Sunteți pe pagina 1din 9

Masurarea FRECVENtei

Metodele utilizate pentru masurarea frecventei se pot grupa in metode:


directe, care conduc la citirea rezultatului direct pe aparat;
de comparatie, la care rezultatul se obtine prin compararea frecventei de masurat cu o frecventa cunoscuta.

10.1 METODE DIRECTE


Aceste metode au la baza:
dependenta de frecventa a reactantei unui circuit (frecventmetre analogice cu citire directa);
dependenta de frecventa a tensiunii la bornele unui circuit oscilant LC (frecventmetre cu rezonanta);
numararea
perioadelor
semnalului
intr-un
interval
de
timp
(frecventmetre

numerice sau

digitale).

10.1.1 Frecventmetre cu citire directa


Principiul acestor frecventmetre se bazeaza pe masurarea curentului din circuitul de incarcare al unui condensator. Aplicand un semnal
sinusoidal:
(10.1)
unui capacitor de capacitate C, amplitudinea curentului care circula prin circuit depinde de frecventa f prin relatia:
(10.2)
Daca C si U sunt constante, curentul va depinde numai de f. Valoare C constanta presupune folosirea unui condensator de buna calitate,
iar amplitudine constanta se obtine prin limitarea semnalului aplicat condensatorului (cu doua diode Zener). Curent 343i83d ul se masoara cu
un instrument magnetoelectric, deci este necesara redresarea lui prealabila. Curentul mediu este:
-

la redresarea monoalternanta:

(10.3)

la redresarea dubla alternanta:


(10.4)
Daca in circuitul de compensare se monteaza o inductanta, sensibilitatea frecventmetrului creste, deoarece curentul de compensare nu
mai este constant, ci scade cu frecventa. O sensibilitate si mai buna se obtine daca in locul capacitorului C se monteaza un circuit oscilant
serie.
Frecventmetrele cu citire directa acopera domenii de masurare de 10 Hz500 kHz. Precizia, in functie de tip, variaza intre 0,12,5 %. Cele
mai bune precizii le au cele cu domeniu limitat si sensibilitate marita.
In figura 10.1 se da schema bloc a masurarii frecventei cu o punte redresoare bialternanta.

Pentru schema din fig. 10.1 semnificatia blocurilor este: AL - amplificator limitator; CD - circuit derivator si CBM - circuit basculant monostabil.
Aceasta schema permite si masurarea frecventei unor impulsuri de scurta durata in comparatie cu perioada lor de repetitie.

10.1.2. Frecventmetre cu rezonanta


Acestea utilizeaza fenomenul de rezonanta care are loc in circuitele oscilante LC atunci cand frecventa semnalului aplicat este egala cu
frecventa de rezonanta a circuitului oscilant.

Circuitul LC oscilant paralel (fig.10.2) contine un inductor de valoare fixa L si un condensator variabil C pentru acord. Cu cat circuitul are
un factor de calitate mai mare, cu atat maximul curbei de rezonanta este mai pronuntat (curba este mai ascutita) - fig.10.3.

Frecventa de rezonanta este:

(10.5)
Pe
axul
condensatorului
variabil
se
monteaza
o
scara
gradata
direct
in
unitati
de
frecventa.
La frecvente foarte mari, in locul circuitului oscilant se folosesc cavitati rezonante, iar scara este gradata in unitati de lungime de unda
x0 ale radiatiei:
(10.6)
unde c este viteza luminii, iar L si C sunt parametrii de rezonanta ai cavitatii. In acest caz aparatul se numeste undametru.
Circuitul rezonant este cuplat inductiv cu circuitul de semnal. Aceste cuplaj nu trebuie sa fie prea strans, deoarece poate aparea
fenomenul nedorit de 'tarare' a frecventei (sincronizarea fortata a circuitului oscilant cu frecventa tensiunii exterioare). Situatia de rezonanta se
detecteaza cu un voltmetru electronic montat la bornele circuitului oscilant. Deoarece el este folosit numai pentru detectarea maximului tensiunii
din circuit, el nu trebuie etalonat.
Domeniile de utilizare ale acestor frecventmetre sunt cuprinse intre 100 kHz si 10 GHz. Precizia de masurare este de ordinul 0,1.1 %.

