Padureile de conifere

Padurea boreala nord americana

Padurea boreala eurasiatica
Introducere
Padurea de conifere cunoscuta si sub numele de taiga sau padure boreala, este cel mai
intins habitat terestru din lume, ocupand o fasie lata de aproximativ 1.300 km in emisfera
nordica. Arborii vesnic verzi de pe aceasta arie intinsa cresc acolo unde este prea frig pentru
padurile de foioase, dar prea cald pentru tundra.
Padurile de conifere care apar in mod natural se gasesc doar in emisfera nordica
deoarece continentele sudice nu se extind indeajuns de departe spre sud. Padurile din Noua
Zeelanda, Tasmania si sudul Americii de Sud sunt paduri tropicale temperate, care includ si
conifere. Totusi pentru ca o padure sau un tinut impadurit sa fie considerat padure de conifere,
trebuie sa contina conifere in proportie de cel putin 80 %.
Localizarea

Taigaua formeaza o zona cvasicontinua in Eurasia si America de Nord, intre limitele

sudice ale tundrei si cele nordice ale padurilor nemorale sau, pe alocuri, chiar ale stepei

(aproximativ intre 750 450 lat. N)

Conditii ecologice
Padurea de conifere se dezvolta in conditiile unui climat continental excesiv, cu geruri
puternice iarna, cu zapezi de lunga durata, cu veri relativ calde.
Precipitatiile, predominante sub forma de zapada, variaza intre 400 700 mm/an.
Durata stratului de zapada variaza intre 7-8 luni in Iakutia si 5-6 luni in nordul provinciei
Quebec. Ploile, distribuite relativ uniform pe parcursul anului, inregistreaza un maxim in sezonul
estival.
La limita sudica a padurii boreale (la contactul cu padurile nemorale), intervalul cu
temperaturi medii sub 100C este de peste 240 de zile (anotimpul rece dureaza peste 6
luni). Unele specii de conifere suporta geruri de pana la -52 0C. Limita nordica a padurii, spre
Arctica, corespunde unei perioade cu temperaturi medii zilnice mai mari de 10 0C, de numai 30
de zile (anotimpul rece dureaza 8 luni).
Durata sezonului de vegetatie este scurta (3 5 luni/an);

Solurile pe care se dezvolta padurile boreale sunt slab productive: podzolice, turboase
si de mlastina, scheletice; caracteristic este podzolul (zola, in limba rusa), cu humus acid de
tip mor; importanta deosebita prezinta si solurile hidromorfe, respectiv solurile gleice si
turbariile acide.
Adaptari la frig
Coniferele sunt bine adaptate la conditiile
ostile din nord, unde timp de sase pana la noua luni din
an temperatura este sub 6C. Ramurile lor sunt lasate in
jos, permitand zapezii, sa cada fara a provoca daune
structurii arborilor. Frunzele lor sunt transformate in
ace sau solzi si sunt impregnate cu rasina, care
impiedica inghetarea celulelor. Zada (Larix) din Europa
si Pseudolarix din Asia sunt exceptii printre conifere,
ele avand frunze cazatoare in fiecare an.
Majoritatea coniferelor rezista la vant,
pentru ca au fibre relativ spongioase care le permit sa
se indoaie si sa se clatine fara a se rupe. Aceasta trasatura este cel mai bine vizibila
la Sequoiadendron giganteum (arboriele de sequoia urias) si Sequoia sempervirens (arboreal de
sequoia rosu), care au si scoarta rezistenta la incendii. Acest lucru este extrem de util, deoarece
incendiile cuprind in mod regulat padurile de conifere. Scoarta rezistenta la incendii au si Pinus
albicaulis (pinul alb) si Pinus banksiana(pinul mare).
Nu toti arborii sunt protejati impotriva incendiilor. Insa unii arbori, desi sunt distrusi,
pot profita de pe urma incendiului. Pinus attenuata (pinul cu noduri) are conuri care pot fi
deschise numai la foc. Atunci cand conurile, vechi de pana la 30 de ani, sunt incalzite intr-un
incendiu de padure, semintele sar afara si germineaza in ramasitele bogate in carbon ale
incendiului. Noile rasaduri, care cresc repede, acopera stratul de culoare inchisa de la solul
padurii cu verdeata. Astfel in timp ce copacii de la care au provenit conurile sunt distrusi, puietii
lor rasar din cenusa.
Solul padurilor de sub conifere tinde sa fie acid, pentru ca aici se aduna acele
rasinoase si lipseste descompunerea si reciclarea substantelor nutritive, caracteristica padurilor
mai deschise de foioase.
Exista o gama speciala de plante care se ivesc din patul de ace de pini,
precum Hepatica transsilvanica(crucea voinicului) cu florile sale albastre, sau Soldanella

