Benedict

de Spinoza

Benedict de Spinoza

(1632-1677) se inscrie printre

cei mai importanti filosofi post-Cartezieni. Fondatorul
Spinozismului, a adus o importanta contributie in dezvoltarea
filosofiei, iar lucrarile sale dezvolta idei care isi au originile in cele
mai diverse surse: Stoicismul, Rationalismul iudaic, opera
lui Machiavelli si Thomas Hobbes, Ren Descartes,
precum si opiniile unor ginditori religiosi eterodocsi
contemporani epocii. Din aceste motive, este dificil de a-l
atribui la o anumita categorie de filosofi, frecvent, insa, este
alturat lui Descartes si Leibniz ca unul dintre cei 3 mari
Rationalisti. Aceasta eventuala clasificare este justificata de ideea
spinozista care neaga cunostintele parvenite prin simturi,
considerind ca cunostintele adecvate sunt acumulate numai
prin intermediul intuitiv sau rational, cunoasterea luind un
aspect pur intelectual, iar geometria devenind instrument
primordial de exprimare si argumentare a acesteia. Printre
filosofi, Baruch Spinoza este recunoscut pentru lucrarea sa
Etica, care dezvolta ideea monista a identitatii Naturii cu
Dumnezeu. Marcat prin pozitii si idei distincte, dar si
provocatoare, Spinoza
este una dintre cele mai
controversate personalitati ale filosofiei. Pentru unii el este
prevestitorul modernitatii iluministe care se pronunta pentru
existenta ghidata de ratiune. Pentru altii, el este un inamic al
traditiei.
Viata lui Benedict de Spinoza este in intregime identificata cu
activitatea sa intelectuala si filosofica. Spinoza se naste la 24
noiembrie 1632, la Amsterdam si moare la Haye, la 21 februarie
1677. Specificul situatiei lui Baruch Spinoza consta in faptul ca el
se naste intr-o familie de evrei, apartinind comunitatii
portugheze din Amsterdam, aceasta comunitate ebraica,
sefarda, descindea din iudeii represati initial in Spania, in
1492 de Inchizitie, ulterior si in Portugalia, in 1536. Tatal
lui Spinoza era un comerciant de succes si un
membru respectat al comunitatii. Mama, Hanna, a doua
sotie, din cele trei, moare in 1638, cu putin inainte ca Baruch
sa implineasca 6 ani. Tinarul Spinoza a studiat in academia
parohiei, unde primeste tipul de educatie acceptat de

comunitate ca necesar unui adept al iudaismului. Acesta

consta, in mare parte din instruirea religioasa, in ebraica,
liturghia, un invatamint aprofundat al legii Thora (sau
Pentateuticul) si al Talmudului (comentarii multiple si
detaliate ale Thorei). Baruch demonstra abilitati in
cunoasterea limbilor si vorbea cu usurinta spaniola,
portugheza, olandeza, ebraica, latina, greaca si germana. Desi,
fara indoiala, Spinoza excela in aceste domenii, el nu
avansa in studiu, astfel, din necesitate sau dorinta, el
abandoneaza scoala in favoarea serviciului in afacerea tatalui,
pe care, impreuna cu fratele vitreg Gabriel, o preiau.
Comunitatea ebraica din Amsterdam nu reprezenta sub nicio
forma un sistem inchis, insa relatiile comerciale intretinute de
Spinoza, i-au oferit posibilitatea de a comunica cu reprezentanti
ai diverse curente, ideile carora pina acum nu ii erau
necunoscute. Cea mai semnificativa dintre interactiuni, pentru
formarea pozitiei ginditorului fiind cea cu protestantii, ereticii
Calvinismului, care mentineau un interes viu si in limite largi
atit pentru sursele religioase, cit si pentru cele mai recente
evolutii ale filosofiei si stiintei. Spinoza citeste lucrarile lui Ren
Descartes si asista la intrunirile organizate de protestanti (prima
jumatate a anilor 1650 ), si este foarte probabil ca anume in
una din aceste intruniri, Baruch Spinoza isi sustine primele
idei, teze in gindirea Carteziana. Reorientarea intelectuala a
lui Spinoza devenea evidenta. Ideile sale nonconformiste
traditiei, dar si o anumita nepasare fata de Legile
ebraice, puneau in pericol relatiile sale cu comunitatea.
Acestea din urma iau o forma tensionata, astfel incit, in
1656, superiorii de la Sinagoga iau hotarirea de a-l exclude
din comunitatea evreiasca. Fara a
prezenta detalii, prin
ritul excomunicarii cherem, Spinoza este declarat eretic
si acuzat de actiuni monstruoase, interzicind membrilor
comunitatii de a comunica cu acesta, de a intretine relatii
comerciale sau de afaceri de orice alta natura sau de a-i
citi lucrarile. Dupa ritul cheremului, Spinoza ia numele
latinizat de Benedictus, echivalentul ebraicului Baruch,
amebele avind semnificatia de Binecuvintat. Deoarece ii era
imposibil de a mai practica activitatea comerciala, Spinoza