10.1.3. Frecventmetre numerice


Se bazeaza pe masurarea numerica a frecventei, care consta, in principiu, in numararea a N perioade ale semnalului periodic respectiv
intr-un interval de timp t:

(10.7)
Daca t = 1 s, frecventa este numeric egala cu numarul gasit de perioade N.
Schema bloc de principiu pentru masurarea numerica a frecventei este data in fig.10.4, in care: AF - amplificator formator; CP - circuit
poarta; ND - numarator decadic; A - afisaj; OC - oscilator cuart; DF - divizor
frecventa; CB - circuit basculant.

Semnalul a carui frecventa se masoara este amplificat si


transformat in impulsuri dreptunghiulare de catre
amplificatorul formator AF. Acestea ajung la numaratorul
decadic ND prin circuitul poarta CP si sunt numarate in
intervalul in care la a doua intrare a CP se aplica impulsul
produs de circuitul basculant CB. Acest impuls are o durata
etalon (1 s.100 s, in decade), stabilita de divizorul de
frecventa DF, prin divizarea frecventei oscilatorului cu cuart
OC. Raportul de divizare poate fi modificat din exterior, in
functie de frecventa semnalului masurat, iar precizia duratei acestor impulsuri este egala cu precizia
oscilatorului cu cuart OC. Rezultatul numararii este afisat la un dispozitiv de afisaj A, putand fi valorificat si de
alte dispozitive numerice. Comanda reluarii procesului de masurare se poate da manual sau automat.
Intrucat schema bloc contine aceleasi blocuri functionale care servesc si la masurarea intervalelor de timp, se
construiesc aparate care indeplinesc ambele functii (cronometru si frecventmetru), denumite numaratoare
universale.
10.1.3.1 Numaratorul universal

In fig.10.5 semnificatia notatiilor sunt:

o AF1,2 - amplificatoare formatoare;


o CP - circuit poarta principala;
o BT - baza de timp;
o DC - dispozitiv de comanda;
o NBZ - numarator binar - zecimal;
o DA - dispozitiv de afisare;
o OC - oscilator cu cuart;
o DF - divizor de frecventa;
o TA - timp de afisare;
o K1a, K1b - comutatorul modului de lucru.

Dispozitivul de comanda DC are rolul de a declansa procesul de masurare si de a asigura reluarea lui
automata sau la o comanda manuala. El furnizeaza la iesire impulsuri de durata riguros egala cu perioada
tensiunii aplicate prin comutatorul K1b, sectiunile 1 sau 2.
Parametrul masurat cu aparatul la un moment dat este stabilit prin pozitiile comutatoarelor K 1a,
K1b (CRM), si anume: F- frecventa, T - perioada, I - numarul de impulsuri, t - intervalul de timp dintre doua
impulsuri, R - raportul a doua frecvente. Aparatul are doua borne de intrare, A si B, la care se aplica semnalele
necesare la fiecare masurare, in functie de parametrul ales.
1. Masurarea frecventei
Tensiunea cu frecventa fx se aplica la borna A, este transformata de AF 1 in impulsuri dreptunghiulare cu perioada riguros egala cu
perioada semnalului de intrare. K1a fiind in pozitia 1, aceste impulsuri se aplica la o intrare a circuitului poarta CP. K 1b fiind tot in pozitia 1,
tensiunea cu frecventa etalon data de BT f e se aplica la una din intrarile circuitului de comanda CD, rezultand la iesirea circuitului SAU un
impuls cu durata egala cu perioada acestui semnal. Pe durata acestui impuls T e circuitul poarta CP permite trecerea spre numaratorul binar zecimal NBZ a unui numar de impulsuri:
nx = fxTe
sau:

