Sunteți pe pagina 1din 3

COLECISTITELE ACUTE

Definitie: colecistitele acute sunt inflamatii cu caracter acut ale peretelui


cole-cistic, de diferite grade (congestie, supuratie, gangrena). De cele
mai multe ori apar pe fondul unei litiaze subiacente, al unei colecistite
cronice preexistente sau sunt secundare unor septicemii sau bacteriemii.
Etiopatogenie: in majoritatea cazurilor sunt infectii supraadaugate unei colecistite cronice
litiazice (circa 90%). Aceste infectii se propaga la colecist pe cale biliara, limfatica sau
hematogena. In infectiile ascendente se asociaza, de obicei, si o colangita.
Agentii etiologici sunt de cele mai multe ori germeni din caile biliare: coliba-cilul,
Streptococcus fecali s (enterococul), stafilococul, streptococul, pneumococul, salmonelele; mai
rar intervin germeni anaerobi.
Colecistita acuta este intalnita in cursul infectiilor puerperale, in bolile infectioase (febra tifoida,
paratifoida), in stari septicemice, cand germenii ajung pe cale hematogena la nivelul veziculei
biliare si o infecteaza.
Anatomie patologica: colecistita acuta catarala se caracterizeaza printr-o vezicula marita de
volum, cu mucoasa congestionata, edematiata, uneori cu leziuni he- moragice superficiale. Bila
din ea este mai tulbure, contine detritusuri celulare, bacterii polinucleare alterate, celule epiteliale
si, eventual, calculi.
In caz de colecistita acuta supurata, bila este amestecata cu puroi si exsudat. Colecistita acuta
gangrenoasa si colecistita acuta hemoragica (hemocolecist) sunt din ce in ce mai rare.
Simptomatologie: colecistitele acute prezinta semnele generale ale unei infectii si semne locale.
In toate formele se intalnesc febra, alterarea starii generale si dureri. Febra este ridicata, deseori
insotita de frisoane. Poate sa imbrace un caracter remitent sau sa ramana in platou. Bolnavul este
palid, adinamic, tras la fata, prezinta transpiratii, stare subicterica sau icter. Durerea este intensa,
colicativa, cu sediul in hipocondrul drept sau in epigastru si iradiaza in umarul drept sau la baza
hemitoracelui drept. Se insoteste de anorexie, greturi, deseori varsaturi si constipatie. La
examenul obiectiv, deseori, nu se poate palpa vezicula, din cauza contracturii musculare a

peretelui abdominal si a hiperesteziei locale.


Investigatiile complementare sunt reduse si trebuie utilizate cu prudenta, avand in vedere
caracterul acut al bolii si pericolul complicatiior. Hemoleucograma arata leucocitoza cu
neutrofilie; cresterea numarului de leucocite peste 15 000 - 20 000 este un semn de evolutie spre
empiem. Eozinofilia se constata in formele alergice. Viteza de sedimentare a hematiilor este
crescuta. Hiperbilirubinemia si urobilinuria sunt frecvente si de intensitate variabila.
Tubajul duodenal va putea fi facut numai dupa atenuarea fenomenelor clinice. Bila veziculara
apare tulbure, floconoasa, uneori cu puroi; la examenul direct pe lama se vad celule epiteliale,
polinucleare alterate, resturi celulare, bacterii, globule de puroi. Se va face si bilicultura.
Examenul radiologie se va rezuma in cursul bolii la un examen direct, care in cazul gangrenei,
poate arata o imagine hidroaerica, imagine care mai trebuie cautata si cand banuim ca s-a produs
o perforatie.
Ecografia evidentiaza prezenta calculilor, contribuie la precizarea diagnosticului, mai ales daca
se tine seama ca, in peste 99 % dintre cazuri, colecistitele acute sunt secundare unei litiaze
veziculare.
Diagnosticul pozitiv este sustinut de anamneza (litiaza biliara, septicemii, boli infectioase, vechi
colecistopat,) de tabloul clinic cu dureri, febra si semne de infectie generala, cu hiperleucocitoza
si neutrofilie; examenul bilei confirma diagnosticul.
Diagnosticul diferential trebuie facut cu angiocolita acuta colica biliara, apendicita acuta (la un
apendice situat sus), ulcerul perforat, pielonefrita acuta si pancreatita acuta.
Evolutie si complicatii: evolutia colecistitelor acute depinde de forma anato-mo-clinica pe care o
imbraca. in formele catarale, evolutia este favorabila; in cele supurate si gangrenoase, este grava
atat prin, insasi, seriozitatea bolii, cat si prin eventualele complicatii.
j
Complicatiile pot fi locale sau la distanta. Dintre cele locale, perforatia cole-| cistului este grava,
fiind urmata de o peritonita generalizata sau inchistata. Fistu-j lele colecistoduodenale sau
colecisto-colice prezinta gravitate prin modul lor de evolutie. Cand se adauga obstruarea
canalului cistic, se instaleaza si hidnpsul vezicular, putandu-se produce si un volvulus al
colecistului. Alte complicatii mai sunt angiocolita acuta, abcesele hepatice si pancreatita acuta
hemoragica.
Prognosticul va depinde de forma anatomo-clinica, de promptitudinea interventiei terapeutice si
de existenta complicatiilor.
Profilaxia colecistitelor acute consta in tratarea atenta a colecistopatilor cronici si a litiazicilor
(prevenirea stazei), precum si in urmarirea atenta si tratarea prompta a bolilor infectioase, a
starilor septicemice, a tulburarilor gastro-intestinale si in asanarea focarelor de infectie.
Tratamentul este chirurgical in toate cazurile care apar pe fondul unei litiaze biliare si in acelea

care nu au tendinta sa cedeze in 24 de ore de Tratament medical. Repausul la pat este obligatoriu
(cu punga cu gheata), Regimul alimentar va fi strict hidric, dandu-se numai apa cu lingurita si
putin ceai. Dupa 3 - 4 zile, in functie de evolutia bolii, se poate trece la un regim hidric-zaharat
(ceai dulce, sucuri de fructe, zeama.de compot), ulterior supe de zarzavat, orez, gris, biscuiti,
piscoturi, iaurt.
Infectia se combate din primele momente, administrand antibiotice in doze mari. Durerea va fi
tratata cu nitriti, petidina, papaverina, preparate pe baza de beladona. Nu se dau opiacee pentru a
nu provoca un spasm al sfincterului Oddi. Se va proceda la hidratare parenterala (eventual cu
adaos de procaina) si, la nevoie, aspiratie gastrica.
Tratamentul chirurgical consta in colecistectomie cu drenaj.

S-ar putea să vă placă și