitatii, preocuparea si aptitudinea bolnavului, evitarea surmenajului, a plictiselii si
oboselii, activitatea modificandu-se pe parcurs in functie de rezultatele obtinute.
Conditiile principale de aplicare a terapiei ocupationale sunt:
I.
Evaluarea amanuntita a capacitatii functionale a bolnavului pentru terapie
ocupationala;
II.
Cunoasterea exigentelor activitatii, a conditiilor specifice, precum si a efectelor
ocupatiei prescrise in scop therapeutic
III.
Analizarea concordantei dintre posibilitatile bolnavilor si exigentele generale si
specifice ale activitatii, in scopul orientarii sale catre activitatea optima.
Conditiile secundare de aplicare a terapiei ocupationale. Activitatea trebuie sa fie:
- initial simpla, apoi progresiv complexa;
- obisnuita, comuna, cunoscuta;
- utila ( extrem de stimulenta din punct de vedere psihologic );
- variata;
- liber acceptata;
- individuala sau in grup;
- supravegheata.
Activitatea de terapie ocupationala actioneaza in trei mari domenii generale, care include
alte domenii particulare. Domeniile generale sunt:
- formarea deprinderilor de viata cotidiana;
- cultivarea capacitatilor si aptitudinilor pentru munca;
- educarea abilitatilor pentru diverse jocuri si petrecerea timpului liber.

Terapia ocupationala se aplica sub multiple forme, in functie de scopurile urmarite, astfel:
- jocuri terapeutice si jocuri sportive ( se pot utiliza jocurile cu mingea, jocuri cu
bastoane, jocuri cu franghia, fie saritul corzii, fie tractiunea franghiei etc.);
- activitate de indemanare si de creatie simpla ( modelaje in plastilina, parafina,
decupari, indoiri si lipiri de hartie, desen, colorari, picturi etc.);
- impletituri de hartie, sfoara, trestie etc.;
- tesut cu acul pe carton sau panza;
- dactilografie recreativa;
- olaria;
- traforajul, pirogravura, tamplaria elementara;
- confectionarea de jucarii din paie, carpa si manuirea papusilor (teatru de papusi);
- confectionarea de diverse obiecte din pae, scoici, margele;
- activitati utilitare casnico-gospodaresti: intinderea lenjeriei, calcat, gatit, servirea
mesei, stergerea prafului etc., utilizarea clantei, comutatoarelor, robinetelor etc.;
- reeducarea autoservirii: mancatul, imbracatul-dezbracatul, spalatul, barbieritul si
folosirea unor aparate si proteze adaptate.
In timpul desfasurarii activitatii de terapie ocupationala, trebuie evitata plictiseala si
suprasolicitarea, de multe ori fiind necesara intercalarea unei alte forme de activitate. Ea
trebuie sa fie aplicata metodic, sa arate diversitate si noutate in toate formele sale de activitate,
evitandu-se aparitia starii de oboseala. In scopul evitarii oboselii, perioadele de lucru trebuiesc
sa fie scurte, cu pauze frecvente. Pentru unii bolnavi, o schimbare a ocupatiei pentru scurta
durata, este mai adecvata si cu efect mai mare decat pauza. De asemenea trebuie tinut seama
ca orice noua activitate de terapie ocupationala, introdusa pe parcurs, trebuie sa se faca gradat,
atat ca durata cat si ca intensitate si complexitate.
Efectele terapiei ocupationale sunt multiple: fizice, psihice, psiho-sociale.
1. Efectele fizice:
Cresterea amplitudinlor miscarilor
Cresterea fortei musculare
Dezvoltarea coordonarii miscarilor
Corectarea sau prevenirea deformatiilor
Corectarea posturilor
Cresterea rezistentei
2. Efectele psihice:
Ameliorarea starii psiho-emotionale
Calmeaza starea de neliniste a pacientului
Dezvolta atentia
Face sa dispara descurajarea si renaste speranta
Pastreaza obisnuinta activitatilor si diminua complexele de inferioritate datorate
invaliditatii.
3. Efectele psiho-sociale:
Ocazia de a intretine relatii cu celelalte persoane
De a activa in grup, preparandu-l totodata pentru dificultatile integrarii sau
reintegrarii sale in colectivitate
Reda increderea in sine si in altii
Ii da perspectiva incadrarii sale sociale viitoare
Introducerea terapiei ocupationale, in complexul de tratamente recuperatorii, se
recomanda a se face cat mai precoce, tinandu-se seama de starea generala a bolnavului si de
stadiul si forma leziunilor locale. Starea generala si, in mod deosebit, capacitatea

functionala a aparatului cardio-respirator trebuie sa permita efectuarea efortului impus de