(10.8)

(10.9)
Intrucat Te poate fi reglata in trepte decadice la o valoare in concordanta cu ordinul de marime al frecventei f x, continutul dispozitivului de
afisaj DA va fi chiar aceasta frecventa, exprimata in multipli sau submultipli de Hz.
2. Masurarea perioadei
In aceste caz CP va fi deschis un interval de timp egal cu perioada T x a semnalului masurat. Acesta se aplica la intrarea B si, prin K 1b =
2 va determina la iesirea DC un impuls de durata T x, prezent la una din intrarile CP. In acest interval se vor numara n x impulsuri de durate
etalon Te, provenind de la BT, si aplicate la cealalta intrare a CP. Numarul nx prezent in dispozitivul de afisaj DA va fi dat de relatia:
Tx = nxTe

(10.10)

Alegand pe Te ca multiplu sau submultiplu de 10 al secundei, prin actionarea lui K2 va rezulta Tx in aceleasi unitati de marime.

3. Masurarea intervalelor de timp


In aceasta situatie, la comutatorul modului de lucru K 1a se realizeaza conexiunile 2 si 3, iar la K1b 2.
Intervalul de timp se considera cuprins intre un impuls de START si de unul de STOP. Impulsul de START se
aplica la intrarea B si va determina prin K1b = 2 lansarea de catre DC a impulsului de validare a portii CP.
Impulsul de Stop va produce prin K1a = 3 rebascularea DC si deci blocarea CP. In intervalul t dintre aceste
doua semnale numaratorul NBZ va numara n x impulsuri cu perioade Te ale BT, aplicate la cealalta intrare a CP
prin K1a = 2. Deci, ca si la masurarea perioadei:
t = nxTe
rezultatul fiind afisat direct.
4. Masurarea raportului a doua frecvente

(10.11)

Cele doua tensiuni de frecvente diferite, una mai mare f M si alta mai mica fm se aplica intrarilor A, respectiv B. Rezulta ca CP va fi
deschis o durata TMcorespunzand perioadei tensiunii de frecventa mai mica si in acest interval se vor numara impulsurile de durata mica T m ale
tensiunii de frecventa ridicata fM. Deci:

(10.12)
5. Masurarea numarului de impulsuri
Impulsurile de numarat se aplica la intrarea A, si prin K 1a = 1, la o intrare a CP. Ele vor fi numarate atata timp cat K 3 este deschis, deci
prin K1b = 3 si circuitul SAU aplica un '1' logic la cealalta intrare a CP. Reglajul TA (timp de afisare) al dispozitivului de comanda DC permite
fixarea timpului dintre doua masurari succesive si, prin aceasta, durata intervalului de mentinere la afisaj a rezultatului masurarii precedente.
Este un reglaj specific acestui gen de aparate.
10.1.3.2 Masurarea frecventelor foarte joase cu NU
Frecventele joase pot fi masurate cu o precizie satisfacatoare in urmatoarele moduri:

masurand frecventa un timp mai lung (10 s, 100 s);


masurand perioada in locul frecventei (folosirea frecventmetrului reciproc). Se folosesc aparate care
masoara perioada medie a semnalului, dupa care un bloc de calcul intern determina valoarea reciproca a
marimii masurate si o afiseaza;

folosind multiplicatoare de frecventa: fx este multiplicata de 10, 100, 1000 de ori, cu un oscilator
comandat automat in faza si un divizor decadic. Oscilatorul genereaza un semnal de frecventa multiplu de
fx, care este divizata si comparata in faza cu semnalul de masurat. Metoda este avantajoasa la masurarea
rapida a frecventelor foarte joase (sub 1 Hz). Ea nu se poate aplica semnalelor modulate in frecventa si se
aplica dificil semnalelor sinusoidale.
10.1.3.3 Masurarea frecventelor foarte inalte cu NU