se ocupa de slefuitul lentilelor. Este cunoscut, de asemenea, ca

calatorea periodic la Leiden pentru a studia la universitate. In
aceasta perioada el se afla sub tutela unui fost iezuit
Franciscus Van den Enden cartezian si ateu, care infiintase
recent la Amsterdam o scoala Latina, unde, ulterior, Spinoza
a lucrat ca profesor timp de 4 ani. Acesta s-a dovedit a fi
profesorul perfect pentru Benedict. Van den Enden latinist
faimos, profeseaza medicina, era in permanenta la curent cu
toate inovatiile stiintei. Remarcat pentru ideile sale, interzise
de conducere, Franciscus Van den Enden era un adept
pasionat al idealurilor politice democratice. Desi Benedict
nu metioneaza numele lui Franciscus in nici una din lucrarile
sau scrisorile sale, exista surse care sustin ca Spinoza ar fi
urmat anumite studii formale in filosofia Carteziana si ca ar fi
fost cunoscut cu lucrarile cartezienilor olandezi. In 1661, se
stabileste linga Leiden, la Rijnsburg. In aceeasi perioada
Spinoza isi incepe activitatatea sa literara.
Prima sa lucrare Tratat asupra progresului intelegerii, este o
incercare de a genera o metoda filosofica care ar permite
ratiunii sa formuleze idei clare si distincte, necesare
perfectiunii acesteia. Ea contine, in plus, reflectii asupra
metodelor de cunoastere precum si o analiza a naturii si a
cauzelor dubiilor. Desi Spinoza incearca de multiple ori de a
completa lucrarea, aceasta ramiine nefinisata din anumite motive
necunoscute. In scurt timp, Spinoza incepe o alta
lucrare Tratat cu privire la Dumnezeu, om si fericirea sa,
care ulterior va circula clandestin printre rindurile prientenilor
autorului. Aceasta lucrare anticipeaza multe dintre ideile
expuse in opera sa de maturitate Etica. Notabila este
prezenta conceptiei despre identitatea lui Dumnezeu cu Natura.
In 1663, Benedict de Spinoza merge la Voorburg, in apropiere
de Haga. La solicitarile prietenilor, Spinoza incepe pregatirile
pentru a publica o serie de lectii despre principiile filosofice ale
lui Descartes, predate unui student din Leiden. Rezultatul
este unica lucrare publicata sub numele sau, acum latinizat,
Benedict: 'Renati Descartes principiorum philosophiae mori
geometrico demonstrata'. Colaborator al editiei devine unul

dintre prietenii sai Lodewijk Meyer, care scrie prefata

lucrarii, prevenind cititorul ca tratatul de fata este o
expunere a pozitiilor lui Descartes si ca autorul nu sustine
toate concluziile savantului cartezian. De asemenea, Spinoza
anexeaza si un apendice Idei/Ginduri metafizice, in care isi
expune propriile pozitii. In pofida admiratiei pentru Descartes,
Spinoza nu ar fi vrut sa fie abordat ca un cartezian. Tratatul
despre principiile filosofice ale lui Descartes denota interesul
fata de metoda geometrica integrata in filosofie.
Benedict incepe sa schiteze ceea ce mai tirziu
devine Etica de la inceputul anului 1660 si pina in 1665,
insa din cauza instabilitatii situatiei politice, Spinoza ezita sa le
completeze. El alege sa fie prudent, suspendind lucrul sau
asupra tratatului si incepe imediat o noua lucrare care avea
ca scop sa formeze un public receptiv la ulterioara Etica.
Aceasta este Tratatul Teologico- Politic, finisat si publicat
anonim in 1670.In Tratatul Teologico-Politic
Spinoza
argumenteaza ca stabilitatea si securitatea societatii nu este
subminata, ci mai degraba, favorizata de libertatea gindirii,
facind aluzie, fara indoiala, la libertatea de a filozofa. Dupa
cum este exprimat explicit in text, Spinoza considera ca
amenintare, primara a libertatii in gindire, Clerul, pe care il acuza
de manipulare, bazindu-se pe frica si superstitiile induse in
constiinta maselor, pentru asi mentine suprematia. Solutia sa
era de a priva autoritatile clericale de puterea politica, chiar pina
la limita de a concentra activitatea religioasa in miinile
Suveranului. Filosoful considera ca Suveranul ar trebui sa
extinda libertatile fundamentale in sfera religioasa, asigurind
concurenta libera a adeptilor diferitor confesiuni, precum si
admitind o varietate mai mare a interpretarilor. Spinoza
proclama dreptul fiecarei individualitati la opinie, independent
de opinia oficiala a institutiilor religioase (Biserica sau
Sinagoga). Benedict nu accepta nici traditia premergatoare si nici
vocea divina sa intervina in cadrul unei reflectii teologicopolitice, precum nu recunoaste nici potentialul filosofic
speculativ al Scripturilor. Filozoful se teme de superstitiile
maselor mai mult decit de erorile unei inteligente educate la