aplicarea terapiei ocupationale.
Procesul de terapie ocupationala este deosedit de complex, iar desfasurarea lui in mod
stiintific, necesita parcurgerea urmatoarelor faze:
- evaluarea si interpretarea nevoilor subiectului;
- planificarea interventiei;
- selectionarea si adaptarea echipamentelor folosite;
- inregistrarea si evaluarea progreselor realizate.
Evaluarea este focalizata pe urmatoarele aspecte:
- nivelul motricitatii grosiere si fine se refera la caracteristicile miscarilor
corpului in ansamblu, precum si la caracteristicile unor miscari specifice, cum
ar fi de exemplu miscarile de prehensiune si manipulare implicate in actiunile
de scriere, taiat, colorat etc.;
- nivelul de dezvoltare a perceptiei miscarilor se refera in principal la receptia
si decodificarea stimulilor din toate categoriile de analizatori ( vizual, auditiv,
olfactiv, gustativ, proprioceptiv) si la coordonarea miscarilor;
- nivelul de dezvoltare a aptitudinilor sociale si de comunicare se refera la
caracteristicile interactiunilor subiectului cu persoanele din jur in diferite
situatii, modul de intelegere a mesajului verbal;
- caracteristicile activitatilor de viata cotidiana se refera la studierea
deprinderilor implicate in igiena si autonomia personala.
Informatiile necesare evaluarii trebuie completate cu date oferite de cadre didactice,
asistenti sociali, medici etc. Deosebit de utila este si angajarea familiei subiectului in vederea
culegerii de date si informatii.
Planificarea interventiei consta in stabilirea unui program terapeutic din diverse
domenii de actiune ale terapiei ocupationale care trebuie sa tina seama de nivelul educational
al subiectului, caracteristicile deficientei, statutul actual, mediul cultural in care traieste si
motivatia sa pentru schimbare. Aceasta faza se poate divide, la randul ei, in mai multe etape
distincte:
- alegerea obiectivelor pot fi obiective pe termen scurt sau obiective pe termen
lung
- elaborarea planului therapeutic se refera la descrierea metodelor si
procedeelor care se folosesc pentru atingerea obiectivelor stabilite si cuprinde
sinteza activitatior desemnate in vederea realizarii unui nivel de performanta al
deprinderilor si capacitatilor unei persoane. Principalele caracteristici ale unui
plan therapeutic trebuie sa fie flexibilitatea si mobilitatea, pentru a putea fi
adaptat cu usurinta in cazul in care o evaluare intermediara nu inregistreaza
progrese semnificative realizate de subiect.
- aplicarea planului therapeutic consta in desfasurarea urmatoarelor faze
distincte:
faza orientarii in care terapeutul explica subiectului activitatea care
urmeaza sa o desfasoare impreuna, tipul peformantelor dorite si
descrise sau demonstreaza modalitatile de realizare practica;
faza dezvoltarii in timpul careia terapeutul conduce subiectul in
explorarea si practicarea efectiva a activitatii selectate;
faza finala in care terapeutul evalueaza performantele obtinute de
subiect si stabileste obiectivele viitoare.
Cercetarile moderne in domeniu au demonstrat ca in prezent randamentul strategiilor de
terapie ocupationala este cu atat mai bun pe masura ce se proiecteaza tot mai multe planuri de

recuperare aplicabile in exteriorul unor institutii; se prefera din ce in ce mai mult planuri de
recuperare aplicabile la domiciliul sau in comunitatea din care face parte subiectul.
Selectionarea si adaptarea echipamentului reclama din partea terapeutului un efort
substantial de imaginatie, in vederea proiectarii unor mijloace si dispozitive adaptate nevoilor
copilului.
Evaluarea programelor de terapie ocupationala este o actiune necesara in vederea
masurarii eficientei interventiei procedurilor utilizate de terapeut. Frecvent sunt folosite doua
forme de evaluare: evaluarea intermediara si evaluarea finala. Se urmaresc in principal
urmatoarele aspecte:
- eficacitatea planului therapeutic;
- necesitatea modificarii/ameliorarii planului de interventie;
- identificarea momentului cand se poate intrerupe aplicarea planului de
interventie;
- analiza rezultatelor procesului therapeutic in ansamblul sau.
In terapia ocupationala moderna pentru alegerea conditiilor de desfasurare a procesului
de interventie specialistii trebuie sa tina seama de specificul diagnosticului subiectilor,
caracteristicile spatiului in care se desfasoara activitatile terapeutice, tipul metodelor si
mijloacelor folosite, componenta echipei de interventie, structura procedurilor de evaluare,
natura obiectivelor stabilite si coerenta planului de interventie.
BIBLIOGRAFIE:
Norme generale de organizare si functionare a unitatilor sanitare. Norme tehnice in
unele domenii ale asistentei sociale.
( Bucuresti, Editura Medicala, 1974 )
Psihopedagogia persoanelor cu cerinte educative speciale lector dr. Alois Ghergut