Intrucat la masurarea directa a frecventelor cu numaratoarele universale nu se pot depasi frecvente de ordinul 500 MHz, la frecvente
superioare acestei valori se aplica una din metodele:
1) divizarea de frecventa (prescalarea): se divide frecventa semnalului prin 2, 4, 8 sau 10 si apoi se masoara direct cu frecventmetrul
digital. Divizorul trebuie sa foloseasca circuite foarte rapide (ECL, diode tunel). Pentru afisarea directa a frecventei masurate, timpul de

deschidere a portii este marit cu acelasi factor cu care este divizata frecventa semnalului de intrare. Aceasta metoda are avantajul ca permite
masurari rapide si cu citire directa, frecventa maxima este insa limitata.
2) conversia de frecventa cu heterodinare consta in coborarea frecventei de intrare prin mixarea (amestecul) cu un semnal de frecventa
usor diferita de frecventa de masurat si cunoscuta cu mare precizie, conform schemei din fig. 10.6.
o NU - numarator universal;

GA - generator de armonici;

FA - filtru acordabil;

AV - amplificator de videofrecventa (FTJ la


frecventa de lucru);
o

MF - multiplicator de frecventa;

CH - convertor heterodina.

Frecventa de 10 MHz a BT a NU este multiplicata cu 20 in MF; la iesirea GA se obtine un spectru bogat de armonici (fundamentala si
primele 60). Se regleaza FA si se poate selecta oricare din armonici (ordinul m) in scopul mixarii in etajul de amestec.
La iesirea FTJ se selecteaza semnalul cu frecventa cea mai joasa, care poate fi:

fx - fs, daca fx fs = mf0


fs - fx, daca fx fs
Frecventa necunoscuta se determina prin calcul:

sau

(10.13)
(10.14)

fx - mf0 = fN

(10.15)

fx = fN + mf0

(10.16)

fx = mf0 - fN (daca fs = mf0 fx)

(10.17)

unde:
-

m este rangul armonicii selectata cu FA;

f0 frecventa la intrarea GA;


fN - frecventa indicata de numarator.

Dezavantajul convertorului heterodina este necesitatea efectuarii acestor calcule pentru stabilirea rezultatului.
Pentru a evita acest neajuns cavitatea acordabila manual a fost inlocuita cu un filtru acordabil electronic.
3) conversia de frecventa cu oscilator de transfer (fig.10.7). Diferenta fata de convertorul heterodina este ca frecventa cu care se face
amestecul poate fi modificata continuu si reprezinta semnalul ce se masoara cu NU. Modificarea se face in asa fel incat la iesirea AVF (FTJ) sa
rezulte batai nule, caz in care:
fx - mf0 = 0

(10.18)

fx = mf0

(10.19)

fx se determina cunoscand rangul m al armonicii.


Desi simpla, schema se utilizeaza rar datorita erorilor
introduse de instabilitatea pe termen scurt a oscilatorului. In
fig.10.7: - IBN - indicator de batai nule (osciloscop, instrument
magnetoelectric, etc). Precizia poate creste atat prin inglobarea
oscilatorului intr-o bucla PLL, cu posibilitatea reglarii manuale a
frecventei, cat si prin comanda in tensiune a frecventei oscilatorului
(fig.10.8). In aceasta figura:
- DF - discriminator de faza;

- OCT - oscilator comandat in tensiune, celelalte blocuri pastrandu-si


aceleasi semnificatii ca in figurile anterioare.
Initial bucla PLL nu este conectata si f 0 este reglata manual pana cand
diferenta fx - mf0 se incadreaza in banda de trecere a AVF. SE conecteaza
bucla PLL, in care DF regleaza automat frecventa f0 pana cand:
fx - mf0 = fR

(10.20)

fx = mf0 +fR

(10.21)

deci:

unde fR este frecventa etalon a NU. Stabilitatea lui f 0 este data, la fx =


const., de stabilitatea lui fR, care este foarte buna.
Proceduri de masurare:

A)

fx este cunoscuta cu aproximatie: se deconecteaza


bucla PLL si se regleaza manual frecventa
oscilatorului de la frecvente joase spre inalte, pana

cand se obtin batai nule deci cand:

(10.22)
unde: este valoarea aproximativa a lui fx;
- f0 este valoarea frecventei indicata de NU.
Apoi se stabileste la NU valoarea lui m si se conecteaza bucla PLL. NU va indica direct valoarea lui f x. Verificarea are loc astfel: se mareste sau
se micsoreaza f0 pana la o noua bataie nula, cu bucla PLL deconectata. Se stabileste valoarea lui m, micsorata sau marita cu o unitate fata de
valoarea precedenta si se efectueaza masurarea ca mai sus. Rezultatul obtinut trebuie sa fie acelasi.

B) fx este complet necunoscuta: cu bucla PLL deconectata, se regleaza manual f 0 pana se obtin succesiv batai
nule, la f01, f02.
(10.23)
(10.24)

(10.25)
Masurarea continua ca in cazul a).
Oscilatorul de transfer de mai sus poate fi automatizat, eliminand reglarea manuala a lui f 0 si calcularea parametrului m (fig. 10.9).

GTBT - generator de tensiune BT;

DA detector de armonice.

In lipsa semnalului de masurat, nu exista tensiune nici la iesirea AVF. Impulsurile in dinte de fierastrau ale GTBT vor modifica frecventa OCT
periodic, intre limita maxima si minima. La aplicarea unui semnal de intrare, aparitia unei tensiuni la iesirea AVF, corespunzator interferentelor
nule, va determina blocarea GTBT si intrarea in functiune a buclei PLL. Functionarea este aceeasi, se exclude reglarea manuala a frecventei.
DA stabileste valoarea lui m si o transfera numaratorului NU.
Avantajele convertoarelor cu oscilator de transfer sunt:

posibilitatea efectuarii de masuratori intr-un domeniu larg de frecvente;

precizia ridicata.

Cu ajutorul convertoarelor de frecventa se pot masura frecvente pana la 40 GHz.


10.1.3.4 Erori la folosirea frecventmetrelor numerice
Eroarea de masurare cu frecventmetrele digitale se poate calcula diferentiind relatia:

(10.26)
Se obtine expresia:

(10.27)
in care:

N este eroarea de numarare a numaratorului decadic si are valoarea de 1 digit;

este eroarea relativa a oscilatorului cu cuart al frecventmetrului si este de ordinul 5 10-5 .5 10-10,
functie de tipul oscilatorului;
o

N = bf este numarul indicat de frecventmetru, unde b este intervalul de timp in secunde in care se face
masurarea semnalului de frecventa f.
Ecuatia va deveni:
o

(10.28)
Precizia de masurare este mai mare daca:

la frecvente joase se masoara perioada in locul frecventei;

la frecvente inalte se micsoreaza frecventa.


10.2 METODE DE COMPARATIE

10.2.1 Metode osciloscopice


In cadrul acestor metode, sunt necesare semnalul de frecventa necunoscuta si un semnal de frecventa cunoscuta si foarte stabila. Ele se
aplica la intrarile osciloscopului, permitand determinarea frecventei necunoscute in unul din modurile urmatoare.

a) Metoda figurilor Lissajous.


Se aplica semnalul de frecventa necunoscuta fx la intrarea X a osciloscopului, deconectand baza de timp
proprie prin pozitia specifica a comutatorului bazei de timp (X), incat acest semnal ajunge la placile de deflexie
pe orizontala. La placile de deflexie pe verticala se aplica tensiunea de frecventa cunoscuta fe (de la un generator
de JF. Daca valorile celor doua frecvente se afla intr-un raport exprimat printr-un numar rational, figura formata
pe ecranul tubului catodic consta dintr-o curba inchisa (figura Lissajous), a carei forma depinde de raportul
frecventelor. La o anumita valoare a defazajului dintre cele doua tensiuni:
(10.29)

unde: - ny este numarul de puncte de tangenta ale figurii cu o dreapta verticala;

- nx este numarul punctelor de tangenta cu o dreapta orizontala.