scoala scepticismului. Cum si era de asteptat, Tratatul TeologicoPolitic a fost intimpinat cu multiple critici, condamnat ca lucrare
diavoliceasca, iar autorul fiind acuzat de intentii abjecte.
Rezultatul a fost recunoasterea lui Spinoza ca ateu, ceea ce el a
suportat cu dificultate.
In 1670, Benedict de Spinoza merge la Haga, unde isi
petrece urmatorii si ultimii 7 ani din viata. In pofida faptului ca
se afla intr-o situatie defavorizata, din cauza ascensiunii
calvinistilor Spinoza isi continua lucrul, de aceasta data asupra
unei gramatici ebraice si isi reia activitatea asupra Eticii,
care in 1675 este finisata. Spinoza decide ca lucrarea sa nu
fie publicata, aceasta este tiparita postmortem. Devastat de o
boala respiratorie, in ultimii ani de viata, Spinoza se dedica
lucrului asupra Tratatului Politic, desi ramas neterminat,
intentiile filosofului erau de a argumenta ca orice guvern,
indiferent de natura sa, poate fi imbunatatit,
precum si
superioritatea democratiei
asupra altor forme de
organizare politica. Urmind convingerile lui Machiavelli si
Hobbes, Benedict Spinoza opta pentru o pozitie non-utopica,
bazata pe o evaluare a fiintei umane,in conformitate cu realitatea
si cu particularitatile psihologice descrise anterior in Etica.
Spinoza moare in camera sa inchiriata de la Haga, in 1677.
Nu lasa testament, insa manuscrisele si lucrarile nepublicate:
Tratatul asupra progresului intelegerii, Etica, Gramatica
ebraica si Tratatul Politic, precum si corespondenta sa au
fost gasite la masa de lucru. Acestea au fost imediat
expediate la Amsterdam pentru a fi publicate si apar,
ulterior, tiparite ca B.D.S. Opus Posthuma. In 1678, aceste
lucrari sunt interzise pe tot teritoriul Olandei. Etica se distinge
in special prin tehnica de lansare a mesajului. Lucrarea este
scrisa similar unui tratat de geometrie, avind o serie
de tangente cu Elementele lui Euclid, structurindu-se in baza
unor definitii, axiome, afirmatii si alte elemente proprii aparatului
formal al geometriei. Unii se intreba de ce anume o astfel forma
de prezentare a fost aleasa de Spinoza: efortul se presupune ca
ar fi fost enorm, iar opera, fiind accesibila numai celor mai
devotati dintre cititori, care ar putea sa parcurga continutul

