Andronache Tuzluc este personaj secundar, realist si negativ , intruchipand ciocoiul

venetic si parvenit, ce distruge din temelii orice societate. Parvenitismul

personajului este ilustrat indirect de catre narator prin ascensiunea rapida pe care o
parcurge Tuzluc de la munca de ciohodar la vel-camaras, apoi de la functiile de
calemgiu si spatar , pana aproape de varful piramidei sociale, la atributiile de mare
postelnic si sfetnic preferatal domnitorului Georgie Caragea. Priceput in uneltiri si
vorbe magulitoare pentru cei puternici, Tuzluc este caracterizat direct de catre
narator, ca fiind inzestrat cu un "mare talent in intriga si lingusire". Indirect, aceste
insusiri atesta iscusinta si lacomia cu care Tuzluc reuseste sa stranga averi prin
exploatarea taranilor, iar prin cardasie cu hotii si talharii, jecmaneste "tara in toate
modurile mai mult de trei ani, pana ce isi cumpara vreo zece mosii, cateva familii de
tigani, case, vii".
Arivistul Andronache, acelasi care pana nu demult era doar "un ticaios ciohodar",
cum il caracterizeaza direct naratorul omniscient, ajunge sa traiasca in lux si
bogatie, deoarece "fura ca un talhar de codru si cheltuia ca un nebun". Aceste
trasaturi reies, indirect, din faptele personajului, petrecerile desfranate pe care le
organiza la "curtea" lui fiind reprezentative pentru decaderea morala care-l
caracterizeaza, mai ales ca la aceste orgii participau infamii lui prieteni. Dominat
de un snobism triumfal si necunoscand valoarea banului muncit, Tuzluc isi permite
sa piarda la stos 10.000 de lei o data, cu nepasare. Pe Dinu Paturica il invata cum
sa vanda, pe bani multi, posturile din administrate, sa obtina de la tarani si arendasi
venituri din ce in ce mai mari, in scopul mavutirii, de unde reiese aviditatea
exagerata a lui
Din relatia protagonistului cu personajele Chera Duduca, Dinu Paturica si Chir
Costea Chiorul reies, in mod indirect, alte insusiri negative ale lui Andronache.
Credul si plin de ingamfare, avand o naiva siguranta de sine, Tuzluc isi da seama de
tradarea lor abia cand este ruinat si izbucnieste cu furie in biserica unde avea loc
nunta lui Dinu cu Duduca: "nelegiuitii care mi-au mancat starea si si-au batut joc de
cinstea mea". Episodul evidentiaza enervarea paroxistica a personajului, care "cazu
jos fara simtire" apoi este lovit de dambla si-si pierde mintile.
Andronache Tuzluc, "ciocoiul marsav", avid de imbogatire si de ascensiune
rapida, dispus sa "jupoaie pe vaduva si pe sarac", este dornic sa patrunda si in casa
boierimii autohtone, cerand - in acest scop - pe fiica Banului C, Maria, de sotie, fapt
din care reies, indirect, impertinenta, infatuarea si parvenitismul grecului. Banul C. il
caracterizeaza direct pe ticalosul postelnic: "Maria-ta, porunceste mai bine sa-mi
taie capul sau surghiuneste-ma, ca pe alti boieri pamanteni ai tarii, dar nu cere de la
mine sa dau de bunavoie pe fiica mea, in mana celui neomenos, care prada pe
vaduva si pe sarac, fara cea mai mica mustrare de cuget". "Depravat pana la
extremitate", cum il califica direct vocea auctoriala, orbit in dragostea pasionala
pentru Duduca, victima a perfidiei lui Dinu Paturica, Andronache Tuzluc este atras
tot de infami si desfranati ca si el. Postelnicul ajunge vlaguit fizic si psihic, fiind privit
cu oarecare compasiune de catre naratorul omniscient, deoarece este capabil de o

pasiune pentru Duduca, regreta atitudinea sa fata de Gheorghe, caruia-i cere iertare
si varsa lacrimi de recunostinta cand acesta il ajuta, are asadar o anumita constiinta
a vinovatiei sale. Tot prin generozitatea lui Gheorghe, Tuzluc are parte de o
inmormantare fastuoasa, semn ca scriitorul il iarta pentru nelegiuirile sale, deoarece
ispasise inca din timpul vietii o mare parte dintre pacate: saracise, ajunsese
cersetor si dusese o viata chinuitoare dupa ce ii luase Paturica toata agoniseala.
In concluzie,