Metoda se aplica in cazurile in care raportul frecventelor este mai mic decat 10.
b) Metoda modularii axei Z
Semnalul de masurat se aplica placilor de deflexie verticala (intrarea Y); semnalul generatorului etalon pe grila osciloscopului catodic borna Z. Pe ecran se obtine imaginea semnalului aplicat la intrarea Y cu intreruperi cu frecventa semnalului etalon. Pentru determinarea
frecventei fx este necesar ca imaginea de pe ecran sa fie stabila, ceea ce se obtine prin reglarea frecventei etalon f e. Daca numarul marcarilor
obtinute intr-o perioada a fx este m, aceasta frecventa se poate calcula cu relatia:

(10.30)
c) Metoda sincronizarii bazei de timp
Baza de timp se sincronizeaza cu o tensiune exterioara de frecventa
fe cunoscuta, data de un generator de frecventa etalon. Pe placile de deflexie
verticala se aplica tensiunea U2 cu frecventa fxcare trebuie determinata.
In cazul in care cele doua frecvente sunt riguros egale, pe ecran apare o
singura sinusoida care reda curba tensiunii de frecventa fx, valoare care se determina
prin citirea frecventei fe a generatorului etalon.
Daca perioada bazei de timp T e = 1/fe este mai mica decat perioada T x a
semnalului U(fx), pe ecran apare o fractiune de sinusoida, astfel incat aparent imaginea se deplaseaza spre dreapta. In cazul in care T e Tx, pe
ecran apare mai mult decat o sinusoida si aparent imaginea se misca spre stanga. Masurand perioada T a a miscarii imaginii pe ecran, vom
avea urmatoarele relatii:
(10.31)
deci:
(10.32)
(10.33)
Metoda este aplicabila si cand tensiunea U 2 este
frecventa undei fundamentale a tensiunii U2.
Erorile acestei metode sunt minime cand baza de
generatorului etalon, depinzand exclusiv de erorile

nesinusoidala, determinandu-se in acest caz


timp
este
sincronizata
cu
tensiunea
acestuia si de instabilitatea frecventei lui.

10.2.2 Metoda mixarii


Amestecand doua semnale de frecvente f 1 si
f2 rezulta un spectru de frecvente discrete,
printre care si diferenta lor. Daca aceasta diferenta este mica, apar batai cu perioada T data de relatia:

(10.34)
Daca cele doua frecvente sunt egale, perioada batailor este infinita (batai nule). Punerea lor in evidenta se poate face cu o casca sau cu
un aparat magnetoelectric montat la iesirea circuitului de amestec (heterodinare). Casca este sensibila la frecvente cuprinse intre 30 Hz si
cativa kHz; aparatul magnetoelectric este utilizat pentru detectarea unor frecvente mai mici de 10 kHz.
Aparatele care masoara frecventa prin detectarea batailor nule sunt
numite frecventmetre heterodina. Ele se compun din (fig.10.17):

A - amestecator;

OL - oscilator local cu frecv. variabila;

OC - oscilator cu cuart;

D - detector de batai.

Frecventa de masurat fx si frecventa oscilatorului cu frecventa variabila se aplica etajului de amestec.


Se modifica frecventa OL pana cand se obtin batai nule. Valoarea frecventei de masurat se citeste pe scara
gradata a oscilatorului de frecventa variabila in momentul obtinerii batailor nule.
Se masoara astfel frecvente intre 100 kHz.1 GHz, cu erori de 5 10-4.10-6.
Batai nule se obtin si in cazul in care frecventa de masurat este egala cu frecventa unei armonici a
oscilatorului cu frecventa variabila