lucrarii, extrem de dificil. Explicatia poate fi ca secolul XVII este

recunoscut ca perioada in care obiectul geometriei era
coplesit de interesul intelectualitatii, un alt aspect este ca opera
lui Spinoza a fost puternic influentata de pozitiile lui Descartes
fondatorul geometriei analitice. Din acest punct de vedere,
Etica poate fi privita ca o abordare carteziana. Totusi in
timp ce Meditatiile lui Descartes sunt analitice, Etica lui Spinoza
este sintetica.Etica este o lucrare scopul final al careia este
de a servi ca indiciu in atingerea fericirii, care este gasita in
iubirea intelectuala pentru Dumnezeu. Ideea centrala este, ca si
la Parmenide, ca totul in Univers este Unul. Exista o
singura substanta si noi o putem concepe ca fiind
Dumnezeu sau Natura. Aceasa Substanta are un numar
infinite de atribute, dar omul, caracterizat de finalitate, poate
percepe doar doua dintre ele: gindirea si spiritul. Spre
deosebire de Descartes care considera ca mintea si
trupul sunt doua identitati distincte, Spinoza afirma ca
acestea sunt doar modalitati diferite de a concepe aceeasi
realitate. Aceasta realitate, inteleasa ca Dumnezeu sau
Natura, exista in sine, este conceputa prin sine, isi este propria
cauza si se defineste prin sine. Totul in Univers face parte din
Dumnezeu si tot ceea ce se intimpla este in mod necesar parte a
expresiei naturii divine. Aceasta gindire panteista, de fapt,
pune in valoare identitatea efemera a libertatii omului. Daca
fiintele umane fac parte din realitatea divina, na mai ramiine
loc pentru actiuni cauzale independente. Spinoza ajunge la
concluzia: Experienta ne arata clar ca oamenii se considera
liberi doar pentru ca sunt constienti de actiunile lor, dar nu
si de cauzele ce determina aceste actiuni . Totusi Spinoza
identifica un tip de libertate, afirmind: Fiecare individ este
o concentrare restrinsa a atributelor realitatii, mai exact, un
cvasiindivid, din moment ce singura entitate individuala adevarata
este universul in totalitatea sa. Atit timp, mentioneaza Spinoza,
cit cvasiindividul este condus de sentimentele sale, el nu este
liber si poate dobindi doar o intelegere limitata. Pentru a se
elibera, el trebuie, prin intermediul gindirii rationale, sa
inteleaga succesiunea cauzala care inlantuie toate lucrurile
intr-un tot unitar. A deveni constient de unitatea Universului

insemna, pentru Spinoza, a deveni liber nu de cauzalitate, ci de

ignoranta asupra propriei naturi autentice. Substanta sau Natura
Naturans la Benedict de Spinoza.
Printre cele opt defintii formulate in contextul primei
carti din Etica, urmatoarele 4 sunt cele mai importante in
prezentarea ideii despre substanta unica la Spinoza:
1. Prin substanta inteleg ceea ce este in sine si este
conceput prin sine, este ceea a carui concept nu necesita
conceptul unui alt lucru, din care trebuie format. (By substance I
understand what is in itself and is conceived through itself,
that is, that whose concept does not require the concept of
another thing, from which it must be formed.) Aceasta definitie
are doua componente. Prima substanta este ceea ce
exista in sine. In timp ce alte lucruri pot exista ca
caracteristici ale substantei, substanta nu exista ca
caracteristica a oricarui altceva. A doua substanta este
conceputa prin sine. Ceea ce inseamna ca ideea substantei
nu implica ideea oricarui alt lucru. Substanta este atit ontologic,
cit si conceptual independenta.
2. Prin atribut, inteleg ceea ce intelectul percepe ca substanta,
ca reprezentind esenta sa. (By attribute I understand what
the intellect perceives of a substance, as constituting its
essence.) Atributul nu este doar o proprietate a substantei,
ci insasi estenta sa. Corelarea dintre atribut si substanta
este atit de strinsa, incit Spinoza neaga diferenta intre aceste
doua notiuni. Atributele, admite Spinoza ca sunt infinite, si numai
doua dintre acestea pot fi acceptate si intelese de
ratiunea umana: intinderea si gindirea. Acestea sunt, de fapt,
substantele lui Descartes: intinderea corespunde substantei
materiale, iar gindirea substantei spirituale. Spinoza
identifica substanta primordiala cu Dumnezeu, care include in
sine o serie de atribute, prezentind, astfel, ideea monista
despre Univers.
3. Prin mod, inteleg, afectiunile substantei, sau
prin care aceasta
poate fi, de asemenea,

altceva

conceputa. (By mode I understand the affections of a

substance, or that which is in another through which it is also
conceived.) Modul natura naturata este ceea ce exista prin
altceva si este conceput prin altceva (si nu prin sine, contrar
substantei). Specific, el exista ca o modificare sau ca un afect al
substantei si nu poate fi conceput decit in contextul substantei.
Modul este ontologic si conceptual dependent. Modurile, efectiv,
ca si substanta, sunt infinite, insa, contrar acestea, fac
parte din natura naturata creata. Modurile sunt concepute
ca stari ale atributelor si dependente de acestea.
4. Prin Dumnezeu inteleg o fiinta absolut infinita, adica
substanta constituita de o infinitate de atribute, dintre
care fiecare exprima o esenta eterna si infinita. Spinoza
utilizeaza termenii de Natura Naturans pentru a identifica
atributele prin Dumnezeu si Natura Naturata, pentru a
identifica modurile lumea lucrurilor materiale. Aceste notiuni
sunt preferate altora din doua aspecte: Prezenta termenului
Natura in ambele dintre cele doua formule induce ideea
unitatii ontologice a sistemului de moduri cu Dumnezeu.
Aspectul
Naturans determina relatia de cauzalitate
Dumnezeu devine cauza tuturor modurilor forta activa care le
produce si le sustine. In consecinta, Spinoza prezinta lumea ca o
modificare a substantei. Spinoza mentioneza miscarea nu ca
un atribut, ci un mod vesnic a existentei naturii.
Miscarea este caracteristica lucrurilor concrete in timp ce
substanta nu cunoaste miscarea, dezvoltarea sa nu are nicio
atitudine fata de timp. Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci
numai un mod de a gindi.Afectele si Pasiunile in conceptia lui
Spinoza. Spinoza numeste pasiuni afectele care exercita o actiune
exterioara asupra constiintei umane. El identifica 3 pasiuni
primare: bucuria, tristetea si dorinta, restul fiind derivate prin
combinarea acestora. Dragostea si ura, spre exemplu, sunt
bucurie si tristete asociate cu constientizarea cauzelor lor
respective. Dorul, este dorinta cuplata cu amintirea obiectului
rivnit si constientizarea absentei lui. Desi bucuria, tristetea si
dorinta sunt fundamentale, fiecare dintre ele, este definita in
raport cu lupta constiintei
pentru perseverenta.