sp. (degetarutul), indeosebi in poieni si la marginile padurilor. Petice de

muschi Sphagnum acopera suprafete mari de pamant iar pedicutele verzi (Lycopodium sp) si
ferigile stau pe trunchiurile copacilor cazuti.
Ramurile mai joase si lemnul vechi al pinilor nu gazduiesc doar ferigi, muschi si alge,
ci si plante cu flori, precum afinul (Vaccinium sp) si curpenul alpin (Clematis alpina). Umiditatea
padurii de conifere atrage si ciuperci precum buretele puturos (Phallus impudicus), al carui miros
neplacut inunda majoritatea padurilor de pini. Ciuperca conopida (Sparassis crispa) se gaseste de
asemenea in mod obisnuit la solul padurilor crescand printre acele de pini. O alta planta de
padure interesanta care are o forma ciudata este cuibul galben sau pipa olandezului (Hypotropa
hypopitys), cu florile sale viu colorate.
Crestere in tot timpul anului
Deoarece coniferele sunt mereu
verzi, ele sunt capabile sa continue
fotosinteza si cresterea tot timpul anului,
folosind
putina
energie
luminoasa
disponibila. Acest lucru la confera un
avantaj in aceste conditii, comparativ cu
plantele cu frunze cazatoare. Radacinile lor
nu sunt adanci, ceea ce este esential pentru
ca straturile mai adanci de pamant sunt
permanent inghetate. Acest strat inghetat de
adancime se numeste pergelisol si poate fi
gros de pana la aproximativ 550 m fiind
vechi de mai multe mii de ani, asa cum s-a
descoperit in Alaska, care este acoperita de
sol permanent inghetat in proportie de 85 %.
Solul permanent inghetat acopera de
asemenea doua treimi din masa de uscat a
Siberiei si a Rusiei, care este de 10 milioane
de km2.
Modelul
diversitatea floristica

arhitectural

si

Este dominat net de stratul arborilor, care pot atinge 30 35 m inaltime. Fiind vesnic
verde, padurea asigura umbrirea intensa si continua a terenului, astfel incat straturile inferioare
de vegetatie sunt rare sau absente, cu exceptia unui strat muscinal, cu caracter discontinuu.
Biodiversitatea stratului arborilor este redusa, numarul genurilor este mic, iar speciile
corespunzatoare sunt putin numeroase; in general, padurile de conifere nord americane si cele
asiatice prezinta o biodiversitate mai mare (numeroase specii din genurile Pinus, Picea,
Abies), comparativ cu cele europene (dominate de Picea abies siPinus sylvestris).
Stratul arbustilor si subarbustilor apartine genurilor Emperum, Ledum, Vaccinium,
carora li se adauga semintisul coniferelor.
Stratul ierbaceu si muscinal include prin excelenta plante umbrofile
Structura padurilor de conifere
Padurile de conifere sunt in general structurate in 3 subdiviziuni:
Padurea de baldachin (padurea compacta) se afla in cel mai sudic punct al taigalei. Contine
o mare varietate de specii, cele mai calde soluri, productivitate mare, si cel mai lung sezon de
productivitate din zona boreala.
Padurea compacta sau zona sudica a taigalei pe ambele continente nu este distribuita strict dea lungul axei est-vest. In vestul marginal al Europei influenta curentilor calzi da voie padurii de baldachin
sa se intinda pana in cel mai nordic punct. In vestul Americii de Nord curentii Pacificului si ai Kuroshio
de asemenea incalzesc climatul si cauzeaza devierea padurii inspre Alaska si teritoriul Yukon din Canada.

Majoritatea marilor cursuri de apa ale taigalei Siberiei, incluzand fluviile si raurile
Obi, Yenisei si Lena au cursul indreptat spre nord. Obi, in vestul Siberiei formeaza un mare bazin
cu un considerabil procent al suprafetei acoperit cu un teritoriu umed cu scurgere saraca. In astfel
de situatii, in zona boreala o padure compacta de baldachin este in general absenta.
Padurea de licheni se afla la nordul acestei zone o zona paralela mai mica de padure rara in
care coroanele copacilor nu formeaza un baldachin compact. Rogojinile de licheni si vegetatia
asemanatoare tundrei formeaza un strat important deasupra solului.
Padurea de tundra la nordul acestei zone se intinde pana la limita cresterii copacilor. Pete de
padure consistand din numai cateva specii formeaza un complex mozaic cu tundra. Multi copaci din
padurea de tundra nu au fost cunoscuti ca producatori de seminte viabile. Acesti copaci s-au stabilit in
timpul episodului climatic mai cald de acum 100 de ani pana la sute de ani inainte si au reusit sa persiste,

de obicei prin reproductie asexuata. Incendiile din aceasta zona au exterminat copacii, si datorita lipsei de
reproducere, numai cateva portiuni au ramas, cele care nu au ars.

Faciesuri
Localizarea geografica si compozitia floristica permit individualizarea a doua
faciesuri:
1.
2.

padurea boreala nord americana

padurea boreala eurasiatica (taigaua)

Padurea boreala nord americana

Padurile de conifere din America de Nord ocupa teritorii in nord (Labrador si Alaska),
ce se invecineaza cu tundra, in centrul continentului in jurul Marilor Lacuri si pe cele doua
litoraluri: atlantic si pacific. Intinderea mare a acestor paduri, heterogenitatea conditiilor de relief
si sol, si a formatiunilor cu care se invecineaza , precum si lipsa barierelor naturale din timpul
Cuaternarului explica diversitatea floristica mai mare, comparativ cu formatiunile similare
eurasiatice si pastarea a numeroase endemisme. Teritoriile enumerate mai sus prezinta anumite
particularitati si anume:
-

la limita cu tundrele nordice vegeteaza Picea glauca (molidul alb), si Larix americana (larita
americana);

in
Alaska
padurea
este
alcatuita
din Picea
nigra (molid), Tsuga
heterophyla (tuga), Chamaecyparis nootkatensis (chiparosul de Alaska), Pinus sp. (pin);

padurile din Canada sunt alcatuite din Picea canadensis, Picea alba, Picea murrayana, Abies
balsamea la care se adauga si foiase ca Populus balsamifera, Betula papyrifera s.a.

in America de Nord, in regiunile montane de vest, padurile de conifere sunt formate din Picea
marina, Picea glauca, Picea sitchensis, Abies lasiocarpa, Abies concolor, Abies amabilis, Pinus
ponderosa, Pinus monticula, Larix occidentalis, Tsuga heterophyla, Pseudotsuga sp., s.a.

in Muntii Apalasi padurile de conifere sunt formate din diverse specii de Picea la care se
adauga Abies fraseri, Thuja occidentalis, iar spre sud predomina diverse specii de Pinus.

padurile din est care se prelungesc spre vest pana aproape de Muntii Stancosi sunt alcatuite din
molizi , pini , brazi de balsam s.a.

Un facies particular al padurilor de conifere din America de Nord, care, in prezent, nu

are corespondent in nici un alt continent, il reprezintapadurile litorale pacifice, denumite si
paduri de coasta sau pluviale, desfasurate la altitudini ce pornesc de la nivelul marii si pana la
1500 m. Au o extindere meridiana, incepand din sudul Alaskai si pana in California, pe o
lungime de 3680 km si o latime care variaza de la cativa km, pana la 500 km.
Personalitatea acestora, in raport cu celelalte paduri de conifere, este data de
specificitatea climatului oceanic foarte umed (1000 3000 mm precipitatii/an, distribuite
neuniform: veri relativ uscate si racoroase, ierni blande si mai umede, cu influenta asupra duratei
mari a sezonului de vegetatie); din punct de vedere floristic, se caracterizeaza printr-o
biodiversitate redusa, compensata de un grad ridicat de endemicitate, conferit de specii ca:Tsuga
heterophylla, Thuja plicata, Pseudotsuga taxifolia, relictele tertiare Sequoia sempervirens si S.
gigantean. Local apare bradul (Abies grandis, A. nobilis, A. amabilis). In cuaternar, astfel de
paduri se gaseau si pe tarmul vestic al Europei, insa glaciatiunea a contribuit la distrugerea lor.

Padurea boreala eurasiatica (taigaua)

Padurile de conifere Eurasiatice se intind pe o suprafata foarte mare in forma de fasie,

din partea de nord-vest a Europei pana la Oceanul Pacific, intre Peninsula Scandinava si
Peninsula Kamceatka, pe mai mult de 15 250latitudine.
In functie de compozitia floristica, se diferentiaza mai multe tipuri de padure:
Molidisurile europene nord-occidentale se intalnesc in Scandinavia pana la fluviul
Onega. Sunt edificate de conifere in amestec cu foiase: Picea excelsa(molidul european), Picea
fennica (molidul finlandez),Pinus silvestris (pinul european), Pinus laponica (pinul laponic),
mesteacanul si plopul tremurator, dintre foiase; include in stratul ierbaceu si
muscinal, Vaccinium myrtillus(afin), Vaccinium vitis-idaea (merisor), Oxalis acetosella(macrisul
iepurelui), in zona mai sudica, Lycopodium annotinum, Linnaea borealis, Listera cordata etc. Pe
terenurile cu apa freatica apropiata de suprafata, ce favorizeaza formarea tinoavelor, stratul
muscinal este dominat initial de genul Polytrichum si ulterior, de genulSphagnum. In statiunile
uscate, Pinus sylvestris ia locul molidului; sub pinete, stratul ierbaceu si muscinal este edificat de
Calluna vulgaris (iarba neagra), merisor si licheni din genurile Cladonia si Cetraria. In statiunile
mai umede, favorabile pentru molid, care au fost incendiate, pinul apare ca specie secundara
pionier, precedata de arbori caducifoliati cu crestere rapida, cum sunt mesteacanul si plopul
tremurator (in nordul Suediei, stadiul cu mesteacan dureaza 150 de ani, iar stadiul cu pin, 500 de
ani).
Taigaua rara europeana se
intinde intre fluviile Onega si Peciora,
fiind alcatuite din paduri pure dePicea
obovata (molid siberian), sau amestec
de Picea
obovata cu Betula
verrucosa (mesteacan) si pinete pure
(Pinus silvestris) pe soluri nisipoase;
Taigaua
Siberiei
occidentale se intinde intre Peciora si
Enisei, avand compozitia floristica si
conditii de inmlastinare neuniforme in
teritoriu; in nord, pe soluri nisipoase,
sunt prezente molidisuri siberiene in
amestec
cuPinus
sibirica (pinul
siberian). in partea mijlocie vegeteaza
specii siberiene de molid, brad si pin,
inmlastinirile fiind fregvente; in sud,

molidisurile si bradeto-molidisurile siberiene se gasesc in amestec cu unele foiase caracteristice

padurilor caducifoliate mai sudice, iar
inmlastinirile sunt mai slabe;
Taigaua Siberiei centrale este
cea mai nordica padure de conifere, Larix
sibirica (larita
siberiana)
si Larix
dahurica (larita
dahurica), uneori
in
amestec cu Pinus sibirica(pinul siberian) si
unele specii de foiase, alcatuind paduri rare
la tranzitia spre tundre;
Taigaua extremului nord este
dominata de pini si brazi in amestec cu
diferite foiase.
Paduri de conifere se gasesc si in
regiunile subtropicale si chiar in cele
tropicale dar ele au alta alcatuire. In jurul Mediteranei sunt paduri de Pinus nigra, Pinus
halepensis, Cedrus libani , Cedrus atlantica, Cupressus sempervirens, Abies cephalonica. Pe
litoralul californian se intalneste Sequoia semperirens iar pe versantul vestic al Sierei Nevada se
gaseste Sequoia gigantea. In America de Sud , in sud-estul Braziliei si in Uruguai, intalnim mari
suprafete de paduri rare de Araucaria.

Bibliografie:
Ioan Donisa, Geografie fizica generala , Ed All, 2000
Ioan Pop, Biogeografie, 1987
Sursa Britanica. World Data, 1996 (prelucrare)