Bucuria este sentimentul prin care constiinta trece la o

perfectiune mai mare perceputa ca o putere de a lupta
ascendenta. Tristetea este pasiunea prin care ratiunea trece la o
perfectiune inferioara inteleasa ca o forta de lupta in
decadere. Dorinta este lupta pentru insasi perseverenta, in
masura in care ratiunea este constienta de acest fapt.
Pasiunile, afecte pasive, sunt definite numai prin intermediul
luptei ratiunii, atit timp cit persista ideile inadecvate. In acest
mod, pasiunile sunt insasi varietati ale ideilor inadecvate. Afectele
care se afla in relatie cu constiinta posesoare de idei adecvate
sunt numite active, ele insusi fiind varietati a ideilor
adecvate. Doua dintre afectele active mentionate de Spinoza
sunt: bucuria activa si dorinta activa, celelalte afecte fiind,
dupa mecanismul anterior, tratate ca derivate.

Libertatea si fericirea umana

Pentru Spinoza, libertatea este intelegerea necesitatii.
Lucrurile, sustine filosoful, se afla intr-o constanta relatie
cauzala, astfel, niciun lucru nu este independent, numai
cauza primara, adica Divinitatea, este neconditionata. Prin
urmare, lucrurile conditia carora este determinata extern, au
existenta aleatorie. Omul face parte din acest sistem, de aceea,
libertatea umana este numai o iluzie. Iluzia libertatii este
conditionata de ignoranta sau de acumularea
ideilor
inadecvate, rezultate din cunoasterea senzoriala. Libertatea
omului depinde de starea cugetului. Daca cugetul reflecta
starea lucrurilor adecvat, proces realizat prin intermediul
cunoasterii rationale si intuitive, omul devine liber. Din acest
aspect, filosofia lui Spinoza isi are geneza inca in ideile
Stoicilor si in cele din urma, in conceptiile lui Socrate.
Benedict de Spinoza afirma ferm: Cunoasterea lui
Dumnezeu este cel mai mare bine al ratiunii: cea mai mare
virtute, este sa-l cunosti pe Dumnezeu (Knowledge of God is
the mind's greatest good: its greatest virtue is to know God).
O alta perspectiva importanta este faptul ca Spinoza considera
binecuvintat omul care poseda iubirea intelectuala fata de

Dumnezeu, aceasta fiind atinsa numai prin intermediul

cunoasterii intuitive. In concluzie: Fericirea depinde de iubirea
fata de Dumnezeu, iar libertatea de cunoasterea lumii lui,
aceasta cunoastere intelectuala este cauza primordiala a
libertatii si, prin urmare, a fericirii. Virtutea suprema poate
fi atinsa prin cunoasterea intiutiva beatitudinea fiind nu
pretul vitrutii noastre, si virtutea insasi. Inteligenta este
definita ca virtutea suprema a sufletului, in timp ce ratiunea
reprezinta baza virtutii. Benedict de Spinoza isi inchie faimoasa sa
Ethica prin cuvintele: Daca calea pe care am aratat-o spre
atingerea acestor lucruri(cunoasterea intuitiva, ideile
adecvate, libertatea, fericirea) pare foarte grea, oricum, ea
poate fi gasita. Si desigur, ceea ce poate fi gasit atit de rar,
trebuie sa fie si greu. Daca mintuirea ar fi fost la
indemina fiecaruia, sau ar putut fi gasita fara mari eforturi,
cum se poate ca aproape fiecare s-o neglijeze? Insa, toate
lucrurile care exceleza sunt pe cit de dificile, pe atit de